Patria, august 1919 (Anul 1, nr. 134-154)

1919-08-02 / nr. 135

Anul L Nr. 135. DIRECTOR: ION AGÁRBICE AND REDACTIA SI ADMINISTRAŢIA SIBIIU, STR. CISNADIEI NR. 23 ANUNŢURI DUPĂ INVOIALa NUMĂRUL TELEFONULUI 343 ORGAN AL PARTIDULUI NATIONAL ROMAN Sâmbătă, 2 August 1919 APARE IN FIECARE ZI DE LUCRU DIMINEATA ABONAMENTUL* PE UN AN 75 LEI - 150 COR PE V* AN 40 LEI — 80 COR. PE V* AN 20 LEI — 40 COR. NUMĂRUL 25 BANI — 60 FIL. Tratatul cu Austria Am publicat în ziarul nostru cu păr­ţile lui principale tratatul de pace cu Au­stria, prezentat preşedintelui delegaţiei de pj(C0 cilîSîrtHCîîj RsnîISr Trajulu­lni nrim I s’au adus unele modificări, schimbându-se astfel şi osdnea paragraflor din imaiul proiect. Se ştie că la cunoaşterea condiţii­lor din întâiul tratat, Viena a decretat do­liul naţional pentru Austria germană, se spunea, dar credem că e mai aproape de adevăr când vom zice că acest doliu pri­vea căderea puterii vechiului imperiu habs­­burgic, a cărui vi­mă era Viena. In faţa noului tratat cetim că Renner a declarat unui însărcinat al agenţiei Radio că aliaţii au biruit prea tare, şi că Austria numai contrânsă de împrejurări, va putea să semneze. Aceeaşi mentalitate şi aceeaşi tactică pe care o cunoaştem din semnarea păci cu Germania, şi care va mai reveni cu siguranţă la semnarea păcii cu Bulgaria şi cu Ungaria. Se prea poate ca fosta ca­pitală a Habsburglor să se îmbrace din nou în doliu. Această mână de oameni cari din Viena au condus atâtea veacuri atâtea po­poare, asmuţându le pe unele împotriva altora, nu pot înţelege să rămână Austria ceea ce a fost la început: o marcă, o ţări­şoară germană, o avangardă a germanis­mului în răsărit. Vechiul spirit al guvernării absolutiste, vechea convingere că ei sunt născuţi pentru a stăpâni pe alţii, nu vrea să ple­ce pe drumul de unde nu mai este reîntoarcere.­ Şi, ori­cine poate prevedea, că în ur­mărirea puterii, în urmărirea imperialismu­lui, neputând deocamdată să facă singură n­imic, tendinţa germanilor din Austria de a se uni cu poporul german va creşte din zi în zi. Zadari ce sunt toate condiţiile uşoare pe care aliaţii le-au introdus în tratatul de pace cu Austria, tocmai pentru a o depărta de Germania, idealul unirii va creşte cu putere de aici înainte. Nu se desvaţă un popor în câţiva ani de ceea ce a învăţat veacuri dearândul, iar stăpânirea altor popoare şi „Drang-ul" spre Răsărit au intrat adânc în sângele poporu­lui german şi din Austria şi din Germania. Intr’adevăr, cum nu li s’ar părea au­­striacilor, Vienezilor mai ales, o armată de treizeci de mii de oameni, câtă­­le­­lasă tratatul, când ei aveau atâtea baionete poate numai în capitala imperiului? Dar toate aceste privesc în rândul întâi pe însăşi germanii din Austria, pe noi şi pe aliaţii noştri ne interesează numai perspectiva viitorului ce se desface din ten­dinţa austriacilor de a da mâna cu fraţii lor din Germania. Se înţelege că pentru viitorul păcii din Europa nu poate fi de puţină importanţă o creştere a puterii ger­mane care nici când nu se va putea mani­festa decât în tendința de cuceriri. Dar, momentan, pe noi ne interesează foarte mult acei paragrafi din tratatul de pace cu Austria, care privesc specia! Ro­mân"* oi POM tn întâia Imr fpHartatf» au •* 'V**« '.MJ y­ «Ull| . »'.-v* ■— - - — — f hotârît plecarea dela Paris a primului dele­gat de pace al României. Cu multă amărăciune vedem că s’au Introdus şi în noul text al tratatului acele hotăriri nespus de grele şi primejdioase pentru viitorul ţârii noastre. Dela Austria ca împărăţie ne-a revenit provincia ruptă din trupul Moldovei, Bu­covina. In art. 68 al tratatului Austria re­nunţă »la toate drepturile şi titlurile ei asupra fostului ducat al Bucovinei. Dar graniţele, în această parte a României-mari «române să fie fixate de­ aici înainte de prin­cipalele puteri aliate şi asociate«. Plecând dela faptul că Bucovina a fâcut parte întregitoare din Moldova, şi că a fost răpitâ între­ graniţele de-atunci ale acestui colţ de ţară, şi că chiar Austria a menţinut-o între aceste graniţe, nu înţele­gem »pentru ce mai rămâne să fixeze ul­terior« graniţele ei? Dacă plecăm dela principiul de azi al autodeterminării, ştim că Bucovina în adu­narea dela Cernăuţi s’a unit cu patria mamă între vechile ei graniţe istorice. Aşa impor­tanţă mare pot avea pentru aliaţii noştri rutenii din nordul Bucovinei, colonizată de austriaci tocmai pentru pierderea caracte­rului românesc a vechei noastre moşii? Dar in tratat găsim şi vechiul articol 5, despre protecţia minorităţilor, şi care poartă azi numele de Art. 71. II mai re­producem odată pentru extrema lui gra­vitate : »Ronânia aderează la Introducerea în­tr’un tratat cu principalele puteri, a dispo­­ziţiunilor acelora pe cari aceste puteri le vor judeca necesare spre a proteja in Ro­mânia interesele locuitorilor cari diferă prin rassa, limbă sau religiune de majoritatea locuitorilor. România aderează tot astfel la Intro­ducerea într’un tratat cu principalele pu­teri a dispoziţiunilor pe care aceste puteri le vor judeca de lipsă spre a proteja li­bertatea tranzitului şi un regim achitabil pentru comerţul celorlalte naţiuni­. Iscălind tratatul de pace cu Austria în care se cuprin­d art. 71, România se leagă înainte să iscălească astfel de dispo­­ziţiuni pe cari Încă nici nu ie cunoaşte, câci se vor stabili ulerior aşa cum le vor afla de necesare marile puteri. Din datoria Austriei vom lua parte numai la plătirea capitalului cu care era îngreunată monarhia înainte de răsboi, atât cât ne va reveni după ce se vor face cal­culele necesare. Presa apuseană, în special cea fran­ceză înţelege toată nemulţumirea noastră cu aceste condiţii, şi astfel credem că se va aprecia după cuviinţă întârzierea rezolvirei crizei politice din România. \ (i s'îi util 11 ii linipra «Deutsche Tagespost« publică în nnul său de joi un art col datat din Ti­mişoara, în care se reoglindează fidel multe d­e suferinţele îndurate de popu­laţie In timpul ocupării oraşului de tru­pele sârbeşti. In vreme ce la Versailles de luni de zile se urmau în vederea unei păci du­rabile, spune numitul articol — autorită­ţile sârbeşti din Timişoara lucrau cu în­frigurare, pornind o adevărată campanie de jaf împotriva oraşului. Au fost devas­tate nu numai instituţiile publice din cari n’au rămas decât pereţii pustii ci şi gos­podăriile particularilor de tot ce-a fost mai bun şi mai de preţ. — Din fabrica de ghete »Turul« s’au transportat la Bel­grad un pătrar de milion ghete. Cassa poştelor ş’a căilor ferate a fost în repe­­ţite rânduri golite de tot conţinutul ast­fel amplo­aţii erau nevoiţi s’aştepte cu săptămânile până să-şi primească sa­crul. Invalizii de răsboiu din Timişoara stau la colţul străzilor cu insigniile prinse pe piept şi cerşesc milă. Enormele fon­duri ale Invalizilor au dispărut de când ca stăpânirea sârbească. Din Februarie nu se mai distribue nici un fel de ajutoare şi nici pensiunile. Fabricile sunt despoiate de maşini, tote întreprinderile industriale stagnează, în atelierele căilor ferate a încetat lucrul, tot asemenea şi din oficiile de stat. Sârbii au transportat la Belgrad întreg mobilia­rul de pretutindeni, din birouri, şcoli etc. Au luat cu ei până şi aparatele oficiilor de dare şi banii orfanilor. Din cauza aceasta începând cu 1 August numai în oraşul Timişoara r­mân peste 2000 muncitori, funcţionari şi pen­­sionişti fără pâne şi fără putinţa de-aşi câşt­ga. Autorul articolului mai aminteşte şi despre sforţările ce le-au făcut Sârbii pentru a-şi atrage elementul şvab de partea lor şi a obţine hotărlrea acestora de a se alipi la statul iugoslav. Intr’o adunare monstră ţinută la Timişoara pen­tru a demonstra în chestiunea Banatului, cu toate unelt­rile şi îndemnurile sârbeşti nici un singur Şvab n’a luat parte la adu­nare. Chiar şi Şvabilor neorientaţi sosiţi din regiunea Becicherecului-mare, cona­ţionalii lor din suburbiile Timişorii le au ţinut calea şi i-au întors înapoi mai sunt o mulţime de alte cazuri pe cari din lipsa de spaţiu nu Ie putem da, cazuri cunos­cute de altfel şi din sursă particulară sau din ziarele străine, cari toate tac adânc în caracterul unui popor cu pretenţii de cultură. Acum, dupăce eroii regelui ,Petru sătui de jaf şi îmbogăţiţi s’au îndreptat spre sud lăsând în urma lor cea mai odi­oasă amintire populaţia oraşului Timişoara şi a altor ţinuturi eliberate îşi ridică gusul din mijlocul mizeriei şi cer ajutorul auto­rităţilor româneşti. Ar fi de dorit ca acest ajutor să nu întârzie prea mult. ImtunBm­ un Isdipta — Kuhn Bel­a vrea să se retragă cu Învoirea României — Inamicul fuge pretutindeni ur­mărit de vitejii noştri soldaţi. în­tregul teren până la Tisza a fost complect curăţit de bolşevici. S’a capturat m­oit material şi prizonieri. Trupele noastre se găsesc la 50—60 de kilometri dincolo de Tisa şi înain­tează victorioase spre Budapesta. După telegramele din Paris re­iese că dacă Ungaria nu primeşte condiţiile impuse, nu este exclus ca generalul Foch să fie împuternicit pentru a aduce la îndeplinire planul învederat în combinaţie cu cehii şi românii. După alte telegrame din Viena spun că în urma notei antantei un comisar bolşevic s’a prezentat re­prezentantului antantei din Viena spunând că în urma înfrângerei ar­matei roşii, situaţia guvernului bol­şevic fiind îngreunată, ar dori tra­tative, cari să aducă retragerea paşnică a lui Kuhn Beta și institui­rea unui nou regim. Forțele aliate care operează contra Oond­ei — După fu­rt din afară — Paris 28 Iulie. In urma refuzului lui Bela K­m de a respecta armistiţiul generalul Franchet d’Esperey a fost autorizat a lucra contra sovietului din Budapesta. General d’ Petié care comandă armata ceho-slovacâ a fost invitat de generalul Franchet d’Esperey, să nu mai negocieze ci guvernul sovietelor, care va fi forţat să cedeze locul unui guvern liber ales de poporul ungar. Armata franceză, care va opera even­tual contra lui Bela Kun ocupă linia Se­­ghedin, Nagy-Kikinda, Baja și se afla sub comanda generalului Diîlobie. Pe frontul unguresc se găsesc actu­almente 700.000 de Români 36.000 oa­meni din trupele coloniale franceze, 30.000 Cehoslovaci, 12.000 iugoslavi şi 20.000 de Unguri din partidul lui Karolyi (??). Guvernul sovietelor se pregăteşte de rezistenţă. Toate destituirile ofiţerilor au fost anulate şi ofiţerii invitaţi a se pre­zenta imediat la înrolare. Comandamen­tul sovietelor face cunoscut că al 15 reg. de infanterie roşie a uitat complectamente datoriile proletare, a abandonat guvernul sovietelor şi a trecut de partea contra­­guvernului din Seghedin cu arme­ și bagaj. Seiatul wil­ao tamra lol Iii O depeşă din Washington anunţă, că 35 de senatori şi-au luat angajamentul în scris că vor vota contra ratificării tra­tatului. Opoziţia senatului conideră deci ca şi câştigată campania dusă în favorul mo­dificărilor şi amendamentelor tratatului. E suficient dacă 33 senatori aducă o treime plus unu din întreaga adunare, să fie contra ratificării pentru ca aceasta să nu se p­oată face. Ostilitatea contra lucrărilor Confe­­renței cucerește tot mai mult teren printre păturile democratice. Nimic nu ne face să presupu­nem că președintele Wilson va ceda dar este sigur faptul că Wilson a cerut te­legrafic de la Conferinţă autorizare pentru a comunica senatului anumite documente confidenţiale despre deliberările Con­ferinţei. Cercurile politice speră că se va a­­junge la un compromis, dar opoziţia de­clară, că în Cazul când nu va fi revizuit după cum pretinde ea ratificarea va fi împiedecată. li­mit» din Biakia Paris, 1 August. Un căpitan american Kaba a publicat un studii asupra Basarabiei, în care spune că locuitorii sunt mulţumiţi cu stăpânirea ro­mână chiar şi ţăranii Ruşi cari odată cu legea agrară au fost câştigaţi. Au rămas numai micii proprietari ruşi şi preoţii ţa­­rişti. Toată populația e contrară bolșe­vismului. Partidul intelectualilor francezi In cursul lunii Iulie s’a lansat în presa franceză un manifest iscălit de intelectualii francezi, în fruntea cărora se află marele romancier moralist, Paul Bourget, cu sco­pul de a înfiinţa un partid al inteligenţii. Partidul intelectualilor francezi îşi propune refacerea spirituală a societăţii, care, spun ei în manifest, a ieşit cu totul zdruncinată din răsboiu. Faţă de bolşevismul cugetării, faţă de partidele ignoranţei, ei înţeleg organizarea unei apărări intelectuale. După apărarea militară, — o apărare morală. Universul întreg a ieşit bulverizat din răsboiu şi re­mediul regăsirii echilibrului nu stă decât în­­legile cugetării, care sunt condiţia însăşi a progresului nostru individual şi a progre­sului speciei“. După răsboiu se observă un desechilibru în gândirea oamenilor, care conduce direct la un bolşevism al cugetării, un fel de nou anarhism, negator al norim­­­ei de societate, contra ordinei şi chiar contra individului. Intr’un cuvânt, bolşevismul cugetării înseamnă o indisciplină mintală, care por­neşte de la negaţia tuturor lucrurilor exi­stente şi nu afirmă decât un singur fapt: distrugerea! Iată de ce, pentru reconstituirea spiri­tuală a oamenilor, trebuie să pornim de la doctrinele care proteguesc şi menţin exi­stenţa societăţii, de la ideile conservatorice ale substanţei imortale. Datoria acelora care conduc societatea, de la ca al familiei până la omul de Stat, este să reintroducă disci­plina în mentalitatea oamenilor şi să se re­întoarcă la metodele clasice ale educaţiei, care nu înseamnă altceva decât disciplina­rea spiritului. In goana noastră nebună de a ne ţine pas-de-pas de progres, am rupt cu continuitatea cărturărească, a înaintaşilor noştri, şi considerând o ca învechită ne-am aruncat orbeşte în braţele unui libertinaj şcolăresc, care ne-a dus la anarhia morală de astăzi. Astfel am ajuns să fim interna­ţionali, sceptici, anihilişti a tot ce există, amorali în vieaţă,­­ într’un cuvânt: bol­şevici de cugetare, cu dorul de a deveni şi de faptă. Intelectualii francezi au înscris ca prim principiu, în programul lor: Inteligenţa na­ţiornală în interesul naţional. Această axiomă însemnează că inteligenţa nu poate fi folo­sită cu folos, de către aceia care o au, de­cât punând-o în funcţie de neam. Intelec­tualul poate r zice: — Pe mine nu mă interesează cât am produs cu inteligenţa mea, ci cu cât am contribuit la consolidarea şi conservarea naţiunei. Iată pentru ce intelectualul nu se poate împăca, având ca scop conservarea naţiu­­nei, — şi acum cân­d vedem ce uşor se poate desagrega o naţiune, ca cea rusească, înţelegem ce înseamnă conservarea ei, — cu orice curent democratic disolvant al lu­­crurilor vechi; iată pentru ce el nu trebuie să se împace cu materialismul. Interesele materiale trebuiesc subordonate aspiraţiilor spirituale, pentru că numai pofta lor, mână societăţile spre ruina bolşevismului. Nici o ridicare materială fără una intelectuală. Un alt pericol contra căruia se ridică intelectualii Lâncezi, este cugetarea inter­naţională, internaţionalizarea culturii, pe care vrea să o introducă bolşevismul in literatură. Şi aici Paul Bourget, după ce opune spiritul clasic al culturii, se întrea­bă aşa de just, cum se întreba altă dată la noi A. C. Cuza: „Dar naţionalizându-se o lite­ratură nu-i ca o semnificaţie universală, un interes mai uman? Se poate zice cu drep­tate: Este o greşala mare a crede că se lucrează la cultura europea­nă cu opere des­­naţionalizate. Opera care este vrednică de a ocupa un loc în cultura europeană este mai întăiu aceea care reprezintă mai spe­cific ţara sa de origină“. ...Probleme care nu sunt la ordinea zilei în presa noastră, nume uitate, lucruri obositoare. Şi cu toate acestea simptomele boalei se simt şi la noi. Şi la noi este un dis­­echilibru mintal, şi la noi este nevoe de o reconstituire a vieţii spirituale. Şi de data aceasta vor sta intelectuali români de-o parte? Şi de data aceasta vor lucra izolaţi, aceia cari vor observa boala ? Nu văd ei că acum mai mult ca ori­când a venit vremea să dea naştere unui partid al intelectualilor români, pentru că sunt opere de înfăptuit, pe care nici un alt partid politic nu te poate înfăptui? — întrebăm !... Viaţa politică în România Situaţia politică După cum am anunţat, în numărul de ieri, dl Ionel Brâtianu, primul-ministru­­al României, a sosit la Oradea Mare. înainte de a părăsi capitala d-sa a convocat un Consiliu de miniştrii, la care s'a examinat­ituaţia în legătură cu nouile ştiri de la Paris şi situaţia frontului de vest. La Oradea Mare, unde s-a stabilit Co­mandamentul Trupelor din Transilvania, se află şi M. S. Regele, împreună cu genera­lul francez Tranc­het d'Espeny Ştirea pe care a dat-o „ Renaşterea Română“, că Re­­gele a luat comanda trupelor este inexactă. După o telegramă mai lungă pe care o dăm în numărul de astăzi, Comanda su­itelor aliate, care operează contra Ungariei, ar avea-o generalul francez Interesant este de remarcat că printre popoarele aliate care merg spre Budapesta, nu se vorbește nimic de italieni. Să nu uităm că în ultimul dis­curs al ministrului M­ti, ţinut în Camera italiană, a declarat c vital­a nu doreşte să intervină nici în Rusia, nici în Ungaria, atâta vreme cât ele nu vor veni contra noastră«. Se poate însă ca acuma politica de „non-intervenţie“ a Italiei să se schimbe, când Românii vor întra în Budapesta. La Or­adia Mare se înscrie unul dintre actele glorioase ale armatei şi politicei ro­mâneşti. Oradea a devenit pentru o clipă centru de gravitate al ţarei şi locul de unde se scrie acul de condamnare al Ungariei. Ni şi Sat­ii Cu ocazia discuţiei dacă Saşii au in­tervenit sau nu la conferinţa păcei, unele cercuri politice şi unele ziare au considerat ca o acţiune greşită discuţia pe care am provocat-o. Noi nu o regretăm. A fost por­nită de toată sinceritatea şi dintr’un fel de nemulţumire izvorâtă numai din prietenie îi considerăm pe Saşi la fel cu noi şi când am cerut să se lămurească, ce este cu in­tervenţia de la Paris, am fost convinşi că suntem întru totul legitimi, ca lucr­urile să se lămurească în mod public, tot aşa de legitimi pe cât am fi faţă şi de acţiunea unora dintre Români.­­ Pe­­Saşi nu poate decât să-i bucure­­francheţa şi loialitatea cu care vorbim noi deschis. Nu dorim din partea lor, în orice , chestiuni ar fi, decât aceeaşi francheţă şi­­ loialitate. Ce nemulţumire au putut avea de pe urma discuţiei noastre? A fost o oca­­i­zie fericită de a se preciza atitudinea noastră­­ şi atitudinea Saşilor. Comitetul săsesc a răspuns la timp cu un comunicat prin care desminte orice in­tervenţie autorizată la Paris. Şi fără să fi cerut noi acest lucru, Saşii erau datori să dea comunicatul, încât discuţia provocată de noi a legitimat însă­ şi răspunsul comi­tetului săsesc, atat de categoric, pe care l-am înregistrat fără nici­ o rezervă. Bucovina în preajma alegerilor Bucovina nu are norocul Ardealului de a se înfţ­şa unitară în alegeri. Fosta domi­naţie austriacă a reuşit ca să lase pe urma ei pe Românii din ţărişoara aceasta cât două judeţe, decbinaţi în atâtea partide, câte nu au fost nici în România. Ziarul Tribuna, organul Invă­­torilor din Bucovina, îndeamnă la o unire a Ro­mânilor, în vederea alegerilor şi scrie des­pre desbinarea care există: „Aflându-ne înaintea alegerilor dorim atât în interesul nostru cât şi cel al opiniei publice să cunoaşt­m programa şi comite­­tele tuturor partidelor po­lice din această ţară Suntem o mână de Români, dar în­tre noi se vorbeşte de un partid naţional­­român, unul al tuturor Românilor d­e Bu­­covina, unul glasist sat guvernamental, unul social-democrat, unul naţional demo­crat şi încă mai de vreo câteva grupări po­litice. Oare câte partide sau grupări poli­tice au celelalte naţiuni? Maximum două, dar nicicând cinci sau şase, căci nu le permite simţul lor de solidaritate şi de pu­tere politică. Cunoscând noi programa şi membrii fiecărui partid politic uşor, ne va fi să pu­tem constata deosebirile ce le despart şi ori de corespund pe deplin intereselor mari şi adevărate. Sperăm că în semnul nostru de a ne apropia cel puţin pe această cale de o în­ţelegere politică a tuturor Românilor din această ţară, va afla răsunetul dorit“.

Next