Munca, iulie 1969 (Anul 25, nr. 6728-6754)
1969-07-22 / nr. 6746
Proletari din toate târile, uniţi-vâ ! ORGAN AL CONSILIULUI CENTRAL AL UNIUNII GENERALE A SINDICATELOR DIN ROMÂNIA Anul XXV nr. 6746 , marți 22 VII 1969 fil 6 pagini 30 bani VIZITA CONDUCĂTORILOR DE PARTID ŞI DE STAT IN JUDEŢUL ARGEŞ PRIMIREA ENTUZIASTĂ FĂCUTĂ TOVARĂŞULUI NICOLAE CEAUŞESCU In cursul zilei de luni, tovarăşii Nicolae Ceauşescu şi Ion Gheorghe Maurer, împreună cu tovarăşii Manea Mănescu şi Dumitru Popescu au făcut o vizită de lucru în judeţul Argeş. Vizita a prilejuit întîlniri cu oamenii muncii din industrie şi agricultură, cu cadre de conducere din economie, cu activişti de partid şi de stat. Prezenţa conducătorilor de partid şi de stat pe meleagurile argeşene a fost salutată cu căldură şi entuziasm de zeci şi zeci de mii de cetăţeni, care şi-au manifestat, şi cu acest prilej, încrederea şi ataşamentul deplin faţă de politica marxist-leninistă a partidului nostru, hotărîrea de a nu precupeţi nici un efort pentru înfăptuirea ei. Oamenii muncii argeşeni au reafirmat entuziasmul cu care întîmpină Congresul al X-lea al partidului, eveniment de seamă în viaţa partidului şi statului nostru, hotărîrea maselor largi de a îndeplini marile sarcini pe care partidul le pune în faţa celor ce muncesc. Vizita în judeţul Argeş se adaugă şirului de puternice manifestări ale unităţii întregului nostru popor în jurul Partidului Comunist, a Comitetului său Central în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Argeşul sub semnul profundelor transformări socialiste Au trecut numai cîteva zile... încă nu s-a stins în suflete ecoul manifestaţiilor entuziaste cu care cetăţenii judeţelor Cluj, Maramureş, Satu Mare, Bihor şi Arad l-au primit pe conducătorul partidului şi Statului nostru, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Sînt încă vii in amintirea tuturor gesturile încărcate de emoţie, marea de urale ce-l însoţeau de-a lungul întregului traseu pe secretarul general al Comitetului Central al Partidului. Şi iată, conducătorii partidului şi statului nostru s-au întîlnit din nou cu cetăţenii într-o vizită intrată în tradiţia vieţii publice din România. De astă dată, onoarea de a fi gazdă le-a revenit cetăţenilor judeţului Argeş. Pe apa Argeşului, în locurile din preajma ei s-ar putea spune că istoria este o realitate palpabilă. Pe aceste locuri s-au purtat glorioase lupte pentru neatîrnare şi s-au înfiripat nemuritoare fapte de cultură menite să ducă la luminarea celor mulţi. Argeşul zilelor noastre continuă să sporească acest tezaur prin munca harnicilor locuitori ai acestor meleaguri ce scriu file memorabile în istoria contemporană a României. Să începem cu industria. Dacă în urmă cu un sfert de veac geografia economică a acestei zone consemna existenţa numai a cîtorva mine rudimentare de cărbuni, a Fabricii „Textila“ — Găvana şi a cîtorva ateliere, astăzi chiar şi o sumară prezentare a noilor unităţi ale industriei noastre socialiste ar ocupa un spaţiu impresionant. Materializarea politicii de dezvoltare armonioasă a întregului teritoriu al patriei, marile combinate industriale construite sau în curs de construcţie au dat o nouă înfăţişare oraşelor şi satelor argeşene. Politica partidului de industrializare socialistă îşi găseşte aici o expresie din cele mai grăitoare, ea a metamorfozat radical viaţa acestor meleaguri minunate, punînd în valoare avuţiile şi energia nesecată a oamenilor săi. în Argeş a răsărit o impresionantă pădure de sonde, care avea să transforme aceste locuri într-o nouă zonă petroliferă a ţării. Aici s-a înălţat una din cele mai mari şi mai moderne hidrocentrale. De aici a pornit la drum, în august 1968, primul autoturism românesc, şi tot aici, acum, în aceste zile, harnicii constructori ridică noi citadele ale industriei noastre chimice. Numai în ultimii trei ani, producţia chimică a crescut de aproape trei ori faţă de anul 1965, cea de energie electrică o dată şi jumătate, iar industria constructoare de maşini cu 76 la sută, în 1968, întreprinderile industriale din judeţ au realizat o producţie globală de 5,2 miliarde lei, de 12 ori,mai mare decît aceea ,a anului 1950. Aici se reali-* zează 87 la sută din producţia de tananţi, aproape 40 la sută din aceea de negru de fum şi peste o cincime din pro (Continuare în pag. a 2-a) în faţa machetei dezvoltării Uzinei de autoturisme Călduroasa primire făcută conducătorilor de partid şi de stat de către piteşteni Intr-o atmosferă de puternicentuziasm, conferinţele judeţene de partid au aprobat in unanimitate Tezele şi proiectul de Directive, au susţinut realegerea tovarăşului Mae Ceauşescu in funcţia de secretar general al C.C. al P. C. R. Duminică 20 iulie au continuat să se desfăşoare conferinţe extraordinare ale organizaţiilor judeţene de partid, consacrate dezbaterii Tezelor Comitetului Central şi proiectului de Directive pentru Congresul al X-lea. La lucrările conferinţelor extraordinare ale organizaţiilor judeţene ale partidului au participat, luînd cuvîntul în încheierea dezbaterilor, tovarăşii Gheorghe Apostol, la conferinţa organizaţiei judeţene Bacău ; Chivu Stoica — Dolj ; Paul Niculescu-Mizil — Timiş ; Ilie Verdeţ — Mehedinţi ; Maxim Berghianu — Sibiu ; Florian Dănălache — Buzău ; Constantin Dragan — Gorj ; Petre Lupu — Neamţ ; Gheorghe Stoica — Ilfov ; Vasile Vîlcu — Ialomiţa ; Ştefan Voitec ,— Brăila ; Iosif Banc — Vrancea ; Petre Blajovici — Vaslui ; Mihai Gere — Bihor ; Mihai Dalea — Dîmboviţa ; Vasile Patilineţ — Satu Mare. Ca şi la conferinţele anterioare, trăsătura caracteristică a conferinţelor organizaţiilor judeţene de partid care au avut loc duminică a constituit-o aprobarea unanimă a documentelor pregătitoare ale Congresului al X-lea al P.C.R., a întregii politici interne şi externe marxist-leniniste a partidului, ilustrarea coeziunii de nezdruncinat a comuniştilor, a întregului popor în jurul Comitetului Central al partidului, în frunte cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Conferinţele organizaţiilor judeţene de partid au adoptat hotărîri privind perfecţionarea muncii de partid, a întregii activităţi economice şi sociale pe plan local, au ales delegaţii la Congresul al X-lea al P.C.R. şi — din rîndurile acestora — candidaţii pentru alegerea în organele superioare de conducere ale partidului, în consens cu voinţa comuniştilor, a tuturor cetăţenilor ţării — români, maghiari, germani şi de alte naţionalităţi — conferinţele extraordinare ale organizaţiilor judeţene de partid au adoptat, într-o atmosferă de puternic entuziasm, hotărîrea unanimă de a împuternici pe delegaţii la congres să propună şi să susţină realegerea în funcţia de secretar general al C.C. al P.C.R., a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, cel mai bun şi mai iubit fiu al clasei noastre muncitoare, al poporului, conducător încercat al partidului şi statului nostru. Caldele aprecieri exprimate în cuvîntul a numeroşi delegaţi, în hotărîrile adoptate, la adresa activităţii neobosite, pătrunse de înaltă exigenţă partinică şi spirit novator, dinamic, a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, a contribuţiei sale hotărîtoare la fundamentarea ştiinţifică a programului de desăvîrşire a construcţiei socialiste, a ansamblului de măsuri care au imprimat în ultimii ani un curs înnoitor în întreaga viaţă economică şi socială, constituie o ilustrare elocventă a încrederii comuniştilor, a întregului popor că realegerea sa în fruntea partidului reprezintă cea mai bună alegere, asigurînd fermitatea neabătută în aplicarea politicii interne şi externe marxist-leniniste a partidului. în încheierea lucrărilor, conferinţele extraordinare ale organizaţiilor judeţene de partid au adresat scrisori Comitetului Central al partidului, tovarăşului Nicolae Ceauşescu, scrisori în care este exprimată hotărîrea comuniştilor, a tuturor oamenilor muncii de a-şi consacra toate forţele înfăptuirii însufleţitorului program de înflorire a patriei socialiste, jalonat de documentele pregătitoare ale Congresului al X-lea. SINDICATELE factor activ in dezvoltarea economică a judeţului Tezele Comitetului Central al Partidului Comunist Român pentru Congresul al X-lea al partidului şi proiectul de Directive privind planul cincinal pe anii 1971— 1975 şi liniile directoare ale dezvoltării economiei naţionale pe perioada 1976-1980 constituie pentru evoluţia ascendentă a întregii noastre societăţi documente de o covîrşitoare valoare, creînd condiţiile înaintării şi mai rapide a României socialiste pe drumul progresului şi civilizaţiei, înscriindu-se în ritmul dinamic al dezvoltării întregii industrii româneşti, judeţul Bihor se prezintă astăzi cu un tablou industrial deosebit, bogat şi diversificat. La baza investiţiilor alocate de stat a fost aşezată cu prioritate valorificarea raţională a tuturor resurselor materiale, aceasta conducînd la îmbunătăţirea structurii pe ramuri a industriei. S-au dezvoltat într-un ritm fără precedent industria chimică, industria construcţiilor de maşini, extracţia cărbunelui, industria alimentară şi a confecţiilor, a pielăriei şi încălţămintei. Ca rezultat al eforturilor depuse de a traduce în viaţă Directivele Congresului al IX-lea al P.C.R. şi ale Conferinţei Naţionale, în cele 70 de unităţi industriale existente în prezent s-a realizat în anul 1968 o producţie globală de aproape 6 miliarde lei, reprezentînd o creştere de 175,8 la sută faţă de anul 1960. Realizările remarcabile obţinute pînă acum încorporează desigur şi contribuţia adusă de sindicate, contribuţie care a sporit în ultimul timp datorită şi cadrului organizatoric care permite sindicatelor să-şi aducă un aport mai substanţial, să participe direct la activitatea de conducere colectivă, economică şi de stat, la mobilizarea oamenilor muncii pentru îndeplinirea planului de dezvoltare a economiei naţionale. Muncind cu însufleţire şi abnegaţie, sindicatele din judeţul nostru au stimulat permanent iniţiativa creatoare a oamenilor muncii, sprijinindu-i în realizarea sarcinilor planului de stat, angajamentelor luate în întrecerea socialistă. Rezultatele obţinute pînă acum dovedesc pe deplin acest lucru. Producţia globală a fost realizată, în primele şase luni ale anului, în proporţie de 102,4 la sută, obţinîndu-se peste plan produse în valoare de 69,5 milioane lei, producţia marfă vîndută şi încasată în proporţie de 100,7 la sută, iar indicele productivităţii muncii de 100 la sută. Este de datoria noastră să evidenţiem aici şi activitatea prodigioasă a inovatorilor care îşi aduc o contribuţie importantă la descoperirea de noi resurse ale producţiei, la îmbunătăţirea caracteristicilor tehnico-funcţionale ale maşinilor şi utilajelor. Spre exemplu, numai anul trecut ei au adus economii, prin cele (Continuare în pag. 4-a) CONSTANTIN VIDICAN preşedintele Consiliului judeţean al sindicatelor —Bihor TELEGRAMĂ Tovarăşului WLADYSLAW GOMULKA Prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit Polonez Tovarăşului MARIAN SPYCHALSKI Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Populare Polone Tovarăşului JOSEF CYRANKIEWICZ Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Polone VARŞOVIA cu prilejul celei de-a XXV-a aniversări a zilei renaşterii Poloniei, în numele Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Consiliului de Stat, Consiliului de Miniştri ale Republicii Socialiste România, al poporului roman şi al nostru personal, vă transmitem dumneavoastră şi poporului frate polonez un salut tovărăşesc şi cele mai cordiale felicitări. Poporul român se bucură din toată inima de succesele remarcabile pe care poporul polonez le-a obţinut prin munca sa plină de abnegaţie, sub conducerea Partidului Muncitoresc Unit Polonez, in decursul unui sfert de veac, în opera de edificare a orînduirii socialiste, în dezvoltarea economiei, ştiinţei şi culturii, în ridicarea nivelului său de trai. Ne exprimăm convingerea că relaţiile de prietenie şi colaborare multilaterale dintre partidele şi ţările noastre se vor dezvolta continuu, pe baza principiilor marxismleninismului şi internaţionalismului socialist, în interesul popoarelor român şi polonez, al unităţii ţărilor socialiste şi mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, al cauzei socialismului şi păcii în lume. Cu prilejul acestei glorioase aniversări vă urăm, dragi tovarăşi, dv. şi poporului polonez, noi succese pe drumul prosperităţii şi înfloririi Poloniei socialiste. NICOLAE CEAUŞESCU Secretar general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România ION GHEORGHE MAURER Preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România în pagina a 6-a Sub ochii a sute de milioane de locuitori ai Terrei OMUL A PĂŞIT PE LUNĂ • Una din cele mai grandioase performanţe ştiinţifice din istoria umanităţii. • După îndeplinirea cu succes a programului de activitate pe Selena, cei doi astronauţi au părăsit „Marea Liniştii“ de pe Lună şi au realizat recuplarea „Vulturului" cu cabina-comandant. Cei trei astronauţi sunt aşteptaţi să amerizeze joi în Oceanul Pacific. TELEGRAMĂ Excelenţei Sale RICHARD NIXON Preşedintele Statelor Unite ale Americii CASA ALBA — WASHINGTON In numele poporului român, al Consiliului de Stat, al guvernului şi al meu personal vă transmit, domnule preşedinte, dumneavoastră, poporului american, astronauţilor Neil Armstrong, Edwin Aldrin şi Michael Collins, oamenilor de ştiinţă, tehnicienilor şi muncitorilor care au contribuit la realizarea grandiosului act de coborîre pe Lună a primilor pămînteni, expresia celor mai vii sentimente de bucurie, sincere şi călduroase felicitări. Aselenizarea şi plecarea cu succes de pe satelitul Terrei a cabinei spaţiale „Vulturul“ reprezintă o victorie epocală a ştiinţei, o expresie strălucită a capacităţii creatoare a umanităţii, un moment memorabil in istoria cunoaşterii universale. Ne exprimăm speranţa că această victorie a geniului uman va avea o influenţă favorabilă nu numai asupra progresului general al ştiinţei şi tehnicii, ci şi asupra relaţiilor între popoare, asupra cauzei păcii şi colaborării internaţionale. NICOLAE CEAUŞESCU Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România