Opinia, decembrie 1936 (Anul 32, nr. 8898-8922)

1936-12-01 / nr. 8898

. Din foaia lumea­ ­* oameni Câfi sunt pe pământ Căliră fiaiolog:* me inlere­■ ează de eludiul in Itţrătură cu populaţia globului. După cercetările lor populaţia pă­­■ăutului se ridică la un nu­­măr care variază între 1988 şi 2028 milioane suflete. Se poate spune deci că pe pă­mânt sunt azi două mii mi­lioane sau două miliarde .imeni. Că nu se poate spune cu totul exact câţi sunt, de vină e numai China. Se ştia pe vremuri că ţara chin­­­zâ nu­mără patru sute milioane oameni. Dar Muţrurile s’au schimbat foarte mult. Şi­­­s­­tăzi e atâta dezordine în ad­ministraţia «mfleriului Gal­ben, că nu se poate fixa exact n umărul cetăţenilor chinezi. 100 000 Jianul iarăşi lat nadivă . Din America vine o ştire interesantă. Industria de piane a primit încă din a­­nul 1934 comenzi din ce în ce mai mari. In anul 1935 sau construit peste Ocean, 70 mii de piane, ceia ce înseamnă 91 la sută mai mult ca în 1933 şi cu 50 la sută mai mult ca în 1934. Interesant mai este faptul că şi Angiia înregistrează aceiaş urcare de cereri. Curios , pianul devine iarăşi la modă, tocmai în epoca ra­dioului şi a plăcilor de pate­fon... „Mosletsarea“ «3Îhî, America • ••• Tânărul Frantisek Siodak din Praga (Cehoslovacia) a­­vea un unchiu în America, despre care auzise că e pu­tred de bogat. Acum câteva zile i-a venit vestea că un­chiul a murit, lăsând un tes­tament prin care toată averea trece asupra tânărului, ca unui moștenitor al defunctului mi­liardar. Frantisek s'a bucurat foarte de...moartea unchiului. A în­ceput să dea serbări şi să primească banii cari i se o­­fereau cu împrumut. Nu mică însă îi fu mirarea când moştenitorul primi o scri­soare din partea consulatului american care îl înştiinţa că trebuie să achite o datorie de 2.400 dolari (adică vreo 360 mii lei). Pasă-mi-te, unchiul nu fu­­sese decât datorii. Ba mai mult : a rugat prin testament pe „moştenitor" (respectiv tâ­nărul in chestie) să achite taxele către fisc și eventua­lele cheltueli de înmormân­tare... Vă închipuiţi acum dispe­rarea bietului Frantisek... an - — ■ Gospodinele germane şi cartofele Tunuri, avioane, de bom­bardament, gaze asfixante, tancuri, mitraliere, puşti şi alte arme de asemenea natură, — au Germanii berechet, că mai pot da şi la alţii!.. Ceia ce le lipseşte însă, sunt două lucruri destul de impor­tante: untul şi cartoful. Cu primul aliment au mai scos-o nemţii la capăt, redu­când pe cât posibil consumul lui. Dar cu cartofele e bucluc. Şi asta numai din cauza gos­podinelor germane, care nu voesc să cureţe mai fin coaja cărţoaielor... Specialiştii celui de al trei­lea Reich au calculat că din pricina aceasta, economia ger­mană înregistrează anual o pa­gubă însemnată. Ascultaţi şi d-voastră: „la fiecare kilogram de cartofi cu­răţiţi fără atenţie, se pierde 100 de grame, ceia ce revine pentru cele 17 milioane cămi­­nuri germane, o pierdere a­­nuală de 36.000 tone, — cât e producţia unei întregi pro­vincii germane". Deaceia d. Goering a lansat un apel prin care recomandă gospodinelor din toată Germa­­niania, mai multă atenţie la curăţirea barabulelor... an an Hulk­e soffii Hardy Am anunţat că celebrul ac­tor de cinema Oliver Hardy, cunoscut şi sub numele de Bran, nu duce casă bună cu nevasta. Doamna Hardy a cerut Tri­bunalului să-l oblige pe soţ a-i plăti o pensie alimentară de 2.500 dolari (370 mii lei) pe săptămână. Judecătorii americani au a­­preciat ,însă că suma pretinsă este mult prea mare. In con­secinţă ,au condamnat pe ac­tor să plătească soţiei săptă­mânal, o mie de dolari (adică circa 150 mii lei). Mai interesant însă este fap­tul că Oliver Hardy, deşi e în veşnică ceartă cu soţia sa, a declarat judecătorilor că plă­teşte cu plăcere şi că nici în ruptul capului nu vrea să di­vorţeze. Capricii de artist­., an 030 an AWJL XXXIH No. 8898 ABONAMENTE Lei 350 M 180 „ 90 „ 1000 . . .pe un an . . . „ 6 luni . . . „ 3 luni Instituții publice ATELIERELE TIPOGRAFICE IASI STR. LAPUSNEANU 37­­ Redacta 391 Telefoane­­ Administrația 394 1 Serviciu­ de no­apte 367 1 LEI MARȚI 1 DECEMBRIE 1936 Xiai* popmar­comMîhm Idei şi fapte In jurul unei discuţii în In interesantul discurs pe care l-a rostit recent la Senat, d. Nicolae Miclescu s'a ocupat, printre altele, şi de problema statului ţărănesc. Se cuvine să precizăm dela început că d. Miclescu, fruntaş conservator, priveşte cu re­zerve ideologia naţional-ţără­­niştilor. D. Miclescu crede a şti—că ţăranii nu cer musai ca ei să conducă România. După păre­rea d-sale, locuitorii satelor s-ar mulţumi să ştie că la cârma ţării politicianii au fost înlocuiţi prin gospodari des­toinici. „Să fie oare statul ţărănesc— se întreabă d. Miclescu—o simplă fluturare a unei for­mule demagogice, lăsată întra­­dins nelămurită ? Să fie statul ţărănesc un stat care are ca scop principal ridicarea sătea­nului din toate punctele de vedere ? Sau să fie acest stat un stat la cârmuirea căruia să participe efectiv­ şi direct ţă­ranii“ ? Idealul ar fi—şi la concluzia aceasta a ajuns şi d. Miclescu —ca într-o ţară ,eminamente agricolă sforţările tuturor să fie îndreptate spre aceiaşi ţintă: ridicarea păturii rurale. Dar tot d. Miclescu con­stată, cu sinceritate, că deşi toate partidele care au guver­nat ţara au înscris în progra­mele lor acest deziderat, nici­­unul nu a făcut mare lucru din ceia ce ar fi trebuit să se facă în aceasta privinţă? Şi cu greu se speră să se facă mare lucru de azi înainte. Intre timp, locuitorii satelor se zbat într'o mizerie fără seamăn, muncesc ca sclavii şi nimic nu se alege din munca lor; trăiesc prost, mă­nâncă prost, se îmbracă prost, învaţă prost. Şi tot aşteaptă sărmanii ca dregătorii să-şi ar­monizeze vorba cu fapta. I. L. BASARABEANU­ ■ Senat Ironie de Sine sau­ raporturile dintre Italia şi Ungaria Cu prilejul triumfalei călăto­rii a Regentului Horthy la Ro­ma, M. S. împăratul Etiopiei şi Rege al Italiei a ţinut un toast în cinstea prea înaltului oaspete, din care extragem următorul pasagi: „Legăturile care au apropi­at şi au unit cele două ţări ale noastre şi popoarele noas­tre, au fost numeroase şi dese în cursul veacurilor... In adevăr, numeroase şi de­se au fost raporturile între Italia şi Ungaria, dar amintirea pe care au lâsat-o o credeam usturătoare. Primul contact real a fost expediţia Ungurilor în Italia între 1345 şi 1348. Turcii, cu­cerind Ungaria şi pătrunzând până la Buda, tulbură timp de două secole astfel de re­laţii. Dar Dubla­ Monarhie ră­­mîne stăpîna Peninsulei. Fa­milia de Valois şi Habsburgii duc războaie pe pământul ita­lian. Bătăliile de la Forn­a (1495), de la Bologna, Brescia, Ravenna (1512) de la Novara (1515), de la Marignan (1515), de la Pavia (1525), pustiesc țara italică supusă bunului plac al stăpînitorilor străini. Casa de Austria triumfă în cele din urmă. In secolele ur­mătoare, ea se întărește în I­­talia care nici nu mai ridică macar capul. La 1708 Casa de Austria îşi asigură Mantua; prin tratatul de la Rastadt (1714) i se recunoaşte posesia Milanezului a Neapolului şi a Sardiniei, aceasta din urmă schimbată curînd în Sicilia; tratatul de la Viena (1735) îi atribue Parma şi Plaisanze; la 1736 dobândeşte Toscana; prin tratatul de­ la Campo- Formio îşi asigură Veneţia. Despuiată de Napoleon I, Mo­narhia Austro-Ungară redo­bândeşte după 1815 posesiile ei din Italia. Tot secolul al XIX-lea este însemnat prin lupte sîngeroa­­se; revolta piemonteză, sici­liana şi milaneză la 1848 sunt însemnate prin bătăliile de la Custoza şi Novara; Războiul de la 1859, prin victoriile de la 1859, prin victoriile de la Montebello, Palestro, Magenta, Solferino obţinute cu ajutorul Franţei. Războiul de la 1866, dimpotrivă, se soldează prin catastrofa de la Custoza şi de­zastrul naval de la Lissa. In fine, evenimentele din cursul războiului mondial sunt în a­­mintirea tuturor. Un bilanţ’ ca acesta în­dreptăţeşte formula de la banchet după care raportu­rile între Italia şi Ungaria au fost dese. Desigur ! Dar n’au fost atât de cordiale ca în prezent,—este cazul să o constatăm. Ungaria, țară de pradă la remorca habsbur­­gică, a rămas în iluzia că are curiosul privilegiu să revendice lucrul furat chiar când acesta a reintrat în patrimoniul ■ proprietarului de drept. „Legăturile“ din trecut cu Italia la care face aluzia împăratul Etiopiei, autoriză pe unguri să ceară Milanezul, Neapoli, Sardi­nia şi Veneţia tot atât cât şi Transilvania. Legăturile noastre cu Un­gurii au fost întotdeauna, la rândul lor, de aşa natu­ră, încât nu ne simţim în stare să-l rugăm pe D-zeu să le asigure prosperitate, să nu ne coste nimic, ur­mând să se creeze pe spa­tele Italiei. Dar noi suntem mai puţin subtili în socoteli ca politicienii; avem ură trai­­nică; nu degeaba suntem ţărani. NECULAI DALU încordarea în Franţa Sinuciderea ministrului de interne Roger Salengro, în împrejurările cunoscute, marchează un punct culminant al pasiunilor politice din Franţa. Raporturile între „dreapta" şi „stânga" au devenit foarte încordate. La înmormântarea lui Salengro, premierul socialist d. Leon Blum a rostit un discurs reţinut, dar din care se întrevede intenţia unei împingeri hotărâte spre stânga. Şi e teamă că se vor dezlănţui convulsii sociale foarte serioase. In clişeu, d. Leon Blum vorbind în faţa microfonului, la funeraliile lui Salengro. Seminarul de Slavistică Miercuri, 25 Noemvrie­­. Seminarul de Slavistică al Fa­cultăţii de Litere de la Univer­sitatea din Iaşi şi-a început activitatea pe acest nou an şcolar. A luat parte — pe lin­gă d. profesor Lie Bărbulescu, directorul Seminarului — mare număr de studente şi studenţi. A ţinut conferinţa studentul d. Gheorghe Bogaci, tratând su­biectul: Reabilitări istorice de­spre purtarea ruşilor faţă de Români în Basarabia la 1812. Conferenţiarul a spus urmă­toarele, ce dăm azr în re­zumat: O privire obiectivă asupra trecutului, ne asigură că din toate relaţiunile ruso-române, o singură dată au încercat Ro­mânii, din­ partea Ruşilor, o pierdere: anexarea Basarabiei la Imperiul rusesc în 1812. Faptul acesta atrase după sine discuţiuni vii, reîmprospătate în ajunul răsboiului, când în­trebarea cea mare era: cu ci­ne trebuie să meargă Româ­nia, cu Rusia, care-i luase Ba­sarabia, sau cu Puterile Cen­trale ? Pentru susţinerea convinge­rilor politice s-au emis afir­­maţiuni de denaturare a in­tenţiilor Ruşilor; curentul se înteţeşte mai ales prin acei germanofili de dinaintea răz­boiului. Intrigile germanilor şi-au gă­sit aici în ţară un teren favo­rabil: nerecunoaşterea culturii ruseşti şi o intenţionată negli­jare a tuturor facerilor de bine din partea Rusiei, au făcut să se nască acel curent anti-rus. El devine tot mai puternic, mai ales după războiu, când în aşezarea politică a celor două state, se confirmă deo­sebiri fundamentale de prin­cipii. Pornind pe calea analizării fiecărei afirmaţiuni, spre a ve­dea dacă e obiectivă sau nu, se poate menţiona, ca un prim lucru în chestia Basarabiei, că această provincie n’a fost „ră­pită", după cum se spune. Turcii oferiseră duşmanului lor, Ruşii, această provincie, lucru care se poate constata din verificarea tratatelor din acel timp. Războiul între cele două ţări, a fost rezultatul po-nostru, dl. Prof. Eugen Hero­vanu, odată cu libertatea scri­sului, vorbeşte şi de misiunea socială a artei şi în special de literatură, de raportul ei cu mediul în care se desvoltă, de răspunderea scriitorului ca şi a ziaristului în genere, de liticii lui Napoleon, care, el însuşi, n’a vroit decât binele ţărilor române, încredinţându­­le Ruşilor. N’a fost deci, o iniţiativă interesată din partea Imperiului rusesc. Se mai afirmă că după o­­cuparea Basarabiei, „.. ca să oprească populaţia ce fugea pe un cap peste Prut, Ruşii, cum se ştie, au declarat, că dincolo de Prut bântuie ciuma ceea ce nu era adevărat şi au stabilit carantina pe malul a­­cestui râu, interzicând orice comunicaţie cu Moldova din dreapta Prutului. Aşa spune s­­ere. Stroe Dorna, în broşu­ra sa: Pentru apărarea Basa­rabiei, la p. 12. Citaţiunile de acest fel sunt numeroase, toate însă sea­mănă aşa de mult între ele încât este sigur că înrudirea se datoreşte aceluiaş izvor. Din cercetarea tratatelor ca­re studiază istoricul epidemio­­logiei, se constată, însă că ciuma a fost cu adevărat în ţările române, în aproape tot cuprinsul, între 1806-1834. A­­ceastă epidemie îşi revărsă cumplitele-i nenorociri, rămâ­nând pentru multă vreme o dureroasă amintire, (cf. Pro­verbele, sau acea faimoasă „Ciuma lui Caragea). Dar nici mișcări de popu­lare n’au fost înspre Prut, după cum se afirmă. Au fost într'adevăr, câteva sute de Bulgari, care au părăsit pă­mânturile spre a se îndrepta peste Dunăre, sub „Adevăra­tul jug Turcesc", imediat după izbucnirea ciumei în Bugeag. Singura localitate, de unde se spune că ar fi fugit Moldo­venii, ar fi satul „Coniscari“, care, însă, spre nedumerirea însăşi a celor ce afirmă aceste lucruri, n'a avut o existenta reală. Fuga aceasta chiar, a Moldovenilor din satul men­ţionat (?!) e explicată prin a­­pariţia ciumii în Basarabia şi (Continuarea în pag. 2-a) Premii gratuite Bon No. 51 Sepia 68-a OPINIA Chemare ROMÂNI! Sărbătorim la 1 Decembrie—dată la care în 1918 la Alba-Iulia s'a hotărât alipirea Transilvaniei la patria mumă —Marea unire a tuturor ţinuturilor româneşti răşluite altă dată din trupul ţării noastre.­ E cea mai mare sărbătoare , amintirea îndeplinirei idealului nostru naţional. Ca pentru aceasta să aducem slavă şi mulţumire lui Dumnezeu, vă chemăm la Mitropolie Marţi 1 Decembrie 1936, ora 9 juni, ROMÂNI! Vremurile sunt din nou tulburi. Cei ce pe nedrept au stăpânit şi împilat ţinuturi ro­mâneşti o mie de ani, se pregătesc şi caută aliaţi pentru a ne încălca hotarele, încearcă revizuirea tratatelor ce consfinţesc drepturile tuturor naţiunilor, pentru a repeta nedreptatea şi a im­pune silnicia. Dar acum nedreptatea nu se mai poate repeta. Trăim sau murim cu toţii în graniţele de azi ale ţării! Din pământul nostru, stropit cu sângele părinţilor şi fraţilor noştri, nu cedăm o palmă! Pentru a mărturisi cu toţii acelaşi gândi Pentru a-l spune răspicat şi hotărât, ca să fie înţeles, Pentru a manifesta dragostea către prietenii solidari ca noi în apărarea tratatelor, VA CHEMĂM: După serviciul religios, veniţi la sala Sidoli. Cetăţeni din capitala vechii Moldove, vă chemăm la datorie ! Şi, lăsând la o parte tot ce vă poate deosebi, trebuie să răspundeţi. 1 Nicodem Mitropolitul Moldovei şi Sucevei Traian Bratu Rectorul Universităţei Mihăilene Osvald Racovitză Primarul Municipiului Iaşi P. Dragomirescu Preşedintele ligei antire­­vizioniste „Caiete Săptămînale" scrise d­e Eugen Herovanu A apărut mult aşteptata publicaţie a distinsului Uni­versitar, Profesorul Eugen He­rovanu, un produs delicat şi valoros al Iaşului intelectual. Discutând în primul articol, noua Lege a Presei, pe care o dibueşte acuma Guvernul Dl. EUGEN HEROVANU ideile pe care le propagă ca şi de curentele pe care le declanşează... In acest articol, întitulat „Destinaţia Literaturei şi răs­punderea scriitorului", dl. Prof. Herovanu analizează ideile lui Julien­ Benda din cartea apă­rută mai de mult şi intitulată „La Trahison des clerc". Prin „eteres" Benta înţelege pe toţi oamenii gândirei, oa­menii de litere şi de ştiinţă, oameni care nu tind numai­decât la scopuri practice, ci urmăresc şi bucuria pe care le oferă arta, ştiinţa sau o spe­culaţie metafizică , oameni care ar putea repeta cuvintele Mîn­­tuitorului : „împărăţia mea nu e în lumea aceasta". Starea de discordie, care e în lume, spune Benda —­sar datori „trădărei scriitorilor con­temporani", care trebuiau să se îngrijească numai de sin­gura lor misiune, de a spune mereu preocupărilor materiale drepturile şi aspiraţiile spiri­tului. Dl. Prof. Eugen Herovanu discutând aceste păreri, cu toată autoritatea penei D-sale, cu un stil clar şi cald, arată (Continuarea în pag. 2-a)

Next