Neamul Românesc, aprilie 1910 (Anul 5, nr. 42-52)
1910-04-02 / nr. 42
Nrul special cu Conferința din Sibiiu, de la 29 Mart, formează nr. 41. ANUL V, nr 42 BUCUREȘTI 2 April 1910. FOAIA NATIONALIȘTILOR-DEMOCRATI. Redacția și administrația: Vâlenii-de-Munte (Prahova). APARE ZILIiC fiară de JOI. MIEHODRÎ: foaie pentru popor; ----------SIMBITA:cale literară. ------------EXEMPLARUL: In fără, 10 bani. ----- în străinătate, 15 bani. ------- On număr vechi), 50 de bani. —— . Hr. în fără, pe un an 15 lei; pe o jumătate de an, 750 lei. ABOn AndEP UJL ! • _______________ In străinătate, pe un an 20 de lei; pa o jumătate de an 10 leu.*. Datoriile noastre fața de cultura naționala. — DIN IDEILE EXPRIMATE LA 28 MART ÎNTR’O CONFERINȚĂ. LA ZIMNICEA — Romania are o graniță neobișnuit, și am zice: neîngăduit, de lungă. Vremile rele și nedestoinicia noastră au făcut-o așa. Nu e o singură parte a ei care să nu fie tăiată ’n carne, de la Dunăre chiar, care trece mai adeseori printre Ținuturi locuite de Romani, până la hotarul ardelean, la care nu vem unul din povirnișurile munților ai căror fii suntem, până la ciudatul hotar, mușcat de lăcomia austriacă, spre Bucovina și pănă la apa, ajunsă vrăjmașă, a Prutului. Un asemenea hotar il putem primi numai de nevoie, nu-1 putem recunoaște. în el am fost strimtorați de întinderea altora. Cindva măcar vom ști să strimtorăm și noi pe alții, prin întinderea noastră. Pănă atunci cultura noastră trebuie să tăgăduiască prin ținta și Întinderea ei acest hotar. Chemarea acestei culturi în România chiar e covârșitoare. Ea trebuie să cucerească înstrăinata clasă de sus și să o aducă înnapoi, la viața sufletească a neamului, la solidaritatea cu toți ceilalți de același graiu și de același singe. In al doilea rind, ea trebuie să facă oameni, adevărați oameni, cari văd, se lămuresc, înțeleg, din cele c uci milioane care astăzi se zbuciumă, strigă, muncesc, pling, se ridică furioase împotriva fraților lor, nu cari văd dușmani mai rar decât străinii,—și nu fără vina acelor frați cari au lumina, bogăția, puterea. Unii sunt pe un drum fals. Care duce la binele altor neamuri, ceilalți orbecăiesc prin duduie și sărăcini. Sărăcimea satelor cere orbește pămînt, numai pâmînt, de la oricine, oricum, și ea nu știe încă a-1 apăra, nici a-J lucra. Doar al ei a fost tot lungul și tot largul țerii, și nu i l-au luat Turcii, nici Tataril, nici singură lăcomia boierului, ci l-a pierdut neștiința dreptului, necunoașterea căilor de dreptate, a mijloacelor de bună gospodărie. Azi țerănimea noastră zace un margene de drum, rănită și însetată, ca și călătorul pe care l-au prădat hoții pentru că n’a știut calea cea sigură.