Opinia, decembrie 1936 (Anul 32, nr. 8898-8922)
1936-12-01 / nr. 8898
. Din foaia lumea * oameni Câfi sunt pe pământ Căliră fiaiolog:* me inlere■ ează de eludiul in Itţrătură cu populaţia globului. După cercetările lor populaţia pă■ăutului se ridică la un număr care variază între 1988 şi 2028 milioane suflete. Se poate spune deci că pe pământ sunt azi două mii milioane sau două miliarde .imeni. Că nu se poate spune cu totul exact câţi sunt, de vină e numai China. Se ştia pe vremuri că ţara chinzâ numără patru sute milioane oameni. Dar Muţrurile s’au schimbat foarte mult. Şistăzi e atâta dezordine în administraţia «mfleriului Galben, că nu se poate fixa exact n umărul cetăţenilor chinezi. 100 000 Jianul iarăşi lat nadivă . Din America vine o ştire interesantă. Industria de piane a primit încă din anul 1934 comenzi din ce în ce mai mari. In anul 1935 sau construit peste Ocean, 70 mii de piane, ceia ce înseamnă 91 la sută mai mult ca în 1933 şi cu 50 la sută mai mult ca în 1934. Interesant mai este faptul că şi Angiia înregistrează aceiaş urcare de cereri. Curios , pianul devine iarăşi la modă, tocmai în epoca radioului şi a plăcilor de patefon... „Mosletsarea“ «3Îhî, America • ••• Tânărul Frantisek Siodak din Praga (Cehoslovacia) avea un unchiu în America, despre care auzise că e putred de bogat. Acum câteva zile i-a venit vestea că unchiul a murit, lăsând un testament prin care toată averea trece asupra tânărului, ca unui moștenitor al defunctului miliardar. Frantisek s'a bucurat foarte de...moartea unchiului. A început să dea serbări şi să primească banii cari i se ofereau cu împrumut. Nu mică însă îi fu mirarea când moştenitorul primi o scrisoare din partea consulatului american care îl înştiinţa că trebuie să achite o datorie de 2.400 dolari (adică vreo 360 mii lei). Pasă-mi-te, unchiul nu fusese decât datorii. Ba mai mult : a rugat prin testament pe „moştenitor" (respectiv tânărul in chestie) să achite taxele către fisc și eventualele cheltueli de înmormântare... Vă închipuiţi acum disperarea bietului Frantisek... an - — ■ Gospodinele germane şi cartofele Tunuri, avioane, de bombardament, gaze asfixante, tancuri, mitraliere, puşti şi alte arme de asemenea natură, — au Germanii berechet, că mai pot da şi la alţii!.. Ceia ce le lipseşte însă, sunt două lucruri destul de importante: untul şi cartoful. Cu primul aliment au mai scos-o nemţii la capăt, reducând pe cât posibil consumul lui. Dar cu cartofele e bucluc. Şi asta numai din cauza gospodinelor germane, care nu voesc să cureţe mai fin coaja cărţoaielor... Specialiştii celui de al treilea Reich au calculat că din pricina aceasta, economia germană înregistrează anual o pagubă însemnată. Ascultaţi şi d-voastră: „la fiecare kilogram de cartofi curăţiţi fără atenţie, se pierde 100 de grame, ceia ce revine pentru cele 17 milioane căminuri germane, o pierdere anuală de 36.000 tone, — cât e producţia unei întregi provincii germane". Deaceia d. Goering a lansat un apel prin care recomandă gospodinelor din toată Germaniania, mai multă atenţie la curăţirea barabulelor... an an Hulke soffii Hardy Am anunţat că celebrul actor de cinema Oliver Hardy, cunoscut şi sub numele de Bran, nu duce casă bună cu nevasta. Doamna Hardy a cerut Tribunalului să-l oblige pe soţ a-i plăti o pensie alimentară de 2.500 dolari (370 mii lei) pe săptămână. Judecătorii americani au apreciat ,însă că suma pretinsă este mult prea mare. In consecinţă ,au condamnat pe actor să plătească soţiei săptămânal, o mie de dolari (adică circa 150 mii lei). Mai interesant însă este faptul că Oliver Hardy, deşi e în veşnică ceartă cu soţia sa, a declarat judecătorilor că plăteşte cu plăcere şi că nici în ruptul capului nu vrea să divorţeze. Capricii de artist., an 030 an AWJL XXXIH No. 8898 ABONAMENTE Lei 350 M 180 „ 90 „ 1000 . . .pe un an . . . „ 6 luni . . . „ 3 luni Instituții publice ATELIERELE TIPOGRAFICE IASI STR. LAPUSNEANU 37 Redacta 391 Telefoane Administrația 394 1 Serviciu de noapte 367 1 LEI MARȚI 1 DECEMBRIE 1936 Xiai* popmarcomMîhm Idei şi fapte In jurul unei discuţii în In interesantul discurs pe care l-a rostit recent la Senat, d. Nicolae Miclescu s'a ocupat, printre altele, şi de problema statului ţărănesc. Se cuvine să precizăm dela început că d. Miclescu, fruntaş conservator, priveşte cu rezerve ideologia naţional-ţărăniştilor. D. Miclescu crede a şti—că ţăranii nu cer musai ca ei să conducă România. După părerea d-sale, locuitorii satelor s-ar mulţumi să ştie că la cârma ţării politicianii au fost înlocuiţi prin gospodari destoinici. „Să fie oare statul ţărănesc— se întreabă d. Miclescu—o simplă fluturare a unei formule demagogice, lăsată întradins nelămurită ? Să fie statul ţărănesc un stat care are ca scop principal ridicarea săteanului din toate punctele de vedere ? Sau să fie acest stat un stat la cârmuirea căruia să participe efectiv şi direct ţăranii“ ? Idealul ar fi—şi la concluzia aceasta a ajuns şi d. Miclescu —ca într-o ţară ,eminamente agricolă sforţările tuturor să fie îndreptate spre aceiaşi ţintă: ridicarea păturii rurale. Dar tot d. Miclescu constată, cu sinceritate, că deşi toate partidele care au guvernat ţara au înscris în programele lor acest deziderat, niciunul nu a făcut mare lucru din ceia ce ar fi trebuit să se facă în aceasta privinţă? Şi cu greu se speră să se facă mare lucru de azi înainte. Intre timp, locuitorii satelor se zbat într'o mizerie fără seamăn, muncesc ca sclavii şi nimic nu se alege din munca lor; trăiesc prost, mănâncă prost, se îmbracă prost, învaţă prost. Şi tot aşteaptă sărmanii ca dregătorii să-şi armonizeze vorba cu fapta. I. L. BASARABEANU ■ Senat Ironie de Sine sau raporturile dintre Italia şi Ungaria Cu prilejul triumfalei călătorii a Regentului Horthy la Roma, M. S. împăratul Etiopiei şi Rege al Italiei a ţinut un toast în cinstea prea înaltului oaspete, din care extragem următorul pasagi: „Legăturile care au apropiat şi au unit cele două ţări ale noastre şi popoarele noastre, au fost numeroase şi dese în cursul veacurilor... In adevăr, numeroase şi dese au fost raporturile între Italia şi Ungaria, dar amintirea pe care au lâsat-o o credeam usturătoare. Primul contact real a fost expediţia Ungurilor în Italia între 1345 şi 1348. Turcii, cucerind Ungaria şi pătrunzând până la Buda, tulbură timp de două secole astfel de relaţii. Dar Dubla Monarhie rămîne stăpîna Peninsulei. Familia de Valois şi Habsburgii duc războaie pe pământul italian. Bătăliile de la Forna (1495), de la Bologna, Brescia, Ravenna (1512) de la Novara (1515), de la Marignan (1515), de la Pavia (1525), pustiesc țara italică supusă bunului plac al stăpînitorilor străini. Casa de Austria triumfă în cele din urmă. In secolele următoare, ea se întărește în Italia care nici nu mai ridică macar capul. La 1708 Casa de Austria îşi asigură Mantua; prin tratatul de la Rastadt (1714) i se recunoaşte posesia Milanezului a Neapolului şi a Sardiniei, aceasta din urmă schimbată curînd în Sicilia; tratatul de la Viena (1735) îi atribue Parma şi Plaisanze; la 1736 dobândeşte Toscana; prin tratatul de la Campo- Formio îşi asigură Veneţia. Despuiată de Napoleon I, Monarhia Austro-Ungară redobândeşte după 1815 posesiile ei din Italia. Tot secolul al XIX-lea este însemnat prin lupte sîngeroase; revolta piemonteză, siciliana şi milaneză la 1848 sunt însemnate prin bătăliile de la Custoza şi Novara; Războiul de la 1859, prin victoriile de la 1859, prin victoriile de la Montebello, Palestro, Magenta, Solferino obţinute cu ajutorul Franţei. Războiul de la 1866, dimpotrivă, se soldează prin catastrofa de la Custoza şi dezastrul naval de la Lissa. In fine, evenimentele din cursul războiului mondial sunt în amintirea tuturor. Un bilanţ’ ca acesta îndreptăţeşte formula de la banchet după care raporturile între Italia şi Ungaria au fost dese. Desigur ! Dar n’au fost atât de cordiale ca în prezent,—este cazul să o constatăm. Ungaria, țară de pradă la remorca habsburgică, a rămas în iluzia că are curiosul privilegiu să revendice lucrul furat chiar când acesta a reintrat în patrimoniul ■ proprietarului de drept. „Legăturile“ din trecut cu Italia la care face aluzia împăratul Etiopiei, autoriză pe unguri să ceară Milanezul, Neapoli, Sardinia şi Veneţia tot atât cât şi Transilvania. Legăturile noastre cu Ungurii au fost întotdeauna, la rândul lor, de aşa natură, încât nu ne simţim în stare să-l rugăm pe D-zeu să le asigure prosperitate, să nu ne coste nimic, urmând să se creeze pe spatele Italiei. Dar noi suntem mai puţin subtili în socoteli ca politicienii; avem ură trainică; nu degeaba suntem ţărani. NECULAI DALU încordarea în Franţa Sinuciderea ministrului de interne Roger Salengro, în împrejurările cunoscute, marchează un punct culminant al pasiunilor politice din Franţa. Raporturile între „dreapta" şi „stânga" au devenit foarte încordate. La înmormântarea lui Salengro, premierul socialist d. Leon Blum a rostit un discurs reţinut, dar din care se întrevede intenţia unei împingeri hotărâte spre stânga. Şi e teamă că se vor dezlănţui convulsii sociale foarte serioase. In clişeu, d. Leon Blum vorbind în faţa microfonului, la funeraliile lui Salengro. Seminarul de Slavistică Miercuri, 25 Noemvrie. Seminarul de Slavistică al Facultăţii de Litere de la Universitatea din Iaşi şi-a început activitatea pe acest nou an şcolar. A luat parte — pe lingă d. profesor Lie Bărbulescu, directorul Seminarului — mare număr de studente şi studenţi. A ţinut conferinţa studentul d. Gheorghe Bogaci, tratând subiectul: Reabilitări istorice despre purtarea ruşilor faţă de Români în Basarabia la 1812. Conferenţiarul a spus următoarele, ce dăm azr în rezumat: O privire obiectivă asupra trecutului, ne asigură că din toate relaţiunile ruso-române, o singură dată au încercat Românii, din partea Ruşilor, o pierdere: anexarea Basarabiei la Imperiul rusesc în 1812. Faptul acesta atrase după sine discuţiuni vii, reîmprospătate în ajunul răsboiului, când întrebarea cea mare era: cu cine trebuie să meargă România, cu Rusia, care-i luase Basarabia, sau cu Puterile Centrale ? Pentru susţinerea convingerilor politice s-au emis afirmaţiuni de denaturare a intenţiilor Ruşilor; curentul se înteţeşte mai ales prin acei germanofili de dinaintea războiului. Intrigile germanilor şi-au găsit aici în ţară un teren favorabil: nerecunoaşterea culturii ruseşti şi o intenţionată neglijare a tuturor facerilor de bine din partea Rusiei, au făcut să se nască acel curent anti-rus. El devine tot mai puternic, mai ales după războiu, când în aşezarea politică a celor două state, se confirmă deosebiri fundamentale de principii. Pornind pe calea analizării fiecărei afirmaţiuni, spre a vedea dacă e obiectivă sau nu, se poate menţiona, ca un prim lucru în chestia Basarabiei, că această provincie n’a fost „răpită", după cum se spune. Turcii oferiseră duşmanului lor, Ruşii, această provincie, lucru care se poate constata din verificarea tratatelor din acel timp. Războiul între cele două ţări, a fost rezultatul po-nostru, dl. Prof. Eugen Herovanu, odată cu libertatea scrisului, vorbeşte şi de misiunea socială a artei şi în special de literatură, de raportul ei cu mediul în care se desvoltă, de răspunderea scriitorului ca şi a ziaristului în genere, de liticii lui Napoleon, care, el însuşi, n’a vroit decât binele ţărilor române, încredinţândule Ruşilor. N’a fost deci, o iniţiativă interesată din partea Imperiului rusesc. Se mai afirmă că după ocuparea Basarabiei, „.. ca să oprească populaţia ce fugea pe un cap peste Prut, Ruşii, cum se ştie, au declarat, că dincolo de Prut bântuie ciuma ceea ce nu era adevărat şi au stabilit carantina pe malul acestui râu, interzicând orice comunicaţie cu Moldova din dreapta Prutului. Aşa spune sere. Stroe Dorna, în broşura sa: Pentru apărarea Basarabiei, la p. 12. Citaţiunile de acest fel sunt numeroase, toate însă seamănă aşa de mult între ele încât este sigur că înrudirea se datoreşte aceluiaş izvor. Din cercetarea tratatelor care studiază istoricul epidemiologiei, se constată, însă că ciuma a fost cu adevărat în ţările române, în aproape tot cuprinsul, între 1806-1834. Această epidemie îşi revărsă cumplitele-i nenorociri, rămânând pentru multă vreme o dureroasă amintire, (cf. Proverbele, sau acea faimoasă „Ciuma lui Caragea). Dar nici mișcări de populare n’au fost înspre Prut, după cum se afirmă. Au fost într'adevăr, câteva sute de Bulgari, care au părăsit pământurile spre a se îndrepta peste Dunăre, sub „Adevăratul jug Turcesc", imediat după izbucnirea ciumei în Bugeag. Singura localitate, de unde se spune că ar fi fugit Moldovenii, ar fi satul „Coniscari“, care, însă, spre nedumerirea însăşi a celor ce afirmă aceste lucruri, n'a avut o existenta reală. Fuga aceasta chiar, a Moldovenilor din satul menţionat (?!) e explicată prin apariţia ciumii în Basarabia şi (Continuarea în pag. 2-a) Premii gratuite Bon No. 51 Sepia 68-a OPINIA Chemare ROMÂNI! Sărbătorim la 1 Decembrie—dată la care în 1918 la Alba-Iulia s'a hotărât alipirea Transilvaniei la patria mumă —Marea unire a tuturor ţinuturilor româneşti răşluite altă dată din trupul ţării noastre. E cea mai mare sărbătoare , amintirea îndeplinirei idealului nostru naţional. Ca pentru aceasta să aducem slavă şi mulţumire lui Dumnezeu, vă chemăm la Mitropolie Marţi 1 Decembrie 1936, ora 9 juni, ROMÂNI! Vremurile sunt din nou tulburi. Cei ce pe nedrept au stăpânit şi împilat ţinuturi româneşti o mie de ani, se pregătesc şi caută aliaţi pentru a ne încălca hotarele, încearcă revizuirea tratatelor ce consfinţesc drepturile tuturor naţiunilor, pentru a repeta nedreptatea şi a impune silnicia. Dar acum nedreptatea nu se mai poate repeta. Trăim sau murim cu toţii în graniţele de azi ale ţării! Din pământul nostru, stropit cu sângele părinţilor şi fraţilor noştri, nu cedăm o palmă! Pentru a mărturisi cu toţii acelaşi gândi Pentru a-l spune răspicat şi hotărât, ca să fie înţeles, Pentru a manifesta dragostea către prietenii solidari ca noi în apărarea tratatelor, VA CHEMĂM: După serviciul religios, veniţi la sala Sidoli. Cetăţeni din capitala vechii Moldove, vă chemăm la datorie ! Şi, lăsând la o parte tot ce vă poate deosebi, trebuie să răspundeţi. 1 Nicodem Mitropolitul Moldovei şi Sucevei Traian Bratu Rectorul Universităţei Mihăilene Osvald Racovitză Primarul Municipiului Iaşi P. Dragomirescu Preşedintele ligei antirevizioniste „Caiete Săptămînale" scrise de Eugen Herovanu A apărut mult aşteptata publicaţie a distinsului Universitar, Profesorul Eugen Herovanu, un produs delicat şi valoros al Iaşului intelectual. Discutând în primul articol, noua Lege a Presei, pe care o dibueşte acuma Guvernul Dl. EUGEN HEROVANU ideile pe care le propagă ca şi de curentele pe care le declanşează... In acest articol, întitulat „Destinaţia Literaturei şi răspunderea scriitorului", dl. Prof. Herovanu analizează ideile lui Julien Benda din cartea apărută mai de mult şi intitulată „La Trahison des clerc". Prin „eteres" Benta înţelege pe toţi oamenii gândirei, oamenii de litere şi de ştiinţă, oameni care nu tind numaidecât la scopuri practice, ci urmăresc şi bucuria pe care le oferă arta, ştiinţa sau o speculaţie metafizică , oameni care ar putea repeta cuvintele Mîntuitorului : „împărăţia mea nu e în lumea aceasta". Starea de discordie, care e în lume, spune Benda —sar datori „trădărei scriitorilor contemporani", care trebuiau să se îngrijească numai de singura lor misiune, de a spune mereu preocupărilor materiale drepturile şi aspiraţiile spiritului. Dl. Prof. Eugen Herovanu discutând aceste păreri, cu toată autoritatea penei D-sale, cu un stil clar şi cald, arată (Continuarea în pag. 2-a)