Opinia, octombrie 1911 (Anul 8, nr. 1413-1435)
1911-10-28 / nr. 1433
5 bani Exemplarul ABONAMENTE Un, an „ o o o . 20 lei 6 hmi . .... 10 ,9 Redacţia şi Administraţia. 8*7. 61. lîmm 25 ZIAR 6ÖISIS¥AT0R-DEMOCRAT Sub direcţiunea unui Comitet 5 bani Exemplarul ANUNŢURI Un rând în pag. III, 50 Bani 40 „ Anul Viii—No. 1433—Vineri-» Octombre 1911 Consfătuirea de ieri In consfătuirea de eri, ce a avut loc la Bucureşti între şeful şi fruntaşii partidului nostru, s’au pus bazele acţiunei politice a partidului nostru conservator-democrat, faţă de situaţiunea politică specială, creiată de guvernul d-lui Carp. Dacă nu s’a stabilit încă în toate amănuntele ei, acţiunea partidului, două lucruri foarte interesante, şi de natură a caracteriza acţiunea viitoare a partidului conservator-democrat, s’au hotărît în mod definitiv. Intăi s’a stabilit că orice conlucrare cu partidele de la putere este imposibilă. Ne despart prea multe principii şi chestiuni de tactică politică, pentru a putea cădea la o acţiune comună cu partidul d-lui Petre Carp. Faptul acesta este netăgăduit de o mare importanţă, şi politica ţării se va resimţi de curentul, pe care partidul conservator democrat îl va determina atît în parlament, cît și în opinia publică. Guvernul va avea în partidul nostru controlul cel mai serios al tuturor faptelor sale, şi campania ce o va redeschide va fi de natură a da tonul politicei româneşti, după interesele ce mînă în luptă idealurile deplin justificate ale partidului conservator-democrat. A doua chestiune definitiv tranşată, e aceia a revizuirii Constituţiei, pe care şeful nostru, d. Take Ionescu împreună cu fruntaşii partidului a hotărît a o pune mai mult în evidenţă în noua campanie. Ea este de esenţa programului partidului conservator-democrat şi trebue afirmată, cu tăria ce o comportă. Această hotărîre evident marchează linia de conduită a partidului şi dă o importanţă deosebită consfătuirii de emi. Ea se ridică ca o protestare împotriva tendinţei de guvernare fără răspundere a d-lui Marghiloman, care după ce şi-a bătut joc de corpul electoral, vrea, prin politica ce a inaugurat-o, să reducă la minimum posibil controlul celorlalte partide şi al opiniei publice. Această tendinţă de zugrumare a vieţii politice de la noi, şi a vieţii constituţionale, trebue combătută cu cea de pe urmă energie. Partidul nostru şi-a luat sarcina aceasta, şi este sigur, că graţie creditului ce are în opinia publică, va ajunge să restabilească viaţa şi lupta politică de mai înainte, adînc tulburată de partidul conservator. In aşteptarea consfătuirii următoare, în care se va stabili definitiv şi modul de acţiune şi detaliile ei, consfătuirea de om înseamnă apelul partidului conservator-democrat la toate elementele conştiente ale acestei ţări, pentru a se da luptă mare şi hotărîtoare în contra acaparării samavolnice a partizanilor d-lui Carp. Avem tot dreptul să credem, că acest apel va avea răsunetul necesar în ţară, şi că nu se vor găsi oameni cinstiţi, cari să nu urmeze partidul nostru într’o luptă atît de mare şi necesară. Este timpul ca guvernul domnului Carp, să fie redus la justa lui non valoare. fabrici de franci Publicul a primit cu mari protestări şi legitimă indignare ştirea că zaharul a fost scumpit cu încă zece bani la kilogram. A protestat şi s’a indignat bietul public nu numai de faptul că urcarea, prin nemic determinată, coincidea cu ştirea contrarie, că zahărul se va iefteni, dar fiindcă şi înainte de noua sporire a preţului, zahărul fabricat în fără fusese fenomenal de scump. Şi publicul nostru, bun băiat cum este, a protestat şi s’a mărginit la atît. Suntem încă foarte departe de a avea un public conştient de drepturile sale , conştient de a şti că cine se lasă exploatat, cine priveşte cu impasibilitate, cum unii se îmbogăţesc în dauna celor mulţi—acel cineva dă dovadă că n’are nici noţiunea valorei, nici noţiunea vieţei. Cum se îmbogăţesc o mînă de oameni in dauna celor mulţi ne dă dovadă, în chestia zahărului, bilanţul ce-l publică acum, foarte nimerit faţă de situaţie, fabrica de zahăr de la Mărăşeşti, proprietatea familiei Negroponte. Te înspăimîntă cifrele. Este un bilanţ unic în felul seu şi dacă, in acea fabrică, s'ar fabrica un zahăr ci franci, nu credem că profitul ar putea fi mai mare. Capitolul falnicei şi rafinăriei de la Mărăşeşti dispune de un capital de 5600000 lei. Nearată bilanţul, publicat în Monitorul Ofical de la 16 Octombrie 1911, că profitul de împărţit acţionarilor, asupra capitalului de 5,600,000 lei, este de 1,376,385 lei, adică de 25 la sută. Se zice, şi cu drept cuvînt, că o societate pe acţiuni, indiferent de natura ei, merge înflorind dacă poate da acţionarilor un dividend de opt la sută. Dar dividend de 25 la sută, adică un sfert din capitalul vărsat, sau capitalul vărsat dublat în patru ani, aceasta este cămătăria cea mai ordinară, este uzura caselor de economii din provincie, dar industrie nu mai este. Dar nu este numai atît. Bilanţul mai cuprinde încă două cifre colosale: circa 2,500,000 lei trecute la amortizări şi 423,280 lei, rezervă statutară. La aproape şase milioane capital nu s’a mai auzit ’2,500,000 lei amortizări iar cealaltă sumă trecută la rezervă, face evident parte din profitul din anul acesta, așa că amintitul capitol de 5,600,000 lei, a dat, anul acesta, un profit de 4,285,823 lei, adică 76 la sută. In urma acestui cîșlig extra-fabulos, fabrica a urcat încă cu zece bani preţul la kilogram, aşa că, la anul, va avea satisfacţia să fi realizat, într’un an, un cîşlig egal cu capitalul! Iar publicul tace şi bunul guvern iefteneşte traiul! Soluţiile d-lui Scorţescu A trecut sau nu a trecut încă o lună —nu ştim bine—de cînd d. Scorţescu, deputatul, depusese, în coloanele „Evenimentului“, un proiect de lege, din iniţiativă parlamentară, semnat, însă, numai de d. Scorţescu, prin care proiect se desfiinţează cartelurile. Propunerea deputatului fusese primită, ca, în vremuri, proiectul seu referitor la sufragiul universal — cu cunoscutul hohot de rîs. Dar cum d. Scorţescu nu este om pe care rîsul altora îl descurajează, iată propunînd un alt proiect de lege, fără iniţiativă parlamentară, tot în chestia ieftenirei traiului. Chiriile îl preocupă acum pe deputatul de Iaşi. El vrea să le ieftenească dar nu pe toate, ci numai acelea cari privesc pe funcţionarii C. F., ca şi cum numai ei ar plăti chirii scumpe ! Şi nici macar pe acelea speciale nu vrea să le ieftenească, nu toţi impiegaţii C. F. să fie ajutoraţi a avea locuinţi ieftene, ci numai cei din Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Brăila, Ploieşti şi Craiova. Direcţia C. F., spune deputatul de Iaşi, dispune de un capital de 12 milioane, depus la Banca Naţională, care este aproape mort, deoarece nu produce decît patru la sută. Acest capital să fie distribuit: 5 milioane pentru Bucureşti, 4 milioane pentru Iaşi şi restul de trei milioane celorlalte patru oraşe citate, pentru clădiri de locuinţi ieftine slujbaşilor inferiori ai C. F. Distribuţia milioanelor este minunată: 5 milioane Bucureşti, Iaşi şi cîte 750000 lei Galaţilor, Brăilei, Ploeştilor şi Craiovei. Dacă ne oprim la Iaşi vedem că slujbaşii inferiori ai C. F. au nevoe de case de locuit în valoare de patru milioane. Şi cum deputatul spune că procentul de patru la sută este un procent mort, ceva viu trebue să fie cinci la sută, ceea ce la capitalul de patru milioane, destinat Iaşului, dă 200000 lei anual, adică funcţionarii inferiori ai C. F. din Iaşi, trebue să plătească 200.000 lei chirii anual ! Iată o nouă şi genială soluţie, la capitolul ieftenirea traiului care d’aia se scumpeşte, fiindcă cine ’nu vrea se crede în drept să vie cu câte-o soluţie, cum s’a întîmplat şi în 1907 cu soluţiile practice în chestia agrară. Domnul Scorţescu, care a avut, pănă acum, două soluţii în chestia ieftenirei traiului, ambele geniate, anunţă la sfirşitul articolului de ieri( a treia: reducerea preţului zaharului cu cincizeci la sută. Să sperăm că această soluţie va fi mai puţin acră decît primele două. A FOST VÎNZARE Presa guvernului, după mai multe zile de semnificativă tăcere în chestia banilor daţi de către guvern unora dintre membrii sinodului în timpul judecării procesului sinodal, a început să vorbească. De la început trebue să constatăm, că limbuţia aceasta este bătătoare la ochi, după o tăcere îndelungată. Acuzarea ridicată în contra guvernului şi a prelaţilor vizaţi, era prea gravă, pentru ca guvernul sau aceştia să nu o fi înlăturat imediat cu argumente serioase, dacă era nedreaptă. Dar şi după acest interval ce spune presa oficioasă ? Nimic serios. Ea încurcă lucrurile, bîigue o sumă de sofisme, care nu ating de cît puţin fondul chestiei, şi se încearcă a ironiza acuzaţia respingînd-o a priori. Sistemul acesta de argumentare nu poate înlocui dovezile serioase ce trebuiau aduse. El nu poate vădi decît neputinţa celor acuzaţi de a justifica pentru ce au dat şi li s’a dat acea sumă de bani, astfel că, bănuiala rămîne, şi tinde a se transforma în dovada certă a faptului precizat. Lasă cu o asemenea dovadă nici nu”era indispensabilă, pentru a se constata nedreptatea ce s’a făcut cu procesul sinodal. Sentinţele sinodului sunt prin ele înseşi dovada patentă a acestei nedreptăţi strigătoare. Dar nu ne-am închipuit, că ele pot fi rezultatul unei traficări atît de josnice. Ne mîngîiam cel puţin cu speranţa, că sinodul greşise şi că nu putuse rezista influenţelor morale ale guvernului. Este însă dezgustător acum, cînd se face indirect dovada că achitarea fostului primat şi condamnarea Episcopului Saferin au fost obiectul tîrgului şi al tocmelei. Am vrea să ştim, ce a mai ramas nescos în vînzare în ţara aceasta sub guvernul d-lui Petre Carp ? Edilitate Fritona de la Primărie E foarte probabil că zilele aceste, şedinţele consiliului comunal vor începe să devie furtunoase şi vom asista la scene caracteristice, în dauna intereselor oraşului. In primul rînd, urmează să se deslege neînţelegerea, între cei doi ajutori de primarii neînţelegeri ce s’au transformat într’o luptă pe cuţite. D. Stamatiu, care cîte odată se face japonez, socoteşte că d. Cosmovici, ori pleacă de la comună, sau săvtrşeşte un act eroic de Harakiri, sau în cazul cel mai reu va fi prefăcut în harcea-parcea. Dar nu e de glumit. Aceste două temperamente nu se potrivesc, nu pot lucra In comun acord, din care cauză sufăr interesele cele mai de căpitenie ale oraşului. Din partea clubului guvernamental s’au rădicat murmure, ce devin din ce în ce mai pronunţate. Membrii clubului, ar voi să vadă o schimbare la Primărie. Murmurele se îndreaptă nu numai spre administraţia comunală, dar chiar spre membrii consiliului. Nu vrem încă să relevăm comentariile ce le fac membrii cei mai autorizaţi ai clubului, dar se pregăteşte o furtună, ce nu va întârzia a isbucni. In această nedumerire, a sosit şi somaţia d-lui Gh. Botez, care a reamintit d-lui Greceanu, că a ajuns momentul ca să plece de la Primărie, pentru a-i face loc d-sale. D. Botez a sprijinit somaţia sa pe mandatul de senator, unde guvernul e mai slab şi pe influenţa fratelui d-sale, junimist de marcă. Să recunoaştem că d. Greceanu ar voi să se ţie de cuvînt şi să scape de o situaţie grea şi de o mare răspundere. Dar o frică mai mare l-a cuprins. Se teme a se atinge de situaţia şubredă de la comună, pentru ca nu cumva totul să se prăbuşească. Ar dori să temporiseze lucrurile, să mai amine pe d. Botez, să se interpue între dnii Stamatiu şi Cosmovici, pentru a îndepărta o încăerare, să mai astîmpere pe membrii clubului, şi s’o mai ducă un timp, în speranţa că o întîmplare fericită, va face ca faţa lucrurilor să se schimbe. Se poate ca o asemenea întîmplare să se ivească,—dar se prea poate ca evenimentele să se pripească. Intr’un cas însă şi în celalalt, situaţia devine din ce în ce mai intolerabilă, dar interesele oraşului sunt periclitate. |\|. OAMENI SI LUCRURI FARA DARE. .. Colegul italian Rolando Balducci îmi trimite, în plic, articolul ce a publicat în „Adevărul“ sub titlul : „Cum trebuie privit războiul tripolitan“ și în care se arată iritat de faptul că publicistica romînă înclină mai mult înspre Turcia, cu simpatiile sale. Şi e mare lucru simpatia, solidaritatea sufletească, morală, în împrejurări grele ! Gestul colegului Balducci—un ziarist mai mult amator decît profesionist — este firesc şi este frumos. Aflîndu-se departe de seară, se simte îndatorat să rostească, prin ziare, un cuvînt de apărare în favoarea Italiei şi-l aşterne cu inimă, cu sinceritate, aproape cu duioşie, cînd încheie astfel: „Dacă admitem chiar ca demonstrat că suntem un popor care a fost întotdeauna învins şi că nici un general mare n’a fost italian, Napoleon, deşi de origine italiană, a fost într’adevăr francez; Carol Quintul spaniol; Frederic cel mare prusac; Gustav Adolf suedez... Dar eu prefer gloriile cari se numesc : Dante, Michel Angelo, Galileu, Rafael, Leonardo, — și în numele acestor glorii, cari au răspîndit atîta lumină asupra istoriei lumei, vă cer, nu aprobarea întreprinderei tripolitane, dar cumpănirea aprecierilor asupra unui popor căruia aceste nume au aparţinut“. O, da! Lista ar putea fi încă mult adăugată, pentru că Italia este una din cele mai vechi, din cele mai glorioase ţări culturale, una din ţările cu care se cuvine a se onora omenirea toată. Şi de la Giordano Bruno, Torquato—Tasso şi Corregio, pînă la contemporanii Leopardi, Carducci, Marconi, Mascagni şi D’Annunzzio — cîte sute, mii de nume glorioase ! Dar aceasta nu însemnează mai puţin că actul diplomatic şi războinic al guvernului italian,cu aprobarea entuziastă a celei mai mari părţi a poporului italian, a vrut să înfăptuiască odată mai mult dictonul : „La raison du plus fort est toujours la meilleure“... Italia, netăgăduit, este mai tare decît Turcia de astăzi, abia născută din Turcia de eri.—Turcia vechiului regim dezastros,—Turcia Coranului, în care anevoie s’a plămădit Turcia constituţională de astăzi. Nu are şi împărăţia otomană trecutul ei, gloria ei, arta ei ? Şi nu are, mai cu seamă, noul regim al Turciei tinere şi liberale dreptul de traiu,—datoria de a trăi . Intr’un recent studiu al generalului Von der Goltz, fost instructor al armatei turceşti, se arată prin cîte greutăţi va avea să treacă încă Turcia modernă, cîte sacrificii îi se vor cere, pînă să aibă o flotă, pînă să aibă o armată echipată ca să înlăture numeroasele atacuri ce i se pregătesc din toate părţile, tocmai în scopul ca să nu aibă vreme de a se întări şi să-şi asigure posesiunile. E spontan şi e admirabil sentimentul care însufleţeşte pe italianii publicişti, între care şi d. Balducci. Am putut aprecia, nu de mult, într-o seară foarte plăcută cînd ne-a întreţinut despre frumoase lucruri din patria lui şi am urmărit cu plăcere în ziarul democrat „Avanti® impresiunile scrise din Romînia. Dar tocmai cînd evocă în articolul său numele ilustre ale Italiei intelectuale şi ne înfăţişează patria sa ca o ţeară admirabilă de progres, ne gîndim cu a dîncă părere de rău că între cele din urmă aplicări ale tehnicei italiane a fost şi actul locotenentului Navotti, care din înălţimea aeroplanului, a „reuşit® să arunce bombe omorîtoare, cu un efect îngrozitor, asupra unui lagăr turcesc, la Ain-Zera. Ştim bine că istoria glorifică numai izbînda finală şi nu scade meritele războinice, dacă au fost însoţite de cruzimi. Dar martorii contemporani ai întîmplărilor nu pot să nu simpatizeze cu cei mai slabi, cărora numai acest folos le rămîne. De aceea Italia—care va avea succesul final,—cel diplomatic—trebue să se resigneze a vedea Turcia simpatizată. Redusă la propriile sale mijloace și jertfe, sigură că odată îi se va ierta excesul, cum s’a iertat atîtor altora,—rămîne să se consoleze în această izolare și să-și zică încă odată : — Italia farâ da se. Rodion Memento Eminescian Am arătat la timp că societatea cultă gălăţeană a cheltuit cea mai lăudabilă activitate în opera ce s’a întreprins acolo, de a imortaliza pe marele poet Eminescu. Acum doi ani a apărut, sub îngrijirea d-lui Corneliu Botez, magistrat şi publicist, volumul întitulat „Omagiu lui Eminescu“, pentru a se serbători o dată istorică : douăzeci ani de la moartea poetului. De atunci încoace comitetul de iniţiativă, urmărind şi înfăptuind ridicarea monumentului, a urmărit în acelaşi timp întocmirea celor mai complecte bibliografii eminesciane, înregistrînd, pe cît a fost cu putinţă, tot ce s’a publicat despre Eminescu, în ţeară şi peste munţi. Din această pioasă operă bibliografică face parte şi un „Memento“, pe care-l reproducem dintr’un ziar gălăţean ocazional, consacrat solemnităţii ce a avut loc Dumineca trecută. Ziarul e redactat de d. Em. Maur, publicist, şi cuprinde multe bucăţi şi date instructive. Iată bibliografia de care pomenim mai sus : Iniţiativa comemorării lui Mihail Eminescu a aflat un puternic ecou şi în publicistica noastră. Cităm foarte pe scurt, din lipsă de spaţiu, organele de publicitate, cari au publicat articole comemorative şi diferite studii despre Eminescu. Revistele: Dunărea de Jos, No. festiv. Iun. 1909. Articole semnate G. Orleanu, Gr. Forţu, G. Drăgănescu, C. Z. Buzdugan, G. N. Munteanu, Emil Maur ş. a. Ramuri, Nr. fest. 1 Iun. 1909. Art. de N. Iorga, I. Slavici, D. Tomescu, O. Pursch şi a. Dunărea de Jos, Noemb. 1909, vers. I. Drăgănescu. Semănătorul, Nr. fest. 14 Iun. 1909. Art. I. Slavici. Reproduceri din „Omagiu“ ş. a. înainte, Galaţi, Nr. festiv., edit. Burbea. Eminescu ilustr. de L. Salmen. Junimea literară, Cernăuţi, Nr. fest. Artic. de Sextil Puşcariu, T. Ştefanelli, C. Pavelescu ş. a Luceafărul, Sibiu, Nr. fest. 1 Iul. 1909. Art. de Titu Maiorescu, A. Vlăhuţă, Cars giale, Gîrleanu, E. Hodoş ş. a. Ramuri, 15 Iul. 1909. Artic. M. Strajanu. Tribuna din Arad, Nr. fest. 129. Art. N. Iorga, Vlăhuţă, Cincinat Pavelescu, (ined ) Eminescu, Caragiale. Noua revistă Romînă, 14 Iun. 1909. Art. Rădulescu Motru şi N. Em. Teohari. Convorbiri Literare, Iun. 1909. Artic. P. Cerna, I. Slavici, şi reprod. din Eminescu. Idem, Sept. 1910. Artic. d-na Mitte Kremnitz (trad, din „Pressiche Jahrbücher“). Neam, român, politic, 1 Iulie 1909. Art. N. Iorga. N. R. Literar, 1 Iul. 1909. Artic. A. C. Cuza şi N. Iorga. Idem, 1 Septembrie 1909. Art. A. B. Sînceleanu. Cultura Romînă, Iun. 1909. Art. I. Petrovici şi Radu Manoliu. Semănătorul. 28 Iul. 1909. Art. C. Z. Arbore. Educatorul, Oraviţa, Aug. 1909. Art. dr. I. Borcia. Viaţa Nouă, 15 Oct. 1910 şi 15 Mai 1911. Art. E. Caracostea şi M. Ştefănescu. Chestiuni metodice, 15 Iulie 1909. Art. L. Toma.