Neamul Românesc, august 1937 (Anul 32, nr. 165-189)
1937-08-01 / nr. 165
Anul XXXII Nr. 165 Taxa poștală plătită in numerar conform aprobirei Dir. Grotlp P. T. T. No. 155038/93*. f (* v / ZIARUL PARTIDULUI NATIONALIST»DEMOCRAT DIRECTOR POLITIC Str.A /II Duminică 1 August 1937 C ______________ DIRECTOR I Strada ISKIlZOIANU No. 25, (etaj) a Âi . Pe un an *° ° Leii Pe ^ase<uni 300 MA “• BUCUREȘTI (I) ^ I ABONAMENTE Pentru autorități și instihijmii 1000 lei * W * __ _______________________________ Telefon 310.88 % In străinătate : Pe an an, 1200 lei, pe sase luni, 600 te» După prima concentrare pentru munca Premilitarii — prima serie,— au fost concentrați în cursul acestei luni, 20 de zile pentru munca de folos obștesc. Pe întreg întinsul țării echipele de tineri au refăcut cimitirele eroilor, au dereticat în jurul bisericilor și monumentelor istorice și au deschis câteva zeci de kilometri de poteci și șosele acolo unde nevoile economice și turistice le reclamau cu precădere. Programul inițiat de Suveran Cât și după îndrumările d-lui profesor N. Iorga, președintele Comisiunii Monumentelor Istorice, care a cerut ca munca tinerilor să fie legată de restaurarea monumentelor de artă și de mărturie a trecutului nostru. Roadele primei perioade sunt cu desăvârșire îmbucurătoare. Lipsurile, inerente oricărui început, au fost învinse cu voioșie și încredere. O perspectivă de mari refaceri și de completare a lucrărilor de mare interes național și economic își deschide orizontul în același timp cu garantarea educației sănătoase a generațiilor tinere, prinse în ultimii ani în vâltoarea nesănătoasă a deșănțatei propagande politice. A doua serie de premilitari își încep lucrul Luni. Și dacă vremea bună va îngădui se proectează și concentrarea seriei a treia. In acest fel în toamna aceasta tinerii se vor întoarce la studii fortificați sufletește și trupește, iar țara a câștigat o serie de lucrări cari acopăr multe nevoi. In acelaș timp s’a făcut și verificarea unui vast program de pregătire sănătoasă a generațiilor tinere. AVEM PAMÎNTUL CEL MAI BUN DIN LUME, DEȘI NU BATEM JOC DE DÎNSUL ÎN FELUL CUM ÎL LUCRAM. ȘI OAMENII NOȘTRI SUNT VOINICI ȘI DEȘTEPT! "• NU E LUCRU CARE SA NU LI SE ROATA ÎN CREDINȚA CU SIGURANȚA CA AR PUTEA SA-L FACA. ȘI, IATA, STĂM ȘI NE UITĂM, ÎN ATÎTEA LOCURI, LA RĂMĂȘIȚELE ARSE A CEIA CE TREBUIE SA FIE UN HRĂNITOR OGOR DE PORUMB. N. IORGA („O pedeApsă“) românesc WWWWSAAAA/S/W lașul wwv O intervenție a d-lui profesor N. Iorga D. profesor N. IORGA, președintele „Comisiunii Monumentelor Istorice" și al „Ligii Culturale" a invitat pe d. Osvald Racoviță, primarul municipiului Iași, să pregătească prin exproprieri și o atentă studiere a autorizațiilor de construcții, o zonă de 500 metri în jurul tuturor locașurilor sfinte din Iași, pentru a le feri de apropieri profanatoare. Pentru Statuia lui Eminescu WWW/WWWWWW/WWWWWWvWWW Continuăm a publica numele subscriitorilor: Sunii din urmă Colonel Arbore Ioan, Focșani Ministerul Muncii * lei 614.702 100 „ 5.000 Total „ 619.802 Dați obolul vostru la lista ziarului „NEAMUL ROMÂNESC“. Se susține ■ Citim în „TIMPUL“: Se susține in diverse publicațiuni de către unii, că la Teatrul Ligii Culturale, ctitoria de artă a d-lui profesor N. Iorga, se reprezintă numai piesele do sare. Pentru restabilirea grabnică a unui adevăr contestat cu rea credință, actorii și actrițele acestui teatru, adică domnii și doar zünele: Nicolae Masssim, Nella Mircescu, Constantin Sincu, Cecilia Bărbulescu-Sincu, Toma Dimitriu, Vivi Vlasin, N. Făgădaru, Nicolae Baltasiu, N. N. Anghelescu, Cezar Theodoru, Anca Balaban, Titu Vedea, Ion Focșeneanu, Gh. Damian, Carmen Georgescu, Const. Neacșu, Radu Duminică, I. Brătulescu, au adresat d-lui prof. Nicolae Iorga un inimos și indignat protest din care spicuim:„In nici un alt teatru, ca int acel al „Ligii Culturale“ nu s’a dat atâta prilej tinerilor să se manifeste și să-și valorifice însușirile alături de marii actori ai Teatrului Național, cari și-au dat concursul, realizându-se perfecte ansambluri, sub direcția marelui actor și eminentului profesor Ion Manolescu și în regia celui mai harnic și mai valoros regizor ce-l avem, Ion Sahighicea. Repertoriul ales în toată libertatea de direcția teatrului a fost format în această stagiune din nouă piese ce s’au reprezentat în 263 spectacole, din care numai două sunt semnate de d-stră, „Zbor și Cuib“ și „Fiul cel pierdut“, reprezentate ambele de 54 ori”. Reaua credință parcofonică primește încă o sancțiune; odioasele planete ale lui Arghezi îl duc pe autor dintr'o serie de cravașe, în alta... E ceea ce merită. Foloștoacă răspopitul... HUNGARICA Intr'o mare revistă franceză, La Revue des ambassades, corespondentul la Budapesta, un bun creștin și un pacificator al lumii tulburate, d. Drucker care e pentru ocasie și „Georges", publică un articol despre relațiile Ungariei cu vecinii ei. Intîiu el stabilește că Ungaria nu dorește decît pace, bună înțelegere, civilizație și progres și, bineînțeles, pentru aceasta e gata să aducă toate sacrificiile, între care și un formidabil armament, cu fabrică de pulbere neagră, la lacul Balaton. Ar dori și concursul vecinilor — și mă întreb de ce nu i-am oferi noi și materiile prime, din acelea care au fost „furate" împreună cu Ardealul și Banatul. Dar nu toți vecinii sînt tratabili. Ungaria, spune d. Drucker, era bucuroasă că, un timp, Statele succesorale păstrau din spiritul austro-ungar o solidaritate care a dispărut. Pe urmă însă, cînd Ungurii au început campaniile revisioniste, lucrul s'a stricat. Dar totuși... Cu Iugoslavia bunele relații s'au restabilit. O știam noi, admiratorii metodelor d-lui Stoiadinovici. Dar e interesant că și din Cehoslovacia se dau cele mai bune speranțe. Rămîne ce? Blăstămații de noi, credincioși legăturilor cu împăcații d-lui Drucker. M. IORGA I ' Unul ca multi MMBBBWíBMMHBBBMB «bk «hm După unele obiceiuri de deferență rău înțeleasă față de justiție, ar trebui să nu vorbim nimic privitor la arestarea fostului senator țărănist d. Gh. Marinescu, până ce nu se va aduce hotărâre judecătorească. Dar, de vreme ce din Slobozia Ialomiței, pe unde îmboldise țărănimea la răsvrătire, a luat fuga la Brașov unde tribunalul militar l-a pus sub stare de arest, el însuși ne face să-i vedem vinovăția. Așadar, d. Marinescu acesta, care trebue să fi avut sub comandă câteva duzini de oști, aruncate la cucerirea urnelor comunale și județene, după ce a sleit doctrina Statului țărănesc, și n’a mai găsit altceva ce să spună, a luat furios revoluția in brațe. Acum cincizeci de ani și mai bine, pe vremea când Caragiale , își aduna cu nesațiu o comoară de observări din falsificarea constituționalistă a partidelor, un Marinescu era, fără îndoială, tot așa de tulburător ca și azi, dar nu tot atât de primejdios. Târgoveții noștri nu coborâseră, pe atunci, vocabularul revoluționar în realități, îl aveau, doar, în fantezie. Azi, cetățeanul trăind sincronic cu revoluția roșie rusească și cu aceea spaniolă, despre care se știe cu deamănuntul până în ultimul cătun, nu mai este ageamiu, ca pe vremuri, a progresat. Mai se scapă el la cârciumă cu câte o vorba pestriță pe ici pe colo, își mai dă în petic schimonosind limba după termenii telegramelor din ziare, dar, oricum, știe s’o ia și în serios când e vorba de făcut o rebeliune, care să placă șefului. Iată pentru ce nu se mai poate trece cu ușurință îngăduitoare, necum cu zâmbete în colțul gurii, pe lângă o pățanie ca a acestui Marinescu de pe Bărăgan. Să-i facem însă dreptate, grăbindu-ne a constata că întâmplarea lui nu e unică în felul ei. Ațâțarea, călcarea în picioare a autorităților, îndemnul la luarea târnăcopului pentru dreptate, se practică pe toată scara electorală, de când satele merg să-și dea votul universal. Lumea a auzit atât de multe de astea, că trebue să-și facă cruce că Nemesis a căzut din senin pe capul d-lui Marinescu. Insă tocmai pentru că urechia s-a deprins și ochiul nu mai vede, trebue să înceapă să cadă osânda. N. Iorga și Liga Situația d-lui profesor N. Iorga este unică în Stat. Fără să aibă un partid puternic, atitudinile sale au mai mare răsunet decât orientările unui partid de masse. Este acesta un reconfortant exemplu de forța pe care o poate avea o covârșitoare personalitate. Că nu întotdeauna cuvintele sale pot fi luate drept literă de Evanghelie ? Evident, D. N. Iorga este om și greșelile sunt omenești. De aceea d-sa este atacat și hulit cu aceeași pasiune cu care este adorat. Și atacurile și laudele îl înalță deopotrivă. Atacurile poarte mai mult decât laudele. Pentru că, fapt curios, d. Iorga este mai mult atacat pentru calitățile sale, după cum adese lăudat pentru unele greșeli. Și ar fi de mirare să nu se întâmple așa. D. N. Iorga, prin ținuta sa morală și adâncile rădăcini ale activității sale poliforme este în mijlocul volburei curentelor, cari răscolesc sufletul Neamului, se situiază la răspântia marilor hotărîri înrâuritoare asupra destinelor românești. De aceea poate cuvintele sale au semnificații profetice și par a fi vibrațiile firești ale unui suflet din sufletul Neamului. Așa ne-am deprins să-l cunoaștem pe marele profesor de naționalism românesc, cu mult înainte de a fi apărut ciupercile ideologiilor de import. Generațiile care l-au ascultat și l-au urmat au pus temeliile solide ale României prin jertfă și cultură. Când țara își strângea hotarele sub presiunile nedreptăților istorice, d. N. Iorga profetiza unificarea. Unificarea sufletească pe deasupra vitregiei granițelor. Unificare prin cultură românească. Liga culturală a fost instrumentul de luptă pe plan spiritual pentru dărâmarea zidurilor între frați. Din sânul acesteia a pornit ofensiva cuceritoare a ținuturilor locuite de români cu mult înaintea trecerii Carpaților. Ostașii întregirii geografice, fuseseră precedați de cohortele de cărturari întregitori de suflet românesc. Pe vremurile acelea de profesor N. Iorga lua ades înfățișarea de reprezentant al iredentei românești. Liga Culturală era privită dincolo de hotare, și la noi uneori, ca o organizație subversivă. O organizație subversivă care amenință să dinamiteze conglomeratele ce stăteau în calea realizării idealului național. Dar însfârșit s’a împlinit unirea. Și unificarea sufletească e pe calea desăvârșirii. * Și-a împlinit Liga Culturală cu succes scopurile, dar nu și-a pierdut utilitatea. Dincolo de pasiunile oarbe ale politicianismului Liga situându-se pe plan cultural poate lupta cu folos pentru realizarea imperativelor naționale ale vremii. Ca și in trecut, ea poate înrâuri spiritele, determina hotărârile șovăitoare. Aceasta este semnificația, ultimei manifestații de la Iași a Ligei Culturale. Românizarea tenace și fără preget a unificatei Românii năpădită de pe originea monstruoasă a străinilor cu interese centrifugale. Opera aceasta o poate patrona Liga Culturală cu acelaș succes ca și în trecut. Ea poate servi de frână exceselor și de imbold, șovăinilor fără să fie acuzată de partizanism. O va putea menține d. N. Iorga pentru împlinirea acestui frumos ideal românesc ? Cei ce-l cunosc îi acordă întreagă încredere, pentru că d. profesor N. Iorga, deși s’a aruncat ades, cu toată ardoarea, în vâltoarea luptelor politice, a știut întotdeauna să le domine. Revenirea neîncetată la cuviința legilor unei personalități ce nu se poate încadra într’uin partid a fost numită inconsecvență. Dar d. profesor N. Iorga a avut întotdeauna o consecvență pe care cei mai mari dușmani nu i-o pot contesta: consecvența naționalismului intransigent, care se confundă cu românismul nu cu naționalismul de modă nouă. Această consecvență naționalistă a fost dogma Ligei Culturale și Liga Culturală a fost și încă va fi Nicolae Iorga. („Voința Obștei“) Eugen Victor VREAU SA RIDIC SI SA ÎNCURAJEZ ORICE OPERA SOARE PRODUSA DE O MINTE ROMANEASCA. DAR CER MAI ÎNAINTE DE TOATE CA ACEASTA OPERA SA FIE SERIOASA ȘI SA ADUCA UN APORT REAL RAMURII DE CULTURA CAREIA II APARȚINE. M. S. REGELE CAROL II (LA CLuJ). DEVA Portretul lu^rghezi^m^deSla^n^^uș^iașuhîi eliberei de Nicolae Iorga, e foarte sugestiv. Glas pițigăiat, cuviincios și umilit, schimba de două-trei ori pe zi .^costumele“ cu tăetura la modă, cel vărgat rezervându-l probabil pentru ceremonii cu tovarășii de la Sici-Bei. Mânca mult, tacticos, cele mai scumpe și variată bucate, bea cele mai adese vinuri, ironiza în aceliaș timp pe colegi râzând de sărăcia și de.... feluri cum își făceau nevoile. (Ii urmăea probabil și în latrina pușcăriei, ca să obțină tablouri demne de paginile-iscatologice). Viața de pușcărie a eroului Radei oscila între cochetările penibilă și îmbuibare poetică. Colegii de breaslă cădeau în genunchi implorând pe magistrat să-i scape de tovărășia grețoasă și nesuferită a Arghezului estetic... Cum răsplătește terfelitoriul de icoane și pe directorul pușcăriei pentru cele ce-i îngăduia, — o voi arăta. E încă o pagină de ingratitudine: Porcofonie înjură birjorește chiar pe șeful internatului Văcărești, dare-l lăsa să ducă și sub regimul penitenciar viața de odaliscă abjectă a bogdan-piteștianului profesional... Dar să mai dăm cuvântul lui I. Slavici: „Arghezi și...., oamenii mai subțiri, au prezentat curții, dovezi neîndoioase, că dânșii au primit de la generalul Iliescu, deci dela guvernul liberal, bănez ca să înființeze un ziar și o revista, în care susțineau — după inspirațiuni primite — tot ceea ce au susținut și în coloanele „Gazetei Bucureștilor“. (Pag. 202). Porcofonie socotea că e tare în argumente: Ceea ce un joc politic elementar socotise util în neutralitate. Arghezul mercenar continua sub Von Tchăpe și Von Mackensen : o operă de sabotare și pactizare cu dușmanul, ca să provoace plătit dezertări în rândurile oștirei care apăra eroic, la Mărăști și Mărășești, pământul românesc ! ...,,a opta o ocupase cu câteva ore înainte Colonelul Victor Verzea, într’a noua se instalase Grossmanul meu, iar a zecea, o celulă îndoită, daci pentru două persoane, era reservată pentru Arghezi. „Sunt, iubite amice, nemângâiat când îmi dau seama, că mi-e peste putință să-ți descriu gesturile, atitudinile și mutrele noastre când mi-am pus întrebarea, care dintre noi intră cu Arghezi. „D-ta, — i-a zis Grossman lui Dem. Teodorescu, — îi ești cel mai bun prieten, — deci cel mai indicat“. „Eu !? Doamne ferește!“ — a răspuns acesta. ; „Să intre Carnabat!“ j „Nu! nu! nu!“ — răspunse Carnabat dând din mâni și chin picioare. „Domnule Slavici?“ „Eu, — am zis, — din capul locului eram hotărît să iau una din celulele de jos, care toate sunt goale. Vreau adecă să-mi fac o grădină cu flori în fața celulei și să-mi petrec timpul săpând, privind și stropindu-mi grădinița“. „Arghezi a rămas singur și s’a instalat boerește cu toate dichisurile de care un om ca dânsul are trebuință“. (pag. 248—249) . Epavă umană acoperită de dispreț, ocolit chiar în pușcărie ca un ciumat pentru viața-i abjectă. Arghezul cel cochet, odată liber, și-a găsit devotamente și prieteni ca d. profesor Al. Rosetti, ca d. critic autorizat Șerban Ciocâlescu, ca... Eugen Jebeleanu, și ca alte figurine ridicule. Cine se aseamănă, se adună. Dar în ce promiscuitate acceptă să vegheze muleedia și infama tagmă porcofonică! N. Georgescu Lui Pastor*el Visează muze, cum că vin la crame, Intr’o cișmea el descifrează-o farsă. Și toarnă pe hârtie epigrame, Ocalele, — pe cărămidă arsă. Păstorul, să-și aline talanul... Bea crunt, trântind cu foc gambeta, — Sunt ani de când și-a închis bureta, Un defetist: Ciobanu. Cocoș Tot pilda de la Brașov. D. Al. Lapedatu, președintele Senatului^^^Tkază^TM^l^bdinda românească de la primăria Brașovului: „Timp de o săptămână manifestațiile însuflețite ale solidarității noastre naționale au dominat viața publică a Brașovului. Rezultatul era de prevăzut. Lista Blocului românesc a întrunit o majoritate zdrobitoare, 83 la sută din votanți. „Această izbândă a impresionat profund toate straturile societății românești de pretutindeni. întreaga presă, fără deosebire de culoare politică, a ținut să releve și să comenteze actul politic de la Brașov, dându-l ca pildă pe viitor, pentru toate celelalte orașe și municipii, într’o situație analogă. „Stăm încă sub impresiunea minunii dela Brașov, cum a fost numită alcătuirea blocului românesc, și nu ne îndoim că solidaritatea înfăptuită se va impune pentru totdeauna. „Se vor convinge în curând chiar și concetățenii noștri — minoritarii — cari n’au putut intra în constituirea consiliului municipal. Vor vedea că suntem în stare să conducem administrația orașului în spirit de echitate pentru toți, potrivit intereselor și necesităților obștești. » • • » 9 ■> „Vor vedea că în fruntea Brașovului s’a instaurat un consiliu municipal, care va căuta să ducă la îndeplinire programul de mari lucrări edilitare pe care-l reclamă importanța și desvoltarea vertiginoasă din ultimul timp a orașului nostru“. H I ■ mm I « w ' p n m w w w wț m ■ UMfffltlî rtmr BbAaAsUi «ta Tim-TTir ifn-r- hTT- Ttt f" n r -Í tT Tnr-»I 1 irttl Hfl MO FU Epoci de înflorire și de decădere in viața vechiului stat polon Continuare III In sânul vechii, nobilimi polone nu existau grade. Fiecare nobil reprezenta o putere nelimitată asupra proprietății sale. Acest sistem de dependență din țările feudale din Apus, existent între diferiții proprietari, în armată, între funcționari și în politică, n’a existat în Polonia.’In analele vechilor cancelarii polone niciodată nu se pomenește de vr’o funcție ereditară. Această stare de lucruri însă a avut urmări fatale pentru continuitatea unitară a statului polon. Lipsa unui sistem feudal în viața statului polon a făcut ca să nu existe o bază pentru evoluarea ierarhică a societății, ceea ce a dat rezultate dezastruoase în vremurile mai târzii. Am observat deja că, nobilimea polonă nu recunoștea nici o îngrădire și nici o deosebire între ea și domnitor. Dregătoriile nu erau moștenite ca în Apus. In Polonia ca și în țările românești aceste dregătorii erau împărțite de către stăpânitor după aprecierile sale și evident că nu totdeauna putea să fie drept. Din această cauză se iscau fricțiuni în rândurile nobilimii, se formau partide și se ajungea la dușmănii fățișe între rege și supuși. Dar în secolele XV și XVI, când s’a petrecut în această direcție o transformare, sub absolutismul regal nu s’a putut forma un statut al nobilimii, o codificare a privilegiilor ei sub noua formă. In schimb persoana regală a fost pusă tot mai mult în fața presiunii maselor de șleahtă și pe care, din nenorocire pentru unitatea statului polon, regalitatea n’a putut s’o suporte. Pe de altă parte, în sânul masei de nobili, care tot mai mult se întindea după putere, nu s’au găsit la timpul potrivit elementele trebuitoare cari să dea naștere la noul centre de putere în stat. Paeans», Polonia nu au existat condițiuni favorabile pentru formarea unui absolutism regal și nici pentru formarea unei pături conștiente în sânul nobilimii care să fi putut să-și asume puterea de stat la vreme de nevoie. In această stare de lucruri fosnia deja germenul decăderii în viața statului polon la care, ce e drept, au mai contribuit și alte cauze. In primul rând, de mare importanță pentru existența acestui stat au fost condițiunile sub cari s’au desvoltat gospodăriile agricole, precum și chestiunea orășănească. Mărturiile istorice ale vremii ne arată că statul primitiv al Piaștilor și-a sprijinit existența, în primul rând, pe gospodăriile agricole. In această privință se exercită mult etatism, totuși se întemeiau și gospodării pe cont propriu, în special din partea Bisericii și a cavalerimii. In decursul veacului al XIII-lea proprietățile cavalerilor s’au înmulțit extrem de mult, continuând să se întindă, intr’o mai mică măsură, în secolul următor. Dar în veacul al XV-lea și al XVI-lea, datorită desvoltării capitalismului din apusul Europei, gospodăriile agricole au început să ia o cu totul altă direcție. Am văzut mai sus cauzele cari au contribuit la urmărirea drepturilor și a importanții nobilimii polone și cum au decurs înmulțirea pretențiunilor ei în dauna regalității. Constituirea unui cod al nobilimii a pus puterea regală din Polonia intr’o situație extrem de delicată. Este adevărat insă că această regalitate, atacată în interesele ei vitale, putea foarte bine să apeleze la ajutorul altei clase sociale și anume sprijinul clasei orășănești. Exemple în această privință, foarte elocvente, ne oferă îndeajuns Franța, unde puterea regală totdeauna s’a sprijinit pe clasa orășenească, mai ales în luptele grele ce ducea cu feudalii. Dar regalitatea polonă n’a procedat la fel și aceasta nu din vina ei. Orașele în Polonia s’au desvoltat în mare parte sub influența dreptului teutonic, care era un drept specific orășănesc. Și până în sec. al XVI-lea, când soarta orașelor polone a trecut printr-o situație foarte grea, dreptul german a stăpânit mereu asupra acestor orașe, adică nu se naționalizaseră încă și deci nu puteau îndeplini rolul ce ar fi trebuit să-l joace pentru binele statului polon. Tânăra generație a nobilimii polone, transformată în stat nobilitar pe la sfârșitul evului mediu, a început o acțiune foarte energică în sensul dominării provinciilor lituano-ruse. Spre această acțiune lumea polonă era îndemnată de două motive și anume : de chestiunea teutonă și de cea a Volhiniei. Tot din două motive, de ordin și mai superior, Lituanienii erau obligați să se opune acestor tendinți polone, iar pentru ca opunerea lor să aibă efect cât mai sigur, căutau și primiau ajutoare chiar de peste graniță. Iată de ce interesele polone au trebuit să dea naștere la uniunea de la Krewo din 1385, iar interesele lituane au dat loc la separatismul lituan, accentuat cu deosebire în timpul „uniunii“, mai întâi datorită lui Vitold, apoi din cauza lui Swidingiello, a lui Cazimir Iagello, a lui Alexandru I iu și a lui Sigismund cel Bătrân. Acest separatism era, în primul rând, alimentat de dorința regilor poloni, de neam lituan, de a se menține pe tronul Lituaniei, aleși cu tragere de inimă de către nobilimea lituană, indiferent de preferința alegătorilor din Polonia. Iată de ce acest separatism putea fi și era susținut cu îndârjire de nobilimea lituană. Pe de altă parte șleahta polonă, alături de necesitatea imperioasă de a păstra o strânsă unire cu Lituania, doria să încorporeze imediat la Polonia Volhinia și Podolia. Era doar unul din motivele de seamă ale „uniunii“. Dar împotriva acestui plan, am văzut, se ridicau Lituanii. In afară de cele observate mai sus, legăturile de apropiere sufletească dintre Polonia și Lituania depindeau de pericolul din afară. De pildă în 1398, în urma înfrângerii suferită de Vitold la Worskla, principele lituan a căutat să se apropie de Vladislav Iagelo și chiar se ajunge la un nou act de unire, polono-lituană în 1413 la Horodlo, când nobilimea celor două țări se leagă prin jurământ reciproc să formeze o singură familie cu aceleași drepturi și aceleași datorii. Se mai specifică apoi că Lituania va fi condusă aparte de un mare duce, ales, de comun acord cu regele, de către reprezentanții celor două țări. Și ca să nu se creadă că se fac favoruri, numai lui Vitold, se stipulează că aceste prevederi rămân bune și după moartea acestui principe ambițios. In sec. al XV-lea și în special în vremea lui Cazimir Iagelonul, Lituania era superioară puterii moscovite și din această cauză în vremea lui Cazimir și a lui Ion Albert, s-a înregistrat cea mai mare răceală în relațiunile polono-lituane. Dar secolul al XV-lea s-a început cu pericolul rusesc, care în mod serios amenința existența Lituaniei; din această cauză s-a ajuns la încheerea înțelegerii polono-lituane din 1501. Pericolul rusesc creștea mereu: în vremea lui Sigismund I iu cel Bătrân cade orașul Smolensk, iar la 1563— provincia și orașul Polock. Acest lucru a forțat pe Sigismund August să caute mereu un prilej propice pentru a lega Polonia de Lituania cu prietenii mai sigure și mai trainice. Astfel, datorită multor insistențe în 1569 se efectuiază o adevărată uniune teritorială polono-lituană la Lublin, când se puse problema unei educații interne polono-lituano-ruse în sensul unei mai strânse apropieri sufletești și a unei înțelegeri reciproce cât mai grabnică. In această direcție s’a produs în teritoriile cu elemente străine o intensă și reușită acțiune de polonizare. Desnaționalizarea nobilimii lituano-ruse s-a efectuat de asemeni și prin emigrarea Polonilor spre răsărit, adică prin împroprietărirea acestora în locurile unde populația rusească sau lituană era rară. Așa încât nouii coloniști au contribuit în mare parte la desnaționalizarea celorlalte neamuri. Dar trebue să mai adăugăm că unirea polono-lituană a forțat conducerea centrală să acorde nobilimii, nu numai celei lituane și ruse, ci chiar și celei polone o mulțime de privilegii și cari nu totdeauna concordau cu integritatea statului polon. Discuția asupra coordonării acestor privilegii a dat loc la inființarea Seismului, de care va depinde mai târziu soarta statul polon și a cărei acțiune a grăbit de»strămarea Poloniei. (Sfârșitul in numărul viitor) de TH. HQLBAN