Neamul Românesc, decembrie 1915 (Anul 10, nr. 49-52)

1915-12-06 / nr. 49

Anul al X-lea, No. 49.București, 6 Decembre 1915. 10 bani exemplarul. Adminiatrația la Vălamiî-de-ManU FORIA PARTIDULUI NATIONALIST-DEMOCRAT Plata anuală 5 lei Velină toate foile 201. Contele Bellegarde. Mort pe cîmpul de luptă sau pierdut între mulțimile prizonierilor cari nu mai pot vorbi, cari nu sînt în stare să comunice nimic ni­mănui­a ? Cine știe! Contele Bellegarde însă, ostaș credincios pănd la sfîrșit al Austriei sale, soldat al îm­păratului său, urmaș fără greș al tradițiilor­­ familiei sale, a dat tot ce avea: fericirea cas­­­nică, situația, și, la sfîrșit, viața, l)e sigur, un viteaz. Și cine l-a urmărit în viață putea fi sigur că la ceasul celei mai mari primejdii pentru steagul în care credea el va fi la locul sau,­­ ca să biruiască ori să moară. S’a coborît în munții Cîmpulungului româ­­mânesc, sunt vre-o zece de ani de atuncea. A văzut pe acei simpli țerani, cari sunt batjo­cura Evreimii parasite și veșnicul obiect de des­preț al tuturor surtucarilor străini. El era mai nobil decit rasa tuturora laolaltă și cu situația lui administrativă îi domina pe toți. Avea dreptul să batjocorească și să desprețuiască mai mult­ 4*ott orte**?:* Și n’. tJurîbs om fi tisa ! coborît pănă la acești oameni dați în sama ,­ lui — așa credea în calitatea lui de creștin și­­ de curtean — de Dumnezeu și de împăratul. L-a interesat vederea lor, s’a aplecat să li laudă graiul, și, cînd l-a deprins, el nu s’a oprit pănă n’a smuls taina sufletelor. Și aceste suflete i s’au părut din cele mai frumoase pe care le-a cunoscut în viața lui. De aceia, pornind de la datorie, el a ajuns la iubire, la o mare și sinceră iubire. Contele Bellegarde va fi simțit în fundul ființei sale un răsunet al sîngelui său latin ? Natura o­­menească are mari și ciudate taine. Oricum să fie, între puținii străini în stare să iubească simpla sinceritate curată a țeranului a fost el. Și a arătat-o prin fapte. Că n’a părăsit pentru aceasta pe domnul și­­ împăratul sau, că n’a înțeles iredentismul nos­tru decit ca o fantomă ispititoare, rea și fă­cătoare de rău, cine s’ar putea mira ? Că a­m vrut să ne împiedece, prin orice mijloace, de a pătrunde pănă la ai săi pe cari voia să-l ferească de „primejdia ‘ libertății românești, gata însă a li da toată libertatea umană, se înțelege așa de bine! Din causa contelui Bellegarde eu ti’am mai­­ putut întră în Bucovina decît cu permisie spe­­­­cială, în vagon închis. Mi-a spus de ce se crede dator a lucra așa; mi-a spus-o cavale­rește și — romănește. I-am răspuns cum eram dator eu, la cealaltă soluție a problemei. Dar oameni ca acesta se respectă și cînd ai în­crucișa cu dinșii spada. Sînt două credinți care se înfruntă și se înțeleg în motivul moral care le trezește în două suflete pe care soarta le mină pe alte drumuri.. Și de aceia, cînd am aflat moartea contelui­­ Bellegarde, — undeva, în stepa Poloniei, poate lingă unul din acei ostași bucovineni pe cari Cuvîntarea Regelui către recruți. Dragi recruți, Am simțit o mare datorie a inimii mele de a mă găsi în mijlocul vostru in ziua cînd v'ați le­gat cu o datorie sfintă față de Dumnezeu să păstrați credință către regele vostru și către țară. Am ales ziua de azi pentru serbătoarea aceasta, de­oare­ce data de 28 Novembre este înscrisă în cartea de onoare a oștii românești cu litere neperitoare. Voioși ați venit de prin toate colțurile țerii, și cu inima veselă ați părăsit casele și familiile voastre pentru a intra în marea familie a oștii românești și a vă strînge la pieptul ei. De astăzi înnainte nu vă mai aparțineți vouă, ci regelui vostru și țerii. Prin jurămîntul depus ați făcut o mare legătură între mine și voi. Frumoasă e menirea soldatului, el trebuie să fie scutul țerii,­­ pe care urmează s’o apere cu slngele sǎu. El trebuie sǎ apere căminul său și alor săi; el trebuie să moară pentru haina os­tășească. Soldatul trebuie să-și cinstească haina ostășească în orișice moment­­, nu numai cînd este supt ochiul superiorului, dar chiar cînd nu e văzut de șefii săi. Am convingerea că veți fi în orice moment adevărați ostași romîni, cu un mare sentiment pentru țară și rege. Multe din drapelele în fața cărora ați jurat aț fost doar părinții voștri la glorie acum 37 de ani, pentru că ostașul de atunci, ca și cel de azi, era pătruns de datoria lui. Șefii voștri v’ați primit cu dragoste, și puteți fi siguri că vă vor conduce cu dragoste și încre­dere. Noi toți vă primim cu dragoste și încredere, și, dacă va veni o zi cînd va trebui să se ceară de la voi sacrificii, sînt sigur că fiecare din re­cruți va fi un erou. Duceți-vă înnapoi la corpurile voastre cu inima veselă, pentru că prin jurămîntul de azi ați făcut cel mai mare legămint din viața voastră.» ca țerani i-a iubit așa de mult —, am avut o strînsoare de inimă. Păcat de dînsul! Căci în lumea aceasta, conte Bellegarde, una din cele mai rari fericiri, cînd te-a făcut Dumnezeu cu un suflet drept, e să afli adver­sarul pe care-l meriți! N. IORGA. Bălan să înțeleagă... S’a făcut o întrebare în Cameră privitoare la nevoia de a se vota principiul reformelor, legile venind pe urmă. .„ Viitorul“ spune că nu se poate. Și arată și de ce. Ca să nu se supere O­­poziția. Care opoziție? Aceia care înseamnă ceva? Dar s’a supă­rat și așa, ba cum nu se­ mai poate! Oposiția maghiarofilă? Dar Guvernul are nevoie de dînsa în chestia externă? Logic, așa stă lucrul. Dar trăim într’o vreme cînd se zbat toți fără să știe ce vor, și mai ales deci și a nu voi nimic, în nimic. Iar cîte un biet om ca mine, în fața a­­cestor exerciții de logică nelogică, spune cu­­vîntul poporului in asemenea cozuri: Bălan să înțeleagă! N. ION­GA. „Belgia Orientului”. Odată, bucuroși că am căpătat libertăți cons­­tituționale și că întreținem o mașină parlamen­tară, am declarat, în frasele aprinse ale unei demagogii naive, că suntem­ t Belgia Orientuluit. Iar, din tabăra cealaltă, care-și amintia un trecut mai favorabil intereselor sale, s’a răspuns cu ze­flemeaua care a făcut ca « Belgia Orientului* să însemne alegeri falsificate, rea administrație și incultură. N’aveau dreptate nici unii, nici alții. Dar nu pentru că eram mai răi ori mai buni supt ra­portul legalității administrative și culturii șco­lare, ci pentru că nu cunoșteau. Belgia. Belgia ? E o țară, unde 1Regele domnește și nu guvernează­, o țară de presă liberă, de mee­­tinguri, de voință populară ! De­sigur. O țară de bogăție și de petrecere ? Incontestabil. O țară de muncă, de aprigă muncă neobosită. Cu­iva o știam —, dar și noi muncim, măcar aceia cari muncim și pentru cei ce nu muncesc. Dar 1915 a venit și a spus ce nu groiam fără aceasta. Belgia e o țară de sacrificiu general, total și absolut pentru ideal și drept. De­și e bogată, de­și petrecea, de­și.. avea libertăți pu­blice. Și atunci vedem că nu se potrivește. Nu sun­tem­ Belgia Orientului, nici in serios, căci ar fi pretențios nici în glumă, căci ar fi obraznic. Dar Orientul are o Belgie. Era săracă și n’a petrecut niciodată. Ea zace astăzi la picioarele învingătorilor, ca și cealaltă, însă ochii ei ur­măresc fix idealul și dreptatea, așteptindu-și ceasul. ..... Serbia. (Din 1 Universul.*) N. IORGA. Două întrebări în Cameră. 1. în frămîntările de azi, această Cameră a uitat prea mult că face parte dintr’o Constituantă aleasă pentru a da țărănimii temelia economică a libertății sale. De­oare­ce Guvernului Îi revine, după obi­ceiurile noastre, inițiativa în asemenea lucrări, pun­ct lui președinte al Consiliului această în­trebare : Nu crede d-sa­că înnainte de a se cere țeră­­nului român supt arme jertfa supremă se cade să­­ dăm mîngîierea asigurării de acum înnainte a clasei sale, marea massă a poporului nostru, procedînd la înlăturarea din Constituție a arti­colelor care împiedecă atingerile dreptului de proprietate în vederea interesului general na­țional. Din parte-mi sînt încredințat că unirea noas­tră în jurul acestui măreț act de dreptate ar da ferit alte păreri despre clasa politică decît sfîșieri care nu-și pot avea îndreptățirea nici în cele mai sacre sentimente. II. In războiul grozav care face zilnic atîtea vic­time sufăr și Romînii supuși Statelor belige­rante. Răniții romîni cari zac cu miile în spitale cer, pentru mîngîierea sufletelor lor, carte ro­mânească de cetit, o cer cu atîta insistență, încît s’au emoționat și conducătorii armatei austro­­ungare, făcînd un apel către public. Din Romănia am da bucuros cu toții, dar

Next