Orizont, 1985 (Anul 36, nr. 1-52)
1985-04-19 / nr. 16
ORIZONT • 2 • DIN IUBIRE PENTRU LIMBA ROMÂNĂ, PENTRU PATRIE, PENTRU PARTID Г [UNK]О'VARIA PAVNOTESCU — Liceul „Nicolae Bălcescu“, BUCUREȘTI Consider că semnificația acestui concurs, integrat în Festivalul național „Cîntarea României", este foarte cuprinzătoare, atît în ceea ce privește pregătirea celor mai buni elevi ai noștri, cît și ca amplă acțiune cultural-educativă în peisajul spiritual al întregii țări, de care, profesori și elevi, deopotrivă, ne apropiem cu un sentiment de profund respect. Semnificativă a fost, după opinia mea, la această carie a concursului, și opțiunea pentru poezie cortemporana, alegerea unor teme vizînd cele mai valoroase creații literare ale timpului nostru, opere care să stimuleze și să dezvolte elevilor iubirea pentru limba română, pentru patrie, pentru partid. Spre deosebire de alți ani, am constatat, cu bucurie, și o largă participare a elevilor, nu numai din clasa a XlI-a, dar și a celei din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a. Cu această ocazie, mi-am dat seama, spre pildă, cît de apreciată și de iubită este creația poetică a lui Nichita Stătescu, printre elevii noștri de liceu, fapt ce mi se pare, de asemeni, semnificativ. Desigur, concursul acesta este un important examen pentru acei elevi care vor urma facultatea de filologie, dar, totodată, el rămîne și pentru ceilalți un tot atît de prețios examen de viață, un mod de a se raporta la universul culturii romanești, la lumea pe care ne-au transmis-o, prin cărțile lor, marii noștri scriitori. In acest fel, Concursul național de limba și literatura română „Mihei Eminescu" nu este, cred, o competiție în sine, mai ce seamă că, a ajunge concurent, presupune o muncă, o preocupare de durată, temeinică, pentru limba și literatura română In ce mă privește, m-am străduit, in decursul anilor, să-i învăț pe elevii mei să citească Dau toate multă atenție textului. Doresc ca elevii mei să vorbească frumos, să gîndească frumos și, bineînțeles, să scrie frumos și corect, se implic în literatura comemporană, fără a neglija, însă, cîtuși de puțin. Inestimabila moștenire literară lăsată de marii noștri clasici, pentru că, bunăoară, chiar și acet concurs poartă numele poetului de geniu Mihai Eminescu a cărui creație înseamnă, și va însemna întotdeauna, pentru oamenii acestei țări, absolutul Prof. RODICA FIRESCU — Liceul „Nicolae Bălcescu“, CRAIOVA Cu toate că Liceul „Nicolae Bălcescu" are un profil de matematică-fizică, prezența noastră la Concursul de limbă și literatură română „Mihai Eminescu" nu este întimplătoare. Există, la mulți dintre elevii noștri, o reală dorință de afirmare în plan spiritual, o dăruire pentru ceea ce numim, generic, cultura românească, Oltenia fiind o vetră culturală care a dat țării nume de primă mărime în literatură, dar și în alte arte. Elevii liceului nostru au participat la toate edițiile concursului, unii dintre ei concurînd acum, aici, la Timișoara, a doua sau a treia aciă. In afară de aspectul strict competitiv, concursul acesta, avînd deja o tradiție solidă, are, după părerea mea, o foarte mare impo tprtă in ceea ce privește schimbul de idei, de opinii între cadrele didactice, între elevi. El este, in același timp, un binevenit prilej, pentru, să zicem, un tînăr de 18 ani, care se confruntă cu o arie de cultură, producindu-se o apropiere a acestui tînăr de fenomenul literar, dar și de viată, de înțelegerea unor probleme ale existentei. Concursul national de limba și literatura română „MIHAI EMINESCU” Ceea ce urmărim noi, profesorii de la Liceul „Nicolae Bălcescu", avînd în vedere dofilul acestui liceu, este, în primul rînd, formarea unor cititori pasionați, ai unor iubitori de literatură, de cultură românească. Și, prin fenomenul cultural românesc, să le înlesnim accesul la cultura univesală. Prof. RODICA BICA — Liceul de filologie-istorie, CLUJ-NAPOCA O confruntare valorice necesară, stimulatoare pentru elevi, dar și pentru profesori, de largă respirație, pe tărîm ștințific și cultural, pt cel al sensibilității și al spiritualității. In edițiile anterioare, elevii din Cluj-Napoca, în special cei de la Liceul de filologie istorie, au privit cu toată seriozitatea și responsabiliatea acest concurs. Așa se și explică rezultatele bune obținute de ei ani de-a rîndul, unii situinduse pe locuri fruntașe, succesiv, la cinci ediții. Anul acesta, avînd concurenți din toate clasele de liceu, elevi talentați și bine pregătiți, am venit la Timișoara cu mare încredere in fostele noastre Sînt de părere că privind lucrurile intr-o perspectivă mai largă, Concursul national de limba și literatura română „Mihai Eminescu" contribuie la formarea unui orizont cultural de o excepțională însemnătate pentru evoluția elevilor noștri De bună seamă, rezultatele imediate ale competiție sunt îmbucurătoare, dar cele ce se vor acumula în timp, printr-un proces previzibil, firesc, dau o semnificație profundă acestei manifestări. în activitatea mea de la catedră, ca și în pregătirea unor elevi pentru concurs, am stăruit asupra analizei textului literar, a comentariului de text, a decodificării lui, pornind pe Ia ideea că numai o „disecție" a textului poate duce la înțelegerea multitudinii de valențe, de sensuri pe care acesta le conține. Azil d, în decodificarea textulu literar, de o seamă de elemente psihologice, mă străduiesc să dezvălui elevilor cît mai mult am imensa bogăția spirituală aflată în universul limbii și literaturii române. Prof. CRENGUȚA GÎLDAU — Liceul „Mihai Eminescu“, IAȘI A participa la Concursul de limba și literatura română „Mihai Eminescu" reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o mare cinste un prlej de afirmare și, totodată, un moment de recunoștință și de manifestare a dragostei fată de patrie. A sluji limba și literatura română înseamnă ceea ce, de fapt, poporul nostru a făcut, cu mari jertfe, de veacuri, păstrarea ființei noastre naționale. Am participat, mai întîi, la acest concurs, ca elevă, in clasa a X-a, cînd am fost distinsă cu premiul I, continuînd astfel o tradtie de familie - mama mea a fost premiantă a „Tinerimii române". Am fost, atunci, foarte impresionată de frumusețea acestui concurs, așa cum, după ce am devenit profesoară, m-a emoționat de fiecare dată atmosfere, de aleasă emulație spirituală ce se instituie cu asemenea prilej. Mi-am propus să cultiv la elevii mei dorința, ambiția de a ști cît mai mul și cît mai bine Am încercat să fac performanță, cum se spune, căutînd să le arăt că nu numai ce se află în manualul școlar înseamnă limbă și literatură română, ci tot ceea ce este specific românesc, de fc folclor și pînă la cele mai înalte culmi ale spiritualității noastre. La Liceul „Mihai Eminescu", care are o vechime de 120 de ani. Luceafărul poeziei românești a fost o vreme profesor și tactul acesta ne obligă enorm. Le spun, din cînd în cînd, elevilor mei să învețe să asculte ecoul pașilor marelui scriitor, a cărui neasemuită operă ne luminează mințile și ne încălzește inimile. Prof. OLTEA MUȚIU — Liceul de filologie-istorie, TIMIȘOARA Este o mare cinste și o mare mîndrie să fii profesor de limba și literatura română pentru că în această calitate, transmit elevilor ginduri, sentimente, adînci semnificații, pregătești pentru viață OAMENI, în adevăratul înțeles al cuvîntului cetățeni de nădejde ai țării, îi îndrumi pe cei care te vor urma în această frumoasă profesie Concursul național de limba și literatura română „Mihai Eminescu" - început, de fapt, cu un secol în urmă, sub auspiciile „Tinerimii române" - relevă deosebita atenție ce se acorde, în zilele noastre prin grija conducerii superioare de partid și de stat, a tovarășului NICOLAE CEAUȘESCU, acestui tezaur al nostru, pe căre i numim limba și literatura română. Dar, în același timp, cu prilejul celor XXVIII de ediții, desfășurate în anii socialismului, concursul a pus în lumină și marele interes al elevilor pentru această modalitate de afirmare și de îmbogățire continuă a cunoștințelor lor. Ne bucură mult faptul că orașul nostru găzduiește pentru a doua oară această importantă manifestare, care cinstește pe poetul nostru național și pe top marii scriitori ai patriei. Implicarea noastră, a profesorilor, dar și a elevilor, în universul limbii și literatuni române este, fără îndoială, și un ac ae veritabil patriotism, o investiție continuă de idei dublată în aceeași măsură, de o investiție sufletească In acest sens, concursul oferă și posibilitatea unui fructuos schimb de experiență între cei mai buni profesori practicieni ai țării, oameni care, după ani și ani de muncă obțin rezultate remarcabile prin cei mai buni dintre elevvi lor Grupaj realizat de Iosif COSTINAȘ Cu siguranță, luna are la Eminescu o semnificație mult ma ambiguă decît la alți poeți romantici. Poetul ar fi voit să-și intituleze un volum proiectat de „versuri lirice" - Lumină de lună, lăsînd între manuscrisele sale cîteva exerciții poetice dintre care reținem și această strofă : „Cînd mîndra mea doarme cu păru-i bălai / Cînd stelele tremură și apele sună, / Rasai, / Lumina de lună". Intre poemele selectate, ar fi figurat Floare albastru Lacul, Sara pe deal, Do irța, Lasă-ți lumea ș.a dec poete erotice —, ceea ce ne îndeamnă să credem că lumina selenara conte,ă, in concepția poetului, unui decor oarecare o expresivitate materioasă, meditativă în singurătatea nopții. In poeziile amintite, poetul își cheamă iubita în mijlocul naturii unde luna „plină" poleiește peisajul silvestru, acvatic și nocturn. Atmosfera întunecoasă, „pătată" de razele lunii, reletează un scenariu alcătuit din lumini și umbre și in care spațiul terestru cade sub vraja astrului cosmic. Popularea distanței dintre cer și pămint (și mare) se face cu razele lunii care, deși adîncesc tablourile în mister, rămîn totuși familiare . „O rază de lună se toarce ușor" (Cînd marea) sau „Razele din alba lună / mi se torc...“ (Misterele nopții). Pe măsură ce Eminescu își rafinează expresia poetică, dînd evident o turnură mai pronunțat abstractă multor motive poetice, luna primește „chip", devenind o imagine iconică și primind cel mai adesea epitetul „bălai". In De ce să mori tu ?, blonda Marta este comparată cu o „lună gînditoare", pe baza asemănărilor dintre pârul iubite, și aspectul rotund „bălai" al astrului. Apoi, în Mortua est, apare în mod semnificativ sintagma „păr lung de raze", iar în Andrei Mureșanu - „luna blondă". Cei doi actanți, prezenți în derularea posibilului scenariu erotic, adică femeia blondă și luna bătaie, își proiectează reciproc caracteristicile, astfel că dincolo de sugestiile metaforice ale imaginilor, acestea se substituie reciproc. Printre colonadele palatului Selenei trece luna cu părul ei blond desfăcut, ce curge în valuri pe umeri în jos, iar in Egipetul „luna rușinoasa (s.n.) pe sub gene se uită rar la Dochia. In poezia Mortua est și, mai apoi, Memento mori luna este numită „regina lună, blondă". Luna a împrumutat chipul iubitei, avînd ochi mari albaștri, fiind îmbrăcată într-o mantie și primind un buchet cu flori de aur și flori azurii. Această „regină blondă", într-o splendidă apostrofă din Scrisoarea I alunecă pe bolta lumii ca stăpînă a pustiurilor și a mării : „Peste cîte mii de valuri stăpînirea ta străbate / Cînd plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate". Ca orice regină are nevoie de un palat pe care poetul îl încheagă dintr-un nor negru „ce-ncremenește și devine-o domă-ntreagă". Imaginea norilor sub chipul unor palate întunecoase apare și în Mortua est : „Cînd norii cei negri par sumbre palate / De luna regină pe rînd vizitate". Cele două elemente cosmice, norii și luna, se reliefează reciproc și în contrast, ultimul ca o biruință a luminii asupra „mîndrului întuneric", a dorinței împlinite, a fericirii asupra suferinței. Plăsmuirea trăsăturilor iubitei în substanța astrului nocturn justifică înzestrarea lunii cu epitete ce evidențiază frumusețea și delicatețea : „luna pe lume blînd veghează", „a lunei dulci lumine", „lumina blîndei lune". Fata din grădina de aur e „un copil frumos ca luna nopții lunge", iar cea din Luceafărul era mîndră-n toate cele ca „luna între stele" etc. Trecerea din codrii de aramă în „pădurea de argint" (Călin-file din poveste) înseamnă schimbarea luminii solare în lumină selenară. Apariția lunii „nichelează" cu reflexele sale argintii peisajele terestre, însăși iarba verde păzind de omăt ; în poezia Diana lui mina cea rărită așează „umbre moi" (splendid epitet) peste ambianța păduratică. Răsăritul lunii „ca un arc de aur", adeseori din mare sau dintre nori, constituie un ferment ce declanșează o stare de vrajă, capabilă să nuanțeze meditația poetului despre sufletul său adînc îngîndurat și melancolic. In manuscrisul intitulat de Perpessicius după primul Cînd mîndra mea doarme vers și datat 1882-1883, poetul invocă lumina de lună să verse văpăi : „Privind-o smerită cum șade culcat / Demonic zîmbirei, lumina vei trece / In pat / Pe-o marmură rece". Luna blîndă devine un demon ce zîmbește malefic la capul iubitei „cu părul bălai", acum moartă. Nu e potrivit să căutăm justificativ vreun episod biografic, care să fi determinat schimbarea semnificației simbolice a lunii. E cert, însă, că lumina selenară, rece și misterioasă, capătă o ambiguitate filozofică, dincolo de alcătuirea unor figuri metaforice. La Eminescu, luna nu potențează un decor romantic, ci structurează drumul iubirii. Anton ILICA „LUMINĂ DE LUNĂ” LA EMINESCU