Neamul Românesc, ianuarie 1933 (Anul 28, nr. 1-22)
1933-01-01 / nr. 1
Anul XXVIII No. 1 NEAMUL ROMANESC Ziarul Partidului Nationalist-Democrat DIRECTOR POLITIC N. IORGA REDACȚIA Șl ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI (I) Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) Telefon 31260 2 LEI Baminică 1 Ianuarie 1934 C I la tarft nn an» 8)0 Pa ‘ ‘a'' ■■«* Peatrn aatorlUțt șt lgstlt unnl; 1000 tei la străinătate Pe an an. taeo lei . Pe aase vini.509 Lei DIRECTOR N. GEORGESCU „NEAMUL ROMÂNESC" TRIMETE TUTURORA, CALDELE LUI URĂRI DE BUCURIE ȘI VOE BUNA. „NEAMUL ROMÂNESC» CREDE CA NU E DEPARTE ZIUA CÂND VA ÎNVINGE DREPTATEA UNUI POPOR ÎNȘELAT MEREU, ZIUA CÂND SE VOR PRĂBUȘI DEFINITIV SPRIJINATORII MINCIUNEI, CARE SAPA CREDINȚA ȘI ÎNCREDEREA. LA MULȚI ANI. INTERNE In acțiunea noastră, nu încercăm tentațiile intrigei. Nu urmărim decât binele public, pe care l-am slujit totdeauna. Un guvern unitar, e în orice caz răspunzător moralmente. O aventură cu zece programe, cu pitici pe cât de omniscienți pe atât de neputincioși, condusă de famelici sau de păpuși friguroase și înfrigurate, — ar constitui un punct culminant al rătăcirei noastre interne. Inutil să subliiem prin urmare, că altceva decât cancanul, pulsează în îngrijorarea noastră. Nevoile și durerile imense ale țarei, sunt nesocotite. Se vorbește iar, de retragerea regimului eșit din ultimele spasmuri ale maeștrilor de culise. Curente și grupări de guvern, se bănuesc, anihilând reciproc binele, cât de mic, — care ar putea să fie realizat. Complicații externe, amestecate în vârtejul intern, amenință zilele regimului Maniu, — ca să pregătească terenul surprizei care se apropie. Noi știm ce acumulare de ambiții pune la cale, noua jucărie. Cunoaștem din ce loc, de departe, aparate cu fir și fără fir, continuă vasta înscenare de acum câteva luni. Și rămânem uimiți în fața virtuozității cu care se dărâmă tot, se nivelează tot, pentru ca în acest pustiu neînsuflețit și totuși pasional, să apară minusculii stăpânitori ai deșertului politic............ Nu partidele mari, dar cele eroice și sănătoase, au rolul să cheme grija tuturor, împotriva ofensivei careiar se pregătește, în tenebre. Țara aceasta, nu poate apuca un An Nou, care să elibereze din teribila scavie a minciunei ? Și cei buni, ei, câți mai sunt, n'au de spus nici o vorbă răspicată ? însemnările unui trecător de AL Lascarov Moldovaha Se închee un an. Conform uzului, în asemenea prilejuri, se spun cuvinte de închidere, urmate de altele de început pentru o epocă necunoscută. Lucrare deseori zădarnică, de vreme ce totul nu se reduce decât la o protocolară uzanță, la o zi considerată ea singură ca început de an. Anul, de fapt, poate începe în fiece clipă, fără ca pentru aceasta să-l fixăm în cadru unei solemnități. Intr’un singur caz am putea spune că începem cu adevărat un an nou, și anume atunci când am simți o înoire în duhul nostru, — o părăsire a unor făgașe sufletești și apucarea pe altele noui, firește mai frumoase și mai... omenești decât cele de mai înainte. Iată, a mai trecut un an... Viața ni s’a apropiat cu încă un an de termenul ei. Ce-a adus acest an pentru duhul nostru, — cel al fiecăruia în parte și cel al tuturor, laolaltă? Nu-mi îngădue credința să fiu îndurat în răspunsul meu, — totuși, lumește, mâhnirea cearcă să urce iederă cotropitoare peste suflet și să-l amărască, luându-i așezarea și stingându-i zările de nădejde. Trăim o vreme care, simptomatic și adânc, caută a statornici prin fapte, tragedia și agonia, idealismului în societatea noastră, începând cu individul, trecând prin cămin și ajungând la obște, toate ne poartă a crede că afirmația de mai sus e adevărată. In lupta ce dăm în fiecare clipă, individul nu mai are la temelia cugetului și faptei lui, acea eidealistă, fără de care vin Bke o pură fantezie a absurl^mai aflăm azi in viața .^^r.esc resort u) acela BL BL & B Bl Bfc. BL Căminul ? Dar bine, nu vedem cum el se nărue mai ales din pricină că i-am răpit aproape cu totul idealismul familiar, acea putere miraculoasă de rodnic legământ, care i-a făcut tăria și splendoarea altă dată? Ce fel de cămine se fac azi? Le vedem, — și ni se întunecă sufletul privind la șubrezenia și la lipsa lor de rost... Mai bine deloc... Copilul este aruncat din socotelile acestui nou gen de cămin, — și te întrebi ce rost mai are atunci acest fapt al existenței noastre? Experiment care duce, de cele mai multe ori la divorț sau — și mai rău — la un așezământ ciudat, hibrid, mort, ridicul. Lipsa de orizont—pe care numai idealismul conjugal o poate îndepărta — a făcut din căminul românesc un organism care piere... Unde vom ajunge, nimeni n’ar putea spune... Viața socială? Priviți peste tot cum, lipsită de chiagul idealismului, a ajuns un turn al lui Babel. Nu mai poți conta pe o vorbă, — pe un ceas de întâlnire, — nu mai poți garanta de cinstea nimănui, — nu mai afli nicăiri o oază de odihnă spirituală, — te înăbuși, ca de fum de pucioasă, în atmosfera morală a ceasului de față... O știm și o simțim cu toții atât de bine... (Continuare in pag. Ila) In jurul conferinței economice mondiale Paris, 30. (Rador). — Ziarul „Petit Parisien“ publică declarațiile pe care i le-a făcut d. Norman Davis cu privire la viitoarea conferință economică mondială. America, a spus d-sa, va pune chestiunea materiilor prime în primul rând, pentru a se ajunge la o micșorare a stocurilor mondiale și a se încerca stabilizarea preturilor. D. Davis subliniază că unul din cele mai grele obstacole pentru comerțul international îl reprezintă fluctuațiile a numeroase devize. Statele Unite sunt interesate in mod deosebit la stabilizarea lirei sterline. eD această chestiune este pe care Statele Unite, ea producăînsă legată și problema argintului, doare de argint, ar vrea să o vadă ■L2uranil in programul conferina încheiat, arătăndu-și concă succesul conferinței nu L fi desăvârșit fără unBl mzboi ■l B. CA Urăm Să facem și noi urările noastre în momentul cînd le cere datina de la fiecare pentru fiecare. Să le facem, deși, în felul cum merg lucrurile, după un an trist, ne așteaptă, oricît ar voi să ne încînte optimismul de inconștiență și acela de comandă, un an încă mai trist. Deci urăm Coroanei care a voit să participe la guvernarea țerii și, care s'a lăsat influențată, pentru a fi la urmă învinsă, ceia ce trebuie pentru a-și îndeplini rostul pe care datina i-l impune și Constituția nu i-l interzice: o voință statornică, pe atît de hotărîtă, pe cît de calmă, pe atît de curajioasă, pe cît de chibzuită, cu ferirea de tot ce, ca intrigă, scade domniile în judecata istoriei, care uită pe unestitori și judecă numai pe aceia cari înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor rămîn responsabilii. Urăm regimului actual să ispășească prin fapte bune păcatul originar al amenințărilor și conspirațiilor prin care s'a așezat. Și urăm să-și armoniseze ambițiile care-l rod și să elimine pe acela care-l pîndește. Urăm partidelor să găsească alți oameni decît aceia cari prin luptele lor în fond de caracter pur personal au înveninat țara fără a o putea servi. Și, pentru că nici una din aceste dorinți nu se va îndeplini, urăm ierii multă, multă răbdare. N. IORGA încă un an, s’a pierdut, clipă cu clipă. Dintre gârbovii cari cu o uimitoare precizie, pleacă, totdeauna în noaptea de 31 Decembrie, spre imensul necunoscut, unul măcar n’a comis imprudența, nici n’a avut fantezia să se întoarcă în lumea noastră. Un sfert de oră, cel puțin! Pentru oamenii cari cearcă să sfredelească enigmele firei și nu reușesc decât să constate imensele prăpăstii ale eternului, evenimentul ar reuși să intereseze. El ar fi reconfortant și pentru robusta încredere pe care o mai conservă naivii, că s’ar putea să se întoarcă... anii buni. Plecare definitivă, prin urmare. Pe care o regretă și cei cari rămân, temporar desigur. In orice caz, am găsit totdeauna că e imprudent ca orice Nou An să ne fie prezentat, din punct de vedere al tehnicei grafice, ca un copilaș rumen, buclat și bucălat. In el poți recunoaște pe conții maeștrilor Nordului, sau ai Renașterei, de pe pânzele celebre. Imprudență pe care o complectează cea mai sângeroasă nedreptate. Căci așa cum orice An Nou e un model stereotip ca vârstă, copil adorabil ce se poate confunda lesne cu reclamele Cadum, — anul care pleacă ne este prezentat invariabil într-o ținută care iradiază numai descurajări. Moșul gârbovit, ruda săracă, a cărui plecare constitue și un motiv puternic pentru un generos suspin de ușurare este acelaș băețel duios, care, cu cincizeci și două de săptămâni înainte, te inivita sa-i prepari biberonul, în alternativa că n’ai avea la îndemână unul lăsat de Dumnezeu... Numai douăsprezece luni au trecut peste cârlionță noului născut. In ajunul fatalului epilog al lui Decembrie, plete lungi, de un argintiu uniform, l-au schimbat cu desăvârșire. E un bătrân octogenar, în ochii căruia dacă se mai recunosc străfulgerări de viață. Dezesperat, sub poveri nebănuite, își trage cismele rupte cu o nesfârșită greutate. Privirile-i infestate de durere îți transmit fără voe ceva din înăluirea lui fizică, din lamentabila-i ținută... Două semestre, mai exact două duzini de benzine, au operat furioase, pentru chipul îmbujorat al copilului primit deunăzi cu flori și cu aclamații nesfârșite, ri«putnripstä și inconstantă. Sărmanul bătrân, unde îi e frăgezimea de anul trecut și surâsul divin al pruncului căzut din eternitate, în fantastica noapte a lui Decembrie 1932! Travestiul e prea șarjat, — oricum. E mai mult o desfigurare, plină de cruzimi nebănuite. De ce i se dă Anului trecut, care pleacă, această inadmisibilă prezentare? Să fi comis numai orori, ca să pară un simplu și nefericit birnic român? ...Și în fiecare 31 Decembrie, mă gândesc melancolic la un an îmbătrânit peste măsură, — pe când decenii de viață omenească, nu reușesc să opereze între noi, o atât de oribilă metamorfoză... E posibil un mai categoric răspuns, — pentru cei cari se îndoiau de numărul vieților neimpozabile încă, — pe cari orice contribuabil autohton le poartă în pieptul lui de aramă nativă?.... Bătrânul An pleacă totuși să se încadreze în rândurile strămoșilor, de unde să încerce, în noaptea de pomină, o revanșă, o revanșă împotriva răului. Să urmeze în orice caz destinul antemergătorilor, colaborând cu câte puteri i s’au mai lăsat, la legenda nescrisă încă, a secolelor de totdeauna. * Pe drumul lui, pe care își duce mâhnirea și sfâșietoarea deziluzie în nestatornicia omenească, calcă greoi pe sub arcadele înflorite de brumă.... Priviți-i, depărt târdii SS C70 ci însis ție asupra, arborii de argint, și-au întins într’o frățească înțelegere, încremeniți și solidari, miile de brațe sclipind în noapte, — să ofere celui care pleacă, o alee fantastică, pe care de departe, cad potop valurile amețitoare de lumină.... Aceiași duioșie a firei, acoperă astfel așa de puțin strategica retragere a bătrânului, ca să-i ascundă, pe cât ar fi cu putință, nesfârșita ingratitudine a omului. N. G. 193 3 Criza culturii contemporane Există o atare criză ? Fără îndoială, că de n’ar fi, nu s’ar povesti... Răsunetul imens pe care l-a avut cartea sa Pieirea apusului, Spengler îl datorește cuvintelor de foc prin cari a biciuit deșertăciunea culturii apusene de azi. S’au înmulțit cumplit artiștii, scriitorii și savanții, conferințele și expozițiile, concertele și teatrele, asociațiile, congresele, sărbătorile și comemorările, premiile și banchetele, colaborările și subvențiile, institutele și călătoriile de cercetare, cooperările naționale și internaționale, — atâtea rituri, tot mai bogate, ale unei religii din care a sburat credința, ale unor temple năpădite de zarafi.» Gloria a ajuns o femee de stradă, care se dă fiecăruia și nu-i credincioasă nimănui... Muzele, cu fața tencuită, văruită, vopsită și zugrăvită, scurte la păr, la minte și la rochii, vin la domiciliu cu ora.. Olympul, accesibil cu trenul, fără pericol, închiriază cu luna camere mobilate... Nu se mai închină nimeni, nici lui Apollo, nici Minervei, ci numai înaripatului Mercur, cel mai vecinic pe drumuri, zeul negoțului și al reclamei... și al minciunii!...). Erau altă dată în fiecare țară trei-patru scriitori, admirați de întreaga lume civilizată. In vremea noastră de interregn, sunt cincizeci, toți pe acelaș plan și nici unul definitiv consacrat... Unii, talente necomplete, ratate, diforme, nesănătoase, — copii de bătrânețe ai clasei stăpânitoare; alții, odraslele mulțimii, încă, nu de ajuns cultivate, bogați in imagini și ’n instincte, dar lipsiți de cerebralitate; iar alții, cei mai mulți, simpli soitici, porniși ai literaturii, ce ni declară te tetefeviewuri, că viața-i un voiaj șarmant, plin de mici plăceri, aventuri și surprize... Aceștia fabrică, — la rece, — netrebnice surogate, sustrăgând scriitorilor de altădată, tipuri, atmosferă, procedee, concepții, și îmbrăcândule cu îndemânare în haine de confecție... Din operele lor, neputința și minciuna put la cer!... „Duceți-va prin toate expozițiile, concertele, teatrele, și veți găsi numai abili punători în scenă și nebuni sgomotoși, cari se amuză a pregăti pentru piață ceva care în forul lor interior este de mult simțit ca Zadarnic, de prisos... „Ca să trăiască“ — la ce nevoe? — Zece mii de inși se screm cu uriașe greutăți de carton... Ce avem noi azi sub nude H. SANIELEVICI mele de „artă“? O muzică mincinoasă, plină de zgomotul artificial al grămezilor de instrumente; o pictură mincinoasă plină de efecte idioțești, exotice și de afiș; o arhitectură mincinoasă, care din comoara de forme a mileniilor trecute „întemeiază" la fiecare zece ani un nou stil, în numele căruia face fiecare ce vrea; o plastică mincinoasă, care fură din Assyria, din Egipt și din Mexic.“ (Spengler). Am deschis adineauri pe Alfred de Vigny („Servitude et grandeur militaires“) și am cetit o povestire scurtă și simplă: Laurette ou le cachet rouge. Sub această simplicitate însă, ce era (Continuare în pag. Il-a) Pârleazul anilor Anul nou, zămislit într’o noapte plină de datini, sclipiri de stele și cristale de ghiață, începe să-și desfășure trena, maiestos.... Cu gânduri grele, îmbucurări de o clipă și frământări in aluatul inconsistent al speranței, omul întâmpină noutatea primei zile, legat de aceleași obiceiuri strămoșești ce i-au legănat copilăria. După ce, din amurgul unei zile sfârșite, cea din urmă a unui an în care și-a lăsat o parte din viață, a ascultat la geamuri și în murmurul de afară, urătorii cu vorbe de dincolo de veac, în dimineața zilei noi se simte ușurat de povara trecută, cu pieptul gol în valul proaspăt al timpului. Se cuvîne ca, in fața fiecărui An Nou sosit ca un sol alb, ca o fluturare de adio și îndemn de drum, si ascultam, svonul râului îndepărtat care poartă fărâme din viața noastră, pierdute pentru totdeauna. Intre noaptea care se distramă tot mai iute și mai amețitor și zorii unei zile ce își ridică pleoapa încet, degetul lui Dumnezeu se strecoară ușor, însemnând cu aur și mir, cursul vremii. Pe fruntea fiecăruia străluce steaua către care a pornit și pașii șovăelnici se îndârjesc. Prilej de reculegere și avânt, Anul Nou, pârleaz al timpului, trebuie întâmpinat cu sprinteneală și sărbătorit cu veselie. Iar departe, vi zarea vieții să ne pregătim zi cu zi, ca să ne zâmbească odată, mângâietoare înflorirea curată, ca merii ca perii ca toamna cea bogată cu toate 'ndestulată... Viui Nicolau I EXTERNE Acum trei sute șaizeci și câteva zile însemnam pe răboj începutul anului peste care se lasă astăzi obrocul, închizând ofilite speranțele pe care le suscita. 1932 avea înaintea lui probleme cari, pregătite în cursul câtorva ani, urmau să capete însfârșit o rezolvare menită să liniștească evenimente răscolite din adânc. Aveam conferința reparațiilor și tot pe atât de importantă conferința dezarmării. Astăzi când anul se încheie, căutăm cu îngrijorare împrejur. Nici o piedică nu a fost urnită din loc în drumul cruntei rivalități economice, după cum nici o punte nu a fost întinsă între adversarii de ost. Schimbări peste schimbări. — anul acesta am avut cele mai multe căderi de guverne, — au dovedit cu prisosință imposibilitatea de a se trasa o linie de viitor. Haosul stăpânit de convențiile de până acum n’a încetat vânt de superstiție prin cura lui fără soț prin problemele cari i-au fost date spre rezolvare și pe cari le-a trecut încă de pe acum anului 1934. Anul care trebuia să însemne începutul temeinic al păcii s’a soldat cu cele mai crunte ciocniri, cu strașnice invenții chimice, cu tipuri noui de avioane de bombardament și tancuri titanice. Anul păcii, — după cum era anunțat — a fost în realitate anul luptelor crâncene pe teren în Mandauria și statele sud-americane, anul celor mai teribile ciocniri ale diplomației de culise. Au învins intrigile și revanșarzii și s-au pus temeliile combinațiilor cari vor distruge tratatele și hotarele actuale. Un an care a împlântat săgețile înveninării vremii care vine. Iată perspectiva pentru 1933. Ne înarmăm învinși și învingători în pofida pământului a cărui roadă nu ne mai satură. I. Din potrivă. Anul 1933 aduce un Fantezii îndreptățite o eră nouă ? Ca să întreție o rază de speranță în sufletul unei omeniri înspăimântate de sminteala rostului veacurilor, — sau poate ca să mărească babilonia zilelor noastre, astrologii — reveniți din nou la modă ca și magii prevestesc în scurtă vreme începtul unei noui epoci în viața pământului. Drept este că toate concluziile cari se trag din cercetarea îndeaproape a stărilor de azi duce la aceiași încheiere, că se prăbușește o civilizație și că pe ruinele ei o epocă nouă, de purificare a omenirii, începe. Primul simptom este mersul trepidant al vieții, desfășurarea într-un ritm accelerat a evenimentelor de ordin social, economic, financiar și politic de la marele război încoace. Omenirea — adică civilizația actuală, — îmbătrânește în momentul de față cu o iuțeală algebrică. Se înghesuiesc evenimentele, se înșiruesc gloriile, se tocesc noțiunile în toate domeniile, se nasc și mor idolii mulțimilor, într’un an în aceiași măsură cât cuprindea înainte o jumătate de veac de răgaz. In delirul unor friguri cari nu prevestesc nimic bun, omenirea aiurează. Anemiată de atâtea sforțări cari au întrecut puterile ei, intelectul i se slăbește până la irosirea puterii de comprehensiune și până la ștergerea din memorie a legilor sociale și politice cari au condus până acum rasa umană pe planeta noastră. In ciuda aparențelor create de înflorirea culturii fizice și a sporturilor fizicul însuși al omului a slăbit. Boale noui se nasc și răresc în împrejurări misterioase rândurile, — dovadă aglomerarea de morți subite neexplicate la atâția oameni tineri. Omul e mai puțin rezistent ca înaintea războiului ce a însemnat, precum se vede, o mare etapă în istoria omenirii, mai puțin apt pentru muncă, capacitatea lui creatoare e diminuată ca și puterea lui de a percepe. Cu toată râvna instituțiilor culturale cari nu numai că au rămas aceleași, dar au și sporit ca număr, cultura a scăzut la un nivel îngrijorător în toate țările. Titlurile universitare nu mai garantează decât, că omul nu e un analfabet, — și atâta tot. Memoria se înunecă parcă — asistăm zilnic la dovezi dureroase despre acest lucru — și creerul omenesc pare ros de un morb ascuns și neînduplecat. Literatura universală este de o calitate cu totul inferioară, când nu e de-a dreptul produsul unorudecăți cari scapă de sub hotarele normalului. Arta de toate felurile, pictura și sculptura au căzut într’o dese sperantă stare de decadență, iar muzica a împrumutat de-a dreptul sunetele dezarticulate ale satelor africane. In ce privește știința, judecând după aparență s’ar putea crede că ea singură se află în stare de progres. In realitate nu e așa. Cercetați bine și veți vedea că toate descoperirile noui nu sunt decât acelea cari servesc la distrugere sau dă amploare, și justificare ideii de distrugere. Toate invențiile servesc spre a semăna jalea, ruina și moartea, fie că ele aparțin categoriei armelor ofensive, fie defensivei. Orice altă invenție în afară de cele distrugătoare nu există în realitate, — cel mult sunt adevărate mistificări. Citim din când în când prin ziare telegrame care anunță descoperiri senzaționale pe terenul medicinei, sau al chirurgiei, sunt simple glume fără a doua zi. Știința serioasă, pusă în serviciul omenirii suferinde sau al unor idealuri de pace și de progres este lovită și ea de aceiași neînțeleasă paralizie. Nu mai vorbim de știința economiei politice, a sociologiei și a politicei pure. Toți economiștii zilelor noastre și-au renegat învățăturile și s’au declarat incapabili să facă față situației. Echilibrul economic și financiar care era baza civilizației actuale s’a rupt și toate legile lui s’au răsturnat fără ca cineva să fi găsit secretul restabilirii. Ca o consecință, nici oamenii politici nu mai corespund rolului și atribuțiunilor lor. La eclipsa de oameni se adaugă și lipsa oricărei experiențe față de evoluția rapidă a stărilor noui. (Conlwolsis îai pag. IiI-a) ---------xox — ----Anul nou va fi mai rău . Cu cât anul financiar se apropie cu atât frigurile crizei de zdruncină și pe cei mai mari capitaliști — cuprinde tot mai mult sufletele pustiite și mințile tocite în neputință de a născoci noui soluții și diverse teorii pentru combaterea maladiei financiare — criza. ‘ Și dacă acest lucru se petrece în lumea oamenilor de cifre, desigur că nici aceia cari traesc de azi pe mâine, nu vor fi lipsiți de frământările ce le aduc grija și probabila lipsă de pâine a zilei de mâine. Ei nu știu ce înseamnă an financiar, buget comprimat etc. In lumea sbuciumului lor, venirea sfârșitului de an însemnează încă o victorie asupra greutăților cu cari s’au sbătut vreme de 365 zile în șir. Așteaptă ei oare cu bucurie anul nou ? Desigur că nu — timpul pare că aduce surprize din ce în ce mai dureroase atingând într'o măsură oarecare și sufletul și mintea. Lumea nevoiașă devine din ce în ce mai nerăbdătoare, tot mai revoltată și lipsită parese și de elementarul bun simț. Lipsa mijloacelor de existență duce fatalmente la idei și fapte cari ies din cadrul obicinuit al vieții normale. Numai așa se explică starea de spirit ce a cuprins de la o vreme clasa acelora ce muncesc agonisind strictul necesar. Anul nu nu aduce nici o umbră de bucurie, nici o rază de amăgitoare speranțe. Copleșit de și revoltă se mărginesc în lumgk : AM jm JBBHHHBBH