Neamul Românesc, septembrie 1914 (Anul 9, nr. 35-38)

1914-09-07 / nr. 35

Anul al IX-lea, No. 35. București, 7 Septembre 1914. 10 bani exemplarul. Administrația la Valenii-de-Munte FOAIA PARTIDULUI NATIONALIST-DEMOCRAT Do. abonați cari au plătit abonamentul și au primit ziarul cu bandă roșie, sînt ru­gați a nu se supăra. — ADMINISTRAȚIA O declarație. In acest moment sîntem datori să­­ vorbim limp"de toți. Ne-am învoit asupra neutralității fiindcă nu se putea, fiindcă era o imposibilitate națională, o imposibilitate morală să mer­gem cu Austro-Ungaria, fie și pentru Ba­sarabia de mînî, pentru teribila răsbunare de poimb­l a unei Rusii care nu e încă în halul Austro-Ungariei. Voiau sau ba anumiți factori și mergem cu Austria, dintr’un motiv ori altul, bun sau unü? Unii cred că știu și că trebuie să spuie. Eu multe lucruri nu le știu, iar cine le știu nu cred să am dreptul de a le spune. Dar țara a spus, prin buzele mai mult sau mai puțin bucuroase ale persoanelor invitate la c­onsiliul de Coroană» că, orice ar fi încheiat, în limitele Constituției ori ba, oricine, nu putem merge cu Austro- Ungaria. Și aceasta nici dacă s’ar fi îndeplinit două condiții, și anume : Intuia, să se fi acordat cele mai largi drepturi naționale Romînilor din Monarhie, să-l fi tratat cu cea mai mare dreptate și prietenie și­­ Al doilea să fi dovedit că Statul Habs­­burgilor poate luptă birui și trăi. Nici atunci noi n’am fi putut da mai mult decît o neutralitate, care însemna față de dînsa o prelungire da termen, și nu o renunțare, nu o abdicare, căii nația care renunță, ori abdică de la drepturile ei na­turale­, nu merita să trăiască. Dar s’a dovedit că Romluii din Ungaria au fost înșelați cu zvonul intrării noastre în acțiune contra Rusiei, momiți nedemn cu impunerea tricolorului și a lui «Deș­­teaptă-te Romîne», că el, cei din Ungaria, au fost minați la moarte înuadins, fără nicîo acoperire, fără nicio precauție, ca să se mai curațe Valahii. Și azi vis­e din Buco­vina tînârul Grămada, și sufletul din noi se zbuciumă de o indignare ce nu-și poate afla cuvinte cînd descoperim în sfîrșit ce odioase ticăloșii a țesut administrația aus­triacă împotriva celor mai buni dintre Ro­­mînii bucovineni, din cari ab­­ia zac astăzi, executați sumar, în cimitirele închisorilor polițit­e, pe cînd alții își blestemă ceasul cînd li s’a impus să-și nn feless­­ sufletul lâudîndu-și călăii și lovindu-ne pe noi pen­tru că-I iubim. Iar victoriile lui D­ak și Auffenberg plătite cu mii și mii de Romîni asasinați, se resolvă în fuga uriașă de *zi, pregătind poate rușinoasa capitulație de mîul. Se cer fapte nouă. Iată-le. Ele se judecă de la sine. Urmează de aici că opinia publică are dreptul să facă semnul mult dorit pentru trecerea munților ? Aceasta, o spun, din toată puterea con­științei mele, nu. Acest drept îl are numai Guvernul. Dacă el are toate asigurările din altă parte, cu ce sacrificii se pot face, și dacă armata noastră e pe deplin pregătită, re­gele Carol să facă semnul, să se facă sem­nul în numele regelui Carol I Dacă nu există posibilitatea de a nu face o datorie elementară față de idealul pentru care generații întregi au luptat și au sperat, să ni se spuie, în forma în care aceste lu­cruri se pot spune. Atunci însă, cu sufletul zdrobit astăzi, nația Întreagă să se pregătească pe ziua de mani, după pacea care ne-ar lăsa cum ne-a găsit războiul, pentru o mare judecată împotriva acelora cari nu vor fi făcut, prin nepregătirea, datorită nepriceperii și lenei lor, mai mult rǎu decît toți dușmanii noștri etnici împreună. Așa cred eu. N Iorga Nu de aceia.... S’au strîns studenții la București ca să manifesteze pentru Franța. Au vorbit aprins, ca pentru vrîsta lor. Și au strigat că de aceia îi dorim mîntuirea și înnălțarea no­bilei țerî care represintă în­depărtatul Apus latinitatea, pentru că fără dînsa noi n’am fi fost,­­ nici Statul, nici cultura. Aplaudăm și noi la manifestația tinere­tului bucureștean. Sînt între noi și Fran­­cesi legături de rasă, legături de suflet prin limba asemănătoare, legături de recunoștință politică și culturală. Sunt. Și, dacă nu ar fi îngăduit să le uităm cînd avangardele fran­­cese, biruitoare asupra dușmanului ereditar, trecînd Rinul s’ar îndrepta spre Berlin, azi, cînd armatele răspunse ale Franciei se luptă pentru onoare și viață, cînd același spirit de sacrificiu înfrățește pe toți aceia între ca­i avem atîția profesori venerați, atîția colegi iubiți, atîția buni și vechi prieteni ale căror chipuri ne urmăresc în gîndurile zilei și în visurile nopții, azi nu le putem uita. Și e mîndria noastră că, atunci cînd niciun triumf nu ne-a intimidat, înhămîn­­du-ne la carul trufașului învingător, n’a fost nicîo înfrîngere împotriva vitejiei și a dreptății pentru care în acest neam, care Dumnezeu știe cite dureri ale lui are, sa nu se fi vărsat o lacrimă sinceră și caldă. Dar de aici pană la declarația că noi sîn­tem fiindcă alții au vrut, e o distanță mare, și nu trebuie s’o trecem. Noi suntem­, dragii miei tineri, fiindcă noi am vrut-o. Plata anuală 5. lef •­ J. Velină toate foile !­­ Am vrut-o peste o mie de ani, am vrut-o cu muncă, am vrut-o cu credință, am vrut-o cu suferință și cu singe am vrut-o. Și, de aceia, Franța poate fi învinsă, poate scădea,­­ o plîngem frățește și am fi dorit s-o putem ajuta. Dar și după înfrînge­­rea și căderea ei deplorată, noi tot vom fi. Căci și astăzi avem doar acea putere de muncă, de credință, de suferință și de jertfă a sîngelui pe care nimeni nu ni le-a dat prin fericirea sa și, prin nenorocirea sa, nimeni nu ni le poate lua, decît, odată cu viața, Puterile de la care am primit-o! N. IORGA. Hotărîrea Ligei. Liga a sfătuit supunere față de «Chesar», uitînd că Scriptura zice a «se da Chesaru­­lui ce este al Chesarului, dar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu». Dar, într’o nație care-și datorește totul diplomației sale, cum s’ar putea ca Liga să n’o aibă pe a sa ! 0 fi fost și este unul fără diplomație», dar diplomația Sa s'ms, și găsesc și eu că bine a făcut. Au trecut cîteva zile de polemică. Apoi membrii comitetelor de secție s’au adunat la București, au desaprobat comitetul cen­tral și au impus alt manifest, care pune în vedere Guvernului să ocupe Ardealul. Evident că acest manifest, care nu e di­plomatic, nu se potrivește cu cellalt, care era numai diplomatic. Dar comitetul central, care a presintat publicului pe cel d’intuiti, va presinta, fără jenă, Guvernului pe cel de-al doilea. Și nici n’ar avea de ce să se jeneze. U­­nul e pentru public, căruia îi trebuie friü, cellalt pentru Guvern, care are nevoie de îndemn. E deci triumful diplomației, și, din toată inima, îl admirăm. N. IORGA. „CONFISCAT.“ «Românul» de la Arad, totuși o foaie pru­dentă, are zi de zi locuri libere largi, cu însemnarea «confiscat». Se confiscă părți din articole­ prime, care totuși nu desaprobă pe bo. Vaida și Mihali, nici pe părinții episcopi «patriotici», se confiscă telegrame necensurate, se confiscă reproduceri din zia­rele de la noi, se confiscă versuri nevinovate. Dar vad că se mai confiscă un lucru.: Iată, în a­l din 8 Septembre, un «biet rănit în lupta de lînga Lemberg» mulță­­mește pentru buna îngrijire din spital și­­ mai avea să zică ceva. Dar aici osînda brutală a censorului a că­zut: «Confiscați».

Next