Patria, iunie 1933 (Anul 15, nr. 117-138)
1933-06-11 / nr. 124
Anul al XV-lea Ne. 124 REDACȚII 91 aDIDKISTRAIU CI«i Strada Ke«hui Hui« ti. I«. i Rada-eţls |S Aii». l&Ji TELEFON I utrecţiuBea ÎS A4 DIRECŢIA POLITICI l Comitetui da pretă al partidaltd aaţional-ț&răsese, ut*f. Ardaftlvlxl* ABONAMENT ANUAL. Froiesiui libere — — Lei 239 Funcţionari — •— — „ 700 Autorităţi şi instituţiuni „ 1K99 In străinătate dublu. Lei 3 TAXA FOSTALA PLATO/ ammesAM. Ne. 1117I1K*. Organ al Partidului Naţional Ţărănesc M — însemnări pe marginea unui pact - Povestea pactului celor patru puteri, care a ţinut încordată atenţia lumii săptămâni, ba chiar luni întregi, ajunsese, în ultimul timp, să poată fi comparat cu basmul cu cocoşul roşu. Telegramele externe, care ne anunţau zi de zi stadiul negocierilor laborioase şi interminabilul schimb de note diplomatice se succedau cu iuţeală vertiginoasă, caleidoscopic, dărâmând într’o zi (speranţe nutrite) ,ceea ce dădeau într’alta sau aprinzând nădejdea încheierii lui după „obstacole“ care păreau a-l destina irevocabil uitării şi aruncării la coş. Când una din marile puteri în cauză se declarau satisfăcute, celelalte trei, sau măcar una din ele, formulau rezerve serioase, ameninţând cu ruperea negoriaţiunilor, când apoi totul părea a fi aranjat cine ştie de unde, răsăriau alte dificultăţi mari întârziind ide pe-o zi pe alta găsirea formulării textului de tratat menit să mulţumească toate susceptibilităţile, să împace îşi înlăture toate veleităţile. Negocierile se transformaseră într un fel de uite popa nu e popa, slăbind interesul lumii faţă de pact, ba plictisind chiar cetitorii de ziare de pe glob cu povestea lui întinsă la infinit. Miercuri seara însă, basmul cu cocoşul roşu al înţelegerii pe 10 ani dintre marile puteri apusene a luat sfârşit. Pactul a fost încheiat, parafat chiar de şeful guvernului italian, care l-a iniţiat şi de către cei trei ambasadori, cari n’au cunoscut odihna în ultimele două luni de aprigă activitate diplomatică. Cum de s’a ajuns, totuşi, la acest act final după ce pactul a întârziat atâta timp ? Cum s’a ajuns, totuşi, la acel insfârşit!, pe care presa mondială îl înregistrează ca iun vădit sentiment de uşurare, datorit bucuriei că de azi înainte nu va mai fi obligată să se ocupe de el ? Faptul că parafarea pactului este azi un fapt împlinit îşi are explicaţia lui, pe care suntem datori a o înfăţişa cetitorilor „Patricii“ în toată obiectivitatea. Intuiu de toate trebue să subliniem un lucru: pactul a putut obţine adeziunea Franţei şi a ţărilor cari văd în teza franceză însăşi teza lor proprie, din pricina că în cursul negocierilor i s’a schimbat spiritul şi structura intimă iniţială în aşa măsură încât această schimbare seamănă cu o adevărată masacrare. Din caracterul lui primitiv, care însemna un fel de frondă la adresa pactului fundamental al Ligii Naţiunilor şi mai însemna apoi dorinţa făţişe a dictatorului italian de a otrăvi atmosfera europeană cu sămânţa revizionismului, n’a mai rămas, după o durmală diplomatică la care a fost supus, decât o nouă confirmare a articolelor esenţiale din statutul de bază al LigiI, adică o obligaţie a celor patru puteri contractante de a nu se abate nici în viitor de la litera lui. Iată prin urmare de ce a fost posibilă încheierea pactului. Pactul ne mai fiind ofensiv pentru tratatele în vigoare, Franţa a putut spune — fie ! Natural, ar fi absurd să nu-i atribuim, cu toate acestea, nici o importanţă. Oricât idei platonică ar fi eficacitatea lui asupra viitoarei desvoltări a politicei europene, un lucru e cert. Prin semnarea pactului s’a produs o oare-care destindere a atmosferei politice europene, adică speranţa că raţiunea politică sănătoasă nu s’a lăsat învinsă cu totul de egoisme naţionale care numai la război pot împinge omenirea ’ I . In afară de această lăture bună a pactului, trebuie să mai relevăm şi o altă consecinţă posibilă a lui. Intre Italia şi Franţa a existat de ani întregi relaţii dintre cele mai încordate. Nu odată aceste relaţii au ajuns în contrast izbitor şi peste măsură de dureros cu tradiţia şi originea latină a celor două ţări surori. Prin pactul parafat Miercuri seara pare a se fi aruncat prima punte de înţelegere între cele două ţări, sortite, din atâtea motive, să trăiască în bună înţelegere, mai mult, să lucreze umăr la umăr pentru desvoltarea şi prosperitatea latinităţii întregi. Va fi urmat pactul de o reală reconciliere intre cele două popoare ! Să nădăjduim. Căci această reconciliere ar aduce rezultate mult mai rodnice şi mai binefăcătoare pentru pacea Europei decât orice încercare de revizuire a frontierelor actuale, revizuire şi nedreaptă şi imposibilă de tradus în fapt. N. DAN. Alegerile de la Camera ele Comerţ din Cluj CLUJ, 10. — Ieri a avut loc la Camera de Comerţ din Cluj alegerea noul delegat al Camerei în consiliul comunal din Cluj. Alegereaa fost condusă de către d. Decuseară de la Tribunalul Cluj. Au fost în total trei candidaţi şi aniume d. Andrei Fărcaş blănar, d. Mauriţiu Rozsa, droguist şi d. Mátrai Géza comerciant. A reuşit la alegeri: d. Andrei Farcaş cu 355 de voturi, d. Mauriciu Rozsa cu 313 voturi iar d. Mátrai Géza cu 108 voturi. Ca delegat al Camerei în noul Consiliu comunal a fostales deci d. Andrei Fărcaş. Ceilalţi candidați au contestat alegerile. —oxo— Reglementarea plâfilor Intre România Cehoslovacia BUCUREŞTI, 10. Intre guverniul român îşi cel cehoslovac, au început tratative pentru reglementarea chestiunii plăţilor între cele două state, potrivit principilor stabilite în ultima conferinţă a Marcei Antante de la Praga. Tratativele sunt în stadiu înaintat ajungându-se la un acord principial în această chestiune urmând ca detaliile să fie stabilite de experţi celor două guverne. România la campionatele de scrimâ ale Europei BUDAPESTA, 10. — Joi au început în Capitala Ungariei campionatele de scrimăale Europei. La aceste campionate participă şi echipa României care la floretă a obţinut până acum următoarele rezultate: Austria România 13:3, Ungaria România 14:2, România Iugoslavia 12:4. *—oxo— Gratuit A««*eul Asociațiunii^ ^ ^ Ungaria in pragul unor frământări externe un an — Primul ministru Gömbös pune bazele unui nou partid de uniune naţională — O acţiune Împotriva legitimiştilor maghiari — BUDAPESTA, 10. — In Ungarii, se pregătesc schimbări importante în situaţiunea politică internă. Priimul ministru Gömbös a publicat zilele acestea un manifest către Ţară arătând că doreşte să realizeze un partid de uniune naţională. In acest scop la 15 iulie se vor organiza la oraşe şi sate întruniri publice în vederea constituirii noului partid. Pretutindeni se vor alege comitetele locale cari vor avea misiunea să organizeze partidul. In vederea acestui scop guvernul a ridicat începând cu miezul nopţii trecute interzicerea de a se ţine întruniri publice. Se afirmă din cercurile guvernamentale că primul ministru Gömbös intenţionează ca în curând după constituirea noului partid să dizolve actualul parlament şi să procedeze la noul alegeri. NOUL PARTID VA AVEA O NUANŢA ANTI-LEGITIMISTA __ Din informaţiile date reese că noul partid va avea tendinţe vădit antilegitimiste. Acest fapt a provocat o mare agitaţie în rândurile deputaţilor legitimişti cari şi-au exprimat indignarea lor chiar în şedinţa de azi a Camerei. Astfel contele Zichy preşedintele grupului legitimist a declarat că partidul său refuză ca să voteze bugetul din cauza atitudinei anti- legitimiste a guvernului. Deasemenea a cerut ca întregul aparat diplomatic* să fie mobilizat de către guvern spre a pregăti şi realiza restaurarea Habsburgilor pe tronul Ungariei, şi revizuirea tratatelor de pace „pentru că numai astfel se va putea creia o atmosferă sănătoasă în Europa“. MARE AGITAŢIE IN RÂNDURILE LEGITIMIŞTILOR MAGHIARI Legitimistul independent Ringer a ţinut un discurs foarte energic declarând că legitimiştii nu vor depune armele, iar fostul ministru de finanţe Kallay a declarat de asemenea că scopul legitimiştilor trebue realizat cât mai curând din două motive: 1. Fiindcă Mica înţelegere şi-a luat HMM I o atitudine de mare putere. 2. Ungaria trebue să se apere de veleităţile de expansiune ale Germaniei hitleriste. Aceste tendinţe Fan- Germane constitue un pericol real pentru Ungaria , nu pot fi respinse decât numai prin restaurarea regalităţii în Ungaria. 3. Din acest punct de vedere nu are nici o importanță dacă Ungaria rămâne ca regat independent, sau dacă se reface în oarecare măsură fosta monarhie austro-ungară. Ungaria şi hotărârile conferinţei Statelor agrare BUDAPESTA. 10. — In comsiliul de miniştri ce s-ia ţinut joi delegatul Ungariei la conferinţa statelor agrare ţinută zilele trecute la Bucureşti, d. Mayer, secretar de stat, a făcut un raport asupra desbaterilor. Dsia 01 arătat că a făcut rezerve cu privire la contrapropunerea românească, potrivit căreia deciziunile conferinţei de la Bucureşti să fie supuse, de către preşedintele conferinţei, ministrul de finanţe al României, la conferinţa economică mondială de la Londra. Luând act de raportul dlui Mlayer, guvernul ungar a adoptat hotărârea conferinţei mondiale dela Londra, ţinând seamă totdeodată de deriziunile luate la Bucureşti. Guvernul ungar nu găseşte că iar fi just ca, la conferinţa economică mondială dela Londra, diversele sta tete să se prezinte ca făcând parte din grupuri de interese, căci scopurile conferinţei sunt acelea de a găsi o soluţie generală a problemelor economiei mondiale. Guvernul consideră că ar fi mai necesară oacţiune i independentă a tuturor statelor. —OXO*— O consfătuire gliei şi Franţei LONDRA, 10. — Presa engleză atribuie o deosebită importanţă consfătuirilor cari au avut loc la Paris între reprezentanţii Americii, Angliei şi Franţei. Toate ziarele sunt de părere, că Anglia şi Statele Unite au făcut ultima încercare spre a convinge Franţa să fie mai conciliantă în chestiunea dezarmării. Reprezentanţii Angliei şi Statelor Unite, credeau că d. prim-ministru Daladier va fi dispus să facă concesiuni mai mari în această privinţă decât ministrul de externe Boncour. Se pare însă că între membrii guvernului francez există o perfectă solidaritate faţă de această problemă Pe de altă parte, şeful guvernului francez a propus încheierea unui pact al ţărilor continentale pentru organizarea internaţională a mijloacelor de constrângere împotriva acelui membru al Societăţii Naţiunilor, care ar călca pactul fundamental de la Geneva. După cum afirmă presa engleză reprezentanţii Angliei şi ai Americei, ar fi declarat că sunt dispuşi să adere la o asemenea convenţie dacă Franţa ar accepta în schimb reducerea efectivă şi reală a armelor ofensive. Deocamdată de prim-ministru Daladier n’adat nici o asigurare în această, privință. —oxo— între , An- Tendinţele romanului italian de astâzî ri. Vârsta nu este singura notă comună a scriitorilor italieni mai noi. Ei sunt art vremii noastre pentru că în opera lor găsim comentariul faptelor curente şi mai găsim o reproducere exactă a realităţii imediate. Mai mult, cărţile lor arată sensibilitatea artistică şi umană a vremii şi exprimă sentimentele, aspiraţiile, bucuriile şi neliniştile epocii noastre. Pe lângă această unitate de fond, literatura italiană actuală mai are şi o unitate de formă, care este poat© cea mai caracteristică trăsătură a ei.Scriitorii tineri italienii au tipărit foarte puţine cărţi, constată Giacomo Antonini. Şi aceasta pentru că ei îşi redactează operele cu o conştiinţă şi cu o seriozitate care nu-i lasă să publice în fiecare an câte un volum. Acestfapt merită o subliniere pentru că el constitue un elogiu dintre cele mai îndreptăţite cari i se pot aduce unei generaţii tinereşi ne întrebăm dacă îl merită şi scriitorii noştri de astăzi. „Seriozitatea, spune Antonini, este una dintre cele mai frapante calităţi ale scriitorilor noştri (italieni) tineri. Ei dispreţuiesc uşurinţa condeiului, banalul şi succesul ieftin. Ei au trecut peste etapa „fragmentului“, şi se trudesc ca sa facă opere cari, fie ele poeme sau eseuri, fie romane sau povestiri, sunt totdeaunabine legate şi încheiate. Convinşi fiind de inutilitatea polemicilor pentru sau împotriva formei sau a fondului, ei îşi dau seama că numai scriitorul care are într-adevăr ceva de spus şi care dă o formă artistică potrivită cu fondul cărţii sale, va avea dreptul de existenţă în literatură. Ei mai ştiu şi aceea că nimic nu este mai inutil decât căutarea originalităţii cu orice preţ, după cum nimic nu este mai trecător decât închinarea în faţa exigenţelor, mereu schimbăcioase, ale modei. Numai ceea ce este personal are preţ în conştiinţa deplină a forţelor sale proprii, precum şi în limita propriilor sale posibilităţi“Directorul revistei Italia Letteraria, Giovan Battista Angioletti a susţinut cu mai multă căldură noua generaţie de scriitori italieni. Angioletti este el însuşi un prozator de seamă. Operele lui au un fond de melancolie şi de nostalgie, „nostalgia unui copil al marelui oraş modern, care, înconjurat veşnic şi aproape apăsat de laturea mecanică a vieţii de astăzi, visează o existenţă mai umană, mai apropiată de natură, dar fără să-şi poată realiza vreodată acest vis“. Piero Gadda este un idilic. lui îi place viaţa de la ţară, marea, viaţa liniştită şi senină de odinioară. Aceeaşi notă de sentimentalism îl caracterizează şi pe Raul Rădice. Gundo Piovene şi Bonaventura Tecchi sunt scriitori de altă nuanţă. Ei sunt mult mai complecşi, mult mai cerebrali, întâiul este înclinat spre analiza autobiografică, iar al doilea, influenţat die cultura nordică, prezintă un amestec curios de căldură meridională şi de îndoială, de înclinaţi©ispre abstract, caracteristică pentru nordici. Un temperamentde analist subtil are şi Giani Stuiparich. Unul dintre cei mai bine dotaţi scriitori tineri este însă Giovanni Comisso. Pe acesta îl caracterizează gustul pentru aventură şi nevoia de evadare. „El se păzeşte de a aluneca în lirismul de prost gust sau fantezii absurde, atât de obişnuite la mulţi dintre scriitorii ceilalţi, şi se exprimă întriun fel foarte precis, dând povestirilor sal© o notă de realism crud. Mai este apoi la Comisso o calitate care-l face cu deosebire simpatic, independenţa lui, nevoia de a-şi urma propriul său drum, fără a-şi bate capul cu moda şi cu polemicii© literare“, îndrăzneţ eşte şi Alberto Moravia Acesta are într-o măsură foarte mare darul plasticităţii. De un realism nemilos, el nu este totuşi lipsit de măsură şi obiectivitatea lui faţă cu personagiile pe cari le creează nu are nimic voit, nimic supărător. Moravia nu este puternic numai în descrieri, ci şi în analize: „el ştie crea o atmosferă, o ambianţă, fără a nesocotidesfăşurarea acţiunii. Are mai ales simţul dramaticului, fără a cădea vreodată în teatral ... ştie crea personagii foarte variate, ştie croi o intrigă şi, ceea ce este mai rar, ştie contrar un roman.“ De aceea poate fi socotit cu drept cuvânt printr© cei mai buni dintre scriitorii tineri. Adriano Grego şi Mario Gromo sunt doi romancieri cari se complac în analitiza unor stări sufleteşti morbide, a unor exeroci, criminali sau hoţi de rând. Un loc aparte ocupă în literatura epică italiană scriitorul Eurialo de Michelis. Originalitatea formaţiei lui sufleteşti se explică prin faptul că el se trage din trio familie protestantă, caz rar în Italia. Cu toate că şi-a pierdut credinţa părinţilor săi, în scrisul lui se observă urmele educaţiei religioase severe pe care a primit-o. Astfel la el interesul pentru valorile estetic© este mai mic decât pentru cele etice şi acestea din urmă dau totdeauna tonul în stabilirea echilibrului interior al personagiilorsale. In analizarea stărilor de conştiinţă dă dovadă însă de multă fineţe şi de mnult curaj şi aduce aminte de clasici prin sobrietatea detaliilor, prin concizia şi prin siguranţa expunerii. Există, în sfârşit, şi un cenaclu al câtorva scriitori tineri şi anume al celor grupaţi în jurul revistei Solaria. Conducătorul acestei grupări, destul de omogenă, fără să aibă însă rigiditatea unei şcoli literare, este Alberto Carocci. Scriitorii de la revista Solaria năzuesc, în rândul întâi, să rupă definitiv cu literatura regionalistă, să creez© o literatură italiană lipsită de orice provincialism. Ei urmăresc apoi stabilirea unor legături intime cu literatura europeană actuală fără a-şi renega câtuşi de puţin caracterul lor naţional. Cel mai cunoscut şi cel mai matur dintre scriitorii grupării este Arturo Loria. A debutat prin povestiri cu subiecte groteşti, personagiistăpânite de pasiuni ignobile, oameni „cari trăiesc la marginea societăţii.“ Posedă o mare abilitate narativă şi în acelaş timp darul de a zugrăvi peisagii, de a crea ambianţă şi atmosferă, calităţi cari îndreptăţesc speranţa că va putea deveni un, bun romancier. Temperament de adevărat romancier are Alessandro Bonsanti. Acesta are mai ales darul de a crea personagii cari îţi dau într-adevăr iluzia realităţii. Faptul este cu atât mai remarcabil, constată. Antonini, cu cât personagiile sale nu au nimic actual sau seducător în ele, judecate pe dinafară, dar sunt adevărate şi umane. Nici Bonsanti nu a scris încă romane, dar concentrarealui, apoi obiectivitatea şi preciziunea expunerii sunt calităţi cari trebue săducă la acea „construcţie organică şi armonioasă“ car© este romanul. Elio Vittorini are o oarecare înrudit Germania plătește Statelor Unite 45 milioane dolari BERLIN, 10. — Germania va arhia la 1 iulie suma de 45 milioane dolari, ce datorează Statelor Unite în baza unui credit pe termen scurt. Prin faptul, că creditul a fost dat în dolari-bancnote, Germania câștigă la achitare, din cauza cursului scăzut al dolarului, suma de 1,2 miliarde lei. In urma plăţii acestui credit, acoperirea Băncii Reichului, care este de 49,3 milioane mărci aur, se va reduce cu 57,5 milioane şi va fi deci de 7,9 la sută. Demisia guvernului spaniol Madrid, 10. — Cabinetul spaniol a demisionat. Demisiunea aceasta se datoreşte faptului că preşedintele republicii, d. Alcala Zamora, şi-a exprimat dorinţa de a consulta pe reprezentanţii grupărilor republicane, înainte de a accepta unele remanieri ministeriale propuse de primul ministru. Duminecă, 11 Iunie 1933 ■BHBbbbbbbh mmmmtmmstâismmmimmmemm&mm&Q® „Regimul naţional-ţărănesc a fost un adevărat purgatoriu al României, scrie „Viitorul“. — Senzaţională şi sinceră constatare. Intr'adevăr a curăţit atmosfera publică de toate păcatele partidului liberal Pentru cinstirea limbii strămoşeşti Printre puţinele lucruri pe cari trebuie să le cinstim ca naţie, cu o adevărată sfinţenie, la loc de întâietate stă limba strămoşească. Să mai repetăm motivele pentru cari trebuie să o iubim? Le ştim cu toţii şi totuşi le uităm mereu, cu o uşurinţă condamnabile Strin cu toţii că trebuie să cinstim în ea cheagul cel mai de preţ al unităţii noastre naţionale şi totuşi nu ne îndeplinim sfintele îndatoriri faţă de ea. Ce ne-a apropiat frate de frate, peste atâtea graniţi maştere, dacă nu ea? Oare nu ne-a fost limba armura nebiruită a trecutului nostru? Popor de ţărani, fără prea multe documente scrise în urma noastră, în limbă căutăm şi astăzi cele mai de seamă dovezi ale istoriei. Când am descoperit în ea urmele latinităţii ne-am încordat braţele şi ne-am desfăcut pieptul,, umplândul cu mândria, care ne-a ajutat să scuturăm jugul robiei. Dar bunul nostru simţ ne-a readus în grabă pe drumul cel drept. Mai ales de la Junimea încoace am învăţat cu toţii măsura cea dreaptă, în care trebuie să preţuim această comoară strămoşească. Intre cele dintâi mijloace, cu care am socotit atunci să ne păstrăm această măsură a fost un Dicţionar, care să fie oglinda fidelă a desvoltării şi a stării actuale a limbei noastre. Cunoaştem cu toţi istoria plină de peripeţii a acestui Dicţionar La început Hasdeu, cu geniul lui rom,antic, in proporţii atât de întinse încât s-a împotmolit la a doua literă a alfabetului. A trecut apoi pe mâna filologului iean Philppide, dar n‘a ajuns pe adevăratul drum al înfăptuirii decât atunci, când conducerea lucrărilor a luat-o ardeleanul Sextil Puşcariu. De atunci filele lui, cu litera îndesată și variată, au apărut mereu, cu întreruperile impuse de nepăstuirile vremii dar şi de indolenţa noastră. Astăzi când Dicţionarul Academiei a ajuns la jumătate nu se mai găsesc bani pentru continuarea lui. Criza economică a secătuit toate izvoarele Academiei Române, atât de bogată odată. De aceea înalta instituţie a hotărât să facă un nou apel desperat către publicul mare pentru sprijinirea acestei opere de căpetenie a culturii naţionale. Cel dintâiu care a răspuns chemării, cu o generozitate de mare mecenate a fost d. Stelian Popescu, din prilejul sărbătoririi semicentenarului ziarului Universul. Dsa s-a oferit să tipărească gratuit Dicţionarul în atelierele tipografiei ziarului. Dar, oricât de mare, gestul dsale nu e de ajuns. Trebuie urmat de altele, numeroase. Numai aşa putem să grăbim terminarea marei opere Şi aşa er mănată prea mult. Academia nu ne cere decât să cumpărăm ceea ce a apărut până acum din Dicţionar. O desfacere largă a volumelor apărute ar permite accelerarea lucrărilor. Să ne grăbim deci cu aducerea în casă a acestei opere, in filele căreia zac comorile limbii. Să o sprijinim mai alesnoi ardelenii, în mijlocul cărora ea se plămădește, cu atâta sârg. ION BREAZU