Opinia, noiembrie 1924 (Anul 20, nr. 5226-5251)

1924-11-26 / nr. 5247

.l XX-lea No. 5247 % URL .IRT­USin. MERCUR! 26 NOEMBRIE 1924 ABONAMENTE REACH* . J ^ \\\^ 2IAR POLITIC COTIDIAN Lei 600 . * 320 . „ 160 . pe un an „ 6 luni „ 3 luni Acum de curând, s’au în­trunit câţiva membri ai partidului ţărănist din loca­litate ; erau, în cea mai mare parte, intelectuali şi cărturari distinşi, oameni cari—personal—­sânt şi cum­­se­cade şi doritori de o sta­re mai bună pentru imensa majoritate a populaţiei. Fie­care din ei, în orele libere,­ cugetă desigur la radicale transformări sociale şi unii —mai naivi, sau mai vani-­­ toşi—nu refuză cu indignare­­ etichete sub a căror culoare apar mulţimii şi mai „la modă“ exagerând o cre-­ dinţă împărtăşită întâmplă-­­ tor sau pur şi simplu împru-­­ mutată pentru ocazie. Şi în aceste vremuri de banditism brătienist, în a­­ceste împrejurări jalnice pentru nivelul moral al ţării, în lamentabila stare de in­cultură şi tâmpenie alcooli­că a masselor ţărăneşti cari au fost desbaterile unei a­­dunări de intelectuali,strânşi acolo, aşa, fără nici un or­din de sus, din propria ini­ţiativă, şi mai cu seamă în­­ calitate de opozanţi ? Cei mai idealuri s’au frământat, în odăiţa tihnită a clubului ţărănist ieşan, Intr’o noapte de iarnă invitătoare,—pen­tru o societate de oameni i­luminaţi,—la discuţii dacă nu academice măcar în legătură cu viaţa care pulsează şi cere realităţi şi realizări de la cel puţin două profe­sori universitari pe deplin, unul pe un sfert, un poet­­avocat şi câţiva dascăli ? Nimic nu s’a discutat în legătură cu opera pozitivă pe care ar fi datori s’o în­făptuiască tovarăşii unei grupări de intelectuali. Ni­mic nu s’a alcătuit nimic nu s’a plănuit măcar. Aceleaşi ambiţii mărunte s’au vădit, aceeaşi neutra­litate învechită de când lu­mea, de când Caţavencu... Chestiuni mici de bucătărie, — aşa zisă „organizaţie“— internă, cu rivalităţi ridicole, cu desfiinţări de iluzorii re­gionale ţărăniste, cu voturi de blam date în lipsă, şi cu apărări făcute „şefului“ de subalternii zeloşi. Şi în cele din urmă, moţiunea inevi­tabilă, inutilă. Viaţa politică românească este un mediu corupător pentru elementele cele mai de valoare chiar, un bulion în care nu se pot desvolta decât microbii răufăcători pentru corpul social. In­fluenţa moravurilor comice, dacă nu întristătoare prin persistenţa lor infinită, asu­pra tuturor celor cari se lasă târâţi de patima poli­ticianismului, este dezas­truoasă, chiar când inten­ţiile au fost la început, bune. Un partid ţărănist. Intr’o ţară dominată de oligarhie, in opoziţie încă. Fruntaşii secţiunii din centrul cel mai important al partidului, cu ce se ocupă, cu ce se pre­ocupă ? In Italia opoziţia demo­crată l-a dat jertfă pe Ma­­tteotti, în Spania aceeaşi opoziţie i-a ridicat pe umeri pe Unammo şi Ibanez, în Iugoslavia şeful agrarienilor , duce lupte eroice şi în Bul­­­garia lui Tancov, gărzile­­ verzi ale lui Stamboliiski “încă se încăpăţinează să nu cedeze teroarei guverna­­­­mentale. ] Intelectualii singurului par­tid de opoziţie român, se ocupă cu intrigi de per­soane...­­ Câtă mizerie, ce dureroasă! pildă! G. Spina I -a I iwniM ÎNSEMNĂRI : lan, ii Imii? Prin votul Senatului, amnis­tia a devenit lege în Franţa. O amnistie destul de zgârcită, dar totuşi capabilă să repare, în oa­recare măsură, abominabila ne­dreptate făcută unor oameni lu­minaţi cum sânt d-nii Caillaux şi Malvy. In vremuri de poincarism şi de sălbătăcire războinică, gu­vernanţii Franţei, exasperaţi de o situaţie nenorocită a soartei armelor, au căutat un ţap ispă­şitor care, prin jertfa lui, să-i acopere de răspundere.­­ Şi au găsit pe d. Caillaux, apostolul păcet şi făuritorul u­­nui plan ce-ar fi putut realiza de mult amiciţia franco-germa­­nă şi ar fi putut evita mizeria în care se zbate astăzi Franţa cu Europa in*'»gali Prin­­tr’o maşinaţiune laşă, d. Cail­laux a trebuit să răscumpere tulburarea, teama, şovăiala din sufletul politicianilor războiului. In urmă a căzut jertfă d. Mal­vy, tot atât de nevinovat pe cât de luminoasă şi dreaptă îi era tendinţa sufletului. Astăzi, Senatul francez şi-a recunoscut indirect oribila gre­şeală comisă în anii de război. Cel puţin în ea priveşte pe d. Malvy, însuşi d. Poincaré a mărturisit nedreptatea de odi­nioară. Totuşi Senatul n'a avut fran­­cheţa să declare răspicat că re­pară o greşală, ci s’a complă­cut să afirme că acordă uita­re... Faptul dovedeşte că ura şi minciuna care au pervertit su­fletele, sub impulsul drăcesc al războiului, au rămas încă a­­dânc încuibate, ca o boală a conştiinţei ce nu se lasă uşor vindecată. I Asemenea şi la noi, nedreap­­t­­a şi revoltător de făţarnica pros­criere în contra d lui C. Stere, influenţează încă şi acele minţi I de la care am fi fost în drept­­ să cerem o repede şi bravă­­ descătuşare din noaptea instinc-­­ telor. I Prea multă întârziere, pentru­­o biată recoltă de conştiință şi dreptate...!­­. Jaful legal Standardizarea cerealelor Imperturbabil, guvernul își a­­ranjează comercializările. D. Tancred Constantinescu a ter­minat proectul pentru „standar­dizarea cerealelor“. In termeni sumari, chestiunea stă așa : Producătorul va fi obligat să-și depue grânele în hambare­le gărei celei mai apropiate. A­­­ colo, agenţii societăţii comercia- j Uzate vor stabili tipul calitatea­­ şi valoarea mărf­ei şi vor da pro-­­ ducătorului, drept plată, un wa­­­rant negociabil. Mai departe,­­ societatea liberală cointeresată va avea grijă să transporte ce­realele în docuri şi să le vândă cu preţ bun, (desigur, superior warantului) încasând beneficii grase. Producătorul rămâne să-şi ne­gocieze warantul la bănci, în condiţii nesigure şi cu scăză­­mânt,­bine­înţeles, dacă băn­cile vor avea bani suficienţi (lu­cru problematic faţă de criza de numerar). La urmă, vacanţele se concentrează la Banca Naţiona­lă care—pe lângă beneficiul scon­tului—le încasează de la socie­tatea comercializată,... în valute forte. Prin urmare, societatea coin­teresată câştigă din specula măr­­fei producătorilor, şi Banca Na­ţională câştigă din mânuirea va­canţelor. Cei care vor păgubi vor fi producătorii, fiindcă pre­ţuirea mărfei în gări se va face un chip arbitrar. Şi vor mai pă­gubi prin negocierea dezavanta­joasă a wacantelor. Afacerea aceasta a standar­­dizărei are toată aparenţa unui jaf extraordinar în dauna agri­cultorilor. Comercializările ce­lelalte păgubesc Statul, pe când standardizarea face inovaţia de a sustrage banii dea dreptul din punga particularilor. Astfel, fiind atinşi direct, probabil că cetăţe­nii se vor decide să reziste nou­lui jaf legal care se pregăteşte. A. LIN !­FFR4TE SNZ^PEDIT Bucureşti.— Direcţia ge­nerală C. F. R. a luat mă­suri pentru urgenta despot­­molire a triajului Chitila. Până aseară la ora 8 e­­rau închise oricărui trafic următoarele linii: Costeşti - T.­­ Măgurele, Alexandria-Zimnicea, Giur­­giu-Videle, Bucureşti-Olte­­niţa, Bucureşti-Feteşti, Slo­­bozia-Ciulniţa-Calaraşi, Ur­­ziceni Ţăndărei, Făurei-Fe­­teşti, Buzeu-Nehoiaşi, Ha­­mangii-Medgidia Bazargic, Odobeşti-Cucueţi, Galaţi-Ba­­sarabeasca-Tighina, Barboşi- Tecuci, Zorneni-Basarabeas­­ca-Cetatea Albă, Reni-Tra­­ian Val. fN»pul«ritatea eul Anato!®, France . Paul Gzell, cunoscutul croni­car parizian care a adunat in volum convorbirile cu Anatole France (Propos d’Anatole Fran­ce) arată într’un recent studiu că marele sceptic a iubit mult clasa populară și a fost foarte iubit de ea. Este un adevăr pe care unii îl contestă, observă Paul Gzell. Dar aceştia neagă evidenţa. De la afacerea Dreyfus, cînd maistrul şi-a întărit ideile so­ciale, el a exprimat în cărţile sale şi în întrunirile publice, un interes pasionat de soarta poporului. „Mai mult însă decît iubirea marelui scriitor pentru mulţime a fost contestată iubirea mul­ţimii­ pentru el. Clasa lucrătoare, s’a zis, nu putea să aibă nici o afecţiune adevărată pentru acest delicat, pentru acest erudit pentru acest cizelator de fraze. Totuşi e un fapt real. Ana­tole France era adorat de oa­menii simpli. In sindicate nu i se zicea de­cât „camaradul Anatole“ şi această familiaritate dădea mă­sura adevăratei iubiri de care se bucura. Nimic nu era mai mişcător ca întîlnirile lui Anatole France cu mulţimea. Era ceva frăţesc şi grav. Când se arăta pe estrada unui meeting, asistenţa urla de en­­tusiasm. Ea era recunoscătoare acestui geniu care venea în mijlocul ei. Şi el devenea palid. Se tulbura. Tremura. Pentru că nu putea să improvizeze o cuvîn­­tare, se hotăra să citească pe nas, cu o voce cîntată foile care tremurau între degetele lui lungi şi fine. Emoţia îl făcea şi mai sim­patic auditorului, care era mân­dru că­­ intimidează şi care îl aplauda cu frenezie. De altfel, nu este sigur că mulţimea gusta cu greutate stilul lui Anatole France. Desigur, limba acestui autor este foarte savantă, dar prin sforţările prin care căuta sa o facă cât mai luminoasă şi mai fluidă, el iz­butea să o facă accesibilă tu­turor. In conversaţii, Anatole France amintea adeseori anecdota lui Malherbe care a învăţat să scrie ascultând pe muncitorii care descarcă şi încarcă fânul. Nu­mai poporul, prin tradiţiile sale, prin mecanizmul natural al ex­presiilor direct împrumutate din viaţă, a imaginilor lucrate chiar din realitate, îi părea un bun învăţător al limbii. De ce poporul n’ar fi găsit în stilul lui Anatole France ceiace era luat tot dela dânsul ? In bi­bliotecile populare, romanele şi chiar lucrările de filozofie ale lui France sunt cerute necon­tenit. Şi este înţeles nu numai stilul, dar şi sensul adânc. Căci sub­tilitatea infinită a ideilor lui A­natole France este încă o le­gendă. Ironia lui e clară. Nu-i greu de văzut că Jerome Coig­­nard urăşte guvernele, indulgente pentru greşelile celor puternici şi ingrate pentru meritele celor slabi. Tăria d-lui Bergerei, vic­toria inevitabila a gândir­i şi a justiţiei al căror apostol este, asupra prejudecăţilor şi asupra (Cont. în pag. XI-a) ( IN CAUTAREA PĂCII INTERNAŢION­ALISM SUFLETESC ASOCIAREA oamenilor pe deasupra graniţelor Lumea este sătulă de nesigu­ranţă, de brutalităţi şi de răz­­boae cu tot cortegiul de mize­rii pe care acestea le aduc în urma lor. Omenirea caută pa­cea, aşa cum orbul caută lu­mina. Cum putem câştiga pacea ? Excelentul conducător al Fran­ţei, d. Herriot, nu se mulţumeş­te cu formalismul sec al trata­telor. „Nu va fi siguranţă definitivă decât în pacea organizată (a spus d. Herriot săptămâna tre­cută, cu prilejul unei solemni­tăţi la Luxemburg). N’ar fi su­ficient ca, unui conflict atât de înspăimântător, să facem să-i urmeze un regim de tratate şi de compromisuri ca acel care a pus capăt atâtor războae“. Şi atunci, iarăşi întrebarea: cum putem câştiga pacea ? D. Herriot răspunde: „Mai trebue asociarea sufle­telor, sprijinul popoarelor în care guvernele nu lucrează de­cât în pace“. „Trimit o chemare solemnă— continuă d. Herriot—tuturor su­fletelor nobile din lume, pentru această pace de siguranţă care ar permite în fie oamenilor să-şi treacă scurta viaţă în linişte, s-o dedice marilor sforţări de creare, afecţiunilor legitime, pro­­­­păşirei în concordie“. I Şi iată o mai mare preciziune :­­ „Este o tehnică a păcei, tre­­­­bue să ne gândim la aceasta,­­ să muncim, trebue elanul sufle­telor, asociarea peste fron­­■ tiere a tuturor oamenilor binevoitori, trebue să păşim , o nouă etapă, acum e prilejul sau niciodată“. * Aşa­dar, legături interna­­­­ţionale între oameni, între partide, între popoare, pen­tru stabilirea păcei în con­­­­tra naţionalizmelor, contra înarmărilor, contra urei.­­ Şi în acest timp, guver­­­­nul Brătianu face legi pen­­­­tru pedepsirea exemplară a legăturilor internaţionale care caută pace, împăcare,­­ dreptate şi democraţie. Nenorociţi Brătieni, şi ne­norocită ţara care-i rabdă! Actualităţi din afară» Supra-berbecii d-rului Vo­ronoff.—D-rul Voronoff a avut de curând deja să adauge, prin altoire, la berbeci care au glan­dele normale, alte exemplare din aceleaşi glande luate de la alţi berbeci. Mărimea, muşchii şi chiar lâna lor a crescut. Ilustrul fizi­­ologist spera să ajungă pe a­­ceastă cale la crearea unei pro­ducţii de râsă mai mare. Tre­bue însă mulţi ani până să se poată vedea rezultatele practice ale acestor experienţe. Marte este locuit.—Profe­sorul Lompland din Paris sus­ţine că pe planeta Marte trebue să se găsească fiinţe vii. Pe a­­ceastă planetă, susţine profeso­rul francez, aerul e tot atât de des ca şi pe pământ, iar căl­dura are aceiaşi Intensitate. * Un rege fuge din ţară.— Se ştie că în urma răscoalelor din Arabia, regele a părăsit ţara, fugind în Europa. El a luat cu sine douăsprezece oale mari pline cu aur. Cu ajutorul lor pribegia nu-i va fi atât de grea în faţa propriului său mormînt.— Un cetăţean din Epinal (Franţa), care a fost ră­nit în 1914 pe câmpul de luptă, a vizitat acum câtăva vreme lo­curile unde s’a bătut cu regi­mentul său. Cu acest prilej a a­­juns şi la cimitirul militar din Rumber-Willers. Z. Spre marea sa uimire, zări a­­colo o cruce pe un mormânt cu propriul său nume și numă­rul regimentului din care făcea parte. Un alt soldat fusese în­gropat din greșală cu numele lui. ■v.Ii 1 5 W ^ Combaterea sinucidere!... Un savant s’a făcut forte să susţie că sinuciderea e o boală psichică, dar nu în felul cum s’a crezut până acum. Medicul Maurice de Fleury a scos un tratat prin care com­bate vechile teorii şi contestă contagiul şi ereditatea sinuci­­derei. Prin observaţiuni perso­nale şi bazat pe datele psichia­­triei, F­leury a ajuns la concluzia că sinuciderea este punctul cul-­­­minant al nelinitei sufleteşti,­­ după care neliniştea este cel mai înalt grad al hiperemoti­­vităţii. In ce priveşte profilaxia a­­cestei boale, Fleury susţine că tratamentul moral (sugestie, per­suasiune, îmbărbătarea spiri­tuală) mai mult strică. El re­comandă un tratament medical propriu zis, şi anume : izolarea pacientului, şederea în pat mai mult timp, supraveghere per­manentă şi tratament medica­mentos (bromură, opium, vale­­riană etc.). In acest chip, oa­menii pot fi salvați de sinu­cidere. ABONATI­VA XIA „OPINIA“ Cronica economic & * Producţia şi noul fel de trai după război de V. I. RADU In Anglia, Franţa, Rusia etc. şomagii, în Austria, Germania greve, la noi şomagii..., iată cum se prezintă în momentele ac­tuale situaţia economică a Eu­ropei. Dar la lista aceasta tre­­bue neapărat să adăugăm şi America. S’ar părea că in unele ţări se produce prea mult, de aceia fabricile se închid iar lucră­torii rămân pe drumuri, viaţa devine din ce in ce mai grea, articolele de traiu se scumpesc mereu. S’a susţinut că banul, valuta depreciată, este cauza tuturor acestor rele. Astăzi chestia ba­nului nu se mai discuta cu a­­cea ardoare, cu care acest lu­cru se făcea in anii trecuţi. Am ajuns mulţi la convingerea că nu banul singur e de pricină. Şi în adevăr. Un observator imparţial ar fi putut constata că scum­pirea traiului datează ceva mai de mult, încă înainte de începutul ma­relui războiu se accentua din zi în zi o scumpire a traiului. Când războiul a venit viaţa deja se scumpise. E cert însă că scumpirea nu era aşa de vie şi aşa de simţită ca după răz­boiu, dar scumpirea era, cu toa­te că valuta rămăsese aproape aceiaşi, adică ar pari să se fi schimbat ceva, şi în caz afir­mativ cât de mult s’a schimbat în viaţa omului, după r­ăboiu ? Se spune că omenirea s’a în­mulţit ! Dacă ar fi să dăm mul­tă atenţie împrejurărilor în cari trăim, greutăţii ce avem de a găsi oameni atât pentru lucrări calificate cât şi pentru lucrări brute, parcă ar trebui să facem rezerve, asupra acestei afirmări. Ni se pun înaintea ochilor sta­tistici, cari ar arăta că înmulţi­rea populaţiei e adevărată. Dar şi asupra expunerilor statistici trebue să fim în gardă. In orice caz, ştim că răsboiul a secerat zeci de milioane de vieţi omeneşti şi deci scumpe­­tea actuală n’ar putea fi efec­tul unei sporiri a populaţiei. Atunci e altceva la mijloc ; s’a schimbat ceva. De sigur că da. In mare parte s’a schimbat felul de traiu al oamenilor. Totd’auna după perioadele de răsboiu, au urmat vremuri când dorinţa de trai, şi traiu mai bun, s’a accentuat mai tare. Aşa, statistica ar putea să ne spue, de exemplu, câţi­va sută dintre locuitorii ţării noastre mâncau carne înainte de răz­boiu, şi cîţi socotesc ca ceva indispensabil astăzi pentru tra­iul lor, acest articol ? Socotim deci că din acest punct de privire, o schimbare apreciabilă s’a produs după marele răsboiu. Producţia nu e suficientă pen­tru nevoile de astăzi ale popu­­laţiunilor. La aceasta se adaogă negreşit reaua distrubuţie a ei. lata cauza principa­l a stării anormale în care ne zbatem. V. I. RADU

Next