Munca, martie 1973 (Anul 29, nr. 7864-7890)

1973-03-01 / nr. 7864

Pagina a 2-a CARNET CULTURAL ICAIRTI Ideea scriitorului e­ cit se poate de generoasă. Şi exploatarea ei — aşa cum­ o dovedeşte şi volu­mul — creează­ autorului un cîmp de investigaţie deosebit. Cei treis­prezece oameni adunaţi în sala co­mitetului regional de partid aş­­teptînd audienţa la primul secre­tar, şi care vin cu problemele lor profund umane, şi nutresc speranţa că aici este singurul loc unde va căpăta dezlegare ceea ce-i frămîntă. De aici, tensiunea aşteptăriii , am putea chiar spune că avem de-a face cu un roman al aşteptării. Căci Paul, „un vani­tos în vîrstă de treizeci şi doi de ani“ — cum îşi zice singur sau ,,... cu un suflet de Gavroche şi o minte de comunist lucid“ — cum tot el se defineşte la un mo­ment dat — aşteaptă să i se lim­pezească situaţia, complicată în ultima vreme, datorită unor ma­şinaţii de culise. Astăzi, fostul activist de partid se îndeletniceş­te cu scrierea unor lozinci. Tot în aşteptare se află şi prietenul şi fostul său coleg de şcoală, mătă­hălosul Sid, întîlnit aici, după doisprezece ani. Uriaşul miop, fost învăţător intr-un sat, s-a reîntors, de curînd, dintr-o de­tenţie de cinci ani, pentru că în perioada colectivizării, a răs­puns printr-un categoric nu ştiu la întrebarea unui ţăran despre avantajele intrării în colectiv. Şi în aceeaşi situaţie, de aşteptare, se află şi ceilalţi. Faptele narate poartă cu ele nu numai încărcă­tura necesară pentru a crea in­dividualitate socială personajelor ci şi îndemnul către o subtilă meditaţie asupra condiţiei umane aflată în raporturile ei cu socie­tatea. Concomitent cu acest plan narativ se desfăşoară munca şi viaţa activiştilor comitetului re­gional de partid , a intransigen­tului dar şi lucidului prim-secre­­tar Vîrlan, a șefului de colegiu Calomfirescu (lichea în căutare de nod in papură, ascunzînd însă ne­bănuite rezerve de sensibilitate — de altfel, cred că e cel mai complex personaj), a lui Tudor, secretarul cu probleme organiza­torice, a obtuzului colonel Cavafi etc. Roman profund despre foarte multe realităţi contemporane (pă­­cătuind uneori printr-o manieră excesiv de ireportericească, de unde şi superficialitatea unor personaje). „Ore de dimineaţă“ pro­pune cititorului o confruntare de opinii despre un timp istoric ai cărui martori şi eroi am fost cu toţii. De aceea, nu putem înche­ia aceste rînduri decit printr-un îndemn spre lectura cărţii lui Pla­ton Pardău. Mihai Cernat platon pardau. ..Ore de dimineaţă“ TEATRU" „A doua faţă a medaliei" de I. D. SIRBU Faptul că, la scurt timp după ce am consemnat premiera piesei lui I. D. Sirbu pe scena Naţionalului bucureştean, suntem­ puşi in situaţia de a scrie din nou despre „A doua faţă a medaliei“, de astă dată în versiunea realizată de Teatrul de Stat din Galaţi, este încă o dovadă că această lucrare de autentică şi stringentă actualitate, a captat, pe bună dreptate, interesul mai multor instituţii teatrale ale ţării şi implicit al unui mare număr de spectatori. Pe scena gălăţeană, textul lui X. D. Sirbu a fost re­dus pe alocuri, eliminindu-se m­are lungimi, unele referiri indirect legate de conflictul principal Dar, după părerea noastră, anumite omisiuni — in special acelea legate de falsa dramă a eroinei principale, din actul I — sărăcesc pe undeva personajul de trăiri şi reflecţii care justificau în mai mare măsură ati­tudinea ei faţă de soţul, prea puţin cunoscut şi apre­ciat pînă atunci. Regizoarea Nicoleta Toia şi-a concentrat atenţia pe sublinierea înstrăinării dintre cei doi soţi, strâduin­­du-se să releve cit mai pregnant posibil căile de re­mediere ,ale „crizei“ survenite in căsnicia lor. Din păcate insă, intenţiile ei sunt susţinute cu convingere numai de Mihai Mihail (în rolul directorului Clu­­ceru), de Radu Gheorghe Jipa (Gherasim), intr-o oarecare măsură de Ioana Citta-Baciu (inginera Si­­nescu) şi de La­vini­a Teculescu (Clarissa) şi in mult prea mică măsură de interpreta rolului principal, Li­liana Lupan. Actriţa nu reuşeşte să ne transmită adevăratele cauze ale zbuciumului eroinei, transformarea deter­minată de cunoaşterea unor realităţi pe care le igno­rase sau le subaprecia­se pină atunci. Ea mimează doar revolta, jignirea, rămîne superficială şi atunci cind ar fi trebuit să înţeleagă cînd şi prin ce a greşit. Şi, de aceea, spectacolul este lipsit de principalul stilp de susţinere. Degeaba sunt convingătoare argu­mentele aduse, de căutor în sprijinul ideii sale — res­pectiv, personajele de care aminteam — dacă ele­mentul menit să "declanşeze conflictul nu are putere de convingere. . O excelentă „miniatură“ actoricească realizează Stela Popescu-Temelie in rolul episodic al Magdei Filip. Ori citeva r­eplici­­rostite cu intuiţie şi sinceri­tate, prin citeva gesturi discrete dar expresive, ne cont­urează un caracter, o personalitate. Scenografia lui Victor Creţulescu ni s-a părut lip­sită de capacitatea de a sublinia, prin mijloace pro­prii, particularităţile proprii celor „două feţe ale me­daliei“ şi prin aceasta insuficient de funcţională. Lucia Bogdan Reproduc fidel întrebarea de haz discret adresată semnatarului lucrărilor expoziţiei în care am auzit-o : „Ne jucam, ne jucăm?!“ Şi o reproduc pentru că nu puţine au fost expoziţiile în care am simţit tentaţia să o repet. Prin­tre ele — cea de grafică semna­tă Tom­a Roată şi cea de sculpt­­ură a Lianei Axinte. Nu ne vom referi însă numai la ele spre a nu-i nedreptăţi pe autori. Pen­tru că, destui artişti plastici talen­taţi — unii posedind chiar un talent de excepţie — expun lucrări care par mai degrabă o joacă decit un joc. Pentru că, să recunoaştem, jocul e în ultima instanţă un lu­cru cit se poate de serios. E cu­noscut şi recunoscut faptul că Măria Soi — Omul, cumulard prin­­definiţie, reuşeşte să fie, în ace­laşi timp, şi Homo sapiens, şi Homo faber, dar şi Homo ludens — potrivit înclinaţiei sale de a gîndi, a face şi a se da în bărci. Şi -ar fi cel puţin nepotrivit dacă nu cu totul ineficace, să încercăm o departajare strictă între aceste înclinaţii, ori să stabilim ierarhii valorice. Şi dacă in rîndurile care urmează ne vom ocupa cu precă­dere de înclinaţia spre joc, o vom face pentru că această încli­naţie este cea care ne interesează pe parcursul acestor Însemnări. Aplecarea spre joc ne păstrea­ză tineri — şi cită nevoie de ti­nereţe avem ! Ea păstrează în su­fletul nostru indispensabila fări­­mă de copilărie. Şi cit de impor­tant — ori chiar vital — este lu­crul acesta ne învaţă Brâncuşi cind spune că „atunci cînd nu mai suntem­ copii, am murit de mult“. Purtăm cu toţii — vorbesc de noi, oamenii mari — nostalgia şotronului şi cred, sunt convins, că uneori încercăm tentaţia rea­­lizării lui efective. Şi chiar — cei care mai putem încă — o şi fa­cem. Pînă aici, nimic de reproşat. Ba, dimpotrivă. Nimic mai tonic şi mai reconfortant decit imagi­nea bunicului pornit hal­ hui la vînătoare de fluturi. Şi totuşi, revenind, la şotron, imaginaţi-vă situaţia în care toţi deodată şi toţi deopotrivă am porni la realizarea efectivă a motivului tentaţiei purtate prin ani. Am ajunge cu siguranţă la situaţia în care întrebarea capitală ar fi următoarea : de unde atîta calda­­rîm ? Ar trebui să ne călcăm pe picioare şi frumosul joc ar dege­nera intr-o joacă pe cit de bez­metică pe atît de stupidă. Pentru că, spunea cîndva înţeleptul, este o măsură în toate şi încălcarea ei duce inevitabil la un echilibru precar, imposibil de păstrat multă vreme. Este aceasta o temă de medita­ţie pentru artiştii noştri plastici care, nu de puţine ori, ne pun în faţa unor expoziţii pe marginea cărora acel „ne jucăm, ne ju­căm?“ îşi pierde hazul, încărcin­­du-se în schimb cu nedumerire, generind confuzii şi inaderenţe. Marin Stoian DE DUCE AIÎTA CAEDO ?! ummm Apelurile repetate a­­dresate cu atîta insisten­ţă poeţilor, pentru o cola- Bjorare fructuoasă cu cre-­­ atorii muzicii­ corale, au început, în sfirşit, să-şi afle răspunsul. Ne referim, aici, la ultimul disc de cintece patriotice editat de Electrecord. In cuprin­sul celor 16 piese corale ale discului, bohderea o deţin autorii de texte po­eţi. Pentru prima dată cin­­tece de muncă, de întrece­re, imnuri închinate ţârii sunt scrise pe: ■ versurile poeţilor Nichita Stănescu,, Nina Cassian. Viitor îlfti­­miu, Adrian Păunescu, E­­ugen Frunză, Ion Horea, Vlaicu Barna, Teodor Balş, A. Storin, Mihai Negules­­cu. Muzica îmbracă haina frumoasă a vorbei alese, adincimea metaforei, sub­tilitatea transfigurării po­etice. Muzica şi poezia se intilnesc. Fraza limpede şi amplă a octogenarului Ioan Chirescu se exprimă prin cuvintele şi metafo­rele poeziei lui Adrian Păunescu şi Nichita Stă­nescu. Nina Cassian îşi re­varsă inspiraţia în imagini şi exclamaţii în faţa fru­museţii ţării cîntată de compozitorul Radu Pa­­ladi. O odă de o neasemu­ită frumuseţe închină compozitorul Doru Po­povici, alegînd o perlă a poeziei patriotice româ­neşti — „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie“. Lu­crările „Pas voios, tineret“ de Laurenţiu Profeta, „U­­teciştii“ de Vasile Timiş, „Trec ostaşii“ de Cornel Trăilescu. ..Deschisă-i za­rea dimineţii“ de Liviu Io­­nescu, semnifică atenţia compozitorilor pentru o tematică insuficient abor­dată pînă acum. Numărul mare de lucrări închinate ţării ne aminteşte de pre­ocuparea compozitorilor de a crea noul şi mult aş­teptatul imn al Republicii. Aducind un repertoriu o­­riginal şi valoros, interpre­tat de reputate colective , artistice : corul şi orches- I tra de studio ale Radiote-­­­leviziunii, dirijor Carol Litvin, Aurel Grigoraş ; I corul şi orchestra Filar­ , monicii „Banatul“ , dirijor Ion Românu; corul şi or- | chestra Ansamblului „Doi­na“ al armatei, dirijor ge-I neral-maior Dinu Stelian, noul disc poate fi apreciat ca o reuşită. In virtutea calităţilor sale, îl reco­mandăm formaţiilor corale de amatori ca un preţios material documentar. Alina Popovici Colaborarea cu poeţii 111E— „Adio, arme!“ Totul I peisajele, situaţiile, replicile, tipologia perso- , najelor sunt aidoma cu cele descrise, cu inegalabilul lui talent, de Hemingway. Dar ideile, dramatismul I acela reţinut, bărbătesc, propriu scriitorului care a văzut, a trăit şi a simţit ce a scris, acea patetică I pledoarie împotriva războiului, acea vibrantă afir- , mare a forţei de neînvins a dragostei, toate acestea şi multe altele, care conferă valoare trainică, dura- I bilă, romanului lui Hemingway, sunt în film doar enunţate, schiţate, ilustrate, corect din punct de ve- ' dere formal, dar fără putere de convingere.­­ Rareori ne-a fost dat să asistăm la o asemenea discrepanţă între conţinut şi formă, ca in acest film I care avea toate datele şi toate condiţiile să fie, dacă nu o capodoperă, cel puţin un film emoţionant. Coloanele de soldaţi înaintează monoton dar impla­cabil spre crestele Alpilor... Imaginea drumului şer­­puit, şirul nesfîrşit alunecînd printre nămeţi, are calităţi plastice incontestabile. Dar nu zărim chipu­rile oamenilor, aparatul nu zăboveşte asupra feţelor încordate, asupra privirilor aspre, şi de aceea nimic din semnificaţia profundă, din caracterul demascator al secvenţei, nu ne parvine. Chiar şi atunci cînd ima­ginea se repetă, cu prilejul retragerii, elementele adăugate nu îmbogăţesc secvenţa cu tragismul real al momentului. Excepţia face doar judecarea şi exe­cutarea doctorului Rinaldo. Dar numai fiindcă pe doctorul Rinaldo îl interpretează Vittorio de Sica şi un asemenea actor poate depăşi şi cea mai cruntă platitudine regizorală. Cit despre povestea de dragoste dintre locotenentul Henry şi Catherine, una dintre cele mai frumoase şi impresionante din literatura contemporană, ce să mai vorbim ? Rock Hudson e frumos şi fermecător dar, doamne, nu crede nimic din ce spune şi face şi, inevitabil, nici noi nu-l putem crede pe locote­nentul Henry că iubeşte şi suferă, că e fericit sau disperat. Jennifer Jones este o Catherine vibrantă şi sensibilă. Dar efortul ei creator rămîne singular, rămîne fără ecou în faţa insensibilităţii partenerului. Nu mai insistăm, ar fi zadarnic. Charles Vidor a ratat această ecranizare, prin exces de fidelitate for­mală şi prin lipsă de fler în alegerea interpretului principal. Nu ne rămîne decit să ne consolăm, reci­­tindu-l repede pe Hemingway, păstrînd eventual din film doar înfăţişarea fizică a actorilor. L B MUNKA înainte de toate, trebuie să re­marcăm un fapt, aparent parado­xal : în 1975 volumul de masă lem­noasă pusă la dispoziţia Combina­tului de exploatare şi industriali­zare a lemnului SIGHETU MAR­MAŢIEI va fi cu 7 la sută mai mic, faţă de cel din 1970, în timp ce, în această perioadă, producţia globală trebuie să sporească cu 35 la sută. De fapt, cifrele de mai sus indică necesitatea de a se produce bunuri de consum şi de uz indus­trial cu parametrii superiori de rezistenţă, utilitate şi anduranţă şi, deci, de a se asigura valorificarea superioară a masei lemnoase. Tre­buie spus că rezervele existente în această direcţie sunt destul de mari. Pe ansamblul combinatului din Sighetu Marm­aţiei, în anul trecut, de pildă, circa 47 000 metri cubi de deşeuri de material lem­nos au fost rînduiţi sub formă de combustibil sau, pur şi simplu, daţi uitării, fie în pădure, fie la fabricile de prelucrare a lemnu­lui. Această cantitate de material lemnos înseamnă echivalentul a 12 000 de copaci. înainte de a vorbi de valorificarea acestei însemnate bogăţii, se cuvine să precizăm că pe platforma industrială a C.E.I.L. Sighetu Marmaţiei se fabrică mo­bilă corp, mobilă curbată, furnir, placaj. Ultima unitate care a in­trat în funcţiune aici realizează plăci aglomerate din lemn. Con­form proiectului, fabrica de P.A.L. utiliza, la început, ca materie pri­mă 80 la sută labde industriale şi 20 la sută deşeuri rezultate de la fabricile de mobilă. Acţionîndu-se intens in direcţia valorificării de­şeurilor, s-a ajuns ca în 1972 pon­derea acestora in consumul spe­cific să depăşească 40 la sută. Co­lectivul fabricii de P.A.L. ştie însă că sint posibilităţi mult mai mari în acest sens. Hotărîrea de a valo­rifica rezervele respective s-a con­cretizat în iniţiativa amintită. Referindu-se la aspectele con­crete ale măsurilor luate pentru valorificarea superioară a masei lemnoase, Inginerul Gheorghe Grimnstein, directorul general al C.E.I.L. Sighet, remarca : „ La noi, in Maramureş, se spune că nu există pădure fără uscături. Ei bine, noi vrem ca in curînd, în pădurile din Maramureş, să nu fie uscături. Măsurile pe care le-am luat pentru a folosi fie­care crenguţă de material lemnos vizează, aş putea spune, atît dobo­­rîrea şi extragerea copacilor din pădure şi industrializarea (cu cele două sectoare ale sale — fabrica­rea cherestelei şi a mobilei), cit şi fabricarea plăcilor aglomerate din lemn. In ultimă instanţă, este vorba de tehnologii noi, de temei­nica organizare. Aşa, de pildă, din pădure, copacii după doborîre vor fi extraşi cu coronament şi nu în trunchiuri sau catarge. Acest lu­cru va permite tocarea crăcilor şi a altor deşeuri în vederea utiliză­rii acestei tocături la fabricarea P.A.L.-ului. Pînă la sfîrşitul anu­lui, fiecare unitate a combinatului va produce astfel de tocături, adi­că aşchii apte pentru plăci aglo­merate. O idee tehnologică nouă este extragerea leţurilor pentru mobilă din clăci şi labde indus­triale (pentru scaune), leţuri care pină nu de mult se confecţionau din material de primă clasă, selec­ţionat. In ceea ce priveşte indus­trializarea „pură“, vizăm reduce­rea consumului de lemn prin fo­losirea intensă a­ P.A.L.-ului şi a altor materiale care să înlocuiască cu succes lemnul. In sfirşit, pentru valorificarea deplină a deşeurilor, avem in vedere construirea unor noi fabrici de P.A.L. Se cuvine să remarcăm că preo­cupările existente pentru valorifi­carea cit mai deplină a masei lem­noase au dus la înregistrarea unor rezultate remarcabile. Astfel, faţă de anul 1968, o tonă de P.A.L. se rea­lizează la nivelul C.E.I.L. Sighetu Marmaţiei la un preţ de fabricaţie mai scăzut cu 78 de lei. Măsurile de care am amintit oferă garanţia că în 1975 preţul de cost al P.A.L.­ului va fi redus la aproape jumăta­te. Ce anume s-a făcut pent­ru atin­gerea acestui deziderat şi ce se va face aflăm de la inginerul Petre Suciu, consilier al C.E.I.L. Sighet pentru producţia de stratificare : — Reducerea costului de fabri­caţie a plăcilor aglomerate din lemn rezultă tocmai din creşterea ponderii deşeurilor în detrimentul labdelor industriale în structura consumului specific. In 1975, vo­lumul deşeurilor in acest consum va avea o pondere de 93 la sută. Proporţia aceasta a fost stabilită in urma unor studii asidue, sol­date cu o tehnologie care permite folosirea din plin a rumeguşului de răşinoase ca şi a deşeurilor re­zultate de la fabricarea mobilei, a furnirului şi a scaunelor. In acest scop, la fiecare secţie de produc­ţie au fost instalate tocătoare spe­ciale care transformă deşeurile respective în aşchii apte pentru P.A.L. Acestea sunt transportate apoi, pe cale pneumatică, în silo­zuri speciale şi, evident, de aici la instalaţia de fabricat P.A.L. Ase­menea tocătoare vor fi instalate la toate fabricile de cherestea şi la toate gurile de exploatare a lem­nului. Și încă un amănunt. Au fost elaborate tehnologii noi pentru fabricarea unor plăci aglome­rate din lemn, de o calitate su­perioară. Este vorba de P.A.L.-ul înnobilat, de P.A.L. cu furnir, de fa­bricarea lamelelor de parchet din P.A.L. etc, produse cu largă utili­tate. Şi acum, citeva date de ultimă oră care atestă eficienţa acţiunii la care ne referim. Astfel, în ultima lună, fabrica de P.A.L. din Sighetu Marmaţiei a prelucrat 400 metri cubi de deşeuri, aproape de două ori mai mult ca în aceeaşi perioa­dă a anului trecut. La U.E.I.L. Si­ghet, unitate aparţinătoare C.E.I.L., se produce acum tocătură din crăci şi alte deşeuri pentru P.A.L., iar la U.E.I.L. Baia Mare se produce deja un sortiment nou g­leţuri de mo­bilă din crăci. Cornel Ardelean coresp. ziarului „MUNCA“ în judeţul Maramureş Ampla acţiune de valorificare superioară a masei lemnoase • Forestierii din Maramureş nu vor să mai lase în pădure nici o crenguţă, nici o aşchie de lemn • în 1975, preţul de cost al tonei de P.A.L. va fi redus la jumătate • Materia primă — DEŞEURILE • Rezultate grăitoare prin aplicarea unor noi tehnologii. Ciţiva din membrii cineclubului Casei de cultură a sindicatelor din muni­cipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej Foto : EM. SIRZEA Din viaţa şi activitatea femeilor Participantă la tot ceea ce se făureşte, in fabrici şi uzine, pe marile şantiere de construcţii, pe ogoarele­ cooperativizate, în şcoli şi laboratoare, la rezolvarea pro­­b­lemelor multilaterale ale socie­tăţii, femeia a devenit astăzi, în ţara noastră, o prezenţă permanentă în viaţa social-economică şi politică, bucurîndu-se efectiv de respectul şi grija întregii societăţi. —•— Preţuirea de care se bucură astăzi femeia în ţara noastră este ilustrată le însăşi participarea sa la viaţa po­litică şi obştească. Astfel, 60 000 de femei desfăşoară o rodnică activi­tate politico-socială, cetăţenească în calitatea lor de deputate în consi­liile populare, 379 îndeplinesc munci de răspundere în justiţie, iar 67 sunt alese în forul suprem al puterii de stat — Marea Adunare Naţio­nală. Din totalul populaţiei angajate în muncă, circa 1 700 000 sunt femei, re­­prezentînd 32 la sută din numărul salariaţilor. La sfîrşitul actualului cincinal, numărul femeilor salariate va creşte cu încă 400 000. In industria electronică, electro­tehnică şi a mecanicii fine, potri­vit unui recent studiu, din 214 me­serii analizate, 66 sunt specifice fe­meilor. Astăzi în industria chimică, pon­derea femeilor în numărul total al muncitorilor, tehnicienilor, ingineri­lor şi funcţionarilor este de 21 la sută. — •— Mai mult de 3 500 de femei din judeţul Constanţa şi-au însuşit o meserie şi lucrează în unităţile coo­peraţiei meşteşugăreşti, aducind o preţioasă contribuţie la realizarea sarcinilor economice şi sociale ac­tuale. Prin­ măsurile luate de Uniu­nea judeţeană a cooperativelor meş­teşugăreşti ponderea femeilor an­trenate în activităţile productive va reprezenta aproape jumătate din to­talul meşteşugarilor cooperatori. Printre altele, se pregăteşte intrarea în funcţiune, pînă la sfîrşitul acestui trimestru, a mai multor unităţi noi prestatoare de servicii, unele cu ac­tivităţi specifice femeilor. Asistenţa medicală gratuită pen­tru oamenii muncii — femei, băr­baţi şi copii, alături de măsurile de securitate a muncii, de ameliorare a condiţiilor de muncă şi de viaţă constituie obiective majore ale ac­tualului cincinal. Două exemple sunt îndeajuns de grăitoare în această privinţă. In ţara noastră există astăzi aproape 11 000 de grădiniţe, cu circa 450 000 de locuri; anual, o sută de mii de copii sunt trimişi în tabere şi colonii. A început pescuitul sturionilor Datorită dezgheţului timpuriu, în incintele piscicole din Delta Du­nării pescuitul de primăvară a fost declanşat mai devreme decit în alţi ani. In centrul atenţiei se si­tuează pescuitul sturionilor. Brigă­zile secţiei piscicole Sf. Gheorghe, secţie aparţinînd întreprinderii de pescuit şi piscicultura Tulcea, au pornit primele la lucru, recoltînd importante cantităţi de sturioni. Numai de la patru moruni, în gre­utate de 85—124 kg fiecare, s-au obţinut 63 kg de icre negre. Joi 1 martie 1973 Este chiar atît de departe primăvara? Microinterviu cu ION STĂNCESCU, cercetător la Institutul de meteorologie şi hidrologie In aceste zile spunem cu toţii „s-a întors iarna". De fapt ea nici nu a plecat de pe meleagurile noastre. Zilele acestea, reci şi însoţite de lapoviţă, ploaie şi ninsoare ne-au îndemnat să ne adresăm specialiştilor pentru a afla dacă „primăvara este chiar atît de departe“. — Am dori să informaţi cititorii noştri ce a determinat schimbarea bruscă a timpului ? — In ultimele zile, aspectul primăvăratic al acestui februarie a fost curmat datorită pătrunderii din nordul continentului a unui aer rece porar care a înlocuit intr-un timp scurt aerul mediteranian. Schimbarea bruscă care s-a produs s-a materializat printr-o abundenţă a precipita­ţiilor care au fost mai ales sub formă de ninsoare în cea mai mare parte a ţării, exceptînd sud-estul unde s-au semnalat ploi şi lapoviţă. Ninsori­le au fost însoţite, în Transilvania, Oltenia, Muntenia şi Moldova, de intensificări ale vintului, care, pe alocuri, a depăşit 70 lun pe oră,­ fapt ce a favorizat producerea fenomenului de viscol. Cele mai abundente ninsori au fost în sudul Transilvaniei, in Oltenia, Muntenia şi în zona centrală a Moldovei, unde zăpada a atins 15—20 cm„ cu repercusiuni asupra circulaţiei rutiere. Răcirea vremii a fost destul de apreciabilă, temperaturile maxime înregistrind o scădere de 6—8 grade, faţă de 25 februarie, exceptînd Bărăganul şi Dobrogea, unde s-au înregistrat plus 7 grade. — Ce ne aşteaptă In zilele următoare ? — In zilele care vor urma, precipitaţiile se vor restringe ca arie şi se vor domoli ca intensitate. Va mai ninge in Maramureş, Transilvania şi Moldova, dar local. Totuși, în aceste zile temperatura va rămîne des­tul de scăzută, minimele inregistrînd minus 12—2 grade, iar maximele nu vor urca mai mult de plus 4 grade. Doresc să vă informez că după prognoza laboratorului meteorologic de lungă durată, primăvara va sosi la 10 martie. Iar, după cum se ştie, la 20 martie, la ora 20,13 minute, cu prilejul echinocţiului de primăva­ră, se va instala şi primăvara astronomică. Noi achiziţii in muzee In urma unor săpături de ca­nalizare, efectuate în oraşul Bu­zău, au fost scoase la iveală o serie de obiecte şi monede turceşti din argint, datînd de pe vremea sul­tanilor Ahmed al 3-lea, Osman al 3-lea şi Mahomed al 2-lea, iar la Rm. Sărat a fost descoperit un te­zaur monetar polonez compus din peste 100 de tripli groşi de argint emişi în timpul regilor potopi Sigismund I, Ştefan Bathori şi Si­gismund al 3-lea. Un vas cu 158 de monede din ar­gint — aspri turceşti bătuţi în tim­pul sultanului Selim I, dinari de argint datînd de pe vremea lui Matei Corvin, Vlasislav al 2-lea, Ferdinand I, Ioan Sigismund şi Maximilian al 2-lea — a fost găsit în urma unor săpături efectuate în comuna Glodeanu Siliştea. întregul tezaur monetar a intrat în patrimoniul Muzeului judeţean de istorie din Buzău. ★ De curînd, Muzeul „Vasile Pâr­­van“ din Bîrlad şi-a îmbogăţit pa­trimoniul cu o importantă colecţie incluzînd obiecte din bronz (se­cere, un topor, piese de harnaşa­­ment) descoperite în satul To­­meşti, comuna Perieni, la punctul numit Cuibul Vulturilor. Specialiş­tii muzeului au stabilit că cele 35 de piese din depozitul de­­ la Tomeşti, unul dintre cele mai mari din sudul Moldovei, datează de la sfîrşitul epocii bronzului. Obiecte­le atestă faptul că populaţia de pe aceste meleaguri se ocupa, odinioa­ră, în principal, cu agricultura şi cu creşterea animalelor. „Casa tulceana" Pe lacul Tăbăcărie din apropierea staţiunii Mamaia se află în con­strucţie o „casă tulceană“, repre­­zentînd o locuinţă din lemn şi stuf, specifică Deltei Dunării, înăl­ţată pe piloni de lemn şi avînd le­gătura cu uscatul cu ajutorul a două pasarele, „casa tulceană“ va adăposti un restaurant cu 150 de locuri, o expoziţie de artizanat şi 12 camere avînd mobilierul şi toate decoraţiunile interioare şi exterioare inspirate din arhitec­tura satelor Deltei. Rubrică realizată de : Adriana Luscalov cu sprijinul corespondenţilor judeţeni

Next