Neamul Românesc, aprilie 1916 (Anul 11, nr. 14-17)

1916-04-03 / nr. 14

Anul al XI-lea, No. 14. București, 3 April 1916. 10 bani exemplarul. Administrația la Valenii-de-Munte FOAIA PARTIDULUI NAȚIONALIST-DEMOCRAT CUVlNTAREA LA CAMERA JA D-Lu­l N. IORGA. ÎN DISCUȚIA UENERALA A BUO­­GATULUI, ȚINUTA SÎMBATA, 26 MART. D. N. Iorga: Onorată Cameră, de­oare­ce Împrejurările, si în special ocupațiile mele, care sunt și de altă natură, mă impiedec că de a Um parte la discuția care a devenit așa de largă și interesantă cu privire la budget, aș ținea, înnainte de a mă duce la ocupațiile mele,­­să fixez un punct de vedere, care poate­ să fie folositor Onor. Camere. Onorată Adunare, un budget nu aparține numai concepțiilor financiare, care nu oglin­desc într-insul, ci aparține organizației sociale si politice căreia-i corespunde. Cînd într’o societate predomini elementul aristocratic, ea are un budget de pensii, cînd predomină burghesia, are un budget de afa­ceri, iar, cînd predomină arivismul, are un budget de favoruri. Cînd într’o societate, toate­­ aceste trei sînt amestecate, ea are budgetul pe care îl avem noi an de an, adecă budget de pe­ sil, budget de afaceri și budget de favo­ruri. Cînd vom fi în adevăr o nație, cînd vom avea curajul să în­ocuim o oligarhie, care n'are nici vrednicia bogăției căpătată prin muncă, nici sîngele prețios al unor familii nobile, nici înnălțimea unei clase care repre­zintă o cultură, atunci vom avea, și numai a­­tunci, dar nu numai prin critici făcute aici în parlament, vom avea, zic, budgetele adevărate ale nației românești, ale intereselor sale ac­tuale și ale desvoltării sale în viitor. Față de budgetul d-voastră nu am altă pă­rere decât față de toate budgetele care se pot avea în actuala organisare socială și politică a țerii românești. E mai trist doar și mai tulbure decit altele, dar explicația e că nici­odată țara aceasta nu s’a găsit în mai triste și mai tulburi împrejurări morale și politice decit astăzi. Mă opresc asupra raportului d-voastră, d-le Vintilă Brătianu. El cuprinde un întreg pro­gram de viitor pe care, prin gura d-lui Cuza, l-am aprobat cu o complectă imparțialitate. ^(Aplause.) Și l-am aplaudat, nu cu interesul nostru, ci cu convingerea că acolo stă viitorul economic al țării noastre. (Aplause.) 1 Dar să știți că acest budget e în funcție de ceva. Budgetul mare care n’a existat încă e in funcție de reformele pe care trebuie să le îndepliniți în margenile pe care vi le-ați prescris și mai presus chiar decit aceste mar­­geni. (Aplause.) Vremea alcătuirilor de par­tide, mari sau mici, a trecut. Oric e acela care mai crede în ele. Un glumeț orator a spus acum cîteva zile că nu cuprindem rostul în această bancă. D. General Lambru: Eu am zis-o. D. Iorga: Să-mi dați voie să vă spun că el trebuie măsurat altfel decit prin locul pe i care-l ocupăm pe o bancă, și nu prin mintea și inima noastră. Bar, precum renunț la ros­turi în care e cuprinsă muncă și credință din viața mea, așa trebuie să renunțați fie­care dintre d-voastră la ceia ce a represintat până astăzi exclusivismul de partid. Cuvîntul de exclusivist, de sectar nu trebuie să-l mai pronunțați. Și trebuie să lucrați așa ca în contra nimănui să nu se poată pronunța acest v­uwnt. O generație mare a creat România. A doua generație, a părintelui d-­tale, d-le Vintilă Brătianu, i-a dat așezămintele fundamentale. De atunci au stăpînit interesele personale sau exclusive interese de partid. .Au trecut două generații, care, individual, vor fi făcut ceva, dar care la un ego nu au scris nicio pagină în istoria țerii românești. E rîndul ca generația noastră să se înțeleagă solidar, călcînd în picioare miserabilele gar­duri jge jumătate dărîmate ce osebesc pe pu­ținii muncitori cinstiți, d­Uți și inteligenți din țara aceasta. Să facem din opera generației noastre, prin focul și sîngele care ne așteaptă mine, opera cea mare care te« așeza România nu în rîndul Statelor artificiale, tolerate de Statele cele mari, ci în rîndul Statelor care se razimă solid pe prosperitatea, pe buna în­țelegere și pe curajul de luptă al tuturora. (Aplause prelungite.) „Daca am fi fost noi! Cînd cineva n’a fost niciodată în măsură să facă un lucru, se poate înțelege pretenția lui de a-l face mai bine decit alții Une ori e o putere sigură de sine, alte ori o în­credere care se înșeală. Dar ceia­ ce nu se poate admite, ceia ce e o impertinență și o sfidare este să vezi oa­meni a căror viață întreagă a însemnat să­­vîrșirea sau tolerarea abuzului ridicîndu-se, în vremuri cînd co­rupția e mai virulentă într’o societate, pentru a striga, bătîndu-și pieptul: „Băgați de samă ce faceți! Sunt ochi cari vă privesc, minți care vă judecă. Sunt aici aproape... O, dacă am fi fost noi !“. Cari noi? Cei de ieri, pe cari-i prea știm, cei de azi, cari n’am dovedit prin nicio clisă adevărată a conștiinței lor și prin nicio schimbare de metodă prefacerea miraculoasă? Aceștia sunt azi cavalerii moralei ? Redacții care sînt cuiburi de contrabandiști se ridică împotriva contrabandei și cer alte nume decît ale lor? Și politicianii cari au avut și au relații cu ei se ridică în aplausele acestora pentru a face să lucească în negura corupției generale ascuțișul unei săbii pedepsitoare? O Doamne! Lumea a făcut de­sigur progres, căci alt­fel s’ar fi văzut, după moartea pe cruce a lui Isus, Caiafa făcind proces acelor cari, în lipsa lui, aț bătut cuie în mînile celui răs­tignit din porunca lui însuși! N. IORGA. it Discursul Cancelariului gen D. Reihmann-Hollweg a vorbit innaintea unei­­ Camen, pe alocuri atentă, in dorința ei de des­tăinuiri, pe alocuri bucuroasă, in setea ei de a­­sigurări, a vorbit innaintea Germaniei, care — si eu pot so asigur, căci o știu și o știu bine, — trece printr’o vreme de grea nevoie și de­ gifii­­toare încordări, setoasă de pace, de orice pace care ar lisa lucrurile cum sunt. A vorbit inna­intea lumii care nu e stăpinită de aceleași pre­judecăți și de aceleași interese, innaintea neu­trilor cari sunt astăzi, in totalitatea lor, neata­cabili după informări extreme, o instanță mo­rală și o instanță de drept. A vorbit innaintea istoriei care, severă, se apropie. A afirmat intuiti că acest razboiu a fost un act de apărare. Ce a fost, ni-o spun și alte do­cumente. A-i da azi acest caracter înseamnă un pas innapoi. Interpretarea dată trecutului e o asigurare pentru viitor: ea spune: nu vom cu­ceri, nu voim să cucerim, nu putem s4 cucerim. In fața unei lumi îngrijate și de soarta teri­toriilor ocupate, devastate, pentru mulți ani ne­norocite, și de soarta teritoriilor de o mai înde­lungată vreme ocupate de alți străini decit de Germani, ci. Bethmann Hollweg pe­tru a rosti ce ar oferi Germania !&tuși aliații ar spune acel cuvint de intăiă al păcii, pe care, pentru că ar fi o recunoaștere de infrin­ger­e, Asquith l-a refusat energic la Roma. A­iciun Stat nu va peri, fiindcă nimeni nu-l poate distruge prin fulgerul unei biruinți com­plecte și definitive. O spunea fostul Ministru de la München; o lasă a se înțelege acum, la Ber­lin, Cancelariul. Belgia ar fi­­ evacuată; ea nu ar fi cuprinsă măcar in complexul de State al Imperiului, căci ar răminea un trecim, căruia i s’ar interzice două lucruri: prietenia cu francoEnglezii și apărarea națională a elementului de limbă ger­mană. Franța ar da numai garanții de natură vagă. Cu­ privește Rusia, ea ar pierde numai, în folosul națiilor cucerite și apărate, Polonia și teritoriile baltice. AHei vorbă de vre-o Ucraină domnule Stere.­­ Și nici vorbă de Austro-Ung­aria nu genere de anexările și speranțele ei. Nici vorbă de Bul­garia și de siguranțele ei, fiindcă, la orice pace, trebuie să fie un teren de ttrguieli, ei bine a­­cesta se fixează de tăcerea Cancelariului in ne­mijlocita noastră vecinătate, acolo unde nu sunt interesele și drepturile. Constatăm ca scriitori politici aceste fapte, oamenii politici cu chemare de a hotărî trebuie să știe să observe, și nu numai să aștepte, dar să și lucreze. Și in politică sunt acțiuni convergente care, pe drumuri curioase, duc la același scop, unic și indiscutabil. (l Universul.)) IV. IORGA. O țară despoiată Ce s’a petrecut cu contrabanda în Moldova-de-sus. Mult stimate domnule profesor. De­și sînt convins, că cele ce vă comunic vă vor fi în mare parte cunoscute, totuși, fiindu-mi o dureroasă necesitate sufletească a împărtăși profunda-mi mîhnire cu d voastră, care vei înțelege mai bine însemnătatea ei, nu mi-am putut de nega această ușurare, sperînd că și publicul îmi va fi iertător chiar daca-i voia fi răpit fără motiv suficient cîteva momente.

Next