Neamul Românesc, ianuarie 1933 (Anul 28, nr. 1-22)

1933-01-01 / nr. 1

Anul XXVIII No. 1 NEAMUL ROMANESC Ziarul Partidului Nationalist-Democrat DIRECTOR POLITIC N. IORGA REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI (I) Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) Telefon 31260 2 LEI Baminică 1 Ianuarie 1934 C I la tarft nn an» 8)0 Pa ‘ ‘a'' ■■«* Peatrn aatorlUțt șt lgstlt unnl; 1000 tei la străinătate Pe an an. taeo lei . Pe aase vini.­­509 Lei DIRECTOR N. GEORGESCU „NEAMUL ROMÂNESC" TRIMETE TUTURORA, CALDELE LUI URĂRI DE BUCURIE ȘI VOE BUNA. „NEAMUL ROMÂNESC» CREDE CA NU E DEPARTE ZIUA CÂND VA ÎNVINGE DREPTA­TEA UNUI POPOR ÎNȘELAT MEREU, ZIUA CÂND SE VOR PRĂBUȘI DEFINITIV SPRIJINATORII MINCIUNEI, CARE SAPA CREDINȚA ȘI ÎNCREDEREA. LA MULȚI ANI. INTERNE In acțiunea noastră, nu încercăm tentațiile intrigei. Nu urmă­rim de­cât binele public, pe care l-am slujit totdeauna. Un guvern unitar, e în ori­ce caz răspunzător moralmente. O aventură cu zece programe, cu pitici pe cât de omniscienți pe atât de neputincioși, condusă de famelici sau de păpuși fri­guroase și înfrigurate, — ar constitui un punct culminant al ră­­­tăcirei noastre interne. Inutil să subliiem prin urmare, că alt­ceva de­cât cancanul, pulsează în îngrijorarea noastră. Nevoile și durerile imense ale țarei, sunt nesocotite. Se vorbește iar, de retragerea regimului eșit din ultimele spasmuri ale maeștrilor de culise. Curente și grupări de guvern, se bănuesc, anihilând reci­proc binele, cât de mic, — care ar putea să fie realizat. Complicații externe, amestecate în vârtejul intern, amenință zilele regimului Maniu, — ca să pregătească terenul surprizei care se apropie. Noi știm ce acumulare de ambiții pune la cale, noua jucărie. Cunoaștem din ce loc, de departe, aparate cu fir și fără fir, continuă vasta înscenare de acum câteva luni. Și rămânem uimiți în fața virtuozității cu care se dărâmă tot, se nivelează tot, pentru ca în acest pustiu neînsuflețit și totuși pasional, să apară minusculii stăpânitori ai deșertului politic............ Nu partidele mari, dar cele eroice și sănătoase, au rolul să cheme grija tuturor, împotriva ofensivei care­iar se pregătește, în tenebre. Țara aceasta, nu poate apuca un An Nou, care să e­libereze din teribila scavie a minciunei ? Și cei buni, ei, câți mai sunt, n'au de spus nici o vorbă răs­picată ? însemnările unui trecător de AL Lascarov Moldovah­a Se închee un an. Conform uzu­lui, în asemenea prilejuri, se spun cuvinte de închidere, urmate de altele de început pentru o epo­că necunoscută. Lucrare deseori zădarnică, de vreme ce totul nu se reduce decât la o protocolară uzanță, la o zi considerată ea sin­gură ca început de an. Anul, de fapt, poate începe în fiece clipă, fără ca pentru aceasta să-l fixăm în cadru unei solemnități. Intr’un singur caz am putea spune că începem cu adevărat un an nou, și anume atunci când am simți o înoire în duhul nostru, — o părăsire a unor făgașe sufle­tești și apucarea pe altele noui, firește mai frumoase și mai... o­­menești de­cât cele de mai îna­inte. Iată, a mai trecut un an... Via­ța ni s’a apropiat cu încă un an de termenul ei. Ce-a adus a­­cest an pentru duhul nostru, — cel al fiecăruia în parte și cel al tuturor, laolaltă? Nu-mi îngă­­due credința să fiu îndurat în răspunsul meu, — totuși, lumeș­­te, mâhnirea cearcă să urce ie­deră cotropitoare peste suflet și să-l amărască, luându-i așezarea și stingându-i zările de nădejde. Trăim o vreme care, simpto­matic și adânc, caută a statornici prin fapte, tragedia și agonia, i­­dealismului în societatea noas­tră, începând cu individul, trecând prin cămin și ajungând la obște, toate ne poartă a crede că afir­mația de mai sus e adevărată. In lupta ce dăm în fiecare cli­pă, individul nu mai are la teme­lia cugetului și faptei lui, acea e­­idealistă, fără de care vin­ Bke o pură fantezie a absur­­l^m­ai aflăm azi in viața .^^r.esc resort u) acela BL BL & B Bl Bfc. BL Căminul ? Dar bine, nu vedem cum el se nărue mai ales d­in pri­cină că i-am răpit aproape cu totul idealismul familiar, acea putere miraculoasă de rodnic le­gământ, care i-a făcut tăria și splendoarea altă dată? Ce fel de cămine se fac azi? Le vedem, — și ni se întunecă sufletul privind la șubrezenia și la lipsa lor de rost... Mai bine de­loc... Copilul este aruncat din socotelile acestui nou gen de cămin, — și te în­trebi ce rost mai are atunci acest fapt al existenței noastre? Expe­riment care duce, de cele mai multe ori la divorț sau — și mai rău — la un așezământ ciudat, hibrid, mort, ridicul. Lipsa de orizont—pe care nu­mai idealismul conjugal o poate îndepărta — a făcut din căminul românesc un organism care pie­re... Unde vom ajunge, nimeni n’ar putea spune... Viața socială? Priviți peste tot cum, lipsită de chiagul idealis­mului, a ajuns un turn al lui Ba­bel. Nu mai poți conta pe­ o vor­bă, — pe un ceas de întâlnire, — nu mai poți garanta de cinstea nimănui, — nu mai afli nicăiri o oază de odihnă spirituală, — te înăbuși, ca de fum de pucioasă, în atmosfera morală a ceasului de față... O știm și o simțim cu toții atât de bine... (Continuare in pag. Ila) In jurul conferinței economice mondiale Paris, 30. (Rad­or). — Ziarul „Pe­tit Parisien“ publică declarațiile pe care i le-a făcut d. Norman Da­vis cu privire la viitoarea confe­rință economică mondială. Ameri­ca, a spus d-sa, va pune chestiu­nea materiilor prime în primul rând, pentru a se ajunge la o mic­șorare a stocurilor mondiale și a se încerca stabilizarea preturilor. D. Davis subliniază că unul din cele mai grele obstacole pentru co­merțul international îl reprezintă fluctuațiile a numeroase devize. Statele­ Unite sunt interesate in mod deosebit la stabilizarea lirei sterline. eD această chestiune este pe care Statele­ Unite, ea producă­­însă legată și problema argintului, doare de argint, ar vrea să o vadă ■L2uran­il in programul conferin­a încheiat, arătăndu-și con­­că succesul con­ferin­ței nu­­ L fi desăvârșit fără un­­­Bl mzboi ■l B. CA Urăm­ Să facem și noi urările noastre în momentul cînd le cere datina de la fiecare pen­tru fiecare. Să le facem, de­și, în felul cum merg lucrurile, după un an trist, ne așteaptă, ori­cît ar voi să ne încînte optimismul de inconștiență și acela de comandă, un an încă mai trist. Deci urăm Coroanei care a voit să participe la guverna­rea țerii și, care s'a lăsat in­fluențată, pentru a fi la urmă învinsă, ceia ce trebuie pentru a-și îndeplini rostul pe care datina i-l impune și Constituția nu i-l interzice: o voință statornică, pe atît de hotărîtă, pe cît de calmă, pe atît de curajioasă, pe cît de chibzuită, cu ferirea de tot ce, ca intrigă, scade domniile în judecata istoriei, care uită pe unestitori și judecă numai pe aceia cari înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor rămîn responsabilii. Urăm regimului actual să ispășească prin fapte bune pă­catul originar al amenințărilor și conspirațiilor prin care s'a așezat. Și urăm să-și armoniseze ambițiile care-l rod și să eli­mine pe acela care-l pîndește. Urăm partidelor să găsea­scă alți oameni de­cît aceia cari prin luptele lor în fond de ca­racter pur personal au înveninat țara fără a o putea servi. Și, pentru că nici una din aceste dorinți nu se va îndeplini, urăm ierii multă, multă răbdare. N. IORGA încă un an, s’a pierdut, clipă cu clipă. Dintre gârbovii cari cu o ui­mitoare precizie, pleacă, totdea­una în noaptea de 31 Decembrie, spre imensul necunoscut, unul măcar n’a comis imprudența, nici n’a avut fantezia să se întoarcă în lumea noastră. Un sfert de oră, cel puțin! Pentru oamenii cari cearcă să sfredelească enigmele firei și nu reușesc de­cât să constate imen­sele prăpăstii ale eternului, eve­nimentul ar reuși să intereseze. El ar fi reconfortant și pentru robusta încredere pe care o mai conservă naivii, că s’ar putea să se întoarcă... anii buni. Plecare definitivă, prin urma­re. Pe care o regretă și cei cari rămân, temporar de­sigur. In ori­ce caz, am găsit totdeauna că e imprudent ca ori­ce Nou An să ne fie prezentat, din punct de vedere al teh­nicei grafice, ca un copilaș rumen, buclat și bucălat. In el poți recunoaște pe conții maeștrilor Nordului, sau ai Re­­nașterei, de pe pânzele celebre. Imprudență pe care o complec­­tează cea mai sângeroasă nedrep­tate. Căci așa cum orice An Nou e un model stereotip ca vârstă, copil adorabil ce se poate confunda lesne cu reclamele Ca­­dum, — anul care pleacă ne este prezentat invariabil într-o ținută care iradiază numai descu­rajări. Moșul gârbovit, ruda săracă, a cărui plecare constitue și un mo­tiv puternic pentru un generos suspin de ușurare este acelaș băe­țel duios, care, cu cinci­zeci și­­ două de săptămâni înainte, te in­­i­vita sa-i prepari biberonul, în al­ternativa că n’ai avea la îndemâ­nă unul lăsat de Dumnezeu... Numai două­spre­zece luni au trecut peste cârlionță noului nă­scut. In ajunul fatalului epilog al lui Decembrie, plete lungi, de un argintiu uniform, l-au schimbat cu desăvârșire. E un bătrân octogenar, în o­­chii căruia dacă se mai recunosc străfulgerări de viață. Dezespe­­rat, sub poveri nebănuite, își trage cismele rupte cu o nesfârșită greutate. Privirile-i infestate de durere îți transmit fără voe ceva din î­năluirea lui fizică, din lamenta­­bila-i ținută... Două semestre, mai exact două duzini de b­enzine, au operat fu­rioase, pentru chipul îmbujorat al copilului primit deunăzi cu flori și cu aclamații nesfârșite, ri«­­pu­tnrip­stä și inconstantă. Sărmanul bătrân, unde îi e fră­gezimea de anul trecut și surâsul divin al pruncului căzut din eter­nitate, în fantastica noapte a lui Decembrie 1932! Travesti­ul e prea șarjat, — ori­cum. E mai mult o desfigurare, plină de cruzimi nebănuite. De ce i se dă Anului trecut, care pleacă, această inadmisibilă prezentare? Să fi comis numai orori, ca să pară un simplu și ne­fericit birnic român? ...Și în fiecare 31 Decembrie, mă gândesc melancolic la un an îmbătrânit peste măsură, — pe când decenii de viață omenească, nu reușesc să opereze între noi, o atât de oribilă metamorfoză... E posibil un mai categoric răs­puns, — pentru cei cari se îndo­­iau de numărul vieților neimpo­zabile încă, — pe cari ori­ce con­tribuabil autohton le poartă în pieptul lui de aramă nativă?.... Bătrânul An pleacă totuși să­­ se încadreze în rândurile strămo­șilor, de unde să încerce, în noap­tea de pomină, o revanșă, o re­vanșă împotriva răului. Să urmeze în ori­ce caz desti­nul ante­mergătorilor, colaborând cu câte puteri i s’au mai lăsat, la legenda nescrisă încă, a seco­lelor de totdeauna. * Pe drumul lui, pe care își duce mâhnirea și sfâșietoarea dezilu­zie în nestatornicia omenească, calcă greoi pe sub arcadele înflo­rite de brumă.... Priviți-i, depăr­­t târdii­ SS C70 c­i însis ție­­ asupra, arborii de argint, și-au întins într’o frățească înțelegere, încremeniți și solidari, miile de brațe sclipind în noapte, — să ofere celui care pleacă, o alee­ fan­tastică, pe care de departe, cad potop valurile amețitoare de lu­mină.... Aceiași duioșie a firei, acoperă astfel așa de puțin strategica re­tragere a bătrânului, ca să-i as­cundă, pe cât ar fi cu putință, nesfârșita ingratitudine a omu­lui. N. G. 19­3 3 Criza culturii contemporane Există o atare criză ? Fără îndoială, că de n’ar fi, nu s’ar povesti... Răsunetul imens pe care l-a a­­vut cartea sa Pieirea apusului, Spengler îl datorește cuvintelor de foc prin cari a biciuit deșer­tăciunea culturii apusene de azi. S’au înmulțit cumplit artiștii, scriitorii și savanții, conferințele și expozițiile, concertele și tea­trele, asociațiile, congresele, săr­bătorile și comemorările, pre­miile și banchetele, colaborările și subvențiile, institutele și că­lătoriile de cercetare, cooperările naționale și internaționale, — a­­tâtea rituri, tot mai bogate, ale unei religii din care a sburat credința, ale­ unor temple năpă­dite de zarafi.» Gloria a ajuns o femee de stradă, care se dă fie­căruia și nu-i credincioasă nimă­nui... Muzele, cu fața tencuită, văruită, vopsită și zugrăvită, scurte la păr, la minte și la ro­chii, vin la domiciliu cu ora.. O­­lympul, accesibil cu trenul, fără pericol, închiriază cu luna ca­mere mobilate... Nu se mai în­chină nimeni, nici lui Apollo, nici Minervei, ci numai înaripa­tului Mercur, cel mai vecinic pe drumuri, zeul negoțului și al re­clamei­­... și al minciunii!...). Erau altă­ dată în fiecare țară trei-patru scriitori, admirați de întreaga lume civilizată. In vre­mea noastră de interregn, sunt cincizeci, toți pe acelaș plan și nici unul definitiv consacrat... Unii, talente necomplete, ratate, diforme, nesănătoase, — copii de bătrânețe ai clasei stăpânitoare; alții, odraslele mulțimii, încă, nu de ajuns cultivate, bogați in ima­gini și ’n instincte, dar lipsiți de cerebralitate; iar alții, cei mai mulți, simpli soitici, porniși ai literaturii, ce ni declară te tetefe­viewuri, că viața-i un voiaj șar­mant, plin de mici plăceri, aven­turi și surprize... Aceștia fabri­că, — la rece, — netrebnice su­rogate, sustrăgând scriitorilor de altădată, tipuri, atmosferă, pro­cedee, concepții, și îmbrăcându­­le cu îndemânare în haine de confecție... Din operele lor, ne­putința și minciuna put la cer!... „Duceți-va prin toate expozi­țiile, concertele, teatrele, și veți găsi numai abili punători în sce­nă și nebuni sgomotoși, cari se amuză a pregăti pentru piață ceva care în forul lor interior este de mult simțit ca Zadarnic, de prisos... „Ca să trăiască“ — la ce nevoe? — Zece mii de inși se screm cu uriașe greutăți de carton... Ce avem noi azi sub nu­de H. SANIELEVICI mele de „artă“? O muzică min­cinoasă, plină de zgomotul arti­ficial al grămezilor de instru­mente; o pictură mincinoasă pli­nă de efecte idioțești, exotice și de afiș; o arhitectură mincinoa­să, care din comoara de forme a mileniilor trecute „întemeiază" la fiecare zece ani un nou stil, în numele căruia face fiecare ce vrea; o plastică mincinoasă, care fură din Assyria, din Egipt și din Mexic.“ (Spengler). Am deschis adineauri pe Al­fred de Vigny („Servitude et grandeur militaires“) și am cetit o povestire scurtă și simplă: Laurette ou le cachet rouge. Sub această simplicitate însă, ce era (Continuare în pag. Il-a) Pârleazul anilor Anul nou, zămislit într’o noap­te plină de datini, sclipiri de stele și cristale de ghiață, începe să-și desfășure trena, maiestos.... Cu gânduri grele, îmbucurări de o clipă și frământări in alua­tul inconsistent al speranței, omul întâmpină noutatea primei zile, legat de aceleași obiceiuri strămoșești ce i-au legănat copi­lăria. După ce, din amurgul unei zile sfârșite, cea din urmă a unui an în care și-a lăsat o parte din via­ță,­­ a ascultat la geamuri și în murmurul de afară, urătorii cu vorbe de dincolo de veac, în di­mineața zilei noi se simte ușurat de povara trecută, cu pieptul gol în valul proaspăt al timpului. Se cuvîne ca, in fața fiecărui An Nou sosit ca un sol alb, ca o fluturare de adio și îndemn de drum, si ascultam, svonul râu­lui îndepărtat care poartă fărâme din viața noastră, pierdute pen­tru totdeauna. Intre noaptea care se distramă tot mai iute și mai amețitor și zorii unei zile ce își ridică pleoa­pa încet, degetul lui Dumnezeu se strecoară ușor, însemnând cu aur și mir, cursul vremii. Pe fruntea fiecăruia străluce steaua către care a pornit și pașii șovăelnici se îndârjesc. Prilej de reculegere și avânt, Anul Nou, pârleaz al timpului, trebuie întâmpinat cu sprinte­neală și sărbătorit cu veselie. Iar departe, vi zarea vieții să ne pregătim zi cu zi, ca să ne zâmbească odată, mângâietoare înflorirea curată, ca merii ca perii ca toamna cea bogată cu toate 'ndestulată... Viui Nicolau I EXTERNE Acum trei sute șaizeci și câte­va zile însemnam pe răboj înce­putul anului peste care se lasă astăzi obrocul, închizând ofi­lite speranțele pe care le suscita. 1932 avea înaintea lui proble­me cari, pregătite în cursul câ­torva ani, urmau să capete în­­sfârșit o rezolvare menită să li­niștească evenimente răscolite din adânc. Aveam conferința reparațiilor și tot pe atât de importantă con­ferința dezarmării. Astăzi când anul se încheie, căutăm cu îngrijorare împrejur. Nici o piedică nu a fost urnită din loc în drumul cruntei riva­lități economice, după cum nici o punte nu a fost întinsă între adversarii de ost. Schimbări peste schimbări. — anul acesta am avut cele mai multe căderi de guverne, — au dovedit cu prisosință imposibili­tatea de a se trasa o linie de vii­tor. Haosul stăpânit de conven­țiile de până acum n’a încetat­ vânt de superstiție prin cura lui fără soț prin problemele cari i-au fost date spre rezolvare și pe cari le-a trecut încă de pe acum anu­lui 1934. Anul care trebuia să însemne începutul temeinic al păcii s’a soldat cu cele mai crunte cioc­niri, cu strașnice invenții chimi­ce, cu tipuri noui de avioane de bombardament și tancuri titanice. Anul păcii, — după cum era a­­nunțat — a fost în realitate anul luptelor crâncene pe teren în Manda­uria și statele sud-ameri­­cane, anul celor mai teribile cioc­niri ale diplomației de culise. Au învins intrigile și revanșar­zii și s-au pus temeliile combina­țiilor cari vor distruge tratatele și hotarele actuale. Un an care a împlântat săgețile înveninării vremii care vine. Iată perspectiva pentru 1933. Ne înarmăm învinși și învingă­tori în pofida pământului a cărui roadă nu ne mai satură. I. Din potrivă. Anul 1933 aduce un Fantezii îndreptățite o eră nouă ? Ca să întreție o rază de speran­ță în sufletul unei omeniri în­spăimântate de sminteala rostului veacurilor, — sau poate ca să mă­rească babilonia zilelor noastre, astrologii — reveniți din nou la modă ca și magii prevestesc în scurtă vreme începtul unei noui epoci în viața pământului. Drept este că toate concluziile cari se trag din cercetarea în­­­deaproape a stărilor de azi duc­e la aceiași încheiere, că se prăbu­șește o civilizație și că pe ruinele ei o epocă nouă, de purificare a omenirii, începe. Primul simptom este mersul trepidant al vieții, desfășurarea într-un ritm accelerat a eveni­mentelor de ordin social, econo­mic, financiar și politic de la ma­rele război încoace. Omenirea — adică civilizația actuală, — îmbă­trânește în momentul de față cu o iuțeală algebrică. Se înghesu­­iesc evenimentele, se înșiruesc gloriile, se tocesc noțiunile în toate domeniile, se nasc și mor idolii mulțimilor, într’un an în aceiași măsură cât cuprindea îna­inte o jumătate de veac de ră­gaz. In delirul unor friguri cari nu prevestesc nimic bun, omenirea aiurează. Anemiată de atâtea sfor­țări cari au întrecut puterile ei, intelectul i se slăbește până la irosirea puterii de comprehen­siune și până la ștergerea din memorie a legilor sociale și poli­tice cari au condus până acum rasa umană pe planeta noastră. In ciuda aparențelor create de înflorirea culturii fizice și a spor­turilor fizicul însuși al omului a slăbit. Boale noui se nasc și răresc în împrejurări misterioase rândurile, — dovadă aglomera­rea de morți subite neexplicate la atâția oameni tineri. Omul e mai puțin rezistent ca înaintea războiului ce a însemnat, precum se vede, o mare etapă în istoria omenirii, mai puțin apt pentru muncă, capacitatea lui creatoare e diminuată ca și puterea lui de a percepe. Cu toată râvna instituțiilor cul­­turale cari nu numai că au rămas aceleași, dar au și sporit ca nu­măr, cultura a scăzut la un nivel îngrijorător în toate țările. Titlu­rile universitare nu mai garan­tează decât, că omul nu e un anal­fabet, — și atâta tot. Memoria se în­unecă parcă — asistăm zil­nic la dovezi dureroase despre acest lucru — și creerul omenesc pare ros de un morb ascuns și neînduplecat. Literatura universală este de o calitate cu totul inferioară, când nu e de-a dreptul produsul unor­udecăți cari scapă de sub hotarele normalului. Arta de toa­te felurile, pictura și sculptura au căzut într’o dese sperantă sta­re de decadență, iar muzica a îm­prumutat de-a dreptul sunetele dezarticulate ale satelor afri­­­­cane.­­ In ce privește știința, judecând­­ după aparență s’ar putea crede­­ că ea singură se află în stare de­­ progres. In realitate nu e așa.­­ Cercetați bine și veți vedea că­­ toate descoperirile noui nu sunt decât acelea cari servesc la dis­trugere sau dă amploare, și justi­ficare ideii de distrugere. Toate invențiile servesc spre a semăna jalea, ruina și moartea, fie că ele aparțin categoriei armelor ofen­sive, fie defensivei. Orice altă invenție în afară de cele distru­gătoare nu există în realitate, — cel mult sunt adevărate mistifi­cări. Citim din când în când prin ziare telegrame care anunță de­scoperiri senzaționale pe terenul medicinei, sau al chirurgiei, sunt simple glume fără a doua zi. Știința serioasă, pusă în­ ser­viciul omenirii suferinde sau al unor idealuri de pace și de pro­gres este lovită și ea de aceiași neînțeleasă paralizie. Nu mai vorbim de știința eco­nomiei politice, a sociologiei și a politicei pure. Toți economiștii zilelor noastre și-au renegat învă­țăturile și s’au declarat incapabili să facă față situației. Echilibrul economic și financiar care era baza civilizației actuale s’a rupt și toate legile lui s’au răsturnat fără ca cineva să fi găsit secre­tul restabilirii. Ca o consecință, nici oamenii politici nu mai co­respund rolului și atribuțiunilor lor. La eclipsa de oameni se a­­daugă și lipsa oricărei experiențe față de evoluția rapidă a stărilor noui. (Conlwolsis îai pag. IiI-a) ---------xox — ----­Anul nou va fi mai rău . Cu cât anul financiar se apropie cu atât frigurile crizei de zdrun­cină și pe cei mai mari capitaliști — cuprinde tot mai mult sufletele pustiite și mințile tocite în nepu­tință de a născoci noui soluții și diverse teorii pentru combaterea maladiei financiare — criza. ‘ Și dacă acest lucru se petrece în lumea oamenilor de cifre, desi­gur că nici aceia cari trae­sc de azi pe mâine, nu vor fi lipsiți de fră­mântările ce le aduc grija și proba­bila lipsă de pâine a zilei de mâine. Ei nu știu ce înseamnă an fi­nanciar, buget comprimat etc. In lumea sbuciumului lor, veni­rea­ sfârșitului de an însemnează încă o victorie asupra greutăților cu cari s’au sbătut vreme de 365 zile în șir. Așteaptă ei oare cu bucurie anul nou ? Desigur că nu — timpul pa­re că aduce surprize din ce în ce mai dureroase atingând într'o mă­sură oarecare și sufletul și mintea. Lumea nevoiașă devine din ce în ce mai nerăbdătoare, tot mai re­voltată și lipsită parese și de ele­mentarul bun simț. Lipsa mijloacelor de existență duce fatalmente la idei și fapte cari ies din cadrul obicinuit al vie­­ții normale. Numai așa se explică starea de spirit ce a cuprins de la o vreme clasa acelora ce muncesc agonisind strictul necesar. Anul n­u nu aduce nici o umbră de bucurie, nici o rază de amăgi­toare speranțe. Copleșit de și revoltă se m­ărginesc în lumgk : AM jm JBBHHHBBH

Next