Neamul Românesc, iunie 1918 (Anul 13, nr. 150-178)
1918-06-02 / nr. 150
Anul al XlII-lea, No. 150. ABONAMENTUL : Pe un an, în țară, 40 de tei REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA: Iași, Pasagiu? Baauul 3 (Agenția teatrală „Thalia*) M NI Sensul unei înșesite alegeri O sforțare de a înțelege Gruparea politică din jurul d-lui general Averescu a hotărît să nu puie candidați la alegerile pentru Parlamentul care e chemat a da ratificarea păcii ale căcii preliminare au fost iscălite de d. general și a schimba reformele Constituantei trecute cu alte reforme, în sensul vederilor d-lui Garoflid, membru, cum se știe, și al Cabinetului presidat de d. Averescu. Dar ea a pus în câteva locuri candidatura șefului ei, și în cîteva alte locuri candidatura aceluiași a fost pusă de anume categorii de alegători Un strălucit succes a intimpinat și la Vasluiu șî la Tecuciu și la Severin și la Suceava candidatura unică pusă de „Liga Poporului“ și de grupele cetățenești. Niciodată pusa astăzi atîta popularitate nu s’a îndreptat în România către un om. Și e natural să căutăm a fixa sensul acestei manifestații politice. Dacă d. Averescu ar fi un om politic care.. A* deveferire și nu firjris? ÉptinsQ în el, dacă d-sa ar sta în fruntea unei grupări cunoscute și recunoscute, care să fi arătat ce este în stare să facă prin unitatea de direcție, prin credința și disciplina membrilor ei, ar trebui să spunem — și cei cărora li place, și ceilalți, dacă ar mai fi — că programul d-lui Averescu e simpatic, că soluțiile sale sînt aprobate, că partidul său se impune pentru a lua puterea, a armul și a reforma. Dar în persoana d-sale se întîlnesc reunite mai multe însușiri. D. Averescu e cel mai vestit dintre generalii noștri, e acela care a oprit în loc pe Mackensen în Dobrogea, mîngîindu-ne de cele mai dureroase infringeri din acest războiu ; e acela care a trecut la Flămînda Dunărea pentru a ne răzbuna , acela care a făcut din linia Carpaților sprijinil unei strălucite apărări și care midim colț de Moldovă a dat și mai departe dovada metodei sale fără greș și a izbînditoarei sale răbdări. D. general e și fostul șef al Ministeriului care în condițiile și cu condițiile știute a iscălit preliminările de la Buftea. D. general e actualul șef al partidului în care cele mai disparate elemente stau fără legătura unui program în jurul unor merite care nu se pot împărți și unei popularități care nu se poate fărâmița pentru a se dărui. In „Liga Poporului“ e loc pentru toate interesele celor mari ca și pentru toate speranțele celor mici, pentru instinctul marelui proprietar ca și pentru setea de pătimii a țăranului, pentru estetismul blasaților ca și pentru realismul sănătos al mulțimilor, pentru metodele vechiului politicianism ca și pentru dibuirile revoluționarismului mai recent, pentru trecutul cel mai încărcat de bagaje, ca și pentru cel mai sprinten voruijor al celei mai nouă încercări politice. Nu se cere pentru a întră nicio condiție, și nicio muncă pentru a rămînea. Cei din ceasul al unsprezecelea al politicei românești, ba chiar și cei cari l-au pierdut și pe acela, pot sta în bună frăție alături cu aceia pe cari abia îi chiamă dreptul unei vieți nouă. Partizani ai unei direcții de politică externă se cotesc zilnic cu aceia cari nu vor să se despartă de cealaltă, cari privesc ca o datorie și o onoare a nu se despărți de dînsa. Apărătorii războiului întîlnesc la șefie pe meritosul luptător, pe generalul ilustru, aceia cari sînt bucuroși că s'a încheiat mai repede cu urmările hotărîrii care e pentru dânșii o greșeală, se vor bucura că în fruntea lor stă acel care a făcut, fie și cu piciorul sting, ce dintîiu pas către pace. In „Ligă” trebuie să se vorbească cu simpatie de țeran, dar e liber cineva să interpreteze această simpatie după concepțiile ca și după nevoile sale și ale clasei sale. Șă ni se ierte această precisare mai întinsă a unor lucruri care pentru multe minți se văd a fi încă nelămurite, c.% inostasii ale coexistă, facind o singură %i|ă fisică, iubită de popor, dar nu și o singură ființă politică, inteligibilă pentru mintea lui și îndreptătoare pentru aspirațiile lui, către cine au mers glasurile din ultimele alegeri? Către un program, nu, fiindcă nu este. Către un partid, nu, fiindcă, nu numai că nu s’a format, dar nici nu se poate forma decît în sensul unei asociații temporare, care se va desface de la sine la cea dintăi o ciocnire de ambiții, ori în acela al unei clientele pe care și patriotismul și onestitatea „șefului” o va răspinge. Către acela care a guvernat o lună și jumătate fără ca o singură inițiativă să fi putut pleca, așa cum au fost împrejurările, de la grupul de persoane așa de eterociit din care se făcuseră miniștrii României, iarăși nu, fiindcă nu sânt resultate care să se poată aprecia. Către acel care a semnat un act de părăsire și desmembrare capabil de a fi corectat așa de simțitor prin silințire, de o normalitate stăruitoare, ale succesorilor săi, veniți din acea clasa conducătoare pe care, într’un gest de Cromwell, d. general ar înlătura-o,—ferească Dumnezeu ! Către pedepsitorul „crimei* ? Dar sînt alții nu mai puțin deciși și cari au înmină altă sabie decît a generalului. Atunci ? Sensul adevărat dau fixat alegătorii ferani din Suceava și din Mehedinți. Ei cari nu știu ce e partid, program, șef și preliminarii. Și a fi fost o clipă întruparea unei lupte și expresia unei dureri e un rol pe care n’ar trebui să-l schimbe nimeni cu acela de a se trudi zădarnic pentru înjghebarea unui „partid". N. IORGA. CUGETĂRI Diplomația samănă cu statuile din miezul nopții: amenințătoare, uriașă în ochii ricoșilor, ea se topește ca o ceață supire înnaintea acelor cari se apropie de dînsa cu hotărîre. (Mazzini.) 10 BANI EXEMPLARUL «Imsauunu»-m------------- Acum aproape o jumătate de veac, chestia orientării politice a României erau ordinea zilei. Partidele, ca și oamenii clitici isolați, ca și cugetătorii, agitau necontenit idem îndreptării care se impunea noului Stat ce ieșise abia din marea operă comună a Unirii de la 1859. Să păstrăm Moldova și sa ne sprijinim de Austria, spunea Nicolae Istrati, a Cărui țarină poate totuși nu tresaltă de bucurie astăzi, în momîntul de la Botopăoești, cînd granița trece la Răsărit de estul muncii și odhnei sale. Să lăsăm, veșnic neutri, toate în sama Europei, în special a Europei occidentale, a sărit mină ridicat Principatele la 1856, după războiul Crimeii, tatei pentru Rusia încălcătoare a autonomiei noastre străvechi. Și erau și alții cari ziceau, de vreme ce nu trebuie pentru a trăi Independența și tot ce e în legătură cu demnitatea și interesele esențiale ale unui Stat modern, de vreme ce acea Europă, prinsă de grijile ei proprii și îndușmanită în sine însăși, nu vrea sa ne ajute la aceasta preferind si susție pe Turci, așa cum sunt și cum îi tabuie ei, de vreme ce Anglia ne închină la Constantinopol ș Franța la Viena, să întrebuințăm orice mijloc pentru a face pasul înnainte pe are ni-1 impune desvoltarea noastră istorică. La nevoie, și pe Rusia însăși s’o șinainte de a încheia noi o convenție, dar știind bine că nu li-o putem retușa, Rușia trecură Prutul, urma o discuție în Cameră și Senat. Dimitrie Sturdza Ioan Ghica nu cereau neutralitatea absolută Manolachi Costachi arăta că sîntem prea slabi și prea săraci pentru a avea o politici. N. Blaremberg afirma că a vota convenția „însemnează a subscrie actul de deces al națiunii române a fice o „politică de ciocli". Boierescu stăruia că noi nu sîntem în Orient și că, dacă Turcia se prăbușește, să ne ferim de a ne găsi supt ruinele ei (!), iar P. P. Cirp indica primejdia că vom ajunge a colabora cu Rușii peste Dunăre: „Și atunci vom întreba : ce foloase putem primi noi din această alianță, ce nu va impune sacrificii enorme? întinderea teritorială? Desigur nu, întinderea de drepturi—vedeți că nu! Căci convenția aceasta nu nu dă mai mari drepturi decît tratatul de la Paris*. D. P. P. Carp uita un singur lucru: că Europa de la tritatul din Paris, admirabilă Rosinantă, avea la 1877 un singur defect: că era moartă la fața acestei mișcări în lumea politică, ministrul de Externe, M. Kogălniceanu însuși, arăta cele trei căi ce ni se deschideau: „A sta așa" — și-și încrucișa mîinie; „a purta la pălărie floricica cea frumoasă a d-lui Sturdza, care poartă numele de neutralitate, fără colori și fără miros". A lui Dimitrie Cantemir: „să ne unim trans și direct cu Rusia, să punem armata noastră în raidurile armatei Rusiei, să trecem Dunărea și să luăm și noi parte la emanciparea popoarelor creștine", drum care nu este de aruncat, cu condițiune de a ne uni și cere drept avant agii: Independența, Gurile Dunării, Dobrogea etc.“. Și al treilea, mijlociu, „al silințîlor noastre să păstrăm ce avem“, Viena-l recomandase: „Europa aprobase, lumea politică-l impusese, Kogălniceanu l adoptă. Și, fiindcă situațiile au totuși logica lor, am ajuns la drumul cellalt, al alianței. Dar — fără „condițiile“ de care vorbia în seara de 17 April 1877 marele ministru. A trebuit să cerem în toate părțile și să căpătăm neîndestulător și greu ceia ce ar fi fost altfel un drept al nostru, răsplată a curajului politic, care înfruntă riscul. N. IORGA 8 discuție É pe vremuri , Generalul Prezan de MIȘU POP fost deputat de Dolj De cîteva zile prin ziarul „Arena" s’a pus în discuțiune „Afacerea Socec". Odată cu aparițiunea ei în acest ziar, arancezat a-i mai trimite articolele mele, ar, dacă m’am decis a scrie și eu în această chestiune, este că nu a indignat procedeul întrebuințat. Nu am nimic de zis că afacerea Socec se discută și cei interesați caută să facă lumină în jurul ei. Revolta mea se datorește faptului că se urmărește prin aceasta și prigonirea numelui unui mare general, care prin priceputa lui conducere a putut înscrie n Istoria Țerii și a neamului luptele de a Mărășești, Mărăști și Oituz, care au făcut admirația aliaților, și chiar a vrajmașilor noștri. Oricît s ar arata să se arunce cu noroi« în generalul Prezan, faptele vorbesc de la sine. Izgonirea generalului Iliescu din capul Marelui Cartier General a fost unanim aprobată, precum și încredințarea acestu Comandament generalului Prezan. Dacă Misiunea Francesi a avut partea ei de merit în refacerea armatei noastre, — nu mai puțin ordinil« și disposițiunile date de generalul Prezan au contribuit cu armata, care se găsea într o stare de plîns, în cîteva luni, să facă atîta progres că nu mai era de recunoscut, atît ca organisare, cît și ca moral. Nu prin reclame de ziar și nici prin insinuări, gresul general a căutat să-și clădească piedestalul. Prezan a rămas militarul neclintit la postul său, și nimeni nu a putut mai schimba ! Niâ Guvernul de colabos shimbe planurile sau disposițiunile, fiindcă el nu era nici omul lui X, nici a lui Y; de aceia gazetele liberale și tachiste fac azi și nu-i ieau apărarea. îmi amintesc de un fapt petrecut anul trecut, cînd soldații pe front duceau mire lipsă de hrană, și cutărui om pe lista nepăsător i se aduceau acestea o cunoștință de către Marele Cartier General. „Du-te și-i spune d-sale că armata nu se ține cu minciuni", erau cuvintele rostite cu glas tare de generalul Prezan, revoltat, în auzul ofițerilor de la Marele Cartier General, atunci cînd i se trimisese vorbă, că generalul să mai aibă răbdare. Orice acusațiuni militare postume aduse azi, chiar de către militari competenți, nu au nicio valoare. Generalul Prezan nu poate fi făcut răspunzător decît de partea a doua a războiului, și aceasta constituie cea mai frumoasă pagină din istoria recentă a Țării Românești. Dovadă că generalul Prezan nu a fost călăuzit în lunga sa carieră, ci și în conducerea Marelui Cartier General, de interese personale este că, părăsind armata, pe care a servit-o cu credință și devotament, nu sa gîndit nici până astăzi să se înscrie într’un partid politic sau să se răpadă la condei pentru a răspunde în calomniile numeroase ce se debitează contra sa, sau să facă destăinuri sensaționale, privind faptele bune sau rele ale campaniei noastre, după cum au făcut atîți alții. Dacă am scris aceste rînduri, eu, care nici nu am cinstea de a cunoaște personal pe d. General Prezan, este el socotesc de datoria fiecărui Censurat Aceasta nu se chiama aparare, niadcă generalul Prezan nu are nevoie de apărare. Faptele lui militare vorbesc singure. El râmîne ca un adevărat simbol pentru aceia cari nu urmăresc în militărie beneficii personale, ci împlinirea celor mai sfinte datorii către Țară și Neam. MUNCA Receziam, în vremea din urmă, cartea lui Cropotchin: Ogoare, Usine și Ateliere. Spre a-și apăra părerea, că fiecare țară trebuie să producă cît mai mult pentru consumația proprie, autorul îngrămădește exemple peste exemple. Sunt pagini de apoteosă a muncii omenești, sprijinită pe știință. Exemplele nu sînt luate numai din industrie, creațiunea omului modern. Se presinta mai ales muncitorul agricol, ajuns, prin voința sa, să nu-i pese nici de cer, nici de pămînt, fie în de-asauns spațiul, lumina și un capital inițial; încolo poate scoate hrana și din piatra seacă. Știe să-și pregătească pămîntul, să-l încălzească cît trebuie; știe să închidă slaba căldură a soarelui de iarnă, mărindu-i puterea; la urmă nu are nevoie de ea, căci poate să o înlocuiască prin căldura artificială. Anotimpuri nu există pentru el; culturile sînt variate după voință. In luna Februar tn trads în piață 3lruguri copți, iar în April cartofii sînt scoși din pămînt. Alăturea de carte aveam niște fișenotițe pentru o lucrare asupra României, cu însemnări relativ la mișcarea noastră economică din ultimii ani. Una din ele cuprindea enumerarea articolelor importate din capitolul mare al produselor animale și vegetale. Ce contrast izbitor! De o parte stătea scris: Synteza,fără cărbuni, fără minereuri de fier, a devenit exportatoare de mașini cu vapori, deocomotive. Belgia industrială, prin voința și perseverența omului, a ajuns să exporteze struguri, măcar că e în afară de regiunea în care vița poate trăi în iberiate. Danemarca, patria asociațiunior muncitorești și a culturii mulțimii, a rimei (in 1904) numai în Anglia unt de 250 de milioane lei, ouă de aproape 50 de milioane de lei. De altă parte, culegerea datelor asupra României arată contrarul. In 1913 s’a adus : 1.578.323 chilograme de legume verzi (176.911 lei); două milioane 7.228 de chilograme de cartofi de l Shuipasscu (120.433 lei), legume uscate, conserve, ciuperci (174.000 de lei în 1912); aproape 6 milioane chilograme de fin, de peste 290.000 de lei, flori proaspete de 200 de mii de lei. Mai departe s-a importat: semințe de toate soiurile arpagic, 116.917 chilograme de unt, 394.509 chilograme brînzetuii (907.371 lei), lapte dulce, lapte condensat, lapte acru (peste 12.000 de Chilograme în 1912) ; 139.960 de chilograme miere (167.952 de lei); 269.665 de chilograme de ceară în 1912 (898.876 lei) și chiar ouă de furnici. Se aduc struguri (peste 3 milioane de chilograme=peste 800.000 de lei în 1912), mere (128.000 de lei în 1909), pere, caise proaspete, pe lingă fructe uscate (295.334 chilograme), magiun, marmelada și tot soiul de produse alimentare derivate din fructe. Condeiul cade din mînă! Inșirarea tuturor produselor alimentare pe care le putem căpăta din pămîntul țerii, dar pe care le aducem din străinătate, aruncă un nor gros asupra chipului cum a fost condusă in trecut economia noastră națională. Nu am ajuns să scoatem din muncirea pămintului bogat în substanțe hrănitoare, favorabil oricărui soiu de culturi, nici măcar tot cît nu trebuie pentru consumațiunea internă. Dar, chiar și din ce am produs, în această direcție, nu noi înșine am cîștigat dovadă cele 15 milioane lei luate din țară, în fiecare an, după socotelile unui atașat agricol de la Legația germană din București, de către zarzavagiii bulgari. România dă gria și alte cereale din bielșug. E drept. Aceste produse formează sprijinul principal al întregului nostru comerț exterior (chiar 80.62 la sută în 1911). Am azvîrlit sămînța oriunde se putea azvîrli, peste șesurile mănoase, peste iazurile secate, peste locul pădurilor tăiate, ne-am agățat pănă unde s’a putut, pe coastele dealurilor, ca și ale munților. Dar atît. Se înțelege că producția generală a crescut în legătură cu întinderea terenului de cultură. De la