Neamul Românesc, mai-decembrie 1907 (Anul 2, nr. 1-70)
1907-07-22 / nr. 23
Generalul Averescu la Stambul Ministrul nostru de Război, generalul Averescu, care nu e numai un bun militar, cu V . vederi originale, se zice, dar și Up^experient șef de misiuni solemne — căci a mai fost prin Rusia, a cărei limbă o cunoaște, ca să ducă diferite daruri regimentului Vologda —, a mers la Constantinopol ca să aducă bătrînului Padișah, urmașul suzeranilor noștri timp de mai multe sute de ani, o decorație românească, acel Ordin Carol I-iI asupra căruia poate da lămuriri și d. Gr. G. Tocilescu, unul dintre cei d’intâiți cavaleri ai săi. I s’a făcut o minunată primire, care s’a telegrafiat în amănunte și e cunoscută tuturora prin ziare. Visite la școli militare și la căsărmi, înfrățire cu colegul de la Constantinopol, schimb de cuvîntări francese cu mai multe persoane, și mai ales prînz de curte la Ildiz cu șeful mohamedanilor din toată lumea în capul mesei, înconjurate de tot personalul, român și străin, al Legației noastre pe lîngă Poartă. Discursuri cu însemnătate politică nu se rostesc în astfel de împrejurări. Iar, cît despre sentimentele pe care poate să le aibă acolo «națiunea», ele nu există afară de domeniul religios și, în orice caz, ele nu se manifestă și nu se pot da în tipar. Numărul 16 bani in țară APARE REDACȚIA In străinătate 20 de bani JOIA și DUMINECA ' 51 ABONAMENTE , PC UN AN: DIRECTOR: STRADA BUZEȘTI, No. 42. /" [“'ramdrate ^ 'lî'ZN• IORGA BUCUREȘTI. ______________________NUMĂRUL VECHI . 500 ANI -------- ADMINISTRAȚIA: