Neamul Românesc, ianuarie 1934 (Anul 29, nr. 1-22)
1934-01-03 / nr. 1
Anul XXIX Nr. 1 1T**Í poștal* ptittt* IÄ numerar «mf. ațmohlrri Dir. fî-le V. T. T. Ne, J 55038*3*. DIRECTOR POLITIC N. IORGA ZIARUL PARTIDULUI NAȚIONALIST-DEMOCRAT REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA BUCUREȘTI (I) Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) Telefon 3.70.88 2 LEI /gg®* CENTS' .r.rumiMIP ) _______________________Mlaronri 3 Ianuarie 1934 P I j Pe ao an, 600 tel; Pe sase mat, >00 tei * *r Pențrnj^arfțațMUn«rtIț«^^ In strilails!«; Pa nn na. 1800 Lei Pe sase inni, 600 Le! DIRECTOR N. GEORGESCU INTERNE Jurnalul d-lui H. Nicolson de N. N Lmgnemim • D. Harold Nicolson., fiul diplomatului englez Sir. Arthur Nicolson, a publicat un „jurnal“ cu amintirile sale de la Conferința păcii. Doamna Elisa I. . C. Brătianu a răspuns, documentat și cu o metodă de argumentare impecabilă, în „L’Indépendance Roumaine“. Este de remarcat informația solidă, fineța de ton cu grația unei abia simțite ironii, mândria națională hotărâtă, — totul înfășurat într’o formă discretă și delicată, cu care doamna Elisa Brătianu risipește de câte ori se încearcă cineva a ridica lui văl de penumbră asupra memoriei soțului său ilustru. Să ne fie îngăduit o modestă contribuție. Este cu totul straniu cum d. Nicolson, care putea și trebuia să fie exact informat, afirmă lucruri atât de eronate. Așa, dar, vorbind de greutățile întâmpinate la Conferința păcii din causa unor tratate cu aliații de atunci afirmă că „In Aprilie 1916 am contrupt Italia și am făcut-o să deserteze Tripla Alianță“, etc. Asupra termenelor atât de grele ca „conrupt“ și „deșertarea de la Triplice“, este probabil că d. Mussolini va răspunde cu energia sa obișnuită. Noi vom releva ignoranța totală asupra acestei chestiuni din partea d-lui Nicolson. D. Camille Barrère, membru al Institutului și fost ambasador al Franței la Roma, a publicat in „La Revue des deux Mondes“, numărul de la 1 Maiu 1931 un studiu diplomatic cu titlul „Les responsabilités du Prince de Bülow, unnde arată, referindu-se la unele afirmații ale diplomatului german, cât de greșită a fost pentru Germania politica agresivă a lui Bülow față de Franța. Dar in scrierea d-lui Barrère, se vedeam fapt nou, că Italia nu de la 1916, dar încă de la 1902 avea o înțelegere secretă cu Franța, obținută de ilustrul ambasador francez atunci, adică la 1902, de la ministrul italian de afaceri străine Prinetti, foarte muuluțumit, acesta, de întrevederea ce avusese la Veneția, în acelaș an 1902, cu Bülow relativ la reînvierea Triplei Alianțe. D. Barrice spune textual, p. 101, al. penultim, că la două luni după reîntoarcerea d-lui Prinetti la Roma „acordu rile franco-italiene din 1902 era semnate“. Aci se vede finețea diplomatului francez și lipsa de „flair“ a prințului de Bülow, care n'a știut și n’a simțit că aliata sa Italia, încă de la 1902 nu mai putea conta pentru Germania și Austro-Ungaria. Este cu neputință ca măcar la 1916 Ministerul de Afaceri străine al Marii Britanii să fi ignorat tractațiunile secrete din 1902 dintre d. Barrère și Prinetti. Atunci la ce se reduce „conrupția“ Italiei la 1916 ? Cum poate să semneze un om serios asemenea fantezi pe care rămâne ca guvernul Italiei să le califice ? Relativ la afirmația d-lui Nicolson că Take Ionescu ar fi fost la Consiliul de Coroană de la Sinaia din 3 August 1914 pentru o intervenție imediată alături de Antantă, pe lângă propria declarație din acea seară de pomină a regelui Carol, citată de doamna Brătianu, mai există și confirmarea ei riguros exactă, ce se vede în raportul telegrafic secret No. 68 din 4 August 1914 al ministrului german Waldhhausen către Ministerul Afacerilor străine din Berlin, unde diplomatul Germaniei relatează convorbirea ce a avut a doua zi de Consiliu cu regele Carol, despre cele discutate între rege și oamenii politici români. Regret că nu am spațiul necesar de a publica în întregime raportul d-lui Waldhhausen, căci conține și alte lucruri interesante. Dacă Takeonescu ar fi susținut așa ceva regele i-ar fi spus-o d-lui Waldhhausen, negreșit. De altfel este știut că Take Ionescu a devenit internaționalist ceva mai târziu prin frumoasele articole de fond, nesemnate, ce publica prin ziarul său de atunci „La Roumanie“. Mai departe, Presa Triplei Alianțe, după Consiliul de Coroană de la 3 August 1914, a deslănțuit violente atacuri contra noastră fiindcă nu am fi respectat tratatul. D. Nicolson greșește când afirmă că I. Brătianu ar fi cerut, la Consiliu ca „să se ignoreze tratatul“, iar doamna Brătianu are perfectă dreptate când spune că Ionel Brătianu a cerut „să se aplice“ convenția cu Triplicea, Tripla alianță și regele Carol, cerând guvernului român in(Continuare în pag. 17-s). I. G. DUCA o crimă odioasă înlătură dintr'o viață politică în care avea încă o pagină de scris, ocaza care l-ar fi putut caracterisa puterea de creațiune, căci talentul de a vorbi și de a scrie era de atîtea decenii cunoscut, pe șeful partidului liberal. El cade în datorita îndeplinire a sarcinii de apărător ai ordinei decît care, nimic nu se impune mai mult ca astăzi. Omul de o fină inteligență care dispare în atît de grozave împrejurări și în jurul sicriului căruia nici un om de bine nu trebue să lipsească, nu era făcut pentru această criză politică de astăzi și poate chiar pentru nici un fel de politică. Dispozițiile lui erau ale unui scriitor, — și a scris multe frumoase pagini, — și ale unui profesor, și se uită anii de profesorat al tinerețelor sale. Fire impresionabilă, el se supunea unor voinți mai tari decît dînsul, ca a lui Ion I. Brătianu care l'a dominat așa de mult, n'a fost desigur din partea-î o greșeală pe care a plătit-o așa de scump, acea de a crede că-l poate înlocui într'un astfel de partid și în astfel de vremuri. Tot ce era în el artă, eleganță, atitudine studiată, nu se mai potrivea într’un timp cînd ce trebue, este asprimea în stare a zdrobi alte asprimi. A primit puterea cu melancolie — așa l-am văzut ultima oară — și amintirea lui nu va fi aceia a oratorului cu violențe impuse și studiate, ci a unui aristocrat politic, supraviețuind vremuri care nu se vor întoarce poate niciodată, dar care se vor impune admirației, pentru tot ce-au cuprins ca eleganță a gestului și a vorbei. N. IORGA Neadevărurile revizioniștilor maghiarri O scrisoare a d-Inl profesor Morcineu dels Blaf D. profesor N. IORGA a primit așa de frumoasele rânduri care urmează.: Blajk 23/X11/1933 Mult stimate de profesor, ■Revizionismul unguresc, în lupta pentru câștigarea de aderenți, nu mai cunoaște nici un hotar. Statul vecin, face cele mai mari sacrificii bănești pentru a inunda lumea cu fel de fel de scrieri și publicații, prim care tendențios încearcă să dovedească „marea nedreptate“ ce i sa făcut, prin diferitele tratate, de pace. Ligi și asociații lucrează in acest sens, redactând ziare și reviste, im cari mai suntem arătați, ca o țară barbară, unde minoritățile sunt cu totul lipsite de drepturi, supuse unui tratament vitreg, fără posibilități de a se cultiva și educa în limba maternă. . La, toată această operă de hulă și ponegrire , întemeiată pe miraciuma,ți fals, ce răspunde ,și cum reacționează oficialitatea statului nostru? O știți d-stră mai bine decât oricine. Ne sfărămuim energiile în sterpe lupte de partid, care au deslănțuit noi furtuni de patimi, ele La um capăt al țării la altul, ne batjocorim legea și neamul, adâncind zi de zi prăpastia nimicitoare între clasele sociale ale poporului, fără ca cei chemați să se gândească la o sănătoasă aptera de educare și lămurire a opiniei puMice românești ori streine, arătând netemeinicia curentelor revizioniste deoparte, iar de aiita dreptatea cauzei noastre. Cercetările de arhive și documente împreunate cu consultarea statisticelor și isvoarelor vechi ungurești, înainte de veacul XIX, m’au convins că în adevăr fâșia de șes dela apusul țării n’a fost niciodată locuită de o populație ungurească în majoritate, ci din contră noi am format un bloc puternic până pe a 1840— 1845. Infiltrările ungurești sporadice ori în masă, sau făcut mai târziu, fie sub formă de colonizări sistematice, fie prin așezări izolate, la sate ori în centrele urbane. Creșterea puternică a elementului unguresc în legătură cu celelalte naționalități, a început mai ales după 1869, datorită nu atât aiparului pe cale naturală cât mai ales a maghiarizării făcută prin biserică, școală, administrație, etc. Alt mijloc puternic a fost falsificarea sistematică a datelor recensamiratelor, unde au fost trecuți sub rubrica „Unguri" toți cei cari declarau, că știu a vorbi această limbă. Așa am pierdut dela 1870 până la 1914 mai bine din jumătatea populației românească a șesului, înghițită în mossa ungurească. Aceste fapte — înfățișate în adevărata lor lumină, aș dori să le arăt în câteva conferințe auditorilor Universității Populare de la Văleni, în vara anului 1934. Cred că voi face un bun serviciu, celor pe cari dragostea de neam și dorul de învățătură îi grupează an de an, câteva săptămâni în jurul d-stră, arătându-le, că stăpânim cu bună dreptate actuala regiune de câmpie, că hotarul apusean nu mi-a fost dat din mita nimănui, și că în veacurile XV—XVIII eram risipiți mult mai puțin peste frontiera actuală, până în lunca Tisei și dincolo de Dunăre. Nadăjdueam, că aprobarea d-stră, pentru înfăptuirea acestui gând nu va întârzia. Cu ocazia sărbătorilor Nașterii Domnului și Anului Nou, rog pe Părintele îndurător sa vă dăruiască ani mulți încălcați de sănătate r. 5, ca să puteți îndrepta destinele neamului nostru spre adevăratele drumuri cari duc la înălțarea lui morală și la întărirea virtuților strămoșești. Primiți, vă rog, domnule profesor, asigurarea deosebitei mele stime, ȘTEFAN MORCINEU, profesor, Blaj. Memoriul francez predat guvernului german Berlin, 1 (Rador). — D. Francois Poncet, ambasadorul Franței la Berlin, a remis azi la Wilhelmstrasse memoriul francez prin care se fixează punctele principale ale coma uficărei pe care urmează să o facă cancelarului Hitler în numele guvernului francez, drept răspuns la propunerile făcute de Germania în chestiunea dezarmării. D. Iorga și d. Bethlen Confratele „Curentul“ publica următorul articol: D. profesor N. Iorga a dat Miercuri seară la Radio un răspuns campaniei cunoscute a contelui Bethan, care a încercat să animeze în favoarea revizionismului diversiunea așa zisă a „transilvanismului“ semnalată din vreme de altfel de către presa românească. D. Iuliu Maniu care vrea să pe logic în sentimentele patriotice a subliniat absurditatea politică a vederilor contelui Bethlen, față mai ales de concepția actuală a vieții internaționale care tinde spre unități politice largi D. profesor Iorga cu însuflețirea care face secretul de mare preț al istoriei sale, a arătat care este adevărul asupra dominației politice a ungurilor în Transilvania, dominație de suprafață, care nu și-a creat o viață istorică în această provincie, dominație „a unui rege absent urmărind, totdeauna alte, scopuri“. Contele Bethlen visând (deocamdată) Transilvania ca pe o „Elveție multi-națională'‘ autonomă, s’a grăbit să se prevaleze, reprezentând ungurimea, de drepturile cele mai numeroase asupra provinciei, deoarece Românii n’ar avea decât un drept pur numeric. Istoria politică a Transilvaniei e jucată, zice de actori unguri. Tocmai despre acești actori unguri: regi, principi, voevozi — vorbește d. Iorga. Centrul de gravitate al isprăvilor lor n’a fost niciodată viața Ardealului. Inițiativa locală a fost reprezentată de alte elemente decât cele ungurești, de sașii înșiși cari făceau politică, și a căror politică găsea totdeauna ecou la voevozii români de peste Carpați. La ce semnificație a ajuns deci dominația regatului maghiar prin principii și voevosii săi: „Nici o capitală căci ei rătăceau dintr’un castel în altul, sașii refuzând să-i primească, împotriva dreptului între zidurile cetăților lor. Nici o curte in jurul șaradei lor. Aproape nici o trupă permanentă, fiind siliți în caz de război să recurgă la chemarea nobililor maghiari și la contingentul acelor orașe germanice. Abea o meschină vistene. Nici o adevărată creațiune care să le aparțină“. Drepturile maghiarilor Încep să separe abia de la realizarea faimosului dualism din 1867, care a fost singurul succes al politicii ungurești din vremurile din urmă. Aceste drepturi sunt prea mici însă pentru un discurs la Londra, pe tema unei Ungarii milenare printre Români! Dragoș Vrânceanu --------------ooo - ooo-------------D. Mussolini și situația internațională •> Roma. 1. — D. Mussolini, în articolul său de Anul Nou arată că politica italiană pe anul trecut, precum și anul viitor, va fi dictată de necesitatea de a se ajunge la o înțelegere durabilă între popoarele lumii. Toate speranțele puse în conferința dezarmării se pot socoti înmormântare. Liga Națiunilor fără participarea la lucrări a celor mai mari puteri, n’are nici un rost. Puterile mari trebue sa ajungă la o înțelegere sau să înceapă un nou război. Dacă Liga Națiunilor reformată nu va fi un lucru cert, atunci va începe din nou sistemul creierii blocurilor de state și vom ajunge astfel foarte repede la situația din anul 1914 Chiar acum trei mari puteri carastruesc în grabă fortificațiuni la frontierele lor. Dacă ele nu vor merge spre o înțelegere, războiul va deveni inevitabil. EXTERNE S-a încheiat și anul 1933, care era socotit în toate cercurile politice hotărîtor pentru situația economică și politică internațională, fără ca măcar o singură problemă din acelea pe care urma să o soluționeze să fi primit cel puțin un început de clarificare. Iar perspectivele anului 1934 nu sunt de mai bun augur. Problema dezarmării, a dirijării economiei mondiale, a șomajului și accentuarea tendinței autarhice, ridicate de desfășurarea evenimentelor în ultimii ani sunt mai actuale ca oricând, fără să mai fie proectat în viitor vr’un liman de orientare. Tot odată anul care se încheea adus la schimbarea politicei Statelor Unite prin înscăunarea, în postul de președinte a lui Roosevelt, iar în Europa, înscăunarea cancelarului Hitler, în Germania, însemnează începutul unei nouă ere. Sunt acestea evenimente cari au dus deadreptul la orientări noi, de structură revoluționară în Germania, de hotărîtă orientare economică în Statele Unite. Și mai ales la o separare a acestor două mari puteri de restul statelor cari gravitează încă în jurul vechilor probleme, pe care, după cum am mai spus aci, le-a agravat indolența diplomatică și susceptibilitatea cu care s’a lucrat totdeauna. Ca o chintezență a tuturor acestor neajunsuri s’a ridicat în ultimele luni ale anului și problema revizionismului, care a avut de totdeauna din partea Italiei o sprijinire care s’a dat pe față prin cererea de modificare a statutului Soc. Națiunilor. Iată clar probleme noui, adăugate celor nerezolvate, pentru anul 1934. Și așa cum se desfășura lucrurile se va ajunge la o tot mai accentuată criză de încredere în acțiunile internaționale. In domeniul economic s’a și trecut la sistemul alianțelor parțiale. Pe teren politic s’a încercat o grupare a marilor puteri. Acțiunea n’a reușit deocamdată, dar ne întrebăm pentru câtă vreme. Statele mici au depus și de rezolvat cât mai sănătos și cât mai cuminte o singură problemă : aceea a securității lor economice și politice. Cu cât vor înțelege mai târziu acest punct de program cu atât vor avea de suferit mai mult în lupta de dominație care se dă pe față zi de zi. Problema anului 1934 aceasta este. Statele mari și-au dovedit egoismul, firesc desigur. Și acest lucru sunt datoare să-l înțeleagă și să se orienteze deopotrivă și țările mari și țările mici. Doar acțiunea de unificare economică a statelor din bazinul Dunării de jos, ca și acela a Micei Înțelegeri întinde punte pentru șirul faptelor de mâine. Nu trebue să se uite însă drepturile elementare ale națiunilor aliate și mai ales înțelegerea această să treacă din domeniul principiilor teoretice la fapte reale, la o adevărată politică de înfrățire economică și politică, care să se resimtă nu prin amabilități care înconjura pe un diplomat ci până în straturile de jos ale populațiilor acestor neamuri. I. M, Importa benzinei in Ceheste. P S'a renunțat la carburantul național din benzină și spirt . Chestiunea ameseecului de spirt și benzină a ajuns din nou în fruntea interesului cercurilor politice și economice cehoslovace. Amestecarea spirtului avea să ducă la o ameliorare a crizei agriculturii cehoslovace, în special o îmbunătățire a culturilor de sfeclă și cartofi. Această presupunere nu s’a împlinit însă. Fabricile de spirt s’au folosit de cererile numeroase de pe piață și au oferit prețuri foarte scăzute. In modul acesta cercurile agricole au constatat că legea amestecului de spirt constitue numai un mijloc favorabil pentru industria spirtului. Legea amestecului de spirt și benzină a avut și alte consecințe nefavorabile economiei cehoslovace. A dăunat în primul rând fabricile de automobile. Scumpirea combustibilului a avut ca urmare, că desfacerea automobilelor a scăzut atât de mult, încât unele fabrici au redus considerabil numărul muncitorilor lor, iar altele au trebuit să se închidă. De aceia proiectul de lege ca amestecul de spirt și benzină să fie sporit și stabilit la proporția de 50/50, s-a întâlnit în parlament și opinia publică cu o împotrivire extraordinară, din care pricină proiectul a căzut. Pe lângă că amestecul spirtului n’a dus la o ameliorare a rentabilității culturii cartofilor și sfeclei și a pricinuit mari daune industriei de automobile, a pricinuit și prejudicii apărării naționale. Cercurile militare au insistat că descreșterea numărului vehiculelor cu motor in Cehosovacia constitue un pericol pentru apărarea națională, care are interes ca numărul acestor vehicule să crească din ce în ce mai mult ,spre a putea servi în caz de nevoe în direcția apărării. In cazul unui război, pe lângă că Cehoslovacia va avea un număr de vehicule mai puțini, va trebui să sufere și de pe urma întrebuințării secarei, a zahărului și a cartofilor pentru spirt, în care mod se va micșora depozitul de alimente al populației. In caz de război, producția cehoslovacă de spirt tot ar fi insuficientă pentru a înlocui benzina din România și Polonia. Cercurile economice și turistice cehsolovace insistă asupra descreșterii turismului automobil străin în Cehoslovacia, deoarece automobilele străine nu vor să întrebuințeze amestecul de spirt și benzină. Aproape toate cercurile se pronunță pentru o eftenire a combustibilului, care să ducă la o creștere și o eftenire a transportului automobil. In prezent se vorbește de o desființare a amestecului de spirt în general și o ridicare a importului de benzină. XOX O săptămână a cărților în Cehoslovacia De curând a avut loc în Cehoslovacia, o săptămână a cărților pentru tineret. Presa cehoslovacă și-a dat tot concursul ei, ca arii ei să se ridice interesul cetitorilor pentru literatură. Au fost propagate cele mai bune cărți, prin articole, anchete, premii, etc. După cum se anunță de pe piața, cărților, săptămâna literaturii pentru tineret s’a ■încheiat cu un rezultat neobișnuit de favorabil. Succesul se datorește în mare parte și cumpărăturilor de Crăciun. In anul acesta cărțile se numără printre primele obiecte ale darurilor de Crăciun. In configurația noastră literară de după război, năpădită ca și întregul scris apusean, de romane, — după epica ce își apleca interesul asupra frământărilor sângeroase de pe front și mai cu seaimă asupra păturei morale și muncitorești, — au apărut scrierile de aventuri și călătorii, predominate de aspectul pornografic, atunci când ieșeau de pe planul senzaționalului, până la romanul de scandal, gen „Amantul d-nei Chatterney", pregătit laborios prin Pittigrilli, Kiribiri ș. a. Apoi, treptat, printre lucrările care căutau sa fixeze fresca societății și a moravurilor post-ibelice, au fost încununate de succes câteva lucrări de temelie a unei literaturi care rămâne. La noi au fost prea puține aceste încercări cu caracter definitiv și dintre cele care contribuesc, doar ca schițe ale unui material documentar pentru mai târziu, face parte fără îndoială și „îmi placi", romanul de debut al d-rei Erastiia Peretz. Povestirea, se înșiră simplu și captivant, de a început. Pornind de la intenția de a face un bine unei prietene, eroina, o domnișoară prea drăgălașe, dar cu sănătoase principii morale, trece printr’o sumedenie de peripeții cari îi desvăluie putreziciunea morală a unei anumite societăți, și anume aceia a politicianailor a jurași „la putere". Chiar subtitlul romanului, frescă de moravuri contimporane, fixează caracterul acestei lucrări, alcătuită din notații rapide, documentare și pline de sensibilitate. Autoarea, dotată cu un simț remarcabil al analizei psihologice, al descripției amănuntului și al urmării logice a unei acțiuni interesante, redă în mănunchiul de impresii, clipe sugestive cari alcătuiesc o carte ce se citește ușor și cu interes. De asemenea, stăpânirea cuvântului, expresiei românești, a frazei bine închegate și al dialogului sugestiv, fac parte din calitățile — chiar dacă ar fi numai acestea — ce o încetățenesc ca scriitoare. Dar pe lângă aceste elocvente daruri, d-șoara Erastia Peretz, reușește să picteze și câteva caractere bine reliefate, care în atmosfera descrisă, stăpânesc tot timpul interesul lectorului. Pe lângă personagiul central, care pare să fie un autoportret, d-ra Erastia Peretz, aduce în romamul „Imi placi !" un bogat material sugestiv al unei epoci și aceasta contribuie în mod definitiv la încadrarea lucrării, în ciclul operelor care trebuiesc ținute în seamă. Poate că romanul „îmi placi!" va fi stârnind și oarecari neajunsuri autoarei, prin caracterul puțin cam prea actual și direct al personagiilor. Aceasta însă, nu poate decât să contribuie cu atât mai mult la întărirea valorii sale, cu cât scandalul ar fi mai puternic. Deci, d-șoara Erastia Peretz, nu poate decât să se bucure de ivirea unor asemeni iatacuri. Cât despre aprecierile favorabile, — în această situație, — poate fi sigură că nu sunt de complezență. Titus Nicolau Cronica literară. Erastia Peretz „Imi placi!“ = Roman=Editura Alcalay = ooo-