Opinia, octombrie 1913 (Anul 10, nr. 1999-2023)

1913-10-26 / nr. 2020

BANI ABONAMENTE Un an ... 20 lei 6 luni ... 10 lei ANUNŢURI Un rând pag. III, Ci­t. » I» » IV, 40» to­m. " ; Adulsdstraţia : laşi, str. Gra. Mîrsaaop 17 Sub direcţiunea unui Comitet Anul X No. 2020-Sîmbătă 26 Octomb. 1913 CRONICA UN DIMITRIE ilustru Unui căruia se pare că-i aduce noroc tagrata serbătoare a Sfîntului Dumitru este genialul istoric şi fost Domnitor al Moldovei, Dimitrie Cantemir. Iniţiativa de a i se ridica un monu­ment în foasta lui Capitală a prins te­­meiu şi nu peste multă vreme se pare că ea va fi un fapt îndeplinit. Dimitrie Cantemir nu are nicăiri un simbol de amintire, de nemurire, — iată ceva într’adevăr simbolic şi caracteristic. Un domnitor bogat în fapte; dar — lucru nespus mai rar şi mai de admirat — un scriitor de geniu într’o vreme în care cultura generală a ţării era rudimen­tară , un enciclopedist în accepţiunea largă a cuvîntului, — căci la noi cronica­rii fecunzi şi versaţi în toate cunoştinţele corespund, istoriceşte şi literariceşte, cla­sei de enciclopedişti cari au ilustrat Franţa tot în acel bogat secol al XVlII-lea, con­temporani şi unii şi alţii ai Caterinei a doua şi ai lui Petru cel Mare. Dimitrie Cantemir nu este acel despre care Eminescu va scrie mai tîrziu în »Epigonii" versul de evocare: Cantemir, croind la planuri din cuţite şi pahare Ci este acel care şi-a dobîndit — între Constantin Cantemir şi Antioh Cantemir o vază pur literară, o faimă mondială, fiiind preţuit în centre europene. Un eru­dit cu vaste orizonturi, un scriitor despre care cu dreptate scrie d. Ion Botez — incidentul Intr’o esenisie istorică — în ultimul număr al »Vieţii Romîneşti* : »Cînd în mîndria noastră de popor neo­latin, căutăm In trecut nume mari pe cîmpuri de războae glorioase, ori în iz­­voadele bătrîne, nu găsim nici unul din această epocă, de cînd cantemir s’a dus.“ De aceea nu ne putem mira In dea­­juns că o asemenea figură, unică în felul ei — căci aparţine unui Voevod şi unui ilustru literat in acelaş timp — a trebuit să aştepte atît de multă vreme partea ei de nemurire.* Nu într’o cronică fără alte pretenţii de cît o clipă de actualitate, vom înşira nomenclatura bogatei colecţiuni de scrieri ale lui Cantemir, începînd de la lucrările istorice propriu zise, pănă la acele asupra filosofiei, religiunii şi muzicei. Vom sta­tornici, mai curînd, oare­care asemănare Intre unele însemnate momente din viaţa şi domnia lui şi Intre evenimentele de astăzi. Aşa bună­oară este caracteristic de a­­rgintit că în potriva islamizmului a tot puternic s’a produs o sforţare de eman­cipare a lamei creştine, respectiv a celei slave. Aci se găseşte o explicaţie a su­bitei schimbări de front din partea dom­nitorului Cantemir, crescut în Capitala Turciei, cunoscut dintru intăiu ca prieten devotat al împărăţiei otomane. » ..Turcii — scrie Cantemir — n’au res­pectat tratatul încheiat de predecesorul nostru Bogdan, prin care ţara se obligă a plăti Sultanului numai 4000 galbeni, 40 cai şi 24 şoimi pe an şi au Introdus în Ţara Moldovei tot felul de asupriri, dărămînd sau ocupînd cetăţile ei, învoind Tătarilor a o prada, luind în robie pe fiii şi soţiile noastre spre a-şi face rîs de ele, sporind pe fiece zi tributul pănă la aşa grad, îneît a devenit cu neputinţă de răspuns, noi ne-am unit cu împăratul milostiv şi credincios al Rusiei Petru A­­lexievici, care a ridicat arma spre a mîntui pe creştini din jugul robiei ma­homedane...“ Cine ar dori să cunoască de-aproape şi în toate amănunţimile starea Principa­­telor Romîne şi a Moldovei în deosebi, pe acea vreme, n’ar putea ceti nimic mai cu folos decît opera lui Cantemir „Des­crierea Moldovei“ şi cu deosebire capito­­telele întitulate »Pentru ocărmuirea stă­­pînirei Moldovei* ; »Pentru obiceiurile cele vechi şi cele m­oi la punerea Domnilor*; »pentru scoaterea şi mazilirea Domnilor*; »pentru birul şi darul ce dă Moldova porţei Otomane*. Alianţa lui Cantemir cu Ţarul într’un moment de strâmtorare— amintind oare cum m­omentul de mai tîrziu, din 1877— s'a făcut pe temeiul unui tratat în regulă din care amintim cîteva condiţiuni: »Ţara Moldovei cu Nistrul să-i fie ho­tarul şi cu toate cetăţile tot a Moldovei să fie !... „Bir să nu dee ţara nici un ban. ,Pre Domn să nu-l mazilească împă­ratul până la moarte şi pe urmă din fiii tai să fie, pre carele şi-ar alege ţara­.Neamul tai să nu iasă din domnie ; numai cînd s’ar haini, sau cînd şi-ar le­păda legea, atuncea acela să lipsească şi să puie din fraţii lui. ...Pre boeri să nu-i mazilească domnul ptnă la moarte sau cu mare vină să-i scoată. ». .Zece mii de oaste să fie tot gata în ţară şi împărăţia să le dee lefe din vis­­teria împărătească, din Stoliţă. ,Din Mosksli să nu se amestece în boeriile Moldovei, nici să se însoare în ţară, nici moşii să nu cumpere. . ...»Cătră aceste­a au dat şi uită de domnie să se scrie mai de cinste şi mai de sus după cum se scriu Domnii acum ; era aşa era : Semnatul Domn al ţerei Moldovei, Samoderjeţin (adecă singur stăpînitor) şi Vonegatoriu (adecă prieten) ţărei Moskiceşti ; era un rob supus, care acest nume este puţin vareea mai de gios decît a unui Crain, care se cheamă latineşte serenissimus, eară sloveneşte Presdielnise, eară leşeşte Esm­osfiinţunii. Aşa i-au dat tită împăratul, Intr’acest chip ca să scrie Domnii Moldovii“. E adevarat că, în potriva prevederii, avea să vină dezastrul. Infrîngerea Ru­şilor la Stănileşti nevoi pe Dimitrie Can­temir să fugă în Rusia, pentru a nu se mai reîntoarce. Dar soarta lui şi cugetul lui aparţin Moldovei, căreia îi consacră atîtea vo­lume de conştiincioase şi documentate cercetări. Imortalizarea din partea Iaşului — foasta lui Capitală—va fi un act de re­cunoştință și de patriotism luminat.R. NOTA ZILEI Mizericordie. Pseudonimul O (zero) publică în ,Cu­­vîntul* sub titlul »exemple rele* și în li­tere cursive un articol în adevăr mizeri­­cordios, care ar smulge lacrimi... de cro­codil cetitorilor. «De la începutul colaborărei se simte o depri­­mare în rîndurile conservatoare și încă o de­primare de acele care apasă dureros... «...Un apăsător lucru, impunerea unei colabo­­rări cu elemente care te compromit te degra­dează, te umilesc pentru ca ele să se ridice din moreila în care...* ...în care mocirlă ar dori foarte mult să se bălăcească adversarii guvernului şi ai colaborării... «Şeful actual al guvernului urmează după un P. P. Carp de la care n’a văzut asemenea com­binaţii neînţelese* ...dacă e vorba de combinaţii, în ade­văr lăcrimătorii „Cuvîntului* Ie găsesc neînţelese, cînd se fac... fără dînşii — O, mizericordie ! POLITICE In jurul reformelor Ziarele caută să scoată în relief nepotrivirea ce există între vor­bele şi faptele corifeilor liberali, a­­tunci cînd ei se transformă în criti­cii stărei actuale de lucruri şi pre­conizează reforme radicale, pentru remediarea acestei stări de lucruri. Evident că dintr’un anumit punct de vi­dere, atacurile ziarelor sunt îndreptăţite. Cînd d. Costinescu emite revolu­ţionara teorie că pămîntul trebue să fie al acelor ce-l muncesc, îi se răspunde, cu drept cuvînt, că a­­cest lucru l’a împrumutat din doc­trina socialistă, dar în mod incom­­plect. Acea doctrină perde ca și fabricele, minele etc. tot a celor ce muncesc trebuie să fie. Or, d. Cos­tinescu, care ie un mare industri­aș, tocmai această parte a doctri­nei sociale a uitat’o. De aseminea cînd d. Tom­a Ste­­lian subliniază faptul că proprie­tarii n’au voit să dea de bună vo­ie izlazuri şi că deci principiul ex­propriere! silite ie absolut necesar, şi se răspunde cu mult temei că acelaş d. Stelian a fost pentru ex­ propiarea silită şi cu ocazia ches­tiune­­i ziarurilor, dar că, imediat ce s’a renunţat la principiul expro­priere!, d. Stelian a fost printre cei dintăi care au refuzat să dea islazuri. Cum am spus. Atacurile ziarelor sunt legitime atîtă vreme, însă, cît prin ele se tinde a se dovedi ne­potrivire între vorba şi fapta la u­­nii corifei liberali. Se face însă o greşală cînd se crede că sublinie­rea acestor fapte constitue un argu­ment în potriva reformelor în sine. In privinţa acestor reforme pu­ţin importă sinceritatea convinge­rilor unor individualităţi. Oportu­nismul la unii politiciani poate cite odată să facă bine, după cum poate să şi strice. In cazul de faţă acest oportunism este bine venit. Reformele ce se preconizează ac­tualmente izvoresc din nevoi a­­dînci, ele se impun minţei tuturor din cauza stărei precare a lucrurilor de astăzi. Nu este om politic care să ştie a privi departe şi să ştie a se dezbrăcă de interesul individu­al, şi să nu recunoască că o modi­ficare în bine se impune. Că în rîndurile celor convinşi se găsesc şi unii care vin din motive de oportunitate, asta nu modifică întru nimica situaţia. Reformele se impun—și desigur că vor fi realizate—fără ca, pentru moment, să se poată afirma care va fi modalitatea. MICI POLEMICI Sfântul Dumitru bate la uşă, dar Bulgarii par’d tot nu cred că se mută definitiv din Cadrilater... * „Facla“ de om­ îl numeşte, aşa tam­­nisam, pe profesorul A. C. Caza „escroc universitar“. Credem cu neputinţă ca economistul să nu ceară înaintea juraţilor cuvenita reparaţie şi... explicaţie. * La procesul din Kiev cearta exper­ţilor se învîrteşte mai cu seamă în jurul cărţii Cabbala din literatura ebraică. ...O afacere de cabală este întreg pro­­ cesul.* Pe masa redacţiei găsim mereu recla­maţii privitoare la neridicarea gunoaie­lor. Şeful serviciului este d. Donici, aşa că amintim reclamanţilor vechea strofă : Dacă ai vr’o judecată, Mergi la Donici de­ o erată. , ,Cuvîntul“ ne caută pricină pentru an­a de prisos, pe care ni ia dăruit co­rectorul. In acelaşi număr „Cuvînt­ul“ scrie: „îi ardea timplele“, „fructul păcatului şi a iubirii“ , „ne desparte două lumi... A!...* Se proiectează o societate în Iaşi pen­tru întreţinerea mormintelor... Intr’un oraş—ţintirim ca al nostru lu­crul e natural...* Albia Bahluiului cere din nou vr’o 18000 de lei cheltueli. Ce de-a parale zvîrlite în glod! * Un specialist în boli de urechi scrie despre fraţii Feuerman. Bieţii concertişti geniali! Lor le trebue urechile cele mai sănătoase din public, nu specialitate de urechi bolnave. ECOURI Două valori.—Deschiderea canalului Panama, care va ridica expanziunea e­­conomică a Statelor Unite, ne îndeamnă să ne amintim cît a costat descoperirea Americei, după carnetul de cheltueli în­suşi al lui Cristof Columb . Echipajul flotei 17,000 lei întreţinerea statului major 2,000 » întreţinerea personalului 6,000 » Muniţiuni, armament, etc. 15,000 » Total 40,000 lei E tocmai preţul pe care îl plăteşte astăzi un miliardar, numai pentru a trece canalul! Ministrul de instrucţie publică a Fran­ţei a dat o circulară direcţiunilor şcoa­­lelor secundare, etapă avizul membrilor consiliului superior al Invăţămîntului se­cundar, unde sunt invitaţi profesori de latină a introduce în clasele lor, pronun­ţia limbei latine, mai corect, ţinînd seamă de accentul tonic care dă literilor valoa­rea lor latină. * Populația şcoalelor secundare de băeți din Franța pe anul şcolar 1912—1913 a fost de 96,721 elevi, iar la şcoalele se­cundare de fete a fost 35,441 eleve. OAMENI ŞI LUCRURI Versurile unui „nepatriot“ Dacă un capriciu al soartei nu va ho­tărî din nou altfel, opera defunctului Ro­­netti Roman va revedea In astă seară lumina rampei. Nu însă, încă odată, des­pre »Manasse* vrem să vorbim, ci des­pre clteva versuri inedite, dintr’un frag­ment inedit ce publică »Flacăra“ sub tit­lul »Mort pentru ţară“. E un fragment dintr’un poem, din care s’au mai publicat şi alte pasagii; e povestirea unui epizod dramatic în legătură cu războiul din 1877. Bătrîna mişcă fusul şi trage din fuior Şi focul arde vasul pe vatra din cuptor. Cît de grijite-s toate, curat că-i o plăcere! Pe ladă sur de, plnză, ştergare, lăicere, De mîna ei lucrate, le-a tors, ţesut, gătit, E zestrea ce-l aşteaptă pe fiu-i logodit. In colivie erită părechea de sticleţi, Trei sfinţi în mici privazuri se uită din pereţi, In colţ e o icoană cu candela aprinsă. Aicea seade pacea, credinţa neatinsă. Pe uşă întră fata : »Mămuco, o scrisoare!“ Bătrîna lasă torsul şi sare în picioare la repede hîrtia, nu ştie să citească, Dar e dela fecioru­­, i-e dulce s’o pri­vească. Iar fata spune: »Popa mi-a tălmăcit o Scrie Că e voinic şi vesel, c’au înc’o bătălie Că-i pe sfîrşit războiul; să fie gata toate Căci în cîşîegi, ne scrie, vom face nuntă, poate“. Şi fata cînd o spune, cu totul se roşeşte. Bătrîna i fericită, şi spune, şi zîmbeşte: »G’-oiu auzi de bine ştiam, copilă, zău, Urechea dreaptă astăzi îmi vîjia mereu“. Nu crede în scrisoare, bătrîne, este veche, E mort, văzuiu cu ochii. Ce vîjie’n ureche, E văju­t de moarte, e glonţul care sboară, Şi n’o să joci la nunta-i, căci morţii nu se ’nsoară Crăpat de ger,’bătrîne, văzut-ai un copac ? A ’ntregei firi putere nu mai găseşte leac Să stringă laolaltă a rănii buze seci Şi verde ca ’nainte nu va mai fi în veci — Şi inima ţi crăpa-va, mămuco, iubitoare. Crăpa-va pînă’n boeri de-o veste ’nghe­ţătoare Şi toată bunătatea şi mila dela cer Nu-ţi mai alină rană, arsura cea de ger. Degeaba vei mai trage lungi fire din fuior, Şi trist va arde focul pe vatra din cuptor. Şi vezi părăul colo ce curge azi, ca mine ? Trec unde după unde, părîul tot rămîne. Tror curge lacrimi multe şi altele-or veni. Durerea ta, bătrîno, tot nu se va sfîrşi. Vei ferici pe-aceia ce’n cimitir pot duce O floare pe-o movilă, plăngînd la cer pe-o­­cruce. Tu n’o să ai nici urmă, nici semn de-al tău fecior. Nimic, nimic, bătrîne, decit un veşnic dor In momentul cînd opera şi faima de­functului »arendaş* sunt sfâşiate de ghiara unei »infime minorităţi", e spre folosul tuturora, credem, să se cunoască mai de aproape personalitatea dispărutului autor al cîtorva scrieri cari nu vor dispărea. Ele poartă trăsături de durabilitate lite­rară și de adevărată originalitate. Rodion SPRE PRAGA II Oraşul e străbătut de o apă numită Moldau peste care duc mai multe poduri dar cel mai vechi şi interesant e cel nu­mit Karlsbrücke, în cinstea împaratului Karol IV, care în anul 1357 a pus teme­lia acestui pod construit numai din pia­tră, odihnindu-se pe 16 picioare uriaşe de piatră, avtnd o lungime de 497 m. şi o lăţime de 10.27 m. pe ambele laturi sânt 30 de statui reprezintînd diferiţi sfinţi Intre care şi pe Sf. loan de Nepo­­muk, patronul oraşului fost canonic al episcopului de Praga, după tradiţie arun­cat In apa Moldau din ordinul regelui Bo­­emiei, Wenzeslau căci îl mustra din ca­uza Vieţei cam uşuratică pe care o du­cea acel rege. *) La trecerea pe unele poduri mai nori ca: Palacki, Franz Josephsbrücke etc. se plăteşte vamă cîte 2 heleri de persoană, constituindu-se astfel un fond care ser­veşte pentru acoperirea cheltuelilor cu întreţinerea lor. In­­apa Moldau sunt mai multe insule ca: Iudeninsel, Sophieninsel, Schützenin­sel (tir) care pe timpul verei servesc ca loc de petrecere şi odihnă avînd grădini casino, teatru etc. unde orăşenii se duc ca să se despăgubească de chinurile căl­­durei suferite în cursul zilei. Ţinta escursioniştilor, care vizitează Praga, e Burgul, fosta reşedinţă al regi­lor, acum al guvernatorului. Clădit pe un deal numit Hradcin, înconjurat cu un zid înalt puternic, după tradiţie, Li­busa fiica a lui Krok, un duce al Boemilor, prin secolul VIII Îşi clădeşte reşedinţa sa pe acest deal acoperit numai cu păduri; cu timpul sub diferiţi regi ea suferă multe modificări şi adăugiri mai ales sub îm­păraţii Karol IV, Rudolph II şi Mathias Corvin. Prădată şi arsă pe timpul războaelor şi al luptelor interne, Friederic cel Mare (al Prusiei) o preface într’un morman de mine iar Maria Terezia o reclădeşte sub forma actuală. Pe partea nordică nişte scări de pia­tră înlesnesc spirea dealului iar la poar­tă 4 coloşi de piatră păzesc intrarea la Hofburg, din schimbul unei taxe ţi se e­­liberează un bilet care îţi dă dreptul la 1 1) După istoricul canonizărei acestui sfint, regele i-ar fi cerut să-i destăinuiască spovada reginei, ceea ce sfintul a refuzat vizitarea castelului dar numai în grup şi sub conducerea unui păzitor. Castelul are 711 odăi şi 3 săli mari splendid deco­rate şi anume: Sala tronului pentru re­­cepţiuni solemne şi depunerea jurămtn­­tului, sala germană şi cea spaniolă ser­vind pentru festivităţi, înainte însă, pen­tru păstrarea odoarelor, şi a tablourilor. Odată aceste săli au răsunat de vese­lie şi petreceri, strălucian şi orbean o­­chii de atîta frumuseţi, de sclipirea pie­trelor preţioase şi a îmbrăcămintelor ce­lor mai înalţi demnitari şi potentaţi pe cînd sub farmecul acordurilor unei muzici ispititoare se învirteau perechi înlănţuite în inimile cărora ea rescula poate sen­timente sau amintiri pătimaşe. Acum însă o tăcere profundă domneş­te peste tot locul, întrerupt numai de e­­coul zgomotului produs de ghetele vizi­tatorilor, cari păşesc pe parchetul de un lucru ireproşabil şi lunecos care îţi mă­reşte frica de a du păţi vre-o ruşine. Rămîn tot în urmă privind la această splendoare dar voacea con­ducă­torului mă tot tulbură în contemplarea căci mereu repetă : Bitte die gnädige Herrschaft mir zu folgen ! Şi la cîţi dintre noi n’o fi lipsind acest titlu de gnädig! Şi-l urmăm mai departe ascultînd explicaţiu­­nile date. Vizităm apoi nişte odăi mici şi simple care au servit odată ca sală de slătuire, administrarea ţărei, cameră de judecată păstrîndu-se cu sfinţenie întreg mobilier din 1698, nişte mese de lemn d’asupra cu postav, jîrţuri îmbrăcate în piele dar roasă de dintele vremei, iar lemnul găurit de cari şi Inegrit de timpul niţărei. Cîce drame zguduitoare nu s’o fi pe­­trecînd între aceste ziduri mare şi cîţi nu s’au dus direct de aici spre locul eseca­­ţiei! Amintirea acestor fapte îmi înfiora trupul, par’că auziam vaetele nenorociţi­lor, care implorau îndurare ; ca un sus­­pin jalita un val de aer trecu peste ca­petele noastre pe cînd soarele de toamnă îşi frîngea razele de zăbrelele de fier care străjuiau ferestrele. Ce contrast între simplicitatea acestor odăi şi acea a sălilor care străluceau de bogăţie, frun­useţă şi splendoare, unde se aduna tot ce ţara avea mai frumos şi bo­gat, unde se strîngeau crntăreţii, truba­durii cei mai vestiţi din apusul Europei, care înconjurau şi slăveau curtea împă­ratului Rudolph II. Apoi faimoasele lupte cu lănci (tour­­nière) între cavalerii din înalta nobilime la care asista întreaga curte, umpleau văzduhul cu zgomotul produs de lovirea

Next