Opinia, noiembrie 1924 (Anul 20, nr. 5226-5251)
1924-11-26 / nr. 5247
.l XX-lea No. 5247 % URL .IRTUSin. MERCUR! 26 NOEMBRIE 1924 ABONAMENTE REACH* . J ^ \\\^ 2IAR POLITIC COTIDIAN Lei 600 . * 320 . „ 160 . pe un an „ 6 luni „ 3 luni Acum de curând, s’au întrunit câţiva membri ai partidului ţărănist din localitate ; erau, în cea mai mare parte, intelectuali şi cărturari distinşi, oameni cari—personal—sânt şi cumsecade şi doritori de o stare mai bună pentru imensa majoritate a populaţiei. Fiecare din ei, în orele libere, cugetă desigur la radicale transformări sociale şi unii —mai naivi, sau mai vani- toşi—nu refuză cu indignare etichete sub a căror culoare apar mulţimii şi mai „la modă“ exagerând o cre- dinţă împărtăşită întâmplă- tor sau pur şi simplu împru- mutată pentru ocazie. Şi în aceste vremuri de banditism brătienist, în aceste împrejurări jalnice pentru nivelul moral al ţării, în lamentabila stare de incultură şi tâmpenie alcoolică a masselor ţărăneşti cari au fost desbaterile unei adunări de intelectuali,strânşi acolo, aşa, fără nici un ordin de sus, din propria iniţiativă, şi mai cu seamă în calitate de opozanţi ? Cei mai idealuri s’au frământat, în odăiţa tihnită a clubului ţărănist ieşan, Intr’o noapte de iarnă invitătoare,—pentru o societate de oameni iluminaţi,—la discuţii dacă nu academice măcar în legătură cu viaţa care pulsează şi cere realităţi şi realizări de la cel puţin două profesori universitari pe deplin, unul pe un sfert, un poetavocat şi câţiva dascăli ? Nimic nu s’a discutat în legătură cu opera pozitivă pe care ar fi datori s’o înfăptuiască tovarăşii unei grupări de intelectuali. Nimic nu s’a alcătuit nimic nu s’a plănuit măcar. Aceleaşi ambiţii mărunte s’au vădit, aceeaşi neutralitate învechită de când lumea, de când Caţavencu... Chestiuni mici de bucătărie, — aşa zisă „organizaţie“— internă, cu rivalităţi ridicole, cu desfiinţări de iluzorii regionale ţărăniste, cu voturi de blam date în lipsă, şi cu apărări făcute „şefului“ de subalternii zeloşi. Şi în cele din urmă, moţiunea inevitabilă, inutilă. Viaţa politică românească este un mediu corupător pentru elementele cele mai de valoare chiar, un bulion în care nu se pot desvolta decât microbii răufăcători pentru corpul social. Influenţa moravurilor comice, dacă nu întristătoare prin persistenţa lor infinită, asupra tuturor celor cari se lasă târâţi de patima politicianismului, este dezastruoasă, chiar când intenţiile au fost la început, bune. Un partid ţărănist. Intr’o ţară dominată de oligarhie, in opoziţie încă. Fruntaşii secţiunii din centrul cel mai important al partidului, cu ce se ocupă, cu ce se preocupă ? In Italia opoziţia democrată l-a dat jertfă pe Matteotti, în Spania aceeaşi opoziţie i-a ridicat pe umeri pe Unammo şi Ibanez, în Iugoslavia şeful agrarienilor , duce lupte eroice şi în Bulgaria lui Tancov, gărzile verzi ale lui Stamboliiski “încă se încăpăţinează să nu cedeze teroarei guvernamentale. ] Intelectualii singurului partid de opoziţie român, se ocupă cu intrigi de persoane... Câtă mizerie, ce dureroasă! pildă! G. Spina I -a I iwniM ÎNSEMNĂRI : lan, ii Imii? Prin votul Senatului, amnistia a devenit lege în Franţa. O amnistie destul de zgârcită, dar totuşi capabilă să repare, în oarecare măsură, abominabila nedreptate făcută unor oameni luminaţi cum sânt d-nii Caillaux şi Malvy. In vremuri de poincarism şi de sălbătăcire războinică, guvernanţii Franţei, exasperaţi de o situaţie nenorocită a soartei armelor, au căutat un ţap ispăşitor care, prin jertfa lui, să-i acopere de răspundere. Şi au găsit pe d. Caillaux, apostolul păcet şi făuritorul unui plan ce-ar fi putut realiza de mult amiciţia franco-germană şi ar fi putut evita mizeria în care se zbate astăzi Franţa cu Europa in*'»gali Printr’o maşinaţiune laşă, d. Caillaux a trebuit să răscumpere tulburarea, teama, şovăiala din sufletul politicianilor războiului. In urmă a căzut jertfă d. Malvy, tot atât de nevinovat pe cât de luminoasă şi dreaptă îi era tendinţa sufletului. Astăzi, Senatul francez şi-a recunoscut indirect oribila greşeală comisă în anii de război. Cel puţin în ea priveşte pe d. Malvy, însuşi d. Poincaré a mărturisit nedreptatea de odinioară. Totuşi Senatul n'a avut francheţa să declare răspicat că repară o greşală, ci s’a complăcut să afirme că acordă uitare... Faptul dovedeşte că ura şi minciuna care au pervertit sufletele, sub impulsul drăcesc al războiului, au rămas încă adânc încuibate, ca o boală a conştiinţei ce nu se lasă uşor vindecată. I Asemenea şi la noi, nedreapta şi revoltător de făţarnica proscriere în contra d lui C. Stere, influenţează încă şi acele minţi I de la care am fi fost în drept să cerem o repede şi bravă descătuşare din noaptea instinc- telor. I Prea multă întârziere, pentruo biată recoltă de conştiință şi dreptate...!. Jaful legal Standardizarea cerealelor Imperturbabil, guvernul își aranjează comercializările. D. Tancred Constantinescu a terminat proectul pentru „standardizarea cerealelor“. In termeni sumari, chestiunea stă așa : Producătorul va fi obligat să-și depue grânele în hambarele gărei celei mai apropiate. A colo, agenţii societăţii comercia- j Uzate vor stabili tipul calitatea şi valoarea mărfei şi vor da pro- ducătorului, drept plată, un warant negociabil. Mai departe, societatea liberală cointeresată va avea grijă să transporte cerealele în docuri şi să le vândă cu preţ bun, (desigur, superior warantului) încasând beneficii grase. Producătorul rămâne să-şi negocieze warantul la bănci, în condiţii nesigure şi cu scăzământ,bineînţeles, dacă băncile vor avea bani suficienţi (lucru problematic faţă de criza de numerar). La urmă, vacanţele se concentrează la Banca Naţională care—pe lângă beneficiul scontului—le încasează de la societatea comercializată,... în valute forte. Prin urmare, societatea cointeresată câştigă din specula mărfei producătorilor, şi Banca Naţională câştigă din mânuirea vacanţelor. Cei care vor păgubi vor fi producătorii, fiindcă preţuirea mărfei în gări se va face un chip arbitrar. Şi vor mai păgubi prin negocierea dezavantajoasă a wacantelor. Afacerea aceasta a standardizărei are toată aparenţa unui jaf extraordinar în dauna agricultorilor. Comercializările celelalte păgubesc Statul, pe când standardizarea face inovaţia de a sustrage banii dea dreptul din punga particularilor. Astfel, fiind atinşi direct, probabil că cetăţenii se vor decide să reziste noului jaf legal care se pregăteşte. A. LIN !FFR4TE SNZ^PEDIT Bucureşti.— Direcţia generală C. F. R. a luat măsuri pentru urgenta despotmolire a triajului Chitila. Până aseară la ora 8 erau închise oricărui trafic următoarele linii: Costeşti - T. Măgurele, Alexandria-Zimnicea, Giurgiu-Videle, Bucureşti-Olteniţa, Bucureşti-Feteşti, Slobozia-Ciulniţa-Calaraşi, Urziceni Ţăndărei, Făurei-Feteşti, Buzeu-Nehoiaşi, Hamangii-Medgidia Bazargic, Odobeşti-Cucueţi, Galaţi-Basarabeasca-Tighina, Barboşi- Tecuci, Zorneni-Basarabeasca-Cetatea Albă, Reni-Traian Val. fN»pul«ritatea eul Anato!®, France . Paul Gzell, cunoscutul cronicar parizian care a adunat in volum convorbirile cu Anatole France (Propos d’Anatole France) arată într’un recent studiu că marele sceptic a iubit mult clasa populară și a fost foarte iubit de ea. Este un adevăr pe care unii îl contestă, observă Paul Gzell. Dar aceştia neagă evidenţa. De la afacerea Dreyfus, cînd maistrul şi-a întărit ideile sociale, el a exprimat în cărţile sale şi în întrunirile publice, un interes pasionat de soarta poporului. „Mai mult însă decît iubirea marelui scriitor pentru mulţime a fost contestată iubirea mulţimii pentru el. Clasa lucrătoare, s’a zis, nu putea să aibă nici o afecţiune adevărată pentru acest delicat, pentru acest erudit pentru acest cizelator de fraze. Totuşi e un fapt real. Anatole France era adorat de oamenii simpli. In sindicate nu i se zicea decât „camaradul Anatole“ şi această familiaritate dădea măsura adevăratei iubiri de care se bucura. Nimic nu era mai mişcător ca întîlnirile lui Anatole France cu mulţimea. Era ceva frăţesc şi grav. Când se arăta pe estrada unui meeting, asistenţa urla de entusiasm. Ea era recunoscătoare acestui geniu care venea în mijlocul ei. Şi el devenea palid. Se tulbura. Tremura. Pentru că nu putea să improvizeze o cuvîntare, se hotăra să citească pe nas, cu o voce cîntată foile care tremurau între degetele lui lungi şi fine. Emoţia îl făcea şi mai simpatic auditorului, care era mândru că intimidează şi care îl aplauda cu frenezie. De altfel, nu este sigur că mulţimea gusta cu greutate stilul lui Anatole France. Desigur, limba acestui autor este foarte savantă, dar prin sforţările prin care căuta sa o facă cât mai luminoasă şi mai fluidă, el izbutea să o facă accesibilă tuturor. In conversaţii, Anatole France amintea adeseori anecdota lui Malherbe care a învăţat să scrie ascultând pe muncitorii care descarcă şi încarcă fânul. Numai poporul, prin tradiţiile sale, prin mecanizmul natural al expresiilor direct împrumutate din viaţă, a imaginilor lucrate chiar din realitate, îi părea un bun învăţător al limbii. De ce poporul n’ar fi găsit în stilul lui Anatole France ceiace era luat tot dela dânsul ? In bibliotecile populare, romanele şi chiar lucrările de filozofie ale lui France sunt cerute necontenit. Şi este înţeles nu numai stilul, dar şi sensul adânc. Căci subtilitatea infinită a ideilor lui Anatole France este încă o legendă. Ironia lui e clară. Nu-i greu de văzut că Jerome Coignard urăşte guvernele, indulgente pentru greşelile celor puternici şi ingrate pentru meritele celor slabi. Tăria d-lui Bergerei, victoria inevitabila a gândiri şi a justiţiei al căror apostol este, asupra prejudecăţilor şi asupra (Cont. în pag. XI-a) ( IN CAUTAREA PĂCII INTERNAŢIONALISM SUFLETESC ASOCIAREA oamenilor pe deasupra graniţelor Lumea este sătulă de nesiguranţă, de brutalităţi şi de războae cu tot cortegiul de mizerii pe care acestea le aduc în urma lor. Omenirea caută pacea, aşa cum orbul caută lumina. Cum putem câştiga pacea ? Excelentul conducător al Franţei, d. Herriot, nu se mulţumeşte cu formalismul sec al tratatelor. „Nu va fi siguranţă definitivă decât în pacea organizată (a spus d. Herriot săptămâna trecută, cu prilejul unei solemnităţi la Luxemburg). N’ar fi suficient ca, unui conflict atât de înspăimântător, să facem să-i urmeze un regim de tratate şi de compromisuri ca acel care a pus capăt atâtor războae“. Şi atunci, iarăşi întrebarea: cum putem câştiga pacea ? D. Herriot răspunde: „Mai trebue asociarea sufletelor, sprijinul popoarelor în care guvernele nu lucrează decât în pace“. „Trimit o chemare solemnă— continuă d. Herriot—tuturor sufletelor nobile din lume, pentru această pace de siguranţă care ar permite în fie oamenilor să-şi treacă scurta viaţă în linişte, s-o dedice marilor sforţări de creare, afecţiunilor legitime, propăşirei în concordie“. I Şi iată o mai mare preciziune : „Este o tehnică a păcei, trebue să ne gândim la aceasta, să muncim, trebue elanul sufletelor, asociarea peste fron■ tiere a tuturor oamenilor binevoitori, trebue să păşim , o nouă etapă, acum e prilejul sau niciodată“. * Aşadar, legături internaţionale între oameni, între partide, între popoare, pentru stabilirea păcei în contra naţionalizmelor, contra înarmărilor, contra urei. Şi în acest timp, guvernul Brătianu face legi pentru pedepsirea exemplară a legăturilor internaţionale care caută pace, împăcare, dreptate şi democraţie. Nenorociţi Brătieni, şi nenorocită ţara care-i rabdă! Actualităţi din afară» Supra-berbecii d-rului Voronoff.—D-rul Voronoff a avut de curând deja să adauge, prin altoire, la berbeci care au glandele normale, alte exemplare din aceleaşi glande luate de la alţi berbeci. Mărimea, muşchii şi chiar lâna lor a crescut. Ilustrul fiziologist spera să ajungă pe această cale la crearea unei producţii de râsă mai mare. Trebue însă mulţi ani până să se poată vedea rezultatele practice ale acestor experienţe. Marte este locuit.—Profesorul Lompland din Paris susţine că pe planeta Marte trebue să se găsească fiinţe vii. Pe această planetă, susţine profesorul francez, aerul e tot atât de des ca şi pe pământ, iar căldura are aceiaşi Intensitate. * Un rege fuge din ţară.— Se ştie că în urma răscoalelor din Arabia, regele a părăsit ţara, fugind în Europa. El a luat cu sine douăsprezece oale mari pline cu aur. Cu ajutorul lor pribegia nu-i va fi atât de grea în faţa propriului său mormînt.— Un cetăţean din Epinal (Franţa), care a fost rănit în 1914 pe câmpul de luptă, a vizitat acum câtăva vreme locurile unde s’a bătut cu regimentul său. Cu acest prilej a ajuns şi la cimitirul militar din Rumber-Willers. Z. Spre marea sa uimire, zări acolo o cruce pe un mormânt cu propriul său nume și numărul regimentului din care făcea parte. Un alt soldat fusese îngropat din greșală cu numele lui. ■v.Ii 1 5 W ^ Combaterea sinucidere!... Un savant s’a făcut forte să susţie că sinuciderea e o boală psichică, dar nu în felul cum s’a crezut până acum. Medicul Maurice de Fleury a scos un tratat prin care combate vechile teorii şi contestă contagiul şi ereditatea sinuciderei. Prin observaţiuni personale şi bazat pe datele psichiatriei, Fleury a ajuns la concluzia că sinuciderea este punctul cul-minant al nelinitei sufleteşti, după care neliniştea este cel mai înalt grad al hiperemotivităţii. In ce priveşte profilaxia acestei boale, Fleury susţine că tratamentul moral (sugestie, persuasiune, îmbărbătarea spirituală) mai mult strică. El recomandă un tratament medical propriu zis, şi anume : izolarea pacientului, şederea în pat mai mult timp, supraveghere permanentă şi tratament medicamentos (bromură, opium, valeriană etc.). In acest chip, oamenii pot fi salvați de sinucidere. ABONATIVA XIA „OPINIA“ Cronica economic & * Producţia şi noul fel de trai după război de V. I. RADU In Anglia, Franţa, Rusia etc. şomagii, în Austria, Germania greve, la noi şomagii..., iată cum se prezintă în momentele actuale situaţia economică a Europei. Dar la lista aceasta trebue neapărat să adăugăm şi America. S’ar părea că in unele ţări se produce prea mult, de aceia fabricile se închid iar lucrătorii rămân pe drumuri, viaţa devine din ce in ce mai grea, articolele de traiu se scumpesc mereu. S’a susţinut că banul, valuta depreciată, este cauza tuturor acestor rele. Astăzi chestia banului nu se mai discuta cu acea ardoare, cu care acest lucru se făcea in anii trecuţi. Am ajuns mulţi la convingerea că nu banul singur e de pricină. Şi în adevăr. Un observator imparţial ar fi putut constata că scumpirea traiului datează ceva mai de mult, încă înainte de începutul marelui războiu se accentua din zi în zi o scumpire a traiului. Când războiul a venit viaţa deja se scumpise. E cert însă că scumpirea nu era aşa de vie şi aşa de simţită ca după războiu, dar scumpirea era, cu toate că valuta rămăsese aproape aceiaşi, adică ar pari să se fi schimbat ceva, şi în caz afirmativ cât de mult s’a schimbat în viaţa omului, după răboiu ? Se spune că omenirea s’a înmulţit ! Dacă ar fi să dăm multă atenţie împrejurărilor în cari trăim, greutăţii ce avem de a găsi oameni atât pentru lucrări calificate cât şi pentru lucrări brute, parcă ar trebui să facem rezerve, asupra acestei afirmări. Ni se pun înaintea ochilor statistici, cari ar arăta că înmulţirea populaţiei e adevărată. Dar şi asupra expunerilor statistici trebue să fim în gardă. In orice caz, ştim că răsboiul a secerat zeci de milioane de vieţi omeneşti şi deci scumpetea actuală n’ar putea fi efectul unei sporiri a populaţiei. Atunci e altceva la mijloc ; s’a schimbat ceva. De sigur că da. In mare parte s’a schimbat felul de traiu al oamenilor. Totd’auna după perioadele de răsboiu, au urmat vremuri când dorinţa de trai, şi traiu mai bun, s’a accentuat mai tare. Aşa, statistica ar putea să ne spue, de exemplu, câţiva sută dintre locuitorii ţării noastre mâncau carne înainte de războiu, şi cîţi socotesc ca ceva indispensabil astăzi pentru traiul lor, acest articol ? Socotim deci că din acest punct de privire, o schimbare apreciabilă s’a produs după marele răsboiu. Producţia nu e suficientă pentru nevoile de astăzi ale populaţiunilor. La aceasta se adaogă negreşit reaua distrubuţie a ei. lata cauza principal a stării anormale în care ne zbatem. V. I. RADU