Opinia, octombrie 1933 (Anul 29, nr. 7933-7957)

1933-10-01 / nr. 7933

ANUL XXIX No. 793? ABONAM^’ Lei 600 . . ” .. . ' tIPQGRAFICE NEAM­ 37 20­4 ^ Co^° 2 (doi) lei exemplarul ZIAR POLITIC COTIDIAN \vw­ w y DUMINICA 1 OCTO VIERTE 1933 ^/RON Se modifică din nou regimul pensiilor Pensionarii şi funcţionarii publici se găsesc iarăş a­­meninţaţi de reduceri din pu­ţinul ce­l­ mai au, iar drep­turile câştigate prin legi or­ganice iarăş sunt supuse la diferite modificări prin ante­­proectul de lege cu privire la schimbarea actualului re­gim al pensiilor, anteproect care se găseşte în studiul unei Comisiuni ce lucrează la Curtea de Conturi. In istoricul reguerării de pensiuni a funcţionarilor pu­blici, se ştie că in­t­­ră la voi, unde este epidemia de­selor schimbări de legi chiar neaplicate, şi chestia drep­tului de pensiune a trecut prin multe faze și numeroase modificări. Numai dela 1902—1912, de exemplu, în timp de 10 ani, legea pensiilor a suferit 7 modificări. Acum, se mod­fică legea din 1925, o lege bună, că­reia, e drept, ii lipsește o a­r­monizare necesară a pen­siilor, care armonizare insă ce va este a se introduce în noua lege propoiatl, stă în funcţie de armonizarea făgă­duita a salariilor (armonizare care nu există). Aşa că nu e de mirat că se nasc adesea­­ori greutăţi financiare la C­asa Pensiilor, pentru că s’a lăsat nerezolvată organizarea şi ar­monizarea complectă a ser­viciilor publice. Şi azi se plă­esc retribu­­ţiuni cari nu sunt fixate prin lege, ci prin circulări, norme de salariz­are etc... Cu drept cuvânt, atât în rezoluţiile blocului pensiona­rilor din Iaşi, cât şi în dezi­deratele congresului ţinut de curând la Cluj s-a admis ca principiu general călăuzitor i rezolvirea problemei pen­sionarilor, următorul dezide­rat : Să se normalizeze şi ar­monizeze toate funcţiunile şi sal­ariile în Stat, prin lege specială, ca î­n alte state, şi pe această bază şi pensiile. Fiecare pensionar să-şi primească drepturile cuvins­e la pensie după ultimul grad de funcţiune câştigat şi fără a se face vre­o deosebire între pensionarii trecuţi la pensie în diferite epoci. 1n legătură cu acest prin­cipiu călăuzitor, pensionarii din întreaga ţară vor trimite memorii prin organizaţiile lor la comisiunea instituită de Ministrul de Finanţe. 11 aceste memorii se vor analiza toate chestiunile de detalii ce­faşurate în ante­­proectul pus în studii şi a­­supra căror chestiuni voru reveni. Victor Munteanu fi i N TOATA LUMEA Cum se filmează scene importante. — La Low­ing- Street din Londra se află palatul preşidenţiei de con­siliu, unde este biroul primu­lui ministru britanic Mac­Do­­nald. Zilele trecute, au fost văzuţi intrând în acest palat câţiva domni în frac, cu ci­lindru şi serviete elegante. In stradă un operator de cinema filma această scenă. Poliţiştii, surprinşi de acest spectacol, au intervenit ime­d­iat şi persoanele au fost conduse la co­misariat. Acolo s-au lămurit lucrurile. O casă de cinema dorea să filmeze scena unui con­siliu de miniştri pentru un jurnal cu actualităţi. Căţiva actori s-au costumat şi de­ghizat ca miniştri, interpre­tând apoi scena la palatul preşed­iţial. Filmul ia reuşit de minune şi va fi prezintat ca un aspect veritabil al con­siliului ministerial. Astfel, după cum se vede, cinema­tograful reuşeşte să ne înşele chiar şi cu scenele pe care le socotim perfect autentice !... Imnul japonaz.—J­aponia n’dura până acum un imn naţional. De câteva luni gu­vernul din Tokio şi-a pr­i­us sa um­pls acest gul. Publicişti­i literaţi, însărcinaţi special ce guvern, au prezintat 102 te­xte petru muzica imnului. Dintre toate, a fost ales un text vechi şi din secolul al 10-lea şi care începe ast­fel: ,,Domnia ta să dureze o­r­ia de ani, chiar şi opt mii de ani­­ s­ă dureze până când runda U­nîrilor va eşi la su­­prafiaţă şi nisipul se va pre­sto d­in stânci“. Cu compunerea şî orches­trarea melodiei a fost însăr­cinat un dirijor german, sta­bilit la Tokio. Astfel va avea şi Japonia imnul ei naţional. Unul care a murit de trei ori.— Cazul unui anume Luigi Delgazzi din Bo­­gna (Stana) nu este prea comun. La vam­­a de 12 ani, în lim­­ptu tratament­ului de scar­a­­tină, el a suferit o sintopă şi medicii l-au declarat mort. S a facut a­ctul de deces şi s’a pregătit înmormântarea. Dar in sicriu c pil­ul şi-a re­venit şi după puţin timp s’a făcut sănătos. În 1914 Delgazzi a plecat pe front şi după câteva luni a fost dat ca mort în război. In reali­ta­te a tot făcut pri­zonier de austriaci și s’a re­­intors acasă în 1919. Zilele trecute însă, Delga­­zzi, în etate de 54 ani, s’a îmbolnăvit și a încetat din viată. De data aceasta a mu­rit intr'adevăr I * Medici cu avioane. — Ia Australia nu sunt prea multi medici. Din această cauză numeroși bolnavi român fără asistentă medicală. Pentru a se remedia situa­ţia, s-a creiat la Cloncurry, în provincia­ Q­ueensland, un post fix cu medici de toate specialităţile. Acest post a fost înzestrat cu două avi­oane, care vor transporta pe medici în locurile necesare. Zilele trecute un doctor a plecat cu avionul la o dis­tantă de 810 kilometri, luind tot materialul îrib­­itor pen­tru efectuarea unei operațiuni. Rămâne de văzut c­are va fi deacum înainte procentm nortalitătii in Australia... MN­ ie şt­e că n preajma ser­­bâtorilor de toamnă, evreii credincioşi vizitează cimiti­rele şi se roagă la mormin­tele părinţilor şi rudelor a­­pr­opiate. Există c­r­e­dinţa că în chipul acesta o­­menit îşi răscumpără păcatele şi că morţii, care nu sânt uitaţi, le vor păstra o binevoitoare a­­mintire în lumea cealaltă. In Palestina In Palestina, unde majori­tatea evreilor conservă tra­diţiile cu mai multă sfinţenie decât in alte părţi, acest o­­biceiu capătă o extindere cu caracter local. Pe lingă mor­­mintele rudelor, credincioşii di acolo vizitează şi cavou­rile patriarhilor şi marilor rabini, în speranţa că această evocare cucernică va atrage binecuvântarea divină. Astfel mulţi evrei bigoţi din Palestina îşi strâng ulti­mele economii în timpul a­­nului, pentru ca în ajunul ser­­bătorilor să poată p­leca la sfintele morminte. In slujba acestei credinţe, famili în­tregi trăesc in cele mai grele privaţiuni şi sacrificii. Prologul de Roş-Hişana şi de Iom-Eipur constituie ast­fel în Palestina un vast pe­lerinaj evlavios. Subt arşiţă puternică, bătrâni, femei şi copii, cu boarfele voiajului împachetate rudimentar pe spinarea măgăruşilor se în­dreaptă spre locurile duioa­selor amintiri. Unii, numai cu toiagul în mână şi cu boc­ceaua în spate—tipuri clasice de rătăcitori—pornesc pe a­­celaş drum, cu aceleaşi figuri stăpânite de fiorul fanatic al credinţei. Calea acestor reinvinşi pro­­p­eliţi duce în special spre Hebron şi spre „Kever Rahel* (mormântul Raheiei). La Hebron Hebron este o localitate modestă în apropiere de Ie­rusalim. Modestă în aspectul de târg­ bătrân, cu uliţi ador­mite şi miros de ruine, dar însemnată prin relicve isto­rice. Mai ales prin local fai­mos denumit „Mehuratfi A­­mahpeila“, unde se crede ca sânt mormintele patriarhilor Abraham­­, Sarah, Isaac şi Rebeca. E necesar să menţionăm că in faţa rămăşiţelor trecu­tului trebuie pus de obiceiu in „se crede“ sau ac*“, fiindcă tradiţia n’a puhrt fi verificată prin cercetări rig­u­­roase. Din motive de criteri religios, atât evreii cât şî arabii nu permit săpături ar­heologice în locurile sunte, aşa încât resturile istoriei se bizuie îndeosebi pe zestrea de amintiri şi credinţe, moş­tenită fără testament sigur da şirul lung al generaţiilor. In­tre realitate şi fantasie nu se poate trasa un hotar pre­cis. Cum însă adesea legenda are mai multă viaţă decât adevărul, relicvele trăesc şi astăzi cu aparenţa realităţii. Aşa­dar, în colţul de pea­­tră, cu vag aspect funerar, de la Hebron—după indiciul tradiţiei—se află mormintele patriarhilor. Unii, cu imagi­naţie mai fanatică, cred că şi Adam şi Eva au sfârşit in cripta ceia biblica lor pove­tă. Hebron trăes­e astfel într’o i­mosferă mistică, într’un ca­dru aproapa legendar. Pre­zenţa puternică a tra­diţiei se remarcă dealtfel şi în faptul că la Hebron s'au concen­trat cei mai bigoţi evrei din Palestina. Marea majorit­ate o formează bătrânii, stăpâniţi de forţa cred­­ţei şi de atrac­ţia locului sfânt. Ii vezi pe uliţi în pitoreşti caftane de arătasă colorată, cu pere unii lungi ca o buclă ondul­ată până la uxor, cu chipul se­nin şi cuminte încadrat de b­aba şi părul alb, ca nişte poze de bunici. Puţinii copii sânt de asemenea Îmbrăcaţi , caftane, cu aceiaş înfăţi­şare de şireală şi evlavie. Preocuparea principală este sinago­ga şi şcoala talmudică. Zile intrai—uneori şi nopţi— sânt închinate cărţilor sfinte, citite şi comentate cu un a­­snestec de vrajă și voluptate. In preapna seritordor de toamnă, Hebronul devine lo­­cu­l de întâlnire a pelerinilor cucernici. La mormântul Rahelei Mai vizitat este insă mor­mântul Rahetei. Faptul se .Continuarea în . pag. II-a) Cutreerând Palestina LA MORMÂNTUL RAHELEI PELERINAJ IMPRESIONANT UU Evfifil] MAI ALES ÎNAINTE DE IOM-KIPUR Palatul discuţiilor mondiale La Geneva, au fac import nt­ discuţii la sânul Ligii Naţii ni­or. Pentru facol­tarea lucrărilor acestui areopag internaţional, s’a con­t­uit in oraşul Elveţian un palat imens, aşa cum se vede în case­ul nortru. Dive­sele porţiuni ale uria­şei cons­umpţii se alia încă în lucru. Sărbătorirea d-lui Th. Badareu O înştiinţare, scurtă şî mo­destă, arată că asociaţia agen­ţilor oficiali de la Bursa Bucu­reşti a sărbător­t pe d. Teodor Badareu, pentru împlinirea a 20 ani de activitate. Faptul—precum am subliniat— a decurs modest, cum este şi sărbătoritul: om cu splendide calităţi, însă închis în sine. Indi­ferent şi chiar dispreţuitor al o­­norurilor zgomotoase în societ­at , D. Teodor Badareu, timp de două decenii, a depus o activi­tate foarte utila şi chibzuită pe tărâmul financiar şi economic, la Bursă, şi în diverse întreprin­deri. Posedând titluri superioare din ţară şi străinătate, dar mai cu seamă fiind dotat cu o inteli­genţă vie, o clar­vedere remar­cabilă, o spontaneitate impetu­oasă (calităţi moştenite de la marele său părinte), d. Th. Ba­dareu a privit totdeauna cu competenţă rară, fenomenele po­­litico-economice ale societăţii noastre. Preţios colaborator al „Opi­niei“, s-a impus ca analist şi ca indicator de soluţiuni de o jus­­teţă uimitoare. Multe din preve­derile şi propu­nerile făcute de d. Badareu prin „Opinia“ au fost ulterior adoptate de cârmuitorii ţării (ceia ce face şi astăzi d. Madgearu, cu cu eonul extern^,— păcat însă că tardiv şi fără efec­tul ce s’ar fi obţinut la timpul necesar. Cunoştinţe e şi pătrunderea d-lui T. Badareu sunt deasemeni apreciate în discuţiile intime, prin felul fermecător al expu­nerii. Şi e foarte natural că pri­etenii şi cunoscuţii au sărbăto­rit, cu inima plină, pe acest om atât de bine inzestrat, şi la minte şi la suflet. Noi cei de la „Opinis“, ii trimitem cea mai caldă expresie a dragostei. .. In pag. 4-a: ULTIMA ORA MICI DISTRACŢII... Rerfee... ZI DE POST Astăzi e lom-Kipur, marea zi de post şi rugăciune a evreilor, cea mai respectată dată din calendarul isra­­eli­t. Cu rugăciunile se mai împacă lumea, dar cu postul merge mai greu. Şi asta nu fiindcă oamenii nu-s obişnuiţi să postească (mai ales în vremurile de astăzi), ci pen­­tru că de obiceiu se doreşte mai in­tens ceia ce este interzis. Astfel, de dimineaţă, evreul mai mult sau mai puţin credincios începe a fi torturat de gândul mâncării. I se pare în ziua asta că ar înghiţi un restaurant întreg. Mai ales, între ora 12 şi 1, ceasul tradiţional al misei, se manifestă... drama stoma­cului. Un fior ascuţit se plimbă prin im­ensiune şi se opreşte în gâtlej. Parcă înadins defilează atunci în minte un lung cortegiu de bunătăţi închise cu grijă în dulapul de acasă: peştele umplut, friptura rumenă, sa­lata picantă, sticluţa cu rachiu şi turtă dulce. Dar torta cu nuci, dar compotul de mere şi p­iersici!... Ce sinistre aduceri aminte!... E guta uscată şi stomacul pustiu. Ah, daca s’ar putea măcar o bucă­ţică depăne, macar un strop de apă !... In sfârşit, e ora 5 după a­­miază. Mai e încă un ceas, încă jumătate, încă un sfert de ceas. Mai sânt cinci minute­. Urmează un atac general spre borcane, spre paharele şi farfuriile pline. Impresia de leşin a trecut; stomacul e din nou liniştit. Şi atunci se găsesc mulţi care să-ţi spună : „ Dragă, nu tiu ce se gră­beşte aşa lumea asta!... Eu unul aş mai fi putut posti încă o zi!“... Dumnezeu însărcinează i­­mediat pe Ma­homet să plece in Rusia şi să elibereze pe Isus. Dar după alte două zile soseşte o telegramă: „Mi­h­omet arestat de G. P. U.“ »odată Dumnezeu 11 trimite pe Moise, pentru a elibera pe primii emisari. Trec câteva zile, trece o săptămână şi nu vine nici o ştire. In sfârşit după aproape două săptă­mâni, D Dumnezeu primeşte ur­mătoarea telegramă: „Isus şi Mahomed eliberaţi, Moise, şeful G. P. U.“. Moştenirea — S’a am­ajat chestiunea moştenirii ? — Da. — Cine a luat casa ? — George. — Şi automobilul? — Je­ri. — Şi banii ? — avocaţii... Humor scoţian Se ştie că scoţienii sunt renumiţi prin zgârcenie. Fap­tul e ilustrat şi prin urmă­­toarea informaţie apărută intr’un ziar scoţian! „Ieri s'a întâmplat un grav accident. U­n automobil Ford de două tocuri s’a răsturnat pe şosea. Au fost 12 răniţi". Slavă Domnului — Jist­i­a te găseşte vi­novat şi te condamnă la şase luni închisoare. — Slavă Domnului, nţi-aţi luat o piatră de pe inimă. — Cum asta ? (Continuarea în pag. II-) .şi f pip i. b-Trei telegrame către Dumnezeu Pe­ntru a controla situaţia din Rusia — spune anecdota Dumnezeu l-a trimis pe Isus Hristos în republica Sovie­­telor. După două zile Atot­puternicul primeşte următoa­­re e gramă : „Hristos arestat de G. P.U.“. In plin sezon şcolar Popas la „Cartea Românească“. La „Cartea Românească“ stau gata doi campioni d. Vasile Lăzărescu şi decanul librarilor din Iaşi d. Iancu Rosenthal. „Cartea Românească“ n’a făcut reclamă mare. D. Lăzărescu — cu care am stat de vorbă — ne-a declarat că nu se­coate cartea ca o marfă. „Cartea — ne spune d. Vasile L­zărescu — nu e nici halva şi nici verdeaţă. Car­tea nu trebue înconjurata cu atmosfera comercială. Cart­e­a trebuie iubită“. In altă ordine de idei d. Lăzărescu ni se plânge de librării de ocazie,­­care vând cărţile sub cost, reuşind nu­mai graţie celorlalte articole de galanterie să ech­ibreze bugetul. E de remarcat că d. Lăză­rescu se bucură de mare în­credere la centrală, întrucât librăria din Iaşi se conduce autonom. E singura fin­ală care stă pe picioare propria Deverul a fost mare anul acesta, dato­it în parte şi simpatizatului librar d. Iancu Rosenthal — care se bucură de m­ire­oase afecţiuni. Aspecte. „Cartea Românească“ îşi are clienţii săi obişnuiţi, care freg­mentează tibrăria cu tra­diţie. Personalul „dresat“ şi sti­lat, serveşte elegant şi cu­viincios. D. Lăzărescu, vigilent, su­praveghează totul. O doamnă — între două vrâste — cere un roman de Edgar Wallace. Cu toate că rafturile abundă ’în manuale didactice, d. Lăzărescu o servește. — E frumoasă cartea ? in­tre­abă doamna. — Da, tot ce scrie Wallace emoțio­nează. — Păcat că nu scrie ni­mic despre amor!, oftează cucoana, o cunoscută filan­­tropă ieşană. Camera de Comerţ. Apare d. N. Gheorghiade. D. Rosenthal — vechi bote­­zist — îl întâmpină. D. Gheorghiade ii strânge mâna cu efuziune și exclamă : — Tot nu mergi cu noii I­ar d. Rosenthal răspunde: „Eu joc cartea veche“. — „Numai să nu fie... în-­­­vechita“, închee d. Gheor­­ghiadi. b. c. De la Prima Societate de Economie Lămurit pentru opinia pMrcă Pr­­im: O foaie locali, din lipsă de alt fraterial, continuă a publica articole cu titluri de senzaţ­e, privitor la adminis­traţii Primei Societăţi de E­­conomie. Sunt lucruri cunoscute, des­­voltate mai serios şi mai a­­mânunţit în Convocarea So­cietaţii, pentru adunarea ge­nerală ţinută la 4 Iunie 1933. Pe circa 40 pagini m .r , scrise mărunt, cu date şi cifre precise extrase din re­gistrele Societăţii, se ara­ta Toate imputările ce s’ar putea face vechei a­d­ministraţii a Primei Societăţi de Econo­mie, administraţie înlocuită de adunarea generală din 26 Iunie 1932. N’am avea nimic de zii, dacă numita foaie, pentru compleetarea coloanelor sale ar face un simplu împrumut din cuprinsul acelei Convo­cări. Dar gazeta, adoptă un pro­cedeu reprobabil, menit sâ producă confuziune sau să inducă îu eroare pe cititorii ei, procedeu pe care trebue să-l relevăm, pentru edifica­rea opiniei publice. Se vorbeşte despre chel­­tuelile de 10.370.635 lei fă­cute p­ntru refacerea imobi­lului Societăţii situat în Iaşi, strada Ştefan cel Mare, de capital­­area unor dobân­zi ne­ casate de 3.633.760 iei f­ăcute de altfel pe baza art. 48 din statele Societaţii­; de îantieme ce s’ar îi încasat; de bonuri cumpărate cu 9.000. 000 lei valorând doar 2.000. 000 lei (afirmaţiune i­­nexată intru cât bonurile nu s’au cumpărat, ci au fost a­­tribuite Societăţei de către Justiţie pe baza Lăgii agrare în plata ipotecilor ce grevau moşii expropriate), de Împru­muturile date d-lor Blechman, Gruen etc. fără a se arăta in mod precis când au fost făcute aceste operaţiuni şi cui s’ar putea face imputări da­că n’au fost bune sau regu­late. Din contra se lasă in­sinuant a se înţelege că-i vorba de răspunderea actua­lului consiliu de administra­ţie. In articolul publicat In nu­mărul 281 din 26 Sept. 1933, vorbindu-se de împrumutu­ri , Blechman şi Gruen se spune textual: „Consiliul de administraţie urmează să răs­pundă înaintea d-lui judecă­tor de instrucţie etc“, deci e­e vorba de actualul con­siliu de administraţie. Ori este cunoscut că actu­alul Consiliu de administraţie, ales la 28 Iunie 1939, n’a făcut nici o operaţiune de împrumut, nici o cumpărare de titluri sau efecte, n’a con­struit el imobilul din strada Ştefan cel Mare, n’a capita­lizat dobânzi neîncasate, n’a încasat el tantieme, căci a lucrat fără nici o remuneraţie până la 1 Ianuar 1933. Continuarea în pag. L-a Unul care cere să fie condam­­ nat la moarte Curtea cu juri din Berlin l-a judecat pe un anume Pa­ul Lehman, în etate de 34 ani, care şi-a ucis logodnica. In faţa justiţiei, criminalul a cerut să fie condamnat la moarte, întrucât nu mai poa­te suporta viaţa sub povara remuşcărilor. Acuzatul a ţinut să anun­ţe că in cazul achitării, sau al unei alte pedepse, se va sinucide. Curtea cu juri, găsindu-l vinovat de crimă, a aplicat legea şi l-a condamnat la moarte. Asasinul, foarte sa­tisfăcut, a mulţumit judecă­torilor şi juraţilor, rugând totodată ca pedeapsa să fie executată cât m­i curând. E desigur un caz cu totul rar. Minele de aur ale regelui Solomon AU FOST DESCOPERITE IN ETIOPIA? După cum anunţă un ziar englez, o expediţie de ingi­neri italieni a reuşit să des­copere în Etiopia (Africa) faimoasele mine de aur ale regelui Solomon. Ingineri s-au coborât cu frânghii în mine şi au făcut săpături trudnice. Cu acest prilej au desco­perit şi un tunel subteran, care duce la o cavernă, ve­che de cel puţin 4000 ani. In această cavernă s’au găsit obiecte de metale preţioase care probabil In urmă ca multe veacuri au fost ascu­se acolo de triburi Descoperirea a mare senzaţie.

Next