Opinia, aprilie 1924 (Anul 20, nr. 5051-5074)
1924-04-27 / nr. 5074
ANUL”4 XX-i« A*. 5174 REDACTIA Sl ADMIN’c^ Biblioteca Universitat ^ — i • 'W&1& HS2.Si: Cie oţele vor vesti Învierea şi’n anul acesta, ca şi’n ceilalţi ani câni eram copii, adolescenţi sau maturi, ca şi în anii viitori când vom fi bătrâni—când numai trecutul va exişti pentru ttom, văzut ca priveliştele dela munte aşezate în amfiteatru din ce In ce mai înalte, din ce în ce mai fumurii, până'n graniţa unde toate se amestecă o olaltă... Pentru unii clopotele aduc din lumea Scripturii, oameni, Sfinţi, împrejurări care, după părerea lor, au existat într'adevăr, fixate întimp şi în spaţiu şi reprezentate în culori pe catapitesmele bisericilor. Aceştia, în lznele de acum, iau parte la un mister, cu sufletul plin de evlavie, ridicat deasana întâmplărilor meschine de fiecare zi. Pentru alţii clopotele aduc, cu legendele sfinţite de credinţa populară şi de suferinţele omenirii în numele ei, amintirile anilor care au trecut când, şi pentru dânşii, tragedia pătimirii, a răstignirii, pe cruce şi a învierii era o realitate sacră. Credinţa s’a irosit. Sufletele păstrează doar o amintire, ca o vagă mireasmă de tămâe, din credinţa naivă şi fantastică. Amintirea unei religii moarte are ceva din amintirea unei dragoste care, nici nu ştii cum, a’a troşit. De Paşti toţi însă se deslipesc de lumea în care lucrează, ce umilesc şi sufăr. Câteva zile, biroul şi fabrica nu mai există. Şefii şi colegii au dispărut. Nu mai auzi dojene şi nici sfaturi,mai jignitoare încă, de la egali. Oamenii se regăsesc în familie laolaltă de dimineaţă până sară, eliberaţi de sub teroarea orei fixa, având putinţa si se joace după plac cu copiii sau cu căţeii, sâ citească sau să doarmă — să doarmă mai ales fără grijă, aşa precum dormeau odinioară în patul de tablă cu reţea pe delături. In zilele Sărbătorilor, putem să rămânem singuri cu noi înşine. De-atâta vreme căutăm singurătatea! Pe când undeva braţe albe frămână cu furie aluatul din covată, departe de larma de galul şi a casei, într’un biurou izolat, — poţi să te întinzi pe canapea şi să-ţi vînturi sufletul, cam vîntură plugarii sâmînţa din mînă în mină suflini pleava şi aruncând din cînd în cînd neghina. Din an în an sufletul mai sărac şi mai mai pur, sămînţa tot mai uşoară —încît o ia înainte vântul odată cu pleava. Un regret se trezeşte în noaptea conştiinţei regret după faptele pe care le-ai facut şi nu trebuia să le faci, dur vorbele pe care le-ai spus şi nu trebuia sa Ie spui, după gândurile pe care Ie ai meditat şi nu trebuia să le meditezi. Nimeni nu-i sfit pe lumea asta. Sufletul pe care am avut în anii adolescenţii nu-1 mai avem acum, şi poate—în mare parte — nu din vina noastră. O asprime, o duritate, o temeratcură mai joasă au pus stăpânire pe el. f Acum ctnd dq regăsim eu suflatul nostru, cu cel de alt.dată, par di sîntem doi straini care s’au cunoscut odinioară, întrio zi lina eda, la masa uduî hau de drumul mare. Totul a trecut. Oameni şi privelişti sa dispărut, cum vor dispărea oamenii şi priva- 1‘şte'e de acum. Clopotele insă încă mult timp vor răsuna din când in când ca la un prohod a! trecutului, cu credinţele şi cu visurile lui moarte.. . * Meditaţiile ar unaa tot mu lugubre, dacă cineva n’ar alerga vesel de la cuptor şi ne ţi- ar da şi guşti o bucăţici de cozonac : — Parcă-i de coiotărie ! Ai Seritos ÎNSEMNĂRI Primăvara pascală Paştele se pogoară peste noii din seninul strălucit al cerului, cu fiori şi soare şi cu un melancolic glas de clopote. Copii purtaţi de mână, vrrstinei mânaţi de nevoi, bătrâni înduioşaţi tip regret, simţim deopotrivă Paştele în rostul acesta scump al primăverei. Dacă ne coborâm cu toată luarea aminte în cămăruţa tainică a inimei noastre, găsim zilele Paştelor despărţite de legenda lui Isus. Paştele este haina naturei, este pragul înflorit al primăveri, pe când Isus e credinţă omenească. Pe Isus îl avem tovarăş de toate zilele, aşa cum îl ştim din grai şi carte, cu ochii blânzi, cu predica iubire, ca Patimile şi Învierea lui. Fiecare zi a noastră este închinată lui, iar Paştele nu-i poate slăvi învierea mai mult decât restul zilelor. Isus face sărbătoare din tot timpul anului, la pas cu viaţa omului şi din structura sufletului creştin, pentru că Isus este un proces psihologic, pe câtă vreme Pastel© este o plastică vie. Ne minunează Paştele ca un miez odihnitor de primăvară, bătut de lumină şi de clopote; îi privim peizagiul cu un sentiment pios, pentru că primăvara aceasta de Paşti este mai veche decât lumea şi ni se prezintă ca un obiectiv al emotivităţii străbunilor. Plastica vie a Paştelui este anterioară lui Isus şi-l va întrece în eternitate şi de aceia proslăvim Paştele mai presus decât pe Mântuitor. Când Hristos va lumina cu adevărat, în pace şi iubire, conştiinţa lumei, atunci va cuceri veşnicia vieţii pământeşti. Renovatus DE PASTIBHC B^*gjfeg8S3 ZIAR POLITIC COTIDIAN Cât doreşte statul Industriilor , perierea, adusă de actualul guvern prin visternicul de la finanţe, trâmbiţată de oficiosul guvernului şi de partizanii interesaţi, începe a se dezice, prin fapte ce nu pot fi acoperite printr’un articol de gazetă. S’au consolidat bonurile de tezaur şi au adus ordine în finanţele ţări? Inexacte ambele afirmaţii. Cum s’au consolidat bonurile da tezaur, atunci când nici până azi nu s’au regulat datoriile din Italia, Brigia, Elveia, Spania, America ? Vor zice : în Franţa şi la Anglia. Dar făcând operaţiunea cum s’a făcut, menită a suferi acum modificări din cauza tratativelor cu Italia, modul cum a fost făcută consolidarea, nu-i poate intritui a se lăuda, din contra. I Ordinea adusă In finanţele statului, se şi vede căci patru miliarde, citiţi: patru miliarde, datoreşte industriei care a executat lucrări. In loc ca aceste lucrări să fie plătite, pentru ca industriile să nu fie silite a-şi concedia personalul, ministrul de finanţe nu dă decât amânări şi astfel mergem spre şomaj fugar. Azi, când indexul de «compete urmează a fi socotit pe bază da 10 şi când circulaţia fiduciară nu este în raport cu indexul de scumpete, cum să nu fie criză ? Cine-i vinovatul atâtor suferinţe, ce decurg da pe urma acestui sistem nenorocit financiar şi care după oficiosul guvernului, se cheamă «spre normalizare». Dacă aceasta se chiamă spre normal, degur că a plăti datoriile e ceva «normal» şi desigur, conducându-se de aceste principii, ministrul de finanţe poate avea excedente bugetare. Ia cazul acesta, cred că numai d-sa şi cu oficiosul guvernului văd astfel lucrurile şi da aci ar fi bine să devină anormal sau normal, sau ori cum vrea, numai să plătească datoriile şi aşa va mai răsufla piaţa de sub călcâiul d-sale. I * Situaţiunea privilegiată ce şi-o arogă etajul sub diferite forme , a ajuns un sistem fără precedent. După legea chiriildi, a d-lui Mârzescu, biroul unui profesionist e lăsat la libera tranzacţie şi birourile statului, nu numai că nu pot fi evacuate, dar au un regim de favoare din punct de vedere al preţului chiriei. Pentru că statul nu plăteşte, datoriile, sa proluce o tulburare fără precedent in viaţa economică a acestei ţări, se închid fabricate, se concediază lucrătorii, industriile nu pot plăti dividendul acţionarilor, numerariul fiindu-le reţinut de d. Vintilă. Toate acestea n’au nici o ‘ sancţiune, în timp ce un negustor intr’o jenă identică, este , tradus îa faţa justiţiei, legea îşi , că este aplicaţiunea ei, vorbele negustorului nu sunt moneda cu care se pot plăti datoriile. b. Atunci când uzinele se vor închide şi când zeci de de mii de lucrător, murind de foame vor căuta vinovaţii, nu va fi oare prea târziu să fie schimbat visternicul de la finanţe ? DORIN IN TREN Prin luna lui Decembrie am fost silit să plec la Bucureşti. Cine cunoaşte înfăţişarea dezolantă a Iaşilor în nopţile de iarnă, va înţelege cât de silnic am pornit de acasă în dimineaţa aceia rece, prin lapoviţă şi prin fulgii neastâmpăraţi de sus, şi cât de trist am coborât uliţele neîngrijite—printre mormane de gunoaie şi zăpadă—până devaie în strada Gării. Pe la 6, nu veghiază nici gardiştii. Nicăiri nici lumină. Doar vreo lampă fără gaz mai stăruie prin cârciumile pitite din faţa «Vămii» şi prin cafenelele murdare, încărcate cu călători, care moţăia in aşteptarea trenului. Fiindcă deci în frigul şi singurătatea aceia, la aerul de mize ia şi în mirosul nesuferit al cartierului nu găseam deloc îndemn pentru călătorie, m’aş fi întors cu drag în culcuşul meu de acasă, dacă din păcate a doua zi nu m’ar fi aşteptat în Bucureşti „ şeful». La gară am ajuns ca de obicei târziu, căci vagonul—singurul vagon de clasa II—era plin. Insă după neajunsurile îndurate in alte rânduri, eram mulţumit că in mână nu duceam acum decât o geantă cu state şi hârtii de cancelarie. — O să se facă loc îndată, mă încredinţă un domn binevoitor. La Buhăești, e cineva ca e se dă jos... Și mă proptii în picioare intre două compartimente, uitându-mă pe rând la călătorii dinăuntru, ca să ghicesc mai dinainte cine va fi peste două ceasuri binefăcătorul meu. Deodată se urcă de afară un domn gas și elegant, care In trecere păru că se sinchiseşte o clipă de vecinătatea mea, dar că în cele din urmă s’a răsgândit. Nici nu s’a închis bine uşa la compartimentul lui (capătul acela al vagonului era de clasa I) şi scoaseră îndată capul încă doi necunoscuţi, la fel de intrigaţi de fiinţa mea, ba acum aş fi jurat că îmi surâd ca nişte tovarăşi vechi de ştrengărie. «Pitiş!!!» auzii apoi strigând, şi cuvântul acesta mi-aduse amnte de anii de liceu şi de un prea cunoscut profesor de elineste, al căruia manual mi se dusese odată vestea că-l ştia din scoarţă’e scoarţă. Porecla asta venea desigur din amra cuiva, care odinioară în «repetitoriu» se aduna in jurul băncii mele, să-i fac lecţia la asculta... Dar fără să mai îmi lase răgaz să mă gândesc, un tânăr trimes anume s’a apropiat de mine, zicând politicos : — Poftiţi, vă rog, avem şi pentru D-voastră o bucăţică de loc... In sfârşit, dupăce au Încuiat uşa, fără să le pese dacă mai au şi alţii dreptul ca să intre, şi după ce m’am uitat lung la fiecare, căutând să descopăr sub grăsimea abundentă de pe obrajii lor urmele trăsăturiîe de altădată—i-am recunoscut pe toţi. Şi fiindcă s’a întâmplat aşa, ca să ne regăsim pe neaşteptata patru inşi, după o despărţire de douăzeci de ani, nu pot spune că n’a fost şi din parea mea o explozie sincer de bucurie. Şi pentmcă la ocazii de acstea omul e face vorbă ei, începură să curgă poveştile, mai mult în de ei, şi dela o vreme m’am furişat eu mintea îndărăt la anii ce da şcoală (doi din tovarăşi erau pe atunci cei mai nenorociţi din întreaga clasă a II-a) şi i-am văzut chinuindu-se cu primele noţiuni de cultură generală. — Zi, Guguiene, Richelieu — Ba... Rachialeu !... Jenică Ionescu, domnul gras şi parfumat, care se lăţise ca o broască ţestoasă pe canapeaua Căilor Ferate a atari de Guguianu—era în şcoală şi mai pesnaş. In clasa III zicea: locuinţă adverbială (= locuţiune adverbială) şi Gingondeni ( = Girondini). Ş dacă doriţi, caetelew v’ar putea da probe şi nui Pipăite, ce capete confuza şi goal aveau pe atunci «peşti bâeţi cu viitor. , , , . , . Iată două rânduri la Istorie Guguianu Aristotel scrie îa (Citit! continuarea în pag. II-a) DOCUMENTE OMENEŞTI de Titu Sprinceană GINGINAT PAVELESCU Cristos a înviat ! — Fragment — Aleargă peste ’răreaga fire Fioruri vagi de fericire Şi toate inimile lor : Cristos a înviat! Un zbor naiv de idealuri şi inimi prinde să tresară ; Ca şi pa câmpuri, văi şidealuri, Şin noi e cald şi primăvară !, Şi cerului mai cald, mai dulce l-aduce parcă o solie De tot mroeid nostru, blânda Ş’armonioasa ciocârlie. Cântaţi: Cristos a înviat! Iar clopotele !n dimineaţă Să’nalţe’n ceru’nseninat Cântarea dragostei de viaţă. —ii» iniiw iii iiiUltueUlfuiTlI'ii Danna pentru pierderea., surîsului Dna fane Lugan artistă de^ la teatrul Antoine din Paria pe cînd voi’ia .ia Iulie trecut la Plombiere si automobilul armatorului ix. ir stilez Vidai, condus de acesta, a fost contusionată prin lovirea automobilului de un arbore. D-na Lugan a avut o rină la buza superioară. A chematîn judecată pe d. Vidai pentru daune din imprudență. Tribunalul a acordat artistei la mod provizor 5000 franci pentru îngrijire, rezervîndu-i dreptul la alte daune dacă vindecarea n’ar fi complectă. Din cauză că i-a rămas la buză o cicatrice, care jenează surlsul artistei, aceasta a făcut un nou proces în daune, înţoare, pe baza aprecierei unui expert, cere de la d. Vidai 75.000 franci (un milioan valuta noastră) pentru invaliditatea parţială în gestul surîsuhîi, aşi de expresiv şi imporiaat pentru o artistă. Problema reparaţiilor Bucureşti.r— Azi se va înmâna Comisiunii reparaţiilor răspunsul Angliei la raportul experţilor. Dupâ cum reese din declaraţiile d-lui MacDonald făcute în Camera Doamnelor, aleat răspuns va fi favorabil. DUMINICA 27 APRILIE 1924 asupra morţei lui Tolstoi Interesante amănunte inedite asupra morţii lui Tolstoi, publică In Revue Mondiale, cunoscutul traducător şi comentator al operei tolstoiana, J. W. Bienstok. E vorba de raportul confidenţial, găsit în arhivele imperiale, al generalului Lvov, fostul şef al poliţiei din Moscova. Se ştia că în jurul micei staţiuni Ostapovo, unde se retrasesă Tolstoi bolnav, roiau agenii Olomnei, veniţi ca să controleze cuvintele şi gesturile acelora cari alergau la patul Marelui agoniant. Raporuul relevează însă cu câtă atenţie s’au spionat vorbele şi suspinele muribundului, pentrucă la Curtea din Petrograd, sa dorea mult să se ştie, dacă celebral şi temutul «excormucicat» s’ar fi pocăit şi împăcat cu biserica ortodoxă, cel puţin în clipele extreme. In acest caz ştirea trebuia să fie imediat răspândită în lumea întreagă. Din ordinul Sfântului Liaov se aflau în sat, episcopi cari aşteptau in acest scop. La telegraful din Ostapiv, a fost o continuă vibrare de telegrame cifrate de la 31 Octombrie, ziua sosirei bătrânului bolnav şi pănă la 7 Noembrie, ziua raprţe. Veniseră din toate părţile rude şi prieteni, cu medici şi infermiere. Guvernatorul, ingrijat de ordinea publică, venit in persoană la faţa locului, ordonă mărirea pazei. Se controla fiecare ‘pas al persoanelor’ din firul bolnavului. O telegramă a Mitropolitul Antonie implora ca Tolstoi să se reconcilizeze cu Biserica, a rămas fără răspuns. Arhiepiscopul Patenie, îndată după deces, a insistat mult pe lângă fii lui Tolstoi, ca să îi se spue dacă vr fi un gest, sau un semn al muribundului, n’ar autoriza funeralii religioase. Răspunsul fu negativ şi prelatul plecă. Puţine ore după acea pleacă şi trenul mortuar, împreună cu vreo 350 de însoţitori. I IIM II III II «II ITT'll fj'| I ■ I „Ierusalime/Ierusalime, Care’ţi omori profeţii şi pe cei care’ţi sunt trimişi ; de căte ori n’am încercat să ţi adun copiii, după cum cloşca îşi adună puii sub aripele sale, şi tu n’ai vrut...“ (Isus) Una dintre cei mai dureroase săptămâni din istoria creştinismului este de sigur «Săptămâna Patrîndur».—Şi când te gândeşti la aceastăsăptămână, îţi apare de îndată la minte: Palestina,Ierusalimul, Getsemani, Golgota..., leagănul şi plămădirea doctrinei lui Isus. Locurile pe unde acum 18 veacuri predică unul dintre cei mai măreţi predicatori şi informatori ai omenirei, locurile de puţină speranţă şi de adâncă amărăciune din viaţa ţi lui Hristos..., Care însă prin suferinţele sale s’a câştigat Gloria eternă-adevărata nemurire. Cu toate că vina istorrcă e a Ierusalimului, care nu s’a cunoscut profetul blândeţe! şi al inţelepciunei, totuşi această vină se explicăprin filozofia timpului, prin acea epocă trăită din viaţa Mântuitorului, epocă a sângelui, a cruzime şi a răzbunare!.... De altfel dreptul învăţător, care nu avea «unda să-şi plece capul» a înţeles că pentru a schimba felul de a fi al omenirei, a dărâma legea cruzimei, va trebuie să-i sufere asprimea, convins fiind că fără jertfirea de sine, nimic nu se putea face. Aceasta l-a făcut de sigur să sufere judecata nedreaptă a timpului şi să se ridica în sfera impărţiei sale ,care nu era din lumea aceasta»... Prin pironirea pe cruce-Isus, a străpit cel dintâi Doctrina dreptăţei şi a blândeţei, cu sângele său, înfăptuind astfel opera pentru care a fost chemat, cea dintâi «învăţătură» de adevărată iubire şi ajutorare a celor slabi, pe care în urmă siroaele de cânge, ale miilor de martiri ai nouei credințe, au trebuit a’p Citit! continuurea în pag. l!.a ABONAMENTE: Lei 60íf... pe un an * 320 ... « 8 iuni lőÖ%. . . « 3 lun <u i WJ** .»MUm .Hl» v»Yt >• >■ >• •’* Vv•T* V V *4* 4' >: 4' >: 4. 4 4 4! ■A * a * Vil *^a***v^*?^*>* a * L Ll’T ^1. • »V» érí »Ti • ■ • »ri »▼» *▼* »▼* »vi *v, JV» »»« «»* «vi «»i »v* »▼» • La marea Tiberiadei.—'sus iar se arătă ucenicilor, la marea Tiberiadei., Simon Petru, când auzi că este Domnul, își încinse haina căci era gol. . Ceilalţi ucenici veniră cu luntrea, căci nu erau departe de p uscal, ci ca la două sute de coţi... Acum pentru a treia oară se arăta Isus ucenicilor, după ce se sculă dintre morţi (Ioan, XXI, 1, 7, 8 şi 14). V v v v V V 4* 4* 4* V V V 4* 4' 4* 4* 4* 4* 4* 4* 4’ 4 4* 4* 4* 4