Neamul Românesc, iunie 1930 (Anul 25, nr. 118-142)
1930-06-01 / nr. 118
DIRECTOR POLITIC N. IORGA Dmitiincă I lunge 1930 anul XXV. — mo. 118 Abonamente. Pe un an 600 Lei — Fi șcase Luni 300 Lei ______ Pentru autorități și instituțiuni 1600 Lei 3 LEI Redacția și Administrația BUCUREȘTI I Strada Brezoianm nr. 6 (etaj) Telefon 312/60 DIRECTOR N. GEORGESCU Numai din alte iremi Nu se pot găsi cuvinte pentru a califica discursurile, mai mult, revărsările de suflet cu care d. de Saint-Aulaire a dăruit, la Parlament și în Academie, sufletele noastre. Mulți s’au lăsat fermecați numai de admirabila formă pe care marea tradiție franceză o lasă din generație în generație aleșilor națiunii, o formă de o elenică armonie îmbrăcînd logica de fier a unei discipline romane. De aceștia, masculi și femme, dintr’o lume care urmărește numai sensația, să nu vorbim. Să vorbim de aceia la cari a mers glasul de înfiorare, venind din alte vremi, care ne-a străbătut pe toți. Pe toți cei cari au suferit și crezut atunci, pe toți cei cari, ca ministrul Franciei, care asculta cu ochii în lacrimi, au suferit aiurea. Era în acel potop de cuvinte care ne înfășură și ne aducea cu sila către Atunci una din acele glorificări a patriei eroice și martire, cum de mulți, de foarte mulți ani — și de fapt sînt puțini ! — nu ne-am învrednicit. Și, ascultînd măiestrul crez de iubire de noi, de mândrie de noi, de încredere în noi, mă întrebam : Oare dacă poetul acestui imn ar fi trăit între noi, dacă ar fi înghițit, ca săracul de mine, de pildă, toate porcăriile și măgăriile acestor din urmă cinsprezece ani, ar fi putut să mai vorbească așa ? " Nici el, cred, nu ! N. IORGA . , ■> Noua organizare a satelor dar care dispare ca denumire în noua fericită organizare. De la organizare s-a ajuns la desființarea însăși a denumirei satelor, vechea comună cu satele ei aparținătoare, primind botezul unui sat. Ca și cum s‘ar crede că schimbul denumirei din comună în acela de sat, ar soluționa și asigura organizarea și progresul satelor. Legile curg, modifică totul și prea des, dar rezultatele ce se obțin sunt tot mai rele. Mulți au criticat și arătat nuu mai are și alte sate și cătune, portunitatea legei organizărei administrației locale; alții i-au acordat cea mai deplină încredere și au considerat-o ca un însemnat progres în evoluția legiferării administrative. Intre multe inovații ale acestei legi, este organizarea administrației satului, cea mai mică celulă pe care se sprijină întreg edificiul administrativ. Dar ca și legea jandarmeriei rurale, efectul a fost tocmai contrariu organizării. Numai singur numele de organizare al legei, nu are, din nefericire, nici un efect asupra organizării însăși. Orice organizare — fie cât de mică — cere în primul rând mijloace financiare, care să permită punerea în aplicare. Satele însă nu dispun de aceste mijloace și lipsa lor face, de fapt imposibilă punerea în aplicare a legei. .Vechile comune se sbăteau de mulți ani într’o dificilă situație financiară, care le-a pus întotdeaua în evidență imposibilitate de a contribui la progresul treptat al satelor și comunelor noastre. Legea actuală a agravat și mai mult această situație financiară. Cel mai de seamă dintre veniturile fostelor comune, zecimea comunală, s-a redus la 25% — restul de 75% rezervându-se în favoarea comunelor —, mai lăsându-se încă în sarcina satelor autonome, plata foștilor notari, deveniți azi secretari sătești. De unde nici cu toate vechile venituri, comunele n’au putut avea decât bugete cu desăvârșire sărace, anemice, deficitare, li se ia 75% din zecime lăsându-le în sarcină plata secretarilor sătești! Sunt sate cu bugete de 16—20— 25 000 lei anual. Să-și facă socoteala oricine ce se poate plăti din aceste sume?! Avem deci sate cu secretari (foști notari) neplătiți de luni de zile și fără posibilitate de a fi plătiți tot anul, sate care nu-și pot plăti și deci numi încasatori, străjeri și multe din cele mai exigente cheltueli obligatorii, sate cu primării cocioabe, care pentru multă vreme vor rămâne să dea un aspect urât satelor și comunale. A creea veniturile necesare, ar însemna contribuțiuni însemnate, care ar nemulțumi profund populația și, Guvernul, în precauta sa înțelepciune, preferă să se distrugă și organizarea ce există, decât să stârnească nemulțumiri. E rău că nu a înțeles lucrul acesta dela început. In loc de organizarea satelor, avem de acum și vom avea o dezorganizare tot mai adâncă a serviciilor sătești și chiar comunae. E destul că Statul a putut pune în aplicare organizarea Serviciilor superioare. Serviciile sătești și comunale meargă cum ar putea să-și tărâe existența. Trebue ținut seama încă, că, comisiunile de plasă pentru delimitarea satelor și comunelor, au avut în vedere că satele nu- și pot suporta sarcinile și au renunțat în organizarea lor proprie. Și atunci, pentru majoritatea cazurilor, vechile comune s-au transformat în actualele sate. Satul de reședință poartă denumirea întregei unități active, care M. încă uhul.. ... i dintre rainiștrî cari redevin simpli particulari este ministrul instrucțiunii publice. D. Costachescu cade, de astă dată, pe o chestiune de principii. Nu admite amânarea legii învățământului superior. D. COSTACHESCU Abonament. Pe un an, lei 600 H șase luni, lei 330 » trei luni, lei 150 In străinătate dublu. Pentru autorități și înstituțiune, lei 1009 Deci, atunci teatrele erau o ne- necesitate de Stat, dar după aceia societatea aceasta s’a schimbat și sunt și alte organe prin care astăzi se pot exprima necesitățile morale ale acestei societăți decât teatrul. ȘI CEA DE AZI.. Statul român are o singură datorie, datorie pe care a călcat-o de atâtea ori, datoria de a nu permite ca supt ocrotirea Teatrului Național să se dea spectacole de acelea, care ofensează bunele moravuri, care răspândesc idei nenorocite, care strică sufletul unei societăți (aplauze prelungite). Aceasta da, este datoria Statului român. Și, când se vor împlini cele o sută de represintații ale ,»Marelui Duhovnic“, Statul român va trebui să-și spune că de o sută, ori nu și-a îndeplinit datoria față de Teatrul Național, fiindcă Teatrul Național nu este acolo pentru a pune pe scenă rătăcirile, posibile, ale acelor oameni cari îi reprezintă moralitatea consfințită prin religie Capi ause). Iarăși, Teatrul mai are o datorie : să nu permită ca tragedia antică să fie prefăcută de autori modern’ fără știință de carte într’un spectacol de bâlciu, cu torțe fluturate în vânt și tot felul de musici pe care nu le-a auzit niciodată o ureche grecească. Grecii erau în Balcani, dar aveau ureche foarte subțire (ilaritate, aplause). Și, în afară de aceasta, datoria Statului român este să nu permită ca nobile legende, cum este legenda Mânăstirii de la Argeș, ca astfel de nobile legende, pline de un adânc înțeles, să fie prefăcute într’o vulgară presintare de cortegii, ca la o înmormântare de prima clasă, în care se mobilizează preoții din zece orașe împrejur. Aceasta este desigur o datorie a Statului român. Dar, astăzi, datoria de a întreține un Teatru Național aici, un Teatru Național în Craiova, un Teatru Național iu Iași, un Teatru Național în Cernăuți, un Teatru Național în Basarabia — uitasem Teatrul Ardelenesc din Cluj —, nu este unua din cele mai mari datorii ale Statului român Ort, în ce privește teatrele, din țările alipite, dacă Statul are o datorie de teatru, ca să nu zic o datorie teatrală, față de țările acestea unite cu România veche, ar fi un teatru de înalt repertoriu național, cu subiecte clasice sau cu subiecte strâns legate de viața noastră națională, din presintarea cărora să se desfacă o înaltă învățătură. Iar, daca faci ceiace se face de obiceiu în teatrele celelalte, din Ardeal, din Bucovina, din Basarabia, cheltuiești degeaba banul bietului contribuabil român (apla ase prelungite), care nu plătește pentru melodrame, care nu plătește pentru proaste adaptații din străinătate» care nu plătește pentru scormoniri de patimi. Acolo datoria principală este de a înfățișa și unor nații cu o înaltă cultură, cum sunt în special cele din Ardeal și din Bucovina, să presanți acestor nații ceiace este mai înalt și mai curat în trecutul și în presentul nostru și în forma literară cea mai distinsă. EFECTELE UNOR „TURNEURI“ Aceasta este datoria Statului român- Acolo aveți o sarcină națională, care nu a fost îndeplinită niciodată. Turneurile acelea care s’au făcut cu piesele cele mai sgomotoase de aci din București, — nu vreau să le numesc, — de speța »,Bizanțului“ și altele —, turneurile acelea au contribuit să strice moravurile curate ale Românilor de acolo și să ne înfățișeze înaintea națiilor celorlalte ca lipsiți de orice adevărat ideal moral și de orice adevărat gust literar. Dar, să zicem că v ați convins cum că teatrul acesta,line scump. Dv. aveți atunci datoria de a o spune sincer, de a spune lumii : vreți teatru ? Faceți-vi-1, plătițivi-1 ; noi nu vă putem da nimic. Poate cândva, când împrejurările s’ar îndrepta, când budgetul ar merge mai bine, când viața economică a țării, de care lumea se ocupă așa de puțin — fiindcă acolo este izvorul; budgetul nu este de sine stătător —, când viața economică a țării se va îndrepta, atunci vom relua, prin subvenții, o sarcină de ajutor. Dar să-și închipuie Statul român, bietul Stat român sărac, Statul român care trece de la un partid la un alt partid, că are datoria de a ajuta, nu numai pe aceia cari au luat parte la alegerile din care a ieșit guvernul, dar pe toți transfugii cari au venit,lingărindu-se, pe pragul sfântului budget, că are datoria, să asigure o situație unor oameni cari nici merite electorale nu au și cari nu aduc sub nicio formă un ajutor guvernului, să le asigure satisfacții morale sau să le asigure satisfacții de trufie, aceasta e un lucru neângăduit. Prin urmare, nu aveți cu ce plăti ? Teatrul Național aduce deficit, cade greu în budget ? Retrageri j. (Va urma) Legea teatrelor la rand. Cuvântarea dani prof. % lorga --------------—- »-----------------După note stenografice Un prinț al istorici Nicolae lorga in țara aceasta, unde popularitatea — și mai ales popularitatea statornică — se câștigă destul de greu, acest „Tit- Liviu al Daciei” cum l-au botezat acum de curând, englezii pe gloriosul nostru istoric, e tot atât de popular ca și eroii legendelor noastre. Un erou, cu care începe o legendă, — cea mai sublimă legendă culturală de la gurile Dunării; Un arhiereu al religiei cărților, care predică pe amvonul metropolelor lumii; Un general, care cucerește citadelele cu un discurs și lagărele cu o vorbă de spirit; Un desgropător de tezaure pergamentare și făuritor de cronici monumentale. Un romancier — unicul romancier al hrisoavelor prăfuite în dulapurile roase de cari și de veacuri, a mănăstirilor și a cetăților. Acesta este d. profesor Nicolae Iorga!... Oricât de sgârcită ar fi pana literatului, oricât de scumpă ar fi cerneala din rezervorul criticului; oricât de mercantil sau tendențios ar sgâria creionul ziaristului; — pentru Nicolae Iorga — dacă nu s’a scris încă — trebue ca, într’o zi, să se scrie de toți cavalerii condeiului ceea ce se scrie despre Profeți: o bibliotecă. Toate sanctuarele civilizației și-au deschis porțile și și-au poleit treptele ca să-l primească. Toate mormintele istoriei s-au lăsat descuiate de acest prin al Istoriei, care nu profanează, ci stropește cu apa uizul savantului cenușa monarhilor și oasele solilor libertății. Sub scutul epopeicului Ferdinand l iu, 16 milioane de Daco-Romani au pulverizat hotarele, care îi despărțiau. Sub borurile pălăriei de trubadur a lui Nicolae Iorga poporul acesta crescut de o soartă întunecoasă, într’o și mai întunecoasă noapte, va deschide cu mâini de soare,solem și definitiv, cerul sub care trăesc nobilii noștri frați din Occident. G. BUZNEA-MOLDOVEANU („Luceafărul“, Brăila). Zeppelinu mer pe direct In Anglia Washington, 30. (Danub). Căpitanul Eckener a trimis un nou radiogram la Lakehurst, confirmând intențiunea sa de a merge direct într-acolo din cauza lipsei de benzină. Telegrama adăuga că, la ora 15 și 30 minute, aeronava se găsea în 32 grade și 18 minute lat. nordică și la 68 grade long. vestică. „Zeppelineul merge cu 140 km. pe oră. icccplia d-lor sam« Mmm m Camera Cuvântarea d-lui profesor Iorga Nu vorbesc în numele unui partid politic respins de sufragiul universal, acest crez principal al epocei noastre. A o face ar însemna să vă tulbur amintirile poate cele mai frumoase ale vieței d-v., căci in mijlocul celor mai mari suferinți la care ați asistat fără nici o ezitare, opera d-v. a fost cea mai nobilă. In gloriosul nostru refugiu la Iași, în acea cetate de necucerit a unei națiuni copleșite prin superioritate numerică dar neînvinsă, d.v. i-ați cunoscut Tu ați cunoscut Iașii, această Citadelă neînvinsă a unei națiuni zdrobită prin număr in acea glorioasă retragere, nu învingerea ci apărătorii aprigirti țării lor cu toate amintirile trecutului și cu toate speranțele legitime Dacă din nenorocire s'au mai găsit și unelte ale inamicului elev’au rămas necunoscute. Nădăjduesc că nu vor îndrăzni să amestece aclamațiile lor la cele acelora care am fost până la capăt cu dv. la locul nostru, la singurul loc care mai era îndreptățit de cea mai elementară dintre datorii. Mult timp a trecut de când în mica locuință moldovenească, și la dv. și la generalul rezistenței noastre victorioase se găsea îmbărbătarea, care de foarte multe ori a lipsit chiar celor cari trebuiau să arate drumul către gloriosul calvar. Iritr-o țară mărită ca recompensă a două mii de ani de luptă și dureri sufletul numai este acelaș ca acela din zilele triste și glorioase când se creia numai pentru țară. Alte pasiuni au luat locul acelora care întrunea atincea tot ce rasa avea ca devotament, eroism și credința. Asistând în lupta lor sub conducerea șefilor pe cari răsboiul nu i-a cunoscut întotdeauna, dar cari au venit imediat după victorie ne simțim câteodată foarte bătrâni rămășițe ale unei epoci sfârșite. E de ajuns să vă văd totuși, așa cum sunteți rămas ca aspect și suflet pentru a reîntîneri cu vre-o 15 ani. E de ajuns de a vă asculta pentru a relua curaj în opera care este orice ar fi rezervată generației noastre , acela de a conserva și de a pune în vedere. Trebuește ca la urechea nanilor veniți fără tezaurul dureroasei necesarei noastre experiențe să răsune la fiecare ceas vechiul strigăt al oamenilor din Franța, când la d-stră evocam pioasa carieră a tânărului Filip de Mézières care ținea în sus steagul sacru al credinței cu acest strigăt salvator: „Garde la garde“. Vor crede atunci mai puțin în insidioasele cuvinte a unui optimism grăbit și ceasul pe care BU-l dorim întocmai ca d .voastră îi va găsi gata la opera de sacrificiu în jurul stindardelor pentru totdeauna uniți în Franța și de România noastră. Sfar părea că guvernul a pierdut definitiv, orice inițiativă. Că miniștrii nu mai văd nimic, nu mai sesizează nimic. Tvenimentele care se desfășoară vertiginos, — dar oamenii de la conducere sunt într-un deficit regretabil, — în ce privește realitățile. ....Scene de tumult, și de protestare, în ședința din cutare zi, a Camerei. Câțiva, puțini, protestează împotriva îmulțirei ședințelor. — Cine va veni la cele de seară ? — Nu vedeții că și ziua, se votează legile în galop, cu un număr așa de puțin impunător, de deputați ? Trei patru fruntași obosiți, din băncile goale, — sunt de altă părere. Ei susțin pe d. președinte... — Camera vrea ! — Majoritatea cere ședințe de noapte ! — Să votăm repede. Vrem ședințe de noapte ! Propunerea e admisă.... ...Iar în chiar seara când s'au inaugurat ședințele de noapte, un d. ministru, și toți cei trei leaderi cari apărau ,,propunerea“ cu frenezie, luau răcoritoare înrun local cu muzică, — pe când „ceilalți“ aleși ai națiunei, luptau eroic în dealul Mitropoliei.... — —e Discursul d-lui I. Cantacuzino la banchetul dat în onoarea d-lui Vaquez Scumpul meu Vaquez, Ne-ați prilejuit o mare bucurie dumneavoastră și doamna, venind pentru câteva zile pentru a lua parte la viața Facultății noastre de medicină, după cum și la aceea a numeroșilor prieteni ce aveți în țara noastră, îmi place să cred că printre noi și înaintea studenților noștri ați găsit aci în învățământul nostru clinic, ca și în viața noastră zilnică, ceva din deprinderile spiritului ce vi sunt dragi. Dvs. aveți elevi și prieteni răspîndiți aproape pe toată suprafața planetei noastre, peste tot aț fost ales și sărbătorit ca dascălul necontestat al cardiologiei moderne. Și cu toate astea simt mândria de a crede că sunt puține tari unde prezența dvs. să fi stârnit un sentiment de afecțiune și de dragoste mai direct și mai sincer decât la noi în România. Sunt aproape patruzeci de ani de când ne cunoaștem , erau intern la Potaine la Charite, atunci când, într’un serviciu vecin eu isprăviam primul meu an de externat. In acea vreme aveam mulți prieteni comuni, în parte dispăruți astăzi, laolaltă am frecventat multe locuri unde se agitau și se discutau cea mai mare parte dintre problemele filosofice, literare și sociale cari au pasionat generația noastră ; noi am împărtășit multă admirație și mult entusiasm. Totul se șterge în scurgerea anilor și se traduce în spiritul nostru prin tran sentiment legitim de melancolie. Mărturisesc că în ce mă privește nani nimic din aceasta și n’am avut nici măcar timpul de a zămisli melancolie; epoca dvs. a fost așa de extraordinar de bogată în evenimente științifice, artistice și sociale de toate felurile , că spiritele noastre au fost ținute fără încetare încordate. Noi am văzut științele fizice și biologice suferind o transformare și o aprofundare așa cum n’a existat nici când într o altă epocă a istoriei , am început a pătrunde enigma universului nostru până aci neaccesibilă minților noastre. Ne-a fost dat să vedem răsărind zorile formidabilelor modificări în ordinea vieții sociale și în aceea a politicei internaționale. Aceasta a umplut existența noastră și ne-a lăsat puțină vreme de a mai rămânea pentru a ne jălui în ce ne privește. Printre aceste schimbări mari sau mici întâmplate în cursul vieții noastre este una care oricât de neînsemnată ar părea să fie unora, ne mișcă, ne impresionează de adreptul, vreau să vorbesc de lărgirea progresivă și adâncimea logică ce s’a săvârșit în relațiunle noastre universitare cu Franța. Din zorile renașterii noastre naționale și pentru motivele afirmațiilor puternice pe cari noi toți le cunoaștem, tinerimea noastră intelectuală a mers să caute în Franța cultura care singură convenia sensibilității noastre și spiritului nostru îmbibat de tradițiunile marii Noastre civilizații mediteraneene , în contact cu învățământul clinic francez în atmosfera senină, unde radia cugetarea lui Pasteur, s'a format elita tinerilor noștri medici și iată că învățământul medical românesc ieșit din cel francez s’a desvoltat la rându-i și iată că la rândul lor maeștrii francezi iau drumul țării noastre și vin să pecetluiască între noi sub semnul sfânt al culturii greco-latine, uniunea indestructbilă există între națiunea franceză și a noastră. Astfel este una dintre minune ce am putut vedea împlinindu-se sub ochii noșri și care ne lasă abia răgazul pentru a ne mai înduioșa de fuga anilor ce nu se mai întorc. .Venirea dvs. printre noi, scumpul meu Vapuez, reînoește încă odată simbolul acestei uniuni intelectuale francoromâne, înscrie mai adânc viața noastră afectivă — și noi ținem astăzi să vă exprimăm întreaga noastră mulțumire. In numele colegiilor și al studenților noștri vin să vă mulțumesc pentru lecțiile impregnate de frumoasa limpezime franceză și de acel înțeles clinic ce se confunda cu însuși sensul vieții care din toate timpurile a fos propriu școalei franceze. Dați-nevoie sa nădăjduim că aceasta călătorie în țara unor oameni ce vă admiră și vă iubesc nu va fi cea din urmă ca nu-i decât preludiul unei călătorii ceva mai lungi, făcută cu mai puțină grabă, în cursul căreia vă vom arăta prin țara noastră priveliști necunoscute dvs., vrednice de a interesa curiozitatea artistului și călătorului prieten al amintirilor istorice și al frumoaselor spectacole naturale. Ridic paharul meu în cinstea d-nei Vapuez, și a profesorului Vapuez, urându-le o grabnică reîntoarcere printre noi., Răspunsul d-lui de Saint Aulaire Chiar dacă aș pierde amintirea tuturor celolalte evenimente ale unei vieți destul de agitate, nu aș uita niciodată acele zile de sacrificie și speranță, de groază și entuziasm, de doliu și de mândrie. Nu voi uita niciodată, și voi face tot ce va depinde de mine pentru ca nici Franța să nu uite vreodată că România, în data fixată de ea și de aliații cărora ea le dăduse cuvântul, și-a îndeplinit cu fidelitate toate angajamentele ei, la un moment când aliații nu au fost în măsură să-și îndeplinească pe ale lor, înfruntând cu chipul acesta, cu o inimă ce nu cunoaște frica, pericole și catastrofe ce nu erau înscrise în program, dând astfel mai mult decât ea făgăduise, ca și cum ea simțea în generozitatea ei, că j ncarea este un bun mult prea imaterial pentru a putea fi măsurat, presimțind în limpezimea ei de vedere că dreptatea nu s’ar putea îndeplini fără acest greu dar splendid supliment de muncă. Și într’adevăr, numai acest lux de eroism și de loialitate vă va permite, în ziua socotelilor, să obțineți aceia de care aveți nevoe. Aceste imense sacrificii sunt care au pledat pentru voi; cei 800.000 de morți ai voștri s’au înălțat in fața areopagului popoarelor amintind cum patria lor și-a ținut cuvântul și că în schimb cere ca și ceilalți să-și ție la rândul lor cuvântul dat. Și ceea ce este mai important, nici Franța nu va uita sacrificiile lomâniei. O mai bună dovadă de «ceai» la nu cunosc decât exclamarea unui om din popor, o călăuză din Chamont, care auzind — atunci cdnd iu» soțeam în munții Blank pe câțiva turiști români — auzind că ei sunt români, a exclamat: „Ah! sunteți români! am fost la Verdum în Ulii și când am aflat că România intri in luptă alături de noi, am privit toți de acolo curaj nou“. D. de St.Aulaire descrie apoi calvarul dela Iași și continuă: Da chiar atunci niciodată România nu a desperat, niciodată nu s’a plâns, niciodată n’a pierdut acel surâs care sfidând toate dezastrele era mai mișcător decât lacrimile. Ca și când credința își creiază obiectul său, ziua glorioasă sosi. După România, in răsboire și în suferință salut astăzi pe România. In triumf. După ce descrie întoarcerea armatei române d. de St. Aulaire continuă: „Această armată română înaintea căreia m’am descoperit, când defila în capitala noastră sub arcurile de triumf, o regăsesc pe țărmurile Dunării la Budapesta, în capitala inamicului de veacuri. Unitatea României îmbogățește cu o rază nouă steaua prieteniei franco-române. Această stea a și numti-o cu mai multă precisiune o constelației dacă consideră toate punctele luminoase ale cărui centru este și legea divină, care coordonează mișcările ei, comanda armonia și ni se impune ca o voință cerească. Imperativele cele mai categorice ar deveni o necesitate dacă ele nu ar fi pentru noi mai presus de toate o bucurie. Grație acestei fericite fatalități prietenia franco-română este desăvârșită căci isvorăște din tot ce este nua adânc în sufletul celoor două popoare; ea este nedestructibilă, căci se întemeiază pe cele eterne; ea este suverană, deoarece se subordonează pentru a le împăca și a scoate un minunat acord a forțelor aiurea împrăștiate-Prietenie binecuvântată, care încoronează și face fecundă întreita înfrățire a sângelui, a spiritului și a soartei. Va însuși națiunile noastre atâta timp cât inima și rațiunea, sentimentul și interesul, visul și realitatea, natura și istoria, vor străluci printre aștrii care luminează omenirea și o îndrumează spre viitor (aplauze prelungite, ovații)..