Opinia, decembrie 1927 (Anul 23, nr. 6161-6183)

1927-12-02 / nr. 6161

Li'*« s, 's^farm ""'"h Loc?j. îuî. xxiv No. «mt § ABONAMENTE Lei 1000 pe un an m 500 . . „ 6 luni » 300 ... „3 luni \ ”\ n'b,,oteca Universităţii SE ZIDESC ŞCOLI NOUI? Citesc într’un ziar ca din Bud­getul statului pe 1928, s’a re­zervat pentru construcţii şcolare suma de 200 milioane lei şi constat cu satisfacţie ca bun­­s’a făcut; ţara noastră are mare nevoe de şcoală. In ţara noas­tră nici un guvern nu va putea să spuie că şi-a făcut datoria, că a condus destinele ei cu chibzuială şi durere de inimă de va lăsa şcoala pe al doilea plan şi se va îngriji mai întâi de alte instituţii, (afară doar de cazul când—doamne fereşte — se va fi gândind că ţăranul ştie perfect să voteze numai să aibă puşca la spat­e). Totuşi eu sunt nelămurit în­­tr’o privinţă: va fi ştiind oare făuritorul Bugetului situaţia re­ală a neamului nostru, a sate­­lor noastre din punct de veden cultural ? Va fi ştiind el oare că nu-i nevoe de ziduri, ci­ i n°voe mare, foarte mare, de suflete, de oameni, care să mun­cească cu dra­oste şi trager­e de inimă şi care in adevăr în­deamnă şcoală ? Mă îndoesc. Va fi ştiind el oare că entuzi­asmul şi idealul câştigat in cei mai frumoşi ani ai vieţei unor oameni, porniţi la muncă, se dărăpănează ca şi zidurile con­ţi­uite In pripă şi neterminate de câţiva ani ? Va fi ştiind că şcoala română îi aproape ador­mită de foame ? căci nu cred să existe cineva care să poată mulţumi stomachul cu ideal şi entuziasm ?! ^ Ştiu că se găsesc mulţi din cee­i ce se întreabă de ce Invă­­ţâtorimea nu-i la înălţime, cu alte cuvinte nu-şi face datoria ; şi că de ea se ţină şi se ames­tecă în alta lucruri ca bănci, cooperative, obştii etc. de ce învăţătorul se ţine de poala po­­liticianilor şi stă umilit cu­­pă­lăria în mână în faţa lor şi când îi spune: „hai“, lasă de multe ori şi mamă şi tată şi porneşte. De ce? pentru că n’are cu ce-şi duce zilele, casa şi nevoi­le de azi pe mâine şi se lasă amăgit de cei pe-atâta paşi când e vorba de interes politic că-i vor da, că-i vor face, că-i vor pune, că vor cere la timp să li se facă odată dreptate po­trivit muncei şi rostului învă­ţătorilor în stat etc, iar când se duce sau se duc să-şi spu­e ne­voile, ei sunt sfidaţi şi umiliţi; lor li se închide mai intăi uşa în nas. Învăţătorul şi preotul în tim­pul de faţă, pentru mulţi dintre conducători, nu sunt decât o luntre de care te poţi sluji să treci la masa Întinsă peste apa tulbure şi vijelioasă — (de mul­­te ori) — de la ţară, şi de cari nu-i nevoie să te îngrijeşti. Co­piii când pleacă acasă de pe maidan, unde şi-au înălţat su­te­ul, aruncă zdrenţele de care s’au servit. ...Am alunecat pe panta a­­cestor consideraţii fără să vreau căci mă miră faptul cum de se poate ca invăţâtorimea ţârei noastre româneşti, luminătorii neamului (şi după mine nu mai sunt alţii afară de preoţi, la sa­te), încărcaţi şi supraîncărcat de legi, obligaţ­­ şi programe, sâ trăiască, să-şi ducă zilele dintr’o leafă ridicolă. Mă miră faptul şi mâ întreb cum se stă­­rue a se clădi ziduri reci şi pustii şi nu se întăresc, nu se consolidează sufletele celor des­curajaţi şi desorientaţi, a celor ce li se cere totul, li se cere pvea mult şi nu li se dă nimic, a celor ce stau in fiecare lună cu cei două mii nouă sute lei In mână uitându-se la ei neş­­tiind ce să facă: să-şi plătească parte din datorii, să-şi cumpere o hăinuţă, sau să-şi iea ceva de mâncare... Asta-i cultură românească !? Preot C. Bârsan ASPECTE POETUL IEŞENISMULUI Ui amic imi spunea: nu ştiu cum vor gusta oamenii oraşu­lui mare poezia lui Demostens Botez care e scrisă par­că nu­mai pentru noi ieşenii... E drept, oamenii oraşelor mari nu sânt nici trişti, nici melan­colici, nici porniţi spre visare ; ei n’au vreme să se lase preo­cupaţi de gânduri altele decât da afaceri, n’au posibilitate să rătăcească pe uliţi puştii ceasuri dearâ­dul. Acolo, in Capitală de pildă, lumea nu poate fi impresiona­tă de cântecul vechi al unei ca­terinci plângând un vals demo­dat sau o Marseilleză răguş­tă ; acolo un convoi e mortuar nu se poate pl­ăba un voc pe străzi, să se oprească la răspântii şi nici clopotele nu se aud de la biserici în urletul automobilelor şi al sirenelor de fabrici. Poezia lui Demostene Botez este specific ieşană. Noi ieşenii, ne găsim între paginile volumu­lui „Zilele Vieţii“ ca într’un al­bum : fiecare pagină închide nostalgiile noastre, amărăciuni­le no­stre, stările noastre de suflet. Vi amintiţi de „Bruges­ la Morte“ a lui Rodenbach şi de poeziile lui ? Canalurile, begtiio­najurile, maicele, oamenii visă­tori rătăcind pe cheiuri, toate sânt evocate în opera lui Ro­denbach , cei din Bruges res­piră prin paginile poetului lor melancolic. La fel şi noi ieşenii, in ver­surile lui Demostene Botez ne regăsim total : blazaţi, cu aripile frânte, Impotmol­ţi In regrete şi lăsaţi pe drumurile singurătăţii... . Pentru cineva care­ a murit „t)” de ştire, „Intr’un vaer larg pe sus, şi urlă „Clopotul cel mare’n turlă ,,La biserica Buna-Vestire...“’ Sau, In altă parte: ,Te uită-o oră singur tu, tn stradă, ,Un câne trece fără aă te vadă, ,Urc om cu manile îh buzunare „Se duce grav spre nu ştiu ce ahe­mare, „Trec doi îndrăgostiţi... o servi­toare... „Un domn... un altul... şi o cerşe­toare. „O doamnă elegantă şi frumoasă „Se duce peste drum şi intră’n casă­­. „Se-apr­ede o lumină, (visul ei). „Purtăm creaţiuni de Dumnezei „la ochii noştri cari ard mereu. „Se’ntunecă afară. (visul meu)“ Tablouri de grea melancolie, ecouri de pătrunzătoare suferinţi. Demostene Botez a pătruns in sufletul laşului şi l’a scos la lumină: o lumină tulbure, ce­nuşie, prin care rătăcim noi semenii lui, ca nişte fantome, aşa cum sântem In realitate. Dar melancolia şi suferinţa fiind universale, poezia lui De­mostene Botez e pătrunsă de suflul larg al acestor întristări comune; astfel se justifică sub­titlul și al acestui volum de poezii: Povestea Omului, po­vestea noastră a tuturora. G. SPINA Populaţia scade in Ungaria Oficialitatea maghiară este îngrijorată de fenomenul foarte accentuat al scăderii populaţiei. Chestia s’a discutat, de curînd, în Camera din Budapesta. S'a arătat, pe baza statistice serioase, că în unele comitate (judeţe) 50 la sută din cei că­sătoriţi, n’au copii, la alte co­mitate, 80 la sută din căsnicii au numai cite un singur copil Doamnele nu vor să nască... Conservatori se plîng că co­­muniştii...au distrus spiritul de famlie. Iar comuniştii ripostează că, sub teroarea hortystă, s’a iscat aşa criză economică încit poporul nu-și mai poate per­mite luxul de a avea copii.­ ­ * ’"•“’HtflUTti“ffltr-a-fiw— ZIAR POLITIC COTI­DIAN VINERI 2 DECEMBRIE 1927 AHM­OXURI se primesc la toate# Agenţiile de Pu­iblicitate şi la Administraţia ziarului laţi—Str. Oria. Marceanu 17 Din toată lumea Match de box pentru o fată.— Intr’una din serile tre­cute, doi luptători s’au prezen­tat într’un ring din Londra, deși numele lor nu erau înscrise p program. Ministrul de ceremonii a explicat că cei doi adversari au hotărât să se bată șase rounduri, pentru a hotărî care e cel mai bun barbat şi a mai arătat că răsplata pentru învin­gător era... o fată. Cei doi se certaseră pentru o femee şi, ca la cinematogr­f, au hotărât să sfârşească neînţele­gerea în ring. Fata era de faţă la luptă şi sta palidă şi cu ochii ficşi. Primul round s’a desfăşurat cu forţe egale, dar la al doilea, cel mai tânăr din luptători fu pus Knock-out. Fata ţipă şi căzu in nesimţire. Prietenii o duseră in grabă acasă. * 8 milioane pentru un pa­har.— Cel mai mare şi cel mai vechi pahar a fost vândut la Londra cu 10.000 lire sterling (aproape 8 milioane lei). Paha­rul e tăcut din lemn de arţar şi măsoară zece palme în diame­tru (2,55 m.) are o margine de argint şi o ornamentaţie de ar­gint aurit reprezentând figura unui leu heraldic. Paharul aparţinea familiei a­­ristocrate Mac Gregor, de peste 500 ani.* Centenarul lui Ibsen. — Marele dramaturg norvegian Henrik Ibsen s’a născut la 20 Mart 1328. Ministrul instrucţiei publice al Norvegiei, a numit un comitet însărcinat sâ organizeze celebrarea, In anul viitor, a a­­cestui centenar. Printre membrii comitetului, în afară de minis­tru, se află primarul din Oslo, rectorul universităţii, directorul teatrului naţional şi preşedin­tele asociaţiei autorilor norve­gieni. Nouile măre­ poştale emise în Franţa şi executate într’un chip deoseb­i de artistie. In stânga sus: Arcul de triumf din Paris ; jos : Pont du Gard (apeductul roman din N­­­mes). La mijloc : Catedrala din Reims. In dreapta sus : fortul la Rochelle ; jos : nuntre şi mă­năstirea insulară Saint-Michel. TIMBRE POȘTALE CULTURALE O nouă teorie a cancerului Profesorul Warburg din Ber­lin a emis o nouă teorie a can­cerului. Energia ţesuturilor să­nătoase, spune d. Warburg, vine în principal de la oxidarea carbohi­draţilor. Dacă oxigenul lipseşte ţesuturile pier, dar ce­lulele cancerului pot, fără oxi­gen, să distrugă carbohi­dratul şi să scoată astfel destulă ener­gie pentru a supravieţui. Concluzia este că ţesăturile corpului, care considă mai cu seamă din îcelule ce folosesc oxigenul, au răspândite printre ele celule care pot trăi fără oxigen. Când oxigenul lipseşte acesta din urmă celule se în­mulțesc și alcătuiesc nucleul pentru dezvoltarea cancerului. In pag. III-a Ultima Ora CAMPIONATUL INTERNAŢIONAL DE ŞAH In satchul internaţional de şah care a avut loc la Buenos­ Aires, Intra cei doi mai buni jucători din lume, o­raşul Ale­chin (în stânga) a fost declarat campion internaţional, învin­gând pe cubanul Capablanca. CRONICA DRAMATICA de Wratislavius TEATRUL NAŢIONAL : „Noaptea Regilor“ (Comedie în 5 acte de SHAKESPEARE) A trecut o săptămână abia de la prezentarea impresionan­tei satire a lui Shaw „Medicul în dilemă“. Nu mai găseam In­că sub impresia frumoasei rea­lizări scenice a companiei noas­tre dramatice, când am fost chemaţi la „Noaptea Regilor“. Una din capodoper­e neîntre­cutului Will şi o nouă surpri­ză, agreabilă şi aceasta, a unui efort reuşit din partea interpre­ţilor, ur­ii aceiaşi dintre Întru­chipătorii tipurilor lui Shaw ! Relevăm acestea de la înce­put, nu atât pentru a sublinia satisfacţia personală, resimţită la un spectacol ales, dar, mai ales, pentru a evidenţia oare­cum puterea de intuiţie a inter­preţilor, care fără să aibă mo­dele sau indicaţiuni de stil, ştiu totuşi, din instinct sau intuiţie, spuneţi şi cum doriţi, să prezin­­te de lumină atât de veridică, tipuri din vasta şi măreaţa ga­lerie shakespeariană. Pentru a ajunge astfel şi noi la „Noaptea Regilor* pe care, nu ne amintim şi nici nu ştim, s’o fi văzut vre­odatâ pe scena Teatrului nostru. Ca atare să ne fie îngăduit să ne oprim mai întâi, puţin,­­ la opera reprezentată. Acei care au avut fericirea sâ vadă (sau să cetească) un şir întreg din operele măreţe, ieşite din pana geniului neîntrecut al lui Shakespeare şi In amintirea cărora au rămas neşterse impre­siunile căpătate pentru toată viaţa­ după ce-au cunoscut Hamlet, Macbeth, Othello, Re­gete Lear, Shylok, Femeia în­dărătnică, Romeo şi Iul­ia şi Visul unei nopţi de vară (pentru a nu cita decât din cele jucate (Continuarea în pag.. IV-a) fistualităţi politice întoarcerea la realitate Din ultimele fapte şi declara­­ţiuni ale d-lui Vintilă Brătianu, reiesă că ministrul de finanţe începe a se apropia de reali­tate. Astfel, a renunţat la re­valorizare şi se gândeşte numai la stabilizarea leului. Deaseme­­nea, s’a convins de necesitatea creditelor străine pentru acope­rirea nevoilor de refacere a ţării. In fine, d. Vintilă Bră­­tianu începe a se îngriji de suferinţele industriei şi comerţu­lui nostru, avizând la procura­rea de credit mai ieften. Mai bine mai târziu, decât niciodată ! Optimism Partidul naţional-ţârănesc este foarte optimist. Ziarul „Drepta­tea“ oficiosul d-lui Maniu, a­­firmă categoric că guvernarea liberală e pe sfârşite. Ba chiar fixează pentru începutul lunii Februar data schimbării de re­gim. Noi rămânem foarte pesimişti. Presiuni... Or cum s-ar prezintă situaţia politică, un lucru e absolut si­gur: pe averescani nu-i vrea nimeni, actualmente ei nu mai contează in balanţă. Necăjiţi că naţional-ţărăniştii nu-i primesc în blocul opoziţiei, averescanii fac presiune, răs­pândind vorba că... vor sprijini pe liberali! Bineînţeles, liberalii n'au ce face cu aşa „sprjin“. Şi chiar dacă l-ar accepta... „paguba’n ciuperci“—vorba populară. _________________X. „OPINIA“ LITERARA SI ARTIS­TICA Publicul de azi. La tearu ... sânt martorul in­voluntar al unui dialog delicios intre doi soţi. Bărbatul, in pauză, începe lent: — „Bine, te-am rugat de a­­tâtea ori să nu-mi vorbeşti în timp ce se joacă, şi tu...“ — „înţelege Insă că entuzias­mul meu vrea sâ se împărtă­şească“. — „Aşteaptă atunci pănă la antract“. — „Iarăşi îmi ceri ceva prea mult?..“ — „Şi apoi nu pot pricepe cum în loc sâ priveşti actorii depe scenă, tu întruna binoclezi sala“. — „Bine dragă, dar trebue să fii ceva mai puţin comun ; nu­mai spectatorii banali au prin­cipiile tale“. f­— „Eşti teribilă!..“ — „Nu, zău . In definitiv nu ştiu pentru ce eşti revoltat pe mine“. Negreşit, Shaw are dreptate în prefaţa lui din Ioana d’Arc. Lumea nu vine la teatru numai pentru piesă... I. b. FAPTE Laureata premiului Nobel, Grazia Deladda s’a născut în Sardinia la 1875; ea este o fe­meie scundă şi slabă, tipul ţă­­răncii din Sardinia, cu faţa arsă de soare şi pielea Inegrită. Pe fruntea ei foarte descoperită cade un­ păr care odinioară a fost negru; in schimb ochii i-au rămas tineri şi plini de viaţă. Grazia Deledda este a doua femeie laureată a premiului No­bel de literatură, prima fiind Selma Lagerlöff in anul 1901. In definitiv două femei în 26 ani nu este prea mult l„ Eroii simpatici. Z­arul parisian „Les nouvelles littéraires“ a organizat un con­curs printre cititori, cu scopul de a afla care sânt cei mai simpatici eroi din întreaga lite­ratură. Până in prezent au reușit următorii 12: Don Quichotte (Cervantes), Cyrano de Bergerac (Rostand), Disraeli (La vie de Disraeli), D'Artagnan (Cei trei muschetari), Roland (Cântecul (Continuarea in pag. IV-a) Cronica feministă Dezamăgitele In ultima vreme, scriitoarele care s’au ivit tn toate literatu­rile, îşi Întrebuinţează talentul pentru a oferi publicului spo­vedanii cit mai complecte.Toate caută ocazia să exprime cu o forţă neobişnuită, marile preo­cupări care sbuciumă inima E­­velor moderne. Sa observă o sinceritate extraordinară şi o lipsă totală de cochetărie la toate femeile care se analizează în public. Bărbaţii au infinit mai multă reţinere, sau poate, ipocrizie. Femeia aduce ln analiza psi­hologică instinctul secret al bunei gospodine- o vedem um­­blind cu inima parcă ar fi o pasăre pe cere trebue s’o cu­reţe de pene şi s’o disece cu mare luare aminte. Aceste calităţi se găsesc în numeroase cărţi feminine scrise de autoare foarte deosebite, dar avtnd toa­t o notă comună, nu toate se aude răsunînd pllnge­­rea femeilor izolate şi singura­tece, plingerea „disperecheate­­lor‘* cum z’c franţujii. Ni se prezintă chipuri de femei libe­­rate prin munca lor, de jugul bărbatului, posedînd situaţii in­­dependente în carierele liberale, in comerţ, industrie sau arte, care deci au învins egoismul bărbătesc protejat de legi. Şi totuşi, in loc sâ cînte triumful femeilor care în sfirşit îşi trâesc viaţa lor, romancierele găsesc accente de o tristeţi adincâ pentru a ne Înduioşa de nimic­nicia izbinzii lor. Şi vedem pe femeile libere primind toate u­­milirile, pentru a fura un fir măcar din fericirea casnică, altă­dată denunţată ca o sclavie o­­dinasă. Feminismul a făcut deci sâ se nască în foarte scurtă vreme, numeroase „dezamăgite“. Perioada noastră de civiliza­­ţie trebuia să fie, teoretic, deo* (Continuarea în pag.

Next