Neamul Românesc, octombrie 1911 (Anul 6, nr. 111-123)
1911-10-28 / nr. 122
ANUL VI. nl 122. BUCUREȘTI 28 Octombre 1911. Inn limit reianiTie erei iațiovuist-democrat limutiti: ia țari, 10 baal.-----h »trllailal», ti ML —— On naattr t achit. M ta han!. — _________nr În țari, p# sa aa, 16 lai; pa a fuaUtat« ta aa, 7,80 UI. > ■ aa atrUaitata. pa aa aa, St lai; pa a Jrattata ta aa, 10 \rH/r\ fi Administrația} Yâf*ni{-ds-Hunts (Prahova). ___________________________# aStri <!• J3I; KBWV3?: !©•*• ptatra ?$an&?i • (Mt« ütimL »»r REDACTOR, —AIUREA ȘI AICI. Redactor, — redactor. Redactorul a fost, redactorul stupidește astăzi. El a impus mentalitatea si și redactorilor creștini pe care-i întrece prin munca, dacă nu prin talent, prin stăruința de fier, prin urmărirea isteață și răbdătoare a scopurilor sale ascunse. Redactori pot fi de multe feluri. Coborindu-te puțin in urmă îți răsare un Cesar Boliac. Om cult, avînd cunoștințe în multe ramuri: arheologie, istorie, literatură, avînd ușurința de scris — a fost poet cîndva ! —, el și-a închis viața întreagă într’o gazetărie aprigă, din care nu lipsea uneori nerecunoștința și schimbarea de atitudine, dar care mai adeseori cuprindea o credință, una și aceiași. Cu mult mai mare decit acest profesionist care era și mai mult decît atîta, iată marea minte de om de geniu a lui Mihail Kogălniceanu. Ani din tinereți sa i-a cheltuit in redactarea foilor sale, în scrierea și împrumutarea de articole, împrumutare care și ea cere însușiri de orientare și tact. Nu ca directorul de azi părăsind automobilul la ușa redacției spre a da o ochire, a arunca o vorbă, a da lozinca atacului personal sau a laudei personale, pentru ca același automobil să-l ducă la ușa unei instituții de afaceri. Ci redactorul unul singur, gata pentru orice slujbă, afară doar de cele servile. Cei mai munciți și mai dureroși ani vieții lui i-a petrecut Eminescu in redacția «Timpului». Nu pentru o operă de năimit, cum afirmă deopotrivă, cu necuviință brutală, cutare năimit al presei liberale, și cu perfidie cutare din acel a căror măreață lene a fost servită de acest mare muncitor, ci pentru o operă de credință, împotriva acelora chiar pe cari-l represinta, dind glas unor cond pții care l-au stăpînit totdeauna ca gînditor.Și, pe lingă aceasta, îngrjia, ca secretarul de redacție cel mai devotat, foaia care s’a înnâlțat ca prestigiu, tirindu-l pe dinsul zi de zi către sumbra prăpastie a nebuniei.