Opinia, octombrie 1912 (Anul 9, nr. 1702-1726)
1912-10-28 / nr. 1724
i bani Exemplara ABONAMENTE Un ac, o . „ o o 20 lei 6 I'töfflil o O 0 0 o 1© M şâ£âMl®Mffs o pi` iasi str Bh. Blirzfisi HABB@IiIlMf@lDIMOffilAf 6 bani Exemplarul ANOHTUBI Pentru Macedoneni Intre Balcani şi Pind, trăeşte, ca nişte, „Cuiburi de Vulturi“ — o populaţie românească de mai bine de un milion de suflete şi Care, timp de atâtea secole, a izbutit să ’şi păstreze, ferită de orice amestec, un neam şi o origină comună cu a noastră. Deşi rîvnită de Greci, Bulgari şi Sârbi, când succesiv, când ca astăzi de toţi deodată, această populaţie a ştiut să rămână pe vecie devotată Imperiului Otoman, învăţase, din suferinţele ei seculare, că numai sub oblăduirea glorioşilor scoborîtori ai lui Otoman, va putea duce o viaţă păzită şi de uneltirile bulgăreşti şi de aspiraţiunile nebune ale panelenismului desperat. Aromânii au socotit şi mai speră şi acum, că simbolul drapelului musulman, sabia lui Otman, cea cu două capete şi două tăişuri, protegueşte mai bine pe Cuţo-Vla’h de cit cuţitul Mafiei ciflicarilor bulgari, ori de cît speranţa unei noui purpure bizantine ale cărei reflect, ar mai putea auri Coroana Greciei moderne. Pe dealtă parte, Sublima poartă, credincioasă tradiţiunilor sale, a înţeles să lese acestor populaţiuni libertatea deplină de a se desvolta liniştit în credinţa strămoşească, recunoscîndu-le şcoalele şi bisericile ca cele mai paşnice mijloace ale acestei desvoltări. Cum vedem, între locuitorii romîni din Turcia şi monarchia sub a căreia oblăduire trăesc, există cele mai strînse legături, interesele primordiale ale celor dintîiu atîrnînd de existenţa unei Turcii puternice şi biruitoare. Din nenorocire, mersul actualului războiu în Peninsulă este departe de a satisface speranţele fraţilor noştri. Din înfrângere în înfrângere, turcii au ajuns aproape de prăpastie şi, dacă soarta armelor nu se va întoarce repede şi în mod strălucit în favoarea lor, atunci sigur este că Imperiul Otoman va fi periclitat în însuşi fundamentul său. Consecinţele unei asemenea eventualităţi, a căreia probabilităţi sporesc pe fiecare zi, vor fi din cele mai triste pentru soarta romînilor macedoneni. Lăsaţi la bunul plac al învingătorilor, lipsiţi de sprijinul puterei otomane, ocrotitoare, Cuţovlahii riscă să îndure un crud proces de desnaţionalizare, care i-ar atinge nu numai în credinţa şi naţionalitatea lor, dar chiar în averea şi viaţa lor. Perspectiva aceasta teribilă, ei o întrezăresc şi în ipoteza unui statut, care ar regula soarta populaţiunilor creştine în urma încetărei ostilităţilor de astăzi. Căci, susţin ei, în afară de sprijin de aiurea este cu neputiţă de conceput o stare de lucruri în provinciile Turciei europene care, în ipoteza victoriei Coaliţiei, să nu favorizeze pe învingători, în dauna învinşilor ori a prietenilor acestora. Punctul lor de vedere, legitim, desigur trebue să constitue pentru România obiectul unei constante preocupări. Pe lingă interesul politic de ordine generală ţara ne leagă cu ori ce schimbare s’ar încerca în Peninsulă, noi ‘Romînii, pe temeiul populaţiunei de acelaşi neam cu noi care lecreşte în Turcia europeană, avem datoria de a privighea ca, în cele ce se vor hotărî, să nu figureze nimic care ar pune pe conaţionalii noştri în stare de inferioritate faţă de ceilalţi conlocuitori creştini ai Turciei. Jertfele materiale pe care le facem de o jumătate de veac pentru ca ideea românească să nu se stingă la Pind, modul cum conaţionalii noştri de acolo au răspuns la glasul patriei mame, entuziasmul dus pînă la jertfa cu care Guţo-Vlahii s’au redeşteptat la sentimente romîneşti. —ne impun datorii şi drepturi pe care va trebui să ştim să le valorificăm, la timp, cu toată energia necesară. Conştiinţa simţimintelor noastre faţă de ei, este singura mîngîîere pe care romînii o pot avea în momentele acestea de grea cumpănă prin care trec. Ştiindu-se susţinuţi de noi, socotiţi de noi ca parte integrantă a sufletului nostru, vor putea găsi tot curagiul şi toată energia de care este trebuinţă, pentru ca acolo în Peninsulă—mai ales acum cînd apetiturile şi furia panelenică şi panslavistă au să se deslănţuiască cu îndrăzneala pe care victoria o dă naţionaliştilor brutali—să nu înceteze o singură clipă de a arde, cu aceiaşi căldură ca şi în trecut, flacăra românismului. Orice defecţiune în aceste clipe, ar însemna o scădere a drepturilor noastre. Avem aliaţi puternici şi ne bizuim mai ales pe puterile noastre. Suntem în măsură de a ne apăra toate drepturile şi de a trce toate jertfele. Hotărârea noastră nestrămutată de a nu ceda nimic din ceea ce Constitue patrimoniul naţional, trebue să fortifice speranţele Aromânilor, aşa cum, aci în Regat, dă cetăţenilor acestei ţări siguranţa că Romănia va şti să fie la înălţimea ceasului de faţă. ------ ---- Svonurile de mobilizare Există în Capitală o bandă de speculanţi « la baisse, cari pun In joc orice mijloc numai pentru a răspindi in public ştiri alarmante.Odată cu venirea actualului guvern, s’a dat un comunicat oficial, prin care s’a arătat că nu e joc de mobilizare. Ba Ceva mai mult, d. N. Xenopol, ministrul Industrial, s’a dus la adunarea Cernerilor de Comerţ şi a ficat declaraţiuni categorice, in numele guvernului, cum că ţara noastră nu va mobiliza şi nu va lua parte la conflictul armat din Balcani. In urma asigurărilor liniştitoare sais d-lui W. Xenopol, piaţa şi-a venit in fire. Bursa s'a ameliorat se pare insă că banda »baissiştilar« e nemulţumită tocmai de această ameliorară a pieţei, şi de acela su pus din nou in circulaţie sonul că ţara noastră va mobiliza. Sâmbătă şi Duminică svonul acesta a circulat cu toată insistenţa In Capitală. De mirare insă a că sa găsesc oameni cari să dea crezare unor astfel de ştiri tendenţioase. Războiul in Balcani, dacă nu e pe isprivitele, e in orice caz decis pe deplin. Apropiata încheiere a pice! este iminentă, şi cu toate acestea se mai dau crezare ştirilor de mobilizare. Legea burselor noastre prezi**tă lacuna de a nu prevede pedepse contra manoperelor frauduloase, şi numai bizuiţi pe această lacună, oamenii fără conştiinţă aruncă in public ştiri alărmante. Să sperăm însă că şi răul acesta işi va gâsi remediul. ------ilWAr«- - • £fikpl (Mfii Jorgi Cu cit trece vremea, cu atît d. N. Iorga, neconsolatul șef de „partid“ devine mai nervos și mai hărțăgos. Neputîndu-și înjgheba un partid de majori, iar cei minori fiind statornici în principii, numai cît au nevoie de nota de trecerea examenelor, d. Iorga şi-a cîntat de multă vreme isprăvitul politic. Dar cum Apostolul nu e om resemnat, încearcă să se agite şi de dincolo de mormîntul său politic. Aşa, zilele trecute a avut o ieşire, care-l va costa mult. D. Iorga, intr’un moment de totală eclipsă mintală, s’a adresat ţinut redactor al Ordinei, pe care-l credea fost elev al d-sale, cu epitetul de măgar. Pentru un profesor universitar expresia e frumoasă, dar mai frumos a fost răspunsul presupusului său fost elev, care i-a răspuns că, profesor d. Iorga nu i-a fost niciodată, singura calitate pe care i-o poate recunoaşte este aceea de fost şef politic. Redactorul în chestie a mărturisit, cu multă ruşine, că a fost partizan politic al d-lui Iorga, pe cînd era în clasa a doua de liceu... Iată unde a ajuns d. Iorga cu felul sale de a fi şi cu politica pe care o face: a atins ridicolul şi de multe ori trivialul. La noi în ţară, d. Iorga se bucură de o toleranţă prea largă. Dacă ar sta cineva să-i traducă într’o limbă străină toate elucubraţiunile şi toate sadismele, şi daca s’ar găsi peste hotare o publicaţie destul de decăzută, care să tipărească acele monstruozităţi, siguri suntem că străinătatea ar privi în chip cu totul deosebit activitatea deşănţată a Apostolului de la Văleni. Dar, se vede că, la noi, lumea are ceva mai bun de făcut decit să traducă proza Neamului Romînesc şi de aceia d. Iorga se mai poate crede om mare. Campanie electorală Nu ştiu dacă de data aceasta mai putem zice “campanie electorală“ perioadei în care se pregăteşte alegerea reprezentanţilor naţiunei în sfatul ţărei, pentru că faţă cu evenimentele externe, acest fapt este o cerinţă de acel interes înalt. Dacă în Balcani focul, care arde de cîtăva vreme, creşte mereu, de sigur că scîntei, aduse de vlnt, se abat şi asupra plaiurilor ţărei noastre, şi „interesul înnalt“ este chemat a preveni primejdia focului care ne ameninţă. Gîndul tuturor trebuie să fie preocupat de o singură ţintă, de un singur scop, care este cel mare şi cel mai sfint , este aspiraţia şi viaţa patriei. Certele politice şi tulburările interne, născute din lupta pentru putere şi întâietate, faţă cu aceste evenimente trebuiau să dispară şi au dispărut de la sine. înaintea privirilor s’a deschis prăpastia care ameninţă ziua de mîne, şi într’un moment de reculegere s’a hotărât calea cea dreaptă. Cele două partide »conservator“ şi »conservator democrat“ s’au făcut tovarăşi de luptă şi muncă stăruitoare a tuturor celor destoinici era însetată ţara. Un singur scop a însufleţit această colaborare : înlăturarea primejdiilor care ar mai putea aduce vre-o ştirbire teritoriului şi prestigiului ţărei noastre, precum şi liniştea binefăcătoare, de care se simţea atîta nevoie. Aşa s’a format actualul guvern, santinelă’ neadormită, spre a veghea şi a lupta. Acest fapt îndeplinit, urma de la sine formarea unui parlament potrivit cu menirea lui. S’a disolvat parlamentul anterior, iar în locul lui nevoia cere un parlament format din tot ce ţara ar© mai de seamă şi mai vrednic de muncă cu spor. Cu acest rost începe perioada electorală. Nu mai este deci o luptă ambiţioasă de partide şi nici o luptă de interese. Această perioadă electorală este expresia datoriei de cetăţean. De data aceasta alegerii, faţă cu evenimentele tulburi, sînt cuvîntul ţării, care aşteaptă să între în sfatul ei oamenii cei mai pricepuţi în deslegarea problemelor mari. De aceia, guvernul, astăzi departe de-a favoriza pe partizanii unuia sau altui partid, îşi echilibrează astfel acţiunea încît în parlament să între toate elementele de valoare. Guvernul de astăzi face toate sacrificiile pentru a arata ţării că sentimentele sale sunt pornite din scopul care i-a încredinţat puterea. Este destul să cercetezi listele candidaţilor, pe care cetăţenii vor şti să-i aprecieze, pentru a-ţi face convingerea deplină că ele sunt alcătuite cu multă judecată, cu multă apreciere şi cu multă nepărtenire. Nimeni nu poate să aibă măcar un pic de îndoială că, cei arătaţi de guverni ca demni de ales, îşi vor împlini cu prisosinţă menirea lor. Faţă cu acestea datoria cetăţeanului este ca să fie condus în exercitarea dreptului său de acele sentimente, cari caracterizează mîndria unui popor, chiar dacă la mijloc ar fi sacrificii personale. Prin urmare, toţi cetăţenii cari înţeleg, că în aceste vremuri avem nevoe de un parlament excepţional, toţi cetăţenii cari înţeleg că de ei atîrnă soarta acestei ţări, toţi cetăţenii cari sînt conştienţi şi mîndri de datoria lor, să dovedească aceasta, votînd lista candidaţilor guvernamentali. Justin Adaee Steagul naţional Toată presa europeană admiră atitudinea României. Repeziciunea cu care ambele partide conservatoare au căzut de acord, pentru a da ţărei, în aceste momente grele, un guvern tare, este considerată ca un act de mare patriotism. Presa mondială reproduce zilnic cuvîntările rostite, în diferite ocaziuni, de ministrul ţărei, asupra diferitelor chestiuni, ce privesc situaţia de afară, şi cea din lăuntru. Desminţirea categorică ,a svonurilor de mobilizare, a produs în străinătate efectul dorit, că România nu caută să tulbure atmosfera,—dar că este ferm hotărâtă a-și susține cu tărie revendicările sale legitime. In această privinţă, presa mondială relevă cele spuse de ministrul lucrărilor publice, care a concretizat activitatea momentană a guvernului, prin înalţarea steagului naţional, în apărarea prestigiului ţărei. In aceasta se încordează toate forţele. In aceste momente grele nu poate fi altă preocupare, decit de a veghea, şi de a fi gata, în orice clipă, în a apăra demnitatea ţărei. Dar şi în ceia ce priveşte deslegarea crizei financiare, presa mondială se declară perfect mulţumită de discursul rostit de d. ministru Xenopol. După ştirile contrazicătoare, se credea peste hotare, că România e sleită economiceşte, că recolta a fost rea, şi că în adevăr ţara trece printr’o grea criză economică. D. Xenopol a restabilit faptele. A dovedit, că bogăţia ţărei e mai abundentă ca oricînd, şi că aşteaptă numai începutul exportului pentru a fi valorificată. Pentru moment nu e decît o criză monetară şi o stagnaţiune, care va dispare curând. La aceasta trebue adăugat, că guvernul a luat o sumă de măsuri, care zilele aceste vor intra în vigoare şi care vor uşura şi stagnaţiunea de azi.’ îngrijirea situaţiei externe şi interne, e în mîini vrednice şi putem privi cu încredere viitorul. . D. OAMENI ŞI LUCRURI O ZI TRISTA Nimic nu inspiră mai multe gînduri, nimic nu învie mai multe aduceri aminte ca vederea bejăniei în ziua Sfîntului Dumitru. Se întimplă cele de mai multe ori, să cadă această... serbâtoare într’o zi foarte ursuză, de toamnă umedă, rece şi plicticoasă prin ritmul monoton al unei abundente ploi de toamnă. Şi atunci trecerea convoiurilor tradiţionale, ale mutatului, evocă prin nu ştiu ce miraculos de puternice asociaţii de idei tablouri vechi, uitate, ca şi cum le-ar reînvia din morminte învechite. In drum, fără să ai nimic de împărţit cu toate acele cotiugi încărcate, fără să-ţi aparţină nimic din tristeţea şi dezordinea lucrurilor mutate din loc în loc, simţi, cu toate aceste, un fel de duioasă tovărăşie, o ascunsă, veche şi tainică legătură,cu priveliştea ce se desfăşoară... Plouă preste toate obiectele acele, — dar nu picură numai stropii uzi şigrei, ci cad noi anuri de amintiri şi de păreri de rău... Din ce colţ al sufletului vin ? Din ce tainic instinct de solidaritate omenească răsar ? Ce te face pe tine, simplu trecător şi privitor, să vibrezi de o milă nemărturisită, de o simpatie vagă, ca şi cum ai lua parte cu simţirea la nu ştiu c© miluire obştească a unei zile fără seamăn de urâtă şi de tristă? Este puterea revederilor de demult, însoţite de reminiscenţe, decorate de privelişti, colorate de luminile şi umbrele depărtării în timp şi în spaţiu... Revezi, în atari clipe, nenumărate imagini şi întîmplări uitate. E o... strămutare îndărăt—o întoarcere într’o situaţie de care te-ai depărtat după mulţi ani de muncă şi străduinţi. Retrăeşti vremile de asprimi şi greutăţi; vremile ’ de dibuiri şi încercări—cînd, trăind încă in condiţiuni mult mai modeste, aveai, în schimb, deschisă dinaintea ta lumea nesfirşită de iluzii, de speranţe şi de ambiţiuni. ’ O mutare dintr’un loc intr’altul—atîta fu doară toată evoluarea de la rău la mai bine,—tot progresul şi toată urcarea pe scara socială, cu preţul trudei, cu jerfa vigoarei şi nerăbdării... Nu e această mutare—însuşi simbolul întregei vieţi omeneşti? Naţiuni, continente, destinări—,tot ce alcătueşte aparenta continuitate în istorie a fost numai o mutare din loc în loc: unul a plecat, altul a venit să-i fee locul. Ce a fost puternic, a slăbit; ce era dus—s’a scoborît; ce-a fost mare — a scăzut. Și mereu avură loc mutări dintr’un punct înt’altul. Iar în lumea cea mare, noi—lumi mici în felul vostru — ne mutăm într’același fel, pînă cînd vine mutarea cea deapururea, la care nu ne-am gîndit în deajuns, atunci cînd eram purtaţi în viaţă de visele şi orgoliile şi deşertăciunile noastre... ...Iată înţelesul dezordonatelor bejănii, pe care Ie vedem în trista zi de toamnă, purtate pe carele şi cotiugele greoaie, par’că ar geme subt povara pe care o poartă din loc în loc,—fără speranţă de statornicie şi de durabilitate... Rodion Cauzele psihologice ale războiululi S’ar părea că războaele n’ar fi pornite de cît din motive sociale — chestii economice sau politice. Cu toate acestea ridîcîndu-ne puţin deasupra vieţei materiale, găsim că războiul are rădăcini pornite din chiar însăşi natura omenească, din instinctele animale, care la început — cînd nu era nici vorbă de cultura sentimentelor — aceste instincte prezidau în toate. Şi dacă războiul se menţine încă pînă acum, pricina e că n’a secat tea desăvîrşire izvorul pornirei către măcel — dispoziţiile psihologiei ale bărbatului lasă de dorit. Vorbim numai de barbaţi, căci din fericire războiul e cu totul absolut apanajul lor. E prea adevărat, că la început se lupta pentru rapacitate, pentru antipatie etnică ; dar se lupta şi pentru nevoia de a-şi exercita corpul,acum erau luptele individuale care mergeau chiar pînă la moarte. Şi cine a asistat la luptele de campionat se poate convinge cît de uşor devine omul o fiară Cum că firea bărbatului — în Cazul de faţă, nu ne putem ocupa decît de el şi numai prin contrast de femee —a pornită spre combativitate, se poate observă baiatul în copilărie. Lui îi place lupta, trânta, poveştile cu eroii mari, soldaţii, tunurile etc. Cînd creşte mai mare e foarte îneîntat dacă înfăptueşte ceva prin care să-şi poată mai mult arata virilitatea de care e capabil. Un exemplu că bărbatul e mai crud prin fire, este şi faptul că unele cariere nu sunt de cît monopol absolut bărbătesc, cum e căsăpia ; nici odată nu s’a auzit de vre-o femee călău. Să nu ni se obiecteze însă, că în schimb s’au văzut femei capabile de a omorî ; căci acesta n’a pornit din dorinţa de a ucide, n’a izvorît din firea ei de femee , ci din răzbunare, din ruşine — cum e cazul cu copii, — din urmărirea unei idei mari, sfinte. In cazul din urmă intră Charlota Corday care a răpus peMarat — faimosul demagog — Vera Zasulici care a tras In generalul Trepoff. O sigură scuză s’ar găsi doară, pentrur( bărbaţi, lupta pentru viaţă, nevoia de a se nutri ca să trăiască. Acestea i-au împins adevărat la cruzimele din trecut, care prin moştenire s’au prefăcut în porniri fireşti — porniri cărora datorim încă, alarma şi groaza la care asistăm. Dar pe Ungă motivul material de combativitate, bărbaţii mai au şi un motiv pur psichic:curajul şi mîndria*. Cu femeia lucrurile s’au petrecut altfel. Psichologia ei a fost determinată cu totul de alte cauze. Pe lingă faptul că maternitatea a împedicat-o de a eşi pe cîmpul de luptă, aşa după cum a făcut bărbatul , apoi şi natura ei fizică, gusturile ei morale, cît şi ereditatea constantă, i-a format un caracter cu totul opus de al bărbatului. Femeile nu pot vedea într’un război decît pericolele, la care se expun ai săi — ori cît de drepte ar fi pricinile lui. Aceasta în privinţa materială. Cît priveşte partea sufletească, nu s’ar putea zice că mîndria și curajul ar fi oprit-o de a deveni și ea războinică. Femeea e curajoasă , dar curajul ei e de o natură deosebită de cît a bărbatului. Ea sufere fără a se plinge — și aceasta e un mare curaj. In durerile mici, într’adevăr, s’ar părea că nu are nici o tărie. In cele mari însă — dureri fizice şi sufleteşti — ea a dat dovezi de o putere de stăpînire, de care bărbatul nu este capabil. Afară de aceasta caracteristica femeei este tocmai altruismul, care, pleacă din natura ei de mamă; căci sentimentul matern, prin extindere devine un sentiment puternic şi pentru ceilalţi din jurul ei — sferă ce se măreşte cu cît conştiinţa ei este mai luminată. Caracteristica bărbatului însă, este egoismul. Cu toate acestea aceiaşi calitate îmbracă cu totul alt caracter dacă se schimbă după sexe. O femee egoistă e un monstru; un barbat egoist e tipul omului fără cultură numai.