Opinia, ianuarie 1899 (Anul 2, nr. 195-214)

1899-01-28 / nr. 211

ANUL II No. 211 Număr ni 10 Bani A­BONAMENTELE încep la 1 şi 16 ale fle­ c&reî luni şi a»­plu­­­tesc tot-d’a­una înainte In laţi la Casa Administraţiei In judeţ* şi streinătate prin mandate poştale Un an Ui ţară 30 lei; In streinătate 40 lei Şase luni 16 „ „ „ SO , MANUSCRISELE NU SE INAPOIAZA ADMINISTRAŢIA No 42. —Strada Goliei —No. 42 EDIŢIA DE SEARA IAŞI — JOI 28 IANUARIE 1899. Numărul 10 Bani ANIM­ CN­JRIIIE In Iaşi şi judeţe se primise numai la Administraţie In străinătate, direct la administraţie şi toate oficiile de publicitate Anunciuri la pag. IV . . . . 20 b. linia n ' n n HI • • • • 10 „ „ Inserţiile şi reclamele ... 60 , „ Ura număr vechi a 30 ban! REDACŢIA No. 42- Strada Goli«!­No. 42 ZIAR CONSERVATOR COTIDIAN răscoalelor Socialiştii autorii Deşteptăm pe toţi concetăţenii noş­tri că alegerile generale pentru Ca­meră şi Senat, se vor face cu lis­tele pe care le pregăteşte acum ad­ministraţia comunală. Nimeni să nu-şi neglijeze dreptul de a se pu­tea pronunţa în viitoarea luptă. Cei care din lipsa de timp, nu pot să se înscrie singuri, sunt ru­gaţi să se adreseze la redacţia „O­­piniei“ unde vor găsi un comitet de persoane cunoscătoare a legei elec­torale, care le va da tot sprijinul. Au dreptul a fi înscrişi în : Colegiul I pentru deputaţi, toţi cei ce plătesc o dare fonciată neto de 54 lei pe an. Colegiul II pentru deputaţi, toţi acei cari plătesc o dare de 20 lei pe an, sau au cel puţin 4 clase pri­mare. Colegiul I senat toţi cei ce plă­tesc o dare fondată de 90 lei pe an sau au un titlu universitar şi 6 ani de practică. Colegiul II de senat toţi cei ce plătesc o dare fondată de 36 lei pe an, sau au un titlu universitar sau sunt profesori secondari în şcolile statului sau în şcolile particulare, sau institutori în şcolile statului. Contestaţiile precum şi cererile de înscrieri se pot face de la 17 Ianu­­rie pina la 7 Februarie, la consi­liul comunal. De la 7 la 11 Fevruarie autori­tăţile comunale au trei zile pentru a afişa listele definitive. De la 1i la 17 Februarie, nu­mai în aceste­­ zile se pot face a­­pelurile la Tribunal. D-nul major Al. Jippa, adminis­tratorul ziarului nostru, este însăr­cinat cu primirea tuturor actelor relative la aceste liste electorale. La noi cei mai de samă propa­gatori de doctrină socialista au cău­tat să specule­ze cuvinte și porniri naturale, cum bună­oară , săracia, bogăţia şi ura celor săraci contra celor bogaţi, pentru a-i înregimenta la marele partid, fără însă să-i fi adus la lumina adevărului. Nu, socialismul la noi n’a căutat să urmeze drumul natural, ci a cău­tat să pue mina pe tineritul înflă­cărat al universităţilor şi nu creerul lui să sădească toată tăria doctri­nei. Cit timp durează Înflăcărarea doctrinei, tineritul e In partid; clnd Insă ideile încep a se clarifica, a­­tunci tineritul Îşi caută drumul prin chipul de traiu al Romînului, rămă­­nlndu-l numai amintirea acelor ani de Înflăcărare şi cunoştinţa doctri­nei. Eu însumi, scriind aceste rlnduri, Îmi amintesc vre­o 3 sau 4 ani al tinereţei de la universitatea din Iaşi, clnd eram In stare să-mi jertfesc viaţa pentru doctrina socialistă, clnd imparţiam, cu ocaziunea conferinţe­lor de la universitatea din Iaşi, ma­nifeste iscălite „Un anarhist“. Zic, îmi amintesc cu plăcere acele tim­puri, dar iarăşi mă cuprinde amă­răciunea, clnd îmi amintesc moti­vele pentru cari eu şi alţi prieteni de ai mei am părăsit atunci parti­dul socialist. Cită amărăciune şi desiluzie n’au avut să duca In sufletul lor şi alţi tineri cari, ca şi mine, au părăsit partidul socialist ! Dar, acesta e trecutul şi eu mă glndesc la prezent. De cît-va timp cărările doctrinei socialiste se tot abat In şleahul cel mare al partidului liberal, dăunăzi, In cetatea liberalismului Romînesc, s’a ridicat la cea mai înaltă dem­nitate orăşănească un socialist. Primar socialist, şi un fior îmi trecea prin corp. Iata, ziceam cu amărăciune, a fost dat partidului liberal, ca el să Înceapă adevăratele Îmbunătăţiri cu comuna, apoi cu ju­deţul şi la urmă cu statul; dar nu sufletul meu se făcea In grabă re­­flecţiunea : cel întâi care vor trage foloase vor fi cel nevoeşi, fie, ca macar cetatea cu statuia libertăţel să aibă fericirea unei oblăduiri­ a­­devărat părinteşti. Ce contrast mare între glndurile mele şi realitate ! Gindul meu se ducea prin prizma primarului toc­mai la ideia cea mare a umanităţel pe care are­­să o pue In practică In cetate, unul din stu­pii socialismului român şi clnd colo întllnesc pe primarul socialist ajuns In o clipă, adecă cit s’a proclamat votul, bur­ghez, ba încă ce burghez, care nici nu voeşte să audă de principiile socialiste şi să pună In capul Pri­măriei ca un mare burghez să a­­pere cauza burgheză, să între în daraverile burgheze şi la urmă să ceară Împrumut de milioane ca cel din urmă burghez, ca să satisfacă poftele burgheze, Intre care pe linia Întâi trebuia să fie pofta cea nouă şi mai mare a Primarului. Experienţa din cetatea cu statuia libertăţei nu a displăcut, se vede, conducătorilor partidului socialist şi după multe sfaturi şi combinaţi­­uni socialiste, s’au glndit să se a­­propie mareu îndrăzneală de cimpul burghez alipindu-se pe lingă cio­­lănaşe de ros printr’o gingaşă evo­luţie spre buget. Intr’o noapte burghezimea infamă a fost desfiinţată ca termen de luptă şi s’a găsit meşteşugitul drum al căpătueler ca doctrină, iar steagul cu emblema „Umanitate" s’a Îm­părţit negustorilor de tarabă, ca să’şi facă din el pesteice (şorţuri) cu care să şteargă de pe faţa lor roşaţa ce le acoperea obrazul şi de pe pămînt sărăcia şi mizeria şi să acopere cîştigurile ce ar putea să cadă de la diversele întreprinderi ce privesc pe obşte! Şi pare că văd această hidră cu multe capete care priveşte cu ne­saţ la hoitul burghezimei, care cu atîta scumpătate i se pune dinainte; fie­ care aleargă, solicită, ameninţă, arată partea ce i se cuvine, osul sau carnea... şi de la Mihailen! la Turnul Severin se Împrăştie fie-care ducindu-se la partea ce i s’a dat, şi de acum... la ros!... Nu e şi aceasta „Umanitate“ ? Se glăsueşte ani de zile la vlnt şi la stele fără speranţă de ciştig. In lături lupta pentru idei!... noi acum am ajuns la adevarata idee şi principiu. Da, ce tot „Umanitate" nu este un principiu şi „ Căpătuiala“? Oare „Umanitatea“ din principiile socialiste să se traducă In vieaţa practică prin „căpătuială"? Ce zic doctrinarii socialişti, dacă mai sunt, ce zic sărăcii şi nevoeşii din Iaşi? La aceasta vom răspunde In nu­mărul de mine. Deveneu. „Umanitatea“ ! Sub acest nume măreţ se pre­zintă partidul socialist In faţa lu­­mel; —pe steagul său stă scrisă a­­ceastă emblemă: „umanitatea,“. Fără Îndoiala, ea este una din virtuţile mari omeneşti;—şi noi bur­­ghejii, neagra reacţiune, salutăm aceasta virtute, Insă nu ca o doc­trina de fapt, ci ca un ideal, căci noi, In marginile traiului şi a tim­pului, ne îndrumăm privirea mai puternic către familie, societate şi naţiune. Noi, Românii, la cari civilizaţiu­­nea a pătruns de curând, avem ne­­voe de a lucra Încă Îndelung spre a Întări familia, societatea şi mai ales naţiunea, atlt de slabă şi îm­prăştiată, avem nevoe Încă pentru veacuri de a ne concentra activi­tatea noastră pe acest târlm, ca să ajungem la tăria acestor instituţii, aşa cum o au popoarele apusului, unde străbate pe Încetul socialismul raţional, sprijinit de puternicii fac­tori : familia, societatea şi naţiunea. Nu ne înspăimîntăm de cultiva­rea ideilor socialiste, nu ne îngri­jim de propaganda lor, socialismul este o doctrină, care se adresează la minte şi judecată; omul cu o cultură oare­care poate să Înţe­leagă şi să se hotărască pentru sau contra doctrinei, omul incult nu,— dar ne ridicăm nu contra procede­ului şi a mijloacelor, căci marea mulţime a norodului ignorant este acela care îmbraţoşază doctrina; de ce ? pentru că propaganda so­cialista la noi nu ţinteşte la convin­gere, ci la acaparare de conştiinţi. OAMENI ŞI LUCRURI Tăria credinţei—Cu toate loviturele, se ţine Încă dîrz, bătrîna aceasta care nu vrea să ştie că veacurile trec peste capul ei. E plină de vigoare Încă Credinţa, şi e atit de adine aşe­zată în sufletul nepătruns al Mulţimei! Cînd ne aşteptăm mai puţin la dînsa, clnd credem că ultimele cuceriri ale ştiinţei i-au dat lovi­tura de graţie, atunci o vedem înălţlndu-se în îndărătnicia ei, pururi rezistentă, pururi neîn­vinsă. Şi e Întocmai ca şi altă dată, marea in­trigantă, marea tulburătoare a lumii, cu auto­ritarismul ei mistic, cu orgoliul adevărului a­­parent. Ea propagă înfrăţirea, şi ea dezbină membrii aceleaşi familii; ea propovedueşte ura luptelor fratricide şi tot ea nutreşte războiul. E o tirană care ne stăpineşte încă, prin restul uriaşei sale puteri, cu toată revolta, cu tot zbu­ciumul nostru. O pildă concretă e cazul Albanejilor din Balcani. Legătura de sînge, comunitatea limbei, unitatea aspiraţiilor, nu sunt nimic în faţa de­­osebirei de credinţă. Albanejii musulmani nu pot concepe cu nici un preţ unirea lor cu Al­banejii catolici sau ortodoxi. Şi deşi nimic a­­fară de credinţă nu-i deosebeşte, oamenii a­­ceştia se duşmănesc şi se ucid între ei. Nici un ideal comun, nici o putinţă de unire, în ca­zul acesta. Glasul sîngeluî rămlne­ mut, şi fraţii înaintea naturei eterne, slut fiare sălbatece Înaintea unui dumnezeu. Nenorocită Întorsătură de consecinţe !... Chestiunea macedoneană Măsuri barbare. — Preludiul revoltei. — Congresele macedoniene.--Chestiu­nea macedoneană in Rominia.— Mişcarea albaneză.— Le Temps are, în ultimul sălt număr, o lungă corespondenţă cu privire la chestiunea macedoneană. Ziarul pari­zian susţine că guvernorul militar al celor trei vilayete, care alcătuesc Mace­donia, ar fi publicat o proclamaţie învi­­tînd populaţia să depue la comisaria­tele poliţieneşti respective toate armele şi muniţiile pe care le posedă. Dispoziţia e complectată prin sanc­ţiuni riguroase şi prin publicarea unui premiu de 50 livre turceşti aceluia care ar descoperi autorităţilor urmele unui complot sau filiaţiuni secrete cu tendinţi politice. Intre acestea o poliţie riguroasă s’a organizat în Macedonia întreagă cu sco­pul de a pîndi şi a reprima cu ori­ce mijloace tentative de răscoală. Şi în fer­­berea comprimată ce domneşte in pro­vincia întreagă, se simte începutul unor mişcări grave. Iată textual partea articolului din Le Temps care se ocupă de mişcarea ma­cedoneană în România: „Congresul macedonean care se va ţinea la Geneva are un caracter bulgar şi e convocat de către comitetele bulga­­ro-macedonene. Se anunţă acum un alt congres la Bucureşti, avînd în primul loc un caracter antibulgar, întrunit din iniţiativa d-lui Urechiă, profesor uni­versitar şi preşedinte al ligii macedo­­romîne. La acest congres vor lua parte şi reprezentanţii comitetelor albaneze şi acei ai comitetelor greceşti. Ţinta con­greselor e de a dovedi Europei că unel­tirile Bulgarilor cari vor să acapereze Macedonia n’au nici o raţiune de a fi, şi că provincia e excluziv albano-greco­­romînă. Congresul mai are un al doilea scop, acela de a provoca o alianţă a celor trei popoare grec, albanez şi ro­mân, pentru a combate planurile Bulga­rilor şi a întruni în o soartă comună provincia aceasta şi cu Albania.“ Dar, ziarul parizian mai anunţă un congres cu privire la treburile macedo­nene : acesta e congresul „Albanezilor musulmani“ care vor să încerce o ac­ţiune potrivnică atît celei a se va inau­gura în congresul de la Geneva, cit şi celei din congresul de la Bucureşti. Con­gresul Albanezilor musulmani, va avea un caracter de protestare faţă de atitu­dinea tuduror popoarelor creştine din Macedonia. El se va ţinea la Ipek, şi nu va avea nimic din caracterul unei întruniri grandioase, întru­cit numărul Albanejilor musulmani e foarte redus faţă de acel al Albanejilor de altă cre­dinţă. E mişcarea aceasta spontanee sau por­nită din impulsuri constantinopolitane . In fond nu se poate şti,—zice Temps— e necesar însă a se ţinea samă de cu­rentul opiniei publice care înclină mai mult spre ipoteza a doua. COJSTVOCAlTÎE! Toţi membrii clubului conser­vator sunt rugaţi a se întruni Sîmbâtă 30 Ianuarie, la orele 8 seara, în adunare generală. Complicaţii diplomatice Compromis ln ţară, în chestia răscoa­lelor ţărăneşti unde complicitatea sa cu socialiştii reese tot mai bine din ancheta ce urmează, guvernul colectivist înghite paralel dureroase afronturi din strei­nătate, mai cu samă de la Unguri. Intervenind pe cale diplomatică spre a înfiinţa două consulate in Ungaria, la Timişoara şi Braşov, d. Sturdza a fost tratat cu refuz de­ către guvernul ungu­resc care a trimis răspuns premierului că găseşte inoportună Înfiinţarea acestor consulate. Una la mină. Serviciul sanitar superior luînd dis­poziţia ca porcii destinaţi exportului să poarte la ureche un plumb cu ştampilă oficială, ungurii ar fi dat a înţălege d-lui Sturza că plumbul reprezentînd o aluzie răsboinica, guvernul român să facă bine a-şi expedia porcii cu altfel de semn. Se zice că în urma acestui demers mi­nisterul de interne ar fi admis ca să schimbe plumbul în sgardă, semn care probabil caracterizează mai bine bunele relaţii existente între guvernul unguresc şi cel al d-lui Sturza. Două la mină. Un al treilea incident diplomatic pe drum de a se ivi — alle gute Dinge sind drei, — e şi faptul că primarul de Dorohoia, ţinînd o conferenţă prin care a blamat presa maghiară, d-l Sturza aş­teaptă dintr’un moment In altul să i se ceară explicaţii. Acest caz insă nu-1 prea îngrijeşte de oare ce d-sa a pregătit cu­venitele scuze de mai ’nainte. Unde însă scuzele nu-1 pot ajuta faţă cu străinătatea, e chestia bunturilor ţă­răneşti, asupra cărora reprezentanţii stră­ini au instrucţiuni de a ţine la curent pe guvernele lor respective, şi pentru care scop ei se adresează ministerului nostru de externe, cerîndu-i informaţii. A cercat d. Sturdza să intercaleze şi oare­care scuze în informaţiile pe care le dă, dar lucrul n’a mers. Supărat deja de-ajuns pentru buclucul intern creat de socialiști, premierul e și mai amărît pen­tru insuccesele sale din afară. Probabil că e tot adevărat proverbul, cum că o nenorocire nu vine nici­odată singură Juvenal. • Scrisori de la țară — din carnetul unui doctor — Post festum.—O eroină.— Mina cea rea.— Convorbiri cu Spiridon—Din viaţa sa­tului.—Vorbă şi port. I Ianuarie. — Par’că nu ţi-s boii acasă, Spiridoa­ne... Ori unde n’ai dormit ast’noapte !.. In adevăr clăcaşul in casa căruia lu­asem parte la horă și care mi-e tova­răş de drum în plasă, nu părea în toane bune, cînd veni a doua zi de anul nou să Înhame caii la trăsură. — Ba, fata nu-s­ ce are; gogește de-o vreme încoace. Nu-i a bună... — N’am văzut-o că juca ieri la horă !.. — O jucat ea ; dar amu-i la pat. Și în timp ce ieşim cu caii pe poartă, el Își urmează şirul vorbei : — Eu unu tare mă tem... Să păzască d-zeu de mina cea­ră... Ia-i dă o buru­iană—şi gata. — Da de ce să-i dee?.. Cine să-i dee, Spiridoane ?.. — He, hei... Ciuda multe face. Naţi văzut-o ?.. Numai pe dînsa o juca ofiţe­rul. Şi cite erau acolo !.. De astă dată am inţăles. Fata claca­­şului, aproape o figură orăsănească, e Invidiată,—mai ales că ofiţerul i-a făcut ochi dulci, a jucat-o, a preferat-o celor­lalte... Invidia... mina cea­ră... Ce sug­gestive elemente ale unor interesante dra­me sufleteşti desvăluite in pacea rustică a satului in jurul eternelor pricini: a­­morul propriu, gelozia, frumuseţa, orgo­liul... Vezeteul meu Spiridon e un ţăran cu deosebire simpatic şi «bonhomme». Este tipul clasic al inteligenţei primitive preste care nu s’a aşternut stratul culturel pre­tenţioase şi artificiale, nici nenumăratele rele ce izvorăsc din ea. In timp ce caii, alintaţi de vîrful bi­ciului milos, bat în trap şoseaua prun­­duită, îmi ocup ceasurile lungi convor­bind cu Spiridon, scrutînd naivitatea o­­riginală a concepţiilor lui despre oa­meni şi lucruri, admirind uneori preci­­ziunea plastică a espresiilor lui. Fireşte, înainte de a porni cu docto­rul prin plasă, a lasat în grija celor de acasă ca să cheme pe meştera babă să-i stingă cărbuni fetei... — Pe semne ţi-i dragă fata ? — Dragă, domnule doftor , că nici nu-i alta’n sat ca fata mea. — Ai dat-o la şcoală de mică ? — Da nu-i mai trebue şcoală... Ştie ea altele mai bune. — Cred. — Cînd ţi-a ţese un prosop in cinci iţe,—sa-1 spargi cu limba. D’apoi că­meşi !.. Tocma treceam in dreptul unei case cu aparenţă orăşănească: acoperiş de tinichea, fereşti cu cite şase geamuri.­ Era a unui fierar dintr’un cotun vecin. Spiridon se uita cu admirare curmind firul convorbirei: — Stă bine Românul! Accentul cu care rostia cuvintele a­­cestea mă intriga : — Ce va să zică : «stă bine" ? — Ia, stă bine. Ce să fie alta ? — D-ta stai bine? — Eu? Să am batir trei fălci de pă­­mint... Atunci face omu de toate. — O fi trăind mai altmintrelea de cit d-ta ?... Păru jignit de insinuarea mea. — Da, cum să trăiască?.. Taie ră­­zășut pasere de sărbători, — taia și eu , taie masculul,—taia și eu... Știu că’n pine nu crede nici el... — Atunci cum stă bine ?.. — De, pune la economie... — D-ta n’ai pus nimic ? — Poate m’oiu mai prinde de acu înainte... Făcea aluzie la salariul lunar pentru transportul meu cu caii. — Ți-i face casă poate ? — Da casă n’am ? am durat-o cu de-a’ndelungata. Șase sute de franci ! — Eu mă mier ce o să mai faci cu paralele ? Spiridon replică grav. — Cînd o fi să-mi mărit fata,—atunci e beleaua cea mare. — Da de clți ani II ? — Să fie de 16. — Și se mărită fetele aşa tinere ? — Da ciţi nu m’o cercai. — Zi, te cearcă flăcăii? — Ce flăcăi! Ia, nişte ţincăuşi... Amu se ridică. — Şi ai da-o ? — Bu mai că mi-aşi vîrî pe vre-unu’n

Next