Opinia, octombrie 1908 (Anul 5, nr. 548-573)

1908-10-26 / nr. 569

wes IpV’iStande, drept şi stări de fapt mers mînă de mină cu­ desvoltarea sta­tului, şi pe zi ce merge nivelul cultu­ral s’a ridicat după diferenţiarea ce şi-a dat-o Statul« Cine zice că s-a fă­cut sărituri în învăţămînt nu ştie ce zice, ba îndrăznesc a zice că Statul a împedicat lăţirea scris-petitului în popor, în loc de-al activa, pentru­ că a pus la îndămîna săteanului un a­­parat cultural prea complex, pe care nici el nu l’a înlesnit, nici poporului nu i-a convenit; şi de aceia scris-pe­­titul merge rău şi azi, cu abia 25° la ştiutori de carte după 44 de ani de lege obligatorie. Să luăm regimul agrar, şi acelaşi învăţămînt vom trage. Cine poate zice că regimul legal a devansat sta­rea de fapt agrară şi că dreptatea legală s’a dat atîta cît nevoia sătea­nului nostru o cere. Iar că legisla­ţiile agrare s’au făcut cele mai rari şi încete, dar şi filiera lor a fost de aşa natură că numai ce a putut trece printre degete s’a dat, nu toată legea, nu toată dreptatea. De ce ? pentru că evoluţia legilor cere ca ori-ce lege numai în parte să rea­lizeze idealul legiuitorului şi numai deci în parte să satisfacă realitatea. Cine ştie cum se făureşte o lege şi cît trece de la plămădirea şi ur­­zirea ei pină la promulgarea ei în Monitorul Oficial (Legile lui V. Lascar de pildă), rămîne mirat cum sa poate concepe un regim de drept aşa de devansat faţă cu starea de fapt, de a scoate de acolo încheerea că din doc­trina socialistă să scoţi temeiul­ doc­trinei conservatoare, dacă n’ar­­fi la mijloc o eroare de­­interpretare. D. Gherea greşeşte cînd crede că baia de la Iaşi n’are apă, şi că pasa­­erii vin cu apa de acasă să se scalde a bae; că tramvaiul de la Iaşi e fără pasageri, n’or fi ei ca la Paris, dar în Îl luni tram­vaele din Iaşi au cărat 3,200,000 călători numai cu bilete di­recte de 10 bani!! Iar a circumscrie rolul partidului conservator numai la ridicarea regi­mului de fapt la nivelul regimului de drept d e a consfinţi o părere că conservatorismului nu-i convine să atace regimul politic al unei epoce, ci numai de a primi stări de fapt. Partidul conservator-democrat are în programul său lăţirea legii şi a dreptăţii în toate cercurile de sviaţă şi cel întfiu regimul politic e chemat a fi îndreptăriu.toate anomaliile sale, crede pe din afară că aici s’a devanit pentru a face ca cel puţin aici starea sat realitatea aşa de mult că ne­ara de lege să fie cît se poate adevărat a croit o haină prea largă politică. Toţi cari văd aşa se înşală. Epoca convenţiei de Paris a dat dreptul legal al vieţii politice la cel mult 5000 inşi pentru amîndouă ţările, 4138 (4859), 4104 (1860), 4599 (1861), 4975 (1862), 5049 (1863), iar în Mol­dova în special găsim 1742,a,alegă­­tori în 1859, şi 1664 şi 1863. Ne întrebăm acum: de fapt numai atîta lume s’a agitat pentru unire ? Oare în dosul celor ce de drept luau parte la actul unirei, nu era şi altă lume care se agita, care întrunea toate condiţiile morale de a se înteresa de viaţa publică fără să aibă dreptul legal, şi că după 5 ani de experienţă politică, Cuza-Vodă a venit şi a dat dreptul legal la altă lume, care în­trunea toate condiţiile morale, ba luase parte efectivă la toate faptele politice prin cuvînt şi adesiunea lor. Statutul de la 1864 n’a devansat cu ni­mică viaţa politică ci a dat dreptul de viaţă politică la cei ce năzuiau spre dînsa. Tot în acest fel şi Constituţia de la 1884 n’a devansat viaţa politică, ci a dat dreaptă răsplată la intelectuali­tatea timpului, și a dat prilejul că,în timp de 25 de ani de aplicarea ei să se desvolte astă­zi atîtea anomalii, că o reformă se impune. Regimul nostru politic e cel mai alterat, fiind­că de fapt legile consti­tutive, departe de a devansa stările de fapt, de abia le-au satisfăcut în parte. Să luăm alt cerc de viaţă: regimul şcolar. Eu cred că nu e ţară din lume unde s’a dat numai cît a trecut printre degete pentru şcoală. Chiar legea de la 1864, cea tradusă, a ignorat unele lucruri de fapt, şi a prevăzut dispo­­ziţiuni interioare stărilor de fapt. De pildă învăţămîntul normal şi pregătirea corpului didactic primar. Evoluţia învăţămîntului public a Cetitorii îşi amintesc de sigur ur­mătoarele: Ziarul ilvoca într’o serie de articole mai astrală căuta să do­vedească temelia conservatorismului în doctrina socialistă a d-lui Gherea, expusă într’un articol „Cuvinte uitate" din „Viitorul social (No. 7). De­sigur că nu puţini cetitori vor fi rămas miraţi cum se face că cel mai staţionar conservatism, să nu-i zicem reacţionar, conservatorismul direc­torului „Epocei“ să găsească bazele teoretice ale fiinţării sale în doctrina socialistă. Ori cît s’ar zice că extremităţile se ating şi că de la conservatorism la socialism nu e de cît ....«»pas, tot pare a se naşte o îndoială şi asupra expunerii doctrinei socialiste, cum şi asupra temeiului doctrinei conserva­toare. lată cum argumentează d. Gherea: „La noi în Romînia, starea reală de fapt a rămas în urma stărei de drept“, nu cum e în Rusia, unde starea de drept a rămas în urma stării reale de fapt“. Iar ca ilustrare a concep­tului său şi analizei sale la Iaşii­­’şi iată ce zice de Iaşii: „urbea de pe malul Bahluiului n’are apă (dar a făcut bae), n’are vite (dar a făcut a­­leatoriu), n’are pasageri (dar are tram­­vaiu), n’are studenţi (dar are Univer­sitate) şi altele şi altele. De la această constatare socialistă, ziarul „Epoca“ trage încheera că da­toria partidului conservator , de a rădica starea de fapt la ni viul stării de drept, şi e prea de ajuns. După conceptul socialist starea de drept a devansat starea de fapt aşa de mult că legile la noi plutesc în aer şi nu corespund stării de fapt. Eu cred că d. Gherea se înşală a­­mar şi că nu-şi dă sama de rostul unei legi şi cît de puţin »satisface o lege cerinţele reale ale actualităţii. Luaţi ori­ce ramură da­u activitate socială şi analizaţi în esenţa lor legile făcute, filiera lor, modificările lor şi veţi găsi la fiecare pas că legile de­parte de a devansa realitatea de­ fapt, în mică măsură le­­satisface. O epocă mai grăbită la noi în le­gislaţia ca epoca Statului de la 2 Main 1804 n’a mai fost alta; şi eu..toate a­­cestea chiar acea epocă, înecare s’a tradus pe deantregul legi străine şi tot nu s’a devansat cu reva realitatea. Dovada cea mai vie o avem în re­gimul politic ce ni l’am croit. S’ar expresiiune a unei largi stări de­ fapt.­­ Apoi aşa înţelegem,dlşi Viitorul tre­­buea să o spună de la început. Va să sică numărul legal de circiume, pe care legiuitorul lea crezut necesar, nu s’a putut realiza, şi rezultatul a fost că avem un­ număr mai mic de cir­ciume. Acum suntem pe deplin lămu­riţi. Aplicarea riguroasă şi... mai de­parte de cit textul legii, se datoreşte faptului, că nu s’au găsit destui a­­rendaşi pentru cîrciumile fixate prin lege. Cu alte cuvinte aplicaţiunea rigu­roasă a acestei legi este rezultatul ina-a­plicabilităţii ei. Aşa mai merge. Şi acum vedem, pentru ce senzaţio­nala ştire a Viitorului este pur şi simplu ridicolă. Curioasă şi stranie este însă men­talitatea gazetei liberale, care sofisti­­cînd logica dreaptă şi simplă a lucruri­lor, încearcă să facă alb din negru şi viceversa, anunţînd ca un rezultat fericit, ceea ce este în realitate con­trarul. Dar acesta pare să fii de un timp sistemul liberalizmului. Anarhia în procedeuri şi în practică de gu­vern nu poate să nu aibă la bază a­­narhia în cun­tare. Şi partidul libe­ral este—in această privinţă—consec­vent, şi deci logic în anarhie. Em. Gh Ghibănescu Riguros dar... ridicol Răspunzînd unei cunoscute și^-âe astă dată—drepte învinuiri ce aduce Epoca guvernului liberal, Viitorul zice : «Legea cîrciumilor este aplicată în toată rigoarea ei. Și poate chiar zice, că rigoarea aplicării merge mai departe de at textul legii» Iată întradevăr o veste senzaţio­nală. Ai ei, cari ştim că în ţara ro­mînească legile nu numai că nu se aplică riguros, dar sunt nesocotite cu cel mai sfidător cinism, ne surprinde mirarea cînd auzim despre întâmpla­rea acestui miraculos fenomen. Şi tot Viitorul se însărcinează să ne dea explicaţia. Legea circiumelor se aplică chiar mai riguros de­cit cere­­legea. Ei, atunci credem. Căci ce este­­această rigurozitate peste o lege, de­ci o încălcare a ei? Se­ putea oare, ca guvernul liberal să se ţie strict în marginile impuse fie lege ? Ar fi fost o pretenţie absolut exage­rată, liberal nu vrea cu nici un preţ să-şi dezmintă trecutul­­ şi­ tradiţia. Dar dacă pănă acum, rigurozitatea aceasta are o notă cam dramatică , ea se prezintă însă cu o notă comică des­tul de accentuata. Căci în ce constă această apucare riguroasă mai de­parte de­cit textul legii ? Viitorul ia­răşi ne dă explicaţia adevăr sau înfiinţat mai­ puţine " cîrciume de ot era îngăduit’print lege“. Chestii Industriale ŞCOLI de UCENICI In jurul ministerului de industrie şi comerţ se face de clteva săptămîni mare vorbă. D. Alex. Djuvara, noul ministru­, al 9-lea ministru, a ştiut să facă în jurul său nu puţin zgomot. Se aşteaptă de la el ca de la orice om nou lucruri nouă. Iar ministrul de rezort In dorul lui de ceva nou a dat dovadă că nu ştie să a­­leagă ce e liberal şi ce nu e liberal. Aşa de pildă, la Galaţi, ministrul de industrie a declarat că în doctrina şi tactica partidului liberal e încurajarea capitalului strein, deşi ştiut este de toţi că partidul vechiu liberal prin cele mai autorizate organe, d-nii Gostinescu, Bră­­tianu şi Sturdza au declarat ca un pe­ricol naţional capitalul strein. Da liberalilor le-a convenit capitalul străin, dar să-l administreze ei pentru dinţii. Aceasta e epoea lui Ioan C. Bră­­tianu dintre 1881—1888. Tot d. Alex. Djuvara a făcut să trans­pire în presă un întreg plan de organi­zare al noului său departament, cu ridi­cări de salarii, cu stabilitatea slujbaşilor şi cu un întreg plan de reforme. Una din acele reforme e şi dezvolta­rea învăţămîntului profesional prin crea­rea de şcoli pentru ucenici. Tot învăţămîntul profesional azi e supt privigherea şi diriguirea ministrului de instrucţie. Budgetul învăţămîntului pub­lic numără cîteva milioane pentru învă­­ţămlntul profesional. Direcţiunea­­profesională a învăţămin­­t­ului public a fost puternică într’o vreme. Întreg corpul didactic fusese într’o vreme apucat de frigurile acestui curent pro­fesional, şi pe an ce trece şcolile de meserii dependente de ministerul Ins­trucţiunii Publice merg sporind. In capul acestor şcoli profesionale stau cele 2 şcoale de arte şi meserii, din Iaşi Bucureşti, cari prepară pentru speciali­tate, tehnica ferului şi a lemnului. Absolvenţii acestor şcoli au im­plut ca­drele tehnicianlor din atelierile C. F. R. şi alte ateliere mari şi se resimte sporul şi utilitatea lor. Prea puţini din ei au cercat riscul în­treprinderilor private, căci nici capitalul disponibil nu-l au, nici spiritul de soli­daritate în întreprinderi nu e desvoltat, aici capitalul nostru romînesc n’are edu­caţia riscului­ industrial. Dar aceste şcoli superioare de arte şi meserii înfluenţază un prea restrîns cerc industrial şi ori că absolvenţii ies cu o leacă de pretenţii, ori că nu sunt îndes­tulătoare braţe p­entru a face­ faţă cerin­ţelor sociale, se resimte nevoia de a se mai spori aici. Şcolile inferioare de meserii, unde se practică micile meserii, dau un stoc de absolvenţi, chemaţi a satisface nevoile in­dustriale ale satelor noastre. Pentru oraşe recrutarea ucenicilor e o chestie vitală. Asemene ucenici nu se pot recruta din elementele orăşeneşti, pătura slujbaşilor, căci din slujbaşi nu iese meseriaşi. Rămîne pătura rurală, care e chemată a alimenta meseriile cu braţe suficiente. Pentru ademenirea lor la regi­mul unei vieţi industriale trebue o în­treagă primineală în viaţa mediului rural. Emanciparea treptată de robia economică a pămîntului, permanent prilej de sără­cie naţională, şi pomparea a o sumă de elemente pentru meserii şi comerţ, e treaba Statului. Cum însă dementul ru­ral e sărac, trebue o înlesnire lu regimul de traiu al școalei, de aceia se impune o targetă din partea statului pentru recru­tarea spre meserii, cum acum 30 de ani s’a procedat din partea statului pentru profesiile liberale. Regimul de internat, de burse, de aju­tor cu cît sa va slăbi în recrutarea pro­fesiilor­­liberale, ca atîta trebuie întărit pentru meserii, ca să ne putem umplea cadrele necesare. De aceia credem că noul minister al industriei şi comerţului pentru a face operă salutară şi unitară, trebue să strîn­­gă într’un mănunchiu toate şcoalele cu caracter profesional şi să le dea o direc­ţie unitară. Şcolile de ucenici, solari romîn­i, sunt chemate a româniza şi meseriile, cum s'au românizat profesiunile liberale. CATE­VA NOTE Groaza „indulgenţei exagerate“ a dat naştere unui nou soi de apel: apelul contra lucrului judecat. Unii procurori, de frică de­ a nu fi tra­taţi ca nişte simpli consilieri inamovibili, fac apel pănă şi în următoarele cazuri: un individ a fost dat în judecată şi con­­demnat în lipsă. Individul n’a făcut nici opoziţie şi, deci, a rămas condemnat de­finitiv—natural la maximul pedepsei, pre­cum se obişnnueşte în lipsa inculpatului. Totuşi, în contra acestei condemnări maximale procurorul face apel a... mi­nima. S’ar putea face, cu modul acesta, şi recurs contra unui verdict negativ al ju­raţilor !* Înaintea tribunalului comercial din Vi­­ena s’a judecat un proces vechiu, al că­rui fond rămîne vecinic nou: soţia unui ataşat de ambasadă, care, în tinereţele ei, fusese coristă, s’a văzut acţionată în judecată de o croitoreasă, ca să-i plă­tească 1000 coroane, pentru nişte toalete pe cari i le-a furnisat cu douăzeci ani în urmă. Prietenul de pe vremuri al foastei co­riste, domnul de Vacaresco, garantase plata datoriei, dar citaţia nu l’a putut găsi pe garant. Aşa că bietul ataşat de ambasadă s’a văzut nevoit să plătească suma, cu pro­cente comerciale, cari nu se prescriu în Austria, și cu cheltueli. OAMENI ŞI LUCRURI ^Muzica «altora O informaţie pierdută în coloanele zia­rului printre multe altele, anunţă că mai mulţi scriitori francezi—între cari sunt nume celebre ca Paul Hervieu, Henry Bernstein, Tristan Bernard—ar fi inten­tat direcţiunii teatrului din Bucureşti pro­ces de daune. Numiţii scriitori pretind a li se achita tantiemele lor, în sumă de peste zece mii de lei, cuvenite pentru că li s’ar fi jucat în traducere, numeroase piese de ale lor. Dacă lucrul se adevereşte, vom avea un interesant proces de natură literară şi bănească în acelaşi timp, iar vr’un viitor autor va putea scrie asupra su­biectului comedie intitulată—la feliu cu piesa lui Octave Mirbeau : „Les affaires sont des affaires“. Lucrul e simplu. De cînd există în ţeară la noi instituţii de teatru, de cînd avem actori şi spectatori, scenele noas­tre joacă aproape esclusiv, piese tra­duse, în versuri şi în proză, drame, tra­gedii şi comedii, iar traducătorii noştri încasează tantieme de 5 şi de 7 la sută, tantieme modeste, dar nu mai puţin reale şi cîştigate cu înlesnire, dacă ţinem seamă de greutatea cîştigului pentru autori. Ne­existînd o convenţiune literară între ţeara noastră şi celelalte state culturale, noi ne p­­ermitem luxul de a uza şi a abuza de­ucrările altora şi literatura tea­trală ca şi cea beletristică în general o traducem şi o introducem fie pe scenă, fie în subsolul ziarelor noastre, ca foile­ton, absolut fără răspundere,de unica marfă pentru care nu plătim vamă, ba nu plătim nici fabricantul... Acum doi ani, în timpul marei noastre expoziţii naţionale avu loc în Bucureşti £ bani Exemplarul 5 bani Exemplara! A I .0 K A M E N T E *1011« Un an . . . . 20 UsH>* 6 iu ni • . * 10 » A N O B Ţ DOI On dm! în pag. III, 50 Bani * sv » i­ IV, 40 * '■■■■•■ *J . ’?*y*r*//•. ZIAR CONSERVATOR DEMOCRAT Redacția şi Administrația­­ Str. Primăriei No. 30Sufe fi f T M‚f­­’1­­ • **«&. t Z:\tt W* *f l fe*£ V *' ’a unui Com­itetAbu! 569. lâS! Duminecă 26 Octombre 1908 i w un congres la care veniră foarte nume­roşi scriitori străini,—între cari şi cîte­va celebrităţi. Venise în număr mare şi cu mult entuziasm, venise cu speranţe vii, cu orizonturi noui, visînd debuşeuri vaste pentru exporturi literare... plătite. Con­gresul a votat pentru stabilirea conven­­ţiunii literare a cării urmare ar fi fost încetarea abuzului literar, practicat pe o scară întinsă, introducerea ordinei în pu­blicistică, în sensul că vom plăti munca altora, cînd ne vom folosi de dînsa. Sunt mai bine de doi ani. Zgomotul expoziţiei, a trecut; congresul s’a uita­­îndată ce s’au încheiat banchetele şi s’au distribuit decoraţiile. Lucrurile au rămas aceleaşi ca şi înainte, ziarele române tras duc, cele franceze din Capitală reproduc operele cu aceeaşi libertate, ca pînă a­­tunci, teatrele joacă traduceri şi localizări, iar autorii străini, cei francezi în special aşteaptă... plata. Acum se adresează tribunalelor,—dar în virtutea cării convenţiuni ? Cu ce mă­sură au fixat suma la care au drept? Cunosc ei oare reţetele teatrale, numă­rul exact şi venitul spectacolelor ? Aceasta vom vedea. Dacă autorii străini cîştigă procesul, publicistica noastră va suferi o revolu­­ţiune. Ea se alimentează în mare parte din lucrări străine, bibliotecile noastre populare n’ar mai avea fiinţă; teatrele n’ar avea public, căci ar trebui să urce preţurile; lipsa de cetitori şi spectatori e şi fără de asta, foarte simţită,—dar­mi­­te dac’ ar fi să-i punem la contribuţie pentru că autorii străini ne-ar opri să ne folosim de munca lor ! Rodion. Direcţia generală a Serviciului Sanitar — Anarhia de sus — La primul nostru congres ce a avut loc la 15 Februarie 1908, s’a format o , delegaţie, care a mers la d. director ge­neral dr. Cantacuzino spre a protesta in numele întregului corp Farmaceutic, pen­tru înfiinţarea Depositului Central de Me­dicamente, care va avea de urmare des­fiinţarea farmaciilor rurale. Resultatul a fost nul, din cauză că d. sub-director dr. Sion şedea ca o santi­nelă la spatele d-lui director şi cînd de­legaţii aduceau argumente zdrobitoare i­­deilor d-lui dr. S­on, imediat d-sa îi şop­tea la ureche d-lui director ca sufraom­ la teatru. Pe urmă cu toţii am citit diferite ar­ticole publicate în toate siarele despre mentalitatea d-lui sub-director dr. Sion şi ne-am luminat. Eu unul m-am revoltat şi m­i-am zis , omul acesta fiind profesor universitar, prin urmare tot ce poate fi în stat mai cult, trebue să solicit o audienţă spre a mă convinge singur. Dar din nenorocire, d. director nu a­­cordă audienţe la farmacişti, căci el are alte atribuţiuni şi m’a trimis tot la d. sub-director dr. Sion. Am crezut de cuviinţă—i-am zis—să mă adresez la dv., cerînd explicaţiuni a­­supra depositului de medicamente. Cum va funcţiona ? — Cu plăcere, noi vom furniza toate instituţiunile publice. — Bine, bine, dar cu noi ce faci ? Vă dau ca exemplu persoana mea. Eu am stat 14 ani în Bucureşti şi acuma m’am dus la Pungeşti şi dv. veniţi să ne dis­trugeţi pe toţi din această categorie. — Am să distrug pe ori şi ce farma­­cist, chiar cel care cîştigă un franc pe ii, căci sunt nişte părăsiţi ! D-te sub-director, au fost alţi directori care se zice că n’au fost de origină ro­­rEîai şi au făcut mult pentru farmacia romînă şi dv. ar trebui să faceţi mult mai mult. — Ei au făcut pentru farmacia ro­mina, eu voi face pentru poporul român. I-am explicat că­­sunt romin, sunt fiu­le preot, am învaţat în seminarul N­ion Mitropolitul din Bucureşti şi neplăcîn­­du-mi preoţia am î­nfăţişat cariera far­maceutică. Atunci d. dr. Sion îşi arată părerea , tîşligăm prea mult ; mi-a arătat nişte năsbîtii de socoteli şi bine­înţeles, i-am argumentat că teoria nu se potriveşte cu practica. Ar trebui, i-am zis ca dv. să vă mai deplasaţi şi să vedeţi fericirea­­ care trăim, fiind răspîndiţi în toate unghiurile ţarei, unde suntem atît de in­­vidiaţi, dar numai noi ştim cît de fără c­uvînt! L’am întrebat apoi: cu ce dre­pt cîş­­tigi d-ta 30.000 lei pe an şi eu să nu un drept să cîştig 8000 iei pe an? Poate că v’aţi născut din părinţi bogaţi? --—--- •V

Next