Neamul Românesc, septembrie 1938 (Anul 33, nr. 192-215)

1938-09-01 / nr. 192

Anul XXXIII Nr. 192 DIRECTOR POLITIC N. IORGA AS, * / a Poală plătită și numerar conform aprobării Dir. G-rale P. T. T. No. 155030/933. V « . t­oj Joi 1 Septembrie 1938 C REDACȚIA :1 ADMINISTRAȚIA ! Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 300 Lei Strada BREZOIANU No. 25. (etaj) a ■ Abonamente ! In țară, pentru autorități și instituțiuni, 1000 Lei ^ ^ I­­ n străinătate: Prezi­dulu­ i DIRECTOR N. GEORGESCU »*M­aist orașul“ Matel Vlaicu Se împlinesc azi 25 de ani de când Aurel Vlaicu a pierit sub sfărâmăturile aparatului său de sburat. Un sfert de secol de când feciorul lui Dumitru și al Anei din Bințințiii Ardealului, odihneș­te sub pământ. Fiu de țărani, — de țărani oa­recum înstăriți — Aurel Vlaicu și-a manifestat încă din copilărie o vocație : se simțea atras de tot ce era mașinărie, de tot ce era fier închingat în legături strânse cu șuruburi pe cari le desfăcea și le punea iar la loc mândru de is­prava lui copilărească. Au trecut anii și Aurel Vlaicu a căpătat o diplomă de inginer. Dar, de-alun­­gul anilor aceștia i se înfipsese în suflet o dorință: aceea de a realiza el, cu mâinile și cu price­perea lui, un aparat sburător ai­doma acelora pe care țările mai înaintate le trimeteau să cuce­rească văzduhul. Dincolo de hotare, a muncit in ateliere și în fabrici, a muncit câinește, rob al unei credințe, dă­ruit cu totul unui ideal. A învă­țat acolo, practic, ceea ce nu pu­tuse învăța aici și s’a întors jos de aceiași dorință. Și iar a muncit. Până într’o zi, când macheta a­­vionului său lucrată toată în lemn, a fost scoasă afară pe o­goare, a înhămat la ea trei cai,­­ i-a pus să gonească și i-a dat­­ drumul. Minune, „aparatul“ s’a­­ ridicat deasupra pământului, așa­ cam vreo cinsprezece metri. Pen­­­­tru Vlaicu asta era o adevărată­­ biruință, și un nou îndemn la­­ muncă, la aceiași muncă de rob.. La București, in dealul Cotro­­­cenilor, Aurel Vlaicu lucrează zi și noapte, la desăvârșirea idealului său și în cele din urmă, după­ repetate și trudnice încercări,­ izbândește­ fiul de țăran din Bin­­­ținți, învinsese aerul. Avionul lui Aurel Vlaicu era o realitate.­­ Mai târziu, Vlaicu avea să­­ moară pentru aceiași credință. Din apropiere de Câmpina, „mașina“* maist orașului Aurel, l-a trădat:­­ acolo, Aurel Vlaicu s’a înfrățit* pentru totdeauna cu pământul.­­ Au trecut de-atunci douăzeci și * cinci de ani. Isprăvi ca aceea a­­ lui Vlaicu, sunt însemnate în is­*­­toria unei țări cu litere groase. , La noi, în cei douăzeci și cinci­­ de ani, Aurel Vlaicu n’a fost nici­­­­odată pomenit sărbătorește, cu toate că este exemplul cel mai­­ tipic de perseverență, de credință , într’un ideal, de ceea ce poate fa­­­­ce poporul acesta. i Și ne gândim dacă premiul de­­ virtute înființat mai anii trecuți ? n’ar trebui să fie acordat cu pri­­­­lejul celor 25 de ani de la moar­­­­tea lui Vlaicu, acelora din fami­­i­lia lui cari mai sunt în viață. i “ 9 OMUL CARE ȘTIE CITI ȘI CETEȘTE PROST ESTE MULT MAI PE­RICULOS DECÂT OMUL CARE NU A INVADAT SA DEOSEBEASCĂ O LITERA DE CEALALTA. N.­­ORGA O Mare problemă tineretul și literatura S —­* ,,IM’ — Măsuri necesare — D. N. Miihăescu, publică in nu­mărul de ori al ziarului „Viito­rul“, și sub titlul de mai sus ur­mătoarele : Neîndoios, problema educației tineretului a fost, din totdeauna, ■pentru­'íH­ics țară, ce tinde spre o cât mai înaltă cultură și civili­zație, de o însemnătate funda­mentală.­­ •­­De chipul în care acei ce au misiunea orientării generațiilor tinere, știu să-și împlinească obli­gațiile de ordin categoric moral, depinde, în toate timpurile, fai­ma unui popor. Un popor numai atunci va în­vedera umanității, valențele sale creiiatoare, când generație după generație, fiecare unitară in ela­nuri și totuși, între ele indes­criptibil legate, prin aceeaș nă­zuință de a-i cuceri culturii, — care trebue să rămână, perma­nent vie,— ținuturi noui, va fi pregătită, una mai cu pricepere și râvnă, decât alta. Problema centrală rezidă în pregătirea competent săvârșită și, mai ales cu suflet, a tinerilor generații ce se mână din timpuri, spre viață, etern, ca valurile unui fluviu. Cu cât societatea va impune, mai temeinic, drept puncte car­dinale, pentru orientarea ei în­săși, principii de o sănătoasă constrângere morală, cu atât Hăstarele tinere vor crește, mai ’­­gur, într’o atmosferă de eleva­­y respirații sufletești. Numai astfel, cazurile de mur­dete etică,­­ întâlnite, dealt­fel, izolat, și la mari răstimpuri, între rândurile acelora cari nici ’idea recrutării n’au satisfăcut-o, ar putea fi evitate, pregătire din agedă vârstă, cultivată cu ve­­te, însemnând aceasta o vigu­­rasă preocupare de a preîntâm­pina detracarea resorturilor su­fletești ale tinerilor. E drept că psih­ologia infantilă , aceea a adolescenților, este mai implexă și mai exigentă în ne­­esitățile ei de hrană spirituală, decât psihologia existențelor a­junse mature,­­ dar, cu atât mai mult, se cuvine o deosebită grijă stăpânind pregătirea lor. Una din căile principale ale formației sufletești și intelectuale este, fără îndoială, și literatura. Ce am făcut noi, în sensul ace­sta, pentru sufletele fragede: în­trebare­a nu poate fi închisă prin alt răspuns, decât printr’unul ne­gativ și scurt ca pocnetul unei palme: nimic. Totul a fost lăsat la voia în­­tâmplării, pe seama unor editori și a unor scribi fără nici cea mai elementară cunoaștere a noțiuni­lor de literatură infantilă și fără nici o tresărire de răspundere morală. Exceptând câteva cazuri cari se pot număra pe degete, — tipo­grafiile, patronate de oameni nu­mai cu dorința de a câștiga bani, cât mai mulți bani, au lansat pe piață o adevărată puzderie de „scrieri", confecționate în dispre­­țul oricărei norme estetice și mo­rale. Prin aceste „cărți", s’a distilat, în sufletul copiilor și al tinerilor, o adevărată otravă: otrava rele­lor deprinderi și a condamnabi­lelor alunecări către tot ce este meschin și josnic în viață. Să ne mai mirăm, atunci, că adesea citim în ziare cum tineri școlari au fost dovediți ca răufă­cători sau că s’au sinucis ? Le lipsește atâtor tineri rezis­tența morală de care să se lo­vească, precum de un zid, toate influențele nefaste. Și această tărie morală se ob­ține și prin literatură. Se impune, de aceea, aplicarea unor severe măsuri, în lumina cărora, cu ex­clusivitate, să poată fi tipărite scrieri pentru copii și tineri. Astfel, sufletul acestora va con­tinua să fie vătămat de toate născocirile neghioabe ale atâtor minți de scribi fără nici un dram de talent, dar cu o lăcomie de bani nesăturată și, deci, cu atât mai periculoasă. N. Mihaescu Jar­a nu poate fi reprezentată prin etichete și prin solidarități interesate. Jara nu poate fi reprezentată decât prin realizări efec­tive, prin acte împlinite. ARMAND CĂLINESCU AJ* 1 Informatori români... Am cetit în drum o carte recentă despre „Balcani" : Drums in the Balkan Night, „Trim­­biți în noaptea Balcanilor", de un tînăr călător american, John J. B. Mc­Culloch. Autorul, pe care l-am cunoscut și eu, e de­sigur un om inteligent și onest, și în lucra­rea lui sunt multe fapte noi și cugetări serioase. Stilul familiar și sensațional nu e o noutate la ai săi. D. Mc­Culloch amestecă oriunde gluma. Dar, cind vorbește de Greci, de Sîrbi, de Bulgari, națiile și oamenii representativi sunt presentați serios și cuviincios. O singură es­­cepție e pentru România, de la Suveran, pănă la ultimul dintre noi. Neonești, stricați, „a­­proape nebuni", așa apărem. De unde deosebirea ? De la informatori. Cetească domnii de la Bi­roul Presei ce se spune despre dînșii. Cetească ziariștii ce infamii ne pun în socoteală. Cetească șeful rutean din Bucovina, d. Zaloziecki ce e supt spu­sele sale. Și mai ales cetească junele domn Dan Hurmuzescu drumul la „Crucea de Piatră", unde a dus pe American la prostituatele țigănci. Aceștia defaimă țara și nația lor. N. IORGA îndrumarea agricolă A trecut vremea când satele noastre erau vizitate și primeau declarații de nemărginită dragos­te, doar în preajma alegerilor. Pe atunci, campania electorală adu­cea tuturor viziunea unui trai mai bun, idealurile veșnic neîm­plinite, ridicarea culturală, socia­lă, îmbunătățirea condițiilor de viață și propășirea grabnică în toate direcțiile. Nu s’au înfăptuit desigur toate acestea, desăvârșit, până acum, de când noul ritm de viață a țării s’a scuturat de vechile moravuri. Este încă mult până când, odată puse în aplicare punctele amă­nunțite ale unui program atât de uriaș, vor putea să-și arate roa­dele de care să se bucure întrea­ga nație. Dar, oricine poate constata că ceva fundamental s’a statornicit în conducerea actuală a țării, di­recții hotărâte, au prins făgaș pe atâtea tărâmuri părăginite până acum. In primul ănd, într’o țară ca a­ noastră care își face din munca pământului întreaga zestre cu care poate înfrunta nevoile uria­șe de susținere, se observă o ca­tegorică îndrumare și sprijinire a vieții agricole. Plugarii noștri mai păstrau încă vechile obișnuinți moștenite din străbuni, în ceea ce privește im­portanta lucrare a pământului. Plugul de lemn se mai găsea pâ­nă acum câtva timp, pe unele o­­goare din Basarabia, iar felul în care se îngrijește și se obține re­colta nu era deosebit prea mult de acela primitiv, practicat de sute de ani. Iată însă, acuma, oricine vede că a prins ființă o îndrumare bi­ne organizată de ministerul agri­culturii prin factorii atât de im­portanți, inginerii agronomi și prin buletine date regulat asupra modului în care trebuie să se facă diferite treburi plugărești, după anotimp. Era necesară a­ceastă operă de luminare a agri­cultorilor noștri și mai cu seamă era necesară în acelaș timp aju­torarea lor prin unelte, credite puse la îndemână spre a contri­bui efectiv la înlesnirea muncii și asigurarea roadelor ei. Toate acestea se înfiripă tot mai evident, prind să se arate ca realități ce nu mai pot fi negate de nimeni și sunt menite să puse într’adevăr, bazele propășirii a­­gricole, atât de mult și cu obidă, așteptată. SA ȘTIE FIECARE CA NU POATE FI BUN ROMAN, DACA NU FACE ACOLO UNDE ESTE CE TREBUIE SA FACA CÂND ȘI CUM TREBUIE SA FACA, CU CONȘTIINCIOZITATE ȘI CU DORUL CA­ TOT CE FACE SA SE RESFRANGA IN CHIPUL CEL MAI FERICIT ASUPRA TUTUROR PENTRU PROPĂȘIREA NEAMULUI ȘI A ȚARII M. S. REGELE CAROL II „CQ­MENTARH" CARE OFENSEAZĂ Ne-a surprins dureros o notă profund nedreaptă, privind pe Vlahuță, — apărută ori în coloanele „României” la rubrica de­­ comentarii literare. Dăm acea însemnare penibilă ca să se vadă până unde mer­ge ușurința unor tineri scriitori cari ne-au asurzit cu „fenome­nologia“ besmeticilor grafici și cu analiza spectrală a „creativis­­mului” de gen lovinescian. „Al. Vlahuță n’a fost poet. N’a fost nici romancier. A fost numai un versificator venit după un mare porjol, M. Eminescu. Acolo unde nu sforăie, este somnolent iar când încearcă să facă o așa numită filosofie plină de sicrie și morminte, scrisul său de­ ‘­notă o IMBECILITATE aforistică. Totuși, Al. Vlahuță are un me­r­rir^j­ qT^ritrr-^­amr Acela de a fi descoperit că, după moarte, în craniu, pot locui șoareci. Oare atâta lucru nu e suficient ca să asigure cuiva o longevitate ? Dar să nu fim nedrepți. In afară de această epo­cală descoperire, Al. Vlahuță ne-a mai mărturisit că nu se teme de moarte, ci numai de veșnicia ei. Asta înseamnă ceva... Și to­tuși, Vlahuță a trecut drept poet. De ce ? Fiindcă pe atunci, în țara noastră, nu se știa ce este poezia...“. Ne aflăm desigur înaintea unui act de odioasă impietate către memoria unui scriitor de reală și permanentă valoare, a cărui operă reprezintă de o mie de ori mai mult de­cât tot mal­dărul de versificație elucubrată al scrânteiei de avantgardă și al turpitudinei imprimate. Se va recunoaște că e legitim să ridicăm hotărîta noastră protestare împotriva injuriilor strecurate desigur din greșeală în rubrica literară a „României“ — în aceiași rubrică unde notița următoare elogiază „interesantul carnet­eșean“ al lui... Ignațius Weinberg, „proeminent“ mâzgălitor ebraic. Scriitorul Cesar Petrescu va găsi desigur mijlocul să închee cu aceste triste procedee pe care le utilizează o anumită lume literară împotriva marilor înaintași ai scrisului românesc. N. G. ! Germania de artă dată de Mm­am Lenguceanu xonă. Sborul incit spirit în știință și artă, se .. .^i'­­­i cu nobilele înfăptuiri. Germania era­­ stimată, ^■feiată, dar și iubită, fiind oînW Prcinua tradiția generațiilor germane intelectuale dintre 1750 și 1850. Epoca roman­tică și muzicală a lui Mozart, Schubert și Beethoven, vremea lui Goethe și Schiller a continuat în formele epocei contemporane. Richard Wagner, a fost o integra­­ț­iune și desvoltare a lui Beetho­ven. Contemporanii muzicieni, de mai încoace, au continuat pe Wagner, teatrul modern, roma­nul psih­ologic și naturalist, s’au sprijinit pe noua filosofie scien­tistă și nouile revendicări, ale clasei muncitorești. Pictura, nu s’a oprit la Mackart și Holbein, ci s’a perfecționat în cenaclurile de la München supt aspectul por­tretului de caracter. Căile de co­municație înmulțindu-se și mo­nedele tuturor circulând peste tot fără diferențe valabile, cugetele creatorilor se î ntâlneau des, se pătrundeau reciproc și se influ­ențau prin imitație și prestigiu, fixându-se în diferite no­ă disci­pline intelectuale. Aceasta a fost Germania iubită de odinioară. De la 1914 încoace, în aceste momente mai ales, Ger­mania era temută. Se vor schim­ba oare lucrurile, redevenind Germania actuală ce-a fost, Ger­mania iubită, de altă dată ? In curând destinul ni-o va spune. Era înainte de 1914. Pe atunci făceau, amatorii cul­turii germane, primul popas la Viena. Acolo era o populație pli­nă de viața exuberantă a tinere­­ței. Fețe vesele, surâzătoare. Pen­tru cel mai ușor ,,witz“ (cuvinte de spirit) se râdea zgomotos. Ma­­gazine pline cu mărfuri bune și ieftine. Vânzătorii și vânzătoare­le erau atât de gentile și amabi­le, încât trebuia să cumperi ne­greșit. Hoteluri bune, curate, e­­legante, cu prețuri potrivite. Res­taurante, toate, minunate. Vesti­tele specialități culinare vieneze, prea cunoscute, erau apreciate de toți străinii. Magazii de mode și croitori vestiți. Preumblări pline de interes istoric și pitoresc. In oraș, Prater și Ring. Aproape, castelul și parcul Schönbrunn, mai departe Luxemburg, Sem­mering. De apoi minunata șosea dela Viena la Linz, dealungul Du­nării. Museele și teatrele vienese, unde se jucau piesele autorilor la ordinea zilei, iar Opera din Vie­na, avea cea mai vestită orches­tră din lume și cântăreți celebri ca Selma Curz și Leo Slezak. Vara erau audițiile simfonice, de ope­ră și muzică religioasă, la Salz­burg, unde străluceau maeștrii Felix Weingartner, Nikisch, de la Belinți și alții. Pe urmă treceai în Germania. La München, oraș plin de artiști de valoare, urmau re­­presentațiile ciclurilor Wagnerie­ne la Prinz-Regent-Theater și la Bayreuth, în plin misticism ro­mantic răspândit de spiritul lui Richard Wagner. Theatrele, mu­zeele müncheneze, deasemeni a­­celea de la Dresda și Stuttgart, Pitorescu văei râului Neckar și amintirile istorice din castelurile familiei de Hohenstauffen. Viața era de o iestinătate a­­proape ridicolă, hoteluri și resta­urante toate excelente. Dar spi­ritul acela al populației atât de duios primitoare, „geheimlich" și „gemdthlich”! Erau și cursuri de vară la universitățile din Heidel­berg, Jena și Bonn, pe Rin, unde profesori vestiți inițiau în tainele filosofiei germane și ale literatu­rii. Astfel, petreceai în Germani­a vacanții frumoase, unde plăcutul și folositorul se întreceau. Plecai cu amintiri luminoase și inima plină de recunoștință față de lu­mea germană. In special, erau apreciate convorbirile cu tineri germani instruiți, până noaptea târziu, despre subiecte de înaltă cultură.­­ Arta, literatura și știința ger­mană străluceau de prestigiu, a­­lături de civilizațiile Franței, En­­glizezii și Italiei, laolaltă lucrând pentru înălțarea familiei celei mari a­ omenirei. Economia germană răsbise de­parte. Prin munca naționalisată, prin specializare și abundentă fi­nanțare bancară, împrumuturi și subvenții budgetare, industria Germaniei se răspândise peste tot, cu simțitoare diferențe de preț, față de produsele similare ale altora. Debușeuri se găseau, încă, pentru toți, ascensiunea e­­conomică fiind generală. Intre câștiguri și costul vieții, inclusiv fiscul, rămâneau exce­dente considerabile, ceea­ ce prin depuneri la bănci au constituit enorme capitaluri mobiliare. E­­poca de prosperitate economică, de avânt sufletesc și liniște poli­tică, a fost unică în istoria hr­mei. Concurența economică inter­națională, însă, în ultima decadă înainte de 1914, s’a întețit aprig și înarmările urmau masiv și pro­gresiv. Dar nimeni nu privea o­­roarea războiului general ca ceva iminent și posibil. Farmecul cul­turii m­editerani­ane elino-latină se înfrățea cu cultura anglo-sa­ j *‘*» «iii«»«« mmm,», mm mm f----1* ~M~~ür-mnn_rTU^n\JlJ'­ Pentru­ statuia lui Eminescu Donat. Comitetului pentru Casa, Crângul și Biserica lui Eminescu din comuna Ipătești, județul Bo­­toșani 400.000 „ Suma subscrisă până acum pentru monumentul lui Mihail Eminescu ce se va ridica în Capitală 389.571 „ Publicăm numele noilor sule scriitori : Colecta cl. l-a A a Liceului de Fete „Domnița Ileana­’ Constanța , Sassu Lucia, Vlad Constantina, Steiike Agnes, Ivanescu Ceronda, Daily Maria Constanța, Biron Veronica, Panait Mița, Chirițescu Florentina, Asar­­mochescu, D. R. H. K„ Xenia dr. Cardaș, M. Streit, E. a., Florica Paunaru, Rosenblat R. 235 , Total 389.806 lei Sinaia AAAAAAAAAAAAAAAA și nevoile ei edilitare le s’a realizat până acum. Planuri pentru viitor Ziarele noastre se ocupă acte­­de nevoile Sinaei, de ce s’a făcut acolo și de lipsurile mari­le celei mai de seamă dintre sta­­iunile noastre climatice. Constantul interes al presei, ne­­ acuză. Cu atât mai bine dacă oservațiile se îndesesc lângă re­­unoașteri sincere. Iar șefii auto­­tăților siriene află astfel și pe­­ ea tiparului observații și hole­­te care servesc și ele, chiar d îmbracă forma unor critici re,­și nejustificate. * In prealabil un aspect intere­sant al stațiunei prahovene, des­pre care primarul din Lille spu­nea anul trecut fără nici o in­tenție să fie amabil, că este cu adevărat un punct de vilegiatură neîntrecut. D. Eduard Beneș, șeful statului vecin și prieten, mărturisea în­cântat, acum trei veri, cu ace­eași sinceritate că reședința noa­stră regală nu are comparație în Europa, prin tot ceea ce oferă ca farmec și pitoresc . — N’am Întâlnit incă ceva mai frumos ! — spunea d-sa ziariști­lor veniți din tote colțurile pă­mântului la o conferință a Mi­cei înțelegeri. Așa­dar un veritabil colț de paradis. Din punct de vedere gos­podăresc el seamănă însă cu un labirint în miniatură. In adevăr, Sinaia își împarte tutelele între câteva administrații,—cum nu se întâmplă prea des... Așezată pe proprietățile Eforiei, pe terenurile și drumurile Casei Regale, apar­ținând intr’o proporție oare­care primăriei, și prin șoseaua națio­nală și căile de acces Ministeru­lui Comunicații, localitatea se ve­de protejată pe rând și uneori în sensuri contradictorii de toate a­­ceste administrații. Dacă se a­­daugă poliția locală trecută sub conducerea Prefecturei Capitalei, și Oficiul de turism în dependență firească de direcția centrală, se va înțelege că armonizarea ace­stor bune intenții a trecut prin oare­care greutăți inerente. Astăzi coordonarea, se face în­tr’un ritm mult mai iute, — și nu spunem prea mult afirmând că participăm pentru Sinaia la o lăudabilă întrecere a grupului de autorități și instituții conducă­toare. Eforia Spitalelor a avut de lup­tat în anii din urmă cu mari lip­suri bănești ; acum le-a învins, în parte. Trebue să i se recunoa­scă ceea ce a realizat și ceea ce d. San Georgian pune de acum în lucru, cu aceeași largă și lău­dabilă înțelegere. Iar dacă pro­blema apei este actuală, nădăj­duim că d. ministru Ghelmegea­­nu va aduce concursul făgăduit penitru noile captări cari nici nu sunt prea costisitoare. Se va sta­bili astfel și o... egalizare justă intre ceea ce alți miniștri au fă­cut pentru Predeal, unde s’au în­vestit aproape 12 milioane pentru aceleași lucrări hidraulice. * Casa Regală, prin administra­ția de la Azuga, dă un larg spri­­jin ridicărei nivelului urbanistic al stațiunilor de pe Valea Praho­vei. Realizările de la Predeal și Azuga, lucrările de poteci și ca­bane prin munți, — vădesc un interes constant și prețuit în care meritele d-lui inginer Săvu­­lescu sunt evidente. Eforia a făcut pa­vagii de tro­tuare. Primăria cheltuește veni­turile cu ameliorări pentru bule­vard, — în deosebi, — urmând să desfășoare un plan mai insistent pe viitor pentru străzile și cartie­rele Furnica, Brătianu, Principele Nicolae, Calea Codrului. Conducătorul poliției, inspec­torul Atanasiu a organizat circu­lația, a reglementat staționările, și sancționează mereu pe specu­lanții de toate categoriile. Brut­(Urmare in pas. 3-a)] _ CE BINE AR FI DACA PREȚIOASA SI CALDA SOLICITUDINE PE CARE MAIESTATEA SA REGELE A ARATAT-O PENTRU SCRISUL ROMANESC, CU PRILEJUL DESCHIDERII EXPOZIȚIEI CÂRJEI, AR ADUCE CU EA O VINDECARE A TRISTEI ȘI DUREROASEI STĂRI A SCRISULUI ROMANESC, PRICINUITA DE VINOVĂȚIA ȘI A SCRII­TORILOR ȘI A EDITORILOR ȘI A CRITICILOR­­ BRATESCU-VOINEȘTI VII Pornografia și no 4: începutul fragmentului de ole din conferința d-lui Paul Papado­­pol, trebuie citit astfel: Firește că nouii îndrumători și-au concentrat toată atențiunea­ asupra chestiunii sentimentale-sexuale. In acest sens, pornind de la principiul lui Nemiroff , „hors du sexuel, il n’est point de vie“, de la ideia lui Freud : „l’instinct sexuel preside ă la plupart des manifesta­tions de l’activité psychique" și crezând cu Sebastien Paccaud că. ..â la plupart des questions sociales, il n’y a pas ă’autre origine que la question sexuelle et que de la saine compréhension de celle-ci de­pend la solution sécond de celles-là" — ei cred, cu Elie Faure, că :­ „la fort est plus fort que ses sens", că Jeur mvresse augmente sa force" și că „lă, ou le faible est englouti, il rage joyeusement" ei ajung] la acea formă de camaraderie intersexuală și înființează „Asociațiunea de combatere a geloziei sexuale și exclusivismului în dragoste“ (13­. 5. Nu uit traducerile care, acum 3—4 ani, ajunseseră înspăimân­tătoare. In primul rând, se traducea excesiv de mult. In al doilea, erau preferați, de editori evrei, scriitorii evrei, transpuși de publiciști evrei sau evreo­fili. Se alegeau, prin urmare, volume care propagau o anu­mită ideologie, dragostea liberă, pacifismul, blamarea școalei, ateis­mul, anarhismul­. In felul acesta ne-au fost băgați în suflet cu de-a­­șila scriitori și poeți, inexistenți din punct de vedere artistic, dibace creațiuni ale ghetto-ului, pornografi notorii, ponegritori ai artei și moralei, bârfitori ai instituțiunilor Statului, autori de vieți romanțate și romancieri, imunzi, spre a se întuneca toată curăția sfântului scris românesc ! Așa am făcut cunoștință și ne-am înveninat cu produsele unor celebrități ca Dekobra și Pitigrilli, Kiribiri și Guido da Verona, Brandt, Bettauer, Fink, Weiss, As. Allechem, Zweig, Forberg, din ale căror osteneli literare, fără îndoială că ziua de mâine nu va avea ni­mic de ales. Cetățeni ai omenirii, acești umanitariști plini de râvnă ,au silit că dea o literatură proprie idealismului lor, iar bieții noștri internaționaliști s’au sacrificat, grăbindu-se, să le îmbrace ideile și­ ficțiunile în haina, devenită jarguin, a graiului din care Eminescu, Odobescu și Creangă au realizat adevărate minuni. E a treia acuza­­țiune pe care o aducem acestor traducători improvizați, cari, chiar când se apropie de câte o operă de reală valoare, o degradează, adap­­tându-i cea mai nenorocită limbă românească, cel mai înspăimân­tător graiu al Latinilor de la Dunăre. 6. Dar cea mai groaznică prezentare a pornografiei e cea literară. Aici câmpul e deschis , sub pretextul libertății artei și varietății gus­tului literar, toți nechemații își fac de cap. In cea mai mare măsură, lipsiți cu totul de talent, înveninați în cloaca tuturor patimilor și de­șertăciunilor, agenți conștienți sau inconștienți ai propagandelor sub­versive, ei se furișează în literatură, prin broșuri, fascicole și repor­­tagii, pentru ca, după puțin, să devină romancieri și îndrumători ai gustului public. Stăpâniți de fumuri literare, conduși de setea de câș­tig și împinși de o critică bogat subvenționată, acești literați, și la noi, au izbutit să se ridice în mare vază. Ba, unii dintre ei, au fost proclamați reformatori, înnoitori, ba încă­­ adevărații începători, ai marei literaturi românești. Negreșit că la unii dintre acești reprezen­tanți ai pornografiei (ai aceluia care ne interesează în prima linie), dau dovadă de unele, de prea puține calități artistice, de o oarecare îndemânare stilistică, de ceva ingeniozitate. Aceasta nu poate fi, în niciun caz, o scuză. Acești scriitori sunt cu atât mai vinovați, cu cât ar putea da altfel de opere. Din categoria lor face parte în primul loc, T. Arghezi, care, în volume ca „Icoane de lemn“, „Cimitirul Buna Vestire“ sau „Flori de mucigaiu“, dă frâu liber pornografiei. Alții sunt, cu totul lipsiți de talent: simpli mâzgălitori de hârtie nevinovată, fabricanți de maculatură mânjită cu balele neputinței sau cu ...murdăria canalelor. Mă gândesc, de data aceasta, la F. A­­derca, de la a cărui moarte literară s’au împlinit vreo 3 ani, la Isaia Răcăciuni, la Zah. Buruiană, care a păcătuit atât de greu cu „Fecioa­re orizontale", și la atâți alți iscoditori de cavaleri și fecioare, de a­­manți și amante, de perverși și anormali, cari ne-au împuiat ure­chile și ne-au depărtat de la literatură prin cele mai desgustătoare producțiuni în care desmățul și antisocialul sunt etalate cu un iritant lux de amănunte. Negreșit că nici acest soiu de literatură nu e nou. Noutatea stă pe de o parte, în cantitatea enormă de astfel de prezentări obscene, pe de alta, în faptul dureros de a le trece drept literatură. E, de­si­gur, aici un pic de necinste literară și vina e mai mare la acei critici cari închid ochii în fața evidenței și se bucură de oarecare autoritate publicistică. E locul să-i înfierăm și să-i aducem la realitate. (Din conferința ținută la V­ă­ Ienii de Munte), PAUL PAPADOPOL

Next