Opinia, octombrie 1922 (Anul 18, nr. 4606-4630)
1922-10-01 / nr. 4606
ANUL AL XVIM iea Me. mi , 9 ABONAMENTE IN Alf t . . UE $AS* LUKI . . m 3?*KI LUNI - # IjBDACTU . UIL. - Ziarele publica o ştire gravă. Din pricina recentelor mişcări „cu caracter briş,vizant din Bulgaria“, îndreptată şi împotriva Ţarului, un comunicat oficiu românesc Intevede chiar posibilitatea unei „intervenţie a statelor vecine“. Guvernul român, adoptând acest punct de vedere, face o greşail. Până acum statele se amestecau mai cu seamă In afacerile externe ala vecinilor,— astăzi însă ele încep să se amestece şi’n cele interne. Statelor mari le convine perfect acest sistem. România însă, — ca şi celelalte state mici, trebuie să fie prudenţi. Persecuţiile politice de aici, precum şi prigoana naţionalităţilor, ar putea da suficiente motive unui stat vecin pentru o intervenţie armată. Dar nu nevoe sa mergem atât de departe. însăşi organizaţia noastră socială şi de stat poate fi o pricină de intervenţia sovietici. Pentru ce am interveni In Bulgaria ? O mişcare „cu caracter bolşevizant" ?. Dar într’un alt stat vecin ca al nostru, avem de-a face nu numai cu o mişcare „bolşevizantă“, ci cu bolşeviamul însuşi, care a pus stăpânire pe Rusie, conducând, o după nişte principii întrezărite doar de Bulgari, ca prin vis...Dacă-i vorba să ucidem bolşevismul, oprind contaminarea statelor vecine, ar trebui sâ-l lovim la origine , în inima Rusiei. Adoptând principiul intervenţiei armate pentru divergenţe politice şi sociale, de ordin intern, România, înainte de a trece Dunărea “-ar trebui sa treacă Nistru... Da, — mai întâiu la Mos- Co*a aras c& drumul e liber, Aliaţii retrăgându-şi, rând pe rând, armatele expediţionare. * In urma expediţiei din Rusia, România nu va mai avea nevoe de-o campanie la Bulgaria. Vecina noastră de a Sud —în urma dezartului moscovit—se va dibjlseviza dela sine.. * * Dar, pe lângă caracterul: „bolşavizant*, mişcarea din Bugaria are şi un caracter anti monarhic. Şi noi care am tolerat Republica franceză, care am privit cu sânge rece răsturnarea, tronul lor Rusiei, Germaniei şi Austro Ungarei, oar?~?* acum— asistăm impasibili Ia schimbările actuale de domnie din Grecia, şi la cele In perspectivă din Turci» şi Iugoslavia, — noi nu putem admite să »3 clintească vre-un fir de păr din capul Ţarului dela Sofia, pentri care ne-a prins, aş*, 0 dragoste subite. Şi nu putem admite,— nu atât fiindcă dorim fericirea poporului bulgar, fericire care nu se poate realiza decât In mod monarhie... ci fiindcă detronarea din Bulgaria coincide, parcă într’adins, cu încoronarea din România. Bulgarii — încă odată—vor să ne strice cheful ... Prima dată, după strălucitele succese la munţi, in Bulgaria Bulgarii au avut «delicateţă —de altfel proverbială - să-i pregătească generalului Ili«33u citeva neşanse la apă... Pe Bulgari nu i vom lăsa nici să-şi schimbe ordinea claselor sociale, nici Ţarii, — pînă cîni Generalul Iliescu nu-şi va lua în prealabil revanşa după indel cateta bulgărească de la Turtucaia... Numai un astfel de războiu este explicabil. O chestie de onoare a generalismului naţional-liberal.. H. S. REGINA ELISABETA BOLNAVĂ ? Bucureşti.— Aseară s’a răspândit ştirea ci regina Alisabeta a Greciei s’a îmbolnăvit din nou şi că starea ei ar fi gravă. S’a cerut un comunicat din Atena. Haosul din Orient Se păruse la un moment dat că situaţia din Orient se limpezise. Dar ştirile sosite in ultimul timp arată că puntea europeanăasiatică a căzut in cel mai complect haos. La destrăbălările revoluţionare şi anti-monarhice din Grecia şi chiar Bulgaria şi Serbia, se adaugă abdicarea Sultanului şi izbucnirea distrugătoare a revoluţiei la Constantinopol. Toate acestea, sânt fapte care cu greu îşi pot păstra o influenţă numai locală, fără a şi întinde ecoul mult ma departe. Dar mai gravă decât acestea, este fana in care a intrat conflictul anglo-turc. Se afirmă astfel că Adunarea Naţională din Angola nu voeşte să suspende ostilităţiie până nu capătă garanţii complecte de retrocedare a Truciei şi peninsulei Gallipoli. în acelaş timp, un consiliul de miniştri britanic ar fi hotărât Concentrareaforţelor la Gallipoli şi Ceanah, pentru rezistenţa armată contra turcilor. Războiul în Orient s’ar ridica, prin urmare, iarăş ameninţător. Căcienglezii nu vor consimţi niciodată să ret ducă Turciei Galiipoli, care nu-i altceva de cât ţărmul european al Dardanelelor. Sprijiniţi de Sovietele ruseşti, kematiştii se scaldă în apele in transigenţei■■ Şi vântul dinspre răsărit e gata a purta sămânţa primejdiei peste nesiguranţa chimitei Europe! ZIAR POLITIC COTIDIAN ÎNSEMNĂRI »Egoism sălbatec Incuria administraţiei româneşti îşi dă zilnic rezultatele criminale. Deraerele de trenuri nu mai contenesc, iar publicul călător împlineşte jertfa de singe, ide parcă ar trăi pe un complicat şi veşnic front al războiului. Cu ocazia acestor nenorocite deraieri de trenuri, apare la iveală ,frontul de sălbatic egoim al sufletului omenesc. Este încă în mintea tuturor scena dezgustătoare a primei catastrofe de la ValeaLargă, când o seamă de parveniţi bogaţi stăteau comod în vagonul de lux — scapat din întâmplare de la prăbuşire—, priveau pe ferestre la zvârcolirile victimelor, râdeau şi beau şampanie. Ei erau bucuroşi de mulţumirea lor trupească, şi nu se gândeau să asiste pe cei loviţi de năpaste. Un fapt de aceiaşi natură s’a petrecut cu ocazia ultimei deraeri de pe linia Sibiu. Vagoanele de cl. III s’au răsturnat sau au sărit de pe linie, în timp ce partea boerească a a trenului a scăpat neatinsă. In loc ca toată lumea să se devoteze operei deajutorare, ciocoii şi ciocotaşii au îndemnat pe mecanc să conducă mai departe, jumătatea nederaiată a trenului, ceia ce s’a şi făcut. Şi relaţiunile ziarelor adaogă: „Pasagerii din vagoanele deraiate au rămas pe loc. Ei au voit să se urce în vagoanele de cl. I şi a II-a, dar călătorii din aceste vagoane au încuiat uşile“. Iată inferioritatea sufletului uman, în toată goliciunea! Nu numai lipsă de confraternitate omenească, dar şi dispreţ de clasă, chiar în faţa accidentelor fatale care nu-şi aleg victimele. Nici un zor de compătimire pentru ’„mârlanii din cl. III“ ! Lume ticăloasă, într’o societate seral-barbară!... RENOVATUS CATEVA NOTE Ua at identic cu »1 defunctului Rosenbaum s’a înregistrat la cimitirul evreeic din Zurich. A murit și acolo un evreu care a trecut la paroliciam. Familia defunctului fiind foarte bogetă, a stăruit la Comunitatea faraenită ca renegatul ■ă fie îngropat la Cimitirul evreeic. — Nu putem face aceaata, (fu rispuneul Preşedintelui Comunităţei cit un apliciator), afară numai dacă veţi izbăvi acest picat printr’o donaţiune de 100 mii franci aur. — Dar pretenţia e exagerată, rău punae membrul familiei — Nu e exagerată, replici Preşedintele, e chiar un chilipir. — Care e chilipirul ? — Iati’l. Cănd va veni Metis, ştii foarta bine că va fi şi Învierea Morţilor ; toţi morţii, adevăraţi evrei, vor părăsi cimitirul şi vor merge în raiu. Renegatul d-tale va rămânea tot la cimitir şi va sta singur acolo, atăpinind apeti lor de veci care atunci va costa cel puţin 2 milioane franci. Nu e chilipir, domnule! Pictura scrisă — (Tablouri chinezeşti) — Pictura In tuş constitue o lăture specială din arta ostasiatică , căci ea renunţă la mijlocul principal al picturii obişnuit«. «a nu se serveşte de culoare. Pentru cunoscători, pictura In tuşi reprezintă una din pulmile cele mai inalte In dezvoltarea artelor in extremul orient și In orice caz ea trebue privită ca fiind expresia unei stări foarte înfloritoare si în acelaș timp originală In ramura picturei din Răsărit. Domeniul acesta,pentru europeni deosebit de greu accesibil, a fost studiat da către unul dintre cei mai buni cunoscători ai artei extremului Orient, Prof. Ernst Grosse, iar rezultatele acestor studii le » publicat In lucrarea de curând apărută la Cassirer (Berlin) și întitulată: „Pictura ostasiatică în tuș* El accentuiază că meridionala amestecă in aceste picturi an element cu totul străin, deladată ,ce le priveşte ca fiind studii impresioniste (după natură). Pictorul chinez a avut ca ţintă exprimarea unor simboluri adânci ale filosofiei sale şi el n’a creat sub impulsul anei impresiuni imediate a naturei, ci din nevoia de a’şi exterioriza un sentiment adălc infiltrat. Şi după cum subiectele tablourilor ne par atât de exotice, tot aşa nu putem să le Înţelegem rostul decât dacă cunoaştem rolul cu totul preponderent pe care’l are In orient scrisul—caligrafie. Aceasta nu are aici numai rostul «iei ritme, a unei agiespinări, ci e privită ca una din altele frumoase şi caligrafii distinşi chinezi sau japonezi, se bucură de aceiaşi repataţi ca şi, pictorii mari. Pensonul elastic cu care scrie chinezul şi pe care î l mănueşte liber cu încheieturile mânei şi a umărului, permite scriitorului o modulare mult mai bogată a liniilor, ca peniţele noastre de metal sau creioanele rigide. Astfel din caligrafia artistică luă naştere desenarea ostaş, aceasta din urmă fiind apoi dominată de către idealul şi legile celei dintâi. Pentru ostasiat literele sunt însă exprimarea vizibilă a anumitor sentimente şi dispoziţiuni sufleteşti. O poezie de pildă trebue să fie aşa fel scrisă Încât să-i vezi îndată caracterul şi genul, înainte încă de-a o fi cetit. »Caligrafia este un portret al spiritului“ spune un chinez bătrân. Şi'ntradevăr, in mod intuitor a luat—de mult, ca premiză ceia ce se afirmă astăzi ca o tendinţă a profologiei. Un alt învăţat chinez spune: Caligrafia ne arată neîndoelnic dacă provine de la an om nobil sau grosolan. Şi pătura cultă japoneză sau chineză posedă In mod surprinzător darul de a ghci firea omului din scrisul său. De vreme ce^ un artist mare trebue să fie și un om nobil (ca suflet) el va tinde pe scrisul său să evolueze la expresia cerută, la opera de artă, In felul cum o oferă pictura In tus. Pictura In tuş, la care linia joaca rolul principal s’a desveltat, chiar da la început ca o evoluţie logică a artei scrisului; mai târziu abia Interveni şi stilul „petelor*, care aduse un atât de mare servi* ciu picturei impresioniste. Tuşul este aplicat pe material diverse (cel mai ades hârtie şi mătase) on persoane dîfarit.« (na. fffVBii «i flt tuire materială) şi aşa f»l că se Incepe cu tonurile cele mai deschise, peste care—sau alaturea de care, se pun nuanţe mai Inchise, pentru ca la urmă să vină cele mai întunecate. Petele ulterioare se aplică,In timpul când primele nuante sunt încă umede* Aceasta pentru a putea obţine o contopiră delicată, moale a tonurilor. Pentru aceasta se cere o măsurare din cele mai amănunţite atât a conţinutului pensonului (apă şi tuş) cât şi a presiunei cu care va fi apucat pe fondul picturei,deoarece hărţiş şi mătaia absorbind lichidele foarte repede, o lutie greşit desenată nu se mai poate corija. Se mai cere o stăpâniri din ce’e mai sigure a mâne! şi a materialului, căci pictura In tuş trebue executată Intr’on tempo cu totul repede. Ochiul şi mâna sunt dar In continuu exerciţiu — tocmai ( Civitamart* Im pagini II-a) L¥NI 1 •«TfMIlIl 1922 A IMI N C Ml ft | f ~3 'U ubhistratia mm« # - MS1,----m IllOKU'l} • NEVOILE IAŞULUI Darul d-lul Jean Tekas — Salutai său ministerial. ~ Promisiuni goale. Ieşenii au datoria să fie mai energiei. — Ministrul de justiţie In peregrinaiunie sale politice, a ajuns în oraşul Iaşi în punctaj : ger». Aducîndu-şi amintede obiceiunle strămoşeşti a marilor boeri care chiar cind se opreau la vreuna din moşii pentru a-şi schimba poştalionul ca să se ducă la moşia principală unde toi primeau raportul general, tot lasau ceva daruri, d. Jean Th.-în solicitudinea sa pentru toate, aşteptînd inhamarea wganului ministerial la trenul de marfă de raşcani, n’a uitat pe iubiţii săi ieşeni. Le-a dăruit salutul sfiu tuturora şi concursul său funcţionarilor. Ţiganul Clnd şi a scăpat căciula pe gîrlft, a declarat că o dă de sufletul tată-s’u. Aşa şi concursul pentru funcţionari al d lui Jean Th. după ce aceştia la congresul de la Bucureşti, au suspendat sabia gevei deasupra capului guvernului. În loc să ne dăruiască nouă ieșenilor salutul său totdeauna şi pretutindeni fals , mai bine ne dăruia un jurnal al consiliului de miniştrii prin care se acordau fondurile necesare pentru terminarea palatului administrativ, una din gloriile Iaşului şi un monument cu care ne mândrim şi care ar putea fi o fală nu numai a laşului, dar şi a vitregei României Mari. * Noi ieşenii suntem mai orfani decât toţi orfanii. Până şi orfanilor de războiu li se făcuse milă de Iaşi, şi au cerut Ministerului de justiție, proprietarul Palatul nostru, voia să ne termene palatul. D. Jean Th. a tricrus pe orfanii de război la preumblare iar pe noi ieşenii la calendele... greceşti — un termen de actualitate şi incurajator — adică la budgetul viitor, la care va avea şi sprijinul d lui Mârzescu, dacă până atunci nu se va face vreo premenire de guvern sau vreo remaniere ministerială, iar în visteria fără fund a statului va rămânea pentru laş, mai mulţi baiu decât apă in dur. Ieşenilor, dacă nu deveniţi barbaţi cu... fudulii, veţi muri o fani ! Aeroplan căzut la Bălţi — Un ofiţer şi un sergent * omorâţi — Bălţi.— Azi dimineaţă la orele 8, un aeroplan militar a căzut în apropiere de moara Sipson. Un ofiţer şi un sergent au fost omorâţi. Amănunte prin poştă. * Ni se comunică in ultimul moment că ofiţerul mort este Locol. avator Dim. A. M.tache, originar din Huși. Cor. Va învia Turcia? Mişcarea naţională turcească şi acum In urmă înfrângerea Grecilor, au făcut să iasă in lumină noi aspecte In câmpul politic al Orientului. Tarei», ruginită şi schiloadă până maieri, pare că vrea cu tot dinadinsul să-şi recucerească un loc de cinste printre popoare." Şi calităţile bine cunoscute ale acestui neam, o îndreptăţesc In teiste nădejdi. Totuşi, toată lumea se îndoeşte. Va învia. Turcii cu adevărat? Mulţi văd la vigoarea şi îndrăzneala neaşteptată a Turcilor, sprijinul mascat al unor alte Puteri care au terase de apărat In Orient. S ar putea, însi, ca ajutorul dat numai pentru o soartă vreme să slujească Turcilor In mod real si să determine o reală îndrumare spre mai bine. Suntem In domeniul ipotezelor. Nimic precis nu se ştie încă asupra resorturilor care au ridicat pe picioare Turcia. Nu împărtăşim teoriile istorice care spun ei un popor ,moare de bătrâneţe, cum moare o fiinţă vie. Nu credem că neamul turcesc, trebie să meargă în mod fatal la deplin şi la distrugere pentru motivul că a avut în trecut o dezvoltare evolutivă ascendentă până la un punct după care aurmat o decădere treptată. Credem însă că e inadoptabil vieţii europene. Aceasta din cauza regiei: mahomedanismul se opune civilizaţiei, mai ales în forma ei creştină. L. CRONICA LITERARA Mişcarea dadaistâ Din elad la elad sa poate poti pica revistele literare al e o notiţă In care se vorbeşte de „dadaism*. Cuvlntul acesta ciudat este firma unei mişcari artistico-literare legată în spe»cial de numele unui evreu din România, Tristan Tzara. Dadaismul s’a manifestat In publicistica germanâ, apoi şi-a stabilit partianul general în Elveţia şi, In fine, a trecut in Franţa. Fruntaşii dadaişti, Tristan Tzara, Apollaire şi Marinetu au făcut sâ apară In Elveţia revista „Cabaret Voltaire*, in limbile germană şi franceză. Dar ce este „dadaismul" ? E foarte greu de apus. Nici iluar Intemeetorii nu pot preciza nimic în explicaţiile lor. Dadaismul ar fi o „manieră" artistică, descătuşată de orice forme tradiţionale, de orice imperative estetice, lipsită de seriozitate şi — putem spune — chiar de bun simţ. Se simplifică expresiunele şi modurile de prosţie, se renunţă la orice logică şi se urmăreşte schiţarea de forme literare după bunul plac, sau — cum am zice un grai popular — după „triznaia” autorului. La dreptul vorbind, nu se poate şti bine dacă dsdaiamul ţine mai mult de copilărie, sau pe prostie sau de nebunie curată. Poesia ori proza dadaiată se transpune în forme... senzaţionale, este obscură până la idioţenie şi nu evită nici obscenitatea, aici scatologia. Dadaiatrul Tristan Tzara vrea să-şi explice invenţia lui literară prin frondări de felm acesta. Arta are cravată şi haine la modă, fumează, bea, face amor... Mai sincer şi mai expresiv se exprimă poetul Pioabia: „Dadaismul nu urmăreşte nimic, nimic, nimic ;face câte ceva ca publicul să nu priceapă nimic, nimic, nimic; dadaiştii nu sunt nimic, nimic, nimic şi nu vor ajunge la nimic, nimic, nimic*Am putea spune că dadaismul este un nimic, Insă nu ca toate nimicurile, ci un nimic idiot ! Această năstruşnică mişcare artistico-literară n’a realisat până acum decât prostii şi caraghiozlâpuri. Sau poate că priceperea artistică a omenirei încă n’a ajuns la grandioasele adevăruri, pe care dadaiştii ie-ar fi descoperit pe cale de revelaţie... ? In orice caz, apariţia acestei maladii stilistice, a înveselit Europa. S’a răs pretutindeni, cu poftă, cu hohote, cu augheţuri. Bineînţeles că s’a găsit şi căte un Mihalache Dragomirescu francez sau german, care să se ocupe de dadaism la chip doctoral, după toate regulile critice. Dar lumea râde (Continuarea în pagina IIa)'!