Neamul Românesc, iulie 1932 (Anul 27, nr. 147-172)

1932-07-01 / nr. 147

Amii XXVii:­­ Nr. 147 NEAMUL ROMANESC DirtE £ T021 POLITIC NI. 10BRA REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI (I) Strada BREZOIANU No. 25. (etal) Tel 3 on 312­ 602 LES Î i­egi 1 leita 193 £ C J I ln tară- Pe nn an» 600 Lei; Pe șase larii, wO hei I Pentru autorități șl instttuțtunt; 1000 lei I DIRECTOR K. GE0RGESCU Resultatul Resultatul îl avem în sfîrșit. Partidul național-țărănesc n'avea, în momentul venirii la putere, niciun program financiar, nicio soluție la greutățile zilei pe care cu o sinceritate de om onest le-am mărturisit — și le-aș fi mărturisit chiar dacă guvernul trecut ar fi fost de vină — și cu aceiași sinceritate onestă am declarat că nu le puteam birui în condițiile pe care mă le puneai Suveranul. Căci a cerși la amicul politic de la Banca Națională, puindu-l într'o situație așa de delicată, un ajutor pe care legea îl îm­piedeca să-l acorde și totuși a trebuit să se plece; a scoate din lăzi o monedă demonetizată și a o turna în saci pentru ex­pedierea cu vagoane speciale pînă­ în fundul provinciei; a da speranțe de miraculo ; a se înfăptui prin d. Titulescu care, la ple­care, numai la plecare, a declarat că d-sa ca și mine nu poate face minuni; a îngăima cu privire la ce ajutor — de fapt numai acela de pedagogi financiari — poate să nu dee Liga Națiunilor; a apela în ultima instanță la Dumnezeu care nu are sentimen­tele de parțialitate de care sunt stăpâniți oamenii față de deo­sebitele partide, aceasta, să ne ierte oricine, nu reprezintă ni­mic, dar absolut nimic. Și totuși, pentru soluția financiară, cea nouă, cea Sneclată, cea neașteptată, cea ținută în lada de fier a partidului, pentru aceia s'a schimbat un guvern cu care, cum au dovedit două se­siuni parlamentare, putea lucra oricine, pentru altul contra că­ruia din prima zi s'a ridicat toată lumea. N. IORGA Pupă inundațiile electorale Pentru arătura de toamnă Așa­dar, cu fiecare zi trecută, bună, rea, se apropie sorocul ră­­fuelit. Diminețile cu soare parcă își trimit tot mai tremurător, mai diafan, lumina crudă peste lanu­rile și cuprinsurile acestei țări, în miez de vară, în grea cum­pănă.­­ Soarele ce s’ar cere copt și co­tropitor mângâie cu degete de o­­broseală însăși pământul pus la grea încercare. Devastările adu­se de furia cerului, au lăsat în urmă mâl­­ jale și împotmoleală grea în sufletele gospodarilor cu acareturile dărâmate, cu încro­­peala sărăciei luată de puhoaie, cu credințele surpate... Și peste locurile sinistrului au început să plutească grabnic și croncănitor, corbi. Corbii electo­rali cu manifeste de minciună, cinism și uscat sunet de oase. . .Corbii atot stăpânitori astăzi, Gări mină turmele desculțe, cu ochii rătăciți pentru doi poli și o pâine, pe pavajul pustiu al stră­zilor Capitalei, pe subb balcoane regale, pentru a dovedi ceia ce nu e nevoie să se mai­ dovedea­scă : popularitatea, marea popu­laritate a partidului național­­țărănesc, aceiaș popularitate ne­cruțătoare ca microbul ciumei, ce te cuprinde cu sau fără vrere. Căci dacă sătenii ce s’au supus ordinelor guvernului primind să „demonstreze“ popularitatea, au făcut-o ușor, fără șovăială, au procedat așa cum le dictează ex­periența venită de departe, de la năvălirile cu băjenii și de la vre­murile dominate de fanar, așa cum o fac, cu stoicism și în fața plăgilor trimise de ceruri. Vor asculta săptămâni de-a rândul, până la sorocul răfuelii, în arșița soarelui de vară și dis­cursurile acelora ce-i stăpânesc, vor asculta tumultul vorbelor ca șuvoaie ce alunecă și vor clătina din cap, repetând zicala din moși strămoși: „Apa trece pietrele ră­mân Dar în ziua hotărâtă, cu simțul chibzuit al românului, de tot­deauna, ei vor ști bine să aleagă neghina de grâu și vor face trea­bă, așa cum au fost învățați din părinți și o fac la arta lor, an cu an. Ascultă tunetele furtunii, aș­teaptă să treacă prăpădul, căci ei știu că e trecător, și au mai vă­zut multe altele ca acesta, dar în ora socotelii își vor pune în cum­pănă toată chibzuiala cu care au fost dăruiți, findcă acea oră e a lor și numai a lor. N’au de­cît să se înșire în fața l­or minciunile, n’au de­cît să ră­­une hodorogii cuvintele deșăn­­ite cari arată că regimul acesta V altădată a adus raiul pe pă­«nt va face și acum la fel, n’av­ut să privească mistificarea atâtă a lucrurilor trăite, ce­­ii își vor face datoria așa­­e-o dictează conștiința lor, și ca în toate actele ca un drum soartei lor și a ce­va fi cu atât mai “Marea lor a fost și îndelungi Dacă de atâtea ori s’au lăsat­­ înșelați de canalia electorală ce­­ scotea din sacul de boșcar, fă­­­­găduinți cu nemiluita, dacă spi­­­­ritul de toleranță căpătat odată­­ cu picătura de sânge a părinți­lor din părinți, a îngăduit aștep­tarea unor nădejdi cu care sufle­­­­tul de poet al neamului e înzes­­­­trat din belșug, — de astă dată, j —alegătorii în impas, nu vor mai fi călăuziți decât de faptele în­cercate. Să-i păzească sfântul pe toți acei care au fost odată cu priso­sință drămuiți,, de „mintea româ­nului cea mai de pe urmă!“... Ziua alegerilor se apropie din ce în ce mai mult, ca aceia cînd, după culesul bucatelor, plugarii dau foc miriștilor, pentru a ur­mări, cu chiote de biruință și nă­duf, șobolanii înspăimântați, ie­șiți la drumul mare. Și arătura nouă se va întinde cu brazde curate, negre și rodni­ce, într’un aer răcorit. T. N. .......... ■ [UNK] [UNK] XOX-----------­ Perseverență și vârstă I *­­ * Se afirma, că tinerețea și perse­verența, e o legătură de noțiuni, imposibilă­­ tinerețe,­ ar însemna, după unii oa­meni, nenumărate în­cercări și infinite elanuri care se soldează cu des gusturi și depri­mări sterile. Generația care susține astăzi mișcarea noastră culturală, are printre multiplele ei calități de a­­firmare, o perseverență uimitoare în a activa prin cărți, reviste și con­ferințe, o perseverență nealt­erată nici de crize și acidente economi­ce, și nici de vitregia editorilor sau acreala rău­voitorilor. Grupările „Forum" și­ „Crite­rion" sunt asociații de tineri inte­lectuali, cari doresc și sunt siguri că activitatea lor va imprima di­rective noui culturii noastre. Prin conferințele care s’au ținut in iarnă și prin cele pe care le a­­nunță pentru la toamnă, „Forum" desbate probleme de cultură cu to­tul nouă în cercul preocupărilor culturale românești. De la economie politică la meta­fizică, și de la pictura franceză la literatura noastră, toate subiecte­le au fost tratate cu informație vastă, cu excelent spirit critic și în eleganta formă de expresie. Nimic pedant, nimic rigid , to­tul luat în serios și aprofundat, păstrând însă ritmul antrenant și viu al tinereții. Asociația „Criterion", recent în­tocmită, are planuri frumoase și cari nu vor rămâne în faza vise­lor irealizabile. Se proec­ează antologii îngriji­te din poetica și proza modernă, care vor fi traduse în câteva limbi occidentale. O editură a asociației va scoate cărți pe care editorii fricoși, se tem că vor pierde banii. O înțelegere sufletească și un­ contact continuu între membrii, va asigura solidaritatea grupului care fără exagerare, ar putea să însemne un curent în­­ istoria lite­raturii române actuale. Astfel, forțe care disparate s’ar fi irosit în eforturi parțiale, unite și stimulate reciproc prin calități și muncă necondiționată, vor înde­plini o lacună, un hiatus care e­­xistă intre vechea și actuala gene­rație. In străinătate: Pa un an, 1200 Lei; Pe șase luni, 600 Lei S­CLAVIA pe care o respingem!! ---------—­«MD «*♦ [UNK]*» «simbTM-------­ Ne găsim astăzi, la o teri­bilă răscruce a istoriei. Ni se cere, nici mai mult, nici mai puțtin, decât să abdicăm de la viața noastră independentă, să ne supunem super statului anonim și a­tot­puternic, pe ca­re îl conduc, la Genova­, con­cernele bancaro-industriale. Ni se trec pe sub ochi con­dicile rușinoase ale unei capi­tulări deghizate, condiții schi­țate de forul la a cărui gene­roasă tutelă, ne invită și ne tri­mit particiani de publicitate, și politiciani inconștienți, fara voivozilor,­—de un mile­niu a străjuit și a topit năvăli­rile. Ea se vede acum, oferită cu întregul ei drept la viață, bancherilor internaționali. România, stăpână de multe veacuri pe destinele ei, victo­rioasă prin sângele fiilor săi, prin jertfele-i curate și imense, ■— o aflăm astăzi pusă lângă mi­zera și învinsa Austrie, pe când cetele gras retribuite de ex­perți și bancheri, primiți cu toată curtoazia de ipochimenii ce ne conduc,­­ sosesc echi­pe, să ne asigure că, în adevăr, sclavia începe... " Numai că se înșeală și ban­­cocrația, și penibilii europeni interni cari speră că poporul românesc va tolera rușinea ce ni se prepară. De dragul nu știm căror titu­laturi pompoase, și în sprijinul celei mai periculoase dintre a­­venturi, inconștiența massivă care ne conduce, se poate lăsa convinsă ca să ducă țara în robia trusturilor bancare. Domnii bancheri, și savantele lor coloane volante și aspira­toare­i ar trebui să înțeleagă că au un singur drept, și numai u­­nul: să le achităm dobânzile , și să facem față, — dacă n'am făcut-o, — comisioanelor grase. Asta da: Exploatată ca orice debitor în novoe, România va trânti mereu, pe ghișeul celor cari nu văd înaintea lor de­cât socoteli și beneficii, — uzura pe care au sporit-o poftele nesfârșite ale capitalismului fe­roce, afiliate revoltătoarei ușu­rințe a marilor realizatori de împrumuturi blestemate. Vom plăti bancherilor cum plătim mereu, neîntrerupt, de multe zeci de ani. Vom plăti. Dar atât! După operația de transferi și „impái­so"­ralul domniilor lor, încetează!! Stăpâni la ghișee, ei nu pot, acești domni bancheri, să stă­pânească o țară liberă și un popor liber. Chiar dacă și-ar da mâna cu lașitatea și cu parve­nitismul demagogic intern. Indiferent de complicitățile dinăuntru, de senila acceptare a tuturor umilințelor, România respinge nu realizarea acestui plan îndrăzneț, dar măcar dis­cuția lui. Căci altfel­ vijelia pe care o întrevedem, vijelia care nu cu­noaște zăgazuri și menajamen­te, va trimete vai-vârtej, și poa­te, în forme puțin protocolare, la urma lor, la ghișeele lor, pe aventurierii de ori­unde, la o­­iiită cu sinistrele epave ale u­­nui neam care nu admite robia... Nu o admite, ori­cine i-ar o­­feri-o, și ori­câte abdicări sus­pecte, ar încerca s'o așeze pe meleagurile românești. Gu­vernul și Coroana ----------—— — In jurul unui manifest în care se abuzează de numele M. S. Regelui — Am reprodus ieri un manifest guvernamental împărțit în Ar­deal și reprodus de ziarele ami­cilor d-lui Iuliu Maniu și în care se spune alegătorilor Uă votlui, pentru candidații național-țără­­niști votează pentru M. S. Regele iar votând împotriva candidați­lor guvernului și ai Suveranului votează împotriva Tronului. Nici mai mult nici mai puțin. Am arătat că acest abuz incali­ficabil al guvernului abuz fără pereche în luptele noastre politi­ce, de a târî. Coroana în vălmă­șagul ciocnirilor dintre partide, este o atingere gravă care se a­­duce intereselor celor mai vitale ale țării și o lovitură îndreptată împotriva instituției monarhice îndeosebi. Arătările noastre nu au avut darul să emoționeze prea mult pe cei Vizați — comit ei doar­ în momentul de față abuzuri cari li se par și mai gravei — cari nici nu s-au ostenit măcar să declare, de formă, că manifestul fusese tipărit fără știrea conducătorilor respectivi ai organizațiilor gu­vernamentale. Dar credința, în tabăra al că­rei șef ocult e conspiratorul de la Bădăcin este că ’„ Suveranul a căzut Învins în lupta cu „gladia­torul* Iuliu Maniu, devenit ast­fel „strălucitul stăpân al desti­nelor românești“* și, prin urma­re, atitudinea urmată de învin­gător față de învins e cea logică, învingătorul se bucură de toate avantajele învinsului, deci auto­ritatea șefului statului trebue să fie­ pusă in serviciul „stăpânu­lui*" învingător. Manifestul temerar al amicilor d-lui Iuliu Maniu departe de a fi rezultatul unei erori sau unei acțiuni necugetate este, precum se vede, un act voit. Suveranul e prezentat ca un învins care și-a recunoscut eroarea și este obligat să și-o repare printr-un act pu­blic care să nu mai lase nici­ o îndoială despre prefer­inția Sa pentru partidul d-lui Maniu. Suveranul țării este înfățișat, de către acțiunea temerară a funcțiunii de la Cluj, ca cerând țării să acorde încrederea ei ami­­cil­or d-lui Maniu în frunte cu d-ni­i Aurel Dobrescu, Sever Bocu și Romul Boilă. Capul sta­tului, factorul constituțional care prin definiție este judecătorul o­­biectiv și senin al partidelor, este prezintat ca protector al tuturor compromișilor și al clienților ca­binetelor de instrucție. Suveranul țării este înfățișat ca luând partea detractorilor ve­chiului regat și dușmanilor de­clarați ai „regățenilor“­ și ai Bu­cureștilor cari nu mai sunt buni decât să servească drept obiectiv „bombardamentelor** d-lor Vaida și Maniu. Suveranul țării, coborât de pe piedestalul august al prestigiu­lui Și autorității Sale de către vanitatea ambițioasă a unor a­­venturieri politici care își schim­bă credințele constituționale, după avantajele cari li se dau s­au Li se retrag, acestea sunt concluziile logice și firești ale si­tuației create pe urma abuzurilor regimului. Actul incalificabil al guvernu­lui și al partidului din care ace­sta emană nu este numai ceea ce se numește, d­upă un clișeu peri­mat, un gest de „descoperire a Coroanei“*. Este pur și simplu, în toată gravitatea ei, o lovitură a­­dusă Tronului și instituției mo­narhice, cu consecințe cu mult mai greu de măsurat decât ace­lea ce le poate avea atitudinea adversarilor fățiș declarați ai Coroanei. D. von Vajda „desimte categoric" că ar fi dat ordin ca libertatea alegerilor să fie împiedicată. D. von Vajda se trudește zadarnic, pentru că nu declarațiile d-sale pot constitui un adevăr când realitatea e alta. Și de a­­ceastă realitate opinia publică leagă buna credință a d-lui von Vaida. Când pretutindeni agenții guvernului se dedau la sportul bâtei pe spinarea opozanților, când se schimbă comisiile inte­rimare și se mută funcționarii administrativi și magistrații, când prefecții, — național-țărăniști, — anunță „băi de sânge", cum poate fi luat în serios d. Vaida, în desmințirile sale ? Noi credem că ordin pe cale oficială n'a dat, dar procedând la măsurile pe care le-a luat în înțelegere cu prefecții guver­nului, d. von Vajda n'a intenționat altceva decât să împiedice libertatea alegerilor. Nu e nimeni atât de naiv să creadă că toată schimbarea produsă în administrație a fost făcută de guvern ca să lase cetă­țenilor libertatea de vot... Pentru că nici d. Vajda nu e așa de naiv ca să creadă că lăsând corpului electoral mâna liberă, na­­țional-țărăniștii ar mai fi obținut, undeva, simpatia! EXTERNI — Printe un decret guvernul sovietic ordona categoric func­ționarilor și autoritățile locale să respecte „legalitatea revoluțio­­­nară“ și să înceteze orice măsuri arbitrare, în deosebi față de populația rurală­— Delegația poloneza a prezentat comitetului pentru dezar­marea morală un proect de con­vocare a unei conferințe, pentru­ a se lua măsuri în chestiunea dezarmării morale în domeniul presei. — Se desminte oficial demisia guvernului Marini­ovici din Iugoslavia. Situația este însă tot așa de critică și se așteaptă iz­bucnirea imediată a crizei de guvern.­­ Conferința de la Lausanne este mai mu­lt decât eșuată. Se urmărește acum o formulă pentr­u amânarea ei. Punctul de vedere francez a căpătat întreaga ade­ziune a Angliei, și nu s-a mai pu­tut ajunge la nici o mediere între ele și Germania care cere nu nu­mai ștergerea reparațiilor dar și revizuirea tratatelor de la Ver­sailles . Astăzi se deschide la Paris conferința internațională a pe­trolului. Se urmărește anume reglementarea pieței mondiale în­ vederea restabilirii prețurilor prin contingentarea producției. — Conflictul dintre Reich și Statele federale germane a in­trat în faza de încetare prin acceptarea de către Reich a portu­lui uniformelor partidelor. — Se desminte știrea unei înțelegeri germano-polone. — Trupele japoneze au înaintat până la granița siberiana a Sovietelor, cuprinzând câteva stații și mai multe puncte strategice. Cine Citește ziarele și cunoaște te­roarea deslănțuită asupra țării de ca­binetul de aventură al d-lui von Vaj­da, menit — imaginați-vă! — să ne dea nici mai mult, nici mai puțin de­cât „alegeri libere”, ar zice că titlul de mai sus e o ironie deplasată. Ei bine iată însăș ziarul tutelat de d. von Vajda, „Patria“ de la Cluj, oficiosul pentru Ardeal al partidului, publică un foileton inept și comic întitulat exact: „Propaganda electorală în Ar­deal nu numai că este liberă, dar își însușește un caracter literar și estetic“. Poliloghie ridicată de șmecheri tâmpi, titlul e explicat mai la vale astfel: Ziarele partidelor adverse nouă um­plu zilnic pagini întregi de tipar, in cari se vorbește despre teroarea care ar exista deja de la începutul acestei campanii electorale. Oricine umblă in propagandă, știe perfect de bine că pretutindeni domnește cea mai mare­ libertate (sic). Mai mult decât atât, in Ardeal a­­ceastă propagandă câștigă o adevă­rată valoare de estetism popular, prin poeziile și prin lozincile pe cari le prăsesc țăranii noștri cuminți. (vedeți le „prăsesc" țăranii!...) Pentru adeverirea acestui fapt repro­ducem aici câteva poezii electorale compuse de țărani (INTRE NOI FIE VORBA...), cântate și recitate pe la adunările partidului național-țără­­nesc. (asta da firește!), c­­au ’ier-mai­ mici emfroy vbgkq sc Și urmează exemplele de „poezie e­­lectorală" (ce barbară și agramată a­­lăturare, ce mentalitate de troglodiți: „poezie — electorală“..., când națio­nal țărăniștii ne-au învățat, că bâta, cuțitul, brâul roșu, borșul de nas, cer­cul în chip de ștreang, astea, da, pot fi „electorale“ !) Iată o mostră. N’a muncit el viața to­ată Ca sbișî dea avutul său ORI ȘI CĂRUI nătărău... Ori ai cărui nătărău Adică, înțelegeți, n’are să-l dea de­­cât celor național-țărăniști. O spune chiar celor național-țără­niști. Căci cu plugul pe rotile Am muncit noi măi copile Veac d­e veac, zile de zile, „cu plugul pe rotile“ !), aluzia e la semnul electoral al esteților național­­țărăniști iar poezenția, care continuă în felul ăsta pe patru coloane îmbăco­site, se vede cât de colo că are „o a­­devărată valoare de estetism popular“­. Tot „estetism popular" găsim și un versuri de cloante produsul intelectual al cine știe cărui obscur agent de club cu perverse înclinări... lirice. Noi cu toții să strigăm De roată cu ne lăsăm Domnul Maniu să trăiască Țara să ne-o fericească. Covrigul, ce curios, a devenit roa­tă ! De unde se deduce că în țara ro­­mâneasca sub oblăduirea d-lui von Vajda și a complotistului de la Rădă­­cini, câinii n’or să mai umble cu co­vrigi in coadă, ci — de acum înainte — cu toți. Chiar cu acest preț, de vreme ce în­ Iași, fireaca mândră poezie populară­­ a noastră, a fost sacrificată nevoilor ei e­lectorate, național-țărăniștii vor să grjH­oemeze. Dar așa „propagandă elect­orală“m care își însușește un (asemenea!) ca­racter literar ȘI ESTETIC, să fie la ei acolo... „Poezii electorale“ Alegeri cu caracter literar și estetic ——-—­xox---------­ Citiți in pag. II-a 1) ACTIVITATEA COMISIEI IN­TERIMARE A MUNICIPIULUI SIBIU. 2) UN PICTOR AL MORJII. 3) ICARII FINANȚELOR. — JUles Barmst — 4) SUPLIMENTUL LA TARIFUL DE TRANSPORT ROMANO-IUGO­­SLAV. 5) COMEMORAREA EROILOR DUNGA ȘI POMOJIU IN A­MERIC­A. 6) MOZAIC ARTISTIC. ------------xox ............ Demisia guvernului iugoslav ? Viena, 30 (Rador)­ —Din Belgrad se anunță că în cursul unei audiențe la Suve­ran d, Maiinkovici și-ar fi prezentat azi demisia. Știrea nu este confirmată oficial. In cadrul umei concepții Dacia, înainte de isvoarele scrise Nu e o simplă întâmplare, lipsită de o semnificație deosebită, faptul că la împlinirea a 60 de ani a ilustrului istoric, animator și apostol, d. Nicolae Iorga, se înseră în Omagiu, ce i se în­china cu această ocazie, un articool: „Asupra răspândirii nord-vestice a Tracilor la începutul istoriei“", semnat de d. profesor loan Andrieșescu. Cunoscător și înțelegător al întregii istorii universale, d. profesor N. Iorga pornea de la baza străveche tracică a națiunii noastre de esență traco-daco­­română pentru a scrie istoria poporu­lui român. Urmând o altă cale, de arheolog, in lumea mărturiile materiale păstrate în pământ d­ela semințiile cari au sălăș­­luit pe aceste meleaguri ale Daciei îna­inte de isvoarele scri­se,­­în hotarele ei, altele decât cele de azi, d. I. Andrie­­șescu ajunge ]a concepția unui traeism cu­­ mult mai vechiu decât mileniul al II-lea a. Chr. Tot ceea ce săpăturile sistematice sau întâmplarea scot la lu­mina zilei, nu arată de loc că în jurul anului 2000 a. Chr. să fi venit in cu­prinsul Daciei noui­ populații cu­ceri sa înceapă aci epoca bronzului. A fost o conți­n­ui­tete și o genși greață­ puternică a populațiilor din regiunile noastre, de un pronunțat tradiționa­lism, încă de la începutul neoliticului, legat de elementul geografic din vechi timpuri. Și dacă migrațiuni pe cale peelitică, sau năvăliri violente, s’au abătut peste băștinașii de aici­, frân­­gând într’un moment dat linia etno­grafică, aceasta nu înseamnă că stă­pânii au devenit supuși și nouți veniți stăpânitori. Ca să nu ne îndepărtăm prea mult de aceste vremuri anterioare istoriei, să ne gândim numai la procesul de desnaționa­lizare și asimilare în massa Tracilor, a Agatiișilor cei iubitori de lux din epoca herodolgică: aproape cu greu putem să le descoperim națio­nalitatea scito-iraniană: sub viața a­­ceasta curat­a tracică pe care o duc când îi semnalează Herodot (sec. V a. Chr.) în­­ harta etnografică a „Stațiea*“. Procesul nu va fi fost deosebit și nici cu mult înaintea acestei vremi: cei înrădăcinați, în pământul lor din timpuri imemoriabile, topesc în ființa lor etnică pe venetici, Ie împrumută numele la noroc, dar ei rămân tot­deauna e­lementul persistent. Nu e de mirare că Herodot întâlnise pe aici un popor „nemuritor“ și Zal­­moxis propovăduia nemurirea sufle­tului, stăruind invidia lumii heleoice și pregătind fără să știe calea crești­nismului triumfător, dacă privim ex­traordinara bogăție a realizărilor plas­tice al­e neoliticilor Daciei, concreti­zări religioase răspunzând nevoii­ permanente a sufletului. Pe de altă parte superioritatea indiscutabilă a a­­ces­tor idoli, plasticiizări ale gândului religios, ne arată pe băștinașii Daciei anterioare mileniului II-lea a. Chr., înzestrații cu o structură sufletească înaltă. Tot Nordul „barbar“ în concepția helenică a dat Sudului pe Orpheu și Tamiris. Azi e greu să mai admitem cata­clisme etnice cu care ar începe o e­­pocă în preistorie și protoistorie. Stu­diul vestigiilor materiale, cari­ sunt a­­desea ori mai vorbitoare decât isvoa­­rele scrise, ne do­ver­ebe că nu tot ceea ce e scris înseamnă istorie“ (d. N. Iorga) ci că dinamismul vieții univer­sale se poate urmări în modestele u­­nelte și ustensile, ceramică și podoa­be, cu mai mulți sorți de isbâmdă pen­tru întregirea vieții unui popor în toată latura ei casnică, în viața­ zilnică a marilor și numeroșilor anonimi, cari nu scriu pergamente, nu lasă­ stele fu­nerare, nu-și ridică monumennte cu numele lor, nu se proclamă zei,­aci, în produsele domestice­, ca și în me­moriile unui necunoscut din marea Spasia a celor mulți, vor găsi oglinda fidelă a unui popor sau seminție. Examinarea acestei lăture a dus pe d. I. Andrieșescu la concepția stră­veche a elementului tracic din com­ponența etnică — fizică­ și spirituală, — a nației noastre. Din studiul pregă­tit încă înainte de răsboi: „Ceramica lusatiană și răspândirea Tracilor spre Nord-Vest‘‘, d-sa a dat publicității doar un fragment cu interpretarea da­telor istorice, — „reflexi­uni mai noui ale unor stări de lucruri îndepărtate“— lăsând pentru mai târziu partea ar­heologică. Lucrarea e un răspuns pornit din lumea arheologilor — și mai ales un arheolog dela noi — contra unei ten­dențioase opere a lui U.­ Kahrsfeldt: „Cerpo-Decii“. In legătură cu studiile asupra Tracilor și a vremurilor pre— și protoistorie, stă și felul de a con­cepe istoria Românilor. Istoricii veacului trecut, de un pro­nunțat dogmatism umanist, în frunte cu Gáspár Zeuss, nu recunoșteau ve­chimea Daco-Geților la Nordul Dună­rii anterioare sec. IV-ilea a Chr., și deci a elementului tracic. Nielibur și Kiepert părăsesc în parte această concepție. Istoria noastră de început ere pe B. P. Hașdeu, Gr. Tocilescu și A. D. Xe­­nopol ca reprezentanți ai acestei pri­me faze. Abia după ce W. Tomaschek defi­nește individualitatea etnică a Traci­lor, cu locul de bașt­ie și răspândirea lor, „care se va înțelege drept una ne­îndo­inic nord-sudic“ (după d. I. An­­drieșescu), Sildestul se emancipează de vechile teorii ce nu îi­­ atribuiau o co­loratură ger­ma­n­o -cel­to-slavă și e câș­tigat pentru frees­imul străvechi­u. Felul de a concepe istoria noastră națională de început se schimbă: D. Onciu și în deosebi d. profesor N. Iorga, istoric cu vederi largi de sin­­teză, pornesc de la baza străveche tra­cică a neamului nostru. Unitatea de civilizație ce se observă în neolotic în tot s­ud es­tu­l european are la bază o unitate etnică. Dacă în unde regiuni apar deosebiri, acestea nu sunt în fond, decât diferențieri re­­gim­nați, pe cari le putem ușor trece pe seama unui clan sau trib. O ace­iași unitate s’a menținut in parte și pentru mai târziu. Astăzi trebue să plecăm dela cele mai îndepărtate timpuri preistorice în urmărirea istoriei poporului nostru. Altfel nu vom înțelege nici puternica organizare a Daco-Geților lui Bure­­bi­ste și Decebal, sau a regilor proas­păt scoși din săpături și nu vom în­țelege nici coloratura specifică pe care o dă românismul la Dunăre altoit pe tulpina străveche, viguroasă a abori­genilor Daco-Geți. Această continuitate și persistență a aceluiaș neam dealungul atâtor mi­lenii ne duce la un adânc învățământ: încrederea in vitalitatea și geniul po­porului nostru. D. BERCIU |

Next