Opinia, septembrie 1923 (Anul 19, nr. 4890-4899)

1923-09-20 / nr. 4890

ANUL AL XIK No. 4890 Biblioteca Universității Loco­l. t .« L--A­i ■ - - ST». «LSIESCD­n­ t­V­l­B­F­O­H­H«. WMF­IBBWWilHWPI Pentru stăvilirea arbitrarului autorităţilor înţelesul cuvintelor Primului Preşe­­nte al Curţii de Casaţie Protestul primului preşedinte si Inaltei Curţi de Casaţie con­tra desfiinţări contenciosului administrativ, nu este produsul unui singur mădular din acest important organism de stat, nici un gest de om otrăvit de nedreptăţi sau măcar de ne­mulţumiri personale, nici cân­tecul lebedei al unui mare po­tentat de stat In criza­ sufle­tească a momentului când fa­talitatea limitei de vrâstă va vei din un om care a avut de multe ori ultimul cuvânt in stat, un biet pomanagiu al Casei pensiilor. Cel care scrie a­ceste rân­duri, a văzut nu mai departe de­cât ieri, printr’o întâmpla­re, în Camera de consiliu două secţiuni a înaltei Curţi, şi a constatat la toţi colegii primu­lui preşedinte sentimentul a­­probării fărâ hszitare a d­e­­cursului a CîStuia şi o durere pentru reducerea Instituţiei, care mai mult de 15 ani a a­­vut rolul de pavăză contra călcârilor de legi şi arbitraru­lui tuturor autorităţilor admi­nistrative.­­ Ce sunt legile 2- Normele vie­ţii In colectivităţi, In societate. Cine voeşte traiul In comun* tre­bue să se adapteze la nor­me şi afară de mici excepţii, toată lumea este gata să se aupue legilor cu tot sufletul şi deci cu cea mai mare uşurin­ţă, dacă are sentimentul că legile sunt regule pentru toţi. Aceasta este ordinea socială fundamentală, pa baza cunoaş­terea drepturilor şi datoriilor fiecăruia, ca respectul din par­tea organelor a acestor drep­tăţi, fără exagerarea datoriilor impuse. Noi suntem atatul cel mai fecund In crearea legilor. Co­lecţia Himacgiu daca ar fi la curent, ar constitui cel puţin 10 volume. Suntem Insă un stat In for­maţiune. Autorităţile însărci­nate cu aplicarea legilor şi la nevoa cu constrângerea cetaţe­nilor la respectarea lor, le cal­că ele ce! dintair.Aceste abusuri smulg din sufletul cetăţenilor credinţa la utilitatea legilor. Cred că totul In Stat se re­duce la voinţa autorităţilor. De aceea nici nu se mai inte­resează să cunoască sutele de legi care se votează In Secare sesiune parlamentară. Ordine In Stat nu mai exis­tă, pentru că cetăţenii văd că totul se bazează pe echilibrul forţelor. Dorinţa şi voinţa ce- Iui care se aranjază să fia cal mai tare, trece deasupra legei. Cine este In măsură să ne scoată din haos şi ararhie, a­­sigurând aplicarea leg­lor deo­potrivă pentru toţi şi deci să ne asigure ordinea legilor In Stet ? Numai instanţele judecăto­rii şi In special Instanţa oau mai luminată, cu mai multă experienţă şi cu mai mare re­zistenţă feţă de călcătorii de legi, care In imensa majoritate a cazurilor sunt autorităţile in­săşi, autor­i legilor şi executo­rii lor. Istă pentru ce In situaţie noastră de ieri şi cu atât mai mult In situaţia de astăzi, nu­mai Înalta Curte de Casaţie poate să apere ordinea, impu­nând tuturor şi mai cu sea­mă autorităţilor respectul le­gilor.î . Aceasta a spus-o In esenţă primul preşedinte al Casaţiei In protestarea acestei Înalte Curţi, contra desfiinţărei con­tenciosului administrativ. In loc de Însemnări Un pericol naţional S'a mai vorbit In ziarul nos­tru despre pericolul alcoolis­mului la sate. Chestiunea Insă are o aşa de mare importanţă, Incât oricât am insista asupra ei, tot nu se poate spune că e prea mu­lt Aproape jumătate din câşti­gui sătenilor se duce azi In tejgheaua crâşmărului. Fie zi de sărbătoare, fie zi de lucru, localurile unde se vinde viu şi rachiu sânt pline. Iar seara, pe uliţile satului se vad trecând, pe trei cărări, oa­meni tineri cu soţiile lor, care adesea poartă copii mici pe braţe. Intr’o singură comună din judeţul Bacău sânt 43 (patru­zeci şi trei) de crâşme ! E ceva spăimântător. Faptul că ţăra­­nii pot să câştige azi mai mult, se Intoarce Împotriva lor. Iu Ico să fie un Indimn la eco­nomie şi la o viaţă mai ome­nească, banul ce prisoseşte este un izvor de degradare fi­zică şi de abrutizare. Vinovaţii cei mari nu sânt însă ţăranii. Emancipaţi fără nici o măsură de îndrumare, ei au luat calea obişnuită a copiilor fără o tutelă atentă şi severă. Cei care cunosc starea de lucruri de azi, o vad cu ochi buni şi o încurajează sânt liberali­, politicienii au metode de­­colonizatori* african’. Oa­menii lor de Încredere la ţarâ sânt crâşmarii, argumentul de convingere pentru sătean este litra cu rachiu şi cofa cu vin. Guvernul aa loc să caute a da ţăranului la îndemână cele mai bune mijloace pentru Întrebu­inţarea cu folos a banilor, ei­­ barează licenţe pentru crâşme. De altfel acesta e singurul mod în care liberalii mai pot­­lucra“ la sate, crâşma este adevăratul club unde se mai pot găsi aderenți şi admiratori pentru meritele dinastiei B­ă­­t­anu I. Problema cadavrelor evreeşti neraclamate.—Nevoia legiferării.—Sancţiuni contra acelora care fac fal­s declaraţiuni de rudenie. Z­arul .Opinia“ a avut ama­bilitatea să-mi acorda ospitali­tate în numerele cu data de 9 şi 10 Septecabre a. c., publi­când unele aprecieri ale mele, Iu chestiunea universitară, îmi propusesem a mă folosi de a­­ceastă ospitalitate, pentru a continua încă în două sau trei numere aceste aprecieri, jlatr’o ch­est­ane care ne interesează pe toţi în gradul cel mai ras re ; faţă Insă de speranţele i­­vite In ultimii* zii». Intr’o în­dulcire a lucrurilor şi o ten­dinţă spre normalizare a vieţii universitare, am crezut de pri­sos a mai continua cu expu­nerea acestor păreri. Cred, totuşi, necesar a inzis- o asupra unei singure ches­tiuni, da cea mai mare impor­tanţă pentru liniştea în Uni­versitate, la cazul redeschide­rea acesteia; este vorba de ch­istiunea cadavrelor evreeşti pentru disecţie. Este incontestabil că drep­tatea, la ce priveşte această chestiune, este de partea ace­lora care au ridicat o , precum iarăşi este incontestabil, că nu studenţii evrei poartă vina lip­sei cadavrelor evreeşti de la disecţii, şi nu metoda aplicată anul trecut—isgoni­rea studen­ţilor evrei din sălile respecti­ve—este metoda indicată, pen­tru soluţionarea acestei ches­­tiuni. Toţi intelectualii evrei, inclusiv "studenţii, sânt înţe­­leşi, că aceste cadavre trebu­­eau procurate sălilor de disec­ţii. Religia mozaică nu se o­­pune la dare de cadavre evre­­eşti pentru disecţie ; de altfel chiar, dacă s'ar opune, dacă n'ar fi un motiv ca aceste ca­­davre, să nu se deie la sălile de disecţii, atunci când studen­ţii evrei îşi afirmă, şi au drept cuvânt, drepturile lor ia cul­­tura universitară. Dat fiind Insă faptuî, că mai toţi evreii locuiesc la oraşe, cadavrele e­­vreeşti sunt mai totdeauna re­clamate de moiale morţilor, ra­de o­ri au posibilitatea, de a afla­ de existenţa cadavrelor la azile sau spitale. Nu este Insă mai puţin adevărat că sunt cazuri, când aceste cada­vre n’au rude cunoscute şi a­­tunci sunt ridicate parte da Comunităţi, In parte de parti­­culeri, cari consideră îngropa­rea, ca o faptă pioasă. Astfel de cadavre se găsesc din când In când la spitale, azile, os­­picii (în Iaşi, Socole, Gilata, etc ) Procurarea pentru disecţii a acestor cadavre evreeşti nera­clamate nu trebuie pusă Insă la sarcina studenţilor evrei precum nici studenţii creştini nu au fost învinuiţi de lipsa cadavrelor, când a fost cazat; studenţii nu au nici t­ipul ca să se ocupe cu aceasta, şi nici nu au mijloacele şi autorita­tea necesară. Chestiunea tre­buie să stea In primul joc Ia sarcina Facultăţei de Medici­­nă şi a Ministerului respectiv şi la mod secundar In sarcina intelectualilor evrei, In afară de Universitate. Ministerul tre­buie să obţină din partea Gu­vernului, chiar In toamna ce vine, legiferarea In sensul că toate cadavrele — In specie cele evreeşti — neraclamate de rude până la un gead anu­mit, să fie predate sălilor da disecţii, prevăzându-se o sanc­ţiune severă pentru cei ce ar eluda Legea, făcând o decla­raţie neconformă cu adevărul. Spitalele, azilele şi ospiciile, a­tât ale Statu­ri, cât şi cele particulare vor trebui obligate prin Lge a preda sălilor de di­secţii cadavrele ner«clemat», iar acei cari In calitate de ru­de In grad prevăzut de lege, vor reclama cadavrele din a­­ceste instituţiuni, vor trebui să declare în [scris gradul de rudenie, suferind consecinţele ligii, pentru decis raţiuni­le­exacte. Concomitent cu aceasta, în lipsă de cadavre suficiente şi până la îndrumarea lucrurilor, la toate centrele universitare, anume persoane dintre inte­lectualii evrei, vor trebui să îngrijească de­­ftirea şi trans­portarea din provincie a ca­davrelor evreeşti în categoria peioc arătate mai sus, obţi­nând trans­portul gratuit din partea guvernului. Studenţii medicinişti evrei trebuie să stăruie cu toată râvna pentru realizarea ce­or arătate aci, pentru ca eventual normali­­zându-se lucrurile, să nu ai găsească fără soluţiuni prac­­tice în această privinţă. De cât un lucru: cu starea sufletească a studenţilor evrei din ultimul an şi cu enerva­rea generală, nimenea nu s'a putut ocupa cu folos de a­c­s­­tă chestiune, căci era şi nese­rios să alergi să găseşti cada­vre când Universitatea era In« oh să şi când studenţii evrei erau goniţi de pretutindeni. De aceia, şi stud­en­ţii creştini fere-' baie să acorde răgaz In aceas­tă privinţă, chestiunea cada­vrelor evreeşti urmând să sa soluţioneze nepripit şi In mod complect. De legiferarea mai (Continuare In pag. II-a) 2 lei NUMĂRUL ZIAR POLITIC COTIDIAN ■pasa --wpm­­miBw JOI 20 Septembrie 1923 Suprimarea contenciosului * — şi d. Const. Dissescu. Mai mulţi membri din guvern, întilnind pe unii consilieri de la Casaţie »­au arătat surprinşi de dis­­c­urs­ul d lui Victor Blxtni­­ceanu, primul preşedinte. Cînd insă, după răspun­surile interlocuitorilor, au avut impresia că primul preşedinte a fost ecoul sen­timentelor intregei Casaţii relativ la suprimarea con­tenciosului administrativ, unul din miniştri a decla­rat că suprimarea conten­ciosului nu s’a făcut din iniţiativa guvernului ci fl­in a d-lui C­rissescu care conducea­­comisiunea In­sărcinată cu redactarea nouei’Constituţii Guvernul, a adăugat acel ministru, a greşit poate, numai pentru că nu s’a opus inovaţiei d-lui Dissescu Dacă lucrul ar fi adevă­rat, d. Dissescu apare în­­tr’o tristă lumină. La Maturitate d-sa a făcut mult timp parte din cercul de studii sociale al partidulu conservator,care a impus în programul par­tidului înfiinţarea conten­ciosului administraţi­v, or­ganizat In legea din 1905 a d lui Badarcu. Acum la bătrîneţă, d. Disescu arde ceia ce a ado­rat la tinereţă. Cetiţi în pagina IV-a Ultima Oră telegrafică şi telefonică Cazul de la Piatra-Neamţ La Piatra Ne­a­ţ se vede că străzile sunt tot aşa de distruse ca şi la Iaşi Numai că in prima localitate se găseşte câte un ce­tăţean care să reacţioneze In chip practic. D. Ermil Isărescu a dat in judecată primăria comunei Pia­tra-Ne­patru faptul că, din pri­cina insuficienţei pavajului prop­l­e i-au inundat curtea şi­­ au deteriorat casa. Tribunalul a condamnat primăria la 28.030 lei despăgubiri civile. Primăria a făcut apel, dar apelul a fost anulat din insuficienţa timbrărei, aşa că condamnat­unea a rămas definitivă. Cazul de la Piatra­ N. ar tre­bui să constitue un precedent. Da­r din bugetele comunelor nu se rapară străzile, să se plâ­tească cel puţin despăgubiri lo­cuitorilor. Închipuiţi vă ce mai despă­gubiri ar plăti primăria Iaşi pen­tru cetăţenii din Socola , dacă aceştia sac trezi odată. SPIRITUL INTOLERANT I AL GUVERNULUI ÎMPOTRIVA minorităţilor etnice —-Inmnţiuni grosolane.—Discreditarea ţărei în afară- - * • ... M»:* zarvă la presă pe ches­tiune* tratamentului minorită­ţilor naţionale din cupwnsul statuui nostru. Ziarele cu ten­dinţă democratice doresc pen­tru n norităţi respectul fiinţei lor etoice şi un tratament demn de îngăduinţa tradiţională a poporului român şi de cerin­ţele normale ale civilizaţiei timpjlui. Aceasta este tema Ti­re, „vmimite ’prese". De cealaltă parte a cânta­rului «tă „Viitorul* da suratele sile r­ghinale, In spir­tul strimt al d-li Vintilă B*ăti*nu ain­­tetiz* ^pentru Europa de d. Dues, Intr’unFfaimos articol de ziar ce 16 rânduri. „Viitorul* vrea pentru minorităţi un tea­sament cel puţin egal cu acela aplicat odinioară de Budapesta contre român lor ardeleni. • Pentru a legitima oprimarea minorităţilor, e nevoa ca a oastea să­­ facă acte de „tră­dare" ţi să „submineze* statul român. D. Duca a declarat deci ci minorităţile sânt „tră­dătoare* pr­e ele Insile „Vii­torul* la rândul său ajustează faptei« pa calapodul extraor­dinar al teoriei ministeriale. Şi fantezia „Viitorului* este nesecată. De pildă, oficiosul guverna­mental — după un reportaj al sarat« „înfrăţirea" din Cluj— ne-a vestit dintr’odată că bias­­t-.arn^te:» su-eatoa da minorităţi înlocuesc justiţia oficială a ţă­rei printr’o justiţie particulară clandestină. S’a dat ca exim­plu camera arbitrală a „Lloyds­atul din Tem­şoara, împotriva căreia s’au ridicat şi câţiva avocaţi fără clienţi, la un con­gres avocăţesc din Ardeal. * Evident, chestia era foarte gravă ! Dar care i adevărul ? Camera arbitrală a Lloydului există prin lege incă din 1869, aflându-se de atunei şi până astăzi sub supravegherea minis­terului de justiţie, exercitată prin preşedintele Curţii de A­­pel. Intre membrii din comitet se numiră şi preşedintele Ca­merei de Comerţ din Timişoara. In faţa Camerei arbitrare ple­dează avocaţi, dar bine­înţeles, acei avocaţi pe cărei insărci­neazâ împricinaţii. Adică, e vorba de o Cameră arbitrală la fel cu acelea care funcţionează pe lângă Gamerile de Comerţ din regat iar „Vii­torul11 a scris—ca de obicei— prăpăstii.* Pr­es cu prostia In coloanele sale, „Viitorul* nu se dă bătut, ci arată că la Camera Lloy­dului cel puţin „până acum, limb­­anaghiară şi spiritul aces­tei naţionalităţi a predominat“ Vedeţi drăcie ? LIoydul aces­ta a utilizat limba maghiară da la 1869 până In 1918, sub stăpânirea ungurească ! Iată deci că tot a existat ,trădar».“. Iar până aşa-aît», strănă­tate» a putut afla din coloa­nele inepte ale oficiosului gu­vernamental, că In Ronftaia justiţia oficială sa dizolvă, pu­blicul ne mei Increzându se ?n­­tr'însa şi recurgând la o jus­tiţie clandestină. Şi guvernai se mai întreabă cine discretitează ţara In och­i străinătăţii.. Lr. Actualităţi din afară Tricentenarul fundărei New Yorkului.­­ New Yo­rul uriaşul port american, a fost fondat In 1623 de câtre nişte colonişti francezi. In consecinţă, descendenţii coloniştilor, împreună cu Aca­demia de Arte­ Frumoase din Paris, au hotărât să participe la serbarea tricentenarului, printr’o expoziţie specială fran­cezâ care va fi instalată în localul Academiei de ştiinţe, litere şi arte din New-York. # Tarifat pe c. f. germane. Din pricina vertiginoasei depre­cieri a mărcei, administrația căilor ferate germane a stabi­lit In chipul următor fantele de călătorie şi transport . Se menţin preţurile din 1913 care se Inmulţesc ca un coefi­cient proporţional cu ghndul deprecierii valutare. Dar coefi­cientul acesta se ridică la mi­lioane, şi se află In cont­inuă creştere. Astăzi el este de 4 şi jam. milioane pentru călători, şi 1 şi jum. miloane ,pentru mărfuri. Aşa că, dacă pentru un drum de ia Btk­in la Breslau plăteai de pildă 30 mărei la 1913, as­tăzi plăteşti 135 mii­oane de mărci. Fantastic tarif! « Femeile şi tinereţea.—Fe­ministele din Paris revol­tat contra Academiei francez». Ultimul cuvănt pe care ne­muritorii l’au lucrat pentru d­oţicitar este jeunese. Dupâ multe şi mature ,deliberări s’a dat sciStui cuvânt următoarea redacţie : Jeunesse vrâsta omului da la 20 la 35 ani. Feministele au găsit că li­mita de jos se poate tolera, dar cea de sus este o gravă eroare. Femele cel puţin îşi păstrează tinereţea cu mult peste 35 ani, în­cât textul dicţionarului tre­­bue modificat pentru a râd­ea limita tinereţei cel puţin până la 45 ini. Audienţele regale — Opoziţia. Poporul .Adevărul“ vorbeşte, în ni­raforul de emi, despre re­laţiile oamenilor politici cu Palatul. Mai înainte, Regale totdeauna se ştia undei, la Bucureşti, la Sinaia... Băr­baţii politici , din opoziţie, când vre­au să vorbească chestii de stat cu Suveranul, se înscriau într’o condici la Palat. Peste cîteva z­­e—au­tomatic — le venea rîndul. Astfel opoziţia îl punea in curent pe Suveran cu fap­tele guvernului şi cu voinţa popo­ului. Dar nu numai oa­menii politici obţineau uşor audienţe, ci şi simplii parti­culari, care aveau un proces de­ revendicare, o zestre da complectat, o invenţia... Su­veranul, chiar când nu era o chestie de competenţa lui, dădea măcar un sfat. Cetă­ţeanul pleca fericit... vizita aceasta devenea pun­tul cen­tral al vieţii lui... şi ’n fie­care ii povestea de cîteva ori : -- Cînd am fost la Re-Năvala oamenilor poliţiei a­­supra Palatului e foarte ex­­plicabilă. Minerul rotativei e în cabinetul regal. Reprezen­tanţii tuturor partidelor a­­veau, pe vremuri, acces la Palat, lupta deci se dădea în condiţii egale—case pe oaie.. Astăzi în­s—numai anumite persoane politice sunt stri­mite la Palat, celelalte—une­ori chiar miniştri — rămîn­­ind pe dinafară. „Adevărul“ subliniază anormalitatea a­cestei situaţii. Cum­ ? Nici­odată nu ştii unde-i Regele­, cînd îl descoperi, în sfârşit după oprirea circulaţiei pe diferite alei nu poţi intra la El că­­ expun, prin alta prizmă, situaţia politică. Nu se ştie cine dirigueşte din umbră funcţionarea relaţiilor regale... Noi Insă trecem peste ce­rerile nerezolvate de audienţă politică la Palat. Nu ne pu­nem mari speranţe m­ele,— şi nimeni nu trebue să-şi pu­nă,­ pentru binele patriei. Da­­că ar fi astfel, a veşn­i am fi în panică, cine ştie ce o­­rator mare ar ţinea un dis­­curs Suveranul şi ar căpăta la sfârşitul audienţei, puterea. Ne gândim mai mult la marele public care, din pă­rinţi, ştia că ultimul refugiu e­ la Palat. „A te duce cu (Continuare în pag. II-a).

Next