Opinia, octombrie 1912 (Anul 9, nr. 1702-1726)

1912-10-28 / nr. 1724

i bani Exemplara ABONAMENTE Un ac, o . „ o o 20 lei 6 I'töfflil o O 0 0 o 1© M şâ£âMl®Mffs o pi` iasi str Bh. Blirzfisi HAB­­B@IiIlMf@l­DIMOffilAf 6 bani Exemplarul ANOHTUBI Pentru Macedoneni Intre Balcani şi Pind, trăeşte, ca nişte, „Cuiburi de Vulturi“ — o populaţie româ­nească de mai bine de un milion de suflete şi Care, timp de atâtea secole, a izbutit să ’şi păstreze, ferită de orice a­­mestec, un neam şi o origină comună cu a noastră. Deşi rîvnită de Greci, Bulgari şi Sârbi, când succesiv, când ca astă­zi de toţi de­odată, această populaţie a ştiut să ră­mână pe vecie devotată Imperiului Oto­man, învăţase, din suferinţele ei seculare, că numai sub oblăduirea glorioşilor sco­­borîtori ai lui Otoman, va putea duce o viaţă păzită şi de uneltirile bulgăreşti şi de aspiraţiunile nebune ale panelenismului desperat. Aromânii au socotit şi mai speră şi acum, că simbolul drapelului musul­man, sabia lui Otman, cea cu două ca­pete şi două tăişuri, protegueşte mai bi­ne pe Cuţo-Vla’h de cit cuţitul Mafiei ciflicarilor bulgari, ori de cît speranţa u­­nei noui purpure bizantine ale cărei re­flect, ar mai putea auri Coroana Greciei moderne. Pe de­altă parte, Sublima poartă, cre­dincioasă tradiţiunilor sale, a înţeles să lese acestor populaţiuni libertatea deplină de a se desvolta liniştit în credinţa stră­moşească, recunoscînd­u-le şcoalele şi bi­sericile ca cele mai paşnice mijloace ale acestei desvoltări. Cum vedem, între locuitorii romîni din Turcia şi monarchia sub a căreia oblă­duire trăesc, există cele mai strînse legă­turi, interesele primordiale ale celor din­­tîiu atîrnînd de existenţa unei Turcii pu­ternice şi biruitoare. Din nenorocire, mersul actualului răz­­boiu în Peninsulă este departe de a sa­tisface speranţele fraţilor noştri. Din în­frângere în înfrângere, turcii au ajuns a­proape de prăpastie şi, dacă soarta ar­melor nu se va întoarce repede şi în mod strălucit în favoarea lor, atunci si­gur este că Imperiul Otoman va fi pe­riclitat în însuşi fundamentul său. Consecinţele unei asemenea eventuali­tăţi, a căreia probabilităţi sporesc pe fie­care zi, vor fi din cele mai triste pentru soarta romînilor macedoneni. Lăsaţi la bunul plac al învingătorilor, lipsiţi de spri­jinul puterei otomane, ocrotitoare, Cuţo­vlahii riscă să îndure un crud proces de desnaţionalizare, care i-ar atinge nu numai în credinţa şi naţionalitatea lor, dar chiar în averea­ şi viaţa lor. Perspectiva aceasta teribilă, ei o între­zăresc şi în ipoteza unui statut, care ar regula soarta populaţiunilor creştine în urma încetărei ostilităţilor de astă­zi. Căci, susţin ei, în afară de sprijin de aiurea este cu neputiţă de conceput o stare de­­ lucruri în provinciile Turciei europene care, în ipoteza victoriei Coaliţiei, să nu favorizeze pe învingători, în dauna învin­şilor ori a prietenilor acestora. Punctul lor de vedere, legitim, de­sigur trebue să constitue pentru România o­­biectul unei constante preocupări. Pe lingă interesul politic de ordine ge­nerală ţara ne leagă cu ori ce schimbare s’ar încerca în Peninsulă, noi ‘Romînii, pe temeiul populaţiunei de acelaşi neam cu noi care lecreşte în Turcia eu­ropeană, avem datoria de a privighea ca, în cele ce se vor hotărî, să nu figureze nimic care ar pune pe conaţionalii noş­tri în stare de inferioritate faţă de cei­lalţi conlocuitori creştini ai Turciei. Jertfele materiale pe care le facem de o jumătate de veac pentru ca ideea româ­nească să nu se stingă la Pind, modul cum conaţionalii noştri de acolo au răs­puns la glasul patriei mame, entuziasmul dus pînă la jertfa cu care Guţo-Vlahii s’au redeşteptat la sentimente romîneşti. —ne impun datorii şi drepturi pe care va trebui să ştim să le valorificăm, la timp, cu toată energia necesară. Conştiinţa simţimintelor noastre faţă de ei, este singura mîngîîere pe care­­­ romînii o pot avea în momentele acestea de grea cumpănă prin care trec. Ştiindu-se susţinuţi de noi, socotiţi de noi ca parte integrantă a sufletului nos­tru, vor putea găsi tot curagiul şi toată energia de care este trebuinţă, pentru ca acolo în Peninsulă—mai ales acum cînd apetiturile şi furia panelenică şi pansla­­vistă au să se deslănţuiască cu îndrăz­neala pe care victoria o dă naţionalişti­lor brutali—să nu înceteze o singură cli­pă de a arde, cu aceiaşi căldură ca şi în trecut, flacăra românismului. Ori­ce defecţiune în aceste clipe, ar însemna o scădere a drepturilor noastre. Avem aliaţi puternici şi ne bizuim mai ales pe puterile noastre.­­ Suntem în mă­sură de a ne apăra toate drepturile şi de a trce toate jertfele. Hotărârea noastră nestrămutată de a nu ceda nimic din ceea ce Constitue patri­moniul naţional, trebue să fortifice spe­ranţele Aromânilor, aşa cum, aci în Re­gat,­ dă cetăţenilor acestei ţări siguranţa că Romănia va şti să fie la înălţimea ceasului de faţă. ------ ----­ Svonurile de mobilizare Există în Capitală o bandă de speculanţi « la baisse, cari pun In joc orice mijloc numai pentru a răspindi in public ştiri alarman­­te.Odată cu venirea actualului gu­­vern, s’a dat un comunicat oficial, prin care s’a arătat că nu e joc de mobilizare. Ba Ceva mai mult, d. N. Xenopol, ministrul Industrial, s’a dus la a­­dunarea Cernerilor de Comerţ şi a ficat declaraţiuni categorice, in numele guvernului, cum că ţara noastră nu va mobiliza şi nu va lua parte la conflictul armat din Balcani. In urma asigurărilor liniştitoa­re sais d-lui W. Xenopol, piaţa şi-a venit in fire. Bursa s'a ameliorat se pare insă că banda »baissişti­­lar« e nemulţumită tocmai de a­­ceastă ameliorară a pieţei, şi de acel­a su pus din nou in circula­ţie s­onul că ţara noastră va mo­biliza. Sâmbătă şi Duminică svonul ace­sta a circulat cu toată insistenţa In Capitală. De mirare insă a că sa găsesc oameni cari să dea crezare unor astfel de ştiri tendenţioase. Răz­boiul in Balcani, dacă nu e pe is­­privitele, e in orice caz decis pe deplin. Apropiata încheiere a pice! este iminentă, şi cu toate acestea se mai dau crezare ştirilor de mobi­lizare. Legea burselor noastre pre­zi**tă lacuna de a nu prevede pe­depse contra manoperelor frau­duloase, şi numai bizuiţi pe a­­ceastă lacună, oamenii fără con­ştiinţă aruncă in public ştiri a­­lărmante. Să sperăm însă că şi răul acesta işi va gâsi remediul. ------ilWAr«- - • £fikpl (Mfii Jorgi Cu cit trece vremea, cu atît d. N. Iorga, neconsolatul șef de „partid“ devine mai nervos și mai hărțăgos. Neputîndu-și înjgheba un partid de majori, iar cei minori fiind statornici în principii, nu­mai cît au nevoie de nota de trecerea examenelor, d. Iorga şi-a cîntat de multă vreme isprăvitul politic. Dar cum Apos­tolul nu e om resemnat, încearcă să se agite şi de dincolo de mormîntul său po­litic. Aşa, zilele trecute a avut o ieşire, care-l va costa mult. D. Iorga, intr’un moment de totală eclipsă mintală, s’a adresat ţi­nut redactor al Ordinei, pe care-l credea fost elev al d-sale, cu epitetul de măgar. Pentru un profesor universitar expresia e frumoasă, dar mai frumos a fost răs­punsul presupusului său fost elev, care i-a răspuns că, profesor d. Iorga nu i-a fost nici­odată, singura calitate pe care i-o poate recunoaşte este aceea de fost şef politic. Redactorul în chestie a mărturi­sit, cu multă ruşine, că a fost partizan politic al d-lui Iorga, pe cînd era în clasa a doua de liceu... Iată unde a ajuns d. Iorga cu felul­­ sale de a fi şi cu politica pe care o face: a atins ridicolul şi de multe ori trivialul. La noi în ţară, d. Iorga se bucură de o toleranţă prea largă. Dacă ar sta cine­va să-i traducă într’o limbă străină toate elucubraţiunile şi toate sadismele, şi daca s’ar găsi peste hotare o publicaţie destul de decăzută, care să tipărească acele mon­struozităţi, siguri suntem că străinătatea ar privi în chip cu totul deosebit activi­tatea deşănţată a Apostolului de la Vă­leni. Dar, se vede că, la noi, lumea are ceva mai bun de făcut de­cit să traducă proza Neamului Romînesc şi de aceia d. Iorga se mai poate crede om mare. Campanie electorală Nu ştiu dacă de data aceasta mai pu­tem zice “campanie electorală“ perioa­dei în care se pregăteşte alegerea repre­zentanţilor naţiunei în sfatul ţărei, pen­tru că faţă cu evenimentele externe, a­­cest fapt este o cerinţă de acel interes înalt. Dacă în Balcani focul, care arde de cîtă­va vreme, creşte mereu, de sigur că scîntei, aduse de vlnt, se abat şi asupra plaiurilor ţărei noastre, şi „interesul în­­nalt“ este chemat a preveni primejdia focului care ne ameninţă. Gîndul tuturor trebuie să fie preocupat de o singură ţintă, de un singur scop, care este cel mare şi cel mai sfint , este aspiraţia şi viaţa patriei. Certele po­litice şi tulburările interne, născute din lupta pentru putere şi întâietate, faţă cu aceste evenimente trebuiau să dispară şi au dispărut de la sine. înaintea privirilor s’a deschis prăpas­tia care ameninţă ziua de mîne, şi în­­tr’un moment de reculegere s’a hotărât calea cea dreaptă. Cele două partide »conservator“ şi »conservator democrat“ s’au făcut tova­răşi de luptă şi muncă stăruitoare a tu­turor celor destoinici era însetată ţara. Un singur scop a însufleţit această cola­borare : înlăturarea primejdiilor care ar mai putea aduce vre-o ştirbire teritoriu­lui şi prestigiului ţărei noastre, precum şi liniştea bine­făcătoare, de care se sim­ţea atîta nevoie. Aşa s’a format actualul guvern, santi­nelă’ neadormită, spre a veghea şi a lupta. Acest fapt îndeplinit, urm­a de la sine formarea unui parlament potrivit cu me­nirea lui. S’a disolvat parlamentul ante­rior, iar în locul lui nevoia cere un par­lament format din tot ce ţara ar© mai de seamă şi mai vrednic de muncă cu spor. Cu acest rost începe perioada electo­rală. Nu mai este deci o luptă ambiţioasă de partide şi nici o luptă de interese. Această perioadă electorală este expresia datoriei de cetăţean. De data aceasta alegerii­, faţă cu eve­nimentele tulburi, sînt cuvîntul ţării, care aşteaptă să între în sfatul ei oamenii cei mai pricepuţi în deslegarea problemelor mari. De aceia, guvernul, astăzi departe de-a favoriza pe partizanii unuia sau altui par­tid, îşi echilibrează astfel acţiunea în­cît în parlament să între toate elementele de valoare. Guvernul de astăzi face toate sacrificiile pentru a arata ţării că senti­mentele sale sunt pornite din scopul care i-a încredinţat puterea. Este destul să cercetezi listele candi­daţilor, pe care cetăţenii vor şti să-i apre­cieze, pentru a-ţi face convingerea de­plină că ele sunt alcătuite cu multă ju­decată, cu multă apreciere şi cu multă nepărtenire. Nimeni nu poate să aibă mă­car un pic de îndoială că, cei arătaţi de guverni ca demni de ales, îşi vor împlini cu prisosinţă menirea lor. Faţă cu acestea datoria cetăţeanului este ca să fie condus în exercitarea drep­tului său de acele sentimente, cari carac­terizează mîndria unui popor, chiar dacă la mijloc ar fi sacrificii personale. Prin urmare, toţi cetăţenii cari înţeleg, că în aceste vremuri avem nevoe de un parlament excepţional, toţi cetăţenii cari înţeleg că de ei atîrnă soarta acestei ţări, toţi cetăţenii cari sînt conştienţi şi mîndri de datoria lor, să dovedească aceasta, votînd lista candidaţilor guvernamentali. Justin Adaee Steagul naţional Toată presa europeană admiră atitu­dinea României. Repeziciunea cu care ambele partide conservatoare au căzut de acord, pentru a da ţărei, în aceste momente grele, un guvern tare, este con­siderată ca un act de mare patriotism. Presa mondială reproduce zilnic cu­­vîntările rostite, în diferite ocaziuni, de ministrul ţărei, asupra diferitelor chesti­uni, ce privesc situaţia de afară, şi cea din lăuntru. Desminţirea categorică ,a svon­urilor de mobilizare, a produs în străinătate efec­tul dorit, că România nu caută să tul­bure atmosfera,—dar că este ferm hotă­râtă a-și susține cu tărie revendicările sale legitime. In această privinţă, presa mondială re­levă cele spuse de ministrul lucrărilor publice, care a concretizat activitatea momentană a guvernului, prin înalţarea steagului naţional, în apărarea prestigiu­lui ţărei. In aceasta se încordează toate forţele. In aceste momente grele nu poate fi altă preocupare, de­cit de a veghea, şi de a fi gata, în ori­ce clipă, în a apăra dem­nitatea ţărei. Dar şi în ceia ce priveşte deslegarea crizei financiare, presa mondială se de­clară perfect mulţumită de discursul ros­tit de d. ministru Xenopol. După ştirile contrazicătoare, se credea peste hotare, că România e sleită eco­­nomiceşte, că recolta a fost rea, şi că în adevăr ţara trece printr’o grea criză economică. D. Xenopol a restabilit faptele. A do­vedit, că bogăţia ţărei e mai abundentă ca ori­cînd, şi că aşteaptă numai în­ceputul exportului pentru a fi valorificată. Pentru moment nu e decît o criză mo­netară şi o stagnaţiune, care va dispare curând. La aceasta trebue adăugat, că guver­nul a luat o sumă de măsuri, care zilele aceste vor intra în vigoare şi care vor uşura şi stagnaţiunea de azi.’ îngrijirea situaţiei externe şi interne, e în mîini vrednice şi putem privi cu în­credere viitorul. . D. OAMENI ŞI LUCRURI O ZI TRISTA Nimic nu inspiră mai multe gînduri, nimic nu învie mai multe aduceri aminte ca vederea bejăniei în ziua Sfîntului Du­mitru. Se întimplă cele de mai multe ori, să cadă această... serbâtoare într’o zi foarte ursuză, de toamnă umedă, rece şi plic­ticoasă prin ritmul monoton al unei a­­bundente ploi de toamnă. Şi atunci tre­cerea convoiurilor tradiţionale, ale muta­tului, evocă prin nu ştiu ce miraculos de puternice asociaţii de idei tablouri vechi, uitate, ca şi cum le-ar reînvia din mor­minte învechite. In drum, fără să ai nimic de împărţit cu toate acele cotiugi încărcate, fără să-ţi aparţină nimic din tristeţea şi dezordinea lucrurilor mutate din loc în loc, simţi, cu toate aceste, un fel de duioasă tovărăşie, o ascunsă, veche şi tainică legătură,cu priveliştea ce se desfăşoară... Plouă preste toate obiectele acele, — dar nu picură numai stropii uzi şi­­grei, ci cad noi anuri de amintiri şi de pă­reri de rău... Din ce colţ al sufletului vin ? Din ce tainic instinct de solidaritate omenească răsar ? Ce te face pe tine, simplu trecă­tor şi privitor, să vibrezi de o milă ne­mărturisită, de o simpatie vagă, ca şi cum ai lua parte cu simţirea la nu ştiu c© miluire obştească a unei zile fără sea­măn de urâtă şi de tristă? Este puterea revederilor de demult, în­soţite de reminiscenţe, decorate de pri­velişti,­­ colorate de luminile şi umbrele depărtării în timp şi în spaţiu... Revezi, în atari clipe, nenumărate ima­gini şi întîmplări uitate. E o... strămutare îndărăt—o întoarcere într’o situaţie de care te-ai depărtat după mulţi ani de muncă şi străduinţi. Retrăeşti vremile de asprimi şi greutăţi; vremile ’ de dibuiri şi încercări—cînd, trăind încă in condiţiuni mult mai modeste, aveai, în schimb, deschisă dinaintea ta lumea nesfirşită de iluzii, de speranţe şi de ambiţiuni. ’ O mutare dintr’un loc intr’altul—atîta fu doară toată evoluarea de la rău la mai bine,—tot progresul şi toată urcarea pe scara socială, cu preţul trudei, cu jerfa vigoarei şi nerăbdării... Nu e această mutare—însu­şi simbolul întregei vieţi omeneşti? Naţiuni, conti­nente, destinări—,tot ce alcătueşte apa­renta continuitate în istorie a fost numai o mutare din loc în loc: unul a plecat, altul a venit să-i fee locul. Ce a fost pu­ternic, a slăbit; ce era dus—s’a scoborît; ce-a fost mare — a scăzut. Și mereu a­­vură loc mutări dintr’un punct înt’altul. Iar în lumea cea mare, noi—lumi mici în felul vostru — ne mutăm într’același fel, pînă cînd vine mutarea cea deapuru­­rea, la care nu ne-am gîndit în deajuns, atunci cînd eram purtaţi în viaţă de vi­sele şi orgoliile şi deşertăciunile noastre... ...Iată înţelesul dezordonatelor bejănii, pe care Ie vedem în trista zi de toamnă, purtate pe carele şi cotiugele greoaie, par’că ar geme subt povara pe care o poartă din loc în loc,—fără speranţă de statornicie şi de durabilitate... Rodion Cauzele psihologice ale războiululi S’ar părea că războaele n’ar fi por­nite de cît din motive sociale — chestii economice sau politice. Cu toate acestea ridîcîndu-ne puţin deasupra vieţei materiale, găsim că răz­boiul are rădăcini pornite din chiar în­săşi natura omenească, din instinctele a­­nimale, care la început — cînd nu era nici vorbă de cultura sentimentelor — a­­ceste instincte prezidau în toate. Şi dacă războiul se menţine încă pînă acum, pricina e că n’a secat tea desă­­vîrşire izvorul pornirei către măcel — dispoziţiile psihologiei ale bărbatului lasă de dorit. Vorbim numai de barbaţi, căci din fe­ricire războiul e cu totul absolut apana­jul lor. E prea adevărat, că la început se lup­­ta pentru rapacitate, pentru antipatie et­nică ; dar se lupta şi pentru nevoia de a-şi exercita corpul,a­cum erau luptele individuale care mergeau chiar pînă la moarte. Şi cine a asistat la luptele de campi­onat se poate convinge cît de uşor de­vine omul o fiară Cum că firea bărbatului — în Cazul de faţă, nu ne putem ocupa de­cît de el şi numai prin contrast de femee —­a pornită spre combativitate, se poate ob­servă baiatul în copilărie. Lui îi place lupta, trânta, poveştile cu eroii mari, sol­daţii, tunurile etc. Cînd creşte mai mare e foarte îneîn­­tat dacă înfăptueşte ceva prin care să-şi poată mai mult arata virilitatea de care e capabil. Un exemplu că bărbatul e mai crud prin fire, este şi faptul că unele cariere nu sunt de cît monopol absolut bărbă­tesc, cum e căsăpia ; nici odată nu s’a auzit de vre-o femee călău. Să nu ni se obiecteze însă, că în schimb s’au văzut femei capabile de a omorî ; căci acesta n’a pornit din dorinţa de a ucide, n’a izvorît din firea ei de femee , ci din răz­bunare, din ruşine — cum e cazul cu copii, — din urmărirea unei idei mari, sfinte. In cazul din urmă intră Charlota Cor­­day care a răpus pe­­Marat — faimosul demagog — Vera Zasulici care a tras In generalul Trepoff. O sigură scuză s’ar găsi doară, pen­trur( bărbaţi, lupta pentru viaţă, ne­voia de a se nutri ca să trăiască. Aces­tea i-au împins adevărat la cruzimele din trecut, care prin moştenire s’au prefă­cut în porniri fireşti — porniri cărora datorim încă, alarma şi groaza la care asistăm. Dar pe Ungă motivul material de com­bativitate, bărbaţii mai au şi un motiv pur psichic:­­curajul şi mîndria*. Cu femeia lucrurile s’au petrecut alt­fel. Psichologia ei a fost determinată cu totul de alte cauze. Pe lingă faptul că maternitatea a împedicat-o de a eşi pe cîmpul de luptă, aşa după cum a făcut bărbatul , apoi şi natura ei fizică, gus­turile ei morale, cît şi ereditatea cons­tantă, i-a format un caracter cu totul o­­pus de al bărbatului. Femeile nu pot vedea într’un război­ decît pericolele, la care se expun ai săi — ori cît de drepte ar fi pricinile lui. Aceasta în privinţa materială. Cît priveşte partea sufletească, nu s’ar putea zice că mîndria și curajul ar fi oprit-o de a deveni și ea războinică. Fe­­meea­ e curajoasă , dar curajul ei e de o natură deosebită de cît a bărbatului. Ea sufere fără a se plinge — și aceasta e un mare curaj. In durerile mici, într’adevăr, s’ar pă­rea că nu are nici o tărie. In cele mari însă — dureri fizice şi sufleteşti — ea a dat dovezi de o putere de stăpînire, de care bărbatul nu este capabil. Afară de aceasta caracteristica femeei este tocmai altruismul, care, pleacă din natura ei de mamă; căci sentimentul matern, prin extindere devine un senti­ment puternic şi pentru ceilalţi din ju­rul ei — sferă ce se măreşte cu cît con­ştiinţa ei este mai luminată. Caracteristica bărbatului însă, este e­­goismul. Cu toate acestea aceiaşi calitate îm­bracă cu totul alt caracter dacă se schim­bă după sexe. O femee egoistă e un monstru; un barbat egoist e tipul omului fără cultură numai.

Next