Opinia, octombrie 1907 (Anul 4, nr. 257-281)

1907-10-28 / nr. 279

5 "bani Exemplarul ABONAMENTE Un an....................20 lei 6 luni. .... 10 » $ Irani Exemplarul , yf~ r '' OnNTtlRl t ^ L 1V#'„ ‘ IM hod în pag. Iff 5.0 3anL 1W 40 « Redacţia şi Administraţia: Str. Stefan cel Mare, 38.Director): Gfî. Ghîbănescu şi Lascar Antoniu 1 . iv.no 279 Duminică 28 octombre 1 MI LASCAR CATARGI Mîine partidul conservator îşi serbătoreşte înveşnicia fostului său şef. Prin această serbare, la care ia parte ţara întreabă, se proslăveşte pe unul din cei mai aleşi fii ai ei. Mîndru e partidul, fericită e ţara care are putinţa slăvirei eroilor săi. Zicem eroi, căci toţi bărbaţii cari au avut fericirea conlucrării la întocmirea Romîniei de azi merită numele de eroi. Şi dacă între aceştia întocmitori ai învierei Romîniei a fost vreunul care să fi avut rost mai precumpănitor, acela a fost Lascar Catargi. Viaţa lui Lascar Catargi e legată de cele mai frumoase pagini ale vieţii noastre de stat contimporan. Cînd se plămădea Unirea la Iaşi, unul din tinerii boeri unionişti, dar dar dintre aceia care doreau o unire cu socoteală, a fost Lascar Catargi. Sortit de o grupă de tineri pentru înalta demnitate de Domn, Lascar Catargi şi-a resemnat persoana sa, pentru a nu stînjeni prin îmbucătăţirea voturilor sorţul de isbîndă al ideei de unire. Pe cînd adversarii Unirei se găsiau organizaţi cu candidaturi hotărîte, cu voturi numărate, cu reuşite asigurate, Unioniştii lui 1859 erau inferbîntaţi de ideia Unirei, dar fără un program practic de acţiune. Ei toţi credeau în puterea ideii şi a trebuit să mijlocească abnegaţiunea fruntaşilor acestei idei, ca izbînda să fie a lor. Intre aceşti fruntaşi plini de entuziasm şi grabnici la abnegaţiune a fost şi Lascar Catargi. Sub scurta domnie a lui Cuza Vodă, Lascar Catargi şi-a sporit capitalul său politic prin acea atitudine viguroasă şi demnă, care l-a pus adesa ori faţă în faţă cu Domnul, pe unul conducîndu-i sentimentul mai adînc al mînei lui Dumnezeu, care înscrie în cartea mare a vieţei destinele popoarelor, pe altul mînîndu-i sentimentul intim al Camerii, deci al ţării reale, cu ale ei pasiuni şi credinţi într’un moment dat. Ziua de 2 Mai 1864 a găsit faţă în faţă pe cei 2 antagonişti, reprezentînd cele 2 feţe ale actului istoric al loviturii de stat. Ţinutei pline de demnitate, tăriei de convingere şi caracter, se datoreşte că la 1866 Februarie se dă tînărului Lascar Catargi putinţa de a reprezenta el ţara în locotenenţa Domnească. Omul de stat şi ordine a dat dovada tăriei lui în reprimarea mişcării de la 3 April din Iaşi şi putinţa menţinerii ideii de unire, cum şi putinţa îndeplinirei dorinţei divanului ad-hoc , domn străin. Măria Sa Domnul, actualul Rege al Romîniei, a primit puterea din mîinile lui Lascar Catargi şi acest fapt trebue reţinut, pentru că va fi un al doilea prilej pentru ilustrul barbat de stat, de a-şi arata puterea caracterului său. In frămîntările primilor 5 ani de domnie ai tînărului Domn, ideia de stat şi de domn străin nu prinsese încă rădăcini nici în inima fruntaşilor partidelor. Următori inconştienţi ai vechilor frământări de Domnie, mulţi din aceşti politiciani de paradă se lăsau conduşi de sentimentele expansive ale unei politici de stradă şi de toasturi, şi evenimentele lui 1871 dau dovada lipsei de pregătire pentru înalta lor chemare. Erau lucrurile pe punctul de a se adeveri zicala veche : schimbarea Domnilor bucuria Nebunilor, cînd Măria Sa chemînd la Palat pe acela din mina căruia primise mandatul de Domn, fu asigurat că-şi ia el respunderea situaţiei. Clipala acelei stări fost-a ea răsfrîngerea îndureratelor stări ale trecutului îndepărtat, fost-a ea glasul ţării care a precumpănit în gîndul şi inima lui Lascar Catargi? Cine poate destinde azi cutele sufletului lui Catargi în clipa la aceea ? Şi dacă a fost vreo dată mai adevărată maxima că precum viaţa omului stă pe cumpăna clipei, aşa şi soarta popoarelor stă pe cumpăna clipei mai marilor ei. Acea fericită clipă a Sortit rostul de mai apoi al vieţei noastre de stat, căci azi Ţara şi-a legat destinele sale de Dinastia sa, între bătrînul şi înţeleptul Rege şi între Poporul său iubit legătura s’a strîns în cei 42 ani de domnie şi acela care a înlesnit cu clipiala gîndului său şi a voinţei sale această legătură a fost Lascar Catargi. Următor statornic acestei maxime , Poporul şi Dinastia, Lascar Catargi şi-a consacrat toată puterea muncei sale pentru a ei îndeplinire. In durata guvernelor sale a întărit statul, asigurîndu-i baza, veniturile; a privighiat la îndrumarea administraţiei publice pe căi mai bune şi legiuirile sale au avut în vedere sporul averei publice, ridicarea morală a slujbaşilor statului. Suflet bun şi cumpănit, Lascar Catargi era o fire atrăgătoare şi predomnitoare. Setos de progres, a reuşit să dreneze spre partidul conservator tot tineretul cult între 1891— 1899, şi de unde demagogismul liberal reuşise a creia ideei şi parti- dului conservator acea atmosferă I neprielnică, tactului şi abilităţei lui Lascar Catargi se datoreşte azi spo-j rul şi a ideii şi a partidului conser- vator. Lascar Catargi a murit cînd era pe pragul reluărei puterei, în 30 Martie 1899. Astăzi ţara îşi are în- j trupat spre veşnicie în stana de pia- tră chipul aceluia ce a fost în viaţă 1 Lascar Catargi. Stînca de piatră în care e săpat chipul omului proslăvit azi, întrupează de minune emblema vieţei şi rostului său. Tăiat dintr’o bucată, statuia ne a- rată că Catargi n’a fost omul şovăelnic ci acela ce şi-a avut pasul hotarît în rostul trebilor publice. Jos o femee ţine în braţe un snop de grîu dovadă la belşugul ţărei pentru care Lascar Catargi s’a strădănuit toată viaţa sa. Iar copilul ţinut de mînă şi cu ochii spre chipul de sus, arată învăţămintele ce tinerimea de azi cată să prindă din istoria vieţei bărbaţilor mari ai ţărei. In modestia sa acest falnic monument nu cuprinde nici plăci comemorative salutând venirea Domnului, deşi minunat de bine ar fi fost representată clipeala menţinerei întemeetorului dinastiei, nici ţara stăpînindu-i chipul, ci trecătorul dornic de a şti cine a fost Lascar Catargi va îmbina simplitatea cu grandoarea. „ Admiratori ai ilustrului barbat de stat, ne prosternăm înaintea măreţei lui figuri şi în sbuciumata lui viaţă consacrată binelui public să găsim pilde de realtare. ________ Gh. Ghibănescu. I Legea contra trusturilor Proiectul guvernului, în chestiunea trus-turilor arendăşeşti, este astăzi cunoscut: economia legei conzistă în a îngrădi su-3 prafaţa de exploatare. Nimenea nu va pu- 3 tea exploata, singur sau în asociaţie, mai mult de două moşii, a căror întindere nu va depăşi 4000 hectare. I Pentru moment nu vom face critica le, şi ei—acest lucru ne rezervăm să-l facem mai tîrziu—dar o analiză a împrejurărilor care au necesitat aceste îngrădiri, şi cercetarea unora din consecinţi, iată ce ne propunem în rîndurile care urmează: împrejurările de fapt care au provocat prezentarea proiectului sunt: excesiva urcare a preţului de arendă, absolut anor- malft şi prin nimica justificată. Intr-ade-I j văr ce a putut motiva urcarea exorbi-II tantă la care am asistat de cîţiva ani ? 11 Care din condiţiunele de exploatare au * putut aduce după sine dublarea preţului , ar ndei ? Supraproducţia pămîntului ? De -; loc, căci prin cultura intensivă şi neraţi- onală, pe care o făceau marii noştri agri- cultori, pămîntul, departe de a produce tot mai mult, secătuia pe fiecare zi. Preţurile de muncă? Ferit-a sfîntul, căci preţurile au fost mult mai scumpe decît acum zece ani, cînd arenzile erau scăzute. Perfecţionarea uneltelor de muncă ? Foarte puţin s’a modificat din chipul cum era lucrat acum zece ani pămîntul la noi. Extenirea capitalului ? Dar acest lucru la noi este condiţionat de piaţa străină şi se ştie că în ultimii ani această piaţă a fost rea din cauză că toate capitalurile s’au îndreptat spre întreprinderile industriale, mult mai rentabile decît întreprinderile financiare. Prin nimic dar sporirea arendei n’a fost justificată— doar printr’un joc nebun, în felul unui joc de bursă, unde se risca to ----- tul pentru a putea cîştiga eventual foarte mult. In astfel de condiţiuni statul, care trebuie se veghieze ca ordinea şi măsura să domnească în toate formele vieţei sociale şi economice, a trebuit să intervie şi această intervenţiune liberalii au concretizată în proiectul de lege contra trusturilor. Aceste toate în privinţa împrejurărilor cari au provocat legea în chestiune. Un cuvînt acum în ce privește una din importantele consecinţe ale legei: retroctivitatea, cere rezultă în mod evident şi care este absolută din momentul chiar al aplicării legii. Cu toată măsura care prevede că contractele definitive vor avea curs timp de cinci ani— aceleontracte sunt nule din primul moment, căci arendaşii vor puta cere imediat reziliarea contractelor pe baza unei tulburări de drepturi, deoarece legea prevede imediata creare a izlazurilor comunale şi deci arendaşul nu se va putea bucura de deplina stăpînire a I pămîntului arendat. Şi pe baza unei tulburări de drepturi nu se va putea refuza • reziliarea. Pentru moment aceste observaţiuni, G. Sorin. I CATE VA NOTE I Voinţa Naţională, sub conducerea I înţeleaptă a lui Rubinstein, a luat’o pe calea progresului: ziarul lui Berghel apare astăzi cu data de pol- I mîine. * Explicaţia ? Calendarul evreesc, respectat la consulatul Boliviei din I Bucureşti, avansează totdeauna cu 20 zile asupra calendarului de stil veil chil. * Ziarele liberale ,publică următoarele : Ministerul cultelor şi instrucţiunii adînc pătruns de însemnătatea ce trebueşte să aibă familia în educaţie, a tipărit mai multe formulare de scrisori, cari vor fi trimise tuturor şcoalelor secundare din ţară, pentru ca pe viitor părinţii să poată fi ţinuţi în curent ca mersul copiilor lor şi astfel să colaboreze împreună cu şcoala , la marea operă a educaţiei. Ce fel de scrisori ar fi tipărit ministerul, nu ştim. Căci scrisori, cari să poată pune pe părinţi în curent cu „mersul copiilor“, pentru ca, astfel să colaboreze—copiii împreună cu şcoala, la marea operă a educaţiei—asta e aşa de afumată, că are urgentă nevoie de o altă circulară, esplicativă. : ----------------------------------------- Servitudini perpetue Dacă e un punct arbitrar şi sălbatec intocmelile agricole e fără îndoială act la re- feritor la expropiarea forţată a proprieta- rilor fără expropriaţie, şi fără indemnitate în vederea creărei păminturilor de imaş. Nu voim să negăm nevoia creărei de păşune pentru ţărani—nevoia lor se simte ! şi poate nu atîta prin lipsa de pămînt cît prin ignoranţa creărei de păşune cu plante furagere—dar nu putem să ne închipuim cum guvernul a găsit o soluţie aşa de anarhică cu crearea servitudinei păminturilor proprietareşti. Căci ce este această proprietate care prin voinţa legislatorului e supusă pe vecie pă-şunatului vitelor ţăranilor ? Nu e oare vădit că prin această dispoziţie, se ridică toate atribuţiile proprietăţei şi în special folosinţa acestei proprietăţi ? Ce îi retine după ce i se ridică acest drept de a se bucura de averea şi îrmbu- inţarea ei? Venitul p° care i-l va plătii ţăranul pentru păscutul vitelor? Un venit în fixarea, căruiaproprietarul n’are nici un rol, căci el va fi fixat de comisiile, regionale după cum am văsut în expunerea 0“ care am făcut’o în articolele precedentei Ori, care e principiul proprîetăţei atunci, dacă eu proprietar nu mă pot. servi și bucura de proprietatea mea și cî'id met'ar atunci cînd voesc a -mi arenda, acea bucată de teren nu pot fixa nici foloasele pe care le voesc a le trage ? Servîtădinea creată de guvern, şi răpită din legile ruseşti, e mai crudă şi nedreaptă decît însăşi expropriarea forţată şi fără indemnităţi*. In Rusia servitura există în guberniile cari au fost pedepsite de Ruşi după ultima revoluţie poloneză.—guberniile Minskului, Vinei, Kievului. Afară de locurile de păşune anumite în aceste provincii, ţăranii pot paşte vitele lor în toate pădurile particulare, fără nici o inderrmiziţie pentru aceasta. ■ ■ V** t Proprietarii de acolo ar fi bucuroşi a da un teren anumit, a ceda o parte din proprietate numai să poată scăpa de această servitute care face ca proprietatea să piardă din valoarea ei—nimeni nevoind a cumpără o avere cu obligaţii aşa de grele. Doar banca rurală cumpără aceste moşii, căci ele pot fi vîndute cu uşurinţă ţăranilor de pe aceste moşii. Crearea acestor servitudini au tocmai acest scop de a crea dificultăţi proprietarilor şi de a-i forţa să vîndă singurului cumpărător care se poate prezenta banca rurală. Guvernul nostru întroducînd-o voeşte a crea aceeaşi situaţie—pregătind terenuri pentru banca rurală şi deci pentru împroprietărirea ţăranilor. In Rusia guvernul le-a introdus ca o măsură de pedeapsă contra proprietarilor poloniji revoltaţi. In ce sunt vinovaţi proprietarii noştri spre a fi supuşi unei atare legi ? Pentru faptul că sunt singura bogăţie şi singurul credit al nostru pe piele străine ? Pentru faptul că au contribuit mai mult ca oricine la ridicarea noastră ? , Guvernul e prea mult influenţat de aripa stingă a sa—proprietarii prea văzuţi ca nişte criminali şi exploatatori—ca să ne aşteptăm la alte Ugi decît aceste : anarhice şi antisociale. OAMENI ŞI LUCRURI -- --- i clesa mutatului... Nu numai cărţile, dar şi sfinţii au soarta lor. Bunăoară Sfîntul Gheorghe, cu neplăcerile mutatului, are cel puţin aureola primăverei, mângîerea anotimpu- lui dulce şi a dispoziţiei vesele, a sufle- j telor încîntate de frumuseţe, de cîntec şi j de flori. Atunci, în faţa carelor încărcate j de mobilier, în faţa priveliştei de nesta- tornicie şi de schimbări, vedeam numai partea idilică a neajunsurilor; bunăoară i impresiunea şi regretul pelerinului îna-jmorat căruia nu-i mai apare în cadrul ferestrei capul drag al celei dorite... Cu totul alte gînduri te cuprind însă acum, în ziua celuilalt sfînt cu destin ingrat: sfîntul Dimitrie. Acum sunt flori de ghiaţă pe sticla ferestrelor şi răcite sunt simţirile, răcite dorinţele, pornirile, avânturile şi iubirile, iar în faţa convoiului trist al cotiugelor împovărate de bejenii, ai cu totul alte gînduri şi alte păreri de rău. In adevăr o milă adînc îţi inspiră priveliştea nespus da urîtă a acestei rătăciri generale din loc în loc, căci nu sunt numai lucrurile, obiectele nesimţitoare aşa de hoinare din loc în loc, dar sunt şi oamenii. In viaţa noastră de toate zilele se statornicesc adinei legături intre noi şi diferitele lucruri. In casele noastre de locuit îşi are fie-ce obiect rostul său, înţelesul său, istoricul său de întâmplări şi de suferinţi la care într’un chip ori într’altul am fost părtaşi. Intre om şi tot ce-i împresoară se întemeiază treptat treptat o profundă prietenie sufletească, o trainică tovărăşie, izvorîtă poate din simpla obişnuinţă, din vederea zilnică a obiectelor anumite aşezate în colţuri anumite şi îndeplinind fie-care anumite reale trebuie şi ori numai înfrumuseţînd spaţiul, constituind „atmosfera“ camerei. Şi acum, pornind de la aceste constatări, cercaţi a reconstitui rostul acelui frumos şi variat mebdier care trece înaintea ochilor noştri, sub forma unui morman piramidal sub care geme cotinga urîcioasă în mersul ei greoi, încet, nesfîrşit, de par’că ar simţi el însuşi ruşinea acestei mutări, acestei vagabonde nestatornicii. Iată—o zguduitură a cotingei—şi în mijlocul străzei s’aude un sunet de pian. E doar unul din aceleaşi armonioase sunete care, în sălile de iarnă, au fermecat auzul atâtor perechi....Dar atunci pianul era aşezat în salonul feeric şi primea atingerile gingaşe ale unor mânuşiţi delicate cărora răspundea cu cântec delicios. Acum îl zguduie caldarîmul cu ritma brutal, iar sunetul sporadic a fost un geamăt. . Pe aceiaşi corciugă cu pianul—vedeţ un aşternut moale tăiat de o dîră adincă,— e frânghia care-l gâtuie cu violenţă fără să ţină seama de dulcea lui moliciune lutr’un capăt—o canapea, sucită, cu scurtele-i picioare de lemn în sus. Dai i-ai mai da această prozaică mobilâ impresii că ea a adăpostit și a auzit atîtea idilice convorbiri, atâtea șoapte de iubire , colțul acelei frumoase camere ? Intr’ur alt capăt—câteva oaie de flori dispar într’un leagăn, altele tremură într’o bab de rufe__Cine nu simte milă şi slirbi văzând soarta sărmanelor flori, văzând atâta poezie ucisă de proza mutatului* Rodion Vremuri...,şi vremuri In cancelaria şcolii No. 15 aveau loc discuţii aprinse între Cei patru stâlpi ai sfintei instituţii, care deşi cu totul deosebiţi în vârstă şi în vederi, totuşi ţinuţi de simpatie—lanţul invizibil ce leagă pe unii—trăiau într’o armonie complectă rămânând fiecare în credinţa lui: bătrânii—stăpânii experienţei—încredinţaţi că numai lor li se datoresc adevăratele metoade şi procedee pentru formarea viitoarelor generaţii , tinerii compătimind pe cei dintâi cari erau robi rutinei oarbe şi prejudiţiilor sterpe. Ceea ce dădea suflet pauzelor dintre orele de studiu erau glumele nesfârşite ale unuia dintre ei : un bătrânel scurt şi gros, fără nici un fir de păr alb, dar cu faţa brăzdată de încreţituri. Grija ce punea insă, pentru înfăţişarea-i exterioară, făcea pe oricine să dea mai puţin cu 10—15 ani decât avea. Citise mult în viaţa lui şi povestea des din „Halima din „Iosef Basamo“ (pronunţă Balsam accentuând silaba întăi), din „Geneza“ şi chiar din „ Vieţele sfinţilor“. Cât priveşte Pedagogia, o reducea la experienţa proprie a celui ce ar dori să şi-o însuşiască. Şcoala, luată numai ca mijloc de traiu, nu-i aducea nici nemulţumire nici preocupare, înlătura din cale-i tot ce l-ar fi plictisit. Totdeauna sănătos şi vesel. — Ia spune, pietene, suferit-ai vre-o dată de vre-o boală ? — îl întrebau colegii. — De una singură, încă de când eram copil și de care cred că nu mă voiu lecui niciodată , am un os crescut in dreptul șirei spinării, care nu-mi dă voe să mă încovoiu înaintea oricui ar fi.... Compătimirea, sugerată la început, se transformă numaidecât m ilaritate. Odată aduse în cancelarie un teanc de hârtiuţe pe care Ie citi una câte una și le puse la rând pe masă. — Ce sunt astea, stimate colege? — Ce să fie ? jălbi și iar jălbi. — De ale cui ? — Asta-i ! De ale cui ? De ale boboceilor din clasa mea — Și ce vreau ei ? — Dreptate, D-le, răspunde bătrînelul ridieîndu-şi ochelarii pe frunte pentru a-şi mai odihni ochii. — Dar explică-ne și nouă: poate-i vreun procedeu bun de urmat. — Mă rog, la dv. „micuţii“ nu se înjură, nu se bat, nu se ghiontesc şi nu vă îmbuibă urechile cu fel de fel de pârîturi ?.... Ei bine, la mine regula e, să ţie minte tot ce li se întîmplă şi odată pe săptămînă să facă jălbi, în care să-şi spue fiecare nevoia. Azi e ziua jălbilor. Ascultaţi una : „Domnule, Sucilă mi-a zis:porc, măgar, dobitoc“. Alta: „Domnule, I Vântu mi-a zis : du-te la dracu“. — Ei, şi d-ta ce le faci ? — Ce să le fac ? li trimet şi eu unde zice jalba. Glumele și discuțiile erau cîte odată întrerupte de cîte un caz neobicinuit— vre-un accident — când cel însărcinat cu supravegherea aducea înaintea areopagului un inculpat. — Iată, priviţi-1 pe dumnealui, care n’are ce face altceva în recreaţie decât să se tăvălească pe jos prin sală. Ce ziceţi dv ? — Bine, tinere — zice bătrînelul oprin- du-se din perpetua-i primblare —văzut-ai d-ta pe vreunul din noi profesorii, tăvălindu-ne de-a roata așa, pe jos ? Răspunde.... Nu vrei să spui ? . . . Mergi în ţ sală şi te pune în genunchi. I Băeţelul cu capul în jos — Dumnezeu ! ştie ce va fi zis în gîndul lui — deschide uşa şi pleacă. — Eu găsesc că pedeapsa punerei în I genunchi e foarte dăunătoare unui copil: îi smulge orice sentiment de demnitate omenească, îl înjosim ne mai considerîndu-l om, silindu-l să se tîrască pe pămînt ca cel de pe urmă animal — zice unul din colegi. — Apoi Dvs, cei moderni, voiţi să schimbaţi faţa lumii cu totul. Calcaţi în picioare tot ce-i sfânt şi drept apucat de îa strămoşi—ripostează bătrânul. — Dar punerea în genunchi nu mi se pare că este ceva aşa de sfânt şi bun. — Apoi, iaca cu genunchi târâţi pe pământ au eşit atâţia oameni mari, atâtea capete însemnate... Câte mai stârniţi Dvs. !.. Dacă ai sta să te gândeşti, i-ar eşi numai decât păr alb.. Auzi...să ţi se pue în program gramatica, dar să nu cumva să faci conjugările şi declinările şi mai ales să nu cumva să dai „bobocilor“ regule de învăţat ! Dar ce să faci, Domnule, în clasă?