Neamul Românesc, septembrie 1938 (Anul 33, nr. 192-215)
1938-09-01 / nr. 192
Anul XXXIII Nr. 192 DIRECTOR POLITIC N. IORGA AS, * / a Poală plătită și numerar conform aprobării Dir. G-rale P. T. T. No. 155030/933. V « . toj Joi 1 Septembrie 1938 C REDACȚIA :1 ADMINISTRAȚIA ! Pe un an, 600 Lei. Pe șase luni, 300 Lei Strada BREZOIANU No. 25. (etaj) a ■ Abonamente ! In țară, pentru autorități și instituțiuni, 1000 Lei ^ ^ I n străinătate: Prezidulu i DIRECTOR N. GEORGESCU »*Maist orașul“ Matel Vlaicu Se împlinesc azi 25 de ani de când Aurel Vlaicu a pierit sub sfărâmăturile aparatului său de sburat. Un sfert de secol de când feciorul lui Dumitru și al Anei din Bințințiii Ardealului, odihnește sub pământ. Fiu de țărani, — de țărani oarecum înstăriți — Aurel Vlaicu și-a manifestat încă din copilărie o vocație : se simțea atras de tot ce era mașinărie, de tot ce era fier închingat în legături strânse cu șuruburi pe cari le desfăcea și le punea iar la loc mândru de isprava lui copilărească. Au trecut anii și Aurel Vlaicu a căpătat o diplomă de inginer. Dar, de-alungul anilor aceștia i se înfipsese în suflet o dorință: aceea de a realiza el, cu mâinile și cu priceperea lui, un aparat sburător aidoma acelora pe care țările mai înaintate le trimeteau să cucerească văzduhul. Dincolo de hotare, a muncit in ateliere și în fabrici, a muncit câinește, rob al unei credințe, dăruit cu totul unui ideal. A învățat acolo, practic, ceea ce nu putuse învăța aici și s’a întors jos de aceiași dorință. Și iar a muncit. Până într’o zi, când macheta avionului său lucrată toată în lemn, a fost scoasă afară pe ogoare, a înhămat la ea trei cai, i-a pus să gonească și i-a dat drumul. Minune, „aparatul“ s’a ridicat deasupra pământului, așa cam vreo cinsprezece metri. Pentru Vlaicu asta era o adevărată biruință, și un nou îndemn la muncă, la aceiași muncă de rob.. La București, in dealul Cotrocenilor, Aurel Vlaicu lucrează zi și noapte, la desăvârșirea idealului său și în cele din urmă, după repetate și trudnice încercări, izbândește fiul de țăran din Binținți, învinsese aerul. Avionul lui Aurel Vlaicu era o realitate. Mai târziu, Vlaicu avea să moară pentru aceiași credință. Din apropiere de Câmpina, „mașina“* maist orașului Aurel, l-a trădat: acolo, Aurel Vlaicu s’a înfrățit* pentru totdeauna cu pământul. Au trecut de-atunci douăzeci și * cinci de ani. Isprăvi ca aceea a lui Vlaicu, sunt însemnate în is*toria unei țări cu litere groase. , La noi, în cei douăzeci și cinci de ani, Aurel Vlaicu n’a fost niciodată pomenit sărbătorește, cu toate că este exemplul cel mai tipic de perseverență, de credință , într’un ideal, de ceea ce poate face poporul acesta. i Și ne gândim dacă premiul de virtute înființat mai anii trecuți ? n’ar trebui să fie acordat cu prilejul celor 25 de ani de la moartea lui Vlaicu, acelora din famiilia lui cari mai sunt în viață. i “ 9 OMUL CARE ȘTIE CITI ȘI CETEȘTE PROST ESTE MULT MAI PERICULOS DECÂT OMUL CARE NU A INVADAT SA DEOSEBEASCĂ O LITERA DE CEALALTA. N.ORGA O Mare problemă tineretul și literatura S —* ,,IM’ — Măsuri necesare — D. N. Miihăescu, publică in numărul de ori al ziarului „Viitorul“, și sub titlul de mai sus următoarele : Neîndoios, problema educației tineretului a fost, din totdeauna, ■pentru'íHics țară, ce tinde spre o cât mai înaltă cultură și civilizație, de o însemnătate fundamentală. •De chipul în care acei ce au misiunea orientării generațiilor tinere, știu să-și împlinească obligațiile de ordin categoric moral, depinde, în toate timpurile, faima unui popor. Un popor numai atunci va învedera umanității, valențele sale creiiatoare, când generație după generație, fiecare unitară in elanuri și totuși, între ele indescriptibil legate, prin aceeaș năzuință de a-i cuceri culturii, — care trebue să rămână, permanent vie,— ținuturi noui, va fi pregătită, una mai cu pricepere și râvnă, decât alta. Problema centrală rezidă în pregătirea competent săvârșită și, mai ales cu suflet, a tinerilor generații ce se mână din timpuri, spre viață, etern, ca valurile unui fluviu. Cu cât societatea va impune, mai temeinic, drept puncte cardinale, pentru orientarea ei însăși, principii de o sănătoasă constrângere morală, cu atât Hăstarele tinere vor crește, mai ’gur, într’o atmosferă de elevay respirații sufletești. Numai astfel, cazurile de murdete etică, întâlnite, dealtfel, izolat, și la mari răstimpuri, între rândurile acelora cari nici ’idea recrutării n’au satisfăcut-o, ar putea fi evitate, pregătire din agedă vârstă, cultivată cu vete, însemnând aceasta o vigurasă preocupare de a preîntâmpina detracarea resorturilor sufletești ale tinerilor. E drept că psihologia infantilă , aceea a adolescenților, este mai implexă și mai exigentă în neesitățile ei de hrană spirituală, decât psihologia existențelor ajunse mature, dar, cu atât mai mult, se cuvine o deosebită grijă stăpânind pregătirea lor. Una din căile principale ale formației sufletești și intelectuale este, fără îndoială, și literatura. Ce am făcut noi, în sensul acesta, pentru sufletele fragede: întrebarea nu poate fi închisă prin alt răspuns, decât printr’unul negativ și scurt ca pocnetul unei palme: nimic. Totul a fost lăsat la voia întâmplării, pe seama unor editori și a unor scribi fără nici cea mai elementară cunoaștere a noțiunilor de literatură infantilă și fără nici o tresărire de răspundere morală. Exceptând câteva cazuri cari se pot număra pe degete, — tipografiile, patronate de oameni numai cu dorința de a câștiga bani, cât mai mulți bani, au lansat pe piață o adevărată puzderie de „scrieri", confecționate în disprețul oricărei norme estetice și morale. Prin aceste „cărți", s’a distilat, în sufletul copiilor și al tinerilor, o adevărată otravă: otrava relelor deprinderi și a condamnabilelor alunecări către tot ce este meschin și josnic în viață. Să ne mai mirăm, atunci, că adesea citim în ziare cum tineri școlari au fost dovediți ca răufăcători sau că s’au sinucis ? Le lipsește atâtor tineri rezistența morală de care să se lovească, precum de un zid, toate influențele nefaste. Și această tărie morală se obține și prin literatură. Se impune, de aceea, aplicarea unor severe măsuri, în lumina cărora, cu exclusivitate, să poată fi tipărite scrieri pentru copii și tineri. Astfel, sufletul acestora va continua să fie vătămat de toate născocirile neghioabe ale atâtor minți de scribi fără nici un dram de talent, dar cu o lăcomie de bani nesăturată și, deci, cu atât mai periculoasă. N. Mihaescu Jara nu poate fi reprezentată prin etichete și prin solidarități interesate. Jara nu poate fi reprezentată decât prin realizări efective, prin acte împlinite. ARMAND CĂLINESCU AJ* 1 Informatori români... Am cetit în drum o carte recentă despre „Balcani" : Drums in the Balkan Night, „Trimbiți în noaptea Balcanilor", de un tînăr călător american, John J. B. McCulloch. Autorul, pe care l-am cunoscut și eu, e desigur un om inteligent și onest, și în lucrarea lui sunt multe fapte noi și cugetări serioase. Stilul familiar și sensațional nu e o noutate la ai săi. D. McCulloch amestecă oriunde gluma. Dar, cind vorbește de Greci, de Sîrbi, de Bulgari, națiile și oamenii representativi sunt presentați serios și cuviincios. O singură escepție e pentru România, de la Suveran, pănă la ultimul dintre noi. Neonești, stricați, „aproape nebuni", așa apărem. De unde deosebirea ? De la informatori. Cetească domnii de la Biroul Presei ce se spune despre dînșii. Cetească ziariștii ce infamii ne pun în socoteală. Cetească șeful rutean din Bucovina, d. Zaloziecki ce e supt spusele sale. Și mai ales cetească junele domn Dan Hurmuzescu drumul la „Crucea de Piatră", unde a dus pe American la prostituatele țigănci. Aceștia defaimă țara și nația lor. N. IORGA îndrumarea agricolă A trecut vremea când satele noastre erau vizitate și primeau declarații de nemărginită dragoste, doar în preajma alegerilor. Pe atunci, campania electorală aducea tuturor viziunea unui trai mai bun, idealurile veșnic neîmplinite, ridicarea culturală, socială, îmbunătățirea condițiilor de viață și propășirea grabnică în toate direcțiile. Nu s’au înfăptuit desigur toate acestea, desăvârșit, până acum, de când noul ritm de viață a țării s’a scuturat de vechile moravuri. Este încă mult până când, odată puse în aplicare punctele amănunțite ale unui program atât de uriaș, vor putea să-și arate roadele de care să se bucure întreaga nație. Dar, oricine poate constata că ceva fundamental s’a statornicit în conducerea actuală a țării, direcții hotărâte, au prins făgaș pe atâtea tărâmuri părăginite până acum. In primul ănd, într’o țară ca a noastră care își face din munca pământului întreaga zestre cu care poate înfrunta nevoile uriașe de susținere, se observă o categorică îndrumare și sprijinire a vieții agricole. Plugarii noștri mai păstrau încă vechile obișnuinți moștenite din străbuni, în ceea ce privește importanta lucrare a pământului. Plugul de lemn se mai găsea până acum câtva timp, pe unele ogoare din Basarabia, iar felul în care se îngrijește și se obține recolta nu era deosebit prea mult de acela primitiv, practicat de sute de ani. Iată însă, acuma, oricine vede că a prins ființă o îndrumare bine organizată de ministerul agriculturii prin factorii atât de importanți, inginerii agronomi și prin buletine date regulat asupra modului în care trebuie să se facă diferite treburi plugărești, după anotimp. Era necesară această operă de luminare a agricultorilor noștri și mai cu seamă era necesară în acelaș timp ajutorarea lor prin unelte, credite puse la îndemână spre a contribui efectiv la înlesnirea muncii și asigurarea roadelor ei. Toate acestea se înfiripă tot mai evident, prind să se arate ca realități ce nu mai pot fi negate de nimeni și sunt menite să puse într’adevăr, bazele propășirii agricole, atât de mult și cu obidă, așteptată. SA ȘTIE FIECARE CA NU POATE FI BUN ROMAN, DACA NU FACE ACOLO UNDE ESTE CE TREBUIE SA FACA CÂND ȘI CUM TREBUIE SA FACA, CU CONȘTIINCIOZITATE ȘI CU DORUL CA TOT CE FACE SA SE RESFRANGA IN CHIPUL CEL MAI FERICIT ASUPRA TUTUROR PENTRU PROPĂȘIREA NEAMULUI ȘI A ȚARII M. S. REGELE CAROL II „CQMENTARH" CARE OFENSEAZĂ Ne-a surprins dureros o notă profund nedreaptă, privind pe Vlahuță, — apărută ori în coloanele „României” la rubrica de comentarii literare. Dăm acea însemnare penibilă ca să se vadă până unde merge ușurința unor tineri scriitori cari ne-au asurzit cu „fenomenologia“ besmeticilor grafici și cu analiza spectrală a „creativismului” de gen lovinescian. „Al. Vlahuță n’a fost poet. N’a fost nici romancier. A fost numai un versificator venit după un mare porjol, M. Eminescu. Acolo unde nu sforăie, este somnolent iar când încearcă să facă o așa numită filosofie plină de sicrie și morminte, scrisul său de ‘notă o IMBECILITATE aforistică. Totuși, Al. Vlahuță are un merrir^j qT^ritrr-^amr Acela de a fi descoperit că, după moarte, în craniu, pot locui șoareci. Oare atâta lucru nu e suficient ca să asigure cuiva o longevitate ? Dar să nu fim nedrepți. In afară de această epocală descoperire, Al. Vlahuță ne-a mai mărturisit că nu se teme de moarte, ci numai de veșnicia ei. Asta înseamnă ceva... Și totuși, Vlahuță a trecut drept poet. De ce ? Fiindcă pe atunci, în țara noastră, nu se știa ce este poezia...“. Ne aflăm desigur înaintea unui act de odioasă impietate către memoria unui scriitor de reală și permanentă valoare, a cărui operă reprezintă de o mie de ori mai mult decât tot maldărul de versificație elucubrată al scrânteiei de avantgardă și al turpitudinei imprimate. Se va recunoaște că e legitim să ridicăm hotărîta noastră protestare împotriva injuriilor strecurate desigur din greșeală în rubrica literară a „României“ — în aceiași rubrică unde notița următoare elogiază „interesantul carneteșean“ al lui... Ignațius Weinberg, „proeminent“ mâzgălitor ebraic. Scriitorul Cesar Petrescu va găsi desigur mijlocul să închee cu aceste triste procedee pe care le utilizează o anumită lume literară împotriva marilor înaintași ai scrisului românesc. N. G. ! Germania de artă dată de Mmam Lenguceanu xonă. Sborul incit spirit în știință și artă, se .. .^i'i cu nobilele înfăptuiri. Germania era stimată, ^■feiată, dar și iubită, fiind oînW Prcinua tradiția generațiilor germane intelectuale dintre 1750 și 1850. Epoca romantică și muzicală a lui Mozart, Schubert și Beethoven, vremea lui Goethe și Schiller a continuat în formele epocei contemporane. Richard Wagner, a fost o integrațiune și desvoltare a lui Beethoven. Contemporanii muzicieni, de mai încoace, au continuat pe Wagner, teatrul modern, romanul psihologic și naturalist, s’au sprijinit pe noua filosofie scientistă și nouile revendicări, ale clasei muncitorești. Pictura, nu s’a oprit la Mackart și Holbein, ci s’a perfecționat în cenaclurile de la München supt aspectul portretului de caracter. Căile de comunicație înmulțindu-se și monedele tuturor circulând peste tot fără diferențe valabile, cugetele creatorilor se î ntâlneau des, se pătrundeau reciproc și se influențau prin imitație și prestigiu, fixându-se în diferite noă discipline intelectuale. Aceasta a fost Germania iubită de odinioară. De la 1914 încoace, în aceste momente mai ales, Germania era temută. Se vor schimba oare lucrurile, redevenind Germania actuală ce-a fost, Germania iubită, de altă dată ? In curând destinul ni-o va spune. Era înainte de 1914. Pe atunci făceau, amatorii culturii germane, primul popas la Viena. Acolo era o populație plină de viața exuberantă a tinereței. Fețe vesele, surâzătoare. Pentru cel mai ușor ,,witz“ (cuvinte de spirit) se râdea zgomotos. Magazine pline cu mărfuri bune și ieftine. Vânzătorii și vânzătoarele erau atât de gentile și amabile, încât trebuia să cumperi negreșit. Hoteluri bune, curate, elegante, cu prețuri potrivite. Restaurante, toate, minunate. Vestitele specialități culinare vieneze, prea cunoscute, erau apreciate de toți străinii. Magazii de mode și croitori vestiți. Preumblări pline de interes istoric și pitoresc. In oraș, Prater și Ring. Aproape, castelul și parcul Schönbrunn, mai departe Luxemburg, Semmering. De apoi minunata șosea dela Viena la Linz, dealungul Dunării. Museele și teatrele vienese, unde se jucau piesele autorilor la ordinea zilei, iar Opera din Viena, avea cea mai vestită orchestră din lume și cântăreți celebri ca Selma Curz și Leo Slezak. Vara erau audițiile simfonice, de operă și muzică religioasă, la Salzburg, unde străluceau maeștrii Felix Weingartner, Nikisch, de la Belinți și alții. Pe urmă treceai în Germania. La München, oraș plin de artiști de valoare, urmau representațiile ciclurilor Wagneriene la Prinz-Regent-Theater și la Bayreuth, în plin misticism romantic răspândit de spiritul lui Richard Wagner. Theatrele, muzeele müncheneze, deasemeni acelea de la Dresda și Stuttgart, Pitorescu văei râului Neckar și amintirile istorice din castelurile familiei de Hohenstauffen. Viața era de o iestinătate aproape ridicolă, hoteluri și restaurante toate excelente. Dar spiritul acela al populației atât de duios primitoare, „geheimlich" și „gemdthlich”! Erau și cursuri de vară la universitățile din Heidelberg, Jena și Bonn, pe Rin, unde profesori vestiți inițiau în tainele filosofiei germane și ale literaturii. Astfel, petreceai în Germania vacanții frumoase, unde plăcutul și folositorul se întreceau. Plecai cu amintiri luminoase și inima plină de recunoștință față de lumea germană. In special, erau apreciate convorbirile cu tineri germani instruiți, până noaptea târziu, despre subiecte de înaltă cultură. Arta, literatura și știința germană străluceau de prestigiu, alături de civilizațiile Franței, Englizezii și Italiei, laolaltă lucrând pentru înălțarea familiei celei mari a omenirei. Economia germană răsbise departe. Prin munca naționalisată, prin specializare și abundentă finanțare bancară, împrumuturi și subvenții budgetare, industria Germaniei se răspândise peste tot, cu simțitoare diferențe de preț, față de produsele similare ale altora. Debușeuri se găseau, încă, pentru toți, ascensiunea economică fiind generală. Intre câștiguri și costul vieții, inclusiv fiscul, rămâneau excedente considerabile, ceea ce prin depuneri la bănci au constituit enorme capitaluri mobiliare. Epoca de prosperitate economică, de avânt sufletesc și liniște politică, a fost unică în istoria hrmei. Concurența economică internațională, însă, în ultima decadă înainte de 1914, s’a întețit aprig și înarmările urmau masiv și progresiv. Dar nimeni nu privea oroarea războiului general ca ceva iminent și posibil. Farmecul culturii mediteraniane elino-latină se înfrățea cu cultura anglo-sa j *‘*» «iii«»«« mmm,», mm mm f----1* ~M~~ür-mnn_rTU^n\JlJ' Pentru statuia lui Eminescu Donat. Comitetului pentru Casa, Crângul și Biserica lui Eminescu din comuna Ipătești, județul Botoșani 400.000 „ Suma subscrisă până acum pentru monumentul lui Mihail Eminescu ce se va ridica în Capitală 389.571 „ Publicăm numele noilor sule scriitori : Colecta cl. l-a A a Liceului de Fete „Domnița Ileana’ Constanța , Sassu Lucia, Vlad Constantina, Steiike Agnes, Ivanescu Ceronda, Daily Maria Constanța, Biron Veronica, Panait Mița, Chirițescu Florentina, Asarmochescu, D. R. H. K„ Xenia dr. Cardaș, M. Streit, E. a., Florica Paunaru, Rosenblat R. 235 , Total 389.806 lei Sinaia AAAAAAAAAAAAAAAA și nevoile ei edilitare le s’a realizat până acum. Planuri pentru viitor Ziarele noastre se ocupă actede nevoile Sinaei, de ce s’a făcut acolo și de lipsurile marile celei mai de seamă dintre staiunile noastre climatice. Constantul interes al presei, ne acuză. Cu atât mai bine dacă oservațiile se îndesesc lângă reunoașteri sincere. Iar șefii autotăților siriene află astfel și pe ea tiparului observații și holete care servesc și ele, chiar d îmbracă forma unor critici re,și nejustificate. * In prealabil un aspect interesant al stațiunei prahovene, despre care primarul din Lille spunea anul trecut fără nici o intenție să fie amabil, că este cu adevărat un punct de vilegiatură neîntrecut. D. Eduard Beneș, șeful statului vecin și prieten, mărturisea încântat, acum trei veri, cu aceeași sinceritate că reședința noastră regală nu are comparație în Europa, prin tot ceea ce oferă ca farmec și pitoresc . — N’am Întâlnit incă ceva mai frumos ! — spunea d-sa ziariștilor veniți din tote colțurile pământului la o conferință a Micei înțelegeri. Așadar un veritabil colț de paradis. Din punct de vedere gospodăresc el seamănă însă cu un labirint în miniatură. In adevăr, Sinaia își împarte tutelele între câteva administrații,—cum nu se întâmplă prea des... Așezată pe proprietățile Eforiei, pe terenurile și drumurile Casei Regale, aparținând intr’o proporție oarecare primăriei, și prin șoseaua națională și căile de acces Ministerului Comunicații, localitatea se vede protejată pe rând și uneori în sensuri contradictorii de toate aceste administrații. Dacă se adaugă poliția locală trecută sub conducerea Prefecturei Capitalei, și Oficiul de turism în dependență firească de direcția centrală, se va înțelege că armonizarea acestor bune intenții a trecut prin oarecare greutăți inerente. Astăzi coordonarea, se face într’un ritm mult mai iute, — și nu spunem prea mult afirmând că participăm pentru Sinaia la o lăudabilă întrecere a grupului de autorități și instituții conducătoare. Eforia Spitalelor a avut de luptat în anii din urmă cu mari lipsuri bănești ; acum le-a învins, în parte. Trebue să i se recunoască ceea ce a realizat și ceea ce d. San Georgian pune de acum în lucru, cu aceeași largă și lăudabilă înțelegere. Iar dacă problema apei este actuală, nădăjduim că d. ministru Ghelmegeanu va aduce concursul făgăduit penitru noile captări cari nici nu sunt prea costisitoare. Se va stabili astfel și o... egalizare justă intre ceea ce alți miniștri au făcut pentru Predeal, unde s’au învestit aproape 12 milioane pentru aceleași lucrări hidraulice. * Casa Regală, prin administrația de la Azuga, dă un larg sprijin ridicărei nivelului urbanistic al stațiunilor de pe Valea Prahovei. Realizările de la Predeal și Azuga, lucrările de poteci și cabane prin munți, — vădesc un interes constant și prețuit în care meritele d-lui inginer Săvulescu sunt evidente. Eforia a făcut pavagii de trotuare. Primăria cheltuește veniturile cu ameliorări pentru bulevard, — în deosebi, — urmând să desfășoare un plan mai insistent pe viitor pentru străzile și cartierele Furnica, Brătianu, Principele Nicolae, Calea Codrului. Conducătorul poliției, inspectorul Atanasiu a organizat circulația, a reglementat staționările, și sancționează mereu pe speculanții de toate categoriile. Brut(Urmare in pas. 3-a)] _ CE BINE AR FI DACA PREȚIOASA SI CALDA SOLICITUDINE PE CARE MAIESTATEA SA REGELE A ARATAT-O PENTRU SCRISUL ROMANESC, CU PRILEJUL DESCHIDERII EXPOZIȚIEI CÂRJEI, AR ADUCE CU EA O VINDECARE A TRISTEI ȘI DUREROASEI STĂRI A SCRISULUI ROMANESC, PRICINUITA DE VINOVĂȚIA ȘI A SCRIITORILOR ȘI A EDITORILOR ȘI A CRITICILOR BRATESCU-VOINEȘTI VII Pornografia și no 4: începutul fragmentului de ole din conferința d-lui Paul Papadopol, trebuie citit astfel: Firește că nouii îndrumători și-au concentrat toată atențiunea asupra chestiunii sentimentale-sexuale. In acest sens, pornind de la principiul lui Nemiroff , „hors du sexuel, il n’est point de vie“, de la ideia lui Freud : „l’instinct sexuel preside ă la plupart des manifestations de l’activité psychique" și crezând cu Sebastien Paccaud că. ..â la plupart des questions sociales, il n’y a pas ă’autre origine que la question sexuelle et que de la saine compréhension de celle-ci depend la solution sécond de celles-là" — ei cred, cu Elie Faure, că : „la fort est plus fort que ses sens", că Jeur mvresse augmente sa force" și că „lă, ou le faible est englouti, il rage joyeusement" ei ajung] la acea formă de camaraderie intersexuală și înființează „Asociațiunea de combatere a geloziei sexuale și exclusivismului în dragoste“ (13. 5. Nu uit traducerile care, acum 3—4 ani, ajunseseră înspăimântătoare. In primul rând, se traducea excesiv de mult. In al doilea, erau preferați, de editori evrei, scriitorii evrei, transpuși de publiciști evrei sau evreofili. Se alegeau, prin urmare, volume care propagau o anumită ideologie, dragostea liberă, pacifismul, blamarea școalei, ateismul, anarhismul. In felul acesta ne-au fost băgați în suflet cu de-așila scriitori și poeți, inexistenți din punct de vedere artistic, dibace creațiuni ale ghetto-ului, pornografi notorii, ponegritori ai artei și moralei, bârfitori ai instituțiunilor Statului, autori de vieți romanțate și romancieri, imunzi, spre a se întuneca toată curăția sfântului scris românesc ! Așa am făcut cunoștință și ne-am înveninat cu produsele unor celebrități ca Dekobra și Pitigrilli, Kiribiri și Guido da Verona, Brandt, Bettauer, Fink, Weiss, As. Allechem, Zweig, Forberg, din ale căror osteneli literare, fără îndoială că ziua de mâine nu va avea nimic de ales. Cetățeni ai omenirii, acești umanitariști plini de râvnă ,au silit că dea o literatură proprie idealismului lor, iar bieții noștri internaționaliști s’au sacrificat, grăbindu-se, să le îmbrace ideile și ficțiunile în haina, devenită jarguin, a graiului din care Eminescu, Odobescu și Creangă au realizat adevărate minuni. E a treia acuzațiune pe care o aducem acestor traducători improvizați, cari, chiar când se apropie de câte o operă de reală valoare, o degradează, adaptându-i cea mai nenorocită limbă românească, cel mai înspăimântător graiu al Latinilor de la Dunăre. 6. Dar cea mai groaznică prezentare a pornografiei e cea literară. Aici câmpul e deschis , sub pretextul libertății artei și varietății gustului literar, toți nechemații își fac de cap. In cea mai mare măsură, lipsiți cu totul de talent, înveninați în cloaca tuturor patimilor și deșertăciunilor, agenți conștienți sau inconștienți ai propagandelor subversive, ei se furișează în literatură, prin broșuri, fascicole și reportagii, pentru ca, după puțin, să devină romancieri și îndrumători ai gustului public. Stăpâniți de fumuri literare, conduși de setea de câștig și împinși de o critică bogat subvenționată, acești literați, și la noi, au izbutit să se ridice în mare vază. Ba, unii dintre ei, au fost proclamați reformatori, înnoitori, ba încă adevărații începători, ai marei literaturi românești. Negreșit că la unii dintre acești reprezentanți ai pornografiei (ai aceluia care ne interesează în prima linie), dau dovadă de unele, de prea puține calități artistice, de o oarecare îndemânare stilistică, de ceva ingeniozitate. Aceasta nu poate fi, în niciun caz, o scuză. Acești scriitori sunt cu atât mai vinovați, cu cât ar putea da altfel de opere. Din categoria lor face parte în primul loc, T. Arghezi, care, în volume ca „Icoane de lemn“, „Cimitirul Buna Vestire“ sau „Flori de mucigaiu“, dă frâu liber pornografiei. Alții sunt, cu totul lipsiți de talent: simpli mâzgălitori de hârtie nevinovată, fabricanți de maculatură mânjită cu balele neputinței sau cu ...murdăria canalelor. Mă gândesc, de data aceasta, la F. Aderca, de la a cărui moarte literară s’au împlinit vreo 3 ani, la Isaia Răcăciuni, la Zah. Buruiană, care a păcătuit atât de greu cu „Fecioare orizontale", și la atâți alți iscoditori de cavaleri și fecioare, de amanți și amante, de perverși și anormali, cari ne-au împuiat urechile și ne-au depărtat de la literatură prin cele mai desgustătoare producțiuni în care desmățul și antisocialul sunt etalate cu un iritant lux de amănunte. Negreșit că nici acest soiu de literatură nu e nou. Noutatea stă pe de o parte, în cantitatea enormă de astfel de prezentări obscene, pe de alta, în faptul dureros de a le trece drept literatură. E, desigur, aici un pic de necinste literară și vina e mai mare la acei critici cari închid ochii în fața evidenței și se bucură de oarecare autoritate publicistică. E locul să-i înfierăm și să-i aducem la realitate. (Din conferința ținută la Vă Ienii de Munte), PAUL PAPADOPOL