Patria, iunie 1923 (Anul 5, nr. 114-139)

1923-06-08 / nr. 120

Loturi demonstrative O îndoită crimă, — cuvântul nu e prea aspru, — s’a săvârşit cu prilejul înfăptuire! reformat agrare, odată faţă de ţărani, pa cari Statul i a împroprietărit fără să le dea şi putinţa de a munci rations! şi mântui, şi al doilea faţă dtj ştiinţă, lăsând pe agronomi, pe plugarii cu ştiinţă de carte, oamenii, cari s’au specializat In meseria agriculture!, cu totul la o parte dela împroprietărie. Guvernul Averescu s a folosit de prilejul reformei agrare pentru a se face popular, procedând la împărţirea moşiilor expropriate numai după calcule politice, iar guvernul următor, al dlui I. Brătianu, n a făcut altceva decât să imiteze demagogia politică a predecesorului său. Nici pe unul nici pe ceh II nu l-a preocupat adevăratul rost al reformei agrare, de a ridica bunăstarea ţăranului şi de a spori productivitatea pământului printr’o cultură raţională. La înfăptuirea împroprietărire! n’au fost chemaţi agronomii la stat, nu s’au consultat conducătorii ţarei cu reprezentanţii fireşti a! agriculture!, ca ştiinţă sau ca meşteşug, ori ca Întreprinderi industrială. De aceea reforma agrară, aşa cum s’a făptuit, poartă toate picatele uşurinţei criminale, cu care se guvernează ţara noastră. Nu'mi îngăduie spaţiul unui articol să enumăr aci toate greşelile, cari s'au făcut, fie din prostie, fie din rea voinţă. Vreau să arăt tnsă cât de mult ar fi câştigat până acum chiar agricultura ţârei noastre, dacă dela început guvernele ar fi ascultat de sfaturile plugarilor luminaţi şi ar fi ţinut mai mult seamă de unele propuneri concrete ce 11 s au făcut, ca, de pildă, să se dea celui mai priceput plugar dintr’o comună, unde s’a făcut împroprietărirea, l’5 tot de pământ, prin care să se demonstreze, că şi micul cultivator reuşeşte să producă tot aşa de bine şi chiar mai bine decâtt fostul mare proprietar. Sistemul arendărilor forţate pe pământurile expropriate oferia un prilej minunat, până la efectuarea împroprietăriri, de a nu dovedi priceperea de exploatare a micilor cultivatori, outindu-se face şi aafecţionarea lor în vederea drepturilor de fi împărtăşiţi cu pământ. Li se oferia micilor cultivatori şi ocazia de a se putea întovărăşi la exploatarea raţională a unei moşii expropriate, constituindu-se in cooperative de producţiune şi valorizare a produselor agricole, — un program economic de cea mai mare însemnătate, care a preocupat vreme Îndelungată pe marii dascăli ai neamului nostru, între cari a fost şi răposatul ministru liberal al şcoalelor, Spiru Haret, uitat cu desăvârşirea tocmai de actualul guvern. Loturile demonstrative pentru sporirea productivitaţei pământului, dacă nu preocupă guvernul de astăzi, ele totuşi sunt reclamate imperios de nevoile vreme!, în care trăim, văzând cum tocmai produsele câmpului, cam înainte erau cele mai ieftine, sau acum pu un chip îngrozitor, încât populaţia ţării a devenit aproape muritoare de foame, când altădată puteam hrăni cu produsele noastre agricole o populaţie de trei ori mai numeroasă. Şi nu este ţăranul, care pretinde acum aceste loturi de pământ, dici el este un obiect de exploatare politică, lăsat la voia întâmplarei, ci acri, cari se ridică astăzi cu hotărâre cerând loturi demonstrative, sunt agronomii, reprezintanţii autorizaţi ai ştiinţei agricole, cari, după ce şi-au însuşit prin şcoală cunoştinţele meşteşugului lor, au tot dreptul să şi le aplice, căci învăţătura fără exemple este literă moartă, n’are nici-o valoare. Iar pâda de progresele ştiinţei agricole nu pot da agronomii decât atunci, când pot fi şi ei stăpâni pe un lot al lor de pământ, pe care să se poată hrăni dovedind câ Statul n’a făcut sacrificii inutile, când a înfiinţat şcoli de agricoltura Consliul Dirigent, care în Ardeal Introdusese arendările forţate tocmai in vederea selecţionării factorilor agricoli, cari trebuia să dovedească destoinicie in cultura şi exploatarea pământurilor, avuse griji sa prevadă în regulamentul de aplicare a reformei agrară acele foturi demonstrative pentru micii cultivatori şi a fixat chiar punctele, unde urmau să fie exploataţii destinate pentru aplicarea ştiinţei agricole de către plugarii cu ştiinţă deosite. Dar au venit guvernele de magice, cari au răsturnat tot ce s’a conceput cu judecată și cu dreptate. C Bloc liberal ardelenesc ? In una din şedinţele din urmă * Camerei deputaţilor a luat cuvântul ţiti* profesor universitar Merufiu, deputat liberal, pentru a critica proiectul de lege împotriva speculei. Dl Meruţiu a enervat majoritatea prin câteva observaţiuni In legătură cu multele promisiuni făcute de guvern ţi de partidul liberal înainte de alegeri ţi de indolenţa generală în ce priveşte împlinirea acestor Promisiuni. Majoritatea a vociferat a întrerupt, până ce la un moment dat dl Meruţiu a isbucnit: „Dacă voi fi silit să ies din partidul liberal o pot face cu capul ridicat. Eu nu am făcut afaceri, ei numai datorii la , Banca Românească“, ceea ce nu toţi o puteţi spune. Şi majoritatea a tăcut. Declaraţiile dlui Meruţiu denotă o nouă faşă In starea psihică a deputaţilor liberali ardeleni. O parte dintre ardelenii înscrişi In partidul liberal au fost de bună credinţă. Au eresul la curăţenia de principii a partidului liberal, dar s’au înşelat in curând. Nu este azt deputat liberal ardelenesc care sa nu reconoasca ca partidul liberal este o organizatiune politica de exploatare a tarii in interesul unei clici atotputernice. Şi dacă, totuşi, aceşti deputaţi mai rămân un partid, o fac dintr'un sentiment de pudoare... Nemulţumirile şi frământările din partidul Uberal iau un caracter tot mai grav. „Regionalismul care n'a existat până acum începe să-ţi ridice capul chiar din mijlocul parlamentarilor liberali. Ardelenii liberali au căutat să-şi împace conştiinţa prin menajarea intereselor circumscripţiunilor in cari au fostaleşi.* Dar toate cererile şi intervenţiile lor nu sunt ascultate de guvern, care ii consideră drapt o cantitate neglijabilă şi nu-l consultă ulei măcar in ce priveşte administrarea Ardealului. I Nemulţumirea ardelenilor este indrept tată in rândul întâi» împotriva dlui Vintili Brătianu, care este acuzat că el este cel care consideră Ardealul drept o ,regiune* şi face deosebire între arde- I lent şl ,regăţenii. Ardealul este exploatat ca o colonie, se plâng liberalii ardeleni şi se pregătesc de rovott. Aşa ni se scrie din Bucureşti 010 MICA ZWEI întâlnirea dlui Maniu cu Seotus Viator. Dl dl Iusu Maniu, preşedintele partidului naţional, a sosit la Cluj, însoţit de dl dl Mihai Popoviciu, fost ministru. Dl Maniu a avut o lungă întrevedere cu dl Seotus Viator. Eri, Miercuri seara, dl Maniu s-a înapoiat la Bucureşti. * Prolaagiirea sesiunii parlamentar*©. Consiliul da miniştri a hotărât prelungirea sesiunii parlamentare până Sâmbătă, 9 iunie. Decretul regal de prelungire a fost citit în şedinţa de eri a Camerei şi Senatului. *• Război In jurul unui steag1 săsesc. Cu prilejul sărbătoare! Eroului.Necunoscut, la Mediaş a fost arborat pe primărie, alături de tricolorul românesc, şi steagul săsesc. Comandantul garnizoanei din Mediaş, a dat, insă, ordin ca steagul săsesc să fie coborât şi a şi fost coborât. Ziele trecute, având să treacă prin Mediaş prinţul moştenitor Carol, steagul săsesc a fost din nou arborat, alături de tricolorul românesc. De data aceasta, cem scriu ziarele săseşti, din urma aprobării exprese a secretarului general de la interne“. Comandantul garnizoanei, însă, a dat din nou ordin ca steagul săsesc să fie coborât şi a fost coborât. Poate, fiindcă dl comandant ştie mai bine decât dl secretar generala! Internelor ci primăria este o autoritate românească şi că România are un singur drapel! O conferinţă a Mirei Antante. Ministrul «Iugoslaviei » Paris anunţi, că guvernul francez doreşte convocarea unei conferinţe a delegaţilor Mirei Antante cu scopul de a se preciza atitudinea acesteia referitoare la chestiunile actuale şi în special aupra chestiunei reparaţiilor. * ) Data conferinţei trebuie să coincidă cu vizita preşedintelui Masaryk la Paris.tr 2 LEI EXEMPLARUL Cluj: Vineri 8 Iunie anul ?. # Număra! 120 Solidarismul politic Conferinţa dlui Mihai Popoviciu la Institutul Social Român Luni la orele II dini. dl Mhai Popovici, deputat şi fost ministru in guvernul dlui Al. Vaida-Voevod, a tinat în aula Fundaţiei universitare „Carol “, sub auspiciile institutului Social Român, o conferinţa tratând despre „Solidarismul politic“. Conferenţiarul a arătat cum in producerea fenomenelor sociale şi politice o obiectivitate desăvârşită sau chiar şi relativă este imposibilă. Contractul social, după credinţa sec. XVIII, un rezultat al ştiinţei era instrument pentru toate curentele politice, începând de la absolutism, reacţiune, feudalism, până la democraţie şi revoluţie. Şi sigur că nici un conferenţiar n’a putut să se desbrace complect de subiectivismul său Doi factori stăpânesc lumea, lupta tor formează desvoltarea istorică a omeniei. Individul şi Societatea, când Individul robeşte Societatea, când Societatea reduce Individul la nimic. Echilibrat încearcă să stabilească doctrina solidarismului. Solidarismul este o realitate. Omenirea colaborează Inconştient. Există solidarism în spaţiu, există solidarism în timp. Toate cuceririle minţii omeneşti în domeniul moralei, ariei plastice, economiei, se transmit urmaşilor, prin ele, se face legătura cu trecutul şi cu viitorul. Solidarismul acesta mai mult mecanic, produce familia, casta, naţiunea etc. Solidarismul ridicat la conştiinţa, ca factor de organizare, ca factor politic, produce organizaţia politică, comuna, provincia. Statul. Solidarismul social creează naţiunea, ea este un pnduct al culturei. Trecut, descendenţii, obiceiuri, arii, credinţă, timbăr etc., comune, unite prin conştiinţa vie a unităţii culturale, formează naţiunea. Pesimismul cultural al lui Szingher, dacă considerăm naţiunile ca individualităţi culturale, cu posibilităţi de dezvoltare, se schimbă în optimism. Aceste unităţi naţionale, au tendinţa ca prin solidarismul politic, să se transforme, în organizaţii politice, în State. Statul este productul acestei solidarităţi politice şi tot prin această solidaritate se menţine. Ideia solidarismului ca doctrină, purificată şi ridicată la valoare morala, fără quasi-contracte şi alte artificialităţi juridice, este chemată să formeze baza unei concepţii superioare. Solidarimul astfel înţeles, este o lăture adrei naţionale, cuprinde împăcarea individului cu societatea. Pin solidarism se realizează justiţia socială. Prin solidarism se suprimă luptele de clasă. Statul, organizaţia suprasocială, încetează să fie un instrument în mâna burgheziei capitaliste. Se suprimă orice dictatură de clase, fie de sus, fie de jos. Politica socială intră in primul plan. Prin doctrina solidarismului, politic naţional, se modifică şi valoarea morală a individului. Autonomia lui morală se armonizează cu interesele sociale. Individul devine mai încrezător, mai hotărât, mai bun, plin de simţul răspunderei, care ştie că are o datorie socială de împlinit. „Nu risipi energii“ — categoricul imperativ energic va fi la baza lui. Prin solidarism, cei desmoşteniţi vor fi ridicaţi şi sprijiniţi Pătura ţărănească îşi va mări influenţa politică şi economică ce i se cuvine — se va crea burghezime conştientă, etc-Democraţia, Justiţia sociala. Ordinea de drept surd bazele solidarismului politic naţional — ca doctrină politică, aşa cum o proclamă şi a practică partidul naţional. Trecând într’o altă ordine de idei , dl Popovici propune o nouă clasificare ale partidelor politice, clasificările de până acum neputăm să reziste unei critici serioase. Clasificare, după cum în centrul preocupărilor partidului, ţinând seamă de lupta permanentă între Individ şi societate — este individul sau societatea. Partide individualiste şi partide colectiviste. Trecând în revistă partidele noastre — găseşti că în fruntea partidelor individualiste, stă partidul liberal şi conservator şi că orice concesie ar face societăţei, ele sunt o derogare de la doctrină — astfel partidul liberal când face exproprirea — căci doctrina liberalismului cere respectarea şi operarea proprietăţii, iar nici decani luarea ei din mâna proprietarului. Neoliberalismul este tot liberalism, dar prin multele concesii făcute vieţei, el nu mai este doctrină, ci program politic. La mijloc, cu tendinţa de a găsi echilibrul intre individ şi societate, pe baza solidarismului politic, stau partidele naţionale şi în special partidul naţional. Partidul naţional, respectând individul, este născut tocmai din lupta pentru desrobirea unei colectivităţi şi în timpul guvernării sale de un an şi jumătate în Ardeal, a şi făcut exproprierea a dat votul obresc, ziua de 8 ore, legi sociale, şcoli primare, licee, şcoli de meserii, , universităţi, etc. etc. Iată ideia solidarismului politic transformat in realitate. Intre partidele colectiviste, sunt partidele socialist şi comunist. Partidul ţărănesc adoptă deocamdată amândouă doctrinele, pentru ţărănime, concepţia mai individualistă similară cu aceea a partidului naţional, pentru clasa muncitoare mai mult doctrina relativistă. La urmă, dl Popovici arată cum solidarismul politic se mai poate concepe nu numai ca doctrină de partid, şi ca ideea solidarismului tuturor partidelor. Viaţa ca feconditatea ei de variafiuni de forme, crează diferite curente, cari se organizează in partide politice. Fiecare partid care corespunde unui astfel de curent întruchipează o realitate- Echilibrul forţelor nu rezultă numai din speculaţiuni abstracte de metafizică politică, el rezultă din luptă, din ciocnirea forţelor ese scânteia adevărului. Fiecare partid obiectivează o idee evldentâ■ Liberalismul obiectivează spiritualismul. Conservativismul, tradiţia. Ţărănismul producţia agrară. ,"Socialismul obiectivează materialismul, — iar naţionalismul — obiectivează şi spiritualismul şi materialismul, sau, vorbind în stilul lui Spinoza, însăşi ideia substanţei. Toate partidele sunt necesare. Fiecare luminează un colţ al vieţei reale. Toate se înfiinţează reciproc şi din această frământare iese maximul de bine. Iată cum, prin diviziunea muncii politice a diverselor partide, sprijinindu-se involuntar reciproc, reese a doua formă a solidarismului politic, încheie, arătând cum din solidarismul politic naţional, creindu-se acţiunile cari trăesc prin ideia solidarismului prin evoluţie istorică se poate ajunge şi la solidarismul umanităţii. NOTE Noui membri ai Academiei In sfârşit Academia Română a primit în sânul ei pe filozoful C. Rădulescu Motru. Cam târziu, dar faptele drepte nu vin niciodată prea târziu Ştim, că întrenemuritorii“ noştri există apostoli şi culturii, cari plini da Indignare întreabă: ,ce-i aceea filozofie ? ? ?* Fireşte specia istoricilor cufundaţi în zecile de volume de detalii dătătoare de înalte revelaţii sufleteşti, nu poate să înţeleagă „filozofia.* Mulţumită acestei lipse deorgan metafizie* a câtorva iluştri membri ai Academiei, i se deschid lui C. Rădulescu Motru abia astăzi porţile instituţiei, pentru care de zeci de ani s’a învrednicit. Alegerea i se refuza totdeauna din motivul, că Academia nu are locuri pentm filozofi. Autorul, care a scris „Puterea sufletească*, „Elemente de metafizică*,Cultura românească şi politicianismul“, şi atâtea alte studii, în care discută totdeauna până în ultimite lor premise marile probleme ale gândirei contemporane, mişcările culturale, care frământă conştiinţa europeană, fiind la noi totdeauna printre cei dintâi, care aruncă seminţele nouilor idei ivite aiurea, la noi nu putea să fie nici măcar „membru al Academiei.“ „Să nu gândeşti fllozofic“ devenise într'o vreme o condiţie sine qua nor, pentm a putea fi ales membru al Academiei. Un Xenopol a avut noroc, că a fost istoric înainte de a fi un filozof. Această stare de lucruri a fost poate un efect întârziat al pozitivismului rău înţeles de pe la 1850, când pretutindeni în Europa se ridicase un curent anti metafizic. Apostolii culturii noastre, cari sufăr de idiosincrasie filozofică vor trebui să bată de acum în retragere Cu aceasta se sfârşeşte credem, definitiv o stare anacronică. — In câteva rânduri nu putem resuna laga activitate a dlui Rădujelru Motru în domeniul filozofiei, unde a adus noui puncte de vedere, şi pe teren cultural, unde a simţit pulsul şi poruncile vremii, ,Noua revistă română“, care a apărut zece ani, „Ideea Europeană*, care apare de patru, ani, reviste al căror conducător sufletesc a fost şi este cu toată lărgimea de vederi ce i-o dă vasta cultură, — sunt mărturii de bibliotecă a uunei munci susţinute îndelungat cu încordare inimoasă şi entuziasm înţelept. In generaţia tineră se observă o orientare culturală în stil „european*. Această spiritualizare ce ia proporţii, se mulţumeşte în mare parte şi activităţii profesorului universitar Radutessu Motru. O alegere mai îndreptăţit* şi num dorit* Academia nu putea sft facă. Ardealul în politica României De SEVER BOCU, deputat Punctul archimedic, s’ar putea spune, al politicei româneşti, se află în Ardeal. Prin fatalitate geografică Ardealul supune unei vasalităţi politice şi economice văile Tisul şi ale Dunărei, stăpânind, ca dint’un măreţ amfiteatru, cum spune Bălcescu, podişurile Panoniei şi Munteniei. Ungurii au înţeles mai bine ca noi acest lucru, de aceea ei proclamă drept o axiomă sacramentală da rasă a lor: Ardealul sau va fi In mâinile lor, sau Ungaria nu va fi decât o ficţiune! Adevăr deplin verificat şi de şease secole de istorie românească; câtă vreme Ardealul se află în mâinile ungurilor, domnii Ţării româneşti şi ai Moldovei nu pot fi decât vasalii şi tributarii regilor Ungariei !* ■ Domnii Valahiei şi ai Moldovei n’au înţeles şi ei oare acest comandament, ai putea zice, imutabil, permanent, al istoriei noastre, ce decurge de legile de fier, fatale, ale aşezării noastre geografice? Desigur că, da. Cele 23 tentative ale voevozilor pentru cucerirea Ardealului, din cursul a şease secole, răspund, peste orice îndoieli, mai mult acestei permanente necesităţi politice, decât unul vag, necunoscut pe atunci, sentiment sau instinct de rasă. Şi când unul din ei, cel mai genial, Voevodul Mihai, izbuteşte, el nu-şi aşează scaunul în Muntenia, nici in Moldova, ceea ce era absurd, ci în Ardeal. La Alba lulia, nu la Bucureşti! Din Ardeal apărarea Moldovei și Munteniei îi apărea o problemă ce se resolva de la sine, invers ea era inimaginabilă ... Pe acelaș lucru îl exprimă, în altă formă și filozofia descălecării, precum gurile Dunării, acest mare interes da ordin european, nu se apără decât în Ardeal, de patrulele române pe Tisa. * înfăptuirea României Mari n’a ţinut poate seama de aceste legi, aşa cum s’a produs însă ea n’a ţinut seamă de nici o lege, ea nu e rezultanta desfăşurării seriate, logice, a unor fapte militare sau politice, a unor evoluări de frontiere, cât rezultantaregulară, privită din perspectivele istorice proprii mai ales, a unui mare accident istoric, ce a fost războiul mondial. Rezista-va insă o astfel de alcătuire de Stat, făcută prin o atât de vastă fuziune de teritorii și peste efectul prelungit al unui aseminea accident, inevitabilului reflux de contrapresiune, ce se va produce? Incontestab că da, imperialismul român este cea mai robustă idee de Stat in acest Est european, impus prin condiţii numerice, geografice şi de rasă, hotărât superioare. Nu tratate internaţionale sunt cari-i garantează şi-l impun ci, forţa-i proprie, intrinsecă, primitivă. Chemat la viaţă prin un principiu ce a triumfat, el nu e supus totuşi regilor de desvoltare şi declin ale unei idei abstracte. Ei se sprijină pe pu’ternicile realităţi ale unor rădăcini adânc slobozâte Intr 'un trecut bimilenar. Existenţa lui n’are decât un singur corectiv, dar acesta peremptoriu, se pare, el nu e de sursă balcanică, nici orientală, cu marca originei sale de colonie lăţită, occidentală, el e în feodat culturei şi formelor de viaţă europene, nu asiatice. * România aparţine azi Apusului mai ales prin Ardeal Ardealul este asimilat nu numai geograficeşte, ci şi istoriceşte, complect, Europei. Teatru de controverse religioase timp de secole, influenţe spirituale şi materiale din Apus, îşi desăvârşesc aci o lucrare, ce cuceresc definitiv domeniului civilizaţiei europene. Carpaţii devin, timp îndelungat spre neaorocul nostru, bariere de protecţiune ale acestei civilizaţii europene Restul rămâne tocmai oria aceasta, câmp deschis fatal tuturor influenţelor orientale, infiltraţiunii, barbariilor septentrionale sau, civilizaţie islamo bizantine, voluptuoase, elegante şi conrupte. Iată de ce axa de gravitaţiune a Statului nostru va oscila între Ardeal şi vechiul Regat, ca între două lumi, către care o atrag impetuos, două istorii, două curente mondiale opuse. D.«ceace este Europa articulată, dincolo nu mai sunt formaţiuni de State, ci marele haos, furnicarul confuz al raselor şi triburilor fără putere alcătuitoare de Stat; dincoace latinitatea, dincolo resturi în noi, de misticism, aie credinţei şi origine! ; dincoace regim social şi de Stat democratic, legal, constituţional, dincolo absolutism monarhic, theocrat, sau democratsm anarhic, bizara asociaţie a vieţii de mizerie şi lux încotro se va îndrepta busola Statului român?... Din acest punct de vedere niciodată soarta nu i-a hărăzit unui partid politic o misiune mai precisă, mai importantă şi mai grandioasă în acelaş timp, ca aceea ce-i incumbă partidului naţional din Ardeal, în organizarea României. Acest partid, în împrejurările date, ţese din raţiunea profundă a existenţei României. A acelei raţiuni, cărei i se închina înainte cu un jumătate veac şi vechiul Regat, când chema pe tronul României, o dinastietreiuă, din Apus. Căci căror altor necesităţi putea răspunde acest fapt, dacă nu silinţei instinctive a poporului român de a sa ataşa cât mai strâns Apusului şi de a scăpa, de Împovărătoarele influenţe orientale, cari împiedicau aci formarea naţionalităţii şi constituirea Statului român ? Şi azi drumurile dinastiei noastre sunt aceleaş: prin asprele îndatoriri ale legalităţii, a împlinirii strict constituţionale ale grelei sale misiuni, spre Apus. în pământul făgăduinţei atins după parcurgerea unui drum greu, spinos, sau prin ademenitoarele cărări ale despotismului voluptuos, decădunt, corupt, spre Orient, tn paradisul luxuriei. Coroana azi se află Intr’o situaţia extrem de nenorocoasă. In plin prestigiu al războiului şi întregirii naţionale »! dispunând de un puternic instrument de înfăptuiri In partida naţional, partid de masse, capabil a strânge in jurul său, în jurul Coroanei, toată democraţia ţării tntregite, sub o flamură de democraţie sănătoasă, ardelenească, occidentală. Dar nu poate trăi vecinie din acea glorie, unii aleg că trebue să o împartă cu vechile clase dominante cari trăiesc numai din exploatarea ei. Timpul acesta nu e timpul odihnei pe lauri pentru ea, numai organismele obosite intră în repaos, ci mai ales al acţiunii, al gestaţiunii. Oricât de rutinat şi comod ar fi pentru regele Ferdinand de a guverna cu partidele oamenii vechi ai regelui Carol, cu partidele celor trei colegii şi a unei clientele bancare, timpul acestora a trecut, el trebue să guverneze ca partidele votului universal ale ţârii înc’odată pe atât mărite. Coroana sa trebuie să se ridice pe temeliile mult mai largi, teritoriale, cu corespunzătoarele adâncimi sufleteşti, ale copiior hotare. * Oricum, steaua Dinastiei va străluci sau va păli In Ardeal. Căci axiomul nu e numai pentru unguri, ci şi pentru noi peremptoriul sacramental: Idea de Stat român va înflori sau va cădea în Ardeal. (Adevărul) PUMKB1 LA PICT MIIMH milillll illllH iWI ■illIUI UIMI l—Bi lilliilllli 'I Dl Dinu Brătianu, a avut la Cameră o întrerupere — s!~i zicem — inte- igentă. A spus: Vorbă multă, sărăcia.. românului. (Zicala originala spune „sărăcia omului“, dar dl Brătianu localizează). întreruperea celui de-al treilea membru a! „Dinastiei“, exprimă întreaga dogmă politică a guvernului. Fără vorbă multă se votează legile şi fără nici*o vorbă, chiar, basarabenii sunt asasinaţi. # De altfel trăcerea este filozofia dlui Dinu Brătianu.* Dl Meruţiu deputat liberal s’a plâns In Cameră, că are datorii la „Banca Românească“ din Cluj. Dsa s'a îndatorat la această bancă după ce a devenit liberal. Cunoaștem însă, de un coleg al dsale, tot deputatul tot din Cluj, care s’a făcut liberal pentrucâ era dator la o bancă liberală. Deci, nu prea are motive să fie prea amărât. * Intre dnii Jean Th. Fiorescu, Sassu şi Moşoiu, cele trei ilustraţii ale guvernului, preferăm pe acesta din urmi. Primii doui face legi proaste. Dl Moşoiu, face numai afaceri şi ele nu ne ating.