Opinia, octombrie 1912 (Anul 9, nr. 1702-1726)

1912-10-26 / nr. 1723

ABONAMENTE Un an „ o „ o o 20 Iei 6 Irani u.o o o o a® JS Saflf^fSMmW^ str Sh. fciSGU 25 =BI100EâT M Exemplarul ANUNŢURI rând In pag. UE, 50 Bani IV, 40 m 9» î»’9 99 9-9 /•*%? ,x -»> r $ v TKr.-; Preocupările neamului Să deschidem pentru moment­ cartea neamului şi să cetim din pagini răzleţe poveţe pentru ziua de mîine. A venit vremea să ne discutăm pe larg problema neamului, nu cu revendi­cările de la nord,­ci cu răsunetul bubui­turilor de tun de la sud. In prăpădul general din Balcani, ne-am trezit şi noi că avem interese de aparat, teritorii de aparat, teritorii de alipit, năzuinţi de în­deplinit. Dacă evoluţia istorică ne-a lăţit de la nord la est şi sud, infiinţiin­du-se cele 2 principate, stăpînirea Turcului ne-a adus acea stare de rezleţire a noastră a Ro­­mînilor la sud peste Dunăre. Dunărea ne­­fiind hotar întru împărăţia Turcească, căci hotar era Buda, era’ Hotinul şi cu Cameniţa ; era Benderul, popoarele aşe­zate pe ambele ; malurile Dunării şi-au făcut aşezările, pe unde împrejurările le­­au înlesnit. Şi aşa ne-am trezit cu o hirosire de Sărbi şi de Bulgari pe la noi, şi cu o hiroseală de Romîni dincolo de Dunăre, pe malul stîng, văi întregi la Negotin în Serbia şi tot malul drept de la gura Oltului la Si­­listra în Bulgaria, aşa că de la Orşova Dunărea devine un fluviu romînesc prin escelenţă, chemat a limita 2 state, dar a sânjeni un popor, pe noi Romîni. Cu Dunăre hotar noi pierdem jumătate de milion de Romîni în plină Bulgarie şi în plină Serbie. Hirosirea aceasta a neamului, urmare fatală a dominaţiunei Turcului, aduce ce tapet chestia că Dunărea, ar putea să nu mai fie hotar de ţări de la Orşova în jos, ci să fie decretată ca apă Romî­­nească, luînd ca rază de delimitare o linie curbă, care ar şerpuin mai adînc sau mai în afară de talvegul ei, după cum se întinde elmnmm­Ht»^iB««w»-Slatupu­tea da eşiri la Dunărea Serbiei şi Bul­gariei, cum Ungaria şi Austria au eşiri la marea Adriatică, căci nu putem lipsi de bunurile unei ape mari pe popoare inchise între uscat. Ideia că Dunărea n'a fost, hotar de ţară stă în istorie. Turcia n’a respectat Du­nărea ca hotar în raiaoa Brăilei, şi în raiaua Vlaşca şi Teleormanul, ci o lînie şerpuitoare deosebia Muntenia de cele 3 raiele de unde vorba bez Vlaşca şi Teleormanul! Bulgarii şi Serbii nu pot pretinde Du­nărea ca hotar fatal, întru­cît această apă aduce călcarea principiului naţiona­lităţilor, cari au văzut lumina zilei poli­tice ideia de neam, nu talvegul Dunării. Noi avem un drept istoric dacă nu a­i stăpîni efectiv, dar a ne îngriji de aproape libera lor dezvoltare ca popor romînesc. Intriu în estensiune topografică curat ro­­mînească, ei se cred în regiune romîneas­­că, îşi dau coate unii cu alţii şi nu mai pot d ignoraţi de noi. Apropierea lor a­­duce de la sine o întindere teritorială, căci Romînia s’a extins topograficeşte şi au devenit stăpîni ai pământului. Am continua să fim nedreptăţiţi, dacă nu i-am aciua sub aceiaşi cloşcă: Regatul Romîniei. Rezolvirea acestei chestii se poate face pe două căi : ori cu tunul, ori cu diplomaţia. Noi suntem deja soco­tiţi prea Europei spre a nu recurge la diplomaţie şi a nu mai trage spada şi tunul. Se va cere clar: întinderea graniţilor ţării pînă unde ni e întins neamul, căci dominaţiunea Turcului a cărui răfuială definitivă acum se va face, acum aduce pe tapet întreaga chestiune a răsplătirei neamului nostru şi apropierea politică a tuturor la un loc. Problema pusă neted şi clar la sud, nu comportă de­o­cam dată acelaşi răs­puns la nord şi est. Ne trebue mai multă mare, mai multă eşire la mare ! Ni s’a dat în 1878 Dobrogia cu ale sale 200 km. la mare. Ne mai trebuesc alte .100 km. de mare. Noi nu cerem astăzi, căci ni s’a dat în 1878 şi ai noştri n’au luat’o căci o condiţionau de o umilire, de o re­negare a unui drept istoric, renunţarea formală la Basarabia. Acest act de laşi­tate nu s’a făcut şi ni s’a dat o Dobroge stearpă şi ştirbă. Să luăm o Dobroge mare şi clară cu 300 km. de ţerm de mare şi cu 2 por­turi mari: Constanţa şi Varna, căci dacă a curs sînge creştinesc la Varna, a curs şi sînge romînesc şi la Varna şi la Go­­ssova! Aici trebue să bubue tunul, căci teri­toriile neetnice se iau cu forţe, cînd in­teresele economice reclamă, şi dezvolta­rea noastră economică cere, reclamă mare mai multă şi siguranţa de debuşeuri mai mari. Franţa lui Napoleon al 3-lea la 1856 ne -a înlesnit mărirea noastră ca latini la Dunărea şi a ştirbit Rusia. Franţa înge­­nunchiată la 1870 ne-a lăsat pradă Ru­siei la 1878. Azi Franţa a revenit cuco­­şul diplomatic al Europei. Berlinul e mai negustor ca şi Londra. Franţa a rămas ţara planurilor ideale de neam şi ţară. Ea azi poate şi trebue să ne lărgească rasa şi neamul ţara la mai multă mare răsfuin­d de la Turci şi de la Bulgari. Noi ne-­am luptat cu Ruşii şi am făcut o Bulgarie mică. Azi cînd Bulgaria voeşte a deveni mai mare, datoria aceştia este a ne sili nu s’o oprim pre ea—chemarea ei e sfîntă, ci a ne mări şi pre noi, ca tot noi să fim mai mari nu numai prin ţară, ci şi prin întindere teritorială. A nu ne şti apăra interesele noastre de neam, cînd alte 4 popoare mai mici îşi pun la cale mărirea soartei lor, apoi atunci merităm soarta ce D-zeu ne-a cre­­iat şi stăpînirea Turcului ne-a adus. Dar e vlagă în neamul nostru. Curca­nul e tot curcan şi cu noi e Dumnezeu ! Gh. Ghibănescu Jena financiară In discursul rostit, la adunarea Cameri­­lor de Comerţ, d. N. Xenopol a arătat că pricina jenei financiare de azi, prin care trece tara, in mijlocul celui mai mare belşug, se datorează unor pricini cu totul distincte : lipsei de export şi panicei care a cuprins publicul nostru la izbucnirea războiului, panică care s’a manifestat printr’o nemai pomenită năvală a depu­nătorilor la ghișeurile băncilor, pentru a-și ridica economiile. Despre chestia lipsei de export ne am ocupat în nenumărate rînduri,în coloa­nele ziarului nostru. Cealaltă cauză însă, relevată de minis­trul comerțului, merită întreaga noastră luare aminte. Necontestat lucru e că țara noastră posedă mari rezerve, din nenorocire însă publicul românesc încă nu are o educație financiară îndestulătoare. Deponentul care în alte­­cări are menirea să secondeze —prin economiile lui—marile instituțiuni financiare, e încă nepregătit la noi pen­tru lupta economică. A fost destul o a­­larmă tipărită cu caractere ceva mai vi­zibile în ziare, pentru ca frica să cu­prindă pe toți depunătorii băncilor, ba încă și pe aceia a Casei de economii a Statului. Mai toate marile instituţiuni fi­nanciare, ca şi casa Statului, au fost a­­sediate de public şi s’au ridicat uriaşe depozite. Aşa încît, publicul depunător în loc, să devină un ajutor pentru bănci, constitue pentru ele un adevărat pericol. Mica economie merită întreaga solici­tudine şi toată încurajarea. Din fericire, în fruntea departamentului comerţului se află azi un om încercat, un econo­mist emerit, care, suntem siguri, va şti să dea toate garanţiile micei economii, şi va contribui astfel la întărirea spiritului de economie încă atît de rudimentar la noi, și va da prin chiar aceste măsuri educația financiară, atît de necesară pu­blicului român. i -----------------------------------­ ?e ct m ^fîjMi De la apus ca şi de la Răsărit, asu­pra României se revarsă, în momentele de faţă, aprecieri bine-voitoare menite, de sigur, să măgulească amorul nostru propriu de popor înţelept şi mătur. A fost destul ca d. Sasonov să dea pilda, atrăgînd atenţiunea“popoarelor bal­­canice’­asupra rolului preponderent pe care România merită să-l joace la gurile Du­nărei, pentru ca presa lumei întregi să-l imite. De la Berlin ca şi de la Viena, din Constantinopol ca şi­ din Sofia, ni se a­­dresează zilnic elogii pentru tactul şi pru­denţa cu care am procedat faţă­­de ex­plozia aceasta de revendicări naţionaliste şi de cuceriri teritoriale cari frămîntă popoarele creştine de la Sudul nostru Suntem universal lădaţi şi admiraţi, la întrecere, ziarele germane şi­ ruse grăbin­­du-se, care mai de care, să recunoască nu numai dreptele noastre revendicări pentru ceasul cînd Europa va fi chema­tă a-şi da hotărîrea, dar încă să vadă în intenţiunile noastre o modestie care ne onorează. Este neîndoios că tot binele care se spune despre noi nu poate să ne lase insensibili. România, foarte recunoscătoa­re tuturor pentru modul cum este prețul­ tă, va face tot ce-i va sta prin putinţă pentru a nu deziluziona pe nimeni. Preţul care se pune pe noi însă, este tocmai un motiv mai mult ca conştiinţa noastră, mai ales acum, să rămîie mai trează ca ori­cînd. Acum mai mult, ca ori­cînd, trebuie să ne dăm socoteală că popoarele trăesc nu numai cu mintea ageră care concepe şi întreţine aprinsă flacăra idealurilor naţi­onale, ci şi cu braţe, cît mai viguroase şi mai bine înarmate. De aceea, pe lîngă multă înţelepciune şi cumpătare, poporul român doreşte să aibă o armată la înălţimea aspiraţiunilor sale. Şi, credem că astăzi, după atîtea decenii de muncă încordată şi jertfe fi­nanciare continui, ne putem sprijini cu încredere desăvârşită pe armata ţării. Ori, lucrurile acestea se ştiu pretutin­deni peste hotare. Se cunoaşte de toată lumea calităţile excelente ale ostaşului nostru, după cum se ştie şi valoarea ex­cepţional de mare a corpului nostru o­­fiţeresc. Ceea ce poate că nu se ştie însă, în destul de bine este că n’avem de gînd să ne oprim numai aci cu perfecţionarea armatei. încă de sub precedentul guvern, s’au făcut pentru oştire cheltueli de peste 100 de milioane, numărul diviziunilor ridicîn­­du-se dela 9 la 10, cadrele ofiţereşti în­­mulţindu-se, echipamentul şi muniţiunile complectîndu-se în întregime. Acum, sub noul guvern, faţă de vremurile tulburi prin cari trecem, noul credite, atingind cîte­va zecimi de milioane, au fost puse la dispoziţiunea armatei pentru a i se da o putere de apărare necunoscută Româ­niei pănă acum. Ceea ce s’a făcut şi se va mai face pentru apărarea naţională, găseşte apro­barea tuturor romînilor şi va fi unul din meritele cele mai mari ale partidului conservator de a fi înţeles, din vreme şi bînezule-ca pc&k-onestien r. ferteşte pentru o ţară o armată în fie­ce moment gata. Dar, în afară de puterea noastră mili­tară cu care ne mîndrim, pe lîngă pute­rea de judecată care dă politicei noastre externe caracterul de seriozitate ce toţi î-l recunosc, Romînia mai atrage atenţi­unea generală şi dintr’un alt punct de vedere. Puterea noastră de muncă, a făcut po­sibilă o stare economică şi financiară din cele mai înfloritoare. Din ţările mici, suntem astă­zi în frun­tea tuturor sub raportul prosperităţii ma­teriale, iar din ţările mari, comparativ vorbind, sunt prea puţine acelea care să ne poată arăta o gestiune financiară mai ordonată şi mai proprie de­cît a noastră. Astfel fiind, pe nimeni nu trebue să surprindă preţul, care se pune pe noi şi laudele care ni se aduc. Gravele evenimente care se desfăşoară în jurul nostru şi care, de­sigur, nu vor trece fără ca Romînia să nu fie ascultată în justele sale revendicări, vor fi de un mare folos pentru viitorime. Din ele vom învăţa că, ori prin ce timpuri vom trăi, armata va trebui să fie s­porită şi perfecţionată potrivit cu spo­rul anual al populaţiunei şi cu creşterea resurselor noastre economice. Vom mai învăţa iarăşi că nici o po­litică nu-i mai bună de­cît aceea care are la bază conştiinţa propriilor sale pu­teri. Pe nimeni nu te poţi bizui cînd nu eşti în stare să te aperi singur. Domnitorului Cuza. In alegerile generale din 1907, Neamul Romînesc cerea ale­gătorilor să voteze pe acela care poartă numele lui Alexandru Ion­­ Cuza, iar acum d. Cuza candidează la colegiul III de Cameră din Mehedinţi, unde s’a ales fără voia sa, marele Domnitor la 1870. D. Cuza, care n’are nici o legătură cu judeţul Mehedinţi, candidează totuşi la colegiul ţărănesc de acolo, în speranţa că va putea produce o confuzie în ca­pul sătenilor, cari îl vor vota, crezindu-l fiul Voevodului. Aceasta constitue actul de cel mai mizerabil demagogism de la care nevro­patul de la Universitatea noastră nu s’a dat în lături numai pentru a intra in Cameră. Ce exploatează d. Cuza D. A. C. Cuza a exploatat şi exploa­tează multe păcate şi multe simţiminte frumoase ale poporului nostru. In primul loc, d-sa exploatează ignoranţa mulţi­mei. D-sa şi-a dat seama că pentru a ajun­ge unde a ajuns, poate încerca ori­ce. De aici a încercat acel uriaş furt inte­lectual, plagiatul Poporaţiei. Au trebuit zece ani de scandal neîn­trerupt al d-lui Cuza şi răbdarea de benedictin a unui muncitor fără preget ca Emanuel Socor, pentru ca îndrăzne­ţul plagiator să fie dat de gît şi înfie­rat de Justiţie. Dar d. Cuza nu exploatează numai ignoranţa publică, ci şi sentimentele pa­triotice,­de care îşi bate joc, în halul cunoscut. Dar mai cu seamă exploatează d. Cuza un sentiment public, care e scump tuturor Romînilor. D. Cuza exploatează cu ,o neînfrînată neruşinare numele SPRE PAGE! Statele balcanice întârzie cu aderarea lor la propunerea guvernului francez, cu privire la convocarea unei conferinţi europene. Intîrzierea aceasta are de scop de a nu întrerupe încă răsboiul şi de a da tot înainte. In primul rînd Bulgaria ar dori mult, ca trupele sale să intre în Cons­tantinopol, pentru ca de aci ea să dic­teze condiţiunile de pace. Judecind după bravura armatei bul­gare, după siguranţa cu cari ofiţeri su­periori afirmă Intrarea lor apropiată în Capitala Bisanţului, se poate crede că a­­ceasta se va întimpla, dacă marile puteri vor admite aceasta. Se crede însă în lumea diplomatică, că statele balcanice nu vor refuza mult aderarea lor la numirea unei comisiuni europene. Aceasta pentru bunul motiv că Turcia făcînd cererea de armistiţiu şi de trata­tive de pace, s’a declarat gata să facă toate concesiunile posibile. Aceste concesiuni, se înțelege de la sine, nu mai pot fi intervenite numai în chestia reformelor, cum ar fi putut să e­­xiste înainte de răsboiu,ci în concesiuni teritoriale, care sunt azi inevitabile. Se înțelege că Romînia va avea un rol important în sînul comisiunei euro­pene, întreaga diplomaţie recunoaşte atitu­dinea demnă a Romîniei, căreia se da­­toreşte că războiul a fost mărgenit şi nu s’a prefăcut într’o conflagraţie generală. Se cuvine Romîniei o compensaţie, care e recunoscută ca dreaptă şi ca de­plin meritată. Nu mai încape vorbă, că România va şti să şi apere drepturile sale. In c­uvîntarea sa de la clubul conser­­vator-democrat, d. ministru Al. A. Bada­­reu, vorbind de programul guvernului, a dat a înţelege că prima sa datorie azi e de a veghea, şi de a fi bine pregătiţi, pentru a apara ori­cînd prestigiul şi dreptul ţărei. Și putem avea încredere că actualul guvern, va ști să-și facă datoria, ori cum­ ar fi jertfele ce se vor impune. .. OAMENI ŞI LUCRURI Meditări în sală goală In una din seri — puţin înainte de deschiderea stagiunii — ne aflam, cîţiva invitaţi, în sala teatrului naţional pentru a vedea noile decoruri executate de pic­torul Alexandrescu. Are o curioasă înfăţişare eleganta sală, în sălile cînd nu e public. Pe jumătate în lumină, pe jumătate în umbră, avînd lojile și stalurile acoperite de pînza ca­fenie, care apără de praf plușul cel ros,— repetînd ecoul vocilor cu o puture însu­tită de cît în serile cînd e plină — sa­la devine nespus de suggestivă și de in­teresantă.­ »Spectacolul* s’a desfăşurat discret — căci a fost un adevărat spectacol perin­darea tablourilor nou—decorate, proaspăt pictate de abilul scenograf — şi n’au lip­sit nici aplauzele publicului restrîns, de cîte ori sub comanda regisorului, prive­liştea se preschimba şi smulgea celor de faţă cîte o sinceră esclamaţie. In mijlocul scenei se afla.... cuşca su­­fleurului, — deşi spectacolul era mut. Viaţă din viaţa teatrului, cuşca tradi­ţională nu putea lipsi, pe semne, nici în acea seară, că să fie iluzia desăvîrşită. Dar — la dreptul vorbind — mai mult de­cît excelentele decoruri noue, acea mo­destă cuşcă singură ne predispunea la reflecţii. Rămăsese pe semne, de la re­petiţiile făcute pe scenă şi aştepta­re­ petiţiile de a doua zi , simbol etern al artei teatrale, făcută ea însă­şi din­ ilu­zie înşelătoare, fiind­că aceasta e meni­rea de fapt a sufleurului , de a face po­sibil actorilor să dea publicului iluzia cât mai deplină că trăesc şi întrupează pe nişte adevărate personagii. Ce ar deveni întreagă această meşteşugire fără unicul personagiu, care nu se vede, dar care — din umbra lui — îndrumează şi lumi­nează toate ? In nici-o dare de seamă nu se vor­­beşte de el; ba, socotim cu atit mai re­uşit spectacolul, cu cît el a fost mai pu­ţin simţit, mai puţin ghicit. E veşnica tragi-co­ medie trăită aevea, existenţa su­­fleurului şi rolul lui în arta ^dramatică modernă. ....Porţi regi şi scutieri pe scenă, Şi’n taină şopotele tale Duc doamne c’o superbă trenă Şi cavaleri turnaţi în zale. ....Priviţi o spadă ce scîntee, Artista sînul şi-l desface,— Sufleurul,—dac’ar vrea să stee întreaga tragedie tace. Aşa-l cîntă şi-l defineşte un tîg&r po­­et — domnul ’Sevastos — într’un suie poem satiric, analizînd paradoxul etern al sufleurului : ...Trec ochi ca cerul fără pată, Sau verzi ca adîncimea apii; Ingenua zimbind şi-arată, C’un gest cam indiscret, ciorapii. Avînturile ţi-s tăete. Urmezi cu ochii pagini triste, Cînd trec picioare de subrete Şi braţe goale de artiste. Nimic nu vezi — doar slove repezi, Tot cîte două ’nbrăţişate. Şi cartea, jos ai vrea s’o lepezi Şi să te’nalţi cu cuşca’n spate. Cînd toţi privesc cum se îmbină Şi-apoi cum patimi se distramă, Ne bănuesc că în surdină Se joacă’n cuşca ta o dramă. Aci imaginaţia poetului îl face erou. Dar din punctul de vedere psihologic, ne­­cesitatea sufleurului, rolul lui în legătură cu starea sufletească şi nervoasă a artis­tului, ar fi subiecte de discutat foarte pe larg şi destul de interesante. Cuşca mică, neînsemnată în aparenţă — e­ o adevărată instituţie, care nu va dispare de­cit odată cu însăşi arta scenei..... R odios I Impresii şi note din Basarabia XVI Raşcanovca.—In­­cim­itirul Răşcanov­­ca mormintele se pot clasa în 2 feluri: morminte izolate, de persoane fără nici o importanţă şi cavouri mari familiare a celor mai ilustre familii din Basarabia. Intre cele dintăi notăm la întâmplare şi în prescurtare cîte­va pietre : — loan, Maria Cristea cu fiicele Ier Palaghia și Anastasia, 1855. — Gheorghe Purcel, Elena, Dumitra, loan, Teodor, Maria, 1854. — Lupu, Pa­văl, Maria, loan, Irina, Za­­haria, Evdochia, Zamfira, 1854. — Gh. Roșea, 1877, Februarie 8. — Tasia, Neculai, Petre, Anton, Irina, Teodor, 1851. — Aici în pământ supt această piatră odihnește robul lui Dumnezeu Ionița Dacei au răposat la anul 1815, Iunie 30. — Alexandra P. Constantinovici 1830 Aug. 26-----1903 Sept. 12, Guvernul Basarabiei și Sofia Antonovna Constan­tinovici, 1840 Sept. 13—1896 Aug. 20. — Aice în pămînt odihnește robul lui Dumnezeu Ierei loan au răposat la leat 1813 Oct. 7. — 1828 Sept. 3. — Maria Teodor Chetriță născută So­­roceanu, Oct. 1821—1870 April 25. — Mih. Th. Semigradov 1879—1908. — Alex. V. Şeptelici răposat 1866 li­nie 20, cu 2 fete Ana şi Sofiica. — Aici odihneşte robul lui Dumnezei dascal loan Juncu şi... — loan, Teodor, loan, Andrei, Ecate­­rina, 1865. — 1840 Alexandru Husatiu și Maria. — Alexandru, Maria, Gheorghe Stegă­­rescu, 1849 Febr. 9. — loan, Platon Băndada, 1877 Sept 28. — Ștefan, Dumitru Boiangi, 1878 Dec. 13. •/V

Next