Neamul Românesc, iulie 1931 (Anul 26, nr. 144-170)

1931-07-01 / nr. 144

NEAMUL ROMANESC mm—mmu — ...........mi m—i— mi mma—amwmmmmmîmi ii aa——aaa——— REDACȚIA și ADMINISTRAȚIA ____________Miercuri, I Iulie, 1931 ______ BUCUREȘTI (1j A 2­I EI _________ ANUIL XXVI [UNK] — Mo. 144 Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) Abonamente. Pe un an, 600 lei—Pe șease luni, 300 Le. ....... Illír MHMIII MH­MMI INII.........................................................■1111,11 M .............................. .____ DIRECTOR POLITIC N. IORGA DIRECTOR N. GEORGESCU O fabrică școlară de oftică ■m? "r - - ‘ "----------------­­Ministrul de Instrucție a făcut pe neașteptate o inspecție la Școala Normală de fete din Constanța. Ce-a văzut acolo — pentru a destitui pe directoare și a sus­penda școala — întrece orice închipuire. Școala e în patru case, dintre care una închiriată cu jumăta­te de milion pe an. Două altele sînt niște bojdeuca în care nu s'ar face grajduri de un om cu mila cailor săi. A patra e numai rîndul de sus răpit de la o școală primară. Fetele circulă între aceste patru localuri. Circulă pe cumpli­tul frig al iernei dobrogene. Clasa întîia și a doua sînt în odăi cu scîndurile putrede, a­­vînd gropi de să se rupă piciorul în ele. Un miros de latrină și de acid fen­ic taie respirația încă de pe prag. Dormitoruile, și în mansarde, au trei rînduri de paturi cap la cap ; s'au numărat și douăzeci și două. Abia se poate circula pe lângă ziduri. Infirmeria e o carceră. Elevele crescute astfel n'au nici cea mai mică grijă de ati­tudinea lor, cel mai slab sentiment de politeță. Și timp de zece ani rapoartele domnilor inspectori laudă a­­cest cuib de oftică în care se omoară fetele oamenilor... i Reforma cambială | ----------------­ Parlamentul, va avea săptămâ­na aceasta să se pronunțe asupra proectului de lege depus de d. ministru al justiției, menit să dea puterea unei hotărîri judecăto­rești poliței și cecului pe între­gul cuprins al Țărei. De unde până acum, cambia, deși este considerată în toate tra­tatele d­e comerț un titlu de cre­dit, formal și complect, conți­nând o promisiune abstractă de plată a unei sume determinate fă­ră contra­prestațiune, la scaden­ță și locul arătat în el, fiind obli­gați solidar toți cei ce au iscălit acest titlu“ (Vivante, tratate di diritto commerciale) totuși pen­tru valorificarea lui în justiții, creditorul cambial, trebuia să in­tenteze acțiune contra debitoru­lui, și dacă erau giranții de re­gres, trebuia în termen de 15 zile de la data protestului, să exerci­te acțiunea cambială, spre a nu pierde beneficiul girului. Cum însă, instanțele noastre, sunt foarte aglomerate, cum majorita­tea cambiilor, sunt până la suma de lei 50.000, — acțiunile cambia­le în număr impresionant, ocupă cea mai mare parte a timpului, condicile de ședință ale instan­țelor noastre de ocol, termenele de judecată fiind extrem de lungi, și apoi, căile de atac împotriva unei cărți de judecată, fiind de natură să anihileze ori­ce efect al cambiei, ba de multe ori, prin ex­­cepțiunile ce se invocă — instru­mentul cambial își pierde cu totul orice efect, având valoarea unui simplu înscris. De aceia — lipsa de diligență a debitorilor cam­biali de a plăti­ de aci — lipsa de credit pe piața noastră comercia­lă — care, în transacțiunile obiș­nuite, are nevoie de un instru­ment — care să garanteze cu ma­­­ximum de siguranță — achitarea [obligațiunei de plată. D. ministru al Justiției—adânc ,cunoscător al nevoilor juridice ale comerțului nostru — s’a făcut­­ ecoul revendicărilor legitime de­­ mulți ani după război — venind iimediat cu proectul de lege me­nit să dea siguranța și garanția operațiunilor comerciale. Cine va semna o cambie, de azi înainte știe că va trebui să o plătească — fiindcă, a doua zi de la data scadenței, creditorul, va căpăta hotărâre definitivă și exe­cutorie, și debitorul de teama vânzărei silite, chiar dacă va fa­ce contestație — caz în care va trebui să consemneze o cauțiune, ceea ce este tot una cu achitarea — va semna cu prudență, cu răs­pundere și cu grije de cea ce fa­ce, și ceeace va trebui să plăteas­că. Această fericită reabilitare a cambiei, fiind făcută pentru în­treaga Țară — este primul pas spre­­ unificarea legislativă — și având în vedere, circulația frec­ventă și atât de numeroasă a cam­biei pe piața noastră comercială — putem spera la o înviorare și cu timpul la o accentuată reveni­re spre normal — dat fiind pute­rea și siguranța ce o va inspira de, acum înainte, polița și cecul. F. W. SEMANATORISMUL Sămănătorismul nu a fost un cu­rent literar ca oricare altul, ci o idee isvorâtă din necesitățile de­­ expansiune ale societății româ­nești. Expuși cum am fost tutu­ror influențelor de peste hotare și mai cu deosebire celor poli­tice care dominau epoca cores­punzătoare renașterii noastre cul­turale, am întârziat procesul de închegare și cristalizare ce urma să aibă loc în cadrul mijloacelor noastre creatoare și astfel resur­sele specifice erau împiedicate de a se adapta nouilor condițiuni de viață. Atât pe tărâmul artei cât și pe acela al politicei, românis­mul se afirma izolat și cu concep­ții cari nu totdeauna isbuteau să cuprindă întregul elan al societă­ții. De ace­ea până la sămănătorism n’am avut nici o altă mișcare de scormonire a zăcămintelor ființei noastre etnice. Sămănătorismul a însemnat pri­mul semnal al identificării spe­cificului. Cu o splendidă înțele­gere a lucrurilor, d. prof. Iorga, punând bazele semănătorismului,­­a fixat cadrul adevăratelor posi­bilități de afirmare al românis­mului. De acțiunea semănătorismului s’a resimțit toate terenurile de activitate românească. A fost o acțiune înviorătoare. De atunci și până azi multe pre­faceri a cuprins societatea româ­nească, dar tot ce a fost și este sănătos la baza lor, dela semănă­­torism vine. Marea problemă des­chisă de el o găsim în toate dis­cuțiile controversate, cu toate te­mele de la, care ele pornesc, cu toată amploarea frământării fiin­ței noastre naționale. Iar azi, când creatorul semănătorismului a fost învestit cu înalta demnitate de prim sfetnic al Coroanei, semă­­nătorismul, în accepția lui de idee-forță va izbuti să desăvâr­șească ceea ce a început acum câteva decenii. Lui Nicolae Iorga de G. G. Longinescu Trecusem în clasa V-a de la Li­ceul Național din Iași. Pare că a fost eri, deși au trecut patruzeci și cinci de ani de-aitunci. Treiari și azi de zguduirea puternică pe care am simțit-o ca școlar. Se în­scrisese în clasa noastră un elev care venia din Botoșani. Faima lui întrecea tot ce ne puteam în­chipui. Știa să cetească dela pa­tru ani. Vorbia și scria franțuzeș­te deja cinci ani. Știa grecește și latinește de o mie de ori mai bine decât știam noi franțuzește. Știa istorie, geografie, literatură, spu­nea basmul, mai mult decât poate ști un profesor. Dar ce nu se spu­nea despre acest elev cu uimitoa­re cunoștinți pentru vârsta lui. Nu ne venia să credem. Și totuși închipuirea era mai prejos de rea­litate. In cursul inferior fusese pre­miat întâi Petre Liciu. Și ne în­trecea Liciu pe toți prin isteți­mea lui, prin ușurința cu care pricepea, prin traducerile bune în latinește care uimeau pe profeso­rul Copăcine­anu, și prin proble­mele grele de matematică pe care le deslega atât de ușor, de avea tot zece la profesorul Palaide. Și tot așa la grecește, la franțuzește, la geografie, la istorie, ne între­cea pe toți. Era bun de tot la de­sen și caligrafie, la muzică, la gimnastică. Făcea și poezii. Neui­tat mi-a rămas până azi Petru Li­ciu prin acel nu știu ce și nu știu cum, ce face atât de simpatic pe câte cineva. Nu ne puteam închi­pui că Petru Liciu ar putea fi în­trecut de un alt elev. Și cu toate acestea elevul ce venea din Boto­șani l-a întrecut cu mult. Nici nu mai putea fi vorba de asemănare între unul și altul. A mai venit în urmă și gustul pentru teatru care l-a cuprins pe Petru Liciu. L-a făcut aceasta patimă sa nu mai fie întâiul din clasă, dar a­­vea să-l facă întâiul printre ar­tiștii de la Teatrul Național din București. Nimeni de la Milo nu a mai jucat în Lipitorile Satelor ca Petru Liciu și nimeni de la el în­­c­are nu l-a ajuns. Cei doi colegi de școală au ră­mas prieteni nedespărțiți până i-a despărțit moartea neașteptată a lui Petru Liciu. Și au lucrat din răsputeri, cu talentul lor nease­muit, la înălțarea scumpei noas­tre Românii. Fie zis în treacăt, tot din clasa noastră avea să mai iasă un alt artist mare, unul care a ilustrat Casa lui Moliére, de Max, de mai târziu. Neuitate sunt reprezentațiile date de Liciu în Ardeal și în Bucovina. La inau­gurarea bustului lui Liciu din fața teatrului Pastia din Focșani, bucovineanul Marmeliuc spunea cu drept cuvânt că „bucovine­nii când vedeau coborându-se în gara Cernăuți decorurile pieselor în care juca Liciu aveau viziunea că se coboară de peste hotar, niș­te baterii de artilerie grea româ­nească, liberatoare“. Dumnezeu să pue pe Petru Liciu la dreapta lui, iar România să-i fie de-a pu­­ruri recunoscătoare. O FĂGĂDUI­ALA CARE SE REALIZEAZĂ Elevul minune de-atunci îm­plinește azi șaizeci de ani. Mulți ani trăiască. In mâinile lui se gă­sesc azi frânele României­ Mari.­­ Pe el l-a ales Dumnezeu să ne­­ mântuiască de cele rele și să ne­­ înalțe spre bucurii nebănuite. A­­ cutreerat țara în câteva zile, de la Nistru pân’la Tisa, și a făcut să răsune glasul lui de apostol care propovăduește pacea între oa­meni. A zguduit sufletele celor buni și a îngrozit pe cei vinovați. Dumnezeu să-i ajute ca să înfăp­tuiască tot ce gândește. Nicolae Iorga este azi ce făgă­duia să fie de-acum patruzeci de ani, cel mai mare învățat al nea­mului nostru. Nicolae Iorga e în­vățat ca Dimitrie Cantemir, Miron Costin, Spătarul Milescu, Stol­nicul Cantacuzino, cunoaște ca și ei o puzderie de­­ limbi, dar îi în­trece pe toți la un loic prin învăță­tura lui uriașă, pe care poate n-o are nici un om pe pământ, prin dragostea lui de țară, prin cin­stea lui fără de pereche, prin da­rul lui de a vorbi în limba româ­nească pentru neamul românesc. Cum am mai spus odată, Nicolae Iorga e piscul cel mai înalt din lanțul de munți care se întind pe tot cuprinsul gândirii românești. Și am fost, trei ani, coleg de clasă cu Nicolae Iorga. Un an am stat amândoi în Siberia... dormi­torul cel mai friguros din inter­natul liceului Național. Un an am dormit cu paturile alăturea. Patru profesori universitari am ieșit din această Siberie, trei în București și unul în Iași. O UIMITOARE PUTERE DE MUNCA Uimitoarea putere de muncă a cărturarului de azi mirea de pe atunci în copilul minune. Cerea în fiecare zi, în clasă, câte o car­te de istorie, de filosofie, de ști­ință ori un roman. Și pe când o­­chii sorbeau în staturile din car­te, urechile lui prindeau mai bi­ne decât ale noastre explicările profesorului. Și azi a rămas ace­laș, cetește, scrie și vorbește, în a­­celaș timp păstrând legătura cu­venită în tot ce face. Pentru o lecție de istorie el cetia o carte întreagă. Seara, par’că-l văd și par’că­,l aud, îmi povestea din ce­le cetite cu un farmec neîntre­cut. Cel mai mare orator al nos­tru de azi își făcea par’că cele dintâi încercări de a vorbi în lume. Mă luptam din greu cu somnul ce voia să mă doboare ca să nu pierd nimic din filosofia indiană, franceză, germană, din poeții străini ca Baudelaire, Lord By­ron, Shelley, Lamartine, Victor Hugo, cine mai poate ști și des­pre câte altele. Ar trebui să am memoria lui uriașă ca să țin minte învățăturile fără număr auzite din gura lui. Era atât de frig în dormitor, că amorțiam de a binelea peste noap­te, dar cât vorbia Nicolae Iorga nu simțeam frigul deloc. Mă gân­desc de multe ori că așa trebue să fi fost GGeorghe Lazăr în lecții­le lui, făcute în clase neîncălzite și ascultate cu sfințenie de un E­­liache Rădulescu și alți copii dor­nici de învățătură. Era uimitoare puterea de mun­că a lui Nicolae Iorga și totuși nici lecțiile grele, pe care noi a­­bia le puteam învăța și nici ceti­­tul cu ușurință nespusă de cărți întregi, nu-l obosiau. Rămâneau­ în el energii nebănuite ce se pre­făceau în gânduri care cereau să fie așternute pe hârtie. Și le aș­­t­er­nea în ziarul său „Ecoul ceau­nului“, scris în întregime de el și centigrafiat în vre-o sută de e­­xemplare. Abonamentul la acest „Neamul Românesc“ de-atunci era plătit în natură, cu nuci și a­­lune, cu mere ori struguri, după anotimp și după averea fiecărui abonat. AMINTIRI Acela care avea să scrie mai târziu minunatele „Drumuri și Orașe“ din România, începuse de pe atunci să facă cercetări în ju­rul Iașilor. Mi-aduc bine aminte de­ o noapte frumoasă în care m’a luat pe mine și pe neuitatul nos­tru prieten Miron Kernbach, unul din cei mai talentați elevi la ma­tematică, la muzică și la desemn, mort sărmanul la douăzeci de ani, și ne-a dus pe amândoi la „Cetă­­țuia“ ca să ne arate sub vraja nop­ții ruinele învăluite în noaptea is­toriei. Cine ar putea spune în vor­be, ori așterne pe hârtie, mulțu­mirea lui la vederea, mai bine zis la atingerea acestor mormane de piatră care-i vorbiau de trecutul neamului nostru atât de glorios. Și­ acum, să spun ori să nu spun ce-a mai urmat ? Hai să spun: Noi internii am făcut și revolu­ție. Am ieșit odată din internat fără voia provizorului. Cine era capul acestei mișcări să o ghiceas­că cetitorul. Am fost dați afară cu toții, dar el a fost luat acasă de directorul liceului, marele, bunul,­­ învățatul și milosul Vasi­le Burlă. Sufletul bun al aces­tuia a îndreptat asprimea regu­lamentului, atât de mare era ad­mirația lui pentru copilul minu­ne. Ce bine ar sta școala româ­nească de azi de-ar avea mulți directori ca Vasile Burlă și mulți profesori ca el. S’a dus de mult în negura uitării greceasca învățată la el, dar povestirile din mitolo­gia greacă și din viața cea de toa­te zilele au rămas vii în sufletul meu ca’n ziua cea dintâi. i Continuara în pag. H­a' Franța și propune­rea Hoover Paris, 30 (Rador).­­ D-nii La­val, Briand, Flanelul și experții financiari ai guvernului francez au avut o nouă conferință cu d. Mellon, ministrul de finanțe al Statelor Unite și cu d. Edge, am­basadorul american, pentru a discuta modalitățile aplicării propunerii Hoover. Noua conferință s-a ținut în cursul nopții, după ce d. Mellon comunicase telegrafic la Was­hington rezultatul convorbirilor avute. După o oră și jumătate de discuțiuni, negociatorii francezi și americani nu au ajuns la un rezultat definitiv. Negocierile vor fi suspendate astăzi, pentru ca negociatorii a­­mericani, cari acum cunosc per­fect situația Franței, să o poată comunica președintelui Hoover, în cursul conversațiunilor prin telefon pe c­are le vor avea astăzi, astfel încât conducătorii politici din Washington să înțeleagă­­ mai bine nuanța negocierilor, deosebit de delicate. In așteptarea unui răspuns din Washington, negocierile franco­­a­mericane vor fi reluate Miercuri. Camera deputaților din­ Unga­ria are 245 locuri de deputați, așa că guvernul Bethlen are nevoe de 123 deputați pentru a menține re­gimul actual. . Despre succesul guvernului în alegeri nimeni nu se îndoește. .Partidul guvernamen­tal . socoate că va obține cel pu­țin 140 mandate. Deasemenea și partidul economic care sprijină guvernul așteaptă să ia un număr însemnat de mandate. Dealtfel trei zile înainte de efectuarea a­­legerilor un număr de 48 candi­dați­ guvernamentali au fost pro­clamați „aleși în unanim­itate”, deoarece în circumscripțiile res­pective nu au fost contracandidați. Nu participarea paridelor opozițio­niste în județele în chestiune, se datorește pur și simplu faptului că listele lor de candidați au fost respinse pe motiv că n’au fost însoțite cu număr suficient de iscălituri așa zise autentice. In modul acesta o cincime din nu­mărul deputaților a și fost aleasă în favoarea majorității guverna­mentale.. ........... OPOZIȚIA RESPINSA După cum se anunță din provincie, aproape 50 la sută din listele opoziționiste au fost res­pinse de către organele­ însărci­nate cu cercetarea iscăliturilor. Până unde au mers aceste mane­vrări, arată scandalul petrecut la Seghedin, unde , printre iscălitu­rile­­ ce au însoțit lista de candi­dați guvernamentali, au fost des­coperite nu numai iscălituri ale alegătorilor opoziioniști, dar și iscălituri indicând numele unor fruntași opoziționiști cunoscuți, cari n’au semnat nici un fel de act care să recomande candidatu­ra guvernamentală. Opoziția e­­n­er­vată s’a adresat ministrului Klebelsberg care se află pe lista guvernului la Seghedin, protes­tând împotriva exceselor și con­trafacerilor la cari s’au pretat a­­gent­ii electorali guvenamentali. COMISIUNILE ELECTORALE In ultimile zile înaintea alege­rilor a avut loc la ministerul de Interne o consfătuire, la­ care au participat și­ cei 48 deputați pro­clamați aleși fără contracandidați. Toți .,aleșii în unanimitate” au fost trimiși în județele unde co­legii lor se simt mai amenințați. Comisiunile electorale au lucrat fără nici o rezervă și însăși Bu­dapesta, unde rezultatele anulă­rilor de iscălituri au fost anun­țate­­ î­n ultimul moment, așa că nu a fost timp suficient pentru strângerea de nouă iscălituri. In a 3-a circumscripție a Budapestei și-au depus candidaturi 14 par­tide, dintre care 10 au­ fost res­pinse. După anulările de­­ iscăli­turi, 6 partide din cele respinse s’au străduit să mai strângă iscă­lituri însă delegații lor i -au­­ fost împiedicați. In circumscripția 9-a au fost respinse trei partide. Când­­ au­­­­ost anunțate rezultatele co­­misiunilor electorale, au izbuc­nit în localurile respective mari scandaluri, fruntașii opoziționiști cerând explicații. Toate partidele politice, cari au suferit­ respingeri, s-au adresat Tribunalului electo­ral. PROPAGANDA GUVERNULUI In acelaș­i timp candidații­ gu­vernamentali agită și prin promi­siuni. Astfel în mai multe orașe, candidații guvernamentali au promis modificarea sistemului e­­lectoral, care nu ar corespunde tim­purilor din prezent, acordarea de diferite nouă drepturi cetățenilor, reforme cu caracter politic­­ și e­­conomic,­ etc.. Toate promisiunile rostite în public sunt însă consi­derate ca simple cuvâtări fru­moase, care nu vor avea nici o urmare, căci nimănui nu-i trece nici prin vi­s că Ungaria feudală ar dori să devie o Ungarie demo­cratică, de­oarece această schim­bare ar însemna o răsturnare și o cădere a­ guvernanților actuali. Sio. ’vecini l­upta electorală din Ungaria -X □ X­ Grav conflict ruso­­japonez Tokio. 30. (Danub.) — Un inci­dent serios s'a produs eli la coasta de vest din Kamciatka între o camonieră sovietică și un vas de pescari japonez. Ca­notiera a tras un foc de tun a­­supra vaporului japonez. Focul n’a rănit pe nimeni, vaporul reușind să fugă. Intre Japonia și Rusia există de mult timp un conflict cu pri­vire la dreptul de pescărie în această regiune, conflict care a dus la incidentul serios de acum. —--------* □ ------------ i Tratatul germano­­sovietic a fost prelungit Berlin, 30 (Rador).­­ Un comunicat oficial anunță pre­lungirea tratatului germano­­sovietic, încheiat la Berlin în 1926. Comunicatul precizează că tratatul nu cuprinde nici o clauză și nici o anexă secretă. Național-țărăniștii au dat dovadă de prea multă îndrăzneală cu zgomotul pe care l-au făcut în jurul modificării legii adminis­trative. Fiindcă nu mai cunoaștem alt caz, în legislația noastră, al unei reforme atît de complect falimentară. Lăsăm la o parte faptul că legea prin dispozițiunile ei, este un instrument nu de descentralizare ci de dezorganizare și de dezagregare, prin haosul de contradicții și de atribuțiuni cari se neutralizează reciproc și cari sabotează în mod automat activita­tea administrativă. Dar chiar dacă reforma ar fi fost îndreptățită prin unele ino­­vațiuni utile și necesare și încă ea nu era oportună din cauza di­ficultăților pe cari le ridica cheltuelile necesitate de aplicarea ei. Cifrele pe cari le arată expunerea de motive a proiectului de modificare, culese din datele centralizate la direcția admi­nistrației locale din ministerul de interne, sunt concludente. Ele arată în chip luminos că aplicarea totală a legii — care nu a putut fi realizată de autorii reformei tocmai din lipsă de fon­duri — ar fi necesitat formidabila sumă de trei miliarde lei! A înzestra o reformă atît de îndoelnică din punct de vedere al rezultatelor cu atît de formidabilă sumă în cele mai grele mo­mente de criză financiară pe cari le-a cunoscut statul român, ar fi fost un act lipsit de sensul normal al lucrurilor. Fostul regim n’a avut curajul să-l facă. Dar ar fi avut preten­ția de a-l face guvernul actual. Ceea ce nu e rău din partea ce­lor mai tipici reprezentanți ai aberației politice. — Un studiu al unui publicist iugoslav — Adevărata și reala cultură na­țională se strămută în mediul populației țărănești (care consti­tuie 80% din întreaga populație). Trebuia însă să i se dea, în afară de întărirea materială și paralel, condițiile necesare și putința de a lua parte, de o manieră cultura­lă, la câștigurile obținute în ce privește emanciparea cetățenea­scă. Noua ordine socială din țară a cauzat mișcarea cunoscută „în favoarea poporului", cu progra­mul său de literatură țărănească și reîntoarcere la viața țărănească. Intelectualii români au înțeles că numai cultura poate asigura u­­nitatea poporului. In direcția a­­ceasta a desfășurat o deosebită activitate „Liga pentru unitatea românilor de pretutindeni“. . In fond aceasta a fost o mișcare i­­redentistă pentru unirea români­lor din Regat cu cei din Basara­bia și Transilvania. O activitate asemănătoare a fost dusă și de „Asociația pentru cultură din Ar­deal“ (Astra). Mijloacele cul­turale ascundeau această politi­că și promovarea culturei natio­nale a avut, a priori, un caracter politic. ÎNCADRAREA CULTURII IN ROMANIA „Profesorul Iorga a conceput încadrarea culturei în România ca pe o problemă de stat și ca o activitate de stat. După el Statul este factorul cultural cel mai im­portant,­­ și el, dealungul a 40 de ani de muncă, înființează bi­blioteci publice, organizează con­ferințe publice, manifestații cul­turale la sate, cu ajutorul­ organe­lor statului, și asigură astfel ță­ranului învățătura și desvoltarea sufletului național prin mijloci­rea școalei și prin celeilalte mij­loace culturale. Statul dădea a­­jutorul, iar profesorul lorga ins­pirația și materialul de lucru, in­­strucțiune și directiva. „Intre biuroul în care zăcea și lucra și între sala Academiei în care vorbea știința, — între ca­tedra de pe care învăța și între tribuna parlamentară de la care vorbea curagios asupra moralei politice, — între masa de lucru din redacție, la care, fără excep­ție, în fiecare zi scrie articolul de fond și între diferitele ședin­­­țe ale societăților culturale la care prezida; în toate aceste lo­curi, — așa ne apare când îl ob­servăm, — profesorul Iorga stă pe o anumită platformă specială, și lucrează fără încetare la aceiași problemă, problema desvol­tării spiritului românesc. „Acest spirit lorga l-a semă­nat și l-a cultivat pretutindeni unde vibrează instinctul omenesc și unde slășiluește conștiința ome­nească. De la Palatul Regal­­ pâ­nă la coliba din creierul munți­lor, — și aceasta în propriul în­țeles al­­­ cuvintelor, apariția sa es­te un puternic relief al stadiului matur al tuturor asnulmilor cul­turale în România,­­ aspirații pe cari el le transformă, le stu­diază și le perfecționează prin metode numeroase și în formele cele mai variate. PROECȚIA VIEȚII SPIRI­TUALE A POPORULUI „El este o forță cu totul deo­sebită care se produce și se re­găsește în ea însăși, fără înceta­re. Este ca și cum ar fi o sforța­re demonică ce pare ascunsă în toată ființa sa, pentru ca să se descopere definitiv ceea ce omul poate creia din el însuși. El pro­duce înscr’o așa măsură și în for­me atât de variate viața spiritua­lă a poporului său, încât încetul cu încetul acest spirit nu poate fi perceput, mai clar și mai bine, fără ca în acelaș timp să nu se vadă proecția lui în activitatea profesorului Iorga. „Și pentru cercetarea culturei naționale, — și pentru studierea lumei în general, și pentru stu­diul trecutului național, acest spirit elaborând o mulțime de metode, cunoscute sau ascunse, a creiat, în sferele­ cele mai varia­te ale intelectului, în forțele și în rezultatele lui. Mergând tot­deauna departe de ambițiile per­sonale, spiritul profesorului Ior­ga reprezintă o concepție inte­­­­rioară, extrem de complexă, în­­ care intelectul joacă și rol de su­biect și rol de obiect. „Este o limpezime extraordi­nară care prevede și supravede toate evoluțiile, toată viața, ade­vărată și răsturnată, toate rapor­turile lumei și oamenilor, în tre­cut și în prezent. Această limpe­zime care în totul caută, în ace­laș timp, și în mod abstract și în mod real, și individual și colec­tiv, caută ceea ce este fără înce­tare în stare de transformare, și care, prin aceasta, este permanent și veșnic. El este reprezentantul cel mai expresiv al spiritului ro­mânesc deplin desvăluit, prect­­­­zat, elaborat și transformat­­ în­­ condițiuni din ce în ce mai com­plicate. Rezultatele cunoscute­­ ale cre­ațiunii sale spirituale sunt atât de imense încât în a­­devăr, ele constituesc supram­axi­­mul pe care îl­ poate dove­di, un om la vârsta de 60 de ani. „Această activitate se vede în cărți, în scris, la tribuna parla­mentară, în teatru ca autor dra­matic, la catedra­ Institutelor de Istorie din Paris și București, la Academiile de Științe de la Bu­curești și Paris, în școlile libere de la Vălenii de Munte, din Re­vistele istorice și literare. Azi Iorga este, în România, în frun­tea tuturor manifestați­uni­lor cul­turale, politice, științifice și na­ționale. „Toate aceste multilaterale funcțiuni îl caracterizează ca pe un om care știe să unească et mul­tul et mun­ta. „Marea sa operă „Geschichte des Osmanischen Reiches“ vol. II-III, a arătat direcția studiilor sale istorice. Prin această mare și definitiv complectă prelucrare a Istoriei Imperiului otoman, scrisă în limba germană, profeso­rul Iorga a dat, laolaltă cu Isto­ria Bizanțului, scrisă în englezeș­te, culmea cercetărilor sale isto­rice. Mai cu seamă istoria sa a poporului român, vol. I—II, este cea mai bună din tot ce a dat is­toriografia modernă, prin buna o­­rânduire a materialului, printr’o fericită­ distingere a principalu­lui de accesoriu, prin sănătosul simț critic și istoric și prin eru­diția absolut pozitivă. Felul de a scrie al profesorului Iorga este măsurat, strălucitor și, cu toată masivitatea lui, totdeauna lim­pede. „Toate celeilalte scrieri istori­ce: „Contributions catalanes â THiisitoire Byzantine“, „Formes Byzantines et réalités balciani­­ques“, „Histoire des Croisadeis”, „Histoire des Etat Baleaniques“, „Istoria războiului balcanic“, „Le caractere commun des Institu­tions du Sud-Est de TEurope', „L’orígine des idées d’indépen­­danoe balcanique“, „Relations en­­tre l’Orient et l’Oeeident“, „No­tes et extraits pour seirvir â l’His­­toire des croisades en XlV-éme Siécle", — cum și acele nenumă­rate lucrări și monografii din Is­toria națională română, pot fi considerate, până la un punct, ca o comiplleiotare a acestor mari o­­pere. In toate aceste opere sunt limpede expuse relațiile dintre bizantini și Imperiul otoman. (Kp urma) —---------- X □ X -------------­ Studii iugoslave Oieri si personalitatea lui Kin lom 2) de MILAN POPOYISI Abossați-Tă la Jail­­bur

Next