Opinia, decembrie 1909 (Anul 6, nr. 883-907)

1909-12-01 / nr. 883

D. Titu Maiorescu a sosit cu tre­nul de 8 şi 30. Pe peronul gărei se aflau d-nii: A. D. Xenopol, rector dr. Bogdan, Ralet, I. Găvănescul, P. Răşcanu, V. Buţureanu, C. Meissner, dr. E. Rieg- Ier, dr. P. 703ÎD, T. T. Barad», Eu­gen Melili şi preot Gotcu, cari au întîmpinat pe d. Maiorescu. După ce s’a întreţinut cîte­va mi­nute cu cei presenţi, d. Maiorescu a plecat acasă la d. dr. G. Bogdan, rectorul Universităţei, unde a fost găzduit, şi-a luat ceaiul. La Primărie La orele 10 d. Maiorescu veni la pri­mărie. Aci d-sa fu întîmpinat la uşa de intrare de d. Nicu Gane, cu care d. Ma­iorescu s'a îmbrăţişat şi serutat de mai multe ori. Intrînd apoi în sala Consiliu­lui comunal, unde pe vremuri d. Maio­rescu ţinuse prelegerile sale d. N. Gane rosti următoarea cuvîntare : Domnule Maiorescu „Cu o mare bucurie te primim în a­­ceastă sală a şedinţelor consiliului co­munal, odinioară una din sălile Băncei Moldovei,unde acum 46 ani, adică la 1863 ai ţinut primele conferinţe publice cari au avut atîta răsunet în Iaşi şi la care am avut onoarea să asist şi eu. „Ce departe suntem de acele timpuri ! „Aceste interesante conferinţe, cari au avut darul să imprime o nouă şi în­semnată mişcare în domeniul cugetă­­rei, au contribuit la întemeerea socie­­tăţei Junimea literară, care la rîndul ei a inaugurat o eră de renaştere în istoria noastră literară şi al cărei or­gan de publicitate Convorbirile, vieţueşte şi astăzi, cu rangul de decan a tuturor ziarelor şi revizitelor din ţară. „Cu o adevărată emoţiunne ne întil­­nim deci astă­zi aicea, după atîţia amar de ani, reînoindu-se prin amintire acele frumoase timpuri ale tinereţelor noastre domnia ta, ilustrul profesor sărbătorit de două universităţi şi şeful unei şcoli care a tras brazde adinei în ogorul literar al ţării, şi cu modestul domniei-tale di­scipol şi tovarăş de muncă, amîndoi acum încărunţiţi şi dîndu-ne mina cu aceeaşi căldură colegială ca şi acum 40 de ani. „Fii dar bine venit între noi în a­ceastă sală unde cu aproape jumătate de secol înainte ai revărsat în sufletele ieşenilor atîta lumină prin graiul fer­mecător al domniei tale şi unde acum, atras de puterea neînvinsă a amintirilor ai revenit pentru a revedea locul de unde ai plecat în strălucita domniei­ tale ca­rieră. „Şi în adevăr strălucită şi bogată ţi-a fost cariera . Dacă invidiile aduc ade­sea neplăceri ori­cărui om, ce se ridica asupra nivelului comun, ai avut şi mul­ţumirea sufletească rară pentru ori­ce muritor de aţi vedea apoteoza în viaţă Ast­fel poţi privi acum cu mindrie cum întreaga intelectualitate romînă te săr­bătoreşte cu dragoste şi îţi recunoaşte meritele şi munca neobosită ce ai de­pus ca profesor, ca om de litere şi de ştiinţe. „Sînt acum zece ani, un cerc de pri­eteni ţi-a organizat o festivitate jubili­ară cînd ai împlinit vrîsta de 60 ani. „La acea ocazie ţi-am adresat şi eu o scrisoare din cuprinsul căreia te rog să-mi dai voe să-ţi reproduc un pasaj : „Iar sufletul membrilor societăţii „Junimea“, ziceam eu atunci, era fără îndoială d. Maiorescu. El era matca in jurul căreia se adunau albinele, el era boldul care ne stimula la lucru. Cu în­tinsele sale cunoştinţi, cu spiritul său fin de observaţiune, cu darul fermecă­tor al cuvîntului ce toată lumea ii re­cunoaşte, el ne arată calea adevarată ce trebuia să urmăm, ne îndrepta erorile, ne ferea de tonul declamatoriu, de fraza goală, demult practicata beţie de cuvinte aşa că sub direcţiunea sa, cu drept cu­vînt numită Direcţiunea nouă, s’au for­mat talente care vor figura cu cinste în istoria literaturei romine“. „Aceste cuvinte au fost scrise atunci de mine cu toată buna credinţă a unui sincer admirator şi astăzi, după zece ani nu pot mai bine să-mi termin cuvin­tarea de­cit adresîndu-ţi vechea şi bă­­trînească urare de la sfîrşitul acelei scrisori. „Nu pot mai bine să-mi ter­min cuvîntarea decit adresindu-ţi scurta dar bătrîneasca urare care cuprinde în sine tot binele ce poate dori o inimă de om : să trăeşti d-le Maiorescu“! Discursul d-lui Gane a produs o a­­udincă impresiune. Ochii tuturor erau plini de lacrimi de bucurie. Aplauze lungi au acoperit acest dis­curs atît de frumos. La aceste, d. Maiorescu a răspuns Domnule primar. Vă mulţumesc de onoarea deosebită ce-mi face­ţi, primind în chiar sediul Consiliului comunal, pe un vechi profesor şi un vechi admirator al Iaşului. O­­­d-tor dacă ar vorbi zidurile ! In a­­ceastă sală unde se discutau la Banca Moldovei interesele băneşti ale acţi­onarilor, am venit la 6 Februarie 1863 să discut un altfel de interes. $®Am găsit printre hîrtiile ce le are un mare profesor în biblioteca sa, un sin­gur anunţ din prefecţiile populare ţinute atunci şi în acest anunţ se zice, dacă laşii nu mai sunt centrul administraţiei, trebue să devie centrul ştiinţific. O ma­re parte din acea mişcare erau şi cursu­rile publice. Este în acest moment solemn, o feri­cire pentru mine, că se află în capul consiliului comunal, vechiul prieten, lite­ratul N. Gane. Trecutul d-lui Gane este legat de renaşterea noastră naţională, după cum numele său e legat de înfru­­museţerile Iaşului. In dorinţa ca istorica capitală a Mol­dovei, care-şi aduce acum apă din is­­voare depărtate să continue a fi un is­­vor de înm­uriri sufleteşti, zic să trăiască şi se înflorească Iaşii. La şcoala normală ,V. Lupu. De la primărie d. Maiorescu însoţit de profesori, se duse la şcoala normală, unde d-sa fusese director şi profesor de pedagogie. Aci fu întîmpinat în sunetul fanfarei, de profesorii şi elevii şcoalei. După ce s-a întreţinut în cancelaria şcoalei, cu profesori, a trecut în sala de serbări, unde corul a întonat „Deşteaptate Ro­mâne“, după care d. Mitru, directorul şcoalei a ţinut următoarea cuvîntare . Domnule Profesor, Salutăm cu respect şi veneraţiune pe unul dintre cei dintăi directori şi strălu­ciţi profesori ai şcolii lui „V. Lupu“ Suntem mîndri şi onoraţi că, fostul con­ducător al institutului normalian din Iaşi, a avut, faţă de noi, această mare şi de­licată atenţiune, hotărîndu-se a onora cu vizita sa, cu prilejul retragerii sale din învăţămînt, acea şcoală la a cărei aşezare pe temelii ştiinţific-pedagogice a fost unul dintre cei dintăi atît de destoinici lucrători. Salutăm în domnia-voastră, domnule profesor, pe unul din creatorii tradiţiei atît de scumpe şcolii noastre şi care-i formează fala pănă astăzi,­­ de ordine, de esactitate, a tradiţiei de adinei sen­timente colegiale şi prieteneşti între das­­scali, de punerea datoriei cătră şcoală mai presus decît orice altă consideraţie. Aşa de adine a­ţi ştiut să înrădăci­naţi, în foşti domniei voastre de odinioară colegi de aici acest simţ al datoriei, în­­cît pănă astăzi îl păstrăm ca moştenire scumpă şi căutăm ca cel puţin în parte institutul nostru să fie la înălţimea în­trevăzută de d-voastră în începuturile sale. Nu numai atît. Aţi văzut cu atîta lim­pezime ce direcţie, ce îndrumare trebuia să daţi şcolii, îneît pănă astăzi bazele fundamentale ale învăţămîntului din acest institut se găsesc în organizarea pe care domnia voastră i-aţi dat-o. Că acele te­melii erau solide, o încredinţează des­voltarea de mai tîrziu a şcolii ce a a­­vut onoarea de a fi condusă de d­vstră. Vedem în domnia voastră, domnule pro­fesor, un exemplu viu, strălucit de admi­rabilă limpezime a gîndirii şi de o mi­nunată siguranţă în judecată. Sunteţi pentru noi o pildă neîntrecută de bărbă­­ţie prin afirmarea convingerilor, cum şi prin marea trebuinţă de obiectivitate ce se arată în tot ceia ce gîndiţi, fie că vorbiţi, fie că scrieţi. Admirăm în domnia voastră pe bărbatul care iubeşte înainte de toate măsura, în vorbă şi scris, care simte o adevărată trebuinţă sufletească de a motiva, fără putinţa de replică, tot ceia ce gîndeşte, orice părere emite. Vedem în d­v pe vrăjmaşul neîndu­­plicat al beţiei de cuvinte, şi pe acel care, cu strînsă argumentare logică, fără fraze, a­ţi isbutit a dărîma atîtea reputaţii u­­zurpate şi a scoate la iveală individua­lităţi cari fac gloria neamului. Vedem în domnia-voastră pe cel mai strălucit reprezentant al spiritului critic, în serviciul căruia a­ţi pus o putere de analiză la a cărei înălţime nu s’a ridicat nimeni dintre gînditorii noştrii. Ceva mai mult. Bogata în rezultate activitatea domniei voastre n’a remas ca ceva izolat, fără o influenţă hotărîtoare asupra elevilor domniei-voastre, ca şi asupra celor ce nu împărtăşesc vederile d-v Fie elevi în înţelesul strîns al cu­­cuvîntului, fie adversari hotărîţi a ideilor d-v, fie că isbi­tesc să dovedească ceva, ori, că cearcă a dărâma ceia ce a­ţi clă­dit, nu se slujesc de alt metod de­cît tot de al domnie voastre. Dar, domnule profesor, a cerca să se facă cel puţin enumerarea serviciilor ce a-ţi adus: şcolii, literaturii, gustului es­tetic, spiritului critic,­­ toate puse în slujba nu numai a ştiinţei, dar şi a ţării, a neamului, este o îndrăsneală care nu se poate îngădui oricui şi mai ales mie. Alte voci autorizate au cercat aceasta, şi încă nu cu destulă isbîndă. Daţi-mi voie dar a vă saluta, în nu­mele profesorilor şi elevilor şcolii „V. Lupu“ şi a vă exprima, pe lîngă adînca veneraţiune ce vă păstrăm, şi dorinţa neţărmurită ca Ţara şi neamul să vă aibă în serviciul lor încă pentru mulţi ani, pe cari vi i dorim în cea mai deplină să­nătate. După d. Mitru, d. Meissner, din par­tea profesorilor şcoalei a ţinut urmă­toarea cuvîntare : Domnule Profesor, La Bucureşti, în sala Senatului, v’aţi luat remas bun de la iubiţii Dv. „colegi“, profesori şi studenţi la Iaşi, nu poate fi vorba de un „re­ms bun“, ci de un călduros „Uneaţi mit“ în mijlocul nostru, cami de mult, de mult de tot n’am mai avut prilejul să vă întimpinăm. La Bucureşti, în aceste momente solemne în care cu toţii vă expri­­mau neţermulita lor admiraţie, a­­dînca recunoştinţă şi dragoste sin­ceră pentru uriaşa D­v. activitate, pentru acele prelegeri clasice, ale cărora secret numai Dv. îl posedaţi, pentru pilda neîntrecută de îndepli­­nirea tuturor datoriilor­­profesorale şi pentru neperitoarele servicii a­­duse de Dv. studiilor filosofice în ţară la noi, limbei şi literaturei ro­mâne, culturei naţionale peste tot; în acele clipe, prin forţa împrejură­rilor, ceea ce preocupa minţile tutu­rora era faptul greu de conceput, dar real, că Dv. vă încheiaţi cariera didactică. La Iaşi tot prin forţa îm­prejurărilor, gîndul nostru şi cred că şi al Dv., reînviind trecutul în­depărtat, se opreşte mai mult la în­ceputurile prodigioasei Dv. activităţî, de­cît la sfîrşitul laturei oficiale a acesteia. La Bucureşti deci numai amără­ciune ; la Iaşi nu lipseşte o notă mai senină: amintirile din tinereţe. Memorabilă, de­sigur, rămîne pen­tru Bucureşti, ziua de 22 Noembrie, în care tot ce e un adevărat onlt în capitala ţărei s’a cinstit, cinstindu-vă; şi mai memorabilă însă­­, pentru noi ieşeni, ziua de astă­zi 29 Noeru­­brie, cînd ne este dat să vă salutăm în aşezemintale pe care le-aţi ilus­trat odinioară. Titlul de glorie al şcoalei normale de învăţători „Vasile Lupu“ în deo­sebi, este că v’a avut director şi pro­fesor de pedagogie, mai ales profesor de pedagogie. Ocuparea vremelnică acestor catedre de către Dv., pe cit a fost un noroc neasemuit de mare pentru elevii de atu­nci, pe atîta a f­ont grea de tot situaţia succesori­lor Dv. Printre aceştia sunt şi eu, care mă afiu de 30 de ani acum la această şcoală. Şi-mi dădeam, vă rog s-o credeţi, mai bine seamă de­cît alţii de greutatea respunderii mele, pentru că ştam­ ce însemnează a fi un adevărat profesor, o ştiam că vă fusesem elev, atît în învăţămîntul se­cundar—v’am avut profesor de lo­gică şi psihologie la „Institutul A­­cademic“—cît şi la facultatea de fi­losofie din localitate. Dar a vă fi fost elev însemnează a fi remas pentru totdeauna sub co­­vîrşitoarea inrîuire a escepţionalei" Dv. personalităţi Nu a fost elev «l acestei şcoli care să nu vă cunoască nu numai ca în­drumător în „literatură,, ca apărător »1 limbei vii a poporului, ca factor deciziv îa toată cultura noastră mo­dernă, dar şi ca tipul profesorului model din toate punctele de vedere, ca profesorul de samăn n’are„—Clasi­ficarea nu-i de acum, ci dată de la 1870, de noi elevii Dv., de cînd e­ram în sacţiunea de bacalaureat a Institutului Academic. Ast­fel, de­şi a­ţi părăsit Iaşul şi şcoala aceasta de atîta amar de vre­me, totuşi a­ţi continuat a trăi în mijlocul nostru: sunteţi pentru toţi un vechiu şi bun cunoscut, salutat cu veneraţie şi iubire. Odată cu această respectuoasă sa­lutare ţinem să vă încredinţăm că în vederea menirei pe o are această şcoală de a pregăti ridicarea nive­lului intelectual, moral şi economic al poporului în mijlocul căruia au a-şi desfăşura activitatea absolvenţii noştri, tindem din răsputeri nu nu­mai a le transmite cunoştinţele teo­retice şi practice necesare inimilor lor, dar şi a le forma caracterele, a face dintr’înşii cetăţeni conştienţi de drepturile şi mai cu seamă de da­toriile lor, cetăţeni respectuoşi faţă de legi şi autorităţi, oameni temători de D-zeu, iubitori de ţară, neam şi dinastie. Absolvenţii noştri ştiu că datoria lor de căpetenie e de a fi buni în­văţători şi elemente de ordine în stat. Dorim din suflat d-le Maiorescu, să fiţi satisfăcuţi de cele ce vedeţi aici, să ne păstraţi o bună amintire şi să fiţi ocrotitorul acestei institu­­ţiuni, în care cu 40 ani în urmă a­ţi pus temeliile desvoltărei sale cul­turale. După care vorbeşte elevul Comicescu din clasa VI-a, care începe ast­fel: Domnule Profesor, Elevii şcoalei normale „Vasile Lupu“ sunt fericiţi şi onoraţi că pot privi astăzi în faţă pe omul care a fost al doilea di­rector al acestei şcoli, după Anton Vel­lini. Nouă elevilor normalişti ne este cu­noscută personalitatea d-voastră. Aţi lu­crat între cei dinţii pentru desvoltarea cunoştinţilor de pedagogie la noi în ţară. Mai ştim că tot d-voastră vi se dato­­reşte în întâiul loc mişcarea critică în literatura noastră estetică.—Prin lumi­nile d-voastră, prin condeiul d voastră, aţi curăţit terenul literaturei de tot ce era exagerare dăunătoare artei. Limba romînă, în scrierea sa, a gă­sit în dv. pe cel mai bun îndrumător, alegînd, prin autoritatea dv., sănătosul curent moldovenesc, întrupat prin cro­nicari şi fruntaşii noştrii scriitori : Ne­­gruzzi, Alexandri şi Kogălniceanu. Academia Romînă v-a luat drept că­lăuză şi criteriu în formularea ortogra­fiei sale. Noi, elevii normalişti mai ştim că tot d-voastră aţi fost acela, care aţi ghicit încă de la început talentul lui Emines­­cu şi literatura Romînă. D-voastră vă datoreşte susţinerea, încurajarea şi ridi­carea şi a acestui mare scriitor. In dragostea dv. pentru cei mici, pen­tru ucenicii dv., aţi însădit într’o sumă de elevi gîndirea filosofică, dv. magistru al filosofiei, dar mai ştim că acestei dragoste şi atenţiuni pentru cei mici din partea dv. datorim noi, că Ion a l­ui Ştefan a Petrii din Humuleşti, fos­tul dv. elev la această şcoală normală, —am numit pe Ioan Creangă,—astăzi este fruntaşul prozei Române. Eminescu şi Creangă sunt cele două mărgăritare ale Junimei de la Iaşi—tot rodul muncei dv. Daţi-ne voie dar, ca în numele elevi­lor şcoalei normale „Vasile Lupu“, astăzi cind intelectualitatea română serbăto­­reşte retragerea dv. oficială din corpul didactic, să vă urăm cu inima tînără şi caldă, ani mulţi şi buni, pentru spo­rul culturei naţionale. D. Maiorescu, adînc emoţionat, a ce­rut elevului Comicescu, cuvîntarea sa, pe care va strînge-o ca o amintire, după care a rostit următoarele: Domnule Director, d-lor profesori şi vii­tori învăţători a copiilor romîni N’am trebuinţă să vă încredinţez de sincera recunoştinţă cu care vă mulţu­mesc pentru cuvintele ce mi-aţi[ adre­sat şi pentru că v-aţi amintit că am fost şi eu directorul al acestei şcoli. Eu venisem în Iaşi, trimis ca profesor de universitate şi ca director al vechei a­­cademi mihailene. Dar pe la 1863 se instituise un comitet de inspecţii şco­lare, era un moment cînd se unificase administraţiile şcolare pentru toate şco­lile din ţară, din care făceam şi eu parte. Mai departe d. Maiorescu, vorbeşte despre vechea şcoală de învăţători de la Trei Sfetitele, arată fazele prin care a trecut şi laudă şcoala normală de azi. D sa termină mulţumind călduros pentru primirea făcută. * După aceasta corul şcoalei şi elevii au executat următorul program : 1) A. Mureşanu, „Deşteaptă-te române“, fanfara. 2) D. Ionescu, „Imnul învăţă­torilor“, cor. 3) Cuvîntări. 4) Dinicu, „Păsărelile Reginei“, orchestra. 5) „Hora Ploae“, cor. 6) Dinicu, „Dor de sat“, cor. (In curtea de recreaţii). 1) Diferite e­­xerciţii gimnastice de ordine. 2) Jocuri naţionale. 3) Fanfara. Aici serbarea a luat sfîrşit la orele 12, cînd d. Maiorescu, mulţumind pro­fesorilor şcoalei pentru frumoasa pri­mire ce i-au făcut-o,­plecă, însoţit de profesorii universitari, la liceul Internat. * LA LICEUL INTERNAT La ora 12 d. Maiorescu a luat de­junul la liceul internat împreună cu elevii aşa cum obicinuia pe cînd era director la Academia Mihaileană. In marea sală a paşilor perduţi e­­rau înşiraţi toţi elevii. Sus pe scări fanfara. In mijlocul sălei aşteptau toţi pro­fesorii liceului în frunte cu directo­rul M. Tomida. Intrarea d-lui Maiorescu a fost o a­­devărată intrare triumfală. Apoi trecînd printre 2 rînduri de elevi d. Maiorescu se întreţine cu profesorii în cancelaria directorului după care fură invitaţi la masă. La masă a luat parte d. Maiorescu un număr de profesori universitari întregul corp didactic al liceului şi elevii. Cel dintăi toast l-a ridicat d. To­mida directorul liceului care relevă activitatea d-lui Maiorescu ca profe­sor, om de ştiinţă şi tot ce a făcu d-sa pentru binele şi propăşirea nea­mului. A vorbit apoi d. Paul profesor la acea şcoală care a povestit elevilor din trecutul d-lui Maiorescu, despre activitatea sa şi de renaşterea ce s’a făcut în ţară prin geniul strălucitor al maestrului. A vorbit apoi elevul Naum care în numele colegilor săi a exprimat ma­rea sa administraţie pentru d. Maio­rescu ale cărui fapte ie sunt cunos­cute şi pe care nu le vor uita nici­odată. D. Maiorescu a respuns amintind din ziua cînd a fost numit director al celui dintăi liceu internat din lo­calitate şi termină zi­cînd că a avut ca deviză în trecut de a trăi în bună amiciţie cu tinerimea deviză pe care o are şi astăzi. La Universitate Aula Universităţei era archiplină profesori universitari, profesori secon­dări, magistraţi, preoţi, studenţi şi elevi Din numeroase asistenţă, remarc d-nii: A. D. Xenopol, dr. G. Bogdan, G Climescu, I. T. Burada, dr. Drag. Hur­muzescu, P. Ris­tacuzino, Paul­­ Barbulescu, dr. dr. Demetriade, C. Cuza, D. P. Thiron, dr. Mar G. Ibrăileanu, Lui. ...... I. Găvănescu.­P. S. S. Archiereul Iriso­­dem Munteanu, Simionescu, Iulian Teo­­dorescu, Urau, Al. Hina, P. Crivătz, Uhrinowski, Em. Bardasare, M. To­mida, păr. C. Ştiubei, dr. Konya, I. Bog­dan, Leppadatu magistrat, Al. Teodorini, I. Paul, Adam Bercea, Bratu, dr. Veisa, P. Gărcineanu, Savin, păr. Iordăchescu etc. etc. La întrarea în sală a d­lui Titu Maio­rescu, întreaga asistenţă se ridică în pi­cioare, şi primeşte pe sărbătorit, în lun­gi aplauze şi urale. D. Maiorescu ia loc la masa din mij­loc, înconjurat de profesorii universitari, o parte din aceştia foştii săi elevi la co­legiul naţional. Di rector Ch. Bogdan, deschizînd ser­barea, zice : „Ne simţim fericiţi că aţi bine voit a veni în mijlocul acestui lo­cal de cultură şi vă salut în numele U­­niversităţei din Iaşi, care vă evoacă multe suveniruri frumoase. Nu numai U­­niversitatea, dar aş putea zice că Iaşul întreg se asociază, ca un singur om, în­­tr’un singur gînd, pentru a aduce ema-n­­iile lor de recunoştinţă şi de admiraţie ostului lor concetăţean, fostului lor iubit şi venerat profesor. Aci aţi început cariera profesorală şi aci aţi început a lumina cu cunoştinţele d-v întinse, dînd ţărei oameni de samă şi alţi­­profesori astă­zi lingă d­ v. D dr. Bogdan face apoi cîte­va a­­mintiri asupra celor dintăi prelegeri ale d-lui T. Maiorescu, precum şi a activi­­tăţei­­ sale ca profesor, relevînd dra­gostea şi admiraţia de care se bucura. Universitatea de Iaşi, aduce prin osul ei de recunoştinţă şi admiraţie, pentru fostul ei profesor şi rector, D. I. Căvănescul facultăţei de litere. D-sa face o frumoasă descriere a ac­­tivităţei d-lui Titu Maiorescu, arătînd cum ajută pe toţi studenţii, relevind în acelaş timp modul cum a ştiut Maio­rescu să facă adevărata şcoală pentru naţiune. D. Găvănescul spune că în adevăr sărbătoritul trebue să simtă o mare mulţumire sufletească, cînd vede dra­gostea cea mare, cu care e sărbătorit de către suflarea intelectuală a ţărei. * vorbeşte din partea Cuvîntarea d-lui Rîşcanu. ..Noi aici în Iaşi nu slăvim numai pe cel mai i­­­ lustru profesor universitar din Iaşi, pen-^ tru că d-v aţi fost şi director al colegiu­lui naţional, director al şcoalei normale aţi înfiinţat gimnaziile din Iaşi. „Vă aclamă Iaşul întreg, pentru că acestui oraş părăsit şi uitat, i-aţi dat pentru cîtva timp o mare strălucire, fă­­cînd din el un centru spre care se în­dreaptă privirile întregului neam, ca spre cel mai însemnat oraş al ţărei în privirea intelectualităţei“. D. Rîşcanu face istoricul activităţei d-lui Maiorescu de la 1862 încoace. Arată primejdia la un­­moment dat pentru lupta ce s’a dat pentru purifica­rea limbei aromîneşti şi care­­împărţise ţara aproape în 2 tabere duşmane. „D. Maiorescu s’a pus în fruntea lup­­tei, a strîns toate elementele culte din Iaşi şi,a făcut o admirabilă academie în care se găseau intre alţii : Negrutzi, Gane, Xenopol, Carp, Pogor, Eminescu, Conta, Lambrior, Skeletti şi alţii.“ ^ D. Rîşcanu arată calităţile eminente ale d­lui Maiorescu care ca director, în­demna pe toată lumea la muncă, prin faptul că era cel dintăi la datorie şi veşnic în mijlocul elevilor săi, D. Rîşcanu termină : „In succesul luptei dv. de astă­zi, a pătruns în inimele tuturora convinge­rea că luptele pentru cauzele drepte, sunt totdeauna urmate de succese.“ Cuvîntarea d lui L. Cosmovici D. dr. Cosmovici salută pe d. Maio­rescu în calitate de elev şi în numele tuturor elevilor din trecut. D-sa vor­beşte despre farmecul graiului romînesc şi arată cit de mult a lucrat Maiorescu pentru acest scop.* Cuvîntarea d-lui A. D. Xenopol Strălucite magistre şi iubite coleg. ] Toţi cei cari au vorbit pînă acum,l au glorificat pe Maioreau din punctul de ve­dere al cugetărei şi al ştiinţei. Eu voi vorbi despre alte însuşiri ale sufletului seu, despre acele însuşiri fundamentale ale caracterului şi ale simţirei, fără de care cea mai strălucită inteligenţă este lipsită de busola conducătoare. Voi vorbi decît despre pornirile gene­roase ale inimei lui Maiorescu, despre logica coborîtă cu fapte a caracterului său. Cînd am cetit prin ziare că în Bucu­reşti se face o serbătorire în onoarea lui Maiorescu, pentru a celebra activitatea lui în învăţămîntul nostru, am tresărit zi­­cîndu-mi că şi noi Eşenii trebuie să fa­cem acelaş lucru, căci aici în Iaşi şi-a început Maiorescu spornica şi minunata lui activitate. Am comunicat părerea mea rectorului şi colegilor mei de la facultatea de litere

Next