Neamul Românesc, iulie 1937 (Anul 32, nr. 139-164)

1937-07-22 / nr. 156

a* DIRECTOR POLITIC N. IORGA Altul XXXII Nr. 156 Taxa poștală plătită în numerar conform aprobărei D­r. Corale P. T. T. No. 153058/931, ? ZIARUL PARTIDULUI NAȚIONALIST*DEMOCRAT REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA Strada BREZOIANU No. 25, (etaj) BUCUREȘTI (I) Telefon 3JQ.88 Joi 22 Iulie 19S7 € 2 Lei ABONAMENTE Pe an, an­i>60 tei­ Pe sasa luni 300 Lei i­n țară s pentru autoritaL și ingtitu­fînni 10OO te^ in străinătate . Pe an an, 1200 Lei­ pe sase luni, 600 Lei DIRECTOR N. GEORGESCU Un crez național MHan BnHR B H HR N » de cugetare li se opun, de la Văleni, un crez național, trans­mis din generație în generație și ale cărui înfăptuiri, în trece­rea timpului, deși n’au fost trâmbițate, cum n’a fost cazul cu înfăptuirile altora, s’au făcut adânc simțite. In fiecare an dela înființarea acestor cursuri, în 1908, o altă problemă națională și culturală își găsea rezolvarea. O carte care ar cuprinde, fie și rezumativ, prelegerile ce au avut loc în răs­timpul a trei decenii la Vălenii­­de­ Munte ar constitui un ade­vărat catehism al românismu­lui, întreaga activitate a așeză­mintelor de pe valea Teleajenu­­lui a fost închinată crezului na­țional. Și, astăzi, când problema românismului se pune din ce în ce mai aprig, urmarea învăță­mintelor, expuse în decurs de ani de profesorul Iorga, devine o îndatorire națională, de la care niciun bun român nu poa­te lipsi.­­­ Trebue să se ajungă acolo încât în chip mecanic orice om­­ din societate să răspundă în același fel la anume întrebări. Numai atunci putem spune că avem o societate, altf­el avem a face cu o aglomerație de oameni cu păreri individuale. O societate există atunci când are un crez și el se a­flă în conștiința fiecăruia, dar trebue ca acest crez să se prefacă de la sine în energie, iar aceasta să determine acțiunea. N. IORGA La deschiderea, pentru a trei­­zecea oară, a Universității popu­lare din Vălenii-de-M­unte, d. profesor N. Iorga, întemeietorul și însuflețitorul acestui așeză­mânt de cultură și românism, a arătat, în cuvântarea inaugura­lă, îndreptățirea cursurilor ce au loc aici, an de an, timp de o lună. „Nici­odată n’au fost mai ne­cesare niște cursuri de claritate și puritate ca în vremea aceasta de zăpăceală și mârșăvenie su­fletească, vreme în care atâția bat câmpii și atâția strică sufle­tele", — prin aceste cuvinte a înfățișat d. profesor Iorga, dela început, rostul străduințelor pe care le depune dela acest far lu­minos de cultură. In momentele critice prin care trecem, cursurile de la Vălenii­­de­ Munte, cari au ca menire e­­ducarea morală și națională a tineretului, capătă o și mai ac­centuată îndreptățire. Concepțiilor haotice și lipsei (La deschiderea cursurilor Universității din Văleni). Zece ani de la moartea Întregitorului neamului românesc WWITWffl WMBmbMMEküll HUI IHI ■­­I IM— I . Implinindu-se zece ani de la încetarea din viață a Marelui Rege Ferdinand, s’a oficiat ori un parastas la biserica Zlătari din Capitală. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu S.S. preotul Felea. Au asistat numeroase personalități politice și șefii autorități­lor civile și militare din Capitală. Despre viața și opera Regelui Loial au vorbit: S. S. preotul Felea și d. Radu Dumitrescu, din partea voluntarilor ardeleni. In toate orașele și satele din țară au fost oficiate deasemenea slujbe religioase pentru pomenirea celui ce a fost Regele Ferdi­nand I. La Curtea de Argeș, începând din seara zilei de 19 Iulie, de la ora 8, cavalerii ordinului Mihai Viteazul au străjuit mormântul in grupe de câte patru până la două și un sfert noaptea, oră, la care Regele Ferdinand și-a dat sfârșitul. La această oră, cavalerii au îngenunchiat în fața mormân­tului regesc și s-a oficiat un serviciu religios. Dri dimineață, P. S. S. Grigore al Argeșului a oficiat liturghia și parastasul în fața tuturor pelerinilor și a autorităților civile și militare, după care a rostit o prea înălțătoare cuvântare, proslă­vind memoria Marelui Rege al tuturor românilor. Pentru Statuia lui Eminescu wwwwwwwwwwwwwwwwwwww f5” Continuăm a publica numele subscriitorilor. Dați obolul vostru la lista ziarului „NEA­­MUL ROMÂNESC“. SUMA DIN URMA 605.498 Baroul avocaților din Bo­toșani 5.000 Societatea naționala cul­turală „Junimea“ a e­­levilor Liceului de băeți tei „Brătianu" din Pitești prin d. I. Stancu 1.320 „ Subcentrul de pregătire premilitară Tureatca- Dorohoi 44 „ Total 611.862 lei Gazeta Cărților . A apărut „Gazeta Cărților“, anul VII, nr. 4, pe luna iulie a.c. cu următorul cuprins: Cartea generalului Tăutu și Institutul de istorie universală de prof. D. Munteanu-Râmn­ic; O sută de ani de la moar­tea lui Leopardi, de prof. V. Teodosiu; Pictorul C. Lenca, de Barbu Teodorescu; Poezia împotriva pseudo-poeziei, de I. C. Delafoaia; Au­tobiografia lui I. Bunin, de La­riss Gh. Iordăchescu; Partidul român, d­e prof. a. Stiel; Versuri, de Al. Stamati­ad, Horia Petre Petr­escu, prof. N. Crețu, I. C. Delaibaia, prof. V. Teodosiu și prof. Pimenn Con­­stantinescu.Recenzii, de prof. dr.N. Dimancea, Șt. Alexiu, ș. a., pre­cum și cu note bibliografice, biblioteci, carnet bibliografic, congresul Ligii Culturale, cursurile de la Văleni, cărți,reviste-ziare, bibliografie germană, ș. a. Redacția și administrația: prof. D. Munteanu-Râmnic, str. Za­­goriț nr. 1, Ploești. Abonamentul anual lei 200. O­­ scrisoare către primul - ministru O scrisoare către primul ministru? Nu a mea, ci a șefului partidului țărănist. Intr'o recentă adunare, d. Mihalache a denunțat încă odată țarii ce nenorocire repre­­sintă pentru dînsa actualul guvern, în locul căruia poate pune ori­cînd unul de realisări su­perioare. Nimic n'a fost cruțat pentru a învedera ce pagube resultă din păstrarea unui ase­menea regim. Fiecare-și are dreptul să judece cum vrea o guvernare, și, dacă socoate că e folositor s'o comunice și altora, de ce n’ar face-o? Mai ales cînd, cum e cazul d-lui Mihalache, are un incontestabil talent oratoric, și, acesta duce totdeauna la manifestări. Dar s'a întîmplat nu știu unde nu știu ce în dauna unui număr de alegători interesați, pe cari natura, care n'are nevoie de voturile nimănui, nu i-a cruțat. Și atunci șeful partidului țărănesc i­a condeiul și face o scrisoare — o scrisoare personală, nu o petiție de cetățean — către primul ministru. Ea nu începe însă cu „incapabilule" și nu termină: „când ai de gând să pleci odată?", ci poartă toată pecetea unei bune educații. De ce n'am păstra-o oare și pentru discursurile publice? Nu numai d. Mihalache, dar, să zicem așa, noi toți? N. IORGA Pomenirea Regelui Fer­nand^ammu'“ "F'w“r Deceniul care s’a scurs dela moartea Regelui Ferdinand a fost un scurt interval de timp, care ne-a dat, fără putință de tras la îndoială, imaginea a ceea ce va fi de a pururi, figura a­­ceasta voevodală. Ea a crescut și va crește ne­contenit. Nu­ se poate închipui un su­veran regesc care să fi mers mai adânc în inima poporului, ca Regele Ferdinand. Zadarnic ar căuta isteț secre­tele popularității sale, fie în le­gătura cu războiul, sau în abdi­carea eroică de la prerogativele familiei, ori în soarta de a fi primul rege al unei țări reîntre­gite în hotarele ei firești. Toate aceste atribute ale per­sonalității Sale sunt frânturi din marea enigmă, care va ră­mânea așa totdeauna, căci nu o va descifra nimeni, de ce l-a iubit poporul, aducându-l de pe tron și din istoria scris­ă pe holdele plaiurilor, în zăvoaele reci ale gârlelor, pe unde copiii veniți la scăldat, îl povestesc acum, în toiul verii, ca pe o minune din basmele strămoșești. Poate că s’a întronat așa, a doua oară, in­sensibilitatea fra­gedă a norodului, grație puterii sale nemărginite de a iubi pe alții, ieșind din sinea sa însăși, ca sfinții și ca poeții, în largurile eternității. Ajungea să-l fi văzut și auzit în primul turneu triumfal prin orașele Ardealului, împărțind în dreapta și stânga voioșie, cu­vinte nemeșteșugite, care oglin­deau în afară o bunătate ca mierea și azima caldă, pentru a pătrunde cât de cât în tainițele farmecului său misterios. La Abrud, scandând distihul salei seculare a Moților, Munții noștri aur poartă, Noi cerșim din poartă ’n poartă, — Regele a zis că desființea­ză, în țara sa liberă, această cer­șire. La Bistrița, Regele a evocat legăturile de pe cele două cline ale munților, cum șoaptele bra­zilor înfrățeau pe Ardeleni și Moldoveni. Liberatorul Românimii a co­­borît dinastia până în adâncu­rile poporului, iar El a luat a­­colo sceptrul de mit. REGELE FERDINAND I Universitatea. Alastăeri s'a deschis la Vălenii de Munte al treizecilea an de cursuri ale universității „Nicolae Iorga“. Evenimentul a trecut fără a fi fost prea mult subliniat în aceste vre­muri de zănate că nevroză a unei civilizații ce uită că-și are rădăci­nile și sufletul în opera de cultură, și totuși treizeci de ani de stă­ruință intr’o inițiativă particulară închinată culturii naționale, este un record pe care puțini sunt în stare să-l năzuiască și mai puțini încă să-l prețuiască la adevărata lui valoare. Universitatea de la Vălenii de Munte, la temelia căreia și-a pus sufletul său de mare animator al virtuților românești, d. profesor Ni­colae Iorga, a luat ființă într’un moment în care se simțea lipsa unei opere de închegare a simțirii românești intr’o năzuință comună și unică, aceia a realizării spiri­tualității naționale ce trebuia să pregătească evenimentul istoric al unirii. Aci, în umbra uriașă a mun­ților, s-a stabilit postul de difuzare și receptare a ideilor și simțirii ro­mânești de dincolo și de dincoace de Carpați, pe deasupra cărora se încrucișa acest schimb de frățească unificare națională. Zece ani Vă­lenii de Munte au pregătit ziua cea mare a Uniră, sădind în sufle­tele românești din Ardealul subju­gat^ și din Regatul liber, credința izbândită visului milenar și să­mânța împlinirii în veac a destinu­lui Națiunii Române. Și după aceia, după unire adică, Vălenii de Munte și-au urmat mai departe misiunea care trebuia să ducă la acea fuziune sufletească a românismului din toate provinciile. Atunci când începeau să se încru­cișeze peste munți tot mai mult schimburi de cuvinte necugetate, svârșite din patima măruntă a unui politicianism ce nu mai voia să creadă în marile comandamente ale destinului românesc, la Vălenii de Munte a ars și mai departe fla­căra binelui, a continuat chemarea la dreapta judecată a imperative­lor românești, gonind patimile a­­prinse de zăratecii politicianismu­lui și răspândind lumina adevăru­lui și îndatoririlor naționale. La Văleni, în fiecare an­, profeso­rul Iorga și-a chemat ascultătorii să se înfrupte și altcum din bine­facerile unei țări realizate prin stră­dania neamului și a ținut necurmat contactul între opera de cultură românească și sufletul tuturor ge­nerațiilor chemate să se continue pe calea realizărilor de bine ob­ștesc ducând mai departe astfel, munca și osteneală înaintașilor ce se jertfiseră pentru ele și pentru țara aceasta. Cei treizeci de ani de cursuri de la Vălenii de Munte, sunt treizeci de ani d­e stăruință neclintită în slujba adevărurilor românești, al unui om ce n’a cruțat nici timp, nici necaz și nici osteneală pentru a-și servi așa cum se cuvine, nația sa, căldura și la lumina căreia s’a născut și a crescut. Așa cum foarte bine spunea ministrul școalelor a­­laltă ori la Văleni, opera profeso­rului Nicolae Iorga este o operă de apostol, o operă de mare inspirat al neamului său. Universitatea din Văleni capătă aspectul simbolic de Universitate­a Neamului, din care și-au tras atâ­tea generații nu numai izvoare de cultură dar și de simțire românea­scă nepieritoare. Scriind aceste rânduri, ne gân­dim câți sunt aceia ce s’ar putea mândri cu o operă atât de necesară, de pregătire sufletească a națiunii, pe lângă o vastă activitate de isto­ric, profesor și de cultură în toate domenile, ca Nicolae Iorga. Privim în jur și mărturisim cu mâhnire că nu mai vedem niciunul de ase­menea proporții. Intr’o vreme în care se ivesc in fiecare an și la fiecare răspântie de drum noui partide politice pentru coalizarea de ambiții deșarte și ne­justificate și în care năvala spre mărire a tuturor improvizaților, nu mai cunoaște margini, o acțiune ca aceia a profesorului Nicolae Iorga vine să răzbune sentimentul de mândrie și morala unei națiuni ce-și merită o soartă mai bună. Treizeci de ani de cursuri la Vă­lenii de Munte sunt un colan de treizeci nestimate pe care Nicolae Iorga le-a dat culturii și simțirii românești: Petru Bănescu („Porunca Vremii“). 0_telegr­amâ a d-lui vi*of. IV. Iorga D. Lite Ardeleanu, secretarul general al Ligii Culturale și-a săr­bătorit ori ziua numelui. D. prof. N. Iorga i-a trimis cu acest prilej următoarea telegramă: Scumpe domnule Ardeleanu, Nu-ți pot arăta îndeajuns, și ca președinte al Ligii Culturale și ca organizator al cursurilor de vară, cât mă simt îndatorit față de omul care cu atâta pricepere e conducătorul lor de fapt. Iți urez mulți ani cu sănătate ca să poți urma pe calea care-ți asigură recunoștința tuturor. Primește, te rog, cele mai bune salutări. (ss) N. IORGA 20 iulie 1937. Cărți de educație: Marta Beiu-Paladi: Probleme de educație, prefață de G. Anto­­nescu, ed. „Cartea Românească", București. — Tema Cocișiu : Metodul activ și cre­ator în educație, Blaj, 1956. Apariția unor cărți închinate e­­ducațiunii — astăzi — in această apatie pedagogică din cauza căreia creșterea copiilor e lăsată străzii și servitorilor — trebuește salutată cu entuziasm. Aceasta mai ales când scrierile respective sunt semnate de adevărate autorități didactice și când conținutul lor echivalează cu tot ce poate fi mai esențial și mai hotăritor în chestiuni de educație. E tocmai cazul d-mei Maria G. Beiu-Paladi care, ca mamă, ca dăs­căliță și ca scriitoare pedagogică — a activat atât de intens și de va­riat în acest vast și primejdios do­meniu. Ca încununare a acestei bo­gate activități adună — acum, în­tr’un volum de peste 250 de pagini, 30 dintre cele mai copioase și mai actuale cercetări închinate creșterii copilului, căruia, în chiar primul articol, d-sa ii Închină o evocare în­­duioșătoare, întrucât „el va regene­ra omenirea și-și va întări neamul“. Un alt capitol care urmează să fie remarcat e acela închinat caracte­rului, care trebue să se bazeze pe un ideal moral. La formarea sufle­telor „muzica va fi unul din mijloa­cele cele mai puternice“, iar pen­tru dezvoltarea sentimentelor artis­tice trebue să lucreze desenul și excursiunile, plimbările și petrece­rile în aer liber. Firește că toate a­­cestea presupun o altă școală, ba­zată pe mai multă bunăvoință și pe o mai largă înțelegere a copilu­lui —„o școală larg aerată, frumos împodobită și mereu luminată de surâsul unor dascăli... fericiți“. In această școală asistența medi­cală va fi mai bine organizată, iar ovariile vor fi făcute pentru elevi, iar nu pentru profesori — ca până acuma. Ceva mai mult, „cel mai bun regulator și îndrumător al co­pilului rămâne personalitatea for­mată și încercată a învățătorului“, care îi va pregăti pentru o viață de familie ideală. De­ aici inutili­tatea școalelor particulare dacă nu vor urmări cu perseverență „forma­rea de distinse personalități în lu­mina vie a patriotismului“. Ținuta profesorului nu trebue să lase ni­mic de dorit, iar educația caracte­rului e în­ strânsă legătură cu as­cuțirea inteligenței, cu educația fi­zică, cu sănătatea și cu profesiunea viitorului cetățean. Pe lângă ea însă , se va avea în vedere ca nici me­todele de învățământ să nu alune­ce „pe povârnișul distracțiilor mo­­leșitoare și inutile, pentru a nu for­ma mediocrități“. Școala trebue să desvolte sentimentul social al soli­darității, iar vacanțele să fie prilej de întărire trupească și sufletească a copilului. După un pios omagiu adus amin­tirii marelui Haret urmează un stu­diu despre încâlcita problemă a cu­getării și un altul despre: Conștiin­ța morală și selecționarea valorilor. Urmează câteva articole mai scurte (nu însă și mai puțin importante) despre școală sub diversele ei forme, un articol de luptă profesională (Prejudecăți didactice), o traducere din Angelo Potri despre „Școala de mâine“ și câteva înduioșetoare „file din carnetul unei mame“ care ne dă pe față toată căldura sufletească, toată răbdarea, toată priceperea și tot entuziasmul acestei educatoare model des­pre a cărei carte prof. G. G. Antonescu, cu drept cuvânt scrie — în prefață — că „e rezultatul u­­nei experiențe bogate și variate, in­terpretată în lumina principiilor pedagogice și prezintată intr’o for­m­­ă clară și atrăgătoare“, adică „pe înțelesul tuturor și fără nici o urmă de pedantism, dar totuși în armo­nie cu principiile pedagogice“. Este o apreciere care spune — despre a­­ceastă carte în care moralul, națio­nalul, caracterul curat, religiozita­tea și blândețea precumpănesc, — tot, numai în câteva cuvinte. D-na Beiu-Paladi se poate socoti fericită: ne-a dat o carte bună. Ră­mâne ca gândurile curate ce-o în­suflețesc să ajungă în inimile ace­lora cărora le-au fost dăruite cu atâta abnegație. „Metodul activ și creiator în e­­du­cație“ al d-lui Tom­a Cocișiu, pro­babil profesor de pedagogie la Blaj, nu e numai­decât o carte. Este o broșură sau — dacă vreți — un fel de prospect în limbile română și franceză — în care sunt subliniate meritele școalei active în educație și roadele aplicării acesteia la școa­la de experiență (ce-o fi aceea ?) din Blaj. Cuprinde următoarele ca­pitole: ----------------—— Activitatea proprie în practică — producătoare de gânduri — acțiuni; Educația religioasă — ca izvod de sentimente-acțiuni; și Educația a­­gricolă în școala țărănească (înțe­­legere-acțiuni) — după care ur­mează o copioasă parte oficială în măsură să sublinieze rolul acestei școale­ și metode. Fără să recurgă la expresiuni și fraze pompoase, fără să facă stil, d. T. Cocișiu pare a avea oroare de literatură, autorul acestei broșuri­­prospecte oferă tuturor celor inte­resați câteva lucruri precise, înso­țite de o bogată floră de maxime pedagogice și de precepte educa­tive extrase din marii îndrumători ai omenirii. Ele vor putea fi utili­zate cu același folos — dacă bine­înțeles experimentatorul va depune același zel și dacă — mai ales — el va lucra asupra unui mediu a­­semănător cu acela care i-a servit d-sale. Firește că am fi fericiți dacă am putea vedea și în practică roa­dele acestui activism. Până atunci — ne mulțumim să credem această expunere care — oricât — putea să fie mai desvol­­tată și s’o recomandăm colegilor. Paul I. Papadopol BAZA CULTURII ROMÂNEȘTI ESTE CEEA CE PUTEM CULEGE DIN CHIAR SUFLETUL NEAMULUI NOSTRU. (LA CLuJ). M. S. REGELE CAROL II O TABĂRĂ LITERARĂ de N. IORGĂ Boala sufletească împotriva căreia luptăm — și nimic nu ne va face s'o părăsim, — boală care-și are provocatorii și incon­știentele victime, pe lângă cîteva ființe nenorocite care scriu așa fiindcă organismul lor nenorocit îi îndeamnă la asemenea mani­festații „estetice", — începe a se defini neted în ce privește aceia cari au interes ca ea să continue. Un interes care nu are a face cu o concepție a „artei", nici cu admirația fanatică — și zănatecă — față de anume corifei lite­rari cari și-au cucerit sufletul, acesta fiind cazul numai pentru cîte un critic menit să facă o altfel de operă decît aceasta și pe care regretăm adînc că nu-l putem aduce pe calea cea bună, se află supt înfățișarea unor adesiuni și sprijinuri literare. E vorba de altceva, cu totul altceva decît discutarea unor probleme de ideologie și decît cîntărirea valorii literare a acelora cari pre­tind să represinte astăzi literatura românească. De fapt astăzi, oricîtă literatură s'ar face pentru un public de simpli intelectuali, căci celorlalți le ajunge ziarul, grija tuturora se îndreaptă în alte direcții, care cer soluții imediate și energice. Nu e de mirare deci că aceia cari proclamă, în foiletoane și de­asupra foiletoanelor autonomia literaturii nu fac altceva decît o robesc, ei și nu adversarii lor, unor preocupații din domeniul so­cial și politic. Cazul ziarului „Adevărul" și, adăugim, și al surorii sale .Di­mineața, este pe deplin doveditor al acestei confuzii voite, din partea oamenilor „esteticului" cari nu sînt decît represintanții cei mai vajnici ai „politicului". Nu se poate crede că d-ni­ Scrutator—Blumenfeld și Brăniș­­teanu—Braunste­in sînt niște filosofi ai artei și literaturii cari nu fac decît să sacrifce Muselor sau să urmărească pas de pas pe sacerdoții acestor zeițe. Toată lumea-i știe oameni practici, pri­cepuți în afaceri de toate felurile, între care și cele politice. Iarăși nu va crede nimeni că d. Mihail Sadoveanu, care este, nu numai un așa de mare povestitor, ci și, cum o observam ieri, p­rin notele sale despre Creangă, un fin osebitor al tuturor nuanțelor literaturii, că d-sa crede cum că bietul omuleț al „Mitei" și al „Bălăucăi" e un scriitor de o mare valoare. Admiratorul plin de o nesfîrșită pietate al lui Eminescu n'a putut să nu fie revoltat de amestecul corifeului poesiei românești în desfrîul de chelneri, codoși și madame de la Oțel Vanghele. Același suflet delicat nu se poate să creadă în folosul pentru literele române al grafona­­jului, cînd trivial, cînd pretențios, al Adercilor, Sebastienilor și Răcăciunilor, plus ce altă spurcăciune mai e pe acolo. Românul îndrăgit de țara sa și de neamul său nu poate aproba strecura­rea continuă a ofenselor celor mai nerușinate aduse de același­­ clan României și Românilor. Adaug că om­u­l care din cea mai fragedă tinereță a avut o exemplară viață de familie și și-a cres­cut bine băieții și fetele nu poate admite să se glorifice în foaia condusă de el exhibiții literare în care se prezintă o mamă care se prostituie supt ochii fiicei sale. Dar în toată lumea se duce lupta între naționalism și inter­naționalism între autoritate și ideologie, între soviete și dicta­tură. Foile din Sărindar represintante ale avîntului acaparator evreiesc în România, prin legătura firească dintre Evreii rămași sufletește Evrei (eu cunosc însă și pe alții) și o falsă democra­ție cu tendințe internaționale, au nevoie pentru scopurile lor bine definite de influența unei anume literaturi, căreia alți repre­­sintanți ai aceleași idei internaționale și așa zise democratice îi țin la îndemînă, fie și supt cifra Regelui, cu dib­ăcie acapa­rată, toate avantagiile unei remuneratoare edituri. Ce bucu­roase ar fi dacă ar avea la îndemînă adevărați scriitori ! Ne­­avîndu-i, fac din produsul și agentul de putrefacție Arghezi un zeu al poesiei și din dăscăliciul îmbuibat de lecturi nedige­rate Lovinescu un mare critic și un dătător de direcție. Lămurirea situațiilor reciproce este astăzi deplină. Apărăm, odată cu frumusețea literară autentică, sănătatea poporului ro­mân, și avem în față mărturisită apărare­a unsanității, imoralității și neromanității prin ziarele aservite unor scopuri care se de­mască și supt forma literară în fiecare moment. (CUGET CLAR) LUI PĂSTOREL Durerea chînge o lume Să zaci, e­ un chin și o oroare. El rabdă, vesel printre glume Doar zace... lângă zăcătoare. Cu dânsul la un păhărel. — .,La care post asculți comod?, Preferi Băneasa, ori vrsi Bod, Colega?" A Duios răspunde Păstorel: i — „Bod­ega". f Cocoș ^ POPCofonie, ese la dr­um Nu ne surprinde, și ne pare bine. Arghezul, teribilul pamfletar care băgase spaima în ageamii, — poate și în fricoși, — ese la drum. Obicei riscat al unei reptile, — intrat în tâlcuite zicale populare. Intr’un singur Met­al flașnetarului sunt atacați vulgar — în­tre alții, — artiștii și artistele, în bloc. Li se apune: „Un talent (în teatru) răsbește el, câte­odată, CU PANTA­LONUL SAU FUSTA, dar tot atât de greu și atunci, că nu se pot alege precis însușirile de moravuri". Porcofonie scrie, —crede prin urmare, — că așa răzbesc valo­rile pe scena românească. Vor fi și cazuri de acestea. Generaliza­rea lor constitue încă o infamie zvârlită colectiv unor oameni cari învață, muncesc și cheltuesc ani de trudă, pe care îi pun in serviciul artei dramatice... Ca totdeauna, Porcofonie e copios și în injurii către actorii de pe orice rampă. Ii confundă — se vede — în personalul șantanelor și al spectacolelor cu Rada și Ținea Țiganca. Injuriază­ global pe toți slujitorii scenelor noastre, spunându-le că răzbesc cu fusta și cu pantalonul... Capacitatea, cultura teatrală, îndârjirea spre per­fecționare, talentul, — rămân — după moralistul Meftodie — ac­cesorii fără prea mare importanță... Cât despre postura lui de adversar al isprăvilor imorale ale al­tora, — Porcofonie ex-diaconul e în această ținută, ridicul pur și simplu... El care își strigă în public trivialitatea și murdăria, sfidând elementara decență publică. Dar nu numai pe artiști și artiste, îi injuriază flașnetarul Porcofonie. ts.

Next