Patria, februarie 1938 (Anul 3, nr. 467-490)
1938-02-01 / nr. 467
A CAFENEAUA Ploşnița din Sărindar scoate capu cu „Semnalul”, cel mai „românesc" ziar. Editura: tot Cahalul. ANUL AL Ill-lea No- 467 AL. V. CASIMIR, Director-Proprietar Redacţia şi Administraţia Str. Const. Miile, 14 Telefon 5.08.18 2 LEI 8 PROÎNI 2 LEI Tipografia Str. Lipscani No. 5 Telefon 4.28.86 PatriarLa toate națiunile și în toate limbile, cel mai dulce și sfânt cupăm“ Ieftenirea traiului Eftenirea traiului se cântă pe diverse arii de câte ori un partid râvneşte puterea şi de câte ori un guvern se instalează. Problema este veche deşi rămâne veşnic nouă. Fiindcă exceptând o anumită categorie de cetăţeni în care intră desigur şi guvernanţii, nimeni nu poate fi indiferent la tendinţa de scădere a costului alimentelor sau ca să întrebuinţăm termenul consacrat la scăderea preţurilor „articolelor de primă necesitate”. De aceea publicul se frământă, se agită, şi neîncetat speră. Dar cu cât trece timpul cu atât speranţele sunt înşelate. Lucrurile stau pe loc cum au fost şi ieri şi alaltăeri şi întotdeauna. Cine-i de vină? In primul rând netăgăduit sunt vinovate guvernele. Fiindcă lor le stă în mână rezolvarea. In al doilea rând tot guvernele, fiindcă făgăduesc ceea ce nu pot da Noi ştim că nu printr'un simplu decret semnat de unul sau mai mulţi miniştri, se pot schimba legile economiei eterne şi universale. Greşala constă în faptul că oamenii noştri de stat, în loc să facă economie politică, fac numai politică, şi cred că precum în acest domeniu totul este îngăduit şi schimbător peste noapte, la fel se petrec lucrurile şi în jocul de forţe ale cererii şi ofertei, de care încă nici unul dintre marii financiari n’a isbutit să se dispenseze. Dacă aceasta este realitatea ce se impune fără voia noastră, dece guvernanţii înainte de a trâmbiţa „iefteniea traiului" nu studiază problema, spre a vedea dacă se poate sau nu ajunge la rezultat. Am auzit despre reducerea preţului cărnii, zahărului, petrolului, lemnelor. Nu ştim însă unde să descoperim pe fericitul muritor care să fi dat peste o asemenea Arcadie. Viaţa economică nu este de sine stătătoare. Structura ei este aceea a unei reţele ale cărei fire se împletesc şi se leagă într-o strânsă încatenare. Nu-ţi este permis să tai o singură înlănţuire fără a nu primejdui întreaga ţesătură. Nu poţi iefteni la poruncă, nu poţi da un ucaz fără a ţine seamă de comandamentele conjuncturii momentului economic. Dar poţi lua măsuri în cadrul normelor generale. Din guvern face parte şi un cărturar cu autoritate în materie. Este rândul său, să inspire, să deslege enigma, să elaboreze un întreg plan conducător spre o uşurare a costului vieţii, dar nu printr-o scădere brutală a preţurilor, nu prin sărăcirea cumpărătorului, ci prin valorizarea muncii, şi prin puterea intrinsecă a monetei, prin puterea ei de cumpărare. Ban preţuit în stat de oameni avuţi. In această direcţie suntem datori să acţionăm pentru o temeinică şi sănătoasă gospodărie a țării. A. KIRILOVICI SĂPTĂMÂNĂ Timpul trece, o nouă săptămnă se încheie. D. Maniu şi-a putut petrece Dumineca, liniştit încasa părintească la Rădăcini. Una, două, zece contestaţii toate semnate de d. Maniu, au fostexaminate de Comisia Centrală Electorală. Au fost respinse, dar una a fost admisă, partidul Naiţoal-Ţărănesc va avea numărul de ordine trei şi semnul trei puncte. Nu pentru aceasta a luptat, căci şi cinci puncte şi trei puncte tot puncte sunt, ci pentru triumful legii, pentru legalitate. Şi a învins legea, implicit d. Maniu. Dacă aşi face parte din comisia electorală, n’aşi resolva nici o cerere, până ce d. Maniu nu şi-ar face referatul. — Liberalii în schimb, s’au ocupat de gospodărie. Ne mai putând face ordine în ţară, dau sfaturi guvernului, şi fac cureţenie în propria lor casă. Capii de listă, n’au putut încă fi indicaţi, pentru toate judeţele, d.’ Petre Ghiaţă a demisionat, d. N. N. Săveanu a revenit, şi georgiştii n’au încotro, trebue să accepte ce li se oferă. — D. Iunian s’a înapoiat din străinătate, şi priveşte liniştit desfăşurarea evenimentelor. D-sa ştie, urnele nu-i sunt taine, necunoscute matematic , nici mai puţin decât 2%, nici mai mult. = D. Argetoianu se abţine, d. Radovici l-a părăsit, rezultatul îl ghiceşte, prea mult zero, şi atunci ce să mai ştie toată ţara cât de mare e acest zero ? = D. Iorga, îşi foloseşte cultura, istoria îl învaţă, cine cere are — a cerut şi a obţinut, tot partidul va fi în jurul şefului presant în parlament. D. Goga, mulţumit, de activitatea desfăşurată şi a petrecut weekendul la Predeal. Programul se desfăşoară acarbatic, comisia lucrează febril la toate departamentele pentru înfăptuirea marii opere — România a Românilor — d. Codreanu aprobă şi aşteaptă. ”= D. Micescu în drum spre ţară, retrăeşte mulţumit cele trei zile de la Geneva, dar regretă că nu poate lua parte la cupa de Ski oferită de d. Titulescu. Şi în ţară e timp frumos. Succesul nostru la Geneva, cântărit în linişte şi cu bună credinţă, este formidabil. S’a întâmplat aidoma cum prevăzusem în articolele trecute. „Vom fi reprezentaţi în mod strălucit", spuneam noi, şi adăogăm „omenirea se va convinge că, ceasul României, nu s’a oprit în loc când d-l N. Titulescu a fost împiedicat să ne mai reprezinte la Li£a Naţiunilor”. Toată presa geneveză, pe ziua de eri, a publicat comunicatul comitetului executiv al congresului evreesc mondial, prin care se plânge, recunoscând înfrângerea, că petiţiile evreeşti cu privire la situaţia evreilor din România vor fi examinate după procedura ordinară. Secretarul general al Ligii a informat pe preşedintele Societăţii Naţiunilor că urgenţa—„extrema urgentă" cerută de comitetele şi societăţile mondiale evreeşti a fost respinsă. Forma rece şi protocolară, practicată în sânul marelui tribunal, n’a împiedicat pe evrei să constate, prin comunicatul lor că, procedura adoptată de Societatea Naţiunilor, nu este conformă cu spiritul tratatului semnat la 9 Decembrie 1919. Şi mai constată şi altceva şi mai grav, spun d-tor : că se lasă DOCUMENTE De ce am reuşit la Geneva într’o situaţie extrem de gravi sute de mii de evrei, întrucât România nu s’a angajat cu nimic şi subt nici o formă, să amelioreze situaţia supuşilor pomeniţi mai râs, şi fără prăpădul de milioane pe op care-l făcea d-l Niculae Titulescu, şi mai ales fără sprijinul anumitei prese. Dimpotrivă, tot ce a fost In sus până în ziua, când se va diS*? jurul fostului ministru de externe cuta soarta lor, Finalul comunicatului evreesc, vine să întărească cele spuse de noi, constatând și subliniind: succesul obtinut la Geneva de d. Istrate Micescu, ministrul afacerilor Străine al României. Aşadar, două lucruri precise , s-au realizat: 1) Reclamaţiunea să-şi urmeze cursul ei normal. O procedură specială şi lungă. 2) Până atunci România nu va fi împiedicată să-şi aplice măsurile interne, dictate de nevoile şi interesele ei. Iată cum a ştiut ministrul nostru de externe să înlăture un pericol care ne-ar fi pus în situaţia, să ne retragem de la Liga Naţiunilor ,sau să retractăm o parte din programul în curs de aplicare. Şi toată bătălia a fost câştigată fără surle, fără fum, fără praf AL. V. CASIMIR a căutat sabotarea acţiunii noastre. Nu este nici un secret, şi astăzi nimeni nu se mai poate îndoi, de ce s’ar fi petrecut la Geneva dacă d. Titulescu ar fi fost acolo. Avem precedent crelat Iar sentimentele sale sunt de notorietate publică. D-l Niculae Titulescu In Ioc să aranjeze din vreme cu Franţa şi Anglia procedura de urmat în faţa Ligii, ne-ar fi bătut cu pumnul în masă — şi n’ar fi plecat la Geneva fără Scrutătorii şi Brăniştenii dela „Dimineaţa” şi ,,Adevărul”. Numai că ţara noastră are şi oamenii şi Dumnezeul ei, şi mai presus de toate, norocul să se lepede la timp, de cei cari ar putea s’o vateme în interesele vitale sau să-i știrbească o parte din mândria ei. Tineretul politic, sau o furtună într’un pahar cu apă De câteva zile coloanele presei sunt, din nou, covârşite de variate reportagii, articole şi informaţii cu privire la „atitudinea" tineretului politic. Nu importă a cărui tineret anume. Nu vrem să ţinem partea unuia sau altuia. Fenomenul e acelaş, într'o tabără sau alta şi el nu se integrează vieţii noastre publice. Intr'adevăr, de câte ori se petrece un eveniment oarecare. — se pune, imediat, întrebarea ce face tineretul? De câte ori un şef de guvern realizează sau — ceea ce e şi mai comic! — intenţionează o remaniere, aceiaşi sgomotoşi difuzatori ai sgomotului pun chestia, dar cu tineretul cum rămâne? De câte ori un fruntaş politic face un expozeu asupra problemelor vitale ale ceasului, atingând tot ce e mai actual şi mai urgent — sare câte-un ţânţar: ei bine, dar s'a uitat de... tineret! Acum, cu prilejul reîntregirii partidului liberal, profesioniştii agitaţiei sunt, iar, în elementul ■lor. Cetitorul dornic să se informeze obiectiv din lectura atentă a ziarelor, află, aşadar, cu de-a sila că „Domnul Georgescu", şeful tineretului, a hotărât să adune în jurul d-sale pe toţi prietenii cu care să pornească o mare acţiune de epurare în rândurile partidului. (Mare acţiune, — notaţi bine!) A doua zi, acţiunea e „extrem de importantă”, formidabilă”, „unică”, etc. (Fireşte, în ziare!) Repetăm: nu e vorba de tineretul unui anumit partid! Astăzi se agită teribil câţiva anonimi ridicaţi la rang de „îndrumători" şi „bărbaţi politici" de către împrejurări şi, mai ales, de necesitatea politică şi personală a câte un vechiu sforar şi meşter in practica politică de culise. Ei „decid” asupra actului politic important —orice s’ar zice— pe care îl constituie întregirea liberală. El se declară pro sau contra cutărui şef de organizaţie sau cutărui demnitar. El anunţă constituirea altui organism politic „important” — „extrem de important”, „capital” „excepţional". Tineretul acesta care face şi desface toate, se reduce toate în realitate, la o duzină de nemulţumiţi, de burzuluiţi fără motive reale, de simpli arivişti eşuaţi pe linia tuturor compromisurilor. Adevărul e că agitaţia se reduce la o furtună într'un pahar cu apă. Atât şi nimic mai mult! LOGICUS Punctul interzis: gara Aţi citit povestea întorsului din ţara Sovietelor, care regăsindu-ne după douăzeci de ani, a avut parte în ţara lui de două bucurii, venite una după alta : l-au prins să-şi facă imediat armata — şi, între timp, i-a dispărut vasta. * 1 Povestea asta n’ar avea nici o importanţă, dacă prin ea nu ne-am gândi la cei cari se întorc din când în când din Rusia. Şi ne gândim mai ales la cei cari nu s au întors încă, prizonieri de război sau diferiţi arestaţi politici, prinşi de arcanul sovietic în ultimii douăzeci de ani. Sunt mulţi. Se pare că sunt încă foarte mulţi. E vorba de câteva sute de oameni— de câteva sute de români — sau, mai patetic, de câteva sute de fraţi. Unii stau încă împotmoliţi în imensitatea fără ecou a Siberiei, de unde glasul lor nu se ridică până la noi, deşi s’au scurs câţiva ani de când vestea că am dat mâna cu d. Litvinov le-a reaprins în suflete nădejdea să-şi revadă ţara. In atmosfera de azi (pentru că mâine nu se ştie dacă n’avem război), trebue să ne gândim cât mai repede la ei. Cu sentimentul acela de adâncă umanitate, de frăţească melancolie, pe care ideia războiului îl naşte între cei cari îşi recunosc o cât de îndepărtată înrudire. Din când în când se întoarce câte unul din ţara Sovietelor. Ne povesteşte despre ceilalţi. Atâţia oameni a căror viaţă, într’o singură clipă, a rămas ţintuită departe de orice rosturi şi aspiraţii personale. Mii de sacrificaţi, cari în majoritate au murit. Au mai rămas câteva sute. Să punem în mişcare întreg aparatul diplomatic pentru salvarea lor. Operaţia, ştim, e delicată. Trebue să luptăm cu o anumită tactică sovietică, pe care diplomaţii noştri poate că nu o cunosc suficient. E vorba de acea amabilitate cu două feţe, care suprapune, oricărei solicitudini pe teren internaţional, o înverşunată politică internă învăţată să apere oricând, chiar şi contra nimănui, chiar şi fără nici un motiv, integralitatea corpului sovietic. E o atitudine care zâmbeşte peste graniţă, dar nu zâmbeşte niciodată în interiorul ţării. De aceea stăruinţa diplomatică trebue să fie efectivă, urgentată, gradată şi, mai ales, neobosită. Căci pentru aşezarea barierelor de tot felul, bolşevicii au deja instalarea lor şi până azi, un sistem foarte „umanitarist“ şi foarte original. Pentru lămurirea cititorilor — şi poate chiar şi a ambasadorilor noştri — iată un fragment din cartea minunată de realităţi, din jurnalul siberian al unui fost prizonier neamţ, Edwin Erich Dwinger, care a trăit din prisos drama fraţilor noştri confiscaţi peste Nistru : „Până acum, impresiile noastre asupra noului regim nu sunt rele. (1918—N. R.) Toate sentinelele au fost suprimate ; nu mai există distanţă între ofiţeri şi trupă. In faţa bolşevicilor, toţi sunt egali — acesta e refrenul. Putem să ne ducem unde ne place, afară de gară. Şi asta ajunge. Nu sântem prin asta, mai puţin prizonieri decât înainte. A voi să fugi peste stepă, ar fi ne-nbunie. Din prima noapte ai îngheţa, sau te-ar sfâşia lupii. O ! bolşevicii aceştia simt mult mai chibzuiţi, mult mai prevăzători, decât predecesorii lor ţarişti sau kerenskişti; obţin acelaş rezultat, cu o socoteală mai ingenioasă“. Am subliniat ceea ce trebue reţinut. Gândiţi-vă mult la acel singur punct al cărui acces e interzis în marea libertate a regimului de peste Nistru gara. Pe acolo trebue să se întoarcă ai noştri. MIRCEA ŞTEFANESCU Iar alegeri generale. Nu-i nimic, și asta trece ! O să’nghită ei parale. Noi, rahat cu apă rece! ■ ‘4%■ Bună Ţară!.. Nu sunt sigur dacă cartea (... d-le profesor Iordan de la Iaşi, te rog să nu crezi că limba română devine cacofonică fiindcă eu, scriitor cu nume, scriu aşa) excelentului romancier I. Peltz se chiamă chiar aşa ori, invers: „Ţară Bună”. Dar nu despre cartea eminentului romancier Peltz este vorba aici, ci despre însăși țara noastră, România noastră, care — are dreptate romancierul — este Intr’adevăr bună tară. ,,'Bună tară, rea tocmeală8’ — se zicea odată. (Ceeace înseamnă că istoria se repetă). Cum să nu fie bună tară când ea hrănește, de atâta amar de vreme, atâtia trântori, atâţia pehlivani şi atâţia venetici, fără să crâcnească? Cum să nu fie „bună ţară” când atât de uşor se aciuează pe pământul ei blagoslovit, cu înlesnirea şi îngăduinţa însăşi a fiilor ei, atâţia străini de neam şi de sufletul ei? Cum să nu fie bună ţară când atâtia venetici sau fii de venetici o duc mai bine decât băştinaşii şi au ajuns la un huzur care nu mai indignează nici pietrele. Bună tară! Cum să nu fie? Dacă au ajuns co geamite miniştri şi mari dregători să tremure şi să se fâstâcească în faţa celui mai imberb şi mai agramat gazetăraş...Bună tară? Desigur, iubite cititorule! Nici d-ta nici eu n’avem apartament în blockhaus pe calea Victoriei sau chiar un bloc întreg, ori mai multe, nici automobil,nici „trai” pe CFR.’, nici subvenţii clandestine „pentru servicii aduse fării (sireaca!) nici lefuridela ministere pentru fiţuici inexistente, nici... câte şi câte. E „bună ţară” pentru EI, ţara pe care au apărat-o topârlanii şi mocofanii noştri şi cari habar n’au, din fundul satelor lor , satele noastre — ce învârteli şi ce gheşeftari fac EI, aici în Bucureşti cu „ai noştri” partidelor!... Chiar şi nu ai acestui partid! Ai acestui partid care-şi zice aşa şi aşa... Ai acestui partid (cel mai nou dintre partidele vechi) care vrea să însemne un prologde eră nouă. Bună ţară, desigur, dacă şi acuma chiar, şi acuma totuşi EI, tot EI, aceiaşi EI înverşunaţi, tenaci, încăpăţânaţi, izbutesc să mai facă şi acum ceia ce făceau şi până acum, bătându-şi joc de naivitatea şi prostia „celor mulţi şi proşti” cari îşi închipuie că s’a schimbat ceva în această ţară bună. S’a schimbat ceva? Ce s’a schimbat? S’au schimbat oamenii şi moravurile? Nu. S’a schimbat numai numele partidului de la guvern. Aceiaşi politiciani învârtesc aceleaşi treburi, aceiaşi samsari se învârtesc în jurul aceloraşi politiciani, aceiaşi magnaţi ai banului se bat pe burtă cu aceiaşi magnaţi ai politicii şi aceleaşi pseudonime pompează aceleaşi subvenţii... Ici colo câte-o satisfacţie vagă sau iluzorie azvârlită prostimii de la galerie, câte o făgăduială, ca o distractivă rachetă şi care se stinge repede în vid şi rămâne uitată. Bună ţară, intr’adevăr, această ţară bună în care — chiar şi acum — pehlivanii şi veneticii își continuă nesupărați cârdășia de totdeauna. Bună țară România noastră!... Teliz are dreptate. TH. RASCANU s — Cum chelner evreu? — Pardon, d te, eu dijasc afară! sunt picolos Marţi 1 Februarie 1938 N. IORGA Este EL. Numai EL. „LUI, LUI toujours, LUI partout“. Este EL, cel MAI! Cel mai mare istoric, cel mai mare gazetar, cel mai mare naţionalist, cel mai mare om politic, cel mai mare versificator, cel mai mare orator, cel mai mare academician, cel mai.. (dacă ar seri romane, de sigur că d. Iorga ar fi cel mai mare romancier cel mai mare om (cum ar spune Păstorel). D. Iorga este EL, numai EL, EL peste tot, EL peste toţi. Numai în guvernul Său, EL n’a fost EL. Extraordinară putere de muncă ajutată de o formidabilă memorie. D. Iorga este un „Titanic“ al scrisului. Sute de volume, de articole, de piese, de versuri, de conferinţe, într’o singură zi d. Iorga a scris câteva articole în „Neamul Românesc“, în „Cuget clar“ câteva poezii şi proză, în „Timpul“ un articol, în „Universul“ altul, la Radio o conferinţă, la Academie o comunicare, la Cameră un discurs. Şi d. Iorga mai are timp să doarmă, să mănânce, că citeasă şi chiar să răspundă cu mâna LUI la scrisorile numeroase ce primeşte din toate colţurile ţării. O muncă prodigioasă. Şi d. Iorga mai ţine conferinţe în străinătate, cursuri la Sorbona, mai conduce aşezământul cultural de la Văleni, de la Fontenay aux Roses (Franţa), şcoala română de la Roma, etc., etc. Şi nu-şi neglijează cursurile la Universitate. D. Iorga e un adevărat fenomen!... Este intr’adevăr CEL MAI. la