Munca, mai 1971 (Anul 27, nr. 7294-7319)
1971-05-08 / nr. 7299
Fiugpui B a 2-a MILIOANE DE OAMENI ENTUZIAŞTI Înfăptuiesc zi de zi politica partidului „Munca mea se regăseşte în colectiv“ — Sincer să vă spun — îţi scuză sfiiciunea POMPILIU BULATA — mă stăpîneşte oarecum nedumerirea. De ce să scrieţi tocmai despre mine, cind... n-aveţi ce să scrieţi, zău! Sint mulţi în combinatul nostru care s-au detaşat prin fapte lăudabile , sunt inovatori, ori au participat la diverse lucrări urgente in mod voluntar, mă rog, prin multe alte lucruri. Eu sunt un muncitor ca oricare altul, astăzi. Mi-am făcut datoria, aşa cum se cere in calitatea mea de operator chimist. Lucrez de 8 ani la platforma de piroliză. Munca mea se regăseşte în colectiv, în rezultatele lui. Natural că n-am stat cu mîinile în sin, spunînd că atit mi s-a cerut şi atît am făcut. E vorba de datoria firească a omului de a cunoaşte şi învăţa perfect instalaţia. Sau, cum se zice, a „chiţibuşurilor“ meseriei. Cred că de aceea instalaţia nu mi-a „căzut“ niciodată, adică să se strice din neatenţie, din manevre greşite, în schimbul în care lucrez, producţia a fost permanent îndeplinită şi chiar depăşită, iar calitatea a fost conformă prescripţiilor tehnice , foarte bună. Altfel nu se poate, în instalaţie am redus şi consumul specific. Dar, cine nu face astăzi la fel ? Singurul lucru care cred că merită să vi-l spun em că, datorită îngrijirii permanente a utilajelor, am reuşit să lucrăm cu trei reactoare din patru, cel de al patrulea fiind păstrat ca rezervă... Nimeni pînă acum nu a scris despre Bulata şi el pretinde că nici nu se poate scrie. Autocaracterizarea e autentică. Nu am schimbat nici un cuvînt. Dar faptul acesta, care pare atit de simplu, că în toţi cei 8 ani nu s-a întîmplat nimic deosebit, că producţia a mers zi şi noapte, că din partea lui conducerea Combinatului chimic din Craiova nu a avut „probleme“, demonstrează mult mai multe lucruri. „Sunt un muncitor ca oricare altul astăzi !“ Leit-motivul reapare. Din nou nedumerire. E pentru prima dată cînd acordă interviu unui ziar. Se numeşte DOBRE VALERIU. Sudor. „Simplu“, veţi spune. „Simplu“ — spune şi el. Dar... e cel mai bun sudor al combinatului. Sunt mii de muncitori aici. „Ştiţi cum sudează ? — ne spun cei din jur — Extraordinar de bine şi de repede. Ce e mai greu de făcut, el face cu o uşurinţă de invidiat şi nu lucrări oarecare“. Dar probabil că, fiind la „auxiliari“, a fost trecut mai uşor cu vederea de către tovarăşii din comitetul sindicatului care l-au cuprins şi pe el la cumulativul „şi alţii“. Iată-l pe ILIE BĂLAN, operator chimist, de o disciplină fermă, modest, studios, care a făcut dovada exemplului personal fără să se afişeze ostentativ. Dar... acelaşi leit-motiv. Parcă să fiu vorbit între ei. Aceleaşi cuvinte le-am auzit şi despre VIOREL ULMEANU, de meserie mecanic „clasa întîia“, cum afirmau colegii Cuvinte frumoase mi-au fost spuse la adresa multora de aici, anonimi pentru presă, dar recunoscuţi la locurile de muncă, de tovarăşii lor, ca fiind „cei mai buni oameni“. CONSTANTIN ANDREI moldoveni). Felul în care leagă sbirul de balotul cu scinduri, ca şi semnalele precise adresate macaragiului nu îl deosebesc de „veteranii“ portului, cu toate că printre ei este un fel de „nou venit“. — Și mi se pare deosebită munca asta de docher ? — Păi, ce poate fi deosebit în munca noastră ? Să nu se întîmple nimic... deosebit. Și pînă acum, așa a fost. Nu am avut avarii, navele au fost încărcate la timp, ne ferim de accidente — şi ni se aduce aminte in fiecare dimineaţă de asta, după marfa pe care o încărcăm : în saci, ori in ambalaje de sticlă, in baloturi sau în vrac, cherestea şi aşa mai departe. Cu plănui nu avem păsuri.. Într-adevăr, o echipă de docheri cum sunt multe în portul Constanţa, care n-a prea atras atenţia asupra ei, n-a dobîndit recorduri senzaţionale, ci a avut mereu aceeaşi grijă : ca nava să piece la timp. — Am avut noi un necaz odată — îşi face curaj Constantin Orzan, trăgînd cu coada ochiului la carnetul pe care îl băgasem în buzunar — dar nu-i de ziar. Unul din noi, nou in echipă, greşise rostul în hambar stivuind un balot mai in afară, cam de pe la bază, şi toţi ceilalţi se aliniaserâ după ei. Ne-am dat seama abia la plecare, la controlul şefului de echipă. Eram pe un vas străin care trebuia să ridice ancora peste cîteva ore. «Paguba-n ciuperci — a zis cel ce făcuse boroboaţa. Ce ne pasă nouă de-acum ? Am încărcat marfa, gata !» Nouă, însă, ne păsa? Ştiam că pe mare la un tangaj mai puternic marfa se putea răsturna şi deteriora. Noi eram departe, desigur, dar cinstea noastră acolo era, în pîntecele vasului şi în munca de mântuială pe care o făcusem. Şi nu ne-a trebuit mult timp să ne gîndim ce-o să fie, aşa că am luat stiva la mină şi am refăcut-o la loc, cum trebuia, în două ore bune de lucru. ...Cînd ne-am despărţit, „omul de la coţadă“ tot mai privea spre carnetul în care, doamne fereşte, aş fi putut să notez această „abatere“, de fapt un gest colectiv sincer şi omenesc, săvîrşit din firescul îndemn al conştiinţei socialiste. GHEORGHE DIMA corespondentul ziarului „Munca“ tăcere profundă, vibraţiile. Şi aşa mereu, iezer cu iezer. Uneori îşi lipeşte urechea de scoarţa copacului de parcă i-ar asculta tainic răsuflarea. Este IULIU DEAC, neîntrecut meşter in a descoperi copacii nobili de rezonanţă. Sunt rarităţi. Dacă descoperi unul la 200—300 de arbori ! Lucrul acesta cere o neasemuită iscusinţă, deoarece copacii au înfăţişări identice. Ochiul cercetător, atent, nu-i deosebeşte, Iuliu Deac ştie să-i separe după auz. Trunchiurile acestor arbori, cu lemn a cărui valoare este echivalentă in carate, sunt transportaţi cu grijă la Reghin, unde alţi meşteri îi transformă în instrumente muzicale, în ambarcaţiuni sportive, în schiuri. Faima lor a întrecut de mult graniţele ţării noastre. La această complexă metamorfoză, Iuliu Deac de la Unitatea de exploatare şi industrializare a lemnului Nehoiu îşi aduce meritoasa sa contribuţie. — Nene Deac, faci o muncă deosebită, cum de nu s-a scris despre dumneata niciodată ? — Ce, păi ştiu şi eu ? Probabil pentru că sunt mereu în munte şi, ştii matale, ziarişti-s cam grăbiţi, au alte treburi mai serioase decit să umble după unul care stă cu urechea la inima bradului. Şi poate că dumneata... Da, tovarăşe Deac, auzisem că nu împrătăşeşti nimănui meritele dumitale, că preferi liniştea codrului, ca să poţi asculta ecoul interior al arborilor — de parcă ai oficia un ritual ancestral — ca sâ îngemănezi satisfacţii pe care numai dumneata le cunoşti. Tocmai de aceea te-am căutat şi te-am găsit... MIHAI DORAŞ corespondentul ziarului „Munca“ ce-i mai am pina la pensionare ? ! (răspunsul merită redat pînă la ultima silabă). Cred că, la început, din teamă. Teamă de sărăcia pe care o îndurasem, chiar şi cînd munceam numai pentru mîncare, mîncare ce incepea cu varză crudă şi morcovi. Şi, totuşi, pentru că am vrut să fiu şi eu folositoare cu ceva. La 3 noiembrie 1949, cînd am luat în primire primul vagon de tramvai, am zis că nu mai las niciodată manetele din miini. Şi nu le-am mai lăsat“. Manipulantul ELENA CIOBEICA a condus pe rind vagonul inagural pe traseul 10 şi apoi pe traseul 5. Zilnic acoperă, conducîndu-şi vehiculul cu oameni pe arterele de oţel ale Bucureştiului, o distanţă de peste 200 km. In 21 de ani de rulaj, fără nici un accident, fără evenimente de circulaţie, Elena Ciobeică a făcut de vreo 50 de ori ocolul lumii. „Cerinţele întreprinderii sunt mari. I.T.B transportă zilnic peste 3 milioane şi jumătate de călători, fiecare manipulant fiind un tovarăş de nădejde al sutelor de salariaţi pe care-i transportă la serviciu la timp. La noi înseamnă că ţi-ai făcut datoria aşa cum trebuie «cînd nu te vezi». Cînd nu se întîmplă nimic. La noi nu sunt scuze“. Dar ca „să nu se vadă“, Elena Ciobeică şi-a impus o serie de reguli pe care le respectă fără nici o abatere. Şi aşa mi-a vorbit mult timp despre munca sa, despre tovarăşii ei, despre sine. Acesta a fost drumul parcurs de Elena Ciobeică. De la „motivele mele“, de la „teama mea“ , la „interesele noastre“, la înțelegerea superioară a muncii sale, in interesele colectivului a găsit ea resursele statorniciei sale. La 1 august se va muta intr-un apartament nou, proprietate personală. Preferă etajul 5- Pînă acum a stat într-un demisol şi „sunt atît de setoasă de cer..." STELIAN DOROBANŢU Întîlnim de atîtea ori, după şirurile de cifre şi după cîteva nume evidenţiate, arhicunoscutul „şi alţii“. Expresie lapidară şi totuşi difuză în conţinutul ei, care vrea să numească o succesiune de amănunte, de fapte presupuse esenţiale sau neesenţiale, a căror citare înseamnă repetarea sau poate nu merită osteneală. Dintr-un colectiv format din 3 000 de salariaţi, reporterul se opreşte, de obicei, în investigaţia sa, asupra unor „nume“, prin care încearcă să exprime anumite însuşiri care de fapt nu reprezintă o excepţie. Ceea ce rămîne, reprezintă însă foarte mult. Reprezintă pe cei fără aportul cărora procesul productiv ar fi cu neputinţă. Reprezintă pe cei mulţi, care cu mult entuziasm şi hărnicie colectivă înfăptuiesc zi de zi politica partidului nostru, contribuind astfel la edificarea societăţii socialiste. In rîndurile de faţă încercăm o investigaţie în mijlocul acestei categorii de oameni valoroşi, care, prin hărnicia, prin priceperea şi experienţa lor de viaţă şi de muncă îşi aduc un aport preţios, inegalabil, la bunul mers al activităţii în toate domeniile de activitate — demonstrare elocventă a faptului că partidul a orientat potenţialul întregului popor pe direcţiile principale ale făuririi societăţii socialiste în România, creîndu-se astfel, în proporţie de masă, exemplele vii de dăruire, competenţă şi înalt spirit civic. Mulţi dintre cei despre care se scrie în această pagină sunt membri de partid. Cu toţii însă sunt purtători a una sau mai multe insigne de „Fruntaş în întrecerea socialistă“, decernate de Uniunea Generală a Sindicatelor din România. „Echipa Iuloan Grecu“ Reţinem din coloanele ziarului „Informaţia Harghitei“ din 4 mai : „Primele luni ale noului cincinal s-au dovedit a fi de bun augur pentru minerii de la Bălan. Planul producţiei globale a fost depăşit cu peste 2 090 000 lei, iar planul de investiţii a fost realizat în proporţie de 113,7 la sută. Muncind cu elan şi pricepere, echipele lui IOAN GRECU, SZABO TAMAŞ, IACOB OROIANU şi alţii au reuşit să depăşească zilnic planul de producţie“... Echipa lui Ioan Grecu. Una dintre sutele de formaţii de lucru la Combinatul minier Bălan. Ioan Grecu este şef de echipă. Dar cine sunt tovarăşii lui, acei oameni, care, fără să le apară numele, sunt copărtaşi la aceste succese în muncă? I-am căutat la Exploatarea Sipoş. Lucrau în schimbul II. Acolo, în mină, i-am întîlnit pe minerul loan Grecu, pe ajutorul de miner Neculai Mitrea şi pe vagonetarul Gheorghe Dodu. Aceasta este echipa despre care aflasem că a obţinut cele mai bune rezultate în luna aprilie, a îndeplinit planul în proporţie de 131 la sută. Ca şi Grecu, originar de prin părţile Iaşului, au trecut munţii, din Moldova, şi au venit aici, la poalele Hăşmaşului, şi cei doi tovarăşi ai săi Neculai Mitrea, din Bîrgăoani Neamţ, iar Gheorghe Dodu, „bătrînul“, din Bicazul ardelean. Mi se pare ciudat că i se spune bătrînul“ lui Dodu. Are numai 39 de ani, dar e „bătrîn“ fiindcă fiul său termină peste patru luni stagiul militar. Neculai Mitrea, ajutorul de miner, este mezinul echipei Are 28 de ani, din care 3 lucraţi la Bălan. Şi un copil, de aceeaşi vîrstă cu vechimea lui la mină. I-am întrebat ce fac şi cum fac pentru a-şi îndeplini sarcinile de producţie. Şi au început să dea „vina“ unul pe celălalt. — Eu sînt vagonetar, așa că, dacă am minereu de scos din abataj, îl scot ... — Dar eu cum pot să înaintez repede dacă nu mi se face tot repede loc liber ?!... Și cred că ar mai fi continuat mult așa. Este simptomatică o asemenea copiportare. Nici unul din cei trei nu a apelat la cuvinte, precum „organizarea superioară a muncii“, „spirit de echipă“, „cunoaşterea meseriei şi a structurii geologice, a frontului de lucru“. Au făcut-o alţii în locul lor şi, tot în locul lor, vorbesc rezultatele din producţie. Cit despre Neculai Mitrea şi Gheorghe Dodu, ei preferă să se numească „echipa“ lui Ioan Grecu...“ ȘERBAN SIMEDREA Unul dintre cei cărora „le pasă“ ...Rămăsesem pe cheu doar cu docherul CONSTANTIN ORZAN care dirija „cotada“ (ridicatul mărfii ce urmează să coboare în calele vaporului) deasupra cargoului grecesc „Eleistria II“. — Este unul din oamenii noștri de nădejde — nu-i recomandase șeful de echipă Constantin Nemu. Cu el puteţi sta de vorbă cum staţi cu mine. Cunoaşte tot rostul. Cel care „cunoaşte tot rostul“ este un tînăr uscăţiv, cu privirea ageră şi mina sigură, moldovean de prin părţile Vasluiului (mulţi din echipă sunt MUNKA “Eu simt răsuflarea arborelui...“ Cutreieră codrii Nehoiului de ciţiva ani buni, încoace, un bătrînel spună, cu ochii de culoarea mentei, adumbriţi de sprincene bogate. Urcă munţii pieptiş, ciocăneşte sîrguincios cu latul securii fiecare arbore şi îi ascultă, într-o Era în anii războiului, cînd pămîntul tremura de atîta sălbăticie, cînd omul se îndoia^ de propria sa omenie şi se căuta pe sine intr-un timp care-şi căuta el însuşi sensul. Timpul acela — care a însemnat plecarea din casa săracă, plină de copii, de plînsul mamei şi de căinţele tatălui că plozii săi, aşa săraci, n-au să poată folosi niciodată ţării — s-a pietrificat in sufletul ei, ca zaţul cafelei pe fundul ceştii. Dar timpul s-a schimbat. „Şi eu m-am regăsit — spunea. Am fost slugă... Şi am auzit de comunişti, de partidul care ne chema să înălţăm o lume nouă. «Comuniştii ne dau de lucru, mi-am zis. Ăştia oameni». Şi munca răscumpără totul, pentru că transformă totul. Pînă şi pe line în cele din urmă... De ce am rămas şi mi-am petrecut laT.B. viaţa, şi voi rămîne încă pentru anii pe ca- Statornicie Colectivul de muncă al Uzinei de maşini grele din Bucureşti a întîmpinat aniversarea semicentenarului partidului cu realizări de seamă. In prezent, pe giganticele maşini-unelte ale uzinei se prelucrează o puternică turbină de 330 M.W. destinată dotării noilor centrale termoelectrice. In clişeu : Prelucrarea rotorului generatorului de 330 M.W. (Foto V. RUDAN — Agerpres) Pe tractoare — fiii satului Că sunt oameni, care, dintr-un motiv sau altul, nu sunt individualizaţi sau nominalizaţi decit în registrele stării civile, in cărţile de muncă şi statele de plată — deşi în activitatea şi comportarea lor cotidiană îşi creează prin conţinutul pozitiv al faptelor contururi palpabile, demne de toată lauda — este azi o realitate explicată . Am întîlnit recent, într-un sat din cîmpia de la poalele Subcarpaţilor de curbură, un grup de oameni al căror însemn profesional ar putea fi tractorul şi ogorul. Erau mecanizatorii secţiei mecanice Voetin, de la Staţiunea de mecanizare a agriculturii Sihlea- Vrancea. Biografii subsumate exclusiv transformării şi modernizării agriculturii noastre socialiste : RADU CAPRA mecanizator de 10 ani, NICA BRIUVERDE, cu 8 ani vechime în producţie, NICOLAE MOGLAN, 10 ani la aceeaşi secţie, DUMITRU NICA şi MARIN LUPU mecanizatori, de cînd a luat fiinţă unitatea economică la care lucrează — cu toţii fii ai satului pe ogoarele căruia muncesc. Oamenii aceştia, care au împrumutat ceva din liniştea imperturbabilă a cîmpiei, îşi deschid cam greu „băietele“ glasului cînd e vorba despre munca lor. — Ne străduim să ne meargă maşinile bine în tot timpul anului şi să facem lucrări agricole cît mai corecte. Ce v-aş mai putea spune. Ne facem datoria faţă de patrie, faţă de satul nostru — la edificarea căruia am muncit şi noi cu sîrg — faţă de noi înşine. Aşa îşi prezenta activitatea mecanizatorul Marin Lupu. Dar dincolo de modestia acestor vorbe, un noian de fapte certifică prin împlinirea lor în timp o dăruire totală în înfăptuirea sarcinilor trasate de partid lucrătorilor din agricultură. Obţinerea, an de an, a unor producţii de peste 3 000 kg de grîu şi 4 000 kg porumb la hectar, participarea efectivă şi competentă la amenajarea pentru irigat a unei suprafeţe de peste 200 hectare în sistem gospodăresc, introducerea micii mecanizări în fermele zootehnice, încheierea lucrărilor agricole de primăvară înaintea tuturor secţiilor acestei întreprinderi înglobează efortul susţinut al mecanizatorilor de la Voetin, hotărîrea cu care ei au lucrat atît ziua cit şi noaptea, pe timp bun sau aspru, pentru a da pămintului natal putere de rodire mereu mai mare. ing. ANGHEL PETRONIUS Cei care superior Rafinăria „Dărmăneşti“. Ceea ce caracterizează în mod deosebit întrecerea entuziastă a colectivului de aici este strădania pentru valorificarea superioară a fiecărei tone de ţiţei, fapt care a contribuit la obţinerea — pe calea arătată — a unui plus de producţie in valoare de aproape 500 000 lei, la realizarea unor beneficii suplimentare care au însumat pe primul trimestru 1 128 000 lei. Ce secţie şi cine anume a contribuit mai mult la aceste succese ? Întrebarea pune in dilemă pe tovarăşul Gheorghe Năstase, preşedintele comitetului sindicatului, care consideră că toate compartimentele producţiei sunt deopotrivă părtaşe la realizările amintite. — Dacă m-aş referi totuşi la unul din factorii importanţi care determină obţinerea unor produse finite cu valori ridicate şi anume folosirea de reţete optime de amestecuri , atunci de bună seamă că trebuie amintiţi oameni de sub conducerea maistrului Grigore Alexandrescu, de la secţia A.F.E.P... Aici, la A.F E.P., adică „amestec, finisare, expediere-produse“, mi-am notat alături de numele maistrului Alexandrescu, pe cele ale şefului de schimb VASILE BOATCA, pompagiului GHEORGHE DESPA, şefului de încărcare COSTACHE ABABEI, ale încărcătorilor ALEXANDRU AS valorifică petrolul TĂNOAIE, şi ALEXANDRU ARCONIŢA, şefului de manevră IOAN STANULEI, mecanicului PETRE LUNGU, manevratorului ŞTEFAN BALAŞ... Despre ei se vorbeşte, în general, mai puţin, deşi prin munca ce o desfăşoară îşi aduc un aport substanţial la realizările întregului colectiv al rafinăriei. De pildă, numai în primele 4 luni ale acestui an, prin folosirea unor reţete îmbunătăţite de amestecuri de motorină şi aditivi — ca urmare a unor studii și încercări efectuate în colaborare — au fost realizate peste plan 26 000 tone motorine superioare, în detrimentul motorinelor calitativ inferioare. Deosebit de interesant este aportul acestor oameni la eforturile generale ce se depun în rafinărie pentru reducerea pierderilor produse. Prin coordonarea pompărilor în depozit şi eliminarea celor de prisos, s-a ajuns să se reducă cu mult numărul manipulărilor de produse şi implicit a posibilităţilor de pierderi. Rezultatul? Numai in 4 luni au fost obţinute, prin reducerea consumurilor tehnologice (pierderi de fabricaţie şi manipulare) — economii de 380 tone produse, faţă de 130 tone cît prevedea angajamentul în cinstea aniversării semicentenarului partidului. IACOB LUPU corespondentul ziarului „Munca“ Vineri 7 mai 1971