Opinia, iunie 1916 (Anul 13, nr. 2774-2797)

1916-06-10 / nr. 2782

SS Primarul din Tg. Neamţ, a comu­nicat vizitatorilor de la mănăstiri, că au a se aproviziona cu merinde, căci d-sa intimpină prea multe greutăţi cu aprovi­zionarea oraşului Tg. Neamţ, şi­­deci nl va permite a se scoate merinde din oraş. SS Pe lingă Regimentul 13 infanterie se va înfiinţa un atelier de confecţie. S3 Duminica se intrunieşte comitetul societăţei Colonia şcolară, pentru a dis­cuta posibilitatea trimeterei elevilor la o colonie oare­care, pe timpul vacanţei. După informaţiunile noastre aceasta e cu neputinţă. La Tekir-Ghiol s’a cerut cite 7 lei pe zi pentru fiecare elev şi pe lingă aceasta cite un singur pat pentru doi elevi. Aceleaşi greutăţi şi aceiaşi scumpete s’a intilnit peste tot locul, aşa că proba­bil se va renunţa în vara aceasta şi vi­legiatura elevilor săraci. Elevii seminarului Veniamin, care au făcut o escnrsiune la mormîntul regelui Carol din Curtea de Argeş, s’au întors azi in localitate, „P Mine se va dDtibuî­­ s-'diul so­ă­­tăţei Cuilura, din strada Gh. Mîrzescu, ajutoarele la săracii evrei, din sumele do­nate de M. S. Regele. Au­a se prezintă numai acei dint­e nevoiaşii evrei, cari au primit înştiinţarea despre aceasta prin cărţi poştale speciale. Distribuirea se va Dee la cite o sută săraci pe zi. SS Slinbătă vor avea loc examenele de hnc de an la clasa de declamaţie a d-lui Otăte Dragomir. SS Arestarea unui spărgător.—In ul­­timul timp, siguranţa locală era in urmă­rirea unui periculos spărgător, anume Gh. Basarab, fost condemnat in diferite rinduri. Acest spărgător, izbutise să eva­deze din arestul jăndărmăriei cu toate că se găsea cu fiarele in mină. Agenţii siguranţei, fiind informaţi că Gh. Basarab petrece la circiuma Viaţă lungă din Copou, s’au dus într’acolo pen­tru a-i surprinde şi aresta. Basarab i-a zărit şi a luat-o la fugă trăgind focuri de revolver asupra agenţilor speciali Constantin Haurmeanu, Const. Botez şi Pelinca, fără însă a-i nimeri. Curind so­siră şi jandarmii din secţia Copou. Şe­ful postului somă pe Basarab să se pre­dea, la care Basarab a răspuns trăgind un­ foc de revolver asupra şefului de post, care a fost uşor rănit. Cu mare greu, Basarab lovit şi el in luptă cu a­­genţ­ii a fost arestat şi internat la spi­talul Sf. Spiridon. Norocul agenţilor a fost că Basarab turmentat de băuturi, trăgea focurile de revolver fără a ochi bine. S3 Astăzi joi 9 Iunie 1916, Matineu la o­­ra 5 şi un sfert şi reprezentaţie serală, in Grădina Traian program superb: „Ură şi răzbunare“, mare dramă in 4 părţi, înscenată după romanul La Dette de Haine al nemuritorului scriitor“ fran­cez Georges Ohnet. Mai sunt cuprinse în noul program : Cadoul lui Prince, scene foarte comice jucate de simpaticul humorist parizian.— Ciinii din regiunile reci, interesante ve­deri după natură, etc. Miine Vineri 10 Iunie Matineu şi seara program nou : „Vidul moştenit“, mare dramă de moravuri în 4 acte, cu frumoa­sa şi drăgălaşa artistă Fern Andra Cel mai nou film cu col­era tragediană. S3 D. Prof. dr. Bejan se stabileşte pe tot sezonul de vara, ca medic curant la Bălţăteşti. S3 Numeroşi făcători de rele intro­­ducându-se în incuinta­­ lui I. Abramo­­vici din Tg. Frumos i-au furat s­um­a de 45­0 lei şi acte de valoare. Bânuindu-se a fi autori nişte soldaţi veniţi in concediu, cercetăriie s’au îndre­ptat în acest sens. SS Un mare incendiu s’a declarat a*­sta noapte in comuna Cepleniţa arzind 4 case şi 3 grajduri, proprietatea d-lui Gr. Urseniu, arendaşul moşiei Cepleniţa. Au ars deasemenea locuinţele conta­bilului, m­ecanicului şi a unui ferar. Pa­gubele întrec suma de 15 mii lei. Forul a luat naştere de la o bucă­tărie. IS Anghina glfterică a luat proporţii în oraş. Mai multe cazuri s’au ivit in str. Zugravilor. IE Din rapoartele detailate sosite la prefectură se constată că apele in comu­­nile unic au fost inundate s’au retras complect Numărul locuitorilor păgubiţi de pe urma inundaţiilor trece peste 300. Prefectura a intervenit pe lingă comi­tetul de ajutorare pentru inundaţii şi in­cendiaţi, spre a li se acorda ajutoare celor mai greu păgubiţi. „ Un cititor ne roagă să inserăm in ziarul nostru, constatarea că biroul de servitori din localitate nu aduce reale servicii populaţiunei. Familiile nu pot avea servitori necesari din cauză că in fruntea acestui serviciu nu e pus un om competinte. D. Prefect de Poliţie, pentru a împie­dica pe viitor neregulele ce se produc din această cauză, ar trebui ca să facă ca într’adevăr acest serviciu să fie un serviciu şi nu un local de combinaţiuni mai mult sau mai puţin interesante.­­ Staţiunea locală a primit ordin de a nu mai face noi o incasare de vinuri pentru export, din cauza blocărei liniilor la staţiunile de la frontieră. Deasemenea nu se va mai primi spre încărcare nici un transport de vinuri, fără certificate constatoare că vinurile sunt de provenienţă romînească. Tipografă» l­. Gestarc Adm­in­istrator de moşie 3L$, cu tuti­u de cunoştinţe agricole şi admi­nistrative, nemob­izabil, însurat, fără copii, caută post moşie mare, preferă proprietar, cva ritual depun garanţie. Ene­gre, Post restant Iaşi. De vînzare­­cureşti se vinde vila, parcul şi viea do­tonului Miclescu, situate pe platoul Copoului la dreptul rondului al douliea. O voce englezi despre mersul războiului Berlin.—Ia revista „Fortnig­htly Revi­ew“ publicistul englez D. Dillon, cunos­cut pentru prorocirile sale precise in pri­vinţa mersului războiului în Sud-Estul războiului spune compatrioţilor săi din nou adevărul. Nici un popor n’a fost aşa Înşelat ca cel englez. E timpul ca să aurim­­adevărul simplu. Comunicatele oficiale susţin că situaţia este bună şi-şi motivează m­ereau părerea cu raţionamentul că, Germania ,trebuind să ajute pe toţi aliaţii ei, rezervele ei sunt pe sfârşite. Ele insă se înşală, Ger­manii nereuşind să ia Verdun­ul dintr’o dată, au pornit cu­­noul planuri la luptă şi au obţinut in mod incontestabil ,un succes pozitiv. Atacurile deja Verdun se aseamănă cu primele atacuri contra Var­şoviei . Germanii au luptat şi de luni de zile până şi-au ajuns ţinta. Istoria Varşo­viei se va repeta la Verdun. Atacurile se ţin lanţ. Anotimpul este­­favorabil. A­­micii guvernului englez sunt mulţumiţi şi cred că dezastrul Puterilor Centrale este numai o chestia de timp. Dacă însă consideri câteva fapte principale, spune Dillon, nu poţi să nu recunoşti că Qua­­drupia pierde încetul cu încetul teren. Războiul se poartă încă în ţările Qua­druple­. Teritoriile puterilor centrale sunt a­­proape libere de duşman. In faţa acestui fapt, cartelele de prins, unt şi zilele de post, nu înseamnă nimic. Belgia, părţile cele mai roditoarei ale Franţei, Serbia şi Muntenegru întreg sunt germane. Bogă­ţiile imense ascunse în munţii teritoriilor ocupate îşi fabricile ţărilor menţionate, pierdute de Quadrupiă sunt întrebuinţate contra acesteia. Germanii *sunt încă tari şi încrezători în forţa lor. Ei produc mai multe muniţiuni decât Quadrupia toată, fiind-câ nu cunosc grevele şi opozjiunea ci au numai patrioţi. Rezultatele produc­­ţienii de muniţiuni a Angliei, se ascund în mod prudent. La începutul războiului nu s’a prevă­zut de nimeni nevoile mari de muniţiuni cari s’au ,manifestat în urmă. Puterile Centrale au reuşit cele dintâi să repare greşala. Abia în Iunie 1915 s’a­u comandat în Anglia maşinei, necesare fabricaţiunei muniţiunilor şi după cât se afirmă, nici până azi n’au fost furnizate, toate. De fapt Anglia poate să-şi aprovizioneze ar­mata cu muniţiuni suficiente. Totuşi ea nu câştigă războiul. O privire aruncată pe hartă, ajunge, pentru a vede că noi suntem învingă­torii, a spus cancelarul german. Din ne­norocire, făptui nu se poate contesta. Anglia va putea învinge numai dacă va căpăta o nouă conducere. Din Octom­brie 1915 bilanţul războiului este vădit contra Quadruplet Duşmanul a cucerit un teritoriu, mai mare decit imperiul ger­man şi pe care-l deţine ferm, pe chid Anglia îşi pierde vremea cu discuţia mo­bilizării bărbaţilor căsătoriţi şi cu alte copilării. Cit timp germanii merg în modul a­­cesta, visul „distrugerea militarizmului prusian“, va aparţine de domeniul acelor speranţe care s-au prăbuşit pînă acum în chip ruşinos. Familia regali paraseste Atena Berlin.—Din Paris se anunţă că regele Constantin şi familia regală au părăsit Atena şi s’au stabilit la Dokokia. Miniştrii Qindruph­i au prim­­ ordin să publice o declaraţie comună prin care să explice popo­rului elin caus­le măsurilor luate. La Atena domneşte o agitație de nedescris. ] ■____ OPINIA AVIS IMPORTANT PENTRU SEZONUL DE PRIMA­VARA Fabrica de Boiangarie, Spălătorie chimici şi Spălătorie de binge ii martin buchholter - IAŞI, Str. PĂCURARI ‘05 — Aduc la cunoştinţa onor. public şi stimatei mele clientele că fabrica mea este înzestrată cu o cantitate suficientă de aniline în negru şi în toate colorile precum şi cu tot materialul ne­cesar pentru spălătorie chimică şi de lingerii Onor. Public şi stimata clientelă vor fi şi de aici înainte serviţi neîntrerupt ca şi pani azi cu toate comenzile cu care mă vor onora şi rog a incuraja unica fabrică iaşana şi moldove­nească de acest fel. Serviciul conştiincios Preţuri moderate. Cu toată stima, Martin Buchholter, Proprietar. Birouri de primire in Iaşi Strada LAPUŞNEANU, 28 » CUZA-VODA, 1 » ANASTASIE PANU, 64 » PĂCURARI, la fabrică Birouri de primire in provincie BÂRLAD , Strada Principală VASLUI: » Palatului HUŞI: » Ştefan cel Mare PAŞCANI: « peste drum de gară Pe primase comenzi «­in fonta Moldova prin cărţi poştale. Lupte teribile fe­ul rus Germanii şi austriaca anunţă suc­cese. • Ruşii recunosc că au loc mari lupta şi că in unele se­­ctore germanii au trecut la o­­fensivă. • Berlin.—Comunicat oficial. Teatrul de luptă oriental. Grupa feldmareşalului Hin­­derburg. — Atacurile trupelor noastre la nord-vest şi sud de Dunaburg, în regiunea Bu­­datowska, la nord-est de Smorgon, şi de ambele părţi ale Kremei au adus succese bune- In regiunea Budatowska am trecut peste mai multe poziţiuni duşmane, luînd pri­zonieri şi pradă de războiu. Pierderile sîngeroase ale duş­manului au fost foarte grele. Gările Zalescin şi Moloceşino au fost atacate de excadrele noastre de avioane. Grupa Prinţului da Bavaria. Situaţia neschimbată. Grupa Generalului Von Lin­ssingen.—La Cruciatio, la vest de Koehl, forţele­­ruse car­e tre­­cusferă Stryul au fost din nou respinse peste râu printr’un contra atac al trupelor noastre Atacurile mari ruseşti au fost respinse. La nord-vest de Luck adver­sarul a opus o rezistenţă tru­pelor noastre care înaintează mereu. Aci şi la Cruci­aţi, ru­şii au pierdut peste una mie prizonieri. De aseminea şi la Turia continuăm să mergem înainte. Grupa Generalului Bothmer. Nici o schimbare. Comunicat austriac Viena.—In Bucovina, în Galiţia de est şi In spaţiul Radziwilow nici un eveniment important. In Wolynia forţele austro­­angare şi germane, de sub conducerea generalului von Linssingen, cu toată contra­atacurile dârze ale inami­cului, continuă să înainteze. La Cruciatirt trupele noas­tre au respins completamen­te și cel de al 4-lea atac al rușilor. Am făcut 600 prizo­nieri din diferite divizii duș­mane care luptă aci. Comunicat rus Petrograd.—Lupta în regiunea de la nord de G­idni­t­­y, pe Stye, con­tinuă cu violenţa,. Satul Grud­assoiv a trec­ut în mai multe rînduri din mînă în mină. Eri după am­ează trupele noastre au năvălit din nou un sat fălind 11 ofiţeri, 400 soldaţi prizoneri şi lu­­înel şi 6 mitraliere, dar din cauza violenţă focului german ne-am vă­zut siliţi a evacua din nou satul. Cu o indirjită furie ger­manii opun rezistenţă în re­giunea satului Voarnicz, la nord-est de Kissielyn, şi au dat atacuri repetate, pînă ce in seara de 20 Iunie st. n. ţinerile noastre regimente, printr’un atac năprasnic, au pus pe germani pe fugă lu­­îndu-i prizonieri. Pa la 3 dimineata, In noap­tea de 21 Iunie sî. n.Li regl­­unrea satului Bantaika, pa apa Skohom inamicul ne-a atacat ca forte superioare si lupta a opus corp la corp cind germanii au d­at înapoi lâslnd in miniere noastre pri­zonieri. Lupte crîncene se dau în regiu­nea Kisselyn şi mai spre sud. La extrema noastră stingă trupele noastre urmărind pe duşman au trecut apa Siretului. Pe frontul Dv­nei artileria germană a bombardat in mul­tă violenţă regiunea capului de pod de la ixult şi In sectorul de la nord de poziţie Padob­­stadt. In noaptea de 20 Iunie st. n., germanii, după o teribi­li bombardare a liniilor noastre la sud de Smorgon, au luat o­­fensiva. inamicul a izbutit, în­­tr’un sector să pătrundă în tranșeele noastre, dar în urma unui contra atac a fost gonit. In celelalte sectoare din aceas­tă regiune toate atacurile ger­mane au fost respinse. BANCA MOLDOVA Societate anonimă închiriază în tezaur pentru conservare de efecte, bijuterii etc. pentru sezonul de băi cu lei 5.50 pe lună. Asemenea eliberează scrisori de credit circulare şi cecuri asupra tu­turor staţiunilor balneare din străinătate. Exodul din Bucovina — Noi tronuri cu refugiaţi — Bucureşti.—O telegramă sosită la di­recţia căilor ferate, anunţă că la Bur­­d­jjeni s’au adunat din nou un mare număr de refugiaţi din Bucovina. Ei vor trece prin ţară spre Pilinica un 382 de vagoane. Tot cri au fo­sit ad­us la B­uda­jeni de către funcţionarii austriaci 6 locomoti­ve austiace, care vor râmine in gara B­urduje­ni. Manifestaţiile de aseară din Capitală — D-nii N. Filipescu şi Take Ion­escu nu participă — Bucureşti. — Aseară au avut loc în Capitală, cele două întruniri anun­ţate ale partidelor conservator şi conservator democrat, pentru a ser­­băto­r succesele puterilor aliate şi e­­liberarea Cernăuţului. D na Nicu Filipescu, fiind la Că­­limăneşti şi d. Take Ionescu la Si­naia, n’au luat parte la aceste în­truniri. La clubul conservator-democrat au vorbit d-nii dr. Severeanu, Co­­săcescu,­­ Sipsomo, Aurel Iliescu şi Nicu Xenopol. La clubul conservator au vorbit d­nii Mihail Deşliu şi Delavrancea. După întrunire membrii ambelor cluburi s’au întrunit în stradă, pen­tru a porni împreună spre statuia lui Mi­hai Viteazu. Un număr însemnat de cetăţeni s’au raliat la această manifestaţie. Trecînd prin strada Regală, mani­festanţii s’au oprit în faţa grădineî Andrei Dim­itrescu, unde se găseau la masă ministrul Germaniei von den Busche, ministrul Austriei Con­tele Czernin, împreună­­cu persona­lul superior al ambelor ambasade. Manifestanţii oprindu-se au strigat: „J­os novaţii, trăiască aliaţii victo­rios“. M­aiştrii străini s-au retras într’o cabină unde au răm­as, pînă ce manifestaţia a trecut. * Din strada Regală, manifestanţii au pornit spre legaţia rusească, unde au ajuns înainte ca poliţia să fi prins de veste. Intrind în curtea legaţiei, manifestanţii au strigat­: „trăiască armata rusă victorioasă“ ! De aici au trecut spre statuia lui Mihai Viteazu. In drum a mai făcut o manifestaţie ostilă Ziarului „Miner­va“. In faţa statuei au cîntat cîn­­tece naţionale după care manifestaţie s’a împrăştiat în linişte. Cu prilejiul acestei întruniri, s’a postat, trupe In jurul legaţiilor ger­mane şi austriace, precum şi la lo­cuința d-lui Marghiloman. Banca Iașilor nite încă­pătoare in localitate pentru depozitat vin. A se adresa la bancă. De vinzare pentru 2 cat. a se adresa la d. M. Smi­­lovici str. Colonel Longa No. 4. ISRAEL BROIDE IAŞI - Str. ANASTASIE PANU, 13 DEPOZIT de SACI De vinzare şi de închiriat cu preţuri reduse. Băile ..Strunga“ - LINGĂ TG. FRUMOS — cele mai bogate în pucioasă «­in toată ţara S’AU REDESCHIS Hoteluri şi locuinţe în sat. Poştă-Telefon Restaurant sub conducerea d-lui Filip Spint din laşi Pentru informaţiuni a se adresa la direcţiunea­­Băilor Strunga prin Tg. Frumos şi la d. dr. Ghelerter Iaşi, str. Langa. Dr .GHELERTER In strada Lopot. Col. Langa, 15 (foastă Baston) Orele de consultaţii: 9—11 dim.; 3 -5 după masă Girant, .1 Breabăn

Next