Neamul Românesc, iunie 1914 (Anul 9, nr. 21-25)

1914-06-01 / nr. 21

Anul al IX-lea. București, 1-in Iunie 1914. No. 21. • Administrația la Vălenii-de-Munte FOAIA PARTIDULUI NATIONALIST-DEMOCRAT Numărul 10 bani Plata anuală ij 5 lei a se da informații. Cursurile de vara din acest an vor începe la 1-in Iulie. Ele vor trata despre progresele făcute în ultimul an în toate domeniile ști­inței aplicate la Romîni (istorie, istorie literară, geografie, geologie, etnografie, etc). înscrierile se fac de acuma la redacția foii pentru a se putea opri gazde și Moravuri și reforme Guvernul liberal a început anunțînd reforme in oposiție, a făcut pentru reforme un fel de somație respectuoasă Suveranului pentru ca să nu fe nevoie de a se adresă, cum se făgă­duise, la „popor", și a ajuns la putere pentru înfăptuirea reformelor, spre realizarea cărora dă lupta de azi. Sinceri? Nesinceri? Azirnă după oameni! Eu­ cred că sunt de toate felurile, de la cea mai fanatică ori cea mai romantică sinceritate pănă la cel mai pronunțat șarlatanism preo­cupat de viitoarele afaceri ale exproprierii. Iar șeful e înnainte de toate—și înnainte d­e reforme—șeful partidului sau și moștenitorul unor ispititoare tradiții viceregale. Dar nu pentru aceasta am atins aici chestia r­eformelor. Etimologic și altfel, reforma înseamnă pre­facerea formei, deci încă o formă. Nu sunt dintre aceia cari să creadă că între fond și formă nu e decit legătura dintre un vas impermeabil și lichidul pe care intr’un moment il cuprinde. De la fond la formă sunt atîtea legături, delicate, tainice, încît nici nu le poți descoperi și însemna pe toate. Orice formă presupune un fond ori îl aduce: orice fond cere neapărat o formă, care nu poate fi decit una singură. Dar, iarăși, legăturile acestea dintre fond și formă, dintre un nou fond și reforma lui, nu se pot stabili decit într'o anume atmos­feră morală. Nu sînt corpuri care să se în­frățească departe de lumina razelor soarelui. Deci acei cari în partidul liberal nu pîn­­desc reformele, ca o nouă pradă, aveau­ față de ele ca și față de ei o datorie, să recu­noască această atmosferă morală și să o facă a pătrunde pretutindeni. Și era mijlocul. Oare în zădar sa cheltuit, o viață de un om aproape, propaganda noastră? Oare nu sa prefăcut prin ea tot tineretul cult și onest și s’aă innălțat cultural atîtea mii din lumea muncitoare a satelor și orașe­lor? Și cu­ de mult ar fi crescut această nouă viață sufletească dacă un îndemn de sus, un sprijin oficial iar fi adaus la dînsa ! Dar nu,—liberalii au crezut că domnul co­misar din colț și pumnii agenților pot pregăti reformele la orașe, iar la sate—jandarmul. Și am făcut alegerile din 1914, menite să ră­­mi­e celebre, cel puțin cu­ reformele ce vor urmă. E o concepție și aceasta. Dar oare ce Evan­ghelie far fi putut scrie dacă, pentru a mîn­­tui neamul omenesc, Dumnezeu Tatăl ar fi trimes pe Satana însuși ? N. Iorga. Alegerile Colegiului al IlI-lea de Vlașca. Cum se vor face alegerile Colegiului țerănesc din Vlașca am bănuit a doua zi după fixarea candidaturilor oficiale.Dol.Ferechide de la Bacǎu, Anagnostiade de la Putna, Filitis de la Ilfov, Cristopol de la Vlașca nu puteau fi scoși «de­putat­ al țerănimii» decit cu bîta, cu revolve­rul, cu teroarea. Faptele n’au desmințit bănu­iala noastră. Am asistat la întreaga desfășurare a groză­viilor petrecute la Colegiul al III-lea de Vlașca. Douăzeci și patru de care am stat supt amenin­țarea bandelor amînate, în lipsa complectă de aparat polițienesc, care, îmbrăcat civil, îngroșa numărul bătăușilor, în mijlocul celei mai com­plecte terori. A descrie amănunțit tot ce s’a petrecut într’o Capitală de județ, la cîțiva pași de București, în aceste vremuri de «reforme», mi-ar fi imposibil. Urgia s’a deslănțuit cu 10 zile mai înnainte. Prima victimă a fost Teodor Nicolau, care zace și azi în spitalul din Giur­giu, cu picioarele rupte, cu degetele zdrobite, martirul propagandei pe care o făcea. Era pre­ludiul celor ce trebuiau să se săvîrșească mai târziu. Nu vom­ vorbi de amestecul fățiș al ad­ministrației în alegeri, care proclama alese lis­tele de delegați detestate de alegători, de zapcil cari terorisau lumea să voteze delegații Guver­nului, de răspunsul cinic pe care l-a dat pre­fectul de județ: «Așa au ordin agenții miei», de suprimarea oricării corespondențe, de iso­­larea județului de oraș, pentru oricine nu avea ștampila Prefecturii. De cîte ori am încercat să ies în județ, la 30 de pași de barieră, tră­sura mi-a fost înconjurată de bande ; de cîte ori am vrut să vorbesc în județ, «telefonul nu func­ționa». Ziua de alegeri trebuia să desăvîrșească în­ceputul. Trenul din ajun aducea din București mutre hidoase de bătăuși reputați, în fruntea lor stă­nică Puștiu, cu demn tovarăș lîngă el: Androne Rupeoase, chemați să aleagă deputat pe Cristopol, în gări se făcea triajul alegătorilor; cei sus­pectați că nu vor vota pe Cristopol erau în­chiși în magazii, batjocoriți și tiranisați. Ce­tele de țerani se scurgeau tăcute spre Giurgiu, înconjurate de bande și jandarmi. A încerca să te apropii de ele, însemna să rămîi scăldat în sînge. In Comana, un prieten al nostru bă­nuit că va face propagandă în tren, a fost în­hățat de jandarmi și abia a izbutit să ajungă în Giurgiu. Un împărțitor de manifeste, numai sărind din fuga trenului, punîndu-și în risic viața, a scăpat de furia bătăușilor. Toată drojdia societății giurgiuvene tot ce satele au mai compromis și mai decăzut, fusese adus la Giurgiu, Im­ armat și asmuțit contra țeranilor. La gară, primirea se făcea de altă echipă de bătăuși, care avea grija ca, in îmbrînceli și lo­vituri, să scoată de pe peron tot ce părea sus­pect. Hanurile păzite de jandarmi și bătăuși, ge­meau de țerani. Și, până nu făceai declarație că vei vota candidatul oficial, nu găsiai nici mîncare, nici băutură. Agenți secreți, îmbrăcați țerănește, mișunau printre oameni,­­confiscînd orice manifest neguvernamental. Curentul însă printre oameni era mult favo­rabil candidatului nostru, d. Vasile M. Cogăl­­niceanu, care se bucură de o extraordinară po­­­pularitate în Vlașca. Atunci s-a scos armata in stradă. Agenții oficiali aveau grija să explice țăranilor, îngroziți, că soldații au ieșit să îm­puște pe cei ce nu vor asculta de Guvern. Dar aceasta era prea puțin. A doua­ zi trebuia să se scoată tunurile. Am plecat din han îngrozit de teroarea care domina, în spatele miei aud îndată pașii agentului secret. Eram urmărit. în centrul orașului credeam că voia fi mai în si­guranță. Aici prefectul și polițaiul însuși con­­duceau operațiile bandelor, într’o cofetărie, în care stau pașnici cîțiva prieteni ai noștri, nă­vălesc de­odată 30 de bătăuși beți, agenți îm­brăcați țerănește și stîrnesc un imens scandal. Poliția dispăruse. Sticlele zburníiau prin aer, bîtele se ridicau amenințătoare. A fost nevoie de intervenția d-lui Ionescu-Pietriș, președintele Ligei Culturale, ca sîngele să nu păteze din ajun alegerea Colegiului-minciună. M’am retras spre oțel, printre șirurile de soldați, insultat și amenințat de bandiți, întreaga noapte n’am dormit. Din cînd în cînd auziam zbieretele vre-unuia care-și lua plata îndrăznelii de a fi făcut vre­o declarație în zori ies în oraș. Prefectul, la această oară matinală, în mijlocul bandelor, conducea ope­­rațiile. Un copil îmi întinde un manifestat d-lui Cogălniceanu. Îndată mă văn inconjurat de 10 bătăuși, bruscat și insultat. Copilul e dus pe sus la poliție. în ciuda textului precis din legea care prevede clar că un delegat sau asistent nu poate fi închis, delegatul nostru Ion Chercea e tîrît de bandiți la poliție, snopit în bătăi și ținut arestat. Cetele de țerani, înconjurate de aceleași mu­tre hidoase, se scurg către Prefectură. Aici sînt introduse, comună după comună, la prefect. Cei tari sînt terorisați, celor dîrji li se confiscă cer­tificatele, învățătorii sunt opriți de prefect de a vota. Bandele năvălesc în revisorat, ridică pe învățători, îi duc la prefect, care-I terorisează. Preoți tineri sînt huiduiți de bătăuși, țăranii suspecți sînt loviți. Unul tînăr, care îndrăznise numai să arăte unul alegător candidații, o bîtă i-a zbîrnîit de-asupra capului în chiar localul Prefecturii. Advocații Calotă și Constantinescu, încunjurați de cîțiva tineri, voind să vie la Prefectură pentru a arăta prefectului toate ti­căloșiile săvîrșite, treizeci de inși ridicară asu­pra lor ciomege amenințătoare, cuțite sclipi­toare. Țeranii sînt asmuțați, spunîndu-li-se: «Iată cine a făcut răscoala din 1907». Bătăușii pun apoi stăpînire pe Tribunal, acolo unde se liberează cărțile de alegător. Aici tre­bui intervenția drastică a presidentului pentru a li mai domoli furia. Tunurile se plimbau amenințătoare pe străzi: oricine îndrăznia să scoată un cuvînt, favorabil d-lui Cogălniceanu, era strivit în bătăi. La votare s’a petrecut însă ultima și cea mai criminală mișelie. Președintele — vorbim de sec­ția a II-a, unde votau cele mai multe din co­munele credincioase nouă— a colaborat la ea. La intrare stau bandele înnarmate, care ți­­neau țăranilor următorul limbagiu avînd grija să le arăte și panoplia de arme care li înconjura mijlocul: «Dacă nu votați cu Guvernul, nu plecați vii de aici». Țeranul întră îngrozit în sala de vot. Aici, președintele îl punea în ve­dere să aducă buleti­nele de vot destipile, spre a putea fi controlat cu cine a votat. Delegații noștri erau închiși sau izgoniți din oraș, așa că bandele erau stăpîne chiar pe sala de vot. De multe ori ele făceau însăși operația

Next