Opinia, decembrie 1907 (Anul 5, nr. 306-327)

1907-12-04 / nr. 308

Clasele sociale şi partidele politice Interesele comune, pot să apro­pie pe oameni, dar ele nu-i unesc şi nu-i topesc in una şi aceaşi massă. Numai principiile generale, pot ridica efortul pînă la acel grad necesar, ca să cheme şi să susţie pînă la sfîrşit tendinţa hotărîtoare. E. Bontmy: Desvoltarea organizării sociale şi politice a Angliei. I­ ­ntr’unul din articolele precedente, faţă cu tendinţa unei anumite­ prese liberale de a se intitula reprezentan­ta partidului clasei ţărăneşti am scris : e oare posibil că revoltele din primăvara trecută să fi produs o aşa adîncă prefacere politică la noi—în cît partidele s’au diferenţiat pe clase sociale ? Pînă în ajunul acestor revolte — pe cît ştim şi cît s’a spus de înşişi partizanii ambelor partide, nu a exis­tat această deosebire şi atît parti­dul liberal cit şi cel conservator e­­­­rau întru cîtva reprezentantele a­l unei clase care nu era nici econo-­­ mică, nici politică, dar care făcea­­ politică. Atît înalta aristocraţie existentă la noi cît şi burghezia cît şi ţărăni­mea, nu aveau nici o închegare po­litică, iar proletariatul industrial sin­gur era reprezentat prin o slabă fracţiune socialistă. Ar fi interesant de a se stabili o­­dată etimologia unor cuvinte, Intro­duse la noi graţie mişcărei socialiste ca clase sociale, lupte de clase şi fi­xaţi aceşti termeni factorilor şi fe­nomenelor pe cari le reprezintă şi nu unor lucruri cari n’au nimic de a face cu aceste denumiri. Karl Marx, de­şi în Manifestul comunist, a scris: ,,Toată istoria o­­menirei a fost pînă în prezent istoria luptelor de clase“; recunoaşte însă, aiurea, că dacă aceste clase pot purta această denumire din punctul de vedere economic, nu-l pot purta din punctul de vedere politic. «Pină cînd, scrie el în „Mizeria filozofiei“, proletariatul nu va fi su­ficient des­voltat spre a se grupa într’o clasă anumită, lupta proletariatului cu burghezia nu va avea nici un caracter politic.“ Nici o clasă nu represintă ceva îngrădit în care nimeni nu poate pătrunde. Din potrivă, între diferitele clase e o vecini­că schimbare... Din rîndurile burgheziei se introduc zil­nic elemente în grupurile proletari­lor, cum de asemeni zilnic lucrători şi ţărani dezertează spre a intra în clasa burgheză. Aceşti noui veniţi, ca şi într'un partid politic, aşa şi în gruparea socială în care au Intrat, nu se pot scapa de­odată de vede­rile şi obiceiurile lor avute pînă eri.Devenind membrii unei noui gru­pări sociala ei vor trăi multă vreem cu inima şi cu sufletul în vechea lor oblăduire socială. In aşa chip clasele sociale pînă la o perfectă contopire, presintă un proces de prefaceri de prelupiri din­­tr’un material brut într’un orga­nism viu, social și politic. De aci trebue să conchidem că într’o clasă socială e de distins, de o parte clasa aceasta ca manife­stare pur organizatoare, iar pe de alta ca o manifestare socială. Cla­sele din punctul de vedere al orga­­nizărei lor, există de cînd e lumea şi aci Marx are dreptate ; dar cla­sele ca manifestare socială sunt un produs istoric tardiv şi ele s’au ma­nifestat ca atare, doar atunci cînd în jurul grupărei lor naturale s’a con­stituit şi atmosfera conştiinţei lor de clasă. Trecerea de la forma economică la acea socială, clasele o fac încet şi evolutiv şi trecerea complectă nu s’a făcut încă în nici una din ţările civilizate. Iată ce trebue de reţinut şi odată ştiut aceasta, trebue să ne ferim a ne pretinde reprezentanţii cutarei sau cutarei clase, cînd acele clase nici nu sunt închegate politiceşte. Aşa liberalii au pretenţia de a fi un partid de clasă, un partid al de­mocraţiei rurale, cînd această pătură socială la noi n’a putut încă să aibă conştiinţa ei de clasă. Faptul că în demagogiamul lor au născocit cîte­va legi favorabile, pe hîrtie, ţărănimei, nu însemnează că există o legătură între liberalism şi ţărănime şi că aceste legi ar fi expresia poporului de la ţeară Pînă la realizarea unui partid re­­prezentînd interesele clasei ţărăneşti va trece multă vreme. Pricina am aratat-o mai sus. Foarte mulţi din fiii de ţărani întrînd în clasa socială burgheză de­şi Introduc aci un curent favorabil democraţiei—totuşi pără­sesc cu timpul interesele clasei lor şi luptă pentru interesele clasei su­prapuse. Această promiscuitate a făcut ca la cîteva clase sociale să corespundă doar două partide politice care nu sunt în present în nici o legătură cu aceste clase sociale. Afară de această deşertare a fiilor de ţărani de la clasa lor şi intrarea lor în o altă viaţă socială, mai sunt şi alte pricini cari­ fac ca partidele politice să nu fie expresia interese­lor diferitelor clase. Ne vom opri în o viitoare serie de articole spre a arăta în amănunţime raportul în­tre interesele partidelor şi interesele claselor sociale. Dr. I. Duscian MU D. HARET Că la Universitatea din Iaşi e­­xistă o catedră de pe înălţimea căreia titularul ei predică anarhia— este, din nefericire, o noutate foarte vechie. In anii din urmă, mai ales, ex­­ploatîndu-se fotala lipsă de ener­gie a fostului rector Climescu, un om foarte cum se cade, dar fără chemare în situafiunl tulbure — cursurile unui anumit titular au de­venit, pur şi simplu, locul de în­tâlnire al tuturor entusiaştilor bol­navi, al elevilor de pe la licee şi al acelor cari nu ştiu ce vor. Posedăm la redacţie cursul unui anumit profesor, căruia un moment foarte nefericit îi-a deschis porţile universităţii şi acel curs conţine atîtea injurii triviale la adresa oa­menilor politici, la adresa unor a­­numiţi gazetari, la adresa institu­­ţiunelor—că nu se osebeşte de loc cursul acela de Universitate de un articol scris de un Polichroniade oare-care. Că asemenea situaţie n’are pe­reche In lumea întreagă—n’are ne­voie de subliniare. In cronici umoristice găsim de­scrieri picante asupra cursurilor universitare din Sofia. Dacă ele ar corespunde adevărului, am fi, pur şi simplu, înaintea unei ţări care şi-a plătit luxul unei instituţiuni superioare, înainte de a fi devenit coaptă pentru aceasta. Par între ridicul şi anarhie, distanţa prea de mare. Am preferi, din toată inima, un curs ridicol, care nu poate face reu nimănui, unui curs care, fe­rească D-zeu, dacă ar prinde, ne impinge ţara spre prăpastie. Că se tolerează asemenea stare de lucruri, aceasta face parte din acea totală lipsă de energie, care prea se face stăpînă la Iaşi, în toate ramurile. Cursurile acelui profesor universitar nu numai că sunt tolerate, dar se tolerează chiar ca toţi nechemaţii, toţi ele­vii stricaţi şi fugari,să vie să le­­ audieze şi să se adape la acea interminabilă fîntănă de predici f rele, de injurii, de ură şi de duş-­­ manie. Un confrate din Bucureşti, în su- I biințarea uitimei şarje a profeso-­ rului, îl întreabă pe d. Itaret ce­­ gînduri are.­­ Dar d. Haret este el însu­şi şe-­­ ful şcoalei anarhice, el însu­şi­­ este un mare aderent al urei şi al calomniei. 11 Hu el va stînge focul ce cată a cuprinde laşul. Ei, din contra, îi­­ va stîrni mai reu.­­ Alfii vor avea chemarea s’o facă.1 Alţii—şi cît de curînd. Spulberarea unei infamii Suntem satisfăcuţi că putem închide un foarte trist incident, prin un docu-­ ment important în chestie : reproducem­­ scrisoarea pe care d. M. B. Cantacuzino­­ a trimis-o Viitorului și sperăm că, în viitor, noul ziar liberal va cerceta mai­­ de-aproape anumite romane ce i se tri- J mit, în mod regulat, de la Iași. D. Cantacuzino se exprimă astfel în scrisoarea sa : ^­­ In numărul de astăzi, ziarul „ Viitorul ‘­­ publică o informaţie despre un pretins in- f cident ce s’ar fi produs înaintea Curţei­­ din Iaşi între d. Bădăreu fi mine. Dacă­­ această informaţie ar atinge numai per-­­ soana mea, în respectul ce-l am pentru jus- , tiţi ', pentru mine însumi fi pentru profe- , siunea ce o exercit, vă mărturisesc că nu , i-afi fi dat nici o at­âțiune. Dar întru cît­­ cele publicate de ziarul d-stră sunt jigni-­­ toare pentru instanța judecătorească îna-­­ intea căreia se pretinde că incidentul s’ar , fi produs, fi înaint­a căreia el nu s’ar fi­­ putut produce fără a atrage pedeapsa me- , ritată asupra pretinsului autor al inciden- , tului, întru atît cred că tăcerea nu-mi este­­ permisă. De aceea vă rog să bine voiţi a , primi de la raţiunea mea formală fi cat­­ , gorică că, din c­le publicate, nimic, dar absolut nimic, nu este exact, fi că nici un incident, dar absolut nici unul, nu s’a pro- , dus înaintea Curţii din Ia­şi­ între d. Bă­dăreu fi mine. In sp ranţa că, pentru restabilirea ade­vărului, v­oi da publicitate acestei scrisori, vă rog, domnule redactor, şi bine-voiţi a a primi încredinţarea distinsei mele consi­der­aţiuni.­­ Cantacuzino, Iaşi, 30 Noembrie 1907. Domnule , dactor,­­ CATE­VA NOTE Ca să nu sur­vie vre-o notă dis­cordantă în acordul d’intre partide, ziarele liberale, cu excepţia Voinţ­a, au mai domolit nota de injurii la a­­dresa bravilor ciocoi. Nici l’Indépendance nu mai poate înjura, pe franţuzeşte, pe I­s ciocois şi de aceea, în ultimul său premier Bu­­carest sau leader, dedică o cronică fostului bancher Left de la Iaşi, care se află pe singura coastă urîtă a coastei azurului, în criminal la Mo­naco, cu perspectivă de a fi reimpa­­triat la instituţia similară de la Iaşi. Dar să dai dracului pe Ies ciocois şi pe Ies vilains boyards şi să te dedai la un pârlit ca Lefi—asta ie nota funebră a inimosului acord ! Majorităţile parlamentare au fost­­ întrunite la un... priveghiu. La pri-­­ veghiu se vorbeşte cu laude de cel­­ mort şi se mîngăie pe urmaşii lui.­­ La priveghiul majorităţilor a fost­­ la fel: guvernul a declarat că n’a a­­­­vut nici o nevoie de concursul con­­servatorilor, dar că a reuşit să sta­­bilească acordul; că a făcut conce­ ’ siuni conservatorilor, dar că izlazu- u­rile au rămas ca în ante-proiect, că­­ n’a cedat o iotă, dar că s’a făcut a­­cordul, care înseamnă o eră nouă în viaţa noastră politică. Guvernul a convocat deci majori­tăţile şi a reuşit să le mînglie aşa de bine, că d. Ferechide a adus laude d-lui Brâtianu pentru minunea că, deşi proiectul d-sale a suferit modi­ficări, totuşi... n’a suferit nici o schim­bare. * Singurul care, la întrunirea majo­rităţilor, a adus laude şi conservato­rilor, a fost d. Al- Djuvara, unul din * candidaţii Iacei de al noulea minister. Un colectivist, supărat de laudele runtaşului liberal, l’a apostrofat ast­ei : — Foarte rău ai făcut : ai tras )este 9.* Muza amuzantă de la Tg. Frumos. D. N. P. Macuroff a tipărit la Trg. ( frumos interesantele sale produc- ‘ iuni literare: proză și versuri. 1 Cu angajamentul de-a reveni asu- ( )ra operei d-lui Macuroff. 1 Unei tinere june, este titlul unei poe- *­­ii—în versuri din care extragem u­­rmătoarele: © Tînără jună Erai nebună Că te-ai grăbit ! Te-ai logodit. ... Ce mai căinţă Şi suferinţă ! Avea vei după . . . 1 A nunţei cupa. Nu totdeauna, potrivit curentului \ nodern, o tînără jună, la nuntă după, t ire suferinţă la a nunţei cupă. ] Indiferent de aceasta — versurile j mnt frumoase! i -----——MW—D——---\ l I OAMENI ŞI LUCRURI J U li AP­ARATORj Acum două zile oraşul nostru, care nu e­­ îa zadar leagănul marilor mişcări şi î jorniri, oferi spectacolul cel mai original ] se s’a văzut cînd­va în istoria...literaturei. . înaintea juraţilor fusese dată în judecată ]­­u o persoană, ci o ..epigramă, nici ma- I­­ar o epigramă, ci o simplă glumă zii-­­­lică, o actualitate în care era rimată o­­ I­nformaţiune. închipuitul «acuzat» nu­­ s’a învrednicit să se prezinte în aşa­­ le ridiculă împrejurare, ceea ce însă nu nseamnă că „epigrama“ rămase cu totul părăsită, nu­­ci un apărător s’a ivit, ’ spontaneu; s’a prezentat cu toată auto­ritatea ce posedă în materie şi stînd în tot timpul judecăţei ca o ironie vie, ca im simbol clasic al epigramei, a împie­decat poate pe judecători de a sevîrşi o nedreptate. Ce poate fi în adevăr mai nedrept decît a osîndi o inofensivă şi mo­destă epigramă? Atunci genul însuşi ar fi desfiinţat şi, slavă domnului, lumea admiră de mii de ani talentul şi...răuta­tea epigramiştilor ; nimeni nu s’a încu- j metat să cheme în judecată pe autorul­­ unei glume rimate, nici a unei caricaturi,­ fie ori cît de crudă şi de...adevărată. Lu- j crul acesta vroia de sigur să-l demon-­­ streze prin prezenţa d-sale în sală d. A. I C. Cuzia, care şi-a consacrat tinereţea li-­ terară esclusiv genului epigramatic, abă­­tîndu-se cu totul de la epigrama rumina clasică cultivată de Gr. Alexandrescu şi I Samson Bodnărescu, pentru a se deda la­­ violenţe uneori personale la adresa tutu-­­ ror straturilor sociale, de la Vodă pînă la un simplu şi modest Damaschin de la Bîrlad.­­ Riad pe rînd d. Cuza a „calomniat“ şi­­ magistratura şi politica şi oamenii de stat­­ şi dascălii şi decoraţiile şi profesiile ii- j bere şi pe prietenii d-sale proprii. Nimeni­­ pînă la d-sa nici după d-sa, n’a mai scris­­ epigrame ca aceste pe seama Parlamen- J tului . In Cameră se oglindeşte Căderea ţărilor acestor. Un trădător e pre edinte Ş’un Ştefan Beilio e cestor... Sau: Dacă nu găsiţi miniştri La T ndoîală nu mai staţi ; Căutaţi-i pe la Ocnă Şi’n castel la Pîngăraţi .. Ce... pîngărire! Aţi fost proşti şi fără carte Şi tă’hi’.ri şi nici de-o treabă, Strălucit trecut al ţării... Un sentiment de discreţie ne interzice a cita din epigram­­e d-saie absolut per­sonale, maliţioase la exces. Dar fost a judecat d. Cuza la juraţi? Nici­odată! De aceea d-sa a şi rămas un fervent apără­tor al humorului gazetăresc şi în special al epigramei de actualitate care nici pe d-sa nu-l cruţă azi, precum d-sa nu cruţa pe alţii odinioară. Iar prezenţa d-sale în sala Curţii în tot t­mpul „procesului“ în­seamnă un sarcazm nemilos care biciuia fariseizmul unora cu sîngeroasele d-sale versuri de altă dată: Ne hulesc neputincioşii Şi ne critică scapeţii... Rodion ------­­ 5 Bani Exemplarii! ANUNȚURI , Oh htod In pa&. HI. 50 Bani ► • * » Bi *0 .•« 5 bani Exemplarul ABONAMENTE vDn an , 6 luai. y­'^ v’­,r -Redacţia şi Administraţia: Str. Stefan cel Mare, 38. . 308 Marți 4 Decembre ÎS07 fr.­­~i\ 4 Igiena şcolară — Cît«v& consideraţii asupra alimentărei copiilor — Toate inrîuririle pe care copilul le în­dură în vremea în care organismul lui creşte, se dezvoltă şi se complectează, se repercutează în rău asupra desvoltărei corpului, asupra sănătăţei sale şi asupra muncei intelectuale a şcolarului. Intre a­­ceste înrîuriri nefaste intră bine înţeles şi hrana neîndestulătoare şi nehrănitoare suficient. Dacă şi la adult sub influenţa unei nutriri proaste, încetul cu încetul se dezvoltă diferite boli şi organismul se pretează mai uşor tuturor influenţelor morbide—cu atît mai mult într’o pe­rioadă de creştere a organismului o hran­nă insuficientă va contribui la o rea des­­voltare a copilului, cum de asemeni îl va supune tuturor intemperiilor externe. Nu e deci de mirare că sărăcia părin­ţilor, mîncarea proastă, joacă un rol în­semnat în tulburările sufleteşti ale co­piilor şi în surmenajul intelectual al şco­larilor (Wegener, Mario şi alţii) şi pen­tru că în multe cazuri, începînd a nutri bine astfel de copii, am putea să dobîn-' dim o îndreptare nu numai fizică a ele­vilor, dar şi a calităţilor intelectuale. We­gener observa cu multă dreptate, că s’ar putea îndepărta cu multă uşurinţă tur­burările sufleteşti şi oboseala intelectuală a elevilor, nutrindu-i mai bine. Căutînd între pricinile boalelor nervoase (spre psldă, isteria şi neurastenia, între altele), observăm nu rareori, că aceste turburări psihice depind în parte sau, în general foametei sau hranei nesuficiente ; cum de asemeni o mulţime de boli ale nutri­ţiei, ca scrofulele, anemia, catarurile cronice ale organelor de respiraţie şi di­­gestie, sunt datorite hranei proaste a co­piilor. Un învăţător sau profesor dînd o lec­ţie sau o problemă elevului în care a­­cesta va avea nevoie să facă o sforţare a atenţiei, nu trebue să uite că el face o muncă intelectuală obositoare, care­­cere o mulţime de condiţii spre a fi făcută. C­um nu putem să privim cu răceală pe un birjar lovind şi forţînd calul său obosit de a face o muncă prea mare şi suntem revoltaţi de barbaria acestui pro­cedeu de a forţa un dobitoc de a mai da puterea lui — ba avem chiar societăţi de proteguire a animalelor — cu atît mai puţin ar trebui să ne revoltăm văzînd copiii, supuşi la un maximum de muncă. Iată­, această silinţă e zadarnică căci co­pilul obosit cu greu va mai putea pro­duce şi ori­ce sforţare ce va face se va repercuta asupra calităţilor sale intelec­tuale, dacă nu va fi supus chiar atunci diferitelor manifestări de oboseală min­tală; al doilea, dacă creerul lucrează peste măsură, el are nevoe de mai multă hra­nă pe care o va lua de la celelalte or­­gane, care neavînd hrana suficientă, vor funcţiona prost, se vor desvolta rău şi se vor îmbolnăvi. Intre altele lucrurile, acestea de care vorbim se constată zilnic în şcoli şi pro­fesorii ca şi institutorii le dau cea mai mare atenţie. înainte de toate, între forte mulţi elevi se observă un număr colosal dintre ei care drept vorbind sunt flămînzi­­ tocmai în acea epocă în care foamea e dăunătoare organismului. Da­r afară de aceşti elevi flămînzi din cauza sărăciei familiilor se găsesc o mul­ţime de elevi cari în timpul educaţiei lor sunt într’o stare de flamînzie din alte pricini. Oare sunt puţini copiii cari imediat ce se scoală, abia de pot să se se îmbrace şi aleargă la şcoală, neîmbu­­cind nimic, înainte de a intra în clasă, aşa cum le este teamă să nu vie în în­târziere în clasă — iar distanţa de la şcoală pînă acasă nu e tocmai aşa de mică? Dar admiţînd că majoritatea şco­larilor reuşesc să mânînce ceva, totuşi e întrebarea: această mîncare este ea hră­nitoare ? Mulţi din copii aduc cu sine de acasă şi mănîncă în pripă îa recreaţie, iar cei mai bogaţi din elevi au bani şi cumpără de la plăcintar sau a evitat o mulţime de lucruri dulci cari nu sunt hrănitoare. Prin urmare majoritatea elevilor e rău nutrită şi în această stare e nevoită a lucra intelectualiceşte în timpul clasului. De aceea se observă o tendinţă în şcoa­­lele­­ din străinătate, în special în Danemarca, Suedia şi Germania, de a se face posibilă elevilor o hrană oare­care între orele de curs. Şcoala ia pe seama ei 1) îngrijirea unei hrane igienice, 2) or­ganizează dejunuri pe care elevii bogaţi le plătesc iar cei săraci le primesc gratuit.

Next