Neamul Românesc, aprilie 1940 (Anul 35, nr. 75-96)
1940-04-02 / nr. 75
Anul XXXV Nr. 75 ÎSM Vistata plitlti tn «rpm«iar conform aprobăm Dir Q-nl* ft | !b «99«1 Htrii 2 Aprlie T43 C FONDATOR ȘI PROPRIETAR N. HORGA REDA 11A $1 ADMINISTRAȚIA I | fie un an. <0t>le Peșasiun', ifi Le 1 Strada SFT. IONICĂ No. 4 (etaj) j « b | Abonaments 1 ln l!! pentru autoritar si institutulii, io.h! if «YJ«G?TM ! ■.«.»«»... ÎSJ IU. Tpiotr.rt TApp I Bena BaBgarina^ DIRECTOR N. GEORGESIU CAMARAZII Solemnitatea înălțării la gradul de Sublocotenent a promoției „Regele Ferdinand“ Cuvântarea Majestații Sale Regelui Vremurile excepționale prin care trece lumea întreagă au făcut ca voi să eșiți din școli cu câteva luni mai devreme decât a fost prevăzut și să primiți gradul de sublocotenent. Aceasta face din voi o promoție de circumstanță excepțională. Promoția a primit numele Aceluia, care prin credință și dragostea Sa de neam, a putut să împlinească un vis milenar. Aceste două fapte, că purtați acest nume sfânt pentru toată țara, promoția „Regele Ferdinand", și că«« sunteți o promoție excepțională, fac ca șefii voștrii să vă poată cere să fiți și voi excepționali: excepționali prin simțământul datoriei, excepționali prin credința voastră. Plecând la unitățile voastre, să nu uitați niciodată aceste două imperative. Eu am convingerea neclintită că acest frumos tineret, care astăzi își pune prima tresă de ofițer, va fi la înălțimea datoriei și la înălțmea strămoșilor strămoșilor. Așa să vă ajute Dumnezeu! (urale puternice). Răspunsul Majestații Sale Regelui la cuvântarea șefului promoției, îți mulțumesc pentru aceste foarte frumoase și mișcătoare cuvinte pe cari Mi le-ai rostit în numele acestei promoții. Facă Domnul ca aceste făgădueli și aceste înălțătoare simțiminte, care le-ai expus în numele tuturor camarazilor tăi, să pătrundă adânc în sufletul fiecăruia și să fie un crez pentru întreaga lor viață ! Acest spirit de credință, acest sprit de jertfă, este un spirit de care depinde tot viitorul neamului nostru — și viitorul acestui neam depinde în mare parte de ofițerii oștirei. Cu cât ofițerii vor fi mai pătrunși că virtuțile militare sunt virtuți de fiecare clipă , cu atât mai puternică și cu atât mai bună va fi oștirea noastră. Aceste virtuți sunt înainte de toate virtuți cetățenești, dar 1 sunt virtuți cetățenești cari sunt sporite prin prisma cavalersmului și jertfei, care sunt totdeauna ideile dominatoare ale ofițerului. c Deci încă odată, mulțumind pentru cuvintele cari Mi s'au spus, pun toată nădejdea că întreaga această promoție de ofițeri va fi la înălțimea lor. ! Așa să ne ajute Dumnezeu ! ! (Ura’e puternice și prelungite au acoperit cuvintele Sueeranului). r —*N~ y--|-|ifln—<nimjn^~iimrili« r „Slăbicimea, cîrige sm ca întărîe; forje se îndepărtează. Sîebi, vom trezi toate poftele ; tari, vom alunga toate primejdiile." (Ed. prim ministru G. Tătărescu) AVSRiadn Eps Șeitan Un bun prieten, român cu simțămente calde, a dispărut dintre noi. Era unul din vechea gardă, fost colaborator la vechea casă Luca P. Niculescu, fost director al Băncei de Scont, și până eri consilier tehnic al acestei importante instituții de credit Născut și crescut pe meleagurile însorite ale Ardealului, în Satul Lung unde la granița silniciei și-a încheat studiile în 1893, la liceul Comercial din vechea cetate românească a Brașovului. A luat doi ani mai târziu diploma cu laude a Academiei Comerciale din Anvers. Era un transilvănean dintr’o bucată. Munca era pentru el mai mult decât împlinirea unei datorii, o sfântă bucurie. Camarad prețuit și valoros se însuflețea pentru tot ce era gând înalt și cugetare severă. Prietenii au găsit comori de poezie în inima lui caldă, cu trăsăturile energice ale sintezei daco-romane. Fire modestă și cumpănită, dotat cu inteligență vie, Radu Șeitan a onorat locurile pe care le-a ocupat, dând dovadă de conștiință, de corectitudine și de camaraderie. Dorind să afle și să cunoască în toate direcțiile cugetării și faptei umane și-a făcut o cultură generală masivă, și vădind mereu acelaș robust și dominator bun simț transilvănean. Dragul nostru prieten pleacă acum departe. Se duce în imperiul tulburător al umbrelor, — de unde va fi mereu un îndemn și un exemplu. L’am prețuit destul ca să încercăm, măcar și prin palide cuvite să aducem o mângâere familiei îndurerate și zdrobite. El rămâne totuși între noi, bun și blând, om al cifrelor și coloanelor, dar pe de-asupra și mai ales dornic de frumos, visător de nobilă atitudine, prețuitor al comandamentelor românești și morale pe care le găsea încântat în scrisul profesorului Iorga. La sicriul său au adus ultimul omagiu prietenii cari l’au cunoscut și l'au iubit, însemn pe d-ni. I. Mecu și Geron Netta, secretari generali ai Ministerului Economiei Naționale, D. Amedeu Lăzărescu vicepreședintele consiliului de administrație al Băncei de Scont, d-na și d. Alex. Săvulescu director general al Băncei de Scont, d-na și general Livezeanu, d-na general Sârbu, Ion Ion secretar general al Consiliului Superior bancar, profesor Sp. Iacobescu, d-na și St. Grigoref, C. Mimy, d-na și d. G. Tofan, N. Roșculeț Galați, V. Prodanof, Marius Piela, d-na col. Bacaloglu, d-na și G. Cristodorescu, Trestianu, Paul Petrescu, Gr. Coandă, Jaurez Movilă, G. Manta, N. Georgescu, funcționarii superiori ai Băncei de Scont, ș. a. Au vorbit d-nii Jaurez Movilă, N. Georgescu și Nițulescu, inspectorul Băncei de Scont despre omul de caracter și de valoare care a fost până în ultimele lui clips, Radu Urs Șeitan fiu meritos al Ardealului românesc. Ioachim Miloia încă un tînăr pe care-l ducem la mormînt, și unul din aceia cari au dat mai mult și de la cari se putea aștepta și mai mult. Intre fruntașii noi, generații bănățene caut în zăda unul care să fi unit mai multe cunoștinți cu mai multă dorință de a lucra și cu un mai mare spor în opera pe care din fuga unei scurte vieți a putut-o întruchipa decît harnicul muncitor cultural care a fost, — cât mă doare s'o spun! —, Ioachim Miloia. Artist de chemare, înțelegător adînc al unei arte de frumuseță senină și de bunătate omenească, el făcuse studii speciale in Italia și, venit de acolo, n'a avut nc.o ambiție de a prinde imediat un loc cît mai înalt și mai bun departe de ținutul pngnii sale. în Banat a vrut să rămîie. Acolo a știut să adune împrejurul său un întreg grup de tînari., a căror căpetenie firească era ș, cărora l -a insuflat entusiasmul da ca e el însuși era cuprins. Neștiute, au apărut, peste unele greutăți, acele „Anale ale Banatului" în care se aduna informația istorică și știrile despre vața artstică a regiunii, înfățișată și în frumosul mic Museu pe care-l pusese în rînduială, fiindu-i adevărat ctitor. Se duce la patruzeci și trei de ani, înainte de a-i fi venit clipa răsplătirii. N. IORGA. Muzee Muzeul, în definiția lui de necesitate ■permanentă în viața culturală a unui popor, n’a prea fost subiect de preocupări stăruitoare la noi. Dar când îl aducea în discuție câte-un prilej oarecare. Destul de rar. Și dacă în Capitală avem vre-o câteva muzee valoroase de interes documentar, artistic, cultural, se datorește mai mult inițiativei și perseverenței câtorva oameni de seamă și de excepție, cari au trebuit să lupte cu destule piedici și sâcceli. Ideia necesității unui muzeu într’o direcție sau alta, de oriunde ar porni, e datoria cârmuitorilor țării de a studia, a o lansa în inițiativă și a o dirigui spre îndeplinire. Cu atât mai mult cu cât un muzeu cultural, devine un patrimoniu național al viitorului. El oprește risipirea înainte de orice a documentărilor epocii. Deși în patrimoniul lui el poate aduna atâtea piese deslușitoare ale trecutului. Cum e cel istoric, arheologic, de arte religioase etc.... Și ne gândim la ținuturile noastre. Câte piese de valoare și de interes de muzeu nu se vor fi irosind, din cauză că autoritățile nu sânt avizate prin prezența unui muzeu, — care de altfel e așa de vag considerat chiar în Capitala țării. In această eră de bune intenții cu scop național, când toată țara capătă o arhitectură de viață nouă, să nu uităm muzeele în cari posteritatea vor găsi consemnate epocile de consolidare, de creație și propășire ale națiunei. Și odată cu grija permanentă de a le îmbogăți pe cele cari le avem, să le creiem pe acele cari ne lipsesc. Și să nu uităm provinciile. Un luptător român în Italia Mi exmindru Bujor In istoria ziaristicei române numele uitat al transilvăneanului Alexandru Bujor apare înconjurat cu nimbii adevăraților înfăptuitori, drept unul care s’a devotat cu patimă cauzei unirii și disrobirii Românilor, desfășurând o interesantă activitate în Italia prin foile sale „Dacia Traiana” și „Propaganda” (1872— 1873). D. Claudiu Isonescu vorbește pe larg în excelenta sa lucrare „La Stampa Romeno-Italiana în România e în Italia” despre ideile lui Alexandru Bujor, idei care atunci păreau poate că vin din altă lume, dar strălucesc azi prin justiță. Plin de semnificație — scrie autorul — apare faptul că în Italia s’a ridicat pentru prima dată vocea menită să-i trezească pe Transilvăneni și Bucovineni să-și apere naționalitatea. Italienii de asemenea aveau compatrioți sub același jug — imperiul habsburgic — iar chemările de liberare formau o adevărată integrare în solidaritatea rasei. A. Bujor ridică steagul acestei cruciade în coloanele publicațiunilor „Propaganda” și „Dacia Traiana” (scoase la Veneția și Roma), purtător al ideilor lui Giuseppe Manzzani, că numai la căderea Țarului și a împăratului de la Viena vor fi liberi Românii. In Dacia Traiana”, 1873 Roma, Bujor publică o emoționantă „Prefaz'one insarvato aie‘oi romeui”, arătând că „„dealul imaginației sale este mumai o Daco- Romana una și liberă”. Numai cu sacrificii uriașe și răbdare se va ajunge la o asemenea realizare, în serviciul căreia apelează la tineret. Câtă vreme, scrie Butor, poporul român, coborîtor d’ntr’un nonor rege se va prosterna în fata ungurului, turcului și teutonului ? Va veni un Maria care să redeștepte pe Români, și pentru aceasta îndeamnă la pregatire tineretul. In „Dacia Traiana” găsim „ Introduzione” cu năvalnice accente proclamând necesitatea imediată a luptei Românilor pentru libertate, imitând alte națiuni europene. Deosebit de remarcabil apare articolul „L’equilibrio europeo edi popoli oppressi" (Dacia Traiana, A. Bujor, Roma) unde ni se demonstrează că Turcia și Austria erau moralmente reduse la neputință, în pragul căderii. Echilibrului continental le trebuiau alte baze decât congresul din Viena. Numai prin libertatea națiunilor se va asigura Europei pacea, dar înainte de toate, scrise Bujor, trebuesc liberate națiunile oprimate de anumite mari puteri. Cât privește forma de guvernământ, reiese republicanismul lui Bujor, abordând apoi interesantul aspect al unor State Unite ale Europei, dar afirmă că „Românii, Ungurii, Polonii și Boemi, înainte de a se gândi la forma de guvernământ, trebuiau să-și cucerească independența... Autorul fixează pentru 1900 rezolvarea acestei capitale chestiuni europene, și vedem că profeția a întârziat nu cu mulți ani. In alt articol „Aliațiaventu romena”, Bujor recomandă tineretului să imite virtutea strămoșească, dar nu și funesta politică a înaintașilor, să se conducă după Italienii care au știut să se ridice contra unor dușmani neîmblânziți. Bujor și-a propus cu vigoare să facă cunoscută în Italia România, iar în patrie să se cunoască neajui în arne latine. Profunda sa convingere era că libertatea Românilor nu se va înfăptui decât prin ajutorul Italiei și țărilor surori. In foaia sa, Bujor publică un epocal articol — franțuzește-românește — întitulat „Stucru asupra alianțelor politice”, din care autorul apare drept doctrinar de frunte al politicei intereselor naționale. Cu totul interesante se desprind rândurile despre Italia, și cred util a le reda întocmai (pag. 107, C. Isopescu, La Stampa periodica: „După Congresul de la Paris, Franța și Rusia se legată de aproape, ceea ce permise lui Napoleon III să execute campania din Italia. In 1859, Rusia opri Prusia și Confederația germană, atunci foarte dispusă a veni in ajutorul Austriei și în 1860, ea opri Austria să-l ajute pe Pană și regele Neapolului, cum plănuia s-o facă. Toată lumea știe că suveranii Austriei, Prusiei și Furiei se renunră la Varșovia și că Rund a făcu să aibă întâietate promisiunea de neintervers?«, care salvă Aursi George Sina (Continuare în pag. 3-a) GAZETA CALFC. A apărut „Gazeta Cărților" No. 13 —14 (pe Martie 1940), cu colaborarea d-lui N. Iorga, Aurel A. Mureșianu (Prima publiație a lui Titu Maiorescu — și Biblioteca Corvinilor), Al. Stamatiad, D. Iov, Pmen Constantinescu și V. Theodosiu, D. Munteanu-Rămnic (Răsboiul Carpaților și Românii Sscursați), Paul I. Papadopol (Cărți vechi), prof. Paul Constantinescu (Pagina Muzicală), prof. A. G. Stino (Tricentenarul „Horace“ — Corneille și — O carte veche despre limba română), prof. N. C. Drancea, precum și un carnet bibliografic, cataloage de cărți vechi, vitrine, recenzii, antologie la zi, note și cărți primite. Director: D. Munteanu- Râmnic. Redacția și administrația în Ploești. Sprijiniți industria și comerțul românesc POEZIE ȘI NUMAI POEZIE Ne întoarcem iarăși după un popas scurt la fermecătoarea Poezie, pe care o vestește așa de simțitor d. Octav Șuluțiu, scriitor și critic... Ea e pretutindeni. Poezia. Un suflet dornic să afle și o liră înstrunatâ să cânte frumusețile tirei, ajunge. In orice’ ungher al vieței de toate zilele pulsează marea și universala armonie. ’ D. Suluțiu mai spune și d-sa în „Familia“ de la Oradia Mare, despre minunatele daruri ale divinei cântări poetice : „Pretutindeni unde natura-și desfășoară bogata ei varietate, în larg.le-i peisagii, în frescele sale uriașe, ca și în amănuntele-i miniaturale , și ’n giganticul apus de soare calm sub valurile oceanului ca și ’n lucrătura de bijutier a unor aripi de fluture și ’n armonia zumzetului de albină ca și ’n bubuitul simfonic al furtunii, în aroma unui păr despletit de femeie sau a unei păduri de brad, nicăiri nu lipsește acel farmec irezistibil, grăuntele secret care se apropie și alcătuiște secreta lor magie. Acel „ceva“ e poezia. Poezia este și ea pretutindeni. Ea e un timbru și o tonalitate, e o atitudine și o esență, ea e în toate și orișiunde, confundându-se cu toată existența: „închis in cercul misterios al vieții, omul e înconjurat și asaltat de acest val de mireasmă spirituală ce iese din lucruri și ființe și înaintează întru întămâinarea sa așa cum într’o poezie a lui Rainer Maria Rilke singurătatea, care ,iese din mare, ca o ploaie întru întâmpinarea serii“. „Poezia, fluid natural ce se degajă din toate înfățișările vieții, prezență statornică și cotidiană se regăsește în mod egal legată de orice lucrare a mâinilor omenești pusă acolo odată cu duhul creației, adus din imitarea naturii și a vieții. Intr un oraș, în simetria străzilor sale, în înfățișarea caselor și ’n tot ceea cs i caracter particular al său, rezultat din încrucișarea peisagiului urban cu atmosfera, cu cerul, cu lumina, e omniprezentă poezia! Intr’o farfurie cu marginile răsfrânte, pe care câteva flori și semne geometrice sau o pasăre cu ciocul lung, aduc un colț de viață imobilizată in eternitatea de o clipă a smalțului, în paharul elegant răsucit, cu motivul ornamental subțire și transparent în cristal, mâna omului a închis odată cu forma vieții, și farmecul ei irezistibil, poezia ! Ne ducem acum la poema cu geamuri a marelui bard Gellu Naum pe care am dat-o deunăzi fără să insistăm. Scrie acolo poetul, cam așa . ..Pot să-ți spun vorbe ca niște geamuri Vorbe asemenea urdoxilor sau razelor „Vorbe așezate orizontal chibrituri. Vorbele nu pot fi geamuri, nici ca niște geamuri. Vorbe „cartelate“ nu se pot închipui; geamurile sunt un produs al unui cartel foarte transparent, ca scopuri, — mai transparent chiar dacât producția respectivă D. Gellu Naum e un virtuoz al trăznelii „albe“. D-sa nu aleargă după rimă; e încântat din sărite când îi cercetam producția. Amestecă c^peV^0lC Ce paralelism s’ar putea închipui intre /*<iin mai absurd (dacă „absurdul“ poate fi ’ vorbele „orisă apară chiar in Poezie ? Să se afle oare in versurile : TM „Vorbe ca scaunele să-ți tocești pantalonii timpanelor“ " „Vorbe... asemeni berzelor, puilor de căprioară, butonilor“ vorbe poetice, asemeni marilor serbări de toamnă cu foșnete de fusti, și când în aquarelă hora țăranilor miroase a picioare! Va răspunde, poate, d. Octav Șuluțiu că nici d-sa nu crede că fluidul cu gingășii fermecătoare, poezia dumnezeească s’ar fi rătăcit prin versuri ca acestea. Dar n’a avut curajul s’o scrie nici d-sa până acum, nici alți confrați din critica noastră așa de îngăduitoare Au tolerat ca murdăria grafică să se răsfețe în reviste și ..plachete“. Au binevoit să închidă ochii înaintea’producției scribilor hidoși, să justifice prin „estetism“ obligatoriu scrânteala progresivă a rătăciților. Ba, uneori, au epuizat întregul vocabular admirativ ca să încurajeze pe Baltazarii și Pipersbergii stricători de suflete, cari spurcă limba și batjocoresc lucrurile sfinte. Unii dintre domnii critici „autorizați“ s’au vindecat probabil Au început să lucreze, să scrie, și să dea la iveală volume frumoase, gândite, instructive. E de văzut dacă totuși n’au făcut destul rău supralicitând proza infamă și versul scabros. In „Reliefurile“ pe care le primesc acum de la eminentul scriitor d. I. Popescu-Polyelet, aflu o epigramă a lui Cincinat despre poezia scabroasă: Gândind la versurile lor Un singur lucru mă îuimează Că spricul e trecător, Vițigoilia mea psihedestră. E așa de adevărată, — și se potrivește de minune. N. Georgescu Pastorale Ziarul Podgoria dă sfaturi cum trebuesc îngrijite butoaele. Pentru butoaele divine Ne rezervam un rol secund. Voi le ’ngrijiți mereu, și bine voioși, noi vi le dăm... de fund. Jemsea în fața profilelor te azi. A treia conferință din ciclul organizat de Gruparea Femeilor Române din Cluj, de sub președinția d-nei Sofia Șt. Meteș, a fost ținută în 11 Martie, în Aula Primăriei, de către o distinsă membră în comitet, profesoara Maria Mateescu. Conferențiara începe desvoltarea subiectului ales, subliniind faptul că azi, toată suflarea omenească este preocupată de o singură problemă : rasboiul! Războiul actual influențează toate tărîmurile de activitate. Dar mai ales tărîmul social. Dacă Solidaritatea socială este primul scut pentru apărarea individului privit ca celulă In alcătuirea societății, solidaritatea morală este prima întrebare grea a vrerei actuale. Războiul înghite toate energiile materiale, banul domnește mai mult ca oricând, și se pare la un moment dat că sub puterea lui brutală și neînsuflețită, duce la desagregarea idealurilor. Intre aceste abisuri aducătoare de distrugeri sufletești, acesta fiind scopul primordial al răsboiului nervilor de azi, elementul moral aruncă primele punți, pe care acei care îl dețin îl pot împărtăși cu risipă, pentru îndreptarea pașilor încercați ai soldatului pe drumul izbânzii! Primul postulat al vremurilor grele este trăirea lor demnă, și este îndeplinit tot de elementul moral. Și cine mai bine decât femeea, poate îndeplini acest deziderat ? Părăsind senină liniștea căminului, de încă acum 50 de ani, o găsește în toate locurile unde e nevoe de mângâere, calm și alinare. După întâia parte a expunerii, unde d-na conferențiară arată drumul greu străbătut azi de toate popoarele și unde numai puterea sufletească poate fi un îndreptar către orizonturi mai senine. Subliniază apoi marea operă a femeii de pretutindeni prin înălțarea moralului celor descurajați, arată mai precis cum își dă obolul ajutorării femeea fiecărei țări beligerante de azi, începând cu „Femeea Germană“. Național socialismul, încă de mult, a organizat femeea în spirit militar fiindu-i un prețios auxiliar tuturor nevoilor. Fetele germane după ce urmează cursuri de gospodărie rurală, înlocuesc brațele celor plecați. O altă organizație feminină cunoscută sub numele de B. D. M., ziua lucrează benevol în gospodăriile sătești, iar seara urmează cursuri teoretice; din rândurile ei apar viitoarele infirmiere, azi în număr de 35.000. O secție femenină a partidului îndeplinește paza instituțiilor publice și organizează reprezentații teatrale pentru soldați. Birourile, magazinele, fabricile și uzinele a un personal femenin bine organizat. In Rusia Sovietică principala ramură de activitate feminină este aviația. Se spune chiar că unele unități de infanterie și artilerie ar fi comandate de femei. In Finlanda femeile sunt pretutindeni, luptând pe străzile orașelor cot la cot cu bărbații, ducând muniții și hrană pe front, sau culegând răniții din primele linii. Celebra organizație Lotta Sword (80.000) constitue azi un exemplu de disciplină și curaj. Anglia: pregătită, femeea engleză dă dovadă de înaltă capacitate și disciplină, doamne din înalta artistocrație, înrolate în serviciul patriei așteaptă în zori de zi cu răbdare la ușa serviciului unde sunt repartizate. Din cauza multiplelor cereri de înscrieri ca voluntare, guvernul a luat măsuri de selecționare. Un număr de 30.000 de auxiliare mânuesc armele. Dintre aviatoare 8 au căpătat aprobarea de pilotaj și dintre 2 căzute pentru patrie , uneia i s’au făcut onoruri militare. Femeea franceză fără să fie pregătită, dovedește o perfectă adaptabilitate la situație, oricât de grea ar fi ea. Femeile înlocuiesc bărbații în uzinele de armament, birouri și magazine. Ca șoferi conduc copiii din regiunile evacuate, iar acasă împletesc pentru soldați. Cea mai impresionantă organizație este aceea a infirmierelor aerului. D-na conferențiară trece apoi spre meleagurile noastre dragi, vorbind despre Femeia Română! Ir această ultimă parte a conferinței constă nota originală a d-nei Maria Mateescu, care nu se mărginește să descrie felul de activitate al femeii române ci îi întregește. Vom începe ca și d sa să arătăm că femeea română dă atât de prețioase ajutoare țării sale, pin asociațiile femenine, prin tineret, și chiar prin contribuții răslețe. Prima organizare a tineretului o face Straja Țării, care formează echipe de infirmiere. Celelalte asociații trimit pachete pe front și își dau toate fondurile pentru apărarea națională. Crucea roșie își împarte în cele șapte grupe toate aderentele, după aptitudini. Ceea ce lipsește femeiei române este o organizare mai temeinică, organizare care să înceapă cu revizuirea conștientă a nevoilor și care trebue să sfârșească prin renunțarea la cele personale Podgoria combate „demagogii“ vinului. Demagogia ? o himeră Inoperantă și profană Primejda-i, l’a filoxeră, iar catastrofă,— e la mană. COCOȘ în folosul patriei. Este prima îtrebare care se transformă in sugestie, pusă de D-na conferențiar Continuând, vom găsi în gospodinile noastre multe lucruri netrbuincioase pentru noi, dar folos toare țării. Astfel fierul vechi ci fiecare casă trebue să ia drum uzinelor de armament! Sunt țara în care abundă plantele mritinale Exportul medicamentei noastre atinge numai mica cifă de 8.000.000 lei. Suntem o țară gricolă. Se cer brațe de munc? Unde sunt înscrierile voluntare s menine ? M. S. Regele a spus recentul Mesaj „strădania cumun întărește frontul unirii“ ; acea s invitație trebue luată drept devză pentru a sări în ajutorul nemului nostru. D-na conferențiar a înțeles că nu-i de ajuns ceea o facem în cadrul vechilor drumu săpate de înaintașele noastre, suntem datoare azi să creiem a tele noui, prin propriile noastr energii. ItfJarseia Arcan