Opinia, august 1897 (Anul 1, nr. 78-101)

1897-08-01 / nr. 78

hareaua de sursat, au oprit asemine şi acolo cîţi bani ai mirieî au găsit, şi rîn­­duind cite un zabit la fieşte carile sat, umbla din loc în loc cu mulţime oame­nilor lui în lăuntr’u­l Moldovii. De aceste încredinţindu-ne, iată deci aciastă sfîntă poruncă, şi vestim ţie că, de vreme ce locul Moldovei este Mezurrul calem şi slobod, şi de vreme ce prin înalt hatihumaium se socoteşte de trebuinţa bunii orîndueli de a nu fi suparat locu­­cuitorii acelui loc, şi să nu se împre­soare vechile hotare, dacă vre odinioară s’ar urma de către alţii una ca aceasta cei de prin prejur muhafeziî, afară că sunt îndatoriţi de a opri aceste, dar îna­dins întru aciasta şi noi multe sfinte porunci ce ara dat şi cu toate din hotarele cele vechi ale Moldovei ca vechime ştiute, şi hotărîte după răsboi, acei de cître noi orânduiţi hotărnici, du­­pă ce au însămnat şi despărţit hotarele, acum numitul nostru vezir primind sfînta poruncă ce mai dinainte am dat spre a stăpîni satul Seleutza ca un dar, şi vrănd din nou iarăşi a orăndui hotarele, de vre­me ce cei pentru aceasta trimişi chilia­­ele şi Bender Cădişi, au cutezat multe fără cale, arătînd noi numitului vizir că trebue a se pedepsi muniţii pentru că au îndrăznit, am dat înadins această înaltă poruncă vezirului nostru poruncindu-i că îndată prinzînd atît pe Chehaele cît şi pe Cadin, să-l pue la închisoare, întor­când şi pe cîţi erau împreună cu dînşii, şi fără a se perde cel mai mic lucru, atît din acele fără dreptate au răpit de la raelele Moldovii, sau lucruri, sau do­bitoace, cît şi toţi banii miriei ce au a­­pucat pănă la un ban să-l întoarcă îna­poi, puind toată sărguinţa a-i aduce ia­răşi ca mai dinainte linişte şi odichnă a lăcuitorilor de acolo, şi după aceia în pricina aceasta, după cum sfînta noastră poruncă se va da, aşa ne­apărat să ur­meze, depărtându-se cu luare aminte de a urma înpotriva mulţumireî noastre, şi dacă ar urma cea mai puţină întîrziere la ce grabnică lucrare a înaltei noastre porunci, fără cuvînt de îndreptare va rămîne. Aceste arătând­u-i lui i-am porun­cit cu tărie, că după chip arătat urmând, să se abată de la cele din potriva, şi i-am trimes pomenita sfînta noastră po­runcă cu un Ciocodar a lui Richia Hu­ma! Caimacanului nostru. Aşa­dar şi tu Domnule al Moldovii, primind această poruncă a noastră, să trimet! la urma lor pe raelele cîţi s’au împrăştiet şi cu­noscută tuturor pâmîntenilor fâcînd pe larg, porunca noastră dată pentru această pricină vizirului nostru, să te sârgueşti a linişti pe toţi, râzînd şi întru aceasta, acel de la tine aşteptat înţălept chip şi înţăleapta ocârmuire, încredinţîndu-ne în­că mai mult la cele ce pentru tine bine cugetăm, bine încredinţîndu-ne precum mai sus arătăm că nici într’un chip nu suferim aceste şi că negreşit se vor pe­depsi mai sus arătaţii cutezători la cele fără de cale. După ce în tine sădită vred­nicie şi ispitita înţelepsie, vei urma pre­cum şi împărăteasca noastra încredin­ţare în tine este. Aşa sa fie. La 1200, zice astfel din cauza unei ţigance care s’a spînzurat acolo; alţii susţin cu multă con­vingere că s’a omorît numai, aceiaşi ţigan­că ; chestia e, după cum vezi, controversată o propun spre rezolvare istoricilor noştri şi trec mai departe . Dar... unde am ramas ? A, ai dreptate, la petrecerea din Poiană, ici o „masă de cărţi“ pe... iarbă, colo o horă, dincoace o băndă de scripcan­, cari abuzau de urechile îndelung răbdătoare ale publicu­lui, dincolo după tineri ce făceau curte, iată tabloul! Ce mi-a plăcut mai mult a fost, de­sigur, hora „jocul eminamente naţional“ al Romînilor, joc, care probează energia cu care e înzăstrat poporul nostru, popor, care a avut să sufere atîtea şi atîtea cum ar spune unul din foşti republicani din... Plo­eşti. Ce e adevarat e faptul că se juca cu multă viociune • nouri de praf se ridicau din pămîntul frămîntat fără încetare şi cu multă ardoare de fiu şi fiicele noastre. — Ce a fost la Bălţăteşti ? — Cum ţ’am spus mare bal şi gîceşte te rog, ce am făcut acolo ? — Ce să faci la bal, ai jucat ? — Nu? — Ai făcut curte ? — Doar bunicul a murit de moarte bună ?­­ — Te-ai plimbat prin parc? — Nici atîta. — Ei, ce dracu­ ai făcut, îmi spuse ne­răbdător un prietin, care mă întrebase ce mai e pe la Bălţăteşti. — Am băut bere, singurul lucru bun, care îl poţi face la bal la Bălţăteşti, i-am răs­puns. Şi, în adevăr, se găseşte bere foarte bună şi rece, Luther. Să nu-ţi închipui că curiozitatea nu m’a făcut să intru şi în bal, da, şi nu te îngriji! n’am să-ţi prezint nici „buchetul de domnişoare“, nici pe domnii„re­­prezentaţi al săbiei sau pintenilor“ cu atît mai puţin colorile toaletelor doamnelor şi domnişoarelor; cea ce îţi pot spune e că nimic mai pustiu­ şi mai sarbăd nu poate fi care să egaleze acest bal. De un fost coleg al meu de liceu, care provoca ilaritatea clasei prin răspunsurile sale... isteţe nua asigurat o cucoană că face furori prin Bălţăteşti, la baluri mai ales, l’am întîlnit, mi-a zîmbit foarte graţios, juca foarte mult. Dreptate are proverbul: „unde nu-i cap, vai de picioare“. La bună vedere. Hilarii­ M-rea Varatic 29 Iulie. Scrisori din Văratec VI Iubite Prietine. Eri nu ne-au lipsit distracţiile: ziua, mare petrecere în „Poiana Ţigancei“ sara, mare bal la Bălţăteşti în plus că ori a fost, dacă nu mă înşăl, prima zi, în care n’a plcat la Văratec. Am luat parte—mai corect am asistat— la ambele şi-ţî voi scrie foarte repede—pen­tru care te rog să ierţi lipsurile scrisoare!. Poiana Ţigancei, atît de cunoscută ori­cărui vizitator de aici, este, natural, o poiană—, dar de ce i zice­a ţigancei ? Cu toate cer­cetările mele n’am putut afla nimic pozitiv; unii cred, fără a putea proba însă, că i se FOIȚA ZIARULUI „OPINIA" 51 ORFANI! PARTEA I-a CELE DOUĂ SURORI — A, nu mai am mamă!... nu mai me recunoaște!... S’a isprăvit cu ea, e perdută!... perdută pe vecie!.... — Nu, o să se vindece, și va veni iarăși la tine. — Nu, nici odată! — Ți-o jur!... Te va iubi iarăși cum te-a iubit și vei uita tot ce suferi acum. — Nu, îți spun că nu!... me tem... — Te temi? — Da, tare me tem. — De ce ? — De toate!... Nu știu ce se petrece cU mine, dar nici odată n’am fost așa... nici odată n’am avut aseminea presim­țiri... — Ce fel de presimțiri? — Nu știu! îmi pare că vre-o nouă nenorocire me amenință... că vre-o nouă primejdie o așteaptă... — Trebuie să alungi ideile aceste.... Trebuie să speri îi zise Suzana. Gîn­­deștete la mine, Maurice!... Oare eu pî­­nă ieri nu eram tot așa de desperată, nu voiam să mor?... Și cu toate astea uite ce minune s’a făcut!... Gîndește­ te ce fericire a dat peste mine în momen­tul cînd nu mă mai puteam aștepta la nimic.... „De ce n’ar fi tot așa și cu tine? De ce să nu se îndrepte mama ta şi să te iubească ca până acum ! „Eu, vezi, sper pentru tine... mă rog pentru fericirea ta.... „Astă noapte te-am văzut așa de trist, așa de trist că nu m’am putut opri de a mă ruga și de a spune „Doamne, resplătește’l pentru curajul său!... reda-î pe mama sa după cum el mî-a redat mie vieața cu primejdia viețeî sale !“ — Suzana, strigă Maurice adînc miş­cat. — Da, o să’ți-o redea.... Da, înc’o­­dată ți-o promit.,, ți-o jur !... Dar nu plînge !... Şi multă vreme cei doî copii remaseră așa, mînă in mină, capul Su­­zanei sprijinit acum pe umărul lui Mau­rice. Dar dacă, pentru a asculta pe mica sa prietenă și pentru ca să n’o mai ne­căjească, Maurice nu mai plîngea, totuși păstra în adîncul inimei sale o durere tristă pricinuită de cele ce se retrecuse în casa de sănătate, o neliniște grozavă şi un chin cumplit cari îi veneau de la aceste presimţiri pe cari nu şi le putea explica. Sermanul copil se silea să se împo­trivească, să uite aceste negre presim­ţiri, a căror durere îl înăduşeau, dar ele erau mai presus de voinţa luî ; acum credea că le-a alungat, că le-a învins dar ele reveneau şi’l chinuiau mai mult încă. Căutase să se ia cu lucrul, se agăţase de speranţa pe care Suzana o făcu să prindă rădăcini în sufletul sau şi cu toate astea cînd ziua aceasta, care i-a părut aşa de lungă, se sfîrşia, cînd s’a regăsit singur în camera sa, era tot aşa de trist ca în momentul cînd s­e întorcea de la F­ontenay-sous-Bois. Patul cel mic al Suzaneî era prea strimt pentru mama sa și pentru dînsa, de aceea Yvonna Francois dădu Clotil­­deî una din camerile din etajul al doi­lea iar Suzana dormea încă în odăița ei, singură ca și înainte. După ce sărută pe mama sa și pe Mau­rice, căută să’l mai încurajeze cu vorbe bune. Dar băiatul îî mai promise să a­­lunge ideile aceste triste, ba chiar îî spuse că i-au trecut de tot. Ea însă vedea bine că spunea aşa numai ca s’o liniştească şi că tot era cu durerea în suflet. Suzana, tot neliniştită n’a putut dormi de loc și era tirziu noapte şi ea veghea încă. Sta ridicată în pat şi ţintea cu urechea gata să’l ocărească pe Maurice dacă’l va auzi plîngînd. Dar în odaia luî, ca și în toată casă domnea cea mai adîn­­că tăcere. Se gîndea că poate a ador­mit... Atunci cu inima mai uşoară, în­chise şi ea ochîî. Aşa trecură cîte­va ceaiuri. Apoi, deodată, copila se deştepta, tre­sărind în pat. I se păru că a auzit un ţîpet, un ţi­­pet de groază şi de durere!... Nu ştiu bine unde. In odaia luî Mau­rice? afară? Nu putea să’şî dea samă. Se sculă încet şi lipi urechea de pe­rete. I se păru că deosebeşte plînsete, ge­mete, dar ţipetul pe care l’a auzit?.... Nu se dumerea începu să tremure... de­sigur Maurice a ţipat! Se dădu jos din pat şi bătu în uşa luî. — Maurice ce nu dormi? Dar nu primi nici un respuns. — Maurice, strigă ea mai tare, vor­­bește-mî!... Ce faci!... Mă mspăim­întî! Auzi în fine că s’a sculat și a aprins luminarea. — Ți-e râu?... Să’ţî dau ceva? De ce nu-mî respunzî? zise ea și mai ne­liniștită încă. (Va urma) * ISTopţî de Vară VII In feeria serei Sub farmecul de lună, I-am strîns o clipă mina. Mi-a spus o vorbă bună... Și-am re’nviat în vraja Privirilor vioaie Ca floarea’n sărutarea De raze după ploaie. M’a’ntinerit lumina De caldă bucurie, Mi-ai renăscut în suflet Din nou­, copilărie! Dar sub aceeaşi rază A dulce! nopţi de vară Mă’mprejmuie u ritul Şi întristarea—iară , Târziu, târziu, stafi singur Şi-mî freamătă’n lumină Copacii albi de lună,— Iar gîndul îmi suspină. Am lacrim­ în privire Şi’n suflet grea povoară. Par un bătrîn de-un secol Ce-a’ntîrziat să moară... Tristis. CRONICA Misterele penitenciarului — COPILUL MONSTRU — Copilul.­ Soldaţii.—Penitenciarul. — Parde­siul.—Apelul. Lungimea.— Penitenciarul central din Iaşi a devenit un cuib misterios ! In celule umede şi friguroase de acolo oamenii se ţin închişi, aşa că, la sfâr­şitul veacului, am ajuns a reînota vremurile inchiziţiei. Intre deţinuţii de acolo, toţi oameni nevino­vaţi, se află şi un copil de 7 ani, înalt de un metru 23. Ei bine, pentru motivul că natura s’a întrecut în lungime cu acest copil de 7 ani, care are 1,23 metri lungime, tribunalul de Dorohoiui l’a condemnat la un an închisoare. Nu cunoaştem numele condemnatului, dar ne rădicăm şi protestăm contra faptului acestuia, unicul în felini­ken­— cum spune, cu un legitim articol, un confrate local — că s'a găsit un tri­bunal care să găsească vinovat copilul care, la frageda vrîsta de 7 ani, să aibă un metru 23 lungime. Lumea care a asistat la acest proces, indig­nată și cu drept cuvînt, puse la cale copilul să facă apel. Monstrul a sosit alaltăeri în Iaşi. A fost dus între puşti ca şi cum lungimea lui ar fi un a­­tentat la bunele moravuri. Bietul inocent ! Cînd l’am văzut dus aşa în­tre puşti, mi-am zis că mai dihai l’ar prinde să fie redactor la o gazetă de la Iaşi—căci con­diţia lungimei o întruneşte.­ Dar onorabilul tribunal de Dorohoia, înfuriat de înălţimea copilului, l-a condemnat, pretex­tând că ar fi furat un pardesiu. Un pardesiu ! Dar credeţi dv. că ie posibil ? Un copil de 7 ani, vrrstă de aur la care se schimbă dinţii, să fure un pardesiu ! Dar de ce, onorabil tribunal, de ce n’ai ir­sinuat că a furat un smocking? Ie timpul de a spune onor. tribunal: „con­­damnez, condamnez, il en restera toujours... un metru 23.“ Cursuri de Sericicultură Cursurile de sericicultură, ţinute la monastirea Varatec din judeţul Neamţu, de către d. Druţu, din administraţia cen­trală a mnisteruluî de domenii, s’au ter­minat la 13 iulie curent. La aceste cursuri au participat 27 în­­văţatori din diferite judeţe. Peste câte­va zile, vor începe la Vă­ratec lucrările de microscopie. * * * învăţătorii cari în cursul anilor 1895, 1896 şi 1897 au urmat cursurile d­e se­ricicultură ţinute la Văratec, în urma e­­xamenului depus, vor primi fie­care cîte un certificat, prin care se prevăd trei ordine de clasificaţiune, după atenţiunea şi interesul pe cari învăţătorii le-au a­­vut în timpul cât au urmat cursurile şi răspunsurile date la examen. Afară de cursul teoretic şi practic, a­­nul acesta învăţătorii au făcut încercări şi cu maşina de filat. S-a distins la cursuri învăţătorul G. Stănculescu din judeţul Dolj. * * * Din cresterile de gândaci de mătasă făcute pe contul ministerului de dome­nii, pe la diferite mănăstiri din ţară şi pe la şcolile de agricultură, se speră să se obţie aproximativ 14 chilograme de sămînţă de gândaci de mătasă, care va fi distribuită, ca şi anul trecut, crescăto­­rilor de gândaci de mătasă din ţară. DIR SLĂBIC Duminecă 27. Dimineaţa a avut loc un tedeum la biserica din parc unde a luat parte foarte multă lume, apoi s’au înce­put jocurile de căluşei şi tombola care au ţinut pănă la 5 ore după 12, cînd s’a început bataia de flori, confeti şi serpantine, care a ţinut pănă la orele 7 cu multă animaţie şi veselie, cînd lumea s’a retras pentru a se pregăti de bal care urma să aibă loc la 9 juni. Pe la 8 jum., a început focurile de artificii aduse de la pirotechnia armatei, și conduse de un specialist. Au fost splendide artificiile și au con­tribuit mult la această splendoare, ideia de a se trage artificiile de la jumătatea muntelui Dobru din faţa casinului şi ca­re e destul de înalt ; ce a fost mai splen­did este atunci cînd, în trei locuri dife­rite din pădurea de brad care acoperă acest munte, s’au aprins focuri bengale roşii, albastre şi verzi, care au ţinut a­­proape un sfert de oră. Nu’sî poate în­chipui cine­va un tablou mai frumos în întunericul nopţei. Lumea s’a primblat prin faţa cazinu­­luî care era splendid decorat ’ cu brazi, steaguri şi lampioane, iar la balconul de la foier strălucea o inscripţie cu litere tricolore, pe care era scris «Obolul Slâni­­cului» pănă pe la 10 cînd a început ba­lul, care a fost foarte animat şi care a ţinut pănă la 3 dimineaţa cînd’ s’a sfâr­şit cea din urmă figură de cotillion care a fost condus de D-nu Magheru, căpit. Năsturel şi sub­locot. Vasiliu. Mă dispensez de a mai înşira lumea care a luat parte la acest bal, e destul să spun că a luat parte aceiaşi lume care am arătat-o mai sus, o lume aleasă şi foarte veselă. Ast­fel dau sfârşit acestei serbări care au fost date în scopul lăudabil de a mai alina puţin pe cei nenorociţi. Se crede că beneficiul net ar trece peste suma de 4000 lei. Alexandru INFORMAŢII --------- ----------­ Ni se scrie din Dorohoî: d. V. Las­car, fost ministru al internelor, a stat cîte­va zile aci, în cursul septămîneî tre­cute. In tot timpul acesta, d. Lascar a fost vizitat, de 2 și chiar 3 ori pe zi, de prefectul Moruzzi, care se prezintă la uniforma de căpitan în rezervă. Ziarele vieneze spun că perechea re­gală romînâ nu va mai vizita pe împă­ratul Austriei la Ischl, ci se vor întîlni, în Septembrie, la Viena. La 3 ore, ieri, s’a făcut înmormînta­­rea regretatului St. G. Vîrgotici. Inaip­­tea şi în interiorul casei din strada sf. Atanasie, staţiona un public imens, com­pus mai ales din profesori şi studenţi. Noul arhiereu, Conon Arămescu, în­conjurat de ma­i mulţi preoţi, a oficiat serviciul divin.* La 3 ore, în momentul rădicărei si­criului, a ţinut o mişcătoare cuvîntare funebră, d. dr. G. Bogdan, profesor la facultatea de medicină. Cortegiul a pornit apoi în ordinea sti­pulată în program. Decoraţiunele erau duse de d. P. Fîntînariu, inspector al învăţămîntului primar ; cordoanele erau ţinute de dd. P. Novleanu,­directorul In­­stitutelor­ Unite, C. Meisner, fost inspec­tor general al înv. primar, P. Paicu, di­rectorul gimnaziului „Ştefan cel Mare“ şi I. Melik, licenţiat. Afară de cununile despre care am a­mintit ieri, a fost depusă una de recto­rul universităţei, din partea ministeru­lui instrucţiunei. Coroana purta urmă­toarea inscripţie: fostului inspector ge­neral al ivăţămîntului secundar— din partea ministrului instrucţiunei. Au vorbit la cimitir dd. C. Meissner şi I. Melik. Publicăm astă­zi discursul celui de al doilea, iar mine vom da cu­­vîntarea d-luî Meissner. S. G. Vîrgolicî — Discurs rostit de d. E. I. Melik — Jalnică şi mult, întristată adunare. E crudă sarcina ce-mî incumbă căci durerile mari sunt mute — şi mai pre­sus de fragedele mele puteri. O primesc, cu toate aceste, căci am conştiinţa că îndeplinesc o datorie sfintă— şi nu cea de pe urmă—faţă cu omul pentru ca­re providenţa a fost atît de nemiloasă! Supremă mîngăere pentru cei cari rămîn ! Voacea mea deşi slabă, deşi tînără e o voace sinceră, mişcată de cea mai adîncă şi neaştep­tată durere, e o voace scumpă lui. In tocmai ca stejarul verde pe care vijelia l’a culcat la pămlnt, ast­fel, Ştefan Vîrgolici, plin de putere încă şi atunci cînd mai putea fi folositor, a dispărut. Moartea lui, groaznică şi sfâşietoare ,pentru familie, dureroasă pentru prieteni e o perdere crudă şi ireparabilă pentru învăţământ şi pen­tru corpul didactic dar mai cu osebire pentru Institutele­ Unite pentru care, dacă nu a fost unul dintre fondatori, a fost în schimb însă, timp de 25 ani, un sprijin sigur, o minte luminată, un sfătuitor totdeauna înţelept. De aceea, ca fost elev al acelei şcoli, plîng perde­­rea profesorului eminent care ştia atît de bine să pătrundă inima elevilor lui şi să le câştige pentru totdeauna; iar ca unul ce voi conduce destinele ei, plîng perderea unui sfătuitor pre­ţios şi mi-e inima întristată că soarta i-a fost atît de neîndurată în­cît nu i-a permis ca, pe marginea mormîntului lui deschis, să vadă pen­tru o ultimă oară—dacă ar fi putut vedea—pe iubiţii lui elevi în frunte cu drapelul şcoalei, acel drapel al Institutelor­ Unite pe care el, Vărgolici, la purtat atît de falnic şi atît de sus! Dar, întristată adunare, Ştefan Vărgolici nu era pentru mine numai fostul profesor şi vii­torul sfătuitor. In el vedeam pe vechiul şi ne­strămutat prieten al familiei, pe colegul de muncă al tatălui meu. De aceia îmi veţi per­mite ca, ca după ce am vorbit în numele foşti­lor elevi ai Institutelor-Unite şi în numele In­stitutelor-Unite să vorbesc ca prieten încercat, prea crud încercat. Numai acel care a cunoscut pe Vărgolici, care a putut să-i obţie prietenia — o prietenie însu­fleţită de sentimente sincere şi generoase - nu­mai acela poate aprecia perderea imensă, dure­rea nesfârşita şi golul nemărginit ce-l lasă în urma lui. Memoria lui ne va fi scumpă ; imaginea lui vom purta­ o vecinie în mintea noastră şi-i vom păstra un adevărat cult ; iar trupul lui *— locaş pămîntesc al unei inimi nobile şi a unei inteli­genţi de elită—ne tochinim înaintea lui ca îna­intea unor rămăşiţi scumpe şi, cu lacrimele în ochi şi cu durerea în suflet, îi zicem, după o­­biceiul, strămoşesc. Să-i fie ţărina uşoară. Dma şi d. doctor E. Puşcariu au plecat astă­zi la Odesa, unde vor sta cîte­va zile. De acolo d. Puşcariu va pleca la Moscovă spre a participa, ca delegat al facilitate!, la lucrările congresului medical internaţional. De cîte­va zile, la mănăstirile din ju­deţul Neamţ, timpul e frumos, ceea­ ce permite organizarea de dese excursiuni prin frumoasele poziţii din împrejuri­mile lor. In Noembrie se va ţine concurs, la direcţiunea generală a serviciului sani­tar, pentru acordarea de 13 concesiuni de farmacie. Fabrica de bere „Zimbru“ Face zilnic expediţiuni în provincie şi oraş, la particulari şi debitanţi. Pentru preţul curent şi condiţiunele expe­­diţiunei a se adresa admiinistraţiuneî fabri­­cei, strada Păcurari No. 91. Se debitează cu pahare Î11 oraş numai la „Berăria Centrală“ şi „Grădina Zimbru“. Visitaţî, vă rog, magasinul meu Str. Lăpuşneanu No. 29. Unde găsiţi spre vînzare cu preţuri modeste şi în rate un bogat asortiment VELOCIPEDE DE SIGURANŢA DIN ANGLIA ŞI GERMANIA Deposit de maşine de cusut, accesorii de velocipede şi maşine de cusut. Cu toată stima H. GOLD

Next