Neamul Românesc, martie 1915 (Anul 10, nr. 9-13)

1915-03-01 / nr. 9

Anul al X-lea, No. 9 București, i-in Mart 1915 10 bani exemplarul Administrația la Vijenii-de-Munte FOAIA PARTIDULUI NATIONALIST-DEMOCRAT Plata anuală 5 lei Velină toate foile 201­­1 VENIZELOS. Un om care nu mai trebuie, îl vor rechema ori ba, îl vor aduce în fața regelui ca întâiul printre­­­ consilierii Tronului» ori îl vor lăsa să meargă în oră­șelul lui Cretan pentru a duce viața ve­chiului Roman care biruise, îl vor urma prietenii cu pietate în retragerea lui ori se vor întoarce spre un Soare-Răsare, pe care l-ați văzut apuind acum cîțiva ani, n’are a face. Se cerea o dovadă că în Grecia, ca pretutindeni, omul de ispravă nu e ne­cesar decît atunci cînd toți ceilalți abdică de la ambițiile lor înnaintea falimentului pe care ei inșii îl provocaseră. Dovada este. Pentru moștenirea unui Theotokis e de ne­voie un Venizelos, pentru moștenirea lui Venizelos ajunge și un Theotokis. Era vorba, se pare, de un nou räzboiu, de o îndrăzneală, de o credință, de o con­secvență și de un ideal. Un om care des­­prețuiește măririle, care e gata să tragă toate consecințele greșelilor sale, să îndure osînda neizbîndea — cum e gata să lase al­tuia gloria triumfului —, acela pornește. Venizelos n’are grija dinastiei sale — și a altor dinastii. El vedea Grecia, neamul gre­cesc, un act de energie și de frumusețe, din acelea care dau victoria ori lasă după înfrîngere un suflet național regenerat. I s’a spus că nu este vremea. Și omul s’a închinat profund, — și s’a dus. Nu-1 confundați cu Bismarck. Acest biet tîrgoveț și advocat n’avea mîndria buncă­­rului genial din Berlin. Personal, el nu exista, n’a existat niciodată. Era o forța anonimă pusă providențial la îndemîna unei țeri decăzute. Așa s’a simțit, așa a lucrat. Alții însă au măsurat puterea lui pe care el n’avea de ce s’o masure. Au găsit că e prea mare, și că e din aceia mari cari nu se pot reduce, ci numai distruge. Și i-au făcut măcar o onoare: aceia de a înlătura pe cel mai mare din oamenii neamului gre­cesc pe cea mai mare din chestiile acestui neam. Pentru Greci, ar fi bine să revie. Nu ștm ei singuri cit de mult au nevoie de dînsul. Pentru dînsul cariera lui ar trebui să se oprească aici. Sînt scări de din dos prin care iese din orice Palat miniștrii de­­misionari; el a ieșit prin aceia care duce de-a dreptul la Panteon­ j­ j IORGA. Țara grînelor nu-și poate nutri fiii cei mai buni și cei mai harnici. Guvernul a făgăduit măsuri. Prin băncile populare, prin obști se va veni în ajutor. Po­rumbul va fi adus de unde se zice că priso­sește. Se va remedia la un viciu de circulație care a adus anemia îngrijitoare a unor Ți­nuturi. S’a adus chestia și în Cameră, după ce s’a zăbovit în­destul ca să nu se ațîțe spiritele. Căci acestea sunt vremuri de răbdare, dar și de veghere și muncă, din ce parte trebuie. Unii au cerut, cei mai mulți, oprirea exportului, la care se va ajunge, va trebui să se ajungă. Alții s’au împotrivit cu vehemență, ca proprie­tari și arendași cari au porumb de vîndut și nu voiesc să piardă ceasul prețurilor celor mai excepționale. Am auzit că se strigă contra „go­lanilor“, cari, de­și simpli advocați și profe­sori, pretind a guverna țara. Atît spectacol! Guvernul îl putea înlătura, întrebînd mai mult, pe mulți și mai din vreme, până ce nemulțămirea nu căpătase un glas aproape desperat. De­sigur că în țara­­ a­ceasta sînt antago­nisme. Nie vor fi resolvite prin cea mai ener­gică și devotată acțiune a celor cari se vor dovedi astfel oameni de Stat adevărați. Dar azi nu se poate vorbi de ele. E păcat să se vorbească de ele. Avem altceva de făcut, și, dacă trebuie să nu se calce dreptul nimănui, soldații de miri ai Romăniei nu trebuie să fie petrecuți în ceasul despărțirii de femei desnădăjduite și de copii flămînzi. N. IORGA. PENTRU PINE... Sînt județe în Romănia unde țeranii n’au mălaiul bietei lor mămăligi zilnice — și sil­nice — și nici nu găsesc de unde să cumpere. Intâia s’a știut aceasta pentru Neamț, apoi Suceava, Prahova, Buzaul au venit la rînd. ft Marea Neagră nu e mai puternică, în stare a înneca­t Goeben"-urile lui Mohammed al V-lea. O schimbare totală, uimitoare. Și de ce ? Europa e totuși o ființă morală, doritoare de libertate, de drumuri deschise. Pentru aceasta se riscă totul. Dacă Rusia pretinde să fie re­gentul imperios al lumii, în contra ei se adună, parcă de la sine, tot ce poate ținea în lume o armă. Germania vroia să miște cu bagheta­­ imperioasă State și popoare; ei bine­, supt steagurile dușmanilor ei sunt milioane de oa­meni și opinia publică universală o aprobă. Și, dacă mine Rusia ar reîncepe, concen­trarea s’ar face, de­sigur, contra ei. N. IORGA. La Dardanele... Un vînzâtor turc de lucruri rare expune în Calea Victoriei un vechiu portret care înfăți­șează pe cel d’intăin­ Sultan turc care a trecut în revistă trupe europene creștine și cele d’in­taiü trupe europene care au fost trecute în revistă de un Sultan al Otomanilor. Abdul- Megid, slab, melancolic, călărește înnaintea contingentelor militare ale Angliei și Franciei trimese pentru a-i apăra stăpînirea, pentru a-i întări Statul, pentru a sfărma, odată cu as­pirațiile Țarului în Orientul balcanic, și do­minația amenințătoare a Țarului în Marea­ Neagră. Acum în Dardanele, la jumătatea drumului, între forturile bombardate și reduse la tăcere, stă cea mai măreață flotă pe care au cuprins-o vre-o dată strîmtorile. La cîțiva k­ilometri numai e cetatea lui Constantin, cu Sfînta Sofie, care e, se zice, minată, ca să n’o poată lua dușmanul, — și acest dușman e Anglia, apă­rătoarea pe vremuri, până la cea mai pedantă in­transigență, a integrității teritoriale și morale a Imperiului, e Franța, învățătoarea de odi­nioară, iar aliata lor e acea Rusie, cu privire la care Puterile catolice, liberale din Apus au o singură părere de räu , că flota ei din în chestia evreiască. (ÎN CAMERĂ: ȘEDINȚA DE LA 18 FEBRUAR.) D. președinte: D. Iorga are cuvintul asupra sumarului. D. N. Iorga: D*le președinte, îngăduiți-mi cî­­teva cuvinte de explicație cu privire la ame­stecul numelui mieu în discuțiunea din aceste două din urmă zile la care n’am fost de față. S’a contestat autenticitatea unui text al lui Constantin Negri, pe care d. Cuza l-a adus în discuție. D. Cuza a răspuns întrerupătorului că îmi lasă mie sarcina de a explica dacă acest text e autentic. E absolut autentic. E luat din­­tr’o scrisoare a lui Negri către Lupașcu, și se găsește in volumul XIV din caricariul" în același timp d. I. Miclescu s’a ocupat ieri de un studiu al mieü asupra istoricului Evreilor din România, cu intenția vădită de a mă pune în contrazicere cu păreri exprimate aici. Nu! Tot ceia ce am scris mențin, și cu oarecare inteligență poate să găsească cineva legături intre toate lucrurile pe care le-am scris cu privire la aceiași chestiune. Aceasta în ceia ce privește rostul mieu de om de știința, în ceia ce privește rostul mieu de om po­litic, țin să se știe că, în chestia ce s’a adus in discuție, ideia mea e aceasta. Toată dreptatea, toată mila, toată iubirea pentru orice ființă o­­meneasca in marginile stricte, deși nu crude, ale interesului național. (Aplause.)* Și, fiindcă a fost vorba de omul din caverne... D. A. C. Cuza: Acela sunt eu. D. N. Iorga. ..eu voi­ face o constatare. Nu știu ce ar fi zis despre formula mea omul din caverne, dar știu că formula mea este a formei cela­ mai nouă și mai superioare a umanității: omul din tranșee, omul care stă în pămint și se luptă pentru neatinnarea țerii și trăinicia nea­mului sau. Acela crede, cum cred eü, că grija de umanitate trebuie închisă în marginile stricte, deși nu crude ale interesului național. (Aplause.) (D* 1. Miclescu întrerupe.) Dați-mi voie. d-le Miclescu, sä mintuiți. Eu vorbesc puțin, și pe urmă puteți răspunde. Fiindcă a fost vorba aici și de două persoane care pe lumea aceasta nu s’au îmiluit niciodată — nu ștm care ar fi legăturile lor pe lumea cea­laltă, — David și Ștefan-cel-Mare, recunosc și eu că Ștefan-cel-Mare nu a scris Psalmii. Dar noi suntem­ aici, Romîni, pe pămîntul românesc, nu fiindca David a scris Psalmii, ci fiindcă Ștefan­­cel­ Mare, care a tălmăcit Psalmii în credință față de Dumnezeu și in vitejie, s’a luptat până la moarte pentru a nu păstra acest pămint. Iar a­­cum suntem­ hotărîți cu toții să-l păstrăm îm­potriva oricărui dușman d­in afară și Împotriva

Next