Neamul Românesc, februarie 1909 (Anul 4, nr. 11-19)

1909-02-04 / nr. 11

163 NEAMUL ROMÂNESC seninătatea mare, sfințenia actului Unirii? Pină in Divanul ad hoc au avut un singur glas, cum și la 1848 au avut un singur glas; au avut numai glasul plinsetului, numai duiosul glas al aceluia care cere să trăiască. Ceruseră să trăiască întăiu ca oamenii, și cei cari nu trăiau ca oamenii nu puteau să înțeleagă traiul cu toții laolaltă, dind din prisosul sufletului liber puterea pe care o cere mărețul suflet care e su­fletul unei națiuni. (Mari aplause.) Și cine, care popor românesc, în afară de cel de la țară, în afară de acele multe și nenorocite, întunecate milioane, eroii de odinioară, cari ni-au ținut sus țara și mulțămită cărora sîntem aici cu toții în locul acesta, în orașul romănesc vechili, unde în seara aceasta vor răsuna mușicile, se vor aprinde luminile și se va desfășura atîta stră­lucire va să zică, în afară de mulțimea aceasta întunecată, ce popor romănesc era să fie ? Unde ? în orașe ? Poporul romănesc din orașe îl cunoașteți de aici. (Ilaritate, aplause prelungite.) Știți poporul ro­mănesc al Capitalei Moldovei, păstrătorul osemintelor Voevozilor de odinioară (puternice aplause), străjerii gloriei trecute a Moldovei,­­ îi știți. In Muntenia era să fie clasa orășenească ? Din Muntenia era să vie poporul romănesc? Bieți oameni, adunați din toate părțile, legați unul cu altul prin aceia că erau creștini. Cei mai mulți serviau la o tejghea, erau meșteri într’o vreme cînd se aflau mult mai mulți meșteri romîni decit astăzi. Cu o astfel de clasă, care n’are învățătura tradi­ției, în sufletul căreia nu s’a născut acea mîndrie care se naște în sufletele claselor sociale cînd ele s’au luptat și au jertfit pentru idea­lul național, cu aceasta era să se facă Unirea? Atunci Unirea cine a făcut-o? A făcut-o clasa stăpinitoare, o parte, o mică parte din clasa stăpinitoare, o foarte mică parte din acea clasă stăpinitoare. Căci clasă stăpinitoare erau și boierii de țară și de oraș, cari strîngeau veniturile moșiei cum ar tăia astăzi cupoane, cari călăto­­riau atuncea poate mai puțin decît astăzi; cari vorbiau românește mai frumos decît astăzi (aplause), aveau gospodărie mai temeinică decît cea pe care bogații acestei țeri o au astăzi (aplause). Dar de la boierul bun gospodar, care socotește veniturile și cheltuielile, care își ține curată casa și-și mătură curtea, pănă la un erou național, pănă la cineva care e gata să arunce aur pentru binele neamului, pănă la unul care își pune viața în primejdie,—pănă aici este o mare deosebire. Au­ rămas deci cîțiva, puțini de tot, aceia cari au făcut Unirea, un grup de oameni. Domnilor, dacă s’a făcut ceva, cine a lucrat pentru Unire? Nu cei cari au aplaudat pe urmă, nu voinicii de după războiu. Aceia sunt destul, totdeauna se arată în număr foarte mare și în chip foarte dez­gustător. Ci acei cari au pus în primejdie tot al lor, au pus in pri­mejdie cariera lor de tineri... Cariera lor, d-voastră, tineri, cari prea adese ori umblați după cariere, și, cîtă vreme veți umbla după cariere și le veți cere de la orișicine, vom fi țara ce suntem­ astăzi și neamul ce sîntem astăzi. (Mari aplause.) Va să zică: au fost tineri cari și-aui pus in primejdie cariera, fa­milia pe care o aveau, părinții bătrâni cari atirnaui de dinșil și cărora li datoriau ceva pentru îngrijirea pe care o primiseră de la dinșil,

Next