Neamul Românesc, noiembrie 1925 (Anul 20, nr. 245-268)

1925-11-26 / nr. 265

NEAMUL ROMÂNESC Anul al XX, No. 265 REDACȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60.E] 2 LEI­I ADMINISTRAȚIA: Str. Brezoianu No. 6 Telefon 12/60 Jo! 26 Eiue pb. 3929 CU OCHII LEGAȚI impresia care se desface din spectacolul vieții noastre de azi nu e a unor oameni răi cari cu deplină conștiință caută scăderea și peirea unei țeri pe care de­sigur că o iu­besc, ci a unor oameni cu ochii legați. Dacă n’ar fi așa, s’ar vedea de toți anumite lucruri ele­mentare . Că avem un Stat creat printr'o minune și nu încă destul de consolidat; Că avem o nație pe trei sferturi ignorantă; Ca între neamurile ce trăiesc pe acest pământ suntem­ cel mai sărac; Că intelectualitatea noastră e lipsită în toate domeniile de un îndreptariu sigur; Că nu știm ce e solidaritatea în chestiile naționale. Că acele cuvinte care se aruncă pot fi un crez la noi, sînt foarte adesea ori o jucărie ori o pretenție ori un mijloc de înșelare. Ca n'avem prieteni pe lume nici cu­ până la marele nostru sacrificiu. Și, daca s'ar vedea toate acestea, am merge din con­struire în construire, iar nu din fărâmițare în fărâmițare. Ce nenorocire se mai cere pentru a nu dezlega ochii cari au văzut mai ieri orori fără de nume? N. IORGA CAPITALUL STREIN După patru ani de echili­bristică bugetară, d. Vintilă Brătianu crede că a sosit mo­mentul „de a folosi capitalul­­ din afară“. Adică așa declară kl­sa, căci de fapt convingerea aceasta o are din ziua chiar când a solicitat și i-au fost re­fuzate creditele în străinătate. Fiecare eșec al Ministrului de­­ finanțe în această materie era­­sistematic urmat de o decla­rație categorică a sa împotri­va aducerei capitalului strein. Totuși, d. Vintilă Brătianu, afirmă că abia acum a deve­nit oportună folosirea capita­lului din afară, după ce mai întâi, a fost asanată situația noastră financiară. Dar tocmai aci rezidă una din greșelile capitale ale Mi­nistrului de finanțe, când cre­­­de că era mai întâi necesară rezolvarea „prin noi înșine“ a problemei financiare și numai în urmă se impunea înzestra­rea țării cu ajutorul capitalu­lui strein. Cum ar putea să susțină că înlesnind mai din vreme imi­grarea capitalului din afară, am fi stânjenit opera de asa­nare financiară, sau să con­teste că intesificând, prin aju­torul capitalului strein, pro­ducția, nu lucram tocmai în direcția unei cât mai grabnice și mai temeinice soluționări a problemei financiare ?, Respingând deci, de la în­ceput, chestiunea oportunită­ții, rămâne de examinat desti­­­­nația pe care d. Vintilă Bră­­tanu înțelege să o dea capita­lului strein. Era un timp când Ministrul de finanțe vorbea și dădea chiar asigurări că vom avea capital strein pentru nume­roasele comercializări, pentru electrificarea țării, etc. Astăzi electrificarea a intrat în dome­niul miturilor, iar comerciali­zările, ne­având alt scop de­cât cazarea partizanilor, s’au realizat „prin noi înșine“. Ce rezultate vor da aceste comer­cializări rămâne de văzut. Faptul principal al trecerei bu­nurilor statului în patrimo­niu băncilor liberale și acele al cazării favoriților regimu­lui s’au consumat. Restul. Dar să revenim la capitalul strein. El ar trebui să ser­vească, după programul de acum al d-lui Vintilă Brătia­nu la unificarea rețelei căilor ferate, la înlesnirea acceselor la Dunăre și Mare, la înzestra­rea culturală a țării și la „CONSOLIDAREA NOASTRĂ MONETARA“. Asupra primele necesități nu mai poate exista deosebire de vederi între toți bărbații noștrii de stat sau în opinia publică. Ne desparte însă de actua­lul guvern, concepția d-lui Vintilă Brătianu în materie de consolidare monetară. Minis­trul de finanțe nu a renunțat încă la proectul revalorizării leului, deși patru ani de per­manente decepțiuni ar fi trezit pe ori­care altul la realitate. D. Vintilă Brătianu vrea ca­pital strein pentru a face ca în trei ani — (citiți: trei ani) — nu 15 ani, cum prevăzuse în convenția cu Banca Națională să revalorizeze leul. In trei ani statul ar plăti toată datoria de 10 miliarde către institutul de emisiune și leul-hârtie ar de­veni:... leu-aur. Să nădăjduim că cumințe­nia acestui popor ne va feri de pacostea fericirii pe care ne-o anunță proorocul de la Fi­nanțe. Menținând punctul nostru de vedere în ce privește conso­lidarea monetară prin stabili­zarea leului la un curs echi­tabil, rămânem partizanii ne­­clintați ai aducerei capitalu­lui strein cu ajutorul căruia să sporim capacitatea­­ de pro­ducție și de îmbogățire a țării. Druzii au evacuat Merdyeiosin-ul Roma, 25. (Radon­).­­ Din Bey­routh primim confirmarea stirei că localitatea Merdyeiosin a fost eva­cuată de druzi care au abandonat 11 Hasbays. Un nou atac împotriva postului Rachaya a fost respins. DAȚI PENTRU „CRUCEA ROȘIE* Director N. IORGA Politică și cultură Politician­i guvernamentali, nu văd Intra politică și cultură ab­solut nici o legătură. De aceea la cei patru ani de guvernare libe­rală orice pornire culturală, ge­neroasă, a fost Înăbușită. Intere­sul politic de partid acaparator astfel și-a găsit concretizarea în fapte materialiste, cointeresate, comercialisatoare a tot ceea ce pu­tea reprezenta bogăție, avere și exploatare. Or, în tot acest pustiu sufletesc a răsunat greu și răsbitor cuvân­tul d-lui profesor N. Iorga. Mare­le îndrumător al masselor a ros­tit astfel la sărbătorirea ce a avut loc recent la Turda următoarele cuvinte: „Guvernele au datoria de a în­chide rănile, nu de a le irita, de a face ca mâinile să se întindă, când e nevoe, pentru înțelegere, iar nu să silească pumnii a se strânge. Și orice om politic venind aici, trebue să vorbească în graiul cul­­turei, precum orice om de cultu­ră trebue să facă politica activă de înțelegere, de resolidarizare, de restituire a liniștei sufletești indispensabilă și a pacei inimii din care a rezultat însăși marea închegare a neamului românesc în hotarele lui de azi“. Evident, acesta singur poate fi programul conștient al ori­cărei personalități politice, chemate a vindeca rănile unei guvernări ar­bitrare, căci a concepe politica în funcția culture! înseamnă a hotă­rî nu numai materialist, ci și su­fletește închegarea vieței publice și îndrumarea ei pe calea progre­sului. Vor înțelege acestea d-ni­ Bră­tianu (£ Comp.) Desigur, nu. Pentru că trecutul lor politic e desm­inți­­rea categorică a oricărei iluzii, pe care ar mai putea-o cumva avea încrezătorii naivi în planu­rile liberalilor. O selecționare Îmbunătățirea msei animalelor,— aproa­pe a tuturor animalelor, — face de multă vreme obiectul preo­cupărilor specialiștilor și oficialită­ții de pretutindeni. Studiul origini­lor, al selecționării și al încrucișării dintre animale în vederea îmbună­tățirii a regenerării și a fortificării raselor a atins o vituozitate nespe­rată. Dar îmbunătățirea rasei umane ? Ac­easta abia acum de curând a în­ceput să facă obiectul cercetării a câtorva, foarte puțini. — deși dome­niul acesta e cel puțin tot atât de interesant ca și al studiilor arătate mai sus, și deși nevoia regenerării rasei omenești se impune tot atât de mult ca și a animalelor. Ce mijloace se propun pentru îm­­­bunătățirea rasei noastre? Aceleași ca și pentru cai, boi, porci etc.: în­crucișarea de elemente selecționate. Intriad­evăr iază concluziunile trei­se la sfârșitul unei conferințe ținută în această privință în America de biologistul Wigram: „Trebuesc căsătoriții cei robuști cu cele robuste, — cei frumoși cu cele frumoase. Iar cei slabi și neput tinde fi să fie lăsați să moară de slăbiciune. Iar statul trebue să-și ia sarcina de a selecționa pe soți". Sentința americanului, atât de a­­trăgătoare pentru unii, atât de mdh­nitoare pentru alții cu cari natura a fost vitregă, — e boxată pe o sta­tistică interesantă cu privire la re­generarea intelectuală. Cifrele pro­duse de biologist au dovedit că 1000 de diplomați ai vidrei universități Havard ,nu produc în medie și în to­tal decât ISO de copii. — pe câtă vre­me 1000 de muncitori pălmoși dau în genere 0000 de produși. li BMI Telegramele.­­tim Berlin anunță­­ că fracțiunea naționalistă din Reichstag a decis definitiv să vo­teze contra acordurilor, de la Lo­­­­carno și să depună o moțiune de neîncredere in guvern. Ziarele dreptei pretind că pentru adoptarea acordurilor este ne­cesară o majoritate de două tr­ei mű Ele amenință cu excluderea din partid pe deputata care vor­ lipsi de la vot sau nu vor­ vota con­tra acordurilor. Socialiștii care hotărâseră să nu voteze tratatele dacă naționa­liștii nu se vor decide de asemenea să-și asume răspunderea ratifi­cării, au hotărât acum să voteze pentru ratificare. In această privință fruntașul social-democrat Loebe președin­­tele Reichstagului a declarat că socialiștii, socotind că fără certi­tudinea păcei nu este posibil progresul social, nu vor pune în pe­­ricol acordurile de la Locarno numai din motive de tactică politică. i ii onor i­stii Prezenta în țară a d-lui Bar­busse a dat loc la diferite mani­festationi. Desigur că jignirea sentimentului public prin aceste vizite-control își are o adâncă jus­tificare. Și desigur că și punctul de vedere al d-lui ministru de externe, că o verificare posterioa­­ră a unor afirmațiuni acuzatoare trebuiește să fie înlesnită, nu e lipsit nici el de o serioasă mo­tivare. Ori și cum­ ar fi părerile ce le-am avea despre d-nul Bar­busse și activitatea sa politică, într'o strictă obiectivitate două constatări se impun. Prima că sco­pul vizitii sale e regretabil și a doua că manifestațiunile ce le-a prilejuit sânt și ele tot atât de regretabile. O întrebare însă se pune în mod firesc. S-ar fi putut oare evi­ta afirmațiunile d-lui Barbusse și-n consecință verificarea lor ca­re este scopul prezentării sale momentane . Noi socotim că da. De îndată du­pă încetarea ostilităților, nu o­­dată, di­ n nenumărate rânduri s-a semnalat o activitate de propa­gandă metodică, concentrică, sta­tornic și bogat susținută împotri­­vă-ne. Nu odată s-a cerut în mod stă­ruitor de-o parte a elitii noastre naționale, independent de infeoda­rea ei vre­unui partid politic, or­ganizarea unei opere de contra­propagandă, organizarea unei ac­tivită­ți care să nu aibă ca scop de­cât așezarea evenimentelor și stă­rilor de fapt de la noi în țară în adevărata lor lumină. Guvernele și-n special acela al d-lui Brătianu au rămas complect nepăsătoare acestei chestiuni, ba mai mult de­cât atât, prin mij­locul unei cenzuri abuzive și ile­gale, au înpiedicat de­ a se lua cu­noștință de învinuirile și ponegri­rile ce ni se aduceau și cărora s-ar fi putut răspunde printr'un reflex spontan pe calea publicis­ticii chiar fără sprijinul oficia­lității. Astfel acuzațiunile cele mai ca­lomnioase și inexacte puteau să prindă consistență și să fie con­siderate ca expresiunea purului adevăr. Suflete generoase și ro­mantice induse în eroare și pu­­nându-și autoritatea lor morală împotrivă­ ne și-n sprijinul dușma­nilor noștri. Numeroasele vizite-control, cât și manifestațiunile la care au dat loc trebuesc să fie considerate ca un serios avertisment că nu am luat toate măsurile de autoapă­rare și mai ales un avertisment de gravitatea atmosferii nepriel­nice ce ni se crează peste hotare. Din această jignire a suscepti­bilității noastre naționale cât și din întreținerea unei stări de spirit tulburătoare și provocătoa­re de animozități lăuntrice, în ve­derea evitării ei mai mult chiar de­cât în vederea evitării unor vi­zitatori „indezirabili", cercurile noastre conducătoare și superio­rii exponenți ai politicii partide­lor trebue să se sesizeze că printre preocupările lor serioase trebue să înscrie și pe aceia a reputații noastre în afară și a organizării unei activități în acest sens. Dacă aceste concluziuni vor fi adaptate ar fi cazul de a se rea­minti zicătoarea franceză, din tot răni­m­ bine, și neplăcuta vizită a d-lui Barbusse sa ne fie din acest punct de privire mai folo­sitoare de­cât chiar constatările ce le face și cari nu corespund cu informațiile greșite ce le avea. Patima ar fi fost și de astă dată un rău sfătuitor dacă ar fi împie­dicat formularea constatărilor de mai sus. EOOURI POLITICE DN. D. Chirculescu, elegantul mi­nistru aol ocrotirilor, a declarat că liberalii nu amestecă politica în cooperație... Se mulțumesc bieții oameni să o spună sub ocrotirile d-lui Chircule­scu, și să-i dea o libertate de care se miră chiar d. Vintilă * Sn ajun de a cădea dela, guvern d. Vintilă Brătianu a început să tăgăduiască marea cu sarea, și să afirme că e pregătit terenul pentru... un împrumut extern. Om politic de zahăr, nu altceva... Auzi d-tar Să pregătească d-sa un împrumut extern pentru guvernul de mâine, împrumut după care d. Vintilă a alergat atâtea mii de kilo­metri . D . . . Vintilă Brătianu e împotriva­ dreptului ziariștilor de a călători cu trenul. Cât de generoși sunt totuși repre­zentanții presei... Ei nu-i doresc d-lui Vintilă decât să plece la plimbare, cât mai repede și dacă se poate, pen­tru câteva decenii. De pretutindeni New-Yorkul noaptea De cum se face noapte, la New- York, e periculos să mai eși­pte străzi. Bandiții sunt așa de nume­roși în­cât nu trece nici o­m fără să se petreacă atentate. Adesea mari bancheri cari se plimbă pe Broad Street sunt atacați de către hoți. Și aproape totdeauna aceștia scapă re­feri­ri puternice automobile. Soții de milionari, întorcându-se deja vre­un bal sau teatru, sunt ur­mărite până acasă și jefuite de bi­juterii. Poliția din New­ York, a hotărât, insă, de curând să pună capăt aces­tei stări de lucruri A trimis, astfel, nouă automobile blindate, încărcate cu trăgători a­­leși, cari vor patrula în oraș timp de 24 ore cu ordinul de­ a trage pen­tru a omori, de îndată ce vor zări pe vre­un rău­făcător. Agenții vor fi de asemeni prevăzuți cu mitraliere, cu bombe și cu gaze lacrimogene. Și dacă hoții se apară, se vor vedea în stradă lupte în toată regula. D-rul Camus a făcut, la Acade­mia de medicină din Paris, un stăruitor apel către public pentru a-l hotărî să se supuie la revac­­einări, pe cari circumstanțele ac­tuale le consideră ca o practică din cele mai prudente. In adevăr, în Sud Estul Fran­ței, în Hérault, și Haute-Garonna, variola pare a prezenta o gravi­tate particulară, căci s-au semna­lat chiar multe cazuri mortale. De când vaccinarea a devenit obligatorie și certificatele de vac­cinare și de revaccinare recentă sunt cerute aproape la fiecare pas în cariera fiecărui individ, se putea crede aproape stânsă această crudă boală care făcea atâtea victime în toate țările. Cu toate că au devenit rare ca­­zurile de variolă, în anii normali.­­Un timp în timp o mică epidemie de altfel repede înlăturată, vine să ne trezească din indiferența noastră. In reapariția variolei sunt do­uă cazuri: prima este că sunt țări unde vaccinarea nu este obligato­rie și unde variola, mai mult sau mai puțin discret, domnește în permanență; a doua cauză este că în fața acestei epidemii, în loc de a ne găsi în mod constant în sta­re de imunitate, cum ar trebui să fie regula, cea mai mare parte a indivizilor de ambele sexe și mai ales de sex femenin — s-au sustras de la revaccinări regulate, așa că ultima este în general prea veche pentru a le garanta o prezervare sigură în caz de epi­demie. Vaccinarea nu este obligatorie în Anglia de pildă, unde un în­treg partid îi este ostilă și s‘a ajuns a o considera ca o atingere a libertăților individuale. Astfel variola există în Anglia, în stare endemică, ca și în țările Orientu­lui și ale Africei. Acolo, opera de vaccinare, în ținuturi foarte întinse și la po­­pulațiuni inculte, este încă foarte incomplectă. Medicii militari și coloniali, au făcut și fac eforturi meritorii. In mod fatal un mare număr de indigeni, disimulați departe de centre, scapă acțiunea lor. Acele­ași dificultăți se prezintă chiar în Estul Europei, în Rusia în special. Sânt, e drept, foarte rari oa­menii cari merg de bună voe fă­ră să le fie impusă obligația, să se prezinte la o revaccinare, pen­tru că ei au cumințenia să soco­tească, că ultima este prea veche, afară numai dacă vestea unei e­­pidemii vine să arunce groaza în țară, ceia ce este o mare pagubă, căci în astfel de cazuri, nu s-ar găsi probabil numărul suficient de doze de vaccin gata a fi între­buințate. Cea mai mare parte din oa­meni au păstrat în adevăr încre­derea lor într-o foarte veche for­mulă, astăzi recunoscută cu totul inexactă, și după care imunitatea produsă de o vaccinare are o du­rată de șapte ani. Experiențele au dovedit că această durată era ex­trem de neregulată, după indivizi poi intervine receptivitatea par­ticulară fiecărui individ care este foarte variabilă. Sunt oameni pe cari o singură vaccinare la naștere i-a făcut re­fractari pentru toată viața lor, după cum o probează revaccinări­­le succesive cărora s-au supus în urmă. In mai mare număr poate sunt acei pentru cari durata fati­dică de șapte ani este aproape ex­actă. Există însă și o foarte în­semnată proporție de indivizi, la cari, fără să se știe pentru ce, a­­ceastă imunitate s-a stins deja du­pă cinci ani și chiar de trei ani, și aceștia sunt primele victime de­semnate în caz de epidemie. De asemeni foarte adesea, acea­stă falsă siguranță este întreținu­tă de o altă greșală. In caz de revaccinare, se crede că apariția marilor brobiate este necesară pentru a arăta eficacita­tea sa, deci necesitatea sa. Ori, simplele brobinte roze pe care le lasă de cele mai multe ori după ele, sunt de asemeni demon­strative, aceasta ajunge pentru a proba că imunitatea nu era decât relativă, nu complectă, și în ase­menea cazuri, nu trebue să se gră­bească a se conchide că „aceasta nu s-a prins“ și că nu se simțea ne­voe de revaccinarea din trei în trei ani, ori ce ar fi și orice rezul­tat ar da de fiecare dată, fără a aștepta ca să fim neliniștiți de vre­ o nouă epidemie. Existența a­­cesteia crează chiar circumstanțe mai mult defavorabile pentru a se deda prea târziu acestei practici. Trebue o perioadă de ș­ase zile după Inoculare, pentru a căpăta imunitatea. In acest timp — faza negativă — persoana nu este de­loc prezervată, dacă nu a devenit chiar mai vulnerabilă, după cum se observă cu vaccinările antitifi­­ce și altele. Practicată prea târziu la o per­soană deja atinsă de variolă, vac­cinarea este in general cu totul ineficace vaccinul fiind mai ales preventiv, și foarte slab curativ. "I­I «Bai»’­e­orsai».1 Cronica medicală revaccinăret Autonomia căilor ferate - O autonomie necomple­tă ■ [UNK]­­nterview cu dt. ing. AL Periețeanu, fost director general al G. F. ft | ------------­ În legătură cu chestiunea Autono­miei căilor ferate, d. ing. Al. Perie­­țeanu, eminentul nostru prieten și colaborator, fost director general al G. F. R., a acordat confratelui nos­tru „Argus“ următorul interview: INFLUENȚELE POLITICE Problema căilor ferate, începe dis­tinsul nostru interlocutor, poate fi privită din două puncte de vedere și anume: al organizației pe care legea autonomiei a dat-o acestei in­stituții și din punct de vedere fun­damental, al punerei în funcțiune a acestui mare instrument al econo­miei naționale. In ce privește prima chestiune cred că autonomia ce a‘a acordat es­te insuficientă, pentru că lasă încă destule porți deschise influențelor politice și împiedecă stabilitatea in îndeplinirea programului de care vom vorbi la al doilea punct. Cu toate acestea, chiar legea ac­tuală ar fi putut constitui un im­portant progres în organizația căi­lor ferate, dacă guvernul actual ar fi voit sincer să scoată această in­stituție de sub influențele politice. NUMIRILE IN CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE Modul cum s'au făcut numirile în consiliul de administrație, compus aproape numai din partizani poli­tici, arată că el a avut mai mult în vedere asigurarea influențelor poli­tice ale partidului liberal în timpul opoziției, de­cât asigurarea indepen­­ței administrației, față de imixtiu­nile politice ale tuturor partidelor. In asemenea condiții cred că or­ganizarea ce s-a făcut nu poate da roade căci nu poate suprima princi­palul obstacol constituit din ameste­cul politicei la căile ferate. Trecând la a doua parte și admi­țând că organizația administrației s-ar face îndestul de autonomă, spre a evita politica și consiliul ar fi destul de neutru spre a fi menți­nut de toate guvernele, așa încât­­ continuitatea să fie asigurată, acea­sta nu ar fi încă suficient spre a scoate căile ferate din făgașul în care au intrat. Instrumentul azi este cu desăvâr­șire falsificat. NEVOIA UNUI ÎMPRUMUT Avem peste 10.000 k­m. de linii, cu circa 25.000 de vagoane și 1600 loco­motive. Rețeaua e cu mult prea întinsă față de materialul rulant, sau vice versa materialul prea redus față de rețea, așa că întinderea rețelei ne­cesită cheltueli enorme de pază și întreținere, fără ca circulația să co­respundă acestor sacrificii, din cau­za lipsei de material rulant. Și atunci ne vedem închiși Intrun cerc vicios. Administrația C. F. R. nu poate a­­vea venituri suficiente față cu des­­voltarea rețelei pentru că nu are ma­terial rulant cu care să efectueze transporturile. Neavând venituri, administrația nu-și poate nici plăti personalul, nici complecta materialul rulant. Așa fiind, spre a rupe cercul, este evident că numai cu ajutorul unui împrumut se pot echilibra cele două părți ale instrumentului și permite astfel unuia să trăiască prin venitu­rile aduse de celalt. Actualmente nu numai că există această disproporție intre rețea și material rulant, dar ea tinde să se agraveze prin faptul altei dispro­porții, care există între materialul rulant și mijloacele lui de mani­pulare și întreținere r—, adică depo­zitele de locomotive și atelierele de reparațiuni. DIMINUAREA PARCULUI DE MATERIAL RULANT L­ipsa capacității de repa­­ațiune provoacă o diminuare a parcului de material rulant pentru că nu se pot înlocui stricăciunile provocate de uzura normală, așa că mijloacele de circulațiune au scăzut de la 70.000 de vagoane, câte existau acum patru ani, la 25.000 constatate de ultimul recensământ. Lucrul este așa de a­­devărat că recursul la inițiativa pri­vată, care ar fi putut, până la un oarecare punct, remedia insuficien­ța capacității de reparație a admi­nistrației, nu a putut da toate roa­dele dintr-un motiv curios, lipsa de fonduri, și atunci povârnișul se ve­de în toată simplitatea: insuficien­ța capacității de reparație diminuia­ză mijloacele de circulație, aceasta diminuiază veniturile, cari la rân­dul lor, diminuiază fondurile și re­duc capacitatea de reparație, întru­cât din aproape nu aproape vom a­­junge să avem o vastă rețea cu o întreținere foarte costisitoare și o minusculă circulație, incapabilă de a procura fondurile de exploatare. SPORIREA TARIFELOR Sporirea fondurilor prin sporirea tarifelor, este evident necesară nu­mai Intru atât Întrucât se va fi reu­șit a obține un maximum de veni­turi nu numai mărind factorul tarif unitar, ci și numărul zonelor călă­torilor transportați, căci ceia ce ne interesează este produsul acestor doi factori, produs care poate să nu crească când crește unul din fac­­­tori. dacă celalt se micșorează Afară de aceasta, chestiunea ta­rifelor căilor ferate nu mai este o simplă problemă internă de admi­nistrație, ci este o problemă econo­mică, taxele căilor ferate nerepre­­zentând cu orice preț valoarea ser­viciului făcut ca fiind un adevărat impozit indirect. In adevăr dacă taxele căilor fera­te s-ar studia din punct de vedere pur intern transportul unei tone de pietriș ar trebui să coste tot atât cât acel al unei tone de aur, căci nică­­eri nu este admis cărăușului să schimbe tariful după natura măriei. Dacă la calea ferată taxele varia­ză cu natura măriei aceasta repre­zintă un adevărat impozit indirect, ale cărui venituri sunt destinate să acopere tranporturile nevoiașe, cari nu-și pot plăti costul. Este clar evident că întocmirea a­­cestor tarife este o chestiune de e­­conomie generală, pusă în legătură cu tariful vamal și cu întreaga re­țea de impozite indirecte. Fără această conexiune același stat încalcă cu impozite indirecte un produs pe care-l crede capabil a-l plăti și degrevează același pro­dus la taxele pe căile ferate, pentru că nu s-au pus în legătură motive­le încărcării, cu motivele degrevării spre a vedea care e rezultatul final. STUDIEREA TARIFELOR ȘI A NOMENCLATUREI MĂRFURILOR Când dar aud că directorul căilor ferate a făcut un interesant studiu al tarifelor c. f. r. mă întreb de un­de și-a luat d-sa care poate să cu­noască foarte bine adminisrația dru­mului de fer, nu însă și întreaga e­­conomie a țării, elementele nece­sare spre a aprecia ce poate să plă­tească fiecare marfă —­ și cum a putut face o asemenea apreciere mai înainte de a fi făcut o nomen­clatură precisă, care să diferenție­ze diversele produse. De altfel nu este rolul administa­ției c. f. r. de a face studii economi­ce în țară și a determina put­ere­a de plată fața de impozitele indirec­te, a mărfurilor. Studiul tarifelor necesită un con­curs de competențe, din caii nu tre­bue exclusă calea ferată, dar nici nu trebue dat ei principalul rol. REDUCERILE ȘI GRATUITĂȚILE PE C. F. R. Chestiunea reducerilor, după pă­rerea mea, este că ori­cât ar fi ele de legitime nu trebuesc suportate de administrația căilor ferate. Că prin urmare administrația c. f. r. nu mai trebue să transporte ni­mic și pe nimeni sub tariful de re­gie adică a cheltuelilor real făcute cu efectuarea transporturilor. Rolul de a încuraja și creia func­ționarea de instituții utile țării, de a facilita vizitarea expozițiilor, con­greselor și în genere rolul de a fin­­curaja, proteja și desvolta unele ma­nifestări necesare țării incumbă gu­vernului, care trebue să le satisfacă prin mijloace budgetare. A trece asupra căilor ferate cos­tul transporturilor, reduse sau gra­tuite, destinate a încuraja aseme­nea instituții sau manifestări este a masca sacrificiul și a face impo­sibil controlul legitimității lui. De­cât reducere pe căile ferate funcționarii ar fi mai mulțumiți să primească un supliment de leafă provenit din taxele percepute la că­­lătoria funcționarilor și așa mai de­parte. Acest mod de a vedea nu e numai o chestiune de pură contabilitate, ci un mijloc de a împiedeca abuzurile. Astfel nu odată s-au văzut cor­puri de trupă cari, mutându-se din­­tr’o localitate, au încărcat vagoanele cu toate troacele, scaunele rupte, pine, fân, lemne de foc, pe cari le-au transportat la sute de kilometri, pe când trupele care le înlocuiau adm­ieau de la alte sute de kilometri alte troace a căror valoare e aproape de zero. Fără a mai insista e evident că dacă fiecare autoritate ar avea fon­duri prevăzute în budget pentru transporturi, pe deoparte fiecare și-ar economisi fondurile iar... pe de alta s-ar putea vedea ce sacrificiu cere țării încurajarea cutărei sau cutărei instituțiuni sau manifestări culturale comerciale sau artistice. PERMANENTELE ZIARIȘTILOR SUNT UN AJUTOR NECESAR ȘI LEGITIM în special, în chestiunea perma­nentelor ziariștilor, cred că un aju­tor din partea țării, este și necesar și legitim. Insă cu condițiunea ca un control riguros să nu deturneze mijloacele și să nu transforme în si­necure și favoruri guvernamentale ceia ce nu ar trebui să revie de­cât ziariștilor cari realmente utilizează transporturile gratuite în interesul general. Această chestiune insă este față de control a veniturilor generale ale căilor ferate care va putea stârpi e­­norme abuzuri, ca o picătură față de oceane. Cu această ultimă chestiune, care ne preocupă în momentul de față, în chip deosebit, pe noi ziariștii, t, pu­nerea succintă a d-lui ing. Al. Pi­riețeanu a luat sfârși*

Next