Munca, ianuarie 1971 (Anul 27, nr. 7193-7216)

1971-01-14 / nr. 7202

Pagina a 2-a Adunări generale şi conferinţe ale sindicatelor pentru dări de seamă anuale Calitatea confecţiilor —i o preocupare primordială! Anul 1970 a fost pentru colectivul FABRICII DE CONFECŢII CRAIOVA, un an de plină afirmare. Confecţiile realizate la Craiova şi-au dobîndit un bun renume, care le face cerute atît pe piaţa internă, cit şi în mai multe ţări ale lumii. In acest an, aproape jumătate din producţia unităţii va fi livrată beneficiarilor externi, iar numărul contractelor încheiate cu organele comerţului interior au crescut de peste 2 ori faţă de 1970. Darea de seamă prezentată de tovarăşul Aurel Coandeş, preşedintele comitetului sindicatului, ca şi dezbaterile ce au avut loc în cadrul conferinţei sindicatului de dare de seamă anuală, au accentuat faptul că anul trecut s-au produs în plus confecţii în valoare de aproape 3 milioane lei, depăşindu-se angajamentul anual în întrecerea socialistă cu 813 000 lei. Dezbaterile au evidenţiat experienţa acumulată de comitetul sindicatului în mobilizarea muncitorilor la realizarea unor confecţii de calitate superioară, folosirea diverselor forme ale muncii culturale de masă, ca şi marile rezerve existente care pot duce la continua îmbunătăţire a calităţii. — Realizările anului trecut, a spus în cuvîntul său Marcu Ştefan, membru al comitetului sindicatului, denotă marile rezerve ce există în unitatea noastră, în care peste 80 la sută din numărul salariaţilor sunt femei. Sindicatul a acumulat o bună experienţă în desfăşurarea muncii cultural-educative de masă. Au fost organizate patru brigăzi artistice de agitaţie, care prin programele prezentate au contribuit la reducerea absenţelor nemotivate, a întîrzierilor şi învoirilor. Gazeta satirică „Reflectorul“, unde au fost afişate fotografii luate la locul de muncă, confecţii cu defecte, caricaturi, constituie un bun exemplu de muncă culturală în sprijinul producţiei, activitate care va fi continuată şi în noul an. O atenţie importantă am acordat educaţiei tinerelor muncitoare. în acest scop, anul trecut a funcţionat o secţie a Universităţii populare cu tema : „Educaţia şi problemele vieţii contemporane“, a căror cursuri au fost urmate de 240 salariate, iar în acest an, cursul „Femeia şi societatea“ este audiat tot de atîtea muncitoare. Cu toate aceste realizări, trebuie să remarcăm că uneori munca culturală a fost formală. Cele mai multe programe ale brigăzilor artistice au fost prezentate la Casa de cultură a sindicatelor, acest lucru din lipsa unei scene adecvate, scenă ce propunem să se amenajeze în cadrul cantinei. Maiştrii Zoe Făniţa, de la sectorul finisaj şi Popescu Cristina, din sectorul II, ing. Ileana Ceaburu, şefa secţiei de croit au abordat în cuvîntul lor problema privind continua întărire a disciplinei, creşterea calificării profesionale a muncitoarelor, răspîndirea experienţei înaintate, probleme ce vor trebui să stea mereu în atenţia comitetului sindicatului. Vorbind despre sarcinile sporite din acest an, ca şi despre faptul că la contractările de la Mangalia colecţia de aproape 500 modele prezentate de colectivul de creaţie al Combinatului de confecţii din Craiova s-a bucurat de un deosebit succes. ing. Constantin Nicolaescu, a subliniat că în grupele sindicale trebuie să se creeze o opinie de masă împotriva celor care dau lucru de proastă calitate, atentînd astfel la cîştigurile tuturor muncitorilor. Participanţii la discuţii au propus, ca, ţinînd seama de sarcinile sporite din acest an, să se diversifice activitatea cultural-educativă , programele brigăzilor artistice să fie imprimate pe bandă de magnetofon şi transmise la staţia de radioamplificare a fabricii ; gazeta „Reflectorul“ să folosească cu mai mult curaj fotografia şi caricatura care să se schimbe periodic etc. In conformitate cu normele de prezentare, conferinţa sindicatului Fabricii de confecţii Craiova a ales doi delegaţi la Conferinţa Uniunii sindicatelor din ramura industriei bunurilor de consum. ELENA ŢUICU Modernizarea procesului de invăţămint şi stimularea creaţiei ştiinţifice Dezvoltarea multilaterală a societăţii noastre socialiste solicită astăzi o tot mai intensă participare novatoare şi eficientă a specialistului, integrarea deplină a acestuia in producţia materială. Acestor cerinţe ale vieţii noastre economice şi sociale le răspund prin activitatea lor de zi cu zi şi cadrele didactice şi de cercetare ale Institutului Politehnic din Cluj. Conferinţa organizaţiei sindicale de aici ce s-a desfăşurat zilele trecute a relevat aportul substanţial pe care corpul profesoral, personalul tehnic şi de specialitate îl aduc la îmbunătăţirea calitativă a procesului de învăţămînt, în vederea formării profilului viitorului inginer, capabil să facă faţă cu hărnicie şi pricepere sarcinilor impuse de profesiunea şi răspunderile sale. Organizaţia profesională a salariaţilor institutului — sindicatul — se manifestă ca un factor activ în mobilizarea cadrelor didactice în vederea rezolvării cu succes a îndatoririlor ce le revin. In grupele sindicale de la catedre au fost organizate dezbateri pe marginea planurilor de învăţămînt şi a programelor de curs. Mult apreciate pentru eficienţa lor au fost, îndeosebi, mesele rotunde de la catedrele de rezistenţă, mecanică agricolă şi Facultatea de mecanică (cursurile pentru subingineri), în cadrul cărora au fost discutate aspecte privind perfecţionarea calitativă a cursurilor, lucrărilor de laborator, proiectelor şi seminariilor, accentul principal fiind pus pe extinderea metodelor moderne de predare. Apreciind asemenea forme de reciclare a cunoştinţelor profesionale participanţii la dezbateri între care conf. Liviu Literat, ing. Ioan Magyaros, şeful de lucrări Emil Comşa au arătat necesitatea unei mai asidue preocupări a comitetului sindicatului în acest domeniu. Dialogul profesor-student, fie că se realizează în sala de curs sau în întreprindere, la practică, constituie, au spus vorbitorii, acea modalitate vie menită să dezvolte trăsăturile cheie care să caracterizeze activitatea studentului, să-l obişnuiască cu efortul sever de autodepăşire. In acest sens, aşa cum s-a evidenţiat şi în darea de seamă, comitetul sindicatului poate şi trebuie să sprijine în mai mare măsură organizarea şi desfăşurarea practicii studenţilor în producţie. Se cere astfel, continuată iniţiativa de a conlucra cu comitetele sindicatelor din uzinele unde studenţii efectuează practica în producţie şi împreună să organizeze întîlniri cu cadrele tehnice şi alţi specialişti de înaltă calificare, întîlniri care facilitează cunoaşterea cit mai temeinică de către inginerii de mîine a muncii pe care ei o vor desfăşura în sectoarele productive şi de concepţie. Colectivele catedrelor, după cum se ştie, desfăşoară o intensă muncă ştiinţifică. Stabilirea temelor de cercetare, acţiunile de contractare a acestor teme cu întreprinderile de producţie, dezvoltarea mişcării de inovaţii şi invenţii au fost cu competenţă analizate în grupele sindicale, elucidîndu-se modalităţile de conlucrare între diverşi specialişti din institut în vederea realizării acestor teme. De remarcat că, contractele încheiate cu unităţile industriale pe 1970 însumează aproape 60 de teme cu o valoare de 2 460 000 lei. Cele mai reprezentative invenţii şi inovaţii fac obiectul unui stand propriu în cadrul expoziţiei ce va fi organizată de către Consiliul judeţean al sindicatelor în cinstea aniversării semicentenarului partidului. Criticînd unele neajunsuri ale activităţii comitetului dr. ing. Matei Gheorghe, economistul Ioan Dolha, mecanicul Zoltán Pongracs şi şeful de lucrări Muhsam Horst au subliniat necesitatea aprofundării de către grupele sindicale a problemelor ce preocupă colectivele catedrelor, serviciilor şi atelierelor din institut. Comitetul sindicatului trebuie să acorde acestor verigi de bază ale organizaţiei sindicale un sprijin mai susţinut pentru a-şi putea îndeplini cu succes sarcinile ce le revin în domeniul activităţii didactice şi de cercetare, pentru desfăşurarea unei mai fructuoase munci educative şi sportive de masă. Potrivit normelor de reprezentare, conferinţa a ales un delegat la Conferinţa Uniunii sindicatelor din institutele de învăţămînt şi cultură. MARIN OPREA (Urmare din pag. 1-aj văzînd că oamenii mănîncă, i-a lăsat în pace şi s-a apucat să dea drumul singur la topitură. Ii scapă oala, şi lichidul fierbinte ii arde picioarele. Suferinţe mari a îndurat omul pînă i-au pus doctorii pe picioare. Acum suflă şi-n iaurt, cum se spune nu în sensul temerii, ci al prevenirii, prin organizare raţională a muncii. — Sunt şi mai tineri printre muncitori. Ei ştiu să se ferească ? Cum îi învăţaţi ? Ce loc ocupă protecţia muncii în orele dv. de lucru ? — Nu prea ştiu ei, la început. Dar dacă învaţă bine meseria, nu mai ai aşa grijă. Muncitorul se fereşte şi singur. Totuşi trebuie să-i mai aminteşti. Cînd stăpîneşte maşina cu operaţiunile pe care le face, deprinde cu încetul şi secretele ei, pericolele pe care le presupun şi le evită. După aceea începi să devii pretenţios. Nu-i mai îngădui nimic. Acum nu-l mai previi, il obligi. Fireşte, pentru aceasta nu-ţi propui o oră anume in programul de muncă. O faci tot timpul. Dacă un muncitor de pildă, şi-a lepădat bocancii de protecţie, ca să se aerisească, „il plimb" un pic afară şi-l ţin minte. A doua oară îl scriu în carnetul meu şi dacă uită asta, a treia oară îl penalizez. Am dreptul, iar el — interesul să n-o facă ; în fond dacă se accidentează asta îl costă sănătatea, ciştigă mai puţin şi de ce să sufere pe urmă şi familia ? — Foarte mult pierd, într-adevăr, maiştrii care dau protecţiei muncii un caracter formal. Sunt încă mulţi aceia care îşi amintesc de ea o dată pe lună, la instructaj, dar şi atunci intr-o viziune birocratică, ca pe ceva bun numai de raportat. Iată o ipostază a formalismului. Un maistru principal de la Intreprinderea pentru aparate de măsură şi control- Otopeni a scris aşa in registrul de tură, adresîndu-se cu sarcini maiştrilor din schimburi : „Aveţi grijă şi completaţi fişele de protecţie a muncii cu semnături. Nici un dubiu in privinţa modului de „instruire" : oamenii au fost puşi să semneze fişele, pentru ca maistrul să poată ieşi basma curată intr-un eventual accident. Aşa cum au declarat mulţi din cei cu care am stat de vorbă, nu este un bun maistru, cei care procedează astfel. Producţia nu va pierde dacă el va fi înlocuit. Lipsit de probitate etică, el nu numai că nu ajută dar devine chiar un pericol social. Trebuie să te faci respectat de oameni, ca să-i poţi conduce şi mai ales nepărtinitor, atunci cînd ei greşesc. — Tot atît de adevărat este că asupra timpului de lucru al maistrului apasă încă un balast. Sint unii care pierd şi 5—6 ore pe zi cu tot felul de registre, fişe şi rapoarte, cu aprovizionarea (internă) încă defectuoasă. Nu cumva tocmai această viziune birocratică asupra funcţiei maistrului l-a învăţat şi cum să „scape“ lesne de instructajul asupra protecţiei muncii ? De fapt un maistru priceput, care ştie unde poate ajunge, ştie şi cum să înceapă. Dacă face un tur prin secţie la începutul, schimbului, nu se poate, să nu-1 vadă pe cel care abia se ţine pe picioare de oboseală sau duhneşte a băutură. Mai bine-1 trimiţi acasă şi treci primejdia rea. — La 30—40—50 de muncitori e totuşi greu să nu-ţi scape cev neobservat. Şeful de echipă, unde există, îl poate ajuta pe maistru. Dar mai mult decît el, inspectorul obştesc cu protecţia muncii, din grupa sindicală. Intervenţia acestuia este de multe ori pază bună. Relaţia maistruinspector mai suferă rasă. Ni s-au relatat cazuri cind relaţiile de „colaborare" dintre maistru şi inspector se strică în clipa cind acesta din urmă îşi ia menirea in serios. Dară primul îi dă să înţeleagă că nu suportă „observaţii" ce-i ştirbesc autoritatea, inspectorul începe să închidă ochii. E o chestiune tratată de la caz la caz, prin intervenţia comitetului sindicatului dar şi a grupei sindicale care trebuie să aleagă în funcţia de inspector, oameni de mare autoritate profesională, invulnerabilă la tentative de intimidare. — Ca să fim sinceri, un maistru de înaltă clasă nu se lasă nici el ca să-l prindă „descoperit" inspectorul obştesc.— Cum adică, muncitorul—inspector de la maşina lui să vadă mai bine ce-i în secţie, decit tine conducător şi, cel puţin teoretic, aflat cu un cap deasupra lui în ce priveşte meseria ? Este şi o chestiune de mindrie profesională, de la care, dacă abdică, un maistru nu face multe parale... — Bine ar fi să o înţeleagă toţi aşa. In general şi aici ca şi în alte domenii de activitate nu este nevoie de prea multe vorbe ca să convingi. Uneori chiar maistrul o mai greşeşte şi, dacă el nu lucrează corect, s-a dus cu autoritatea lui. Şi pentru asta este bun controlul. Discuţia relatată aici putea avea loc — şi a avut loc, aşa sau în alţi termeni — cu orice maistru, cu oricare activist sindical fie că el se numeşte Dumitru Văcărel sau Ion Oprea sau Gheorghe Cazan şi lucrează la întreprinderea de utilaje şi piese de schimb din Bucureşti, fie Ion Olaru — de la Uniunea sindicatelor din întreprinderile de petrol, chimie și gaz metan, fie Anton. Pascal, din portul Galaţi. Nu este nevoie de cuvinte ★ Val Mugur, maestru emerit al artei, a obţinut la Teatrul de dramă şi comedie din Constanţa o reuşită transpunere scenică a unei fragile dramatizări : „Legenda frumoasei Agigea“. Piesa aparţine scriitorului Al. Mitru. Dorind — după cum afirma la o întîlnire cu spectatorii constănţeni — să păstreze „forma naivă, frustă, a povestirii populare“, Al. Mitru, aflat pentru prima dată în ipostaza de dramaturg, nu a avut curajul deplinei selecţii. Dialogul, ţesut pe firul legendei „Pescarul cel vesel“, cu vizibile interferenţe din „Fata de piatră“ (vezi cartea sa „Basmele mării“), obosește pe alocuri, sub povara broderiei narati- MUNKA La Teatrul din Constanţa „Legenda frumoasei Agigea"Personalitatea de, în ansamblu, spectacolul condus de Val Mugur, într-un inspirat cadru scenografic realizat de Constantin Russu, evoluează favorabil, atingînd înălţimi de reală virtuozitate teatrală. Conflictul, atît de specific povestirii populare, între bine şi rău, între eroii înnobilaţi de aspiraţia către frumuseţe, cinste şi demnitate (Pescarul cel vesel în interpretarea lui Virgil Andnescu, Agigea, rol realizat de Manuela Matak, etc.) şi personajele intruchipînd forţele oarbe — Dolojan, smeul mărilor, (interpretat de Sandu Simionică) — a fost abordat cu o fină intuiţie analitică, evitîndu-se caricatură, stridenţele spectaculare. Frumuseţea legendei este iluminată feeric într-un final care se doreşte abia un fericit început (spectacolul sfîrşeşte cu o invitaţie la... patru nunţi, catr .poveşti). Şi-atunci ne amintim de lectura din „Basmele mării“ : „în ceasul acesta de seară, cînd cerul e albastru ca sineala, cînd iarba şi copacii par şi ei albaştri, iar luna iese albă învăluită într-o horbotă străvezie de nori, cînd pînzele corăbiilor ce s-au ivit în zare par nişte fantome ciudate, care plutesc deasupra mării, aş vrea să vă povestesc, dragi prieteni, o întîmplare de demult, care s-a petrecut la ţărmul mării...“ Este legenda frumoasei Agigea. Numele ei urcă peste timp pînă la noi, rostit şi azi la ţărmul Mării Negre. Spectacolul constănţean ne oferă posibilitatea ca timp de două ore să ne reîntoarcem în lumea vîrstei noastre de aur, a copilăriei. Este un spectacol înscris meritoriu în repertoriul actual al teatrului. OCTAVIAN NICA y@lÉJÉIlliBll Trio-jazz Guido Manusardi Gence a exclus întotdeauna diletantismul, jazzul a putut fi abordat numai de muzicienii desăvîrşiţi, de instrumentiştii virtuoşi, de spiritele cele mai mobile. Jazzul a impus prin însăşi natura compoziţiei sale, un înalt profesionalism, o temeinică pregătire de specialitate. Noul disc editat de casa de discuri bucureşteană, ne dovedeşte încă o dată virtuţile inestimabile ale muzicii de jazz. Guido Manusardi, pianist şi compozitor jazzist, excelent tehnician, s-a remarcat încă din primii ani ai activităţii sale prin forţa sa fantezistă, prin pendularea între un stil clasic, concis şi între izbucnirea expansivă proprie temperamentului său ardent sudic. Temperament care în creaţie s-a convertit într-o expresie stenică, temperament ce a catalizat stiluri din cele mai diferite. Cele opt melodii ale discului au fost imprimate în anul 1967 in Suedia, în timpul studiilor lui Manusardi la şcoala de jazz suedeză. Aici cîntă pentru prima dată cu remarcabilii instrumentişti Sture Nordin — contrabasist, şi Al. Heath — baterist, cu care îşi alcătuieşte trio-ul pe care îl cunoaştem din discul de faţă. Melodiile cu un caracter liric, meditativ - radiografii miniaturale de sentimente (Frunze de toamnă, Tren albastru, Orele mele fericite, Sosesc curînd etc.) — capătă în interpretarea trio-ului Manusardi, Heath, Sture Nordin, rezonanţele unui univers inefabil. Alternarea tehnicii exactităţii cu mobilitatea improvizatorică, îmbracă melodia în ecoul reverberaţiei, multiplicând mişcarea, gestul, ideea. Este un stil, o manieră, o concepţie. Este ambiţia unui artist de a exprima cit mai mult prin mijloacele artei sale. Tot din această dorință Guido Manusardi se află de doi ani în România devenind un animator al jazzului românesc. FOIM Dacă ţineţi neapărat sâ-l vedeţi şi să-l ascultaţi pe Dan Spătaru nu pierdeţi ocazia de a vrziona filmul „Cîntecele mării“, deoarece timp de o oră şi 25 de minute, pe 2 327 metri de peliculă, în color şi cinemascop, regizorul Francisc Munteanu vă oferă acest fericit prilej. Cum, numai pentru atît a fost realizat acest film ? — își poate pune oricine întrebarea. Da, pare-se că numai pentru atît, fiindcă tot restul nu este decît un pretext pentru ca „noua vedetă“ cu surîs fotoge Pop music Aplecarea spre folclorul muzical românesc, a însemnat din păcate, de cele mai multe ori, o modă furibundă, îşi amintesc desigur şi astăzi specialiştii, de surprinderea pe care au trăit-o la primele cîntece româneşti prelucrate de formaţia Sincron. S-au de- clarat şi pro şi contra. Rind pe rînd, toate formaţiile de muzică uşoară, toate chitarele electrice au atacat notele pure ale cîntecului românesc transcriindu-le pe ritmurile săltăreţe ale muzicii de dans. Ideea era salutară, dar muzica . Reducerea încărcăturii de sensibilitate exprimată în nuanțele complexe ale trăirii celor mai di „Cintecele me, să evite pe vapor şi în tren, în troică, în maşină, călare sau suspendat în colivia unei macarale, în costum de doc sau în slip, cu perucă fardată ca la curtea lui Ludovic al XIV-lea, sau cu pălărie de cow-boy. Deşi, după primele spectacole, se pare că filmul va avea „succes de public“, contribuind la realizarea planului de încasări al reţelei noastre cinematografice, totuşi, mi-e greu să mă împac cu gîndul că s-au cheltuit atîtea forţe şi — de ce să nu spunem lucrurilor pe nume — atîţia bani, numai pentru un recital cinematografic consacrat unui cintăreţ de muzică uşoară. Dar, fiind vorba de un film de divertisment gusturile pot fi de o diversitate foarte largă. Faptul că regizorul ne lasă impresia că se autoironizează şi că el a făcut de fapt o parodie a unei comedii muzicale banale şi fără har (argumente ar fi inserturile care ne previn, ca să nu avem nici un dubiu,, că e „ploaie artificială“, că „Nina suferă“, sau că „Mihai o lămureşte“) nu-l scuză faţă de spectatorii care se aşteptau la ceva mai mult. Singurul lucru care ar fi putut asigura filmului măcar una din calităţile sine qua non ale genului este muzica, în general inspirată, a lui Temistocle Popa şi Fradkin. Dar valorificată fără fantezie ea se pierde în amalgamul de platitudini prezentate cu eticheta de „comedie muzicală“. LUCIA BOGDAN Demonstraţie practică la cineclubul „Oţelul Roşu" Foto ing. N. NEGRUŢIU verse sentimente, facilitatea şi inexpresivitatea melodiei au făcut ca piese unice ale folclorului nostru să apară îmbrăcate într-o ţinută stas. Au fost încercări, au fost eşecuri, dar au fost şi prelucrări care au rămas şi vor rămîne în patrimoniul muzicii moderne. Ce ne aduce noul disc „Pop music", editat de „Electrecord" ? Cele 10 piese ale tezaurului nostru muzical folcloric : Hăunţa de la Gorj, Căluşarii, Ciuleandra, Periniţa, Mugur, mugurel etc., selecţionate în dorinţa popularizării muzicii populare româneşti peste hotare, nu-şi pierd parfumul unicatului şi al autenticului. Prelucrările şi aranjamentele semnate de Richard Oschanitzky respectă originalitatea creaţiilor populare, realizind o interpretare a textului iniţial, lăsînd să ajungă la noi tot farmecul acestuia. Cerinţa era neapărată, mai cu seamă că discul este destinat și publicului de peste hotare. Or, melodia este aceea care interesează și nu ritmul tip, schema universală standard. ALINA POPOVICI Joi 14 ianuarie 1971 bibliotecii Ori de cîte ori s-a vorbit despre bibliotecile sindicatelor s-a amintit de rolul extrem de însemnat ce revine bibliotecarilor, aceşti factori activi de difuziune şi propagare a culturii prin intermediul textului scris A afirma că, departe de a fi un simplu distribuitor sau mînuitor de cărţi, lipsit de orientare, de gust şi de cunoştinţe temeinice, bibliotecarul trebuie să fie, dimpotrivă, un om cu un larg orizont cultural, informat „la zi“ asupra unui domeniu nespus de cuprinzător, este desigur un loc comun. Viziunea asupra muncii unui bibliotecar din sistemul sindicatelor, s-a lărgit necontenit în vremea din urmă, faptul că menirea lui nu se reduce doar la a răspunde solicitărilor întîmplătoare ale cititorilor devenind de domeniul evidenţei. Date fiind caracteristicile întregii activităţi cultural-educative desfășurate de către sindcate, bibliotecarul este investit cu un titlu plin de răspundere : privit prin prisma sarcinilor ce îi revin, el este un activist cultural de prima mărime. Contactul cu un mare număr de oameni ai muncii și posibilitatea concretă a realizării unei îndrumări directe recomandă în persoana bibliotecarului un element a cărui pondere şi însemnătate în desfăşurarea muncii cultural-educative a sindicatelor nu poate fi nici ignorată şi nici pusă la îndoială. Este cum nu se poate mai semnificativ, pentru a întări cele spuse mai sus, că acolo unde bibliotecarul este privit la autenticele dimensiuni ale rolului său, ale funcţiei sale, întreg ansamblul muncii cultural-educative este vizibil influenţat. Aşa stau lucrurile, spre pildă, la Casa de cultură a sindicatelor din Iaşi, unde biblioteca a devenit centrul generator a numeroase acţiuni, unele dintre ele de o indiscutabilă originalitate. Ce se remarcă aici, înainte de toate, este că în revirimentul notoriu produs în ultimele luni în activitatea Casei de cultură a sindicatelor din Iaşi o contribuţie deosebită s-a datorat modului în care au fost folosite disponibilităţile bibliotecii şi felului în care i-a fost înţeleasă funcţionalitatea. Biblioteca s-a transformat aici, dintr-un „intrus“ cu activitate şi statut autonom, într-un element al unui angrenaj complex. Dincolo de funcţiile specifice şi binecunoscute, biblioteca de la Casa de cultură ieşeană patronează direct numeroase acţiuni şi trebuie remarcat că acestea nu sînt dintre cele devenite „clasice“ prin şablonizare. Astfel, cîteva dintre manifestările periodice care au loc la casa de cultură — este vorba de „Clubul tinereţii“, de „Clubul tinerelor fete“, de concursul lunar „Mozaic ieşean“ şi de „Traista cu poveşti“ (a preşcolarilor şi şcolarilor de vîrstă mică) sunt organizate cu participarea efectivă a colectivului bibliotecii. De asemenea, colectivul de recitatori al casei de cultură funcţionează în directă legătură cu biblioteca, ceea ce îi asigură o îndrumare competentă şi o activitate susţinută. Printre vitrinele cu noutăţi una este special consacrată editurii „Junimea“ ; s-au organizat aici cîteva rodnice întîlniri cu o serie de scriitori ieşeni, întîlniri transformate în substanţiale şi pasionante discuţii. Ţinîndu-se seama de aşezare , casa de cultură este situată în zona industrială a oraşului, într-un cartier cu circa 35 000 de locuitori şi aproximativ 10 000 de elevi la şcolile profesionale şi liceele de specialitate — de un interes deosebit se bucură aici acţiunile de popularizare şi difuzare a cărţii tehnice. Pentru a răspunde solicitărilor, biblioteca şi-a constituit un fond special de carte tehnică, cu caracter enciclopedic, fond în continuă creştere, popularizat prin existenţa unor bine întocmite fişe de informare şi popularizare. O acţiune precum este concursul lunar „Mozaic ieşean“ — pe teme economice, ştiinţifice, social-politice şi culturale — este de natură să stimuleze interesul cititorilor pentru o serie de lucrări menite să formeze, să pună bazele unei culturi tehnice de masă. „Personalitatea“ bibliotecii nu se poate vădi în alt mod decît printr-o activitate susţinută şi situată la înălţimea funcţiilor care îi revin dintr-o concepţie superioară a rolului pe care trebuie să-l aibă această instituţie. Biblioteca nu mai poate fi socotită o anexă, o secţiune, nu poate fi separată , ea face parte, este şi trebuie să fie implicată în întreg ansamblul muncii cultural-educative, aceasta fiind şi una dintre trăsăturile distinctive ale bibliotecilor sindicatelor. M. IORGULESCU Câmp larg de afirmare (Urmată din pag. l-aderurgic ni s-a confirmat impresia că s-a depăşit stadiul întocmirii unor fişe formale, cu repetări de teme de la trimestru la trimestru. „Crearea unui cabinet de propagandă tehnică, cu misiunea de a se dedica aproape în exclusivitate, acestei activităţi — arată Mihai Chivari, preşedintele comitetului sindicatului — a fost binevenită. Compus din 3 ingineri şi 2 tehnicieni şi coordonat de directorul cu probleme de cercetare şi dezvoltare, noul organism încearcă să investigheze toate secţiile combinatului pentru ca, în final, planul lunar să îmbrăţişeze problemele cele mai importante, care să răspundă nevoilor reale ale producţiei“. Planul vizează o diversitate de manifestări : cercetări bibliografice, culegeri de material documentar, informare tehnică, prezentări de cărţi tehnice, conferinţe, stimularea activităţii de Inovaţii, efectuarea unor vizite şi schimburi de experienţă în diferite unităţi economice. Ni s-a părut, de asemenea, demn de relevat că, la nivelul fiecărei secţii, un inginer păstrează o legătură permanentă cu cabinetul, fapt ce admite şi cunoaşterea imediată a cerinţelor unei secţiuni a combinatului, dar şi promovarea sugestiilor izvorîte din rîndul oamenilor muncii. Totodată, oilustrare a tendinţei de a se pune capăt formalismului o constituie pregătirea unor conferinţe pe nivele (muncitori, tehnicieni, ingineri), de unde o mai largă cuprindere de participanţi. S-au prevăzut astfel difuzarea a 500 de reviste de specialitate în secţii şi servicii, transmiterea prin aşa-zisul „circuit în mapă“ a 20 de periodice în limbile rusă, germană şi franceză la inginerii şi tehnicienii combinatului, editarea săptămînală a unei circulare cu informaţii tehnice, organizarea unei expoziţii cu ultimele noutăţi — cărţi şi reviste — la secţia oţelărie Siemens-Martin, „olimpiade de meserii“ — in colaborare cu organizaţia U.T.C. — la secţiile întreţinere şi laminoare. In privinţa participării, mai sunt dificultăţi în cursul acţiunilor de mobilizare a salariaţilor (mai ales a celor de la oţelărie, furnale şi laminoare, unde numărul navetiştilor atinge un procent de 50 la sută). Dacă muncitorii din localităţile situate în proximitatea Reşiţei pot fi încadraţi în activităţile curente, celor care parcurg o rută mai mare li se recomandă lectura de broşuri tehnice în timpul călătoriei. Formula apare totuşi fără prea mare randament. Desigur, un ajutor marcant îl aduce staţia de radioamplificare (la care, pe lîngă emisiunile tehnice zilnice, se transmite o rubrică economică de sinteză), însă nici acesta nu-i suficient. De altfel, urmează ca la consfătuirea cu colectivul de propagandă tehnică ,din secţii şi servicii — care ţine contactul cu biroul de documentaţie tehnică — să se găsească soluţii pentru o integrare mai amplă a oamenilor muncii în activităţile lunare. Trebuie rezolvată şi problema echipei de traducători ale cărei forţe sunt încă reduse. Mulţimea de publicaţii tehnice de specialitate nu trebuie să aştepte în rafturile bibliotecii pînă să fie consultate. Operativitatea transmiterii informaţiilor, publicarea lor în buletinele de uzină, scurtarea perioadei dintre sosirea revistelor şi cărţilor şi parvenirea lor pentru studiu la ingineri, tehnicieni şi muncitori sunt coordonate absolut necesare ale unei propagande tehnice eficiente. „Lucruri bune s-au făcut şi salariaţii sunt gata să se încadreze în formele nou organizate , ne spune inginerul Ion Bîrian, şeful comisiei inginerilor şi tehnicienilor. Consider că pasul decisiv este renunţarea la acţiunile stereotipe, comode, însă fără randament, iar apelul lansat către oamenii combinatului pentru a ne oferi sprijin şi prezenta sugestii n-a rămas fără ecou“. Semnalăm aspectele pozitive şi rămîne de văzut cum la Reşiţa, in întreprinderile de acolo, propaganda tehnică va cunoaşte condiţii tot mai bune de desfăşurare.