Munca, martie 1973 (Anul 29, nr. 7864-7890)
1973-03-01 / nr. 7864
Pagina a 2-a CARNET CULTURAL ICAIRTI Ideea scriitorului e cit se poate de generoasă. Şi exploatarea ei — aşa cum o dovedeşte şi volumul — creează autorului un cîmp de investigaţie deosebit. Cei treisprezece oameni adunaţi în sala comitetului regional de partid aşteptînd audienţa la primul secretar, şi care vin cu problemele lor profund umane, şi nutresc speranţa că aici este singurul loc unde va căpăta dezlegare ceea ce-i frămîntă. De aici, tensiunea aşteptăriii , am putea chiar spune că avem de-a face cu un roman al aşteptării. Căci Paul, „un vanitos în vîrstă de treizeci şi doi de ani“ — cum îşi zice singur sau ,,... cu un suflet de Gavroche şi o minte de comunist lucid“ — cum tot el se defineşte la un moment dat — aşteaptă să i se limpezească situaţia, complicată în ultima vreme, datorită unor maşinaţii de culise. Astăzi, fostul activist de partid se îndeletniceşte cu scrierea unor lozinci. Tot în aşteptare se află şi prietenul şi fostul său coleg de şcoală, mătăhălosul Sid, întîlnit aici, după doisprezece ani. Uriaşul miop, fost învăţător intr-un sat, s-a reîntors, de curînd, dintr-o detenţie de cinci ani, pentru că în perioada colectivizării, a răspuns printr-un categoric nu ştiu la întrebarea unui ţăran despre avantajele intrării în colectiv. Şi în aceeaşi situaţie, de aşteptare, se află şi ceilalţi. Faptele narate poartă cu ele nu numai încărcătura necesară pentru a crea individualitate socială personajelor ci şi îndemnul către o subtilă meditaţie asupra condiţiei umane aflată în raporturile ei cu societatea. Concomitent cu acest plan narativ se desfăşoară munca şi viaţa activiştilor comitetului regional de partid , a intransigentului dar şi lucidului prim-secretar Vîrlan, a șefului de colegiu Calomfirescu (lichea în căutare de nod in papură, ascunzînd însă nebănuite rezerve de sensibilitate — de altfel, cred că e cel mai complex personaj), a lui Tudor, secretarul cu probleme organizatorice, a obtuzului colonel Cavafi etc. Roman profund despre foarte multe realităţi contemporane (păcătuind uneori printr-o manieră excesiv de ireportericească, de unde şi superficialitatea unor personaje). „Ore de dimineaţă“ propune cititorului o confruntare de opinii despre un timp istoric ai cărui martori şi eroi am fost cu toţii. De aceea, nu putem încheia aceste rînduri decit printr-un îndemn spre lectura cărţii lui Platon Pardău. Mihai Cernat platon pardau. ..Ore de dimineaţă“ TEATRU" „A doua faţă a medaliei" de I. D. SIRBU Faptul că, la scurt timp după ce am consemnat premiera piesei lui I. D. Sirbu pe scena Naţionalului bucureştean, suntem puşi in situaţia de a scrie din nou despre „A doua faţă a medaliei“, de astă dată în versiunea realizată de Teatrul de Stat din Galaţi, este încă o dovadă că această lucrare de autentică şi stringentă actualitate, a captat, pe bună dreptate, interesul mai multor instituţii teatrale ale ţării şi implicit al unui mare număr de spectatori. Pe scena gălăţeană, textul lui X. D. Sirbu a fost redus pe alocuri, eliminindu-se mare lungimi, unele referiri indirect legate de conflictul principal Dar, după părerea noastră, anumite omisiuni — in special acelea legate de falsa dramă a eroinei principale, din actul I — sărăcesc pe undeva personajul de trăiri şi reflecţii care justificau în mai mare măsură atitudinea ei faţă de soţul, prea puţin cunoscut şi apreciat pînă atunci. Regizoarea Nicoleta Toia şi-a concentrat atenţia pe sublinierea înstrăinării dintre cei doi soţi, strâduindu-se să releve cit mai pregnant posibil căile de remediere ,ale „crizei“ survenite in căsnicia lor. Din păcate insă, intenţiile ei sunt susţinute cu convingere numai de Mihai Mihail (în rolul directorului Cluceru), de Radu Gheorghe Jipa (Gherasim), intr-o oarecare măsură de Ioana Citta-Baciu (inginera Sinescu) şi de Lavinia Teculescu (Clarissa) şi in mult prea mică măsură de interpreta rolului principal, Liliana Lupan. Actriţa nu reuşeşte să ne transmită adevăratele cauze ale zbuciumului eroinei, transformarea determinată de cunoaşterea unor realităţi pe care le ignorase sau le subapreciase pină atunci. Ea mimează doar revolta, jignirea, rămîne superficială şi atunci cind ar fi trebuit să înţeleagă cînd şi prin ce a greşit. Şi, de aceea, spectacolul este lipsit de principalul stilp de susţinere. Degeaba sunt convingătoare argumentele aduse, de căutor în sprijinul ideii sale — respectiv, personajele de care aminteam — dacă elementul menit să "declanşeze conflictul nu are putere de convingere. . O excelentă „miniatură“ actoricească realizează Stela Popescu-Temelie in rolul episodic al Magdei Filip. Ori citeva replicirostite cu intuiţie şi sinceritate, prin citeva gesturi discrete dar expresive, ne conturează un caracter, o personalitate. Scenografia lui Victor Creţulescu ni s-a părut lipsită de capacitatea de a sublinia, prin mijloace proprii, particularităţile proprii celor „două feţe ale medaliei“ şi prin aceasta insuficient de funcţională. Lucia Bogdan Reproduc fidel întrebarea de haz discret adresată semnatarului lucrărilor expoziţiei în care am auzit-o : „Ne jucam, ne jucăm?!“ Şi o reproduc pentru că nu puţine au fost expoziţiile în care am simţit tentaţia să o repet. Printre ele — cea de grafică semnată Toma Roată şi cea de sculptură a Lianei Axinte. Nu ne vom referi însă numai la ele spre a nu-i nedreptăţi pe autori. Pentru că, destui artişti plastici talentaţi — unii posedind chiar un talent de excepţie — expun lucrări care par mai degrabă o joacă decit un joc. Pentru că, să recunoaştem, jocul e în ultima instanţă un lucru cit se poate de serios. E cunoscut şi recunoscut faptul că Măria Soi — Omul, cumulard prindefiniţie, reuşeşte să fie, în acelaşi timp, şi Homo sapiens, şi Homo faber, dar şi Homo ludens — potrivit înclinaţiei sale de a gîndi, a face şi a se da în bărci. Şi -ar fi cel puţin nepotrivit dacă nu cu totul ineficace, să încercăm o departajare strictă între aceste înclinaţii, ori să stabilim ierarhii valorice. Şi dacă in rîndurile care urmează ne vom ocupa cu precădere de înclinaţia spre joc, o vom face pentru că această înclinaţie este cea care ne interesează pe parcursul acestor Însemnări. Aplecarea spre joc ne păstrează tineri — şi cită nevoie de tinereţe avem ! Ea păstrează în sufletul nostru indispensabila fărimă de copilărie. Şi cit de important — ori chiar vital — este lucrul acesta ne învaţă Brâncuşi cind spune că „atunci cînd nu mai suntem copii, am murit de mult“. Purtăm cu toţii — vorbesc de noi, oamenii mari — nostalgia şotronului şi cred, sunt convins, că uneori încercăm tentaţia realizării lui efective. Şi chiar — cei care mai putem încă — o şi facem. Pînă aici, nimic de reproşat. Ba, dimpotrivă. Nimic mai tonic şi mai reconfortant decit imaginea bunicului pornit hal hui la vînătoare de fluturi. Şi totuşi, revenind, la şotron, imaginaţi-vă situaţia în care toţi deodată şi toţi deopotrivă am porni la realizarea efectivă a motivului tentaţiei purtate prin ani. Am ajunge cu siguranţă la situaţia în care întrebarea capitală ar fi următoarea : de unde atîta caldarîm ? Ar trebui să ne călcăm pe picioare şi frumosul joc ar degenera intr-o joacă pe cit de bezmetică pe atît de stupidă. Pentru că, spunea cîndva înţeleptul, este o măsură în toate şi încălcarea ei duce inevitabil la un echilibru precar, imposibil de păstrat multă vreme. Este aceasta o temă de meditaţie pentru artiştii noştri plastici care, nu de puţine ori, ne pun în faţa unor expoziţii pe marginea cărora acel „ne jucăm, ne jucăm?“ îşi pierde hazul, încărcindu-se în schimb cu nedumerire, generind confuzii şi inaderenţe. Marin Stoian DE DUCE AIÎTA CAEDO ?! ummm Apelurile repetate adresate cu atîta insistenţă poeţilor, pentru o cola- Bjorare fructuoasă cu cre- atorii muzicii corale, au început, în sfirşit, să-şi afle răspunsul. Ne referim, aici, la ultimul disc de cintece patriotice editat de Electrecord. In cuprinsul celor 16 piese corale ale discului, bohderea o deţin autorii de texte poeţi. Pentru prima dată cintece de muncă, de întrecere, imnuri închinate ţârii sunt scrise pe: ■ versurile poeţilor Nichita Stănescu,, Nina Cassian. Viitor îlftimiu, Adrian Păunescu, Eugen Frunză, Ion Horea, Vlaicu Barna, Teodor Balş, A. Storin, Mihai Negulescu. Muzica îmbracă haina frumoasă a vorbei alese, adincimea metaforei, subtilitatea transfigurării poetice. Muzica şi poezia se intilnesc. Fraza limpede şi amplă a octogenarului Ioan Chirescu se exprimă prin cuvintele şi metaforele poeziei lui Adrian Păunescu şi Nichita Stănescu. Nina Cassian îşi revarsă inspiraţia în imagini şi exclamaţii în faţa frumuseţii ţării cîntată de compozitorul Radu Paladi. O odă de o neasemuită frumuseţe închină compozitorul Doru Popovici, alegînd o perlă a poeziei patriotice româneşti — „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie“. Lucrările „Pas voios, tineret“ de Laurenţiu Profeta, „Uteciştii“ de Vasile Timiş, „Trec ostaşii“ de Cornel Trăilescu. ..Deschisă-i zarea dimineţii“ de Liviu Ionescu, semnifică atenţia compozitorilor pentru o tematică insuficient abordată pînă acum. Numărul mare de lucrări închinate ţării ne aminteşte de preocuparea compozitorilor de a crea noul şi mult aşteptatul imn al Republicii. Aducind un repertoriu original şi valoros, interpretat de reputate colective , artistice : corul şi orches- I tra de studio ale Radiote-leviziunii, dirijor Carol Litvin, Aurel Grigoraş ; I corul şi orchestra Filar , monicii „Banatul“ , dirijor Ion Românu; corul şi or- | chestra Ansamblului „Doina“ al armatei, dirijor ge-I neral-maior Dinu Stelian, noul disc poate fi apreciat ca o reuşită. In virtutea calităţilor sale, îl recomandăm formaţiilor corale de amatori ca un preţios material documentar. Alina Popovici Colaborarea cu poeţii 111E— „Adio, arme!“ Totul I peisajele, situaţiile, replicile, tipologia perso- , najelor sunt aidoma cu cele descrise, cu inegalabilul lui talent, de Hemingway. Dar ideile, dramatismul I acela reţinut, bărbătesc, propriu scriitorului care a văzut, a trăit şi a simţit ce a scris, acea patetică I pledoarie împotriva războiului, acea vibrantă afir- , mare a forţei de neînvins a dragostei, toate acestea şi multe altele, care conferă valoare trainică, dura- I bilă, romanului lui Hemingway, sunt în film doar enunţate, schiţate, ilustrate, corect din punct de ve- ' dere formal, dar fără putere de convingere. Rareori ne-a fost dat să asistăm la o asemenea discrepanţă între conţinut şi formă, ca in acest film I care avea toate datele şi toate condiţiile să fie, dacă nu o capodoperă, cel puţin un film emoţionant. Coloanele de soldaţi înaintează monoton dar implacabil spre crestele Alpilor... Imaginea drumului şerpuit, şirul nesfîrşit alunecînd printre nămeţi, are calităţi plastice incontestabile. Dar nu zărim chipurile oamenilor, aparatul nu zăboveşte asupra feţelor încordate, asupra privirilor aspre, şi de aceea nimic din semnificaţia profundă, din caracterul demascator al secvenţei, nu ne parvine. Chiar şi atunci cînd imaginea se repetă, cu prilejul retragerii, elementele adăugate nu îmbogăţesc secvenţa cu tragismul real al momentului. Excepţia face doar judecarea şi executarea doctorului Rinaldo. Dar numai fiindcă pe doctorul Rinaldo îl interpretează Vittorio de Sica şi un asemenea actor poate depăşi şi cea mai cruntă platitudine regizorală. Cit despre povestea de dragoste dintre locotenentul Henry şi Catherine, una dintre cele mai frumoase şi impresionante din literatura contemporană, ce să mai vorbim ? Rock Hudson e frumos şi fermecător dar, doamne, nu crede nimic din ce spune şi face şi, inevitabil, nici noi nu-l putem crede pe locotenentul Henry că iubeşte şi suferă, că e fericit sau disperat. Jennifer Jones este o Catherine vibrantă şi sensibilă. Dar efortul ei creator rămîne singular, rămîne fără ecou în faţa insensibilităţii partenerului. Nu mai insistăm, ar fi zadarnic. Charles Vidor a ratat această ecranizare, prin exces de fidelitate formală şi prin lipsă de fler în alegerea interpretului principal. Nu ne rămîne decit să ne consolăm, recitindu-l repede pe Hemingway, păstrînd eventual din film doar înfăţişarea fizică a actorilor. L B MUNKA înainte de toate, trebuie să remarcăm un fapt, aparent paradoxal : în 1975 volumul de masă lemnoasă pusă la dispoziţia Combinatului de exploatare şi industrializare a lemnului SIGHETU MARMAŢIEI va fi cu 7 la sută mai mic, faţă de cel din 1970, în timp ce, în această perioadă, producţia globală trebuie să sporească cu 35 la sută. De fapt, cifrele de mai sus indică necesitatea de a se produce bunuri de consum şi de uz industrial cu parametrii superiori de rezistenţă, utilitate şi anduranţă şi, deci, de a se asigura valorificarea superioară a masei lemnoase. Trebuie spus că rezervele existente în această direcţie sunt destul de mari. Pe ansamblul combinatului din Sighetu Marmaţiei, în anul trecut, de pildă, circa 47 000 metri cubi de deşeuri de material lemnos au fost rînduiţi sub formă de combustibil sau, pur şi simplu, daţi uitării, fie în pădure, fie la fabricile de prelucrare a lemnului. Această cantitate de material lemnos înseamnă echivalentul a 12 000 de copaci. înainte de a vorbi de valorificarea acestei însemnate bogăţii, se cuvine să precizăm că pe platforma industrială a C.E.I.L. Sighetu Marmaţiei se fabrică mobilă corp, mobilă curbată, furnir, placaj. Ultima unitate care a intrat în funcţiune aici realizează plăci aglomerate din lemn. Conform proiectului, fabrica de P.A.L. utiliza, la început, ca materie primă 80 la sută labde industriale şi 20 la sută deşeuri rezultate de la fabricile de mobilă. Acţionîndu-se intens in direcţia valorificării deşeurilor, s-a ajuns ca în 1972 ponderea acestora in consumul specific să depăşească 40 la sută. Colectivul fabricii de P.A.L. ştie însă că sint posibilităţi mult mai mari în acest sens. Hotărîrea de a valorifica rezervele respective s-a concretizat în iniţiativa amintită. Referindu-se la aspectele concrete ale măsurilor luate pentru valorificarea superioară a masei lemnoase, Inginerul Gheorghe Grimnstein, directorul general al C.E.I.L. Sighet, remarca : „ La noi, in Maramureş, se spune că nu există pădure fără uscături. Ei bine, noi vrem ca in curînd, în pădurile din Maramureş, să nu fie uscături. Măsurile pe care le-am luat pentru a folosi fiecare crenguţă de material lemnos vizează, aş putea spune, atît doborîrea şi extragerea copacilor din pădure şi industrializarea (cu cele două sectoare ale sale — fabricarea cherestelei şi a mobilei), cit şi fabricarea plăcilor aglomerate din lemn. In ultimă instanţă, este vorba de tehnologii noi, de temeinica organizare. Aşa, de pildă, din pădure, copacii după doborîre vor fi extraşi cu coronament şi nu în trunchiuri sau catarge. Acest lucru va permite tocarea crăcilor şi a altor deşeuri în vederea utilizării acestei tocături la fabricarea P.A.L.-ului. Pînă la sfîrşitul anului, fiecare unitate a combinatului va produce astfel de tocături, adică aşchii apte pentru plăci aglomerate. O idee tehnologică nouă este extragerea leţurilor pentru mobilă din clăci şi labde industriale (pentru scaune), leţuri care pină nu de mult se confecţionau din material de primă clasă, selecţionat. In ceea ce priveşte industrializarea „pură“, vizăm reducerea consumului de lemn prin folosirea intensă a P.A.L.-ului şi a altor materiale care să înlocuiască cu succes lemnul. In sfirşit, pentru valorificarea deplină a deşeurilor, avem in vedere construirea unor noi fabrici de P.A.L. Se cuvine să remarcăm că preocupările existente pentru valorificarea cit mai deplină a masei lemnoase au dus la înregistrarea unor rezultate remarcabile. Astfel, faţă de anul 1968, o tonă de P.A.L. se realizează la nivelul C.E.I.L. Sighetu Marmaţiei la un preţ de fabricaţie mai scăzut cu 78 de lei. Măsurile de care am amintit oferă garanţia că în 1975 preţul de cost al P.A.L.ului va fi redus la aproape jumătate. Ce anume s-a făcut pentru atingerea acestui deziderat şi ce se va face aflăm de la inginerul Petre Suciu, consilier al C.E.I.L. Sighet pentru producţia de stratificare : — Reducerea costului de fabricaţie a plăcilor aglomerate din lemn rezultă tocmai din creşterea ponderii deşeurilor în detrimentul labdelor industriale în structura consumului specific. In 1975, volumul deşeurilor in acest consum va avea o pondere de 93 la sută. Proporţia aceasta a fost stabilită in urma unor studii asidue, soldate cu o tehnologie care permite folosirea din plin a rumeguşului de răşinoase ca şi a deşeurilor rezultate de la fabricarea mobilei, a furnirului şi a scaunelor. In acest scop, la fiecare secţie de producţie au fost instalate tocătoare speciale care transformă deşeurile respective în aşchii apte pentru P.A.L. Acestea sunt transportate apoi, pe cale pneumatică, în silozuri speciale şi, evident, de aici la instalaţia de fabricat P.A.L. Asemenea tocătoare vor fi instalate la toate fabricile de cherestea şi la toate gurile de exploatare a lemnului. Și încă un amănunt. Au fost elaborate tehnologii noi pentru fabricarea unor plăci aglomerate din lemn, de o calitate superioară. Este vorba de P.A.L.-ul înnobilat, de P.A.L. cu furnir, de fabricarea lamelelor de parchet din P.A.L. etc, produse cu largă utilitate. Şi acum, citeva date de ultimă oră care atestă eficienţa acţiunii la care ne referim. Astfel, în ultima lună, fabrica de P.A.L. din Sighetu Marmaţiei a prelucrat 400 metri cubi de deşeuri, aproape de două ori mai mult ca în aceeaşi perioadă a anului trecut. La U.E.I.L. Sighet, unitate aparţinătoare C.E.I.L., se produce acum tocătură din crăci şi alte deşeuri pentru P.A.L., iar la U.E.I.L. Baia Mare se produce deja un sortiment nou gleţuri de mobilă din crăci. Cornel Ardelean coresp. ziarului „MUNCA“ în judeţul Maramureş Ampla acţiune de valorificare superioară a masei lemnoase • Forestierii din Maramureş nu vor să mai lase în pădure nici o crenguţă, nici o aşchie de lemn • în 1975, preţul de cost al tonei de P.A.L. va fi redus la jumătate • Materia primă — DEŞEURILE • Rezultate grăitoare prin aplicarea unor noi tehnologii. Ciţiva din membrii cineclubului Casei de cultură a sindicatelor din municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej Foto : EM. SIRZEA Din viaţa şi activitatea femeilor Participantă la tot ceea ce se făureşte, in fabrici şi uzine, pe marile şantiere de construcţii, pe ogoarele cooperativizate, în şcoli şi laboratoare, la rezolvarea problemelor multilaterale ale societăţii, femeia a devenit astăzi, în ţara noastră, o prezenţă permanentă în viaţa social-economică şi politică, bucurîndu-se efectiv de respectul şi grija întregii societăţi. —•— Preţuirea de care se bucură astăzi femeia în ţara noastră este ilustrată le însăşi participarea sa la viaţa politică şi obştească. Astfel, 60 000 de femei desfăşoară o rodnică activitate politico-socială, cetăţenească în calitatea lor de deputate în consiliile populare, 379 îndeplinesc munci de răspundere în justiţie, iar 67 sunt alese în forul suprem al puterii de stat — Marea Adunare Naţională. Din totalul populaţiei angajate în muncă, circa 1 700 000 sunt femei, reprezentînd 32 la sută din numărul salariaţilor. La sfîrşitul actualului cincinal, numărul femeilor salariate va creşte cu încă 400 000. In industria electronică, electrotehnică şi a mecanicii fine, potrivit unui recent studiu, din 214 meserii analizate, 66 sunt specifice femeilor. Astăzi în industria chimică, ponderea femeilor în numărul total al muncitorilor, tehnicienilor, inginerilor şi funcţionarilor este de 21 la sută. — •— Mai mult de 3 500 de femei din judeţul Constanţa şi-au însuşit o meserie şi lucrează în unităţile cooperaţiei meşteşugăreşti, aducind o preţioasă contribuţie la realizarea sarcinilor economice şi sociale actuale. Prin măsurile luate de Uniunea judeţeană a cooperativelor meşteşugăreşti ponderea femeilor antrenate în activităţile productive va reprezenta aproape jumătate din totalul meşteşugarilor cooperatori. Printre altele, se pregăteşte intrarea în funcţiune, pînă la sfîrşitul acestui trimestru, a mai multor unităţi noi prestatoare de servicii, unele cu activităţi specifice femeilor. Asistenţa medicală gratuită pentru oamenii muncii — femei, bărbaţi şi copii, alături de măsurile de securitate a muncii, de ameliorare a condiţiilor de muncă şi de viaţă constituie obiective majore ale actualului cincinal. Două exemple sunt îndeajuns de grăitoare în această privinţă. In ţara noastră există astăzi aproape 11 000 de grădiniţe, cu circa 450 000 de locuri; anual, o sută de mii de copii sunt trimişi în tabere şi colonii. A început pescuitul sturionilor Datorită dezgheţului timpuriu, în incintele piscicole din Delta Dunării pescuitul de primăvară a fost declanşat mai devreme decit în alţi ani. In centrul atenţiei se situează pescuitul sturionilor. Brigăzile secţiei piscicole Sf. Gheorghe, secţie aparţinînd întreprinderii de pescuit şi piscicultura Tulcea, au pornit primele la lucru, recoltînd importante cantităţi de sturioni. Numai de la patru moruni, în greutate de 85—124 kg fiecare, s-au obţinut 63 kg de icre negre. Joi 1 martie 1973 Este chiar atît de departe primăvara? Microinterviu cu ION STĂNCESCU, cercetător la Institutul de meteorologie şi hidrologie In aceste zile spunem cu toţii „s-a întors iarna". De fapt ea nici nu a plecat de pe meleagurile noastre. Zilele acestea, reci şi însoţite de lapoviţă, ploaie şi ninsoare ne-au îndemnat să ne adresăm specialiştilor pentru a afla dacă „primăvara este chiar atît de departe“. — Am dori să informaţi cititorii noştri ce a determinat schimbarea bruscă a timpului ? — In ultimele zile, aspectul primăvăratic al acestui februarie a fost curmat datorită pătrunderii din nordul continentului a unui aer rece porar care a înlocuit intr-un timp scurt aerul mediteranian. Schimbarea bruscă care s-a produs s-a materializat printr-o abundenţă a precipitaţiilor care au fost mai ales sub formă de ninsoare în cea mai mare parte a ţării, exceptînd sud-estul unde s-au semnalat ploi şi lapoviţă. Ninsorile au fost însoţite, în Transilvania, Oltenia, Muntenia şi Moldova, de intensificări ale vintului, care, pe alocuri, a depăşit 70 lun pe oră, fapt ce a favorizat producerea fenomenului de viscol. Cele mai abundente ninsori au fost în sudul Transilvaniei, in Oltenia, Muntenia şi în zona centrală a Moldovei, unde zăpada a atins 15—20 cm„ cu repercusiuni asupra circulaţiei rutiere. Răcirea vremii a fost destul de apreciabilă, temperaturile maxime înregistrind o scădere de 6—8 grade, faţă de 25 februarie, exceptînd Bărăganul şi Dobrogea, unde s-au înregistrat plus 7 grade. — Ce ne aşteaptă In zilele următoare ? — In zilele care vor urma, precipitaţiile se vor restringe ca arie şi se vor domoli ca intensitate. Va mai ninge in Maramureş, Transilvania şi Moldova, dar local. Totuși, în aceste zile temperatura va rămîne destul de scăzută, minimele inregistrînd minus 12—2 grade, iar maximele nu vor urca mai mult de plus 4 grade. Doresc să vă informez că după prognoza laboratorului meteorologic de lungă durată, primăvara va sosi la 10 martie. Iar, după cum se ştie, la 20 martie, la ora 20,13 minute, cu prilejul echinocţiului de primăvară, se va instala şi primăvara astronomică. Noi achiziţii in muzee In urma unor săpături de canalizare, efectuate în oraşul Buzău, au fost scoase la iveală o serie de obiecte şi monede turceşti din argint, datînd de pe vremea sultanilor Ahmed al 3-lea, Osman al 3-lea şi Mahomed al 2-lea, iar la Rm. Sărat a fost descoperit un tezaur monetar polonez compus din peste 100 de tripli groşi de argint emişi în timpul regilor potopi Sigismund I, Ştefan Bathori şi Sigismund al 3-lea. Un vas cu 158 de monede din argint — aspri turceşti bătuţi în timpul sultanului Selim I, dinari de argint datînd de pe vremea lui Matei Corvin, Vlasislav al 2-lea, Ferdinand I, Ioan Sigismund şi Maximilian al 2-lea — a fost găsit în urma unor săpături efectuate în comuna Glodeanu Siliştea. întregul tezaur monetar a intrat în patrimoniul Muzeului judeţean de istorie din Buzău. ★ De curînd, Muzeul „Vasile Pârvan“ din Bîrlad şi-a îmbogăţit patrimoniul cu o importantă colecţie incluzînd obiecte din bronz (secere, un topor, piese de harnaşament) descoperite în satul Tomeşti, comuna Perieni, la punctul numit Cuibul Vulturilor. Specialiştii muzeului au stabilit că cele 35 de piese din depozitul de la Tomeşti, unul dintre cele mai mari din sudul Moldovei, datează de la sfîrşitul epocii bronzului. Obiectele atestă faptul că populaţia de pe aceste meleaguri se ocupa, odinioară, în principal, cu agricultura şi cu creşterea animalelor. „Casa tulceana" Pe lacul Tăbăcărie din apropierea staţiunii Mamaia se află în construcţie o „casă tulceană“, reprezentînd o locuinţă din lemn şi stuf, specifică Deltei Dunării, înălţată pe piloni de lemn şi avînd legătura cu uscatul cu ajutorul a două pasarele, „casa tulceană“ va adăposti un restaurant cu 150 de locuri, o expoziţie de artizanat şi 12 camere avînd mobilierul şi toate decoraţiunile interioare şi exterioare inspirate din arhitectura satelor Deltei. Rubrică realizată de : Adriana Luscalov cu sprijinul corespondenţilor judeţeni