Neamul Românesc, octombrie 1911 (Anul 6, nr. 111-123)

1911-10-28 / nr. 122

ANUL VI. n­l 122. BUCUREȘTI 28 Octombre 1911. Inn limit­ reia­niTie erei iațiovuist-democrat l­imutiti: ia țari, 10 baal.-----h »trllailal», ti ML —— On naattr t achit. M ta han!. — _________nr În țari, p# sa aa, 16 lai; pa a fuaUtat« ta aa, 7,80 UI. > ■ aa atrUaitata. pa aa aa, St lai; pa a Jrattata ta aa, 10 \rH/r\ fi Administrația} Yâf*ni{-ds-Hunts (Prahova). ___________________________# aStri <!• J3I; KBWV3?: !©•*• ptatra ?$an&?i • (Mt« ütimL »»r REDACTOR, —AIUREA ȘI AICI. Redactor, — redactor. Redactorul a fost, redactorul stupidește as­­tăzi. El a impus mentalitatea s­i și redactorilor creștini pe care-i în­trece prin munca, dacă nu prin talent, prin stăruința de fier, prin urmărirea isteață și răbdătoare a scopurilor sale ascunse. Redactori pot fi de multe feluri. Coborindu-te puțin in urmă îți răsare un Cesar Boliac. Om cult, avînd cunoștințe în multe ramuri: arheologie, istorie, literatură, avînd ușurința de scris — a fost poet cîndva ! —, el și-a închis viața întreagă într’o gazetărie aprigă, din care nu lipsea une­ori nerecunoștința și schimbarea de atitudine, dar care mai adese­ori cuprindea o credință, una și aceiași. Cu mult mai mare decit acest profesionist care era și mai mult decît atîta, iată marea minte de om de geniu a lui Mihail Kogălniceanu. Ani din tinereți sa i-a cheltuit in redactarea foilor sale, în scrierea și împrumutarea de articole, împrumutare care și ea cere însușiri de ori­entare și tact. Nu ca directorul de azi părăsind automobilul la ușa re­dacției spre a da o ochire, a arunca o vorbă, a da lozinca atacului personal sau a laudei personale, pentru ca același automobil să-l ducă la ușa unei instituții de afaceri. Ci redactorul unul singur, gata pentru orice slujbă, afară doar de cele servile. Cei mai munciți și mai dureroși ani vieții lui i-a petrecut Emi­­nescu in redacția «Timpului». Nu pentru o operă de năimit, cum afirmă de­o­potrivă, cu necuviință brutală, cutare năimit al presei li­berale, și cu perfidie cutare din acel a căror măreață lene a fost ser­vită de acest mare muncitor, ci pentru o operă de credință, împotriva ace­lora chiar pe cari-l represinta, dind glas unor cond pții care l-au stă­­pînit totdeauna ca gînditor.­­Și, pe lingă aceasta, îngrjia, ca secre­tarul de redacție cel mai devotat, foaia care s’a înnâlțat ca prestigiu, tirindu-l pe dinsul zi de zi către sumbra prăpastie a nebuniei.

Next