Neamul Românesc, ianuarie 1936 (Anul 31, nr. 1-22)
1936-01-01 / nr. 1
Anul xxxr Nr. 1 Tax* install plăsat3 in tramersT canfo NEAMUL ROMÂNESC ZIARUL PARTERULUI NATIONALIST-DEMOCRAT REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) 2 * BUCUREȘTI a) * Telefon 5J0.88____________________________________ Mievauvi 1 Ianuarie 193.6 C Pe an, an 600 Lei; Pe sase luni 360 lei ,n țar& 1 ^extrn Bwjoritati gl instațiuni 1000 Lei la străinătate: Pe un an, 1200 tei; pe sase inni, 600 tei aprobări Dir Gte P. T. T. »*. 155#88/938. abonamente DIRECTOR POLITIC N. IORGA DIRECTOR N. GEORGESCU I M ibwiiwwiw cii muhi1 mmtmwmmmfflmm&wmnmtmmmfmymmswm Trădătorul și proza lui infamă Sistem comod, pentru mistificarea unui restrâns număr de cititori, — cei mai mulți pricepând de la primele rânduri, cu ce analist și psiholog au de-a face... Vania Stere, instalat înaintea oglinzei în care se privea admirativ, a început să se descrie... Un autoportret siluit ca să, pară simpatic, — extras din u-,zurpări și denaturare... Revoluționarul care săruta mâna Tătucului Roșu, la Constanța, e acelaș deportat siberian ajuns și cuibărit la Iași; împrejurări prielnice îl urcă la demnitatea de rector; editează Viața Românească. Vania Răutu, insultă acum memoria lui Ibrăileanu, prezentându-se singur, și în multe rânduri, ca „patron“ al celui plecat dintre vii. Sapă autoritatea celui care a fost Petre Poni, și îi ia locul prin cele mai odioase mijloace de politician desfrânat... Odată la liberali, — se va vedea cum, — de la începuturile carierei lui de ferment al disoluției, de agent al nihilismului, n'a urmărit decât încadrarea României, ...în sfera năvalei spre răsărit la Teutonilor. Niciodată incoherența unui gânditor egalitar, n'a dus la exteriorizări programatice mai absurde și mai periculoase. Trădătorul Stere, lăsat la București, conduce o imundă campanie defetistă... El editează proza sinistră a Komandaturei cotropitoare, scoate Lumina. C. Stere este directorul oficial și activ, al acestui pamflet plătit de nemți. Și pe când Gazette des Ardennes a dus la Stâlpul expiați unei exemplare pe conducătorii ei, la noi, monstrul beneficiază de clemența regală, scapă prin cel mai execrabil dintre miracolele epopeei românești, de comanda de foc a pedepsei supreme... S'a absolvit generozitatea Regelui Loial, și concursul nemeritat al lui Ionel I. C. Brătianu ...Iar astăzi, încercând să poarte infamiile până departe, trădătorul de la Lumina spurcă memoria lui Ionel Brătianu... După „convingerea" lui Vania C. Stere, primul ministru era un oportunist care a mers spre Aliați, numai pentru că i se prezenta astfel... problematica războiului nostru de întregire. Daca n'a expus regelui Carol, după sugestiile anarhistului de la Iași, ideia unei confederații germanice, și transformarea României într'o provincie Kaiseriană, dacă Ionel Brătianu a refuzat să militeze pentru gonirea Dinastiei și schimbarea regimului nostru monarhic într'unul republican, este pentru că Ionel Brătianu refuza să considere aceste idei ca ACTUALE... Dialogul urmează, sub dicteul Trădătorului: „Cum vrei,o întrebă cu jale Crăsneanu: Cum vrei ca un ministru al Majestăței Sale Regelui României, să considere CA O PROBLEMA ACTUALA transformarea României într’o republică, care să poată face parte dintr’un stat federal în felul Elveției sau al Statelor Unite, — ori să propună SUBORDONAREA REGELUI NOSTRU VRE-UNUI ALT SUVERAN, CA IN IMPERIUL CONFEDERATIV GERMAN ? Care ministru — oricine ar fi el, — poate propune regelui VREUNA DINTRE ACESTE FORMULE ? Atunci ? Revoluția ? Poți chiar dumneata considera revoluția CA O CHESTIE DE ACTUALITATE IN ROMANIA ? — Nu „bărbații de Stat“ — isbucni cu ironie Răutu, sărind în picioare . Nu bărbații de stat fac din revoluție o problemă de actualitate, ci Istoria... I Crăsneanu se scuză și el, și-și puse cu mișcările lui indolente, mâinile pe umerii lui C. Stere, privindu-l drept un ochi: I — a pus-o astăzi Istoria ?... și în timbrul vocei sale vibrau multe mult ințelesuri. Eu nu sunt Istoria ...Nici dumneata !...“ ! „Bineînțeles Cristofor Arghir, a tras toate clopotele denunțând de trădătorul Răutu — DESTINUL! — că ar văzui să răstoarne Dinastia pentru ca să robească Maghiarilor pe toți Românii“. ■ Așa se închee scena... ■ Aurel Crăsneanu, e, cum am spus Ionel Brătianu. Nu e greu K fie descifrat, printre personagiile romanului; Cristofor Arghir, mateh. profesor Iorga... E Aberației politice a lui C. Stere, ministrul de Externe al Rommâniei. Ionel Brătianu ii opune simple argumente de oportunism... Revoltat de planurile absurde și compromițătoare ale lui B. Stere, d. profesor Iorga le-a atacat cu asprime dând satisfacție conștiințelor românești... ■ Sunt scene textual extrase, din infama proză a tenebrosului doctrinar anarhist. Ionel Brătianu rămâne pentru Vanda Răutu, un Inddlent care le asculta cu interes, odioasele planuri steliste. Profesorul Iorga, fn aceleași volume pline cu obscenități și infamii, are onoarea „atacurilor" personajului sinistru. Iar C. Stere se arată ca reprezentant al soartei. El e... Destinul! In 1955, șeaptesprezece ani de la Unire, agentul dușmanilor cântă iarăși, repertoriu trezit, care în orice altă țară din lume, l'ar fi trecut pe lunga listă a execuțiilor sumare. Pălmuit de evenimente, zdrobit sub infama lui propagandă antiromânească, Vania Răutu, crede în anul 1955, că el, C. Stere, reprezintă... DESTINUL. Destinul României, inconștiența omului Luminei, n'are margini. Dar câteva concluzii, se impun, deocamdată. Le tragem cu toată hotărirea. Romancier al slugilor, și al jupăneselor, C. Stere, — alias Vania Răutu — și-a stilizat în proza volumelor anoste, — făptura, prozaică și pretențioasă. Sumbrul politician terfel ește memoria lui Ionel C. Brătianu; I In taberele fericiților Sînt la noi două tabere de fericiți ai politicei cărora hrana de sărbătorî, cu tradiționalii lor cartaboși trebuie să fi fost deosebit de dulce ca a oamenilor cari știu că odată cu anul nou o gaură în cer se va face și va întră cu toții în albastru. Popularitatea o au. De alegeri sînt siguri și unii și alții. Un semn să facă, și mulțimile entusiaste vor da iuruș la București. Sodomă pentru unii, sacru Capitoliu, care trebuie curățit de străini pentru ceilalți, capitala României, care-și aparține, va închina steagul. Populară, populară, dar o audiență, un dejun la Palat sînt lucruri de mare folos. Și iată a fost și aceia. Cu degetul la gură, dar cu o clipire din ochi către partisani, șefii se întorc fericiți și la singura lor vedere se fericesc și partisanii. Mai este însă, după cît se pare, și o a treia putere. A avea un ministru străin, un anume ministru e lucru mare. Și iată că ziarele, invocate, aduc și acel ceas cînd ministrul se împărtășește de bucatele celui mai dulce dintre amfitrioni, care mănîncă oameni în Parlament, dar nu servește oaspeților bucăți din victimele sale. Și, astfel, din două tabere se ridică astăzi imnuri către bunul moșneag Crăciun, care vine cu darurile și către pruncul alb al Noului An, care cu un semn din decețelul lui deschide porțile puterii. Dar, Doamne sfinte, dacă n'ar fi așa ? N. IOEGA An nou La ferestre luminate, cântă copii. Și colindele, cu urările lor, trec mai departe, vestind un an de bucurii. Cuvinte ademenitoare, trezind nădejdi noi pentru nădejdile sufletești, pentru sănătatea trupească. An nou ! Să adunăm aceste nădejdi și să le ținem mereu înaintea noastră, lăsând pe alții să le închidă în sertarul amintirilor. In lupta eroică a neamului întreg, spre zilele bune, să îi înțelegem năzuințele, și să pornim cu încredere, și cu omenie, pentru realizarea lor deplină. Cu toți cei buni laolaltă, să urmăm calea judecăței senine, și să credem mereu în roadele muncei oneste, și biruitoare. ^ — — —--- lui Forul Roman Ne apropiem sfioși, copleșiți de un sentiment, pe care nu-l putem defini bine. Nimicnicia lucrurilor și a faptelor omenești, ori măreția a ceia ce este esențial și etern in dosul acestor lumi vorbitoare ? Ca nicăieri in Roma antică, viața vremurilor stinse nu-și aprinde mai vie lumina amintirilor unui trecut de glorie, ca aici, in For. Ne apar în minte Începuturile, care se pierd in vremurile fără cuvânt scris, și stau mărturie pentru aceasta mormintele din secolul VIII a. Cr., de pe latura estică. Așezarea geografică—o vale, străbătută de un râuleț, canalizat mai târziu și devenit Cloaca Maxima, spre care convergeau colinele de alături: Palatin, Capitolin, Equilin, — oferea un minunat loc de întâlnire, neutru: iată originea forului. Poate că amintirea acelui pagus suburanus ține de aceste timpuri premergătoare. Tradiția scriptică atribue creiarea forului regalității. Nu este exclusă existența unui for regal, mai ales că regalitatea aceasta, de naționalitate etruscă, era înclinată spre o viață organizată. Forul republican însă și cel imperial ne apare în toată splendoarea lui. Aci se dădeau spectacole de gladiatori, sacrificii publice, procesiuni religioase, întruniri publice, adunări de negustori. Aci venea poporul în vremea alegerilor și asculta discursurile noilor consuli și lua cunoștință de edictele magistraților. Censorii citeau aci album senatorial și generalii ridicau massele și răscoleau ambițiile, dărâmau idolii vechi și se chinuiau în căutarea unor forme noi. La mijlocul lunei iulie, în fiecare an, scoborau de pe Via Appia nouăi cavaleri îmbrăcați în haină de paradă spre templul Dioscurilor,—protectorilor— aducândule sacrifici solemne. De pe Velia pornesc spre Capitolin procesiuni religioase, trecând pe Via Sacra— de unde își trage și numele, — și se îndreaptă spre templul lui Jupiter Capitolinus. Iată și templul Concordiei, ridicat de Furius Camillus în 367, în amintirea înțelegerii dintre plebei și patricieni. Cele două mari basilici: Basilica Emilia și Basilica Iulia, ridicându-și spre cer coloanele de marmoră in semn de ciudă sau de protestare contra Destinului. Totuși cineva din adâncul vremurilor, ne șoptește ,sic transit...“. D. Berciu Roma, 1 Decembrie 19S5. Neamul Românesc urează spor la muncă, și încredere în zilele care vin, prietenilor săi dragi abonaților și cititorilor. Pomul Crăciunului Sovietic KMHHHBHKHHaBHHH fcftB fiUBHOMHOf infr S SBBMSOHMHHBHI De la revoluție până azi, Sovietele au oprit sărbătorirea Crăciunului, și a Noului An. Erau sărbători prea burgheze, ca să fie tolerate de comisarii poporului, desemnați prin cel mai democratic sistem de selecțiune. Anul acesta, lucrurile s'au schimbat. Negustorii au căpătat libertatea să vândă jucării, n'au mai fost arestați cei cari furnizau brazi și podoabe pentru ei. Moș Crăciun a căpătat permis oficial să treacă depărtatele granițe ale Rusiei, și să treacă pe la casele luminate și ele cu ce-a dat Dumnezeu, și mai ales, cu ce-a permis Kremlinul. Brazii de Crăciun au devenit „Brazi Sovietici" ; furioșii extremiști de altă dată, au crezut că-și pot permite îndrăzneala să combată pe „ireductibilii stângei sovietice", în materie de brazi și obiceiuri ale burjuților creștini. Și se pare, că la ferestrele rușilor, s'au zărit brazi cu lumini modeste, și cu câtă bucurie a fost posibilă în nesfârșitul stat al lui Stalin. Dacă nu ar fi numai o amăgire, încă una.... Căci aliații Franței generoase, Comisarii Rusiei, în frunte cu d. Litvinov, una spun și Cominternul alta face. Agentul Sovietic prins de curând lângă Strasburg, cu fonduri pentru nucleele și „fronturile" d-lor comuniști ai republicei, nu a oferit numai un interesant subiect de polemică...., O ! Dacă Sovietele — pe cât sunt de abile, — ar fi și sincere ! „Transiția" pe care nu le-o pretinde nimeni, spre instituții și metode burgheze, să fie și altceva decât un joc de sărbători, ceva din jerbele de scântei reci ale steluțelor dela Pom.... Dar să nu supărăm tocmai de Anul Nou pe d. Ostrowsky, care trece desigur cu vederea că nu-l gratificăm și cu calitatea de tovarăș.... Nu numai că simpatizează România, dar și pentru că a colaborat cândva, la Bălți, în calitate de prim redactor, la un ziar de revendicări înaintate, eminentul ministru va înțelege credem, că nu dorim decât sinceritate. Nici multă, nici puțină sinceritate. Numai acest sentiment e în stare să statornicească prietenie Dar ceia ce se descoperă în Franța, și aiurea, explică scepticismul așa de ’sigitim, al românilor.... Munca și știința stăpânesc de aici încolo, lumea. DE SALVANDY Zeii au așezat munca și truda, pe drumul care duce în Câmpiile Elizee. Lumea aparține energiilor. A. PE TOCQUEVILLE finde sunt învingătorii ? La un semn și oastea'ntreagă va porni spre [Capitală... Făgărașul cu Dobreștii gata sunt să dea năvală. Cu Voevodul Mihalache oastea din Topoloveni Va porni în jos pe Argeș, în căruțe cu coceni... Tunele Armand emfatic, dârz, va dirija fanfara Cafasul Seium ce'n luptă a dat dosul la [Asmara... Și nervos ca să ajungă cât mai iute la putere Nea Madgearu va da buzna cocoțat pe [mortiere... Toți țărani de viță veche cu cămăși și cu [ismene Raiea șîl cu Doctor Ene, Pițigoi și Demostene Cot la cot vor da năvală stânga să-și formeze flancul Și'naintea lor, năprasnic, Nea Potârcă va fi tankul... Iar Sodoma fi va astfel cotropită de opinci Pe la anul una mie nouă sute treizeci și cinci!... Când s'a întâmplat aceasta ?... In zadar mă uit pe stradă Nu zăresc nici o opincă din imensa mascaradă... Unde-i oastea nemiloasă coborîtă din Sighet ? Unde-s marile cohorte concentrate spre buget? Unde sunt învingătorii, Ghelmegenii și Madgearii Unde ni sunt Sever-Bocîi, Stewartiștii și ițarii ? Unde ni's Boilii, frații, strănepoții și toți dacii Unde ni sunt delicvenții, Cantalupii și Skodacii ? Unde ni-e marea armată ?... Pitulați în vizuini Matadorii și fârtațil stau retrași la Bădăcin. La Topoloveni, la Sighet, la Sibiu, la Făgăraș, Duhănesc cu toți din pipe și visează papricaș... învârteli și tantieme, toate, toate sunt himere Un miraj e cașcavalul... Nici un drum către putere. Din comori naționale au păpat prea mult confrații Prea și-au bătut joc monștrii, de răbdarea acestei nații Trâmbițându-și biruințe cu trompete și fanfare. Și Vlad-Vodă-Țepeș, încă, în mormântu-î nu tresare ! Moua scoală literară Când ceea ce ai de povestit e interesant, când ai gândit mult asupra-i, când ai fost sincer și profund emoționat, forma vine de la sine, fără s’o cauți. Singura grijă să-ți fie de a fi clar, simplu și sincer. Fiți cuviincioși, fiți încredințați că între nenumăratele lucruri și spectacole care trec pe dinaintea ochilor noștri, sunt unele care nu pot deveni subiecte ori obiecte de artă, oricâtă genialitate ar avea cel ce întreprinde să le zugrăvească. Emulii unei noui școli literare, care pretind că revoluționează arta scrisului, afișează un dispreț suveran pentru scrierile cuviincioase. Nu e epitet oricât de aspru, de trivial și de grosolan pe care să se sfiască de a-l întrebuința pentru calificarea acelor scrieri. Cu ostentație și perseverență se duc să-și caute subiectele in substraturile drojdiei societăței și oricât de desgustătoare ar fi lucrurile înfățișate văzului lor de realitate, le șarjează încă, pentru a se dovedi inărăsneți și originali. Activitatea, bucuriile și durerile oamenilor normali nu-i interesează, zugrăvirea lor le pare banală, lipsită de interes. Lor le trebuesc eroi stranii, bizari, care săvârșesc acte excepționale ; — și în goana lor după nou și inedit, întrebuințând uneori cuvinte și expresii luate din vocabularul chivuțelor și salaorilor, ne zugrăvesc tipuri patologice, monștri imposibil de situat nici în timp aici în spațiu, atribuindu-le acte de o absurditate apocaliptică. Ochii ucenicilor acestei școli literare nu mai pot vedea decât părțile grețoase ale lucrurilor. In fața copiilor ochii lor nu mai văd nimic din frăgezimea și dragălășia copiilor, la auzul lor nu pătrunde nimic din naivitatea vorbelor lor. Din o mie de copii trecuți pe dinaintea lor, văzul nu li se oprește decât asupra celor rahitici, ori hidrocefali, plini de bube, în descrierea cărora se complac ca într’o baie călduță. Nenumărați bătrâni au prilejul să întâlnească în viață, mulți din ei curați, frumoși. Adormirea patimelor a adus pe chipurile lor înseninarea. Părul și barba albă a unora aduc aminte chipuri de sfinți zugrăviți în biserici. Toți poartă în făptura lor acel ceva indefinibil, ca un bilet vizibil de călătorie, călătoria din care nu se vor mai întoarce. Ochii ucenicului școalei literare înaintate nu se oprește decât asupra bătrânului hidos și asupra murdăriei, neputințelor și mizeriei, fatal legate de bătrânețea lui. Feriți-vă de această rătăcire. . I. Al. Brătescu-Voinești („Din pragul Apusului")