Patria, iunie 1933 (Anul 15, nr. 117-138)

1933-06-11 / nr. 124

Anul al XV-lea Ne. 124 REDACȚII 91 aDIDKISTRAIU CI«i Strada Ke«hui Hui« ti. I«. i Rada-eţls |S Aii». l&Ji TELEFON I utrecţiuBea ÎS A4 DIRECŢIA POLITICI l Comitetui da pretă al partidaltd aaţional-ț&răsese, ut*f. Ardaftlvlxl* ABONAMENT ANUAL. Froiesiui libere — — Lei 239 Funcţionari — •— — „ 700 Autorităţi şi instituţiuni „ 1K99 In străinătat­e dublu. Lei 3 TAXA FOSTALA PLATO/ a­mmesAM. Ne. 1117I1K*. Organ al Partidului Naţional Ţărănesc M­ — însemnări pe marginea unui pact - Povestea pactului celor patru puteri, care a ţinut încordată­ atenţia lumii săptămâni, ba ch­iar luni întregi, ajun­sese, în ultimul timp, să poată fi com­parat cu basmul cu cocoşul roşu. Tele­gramele externe, care ne anunţau zi de zi stadiul negocierilor laborioase şi in­terminabilul schimb de note diploma­tice se succedau cu iuţeală vertiginoa­să, caleido­scopic, dărâmând într’o zi (speranţe nutrite) ,ceea ce d­ădeau în­­­tr’alta sau aprinzând nădejdea înche­ierii lui după „obstacole“ care păreau a-l destina irevocabil uitării şi arun­cării la coş. Când una din marile pu­teri în cauză se declarau satisfăcute, ce­lelalte trei, sau măcar una din ele, for­mulau rezerve serioase, ameninţând cu ruperea negoriaţiunilor, când apoi to­tul părea a fi aranjat cine ştie de unde, răsăriau alte dificultăţi mari întâr­ziind ide pe-o zi pe­ alta găsirea formu­lării textului de tratat menit să mulţu­mească toate susceptibilităţile, să­ îm­pace îşi înlăture toate veleităţile. Ne­gocierile se transformaseră într un fel de uite popa nu e popa, slăbind intere­sul lumii faţă de pact, ba plictisind chiar cetitorii de ziare de pe glob cu povestea lui întinsă la infinit. Miercuri seara însă, basmul cu coco­şul roşu al înţelegerii pe 10 ani dintre marile puteri apusene a luat sfârşit. Pactul a fost încheiat, parafat chiar de şeful guvernului italian, care l-a ini­ţiat şi de către cei trei ambasadori, cari n’au cunoscut odihna în ultimele două luni de aprigă activitate diplomatică. Cum de s’a ajuns, totuşi, la acest act final după ce pactul a întârziat atâta timp ? Cum s’a ajuns, totuşi, la acel insfârşit!, pe care presa mondială îl înregistrează ca iun vădit sentiment de uşurare, datorit bucuriei că de azi îna­inte nu va mai fi obligată să se ocupe de el ? Faptul că parafarea pactului este azi un fapt împlinit îşi are expli­caţia lui, pe care suntem datori a o înfăţişa cetitorilor „Patricii“ în toată obiectivitatea. Intuiu de toate trebue să subliniem un lucru: pactul a putut obţine ade­ziunea Franţei şi a ţărilor cari văd în teza franceză însăşi teza lor proprie, din pricina că în cursul negocierilor i s’a schimbat spiritul şi structura in­timă iniţială în a­şa măsură încât acea­stă schimbare seamănă cu o adevărată masacrare. Din caracterul lui primitiv, care însemna un fel de frondă la adre­sa pactului fundamental al Ligii Na­ţiunilor şi mai însemna apoi dorinţa făţişe a dictatorului italian de a otrăvi atmosfera europeană cu sămânţa revi­zionismului, n’a mai rămas, după o d­u­rm­ală diplomatică la care a fost supus, decât o nouă­ confirmare a articolelor esenţiale din statutul de bază al L­igiI, adică o obligaţie a celor patru puteri con­tractante de a nu se abate nici în vii­tor de la litera lui. Iată prin urmare de ce a fost posibilă încheierea pactului. Pactul ne mai fiind ofensiv pentru tra­tatele în vigoare, Franţa a putut spune — fie ! Natural, ar fi absurd să nu-i atri­buim, cu toate acestea, nici­ o importan­ţă. Oricât idei platonică ar fi eficaci­tatea lui asupra viitoarei desvoltări a politicei europene, un­ lucru e cert. Prin semnarea pactului s’a produs o oare-care destindere a atmosferei poli­tice europene, adică speranţa că raţiu­nea politică sănătoasă nu s’a lăsat în­vinsă cu totul de egoisme naţionale ca­re numai la război­ pot împinge ome­nirea­ ’ I . In afară de această lăture bună a pactului, trebuie să mai relevăm şi­ o altă consecinţă posibilă a lui. Intre Italia şi Franţa a existat de ani întregi r­elaţii dintre cele mai în­cordate. Nu odată aceste relaţii au ajuns în contrast izbitor şi peste măsu­ră de dureros cu tradiţia şi originea la­tină a celor două ţări surori. Prin pac­tul parafat Miercuri seara pare a se fi aruncat prima punte de înţelegere în­tre cele două ţări, sortite, din atâtea motive, să trăiască în bună înţelegere, mai mult, să lucreze umăr la umăr pen­tru desvoltarea şi prosperitatea latini­tăţii întregi. Va fi urmat pactul de o reală reconciliere intre cele două po­poare ! Să nădăjduim. Căci această re­conciliere ar aduce rezultate mult mai rodnice şi mai binefăcătoare pentru pacea Europei decât orice încercare de revizuire a frontierelor actuale, revi­zuire şi nedreaptă şi imposibilă de tra­dus în fapt. N. DAN. Alegerile de la Camera ele Co­merţ din Cluj CLUJ, 10. — Ieri a avut loc la Camera de Comerţ din Cluj alegerea noul delegat al Camerei în consiliul comunal din Cluj. Alegerea­­a fost condusă de către d. Decuseară de la Tribunalul Cluj. Au fost în total trei candidaţi şi ani­ume d. Andrei Fărcaş blănar, d. Mauriţiu Rozsa, droguist şi d. Mátrai Géza com­er­ciant. A reuşit la alegeri: d. Andrei Far­­caş cu 355 de votur­i, d. Mauriciu Ro­zsa cu 313 voturi iar d. Mátrai Géza cu 108 voturi. Ca­ delegat al Camerei în noul Consiliu comunal a fost­­ales deci d. Andrei Fărcaş. Ceilalţi candi­dați au contestat alegerile. —oxo— Reglementarea plâfilor Intre România Ceho­slovacia BUCUREŞTI, 10.­­ Intre guver­­niul român îşi cel cehoslovac, au înce­put tratative pentru reglementarea chestiunii plăţilor între cele două sta­te, potrivit principilor stabilite în ultima conferinţă a Marcei Antante d­e la Praga. Tratativele sunt în stadiu înaintat ajungându-se la un acord principi­al în această chestiune urmând ca detaliile să fie stabilite de experţi celor două guverne. România la campionatele de scrimâ ale Europei BUDAPESTA, 10. — Joi au înce­put în Capitala Ungariei campionate­le de scrimă­­ale Europei. La aceste campionate participă şi echipa Româ­niei care la floretă a obţinut până acum următoarele rezultate: Austria România 13:3, Ungaria România 14:2, România Iugoslavia 12:4. *—­oxo— Gratuit A««*eul Asociațiunii^ ^ ^ Ungaria in pragul unor frământări externe un an — Primul ministru Gömbös pune bazele unui nou partid de uniune naţională — O acţiune Împotriva legitimiştilor maghiari — BUDAPESTA, 10. — In Ungarii,­ se pregătesc schimbări importante în situaţiunea politică internă. Priimul ministru Gömbös a publicat zilele a­cestea un manifest către Ţară ară­tând că doreşte să realizeze un par­tid de uniune naţională. In acest scop la 15 iulie se vor organiza la oraşe şi sate întruniri publice în ve­derea constituirii noului partid. Pre­tutindeni se vor alege comitetele lo­cale cari vor avea misiunea să orga­nizeze partidul. In vederea acestui scop guvernul a ridicat începând cu miezul nopţii trecute interzicerea de a se ţine întruniri publice. Se afir­mă din cercurile guvernamentale că primul ministru Gömbös intenţionea­ză ca în curând după constituirea noului partid să dizolve actualul par­lament şi să procedeze la noul ale­geri. NOUL PARTID VA AVEA O NUANŢA ANTI-LEGITI­MISTA __ Din informaţiile date reese că noul partid va avea tendinţe vădit an­ti­­legitimiste. Acest fapt a provocat o mare agitaţie în rândurile deputaţi­lor legitimişti cari şi-au exprimat in­dignarea lor chiar în şedinţa de azi a Camerei. Astfel contele Zichy pre­şedintele grupului legitimist a decla­rat că partidul său refuză ca să vote­ze bugetul din cauza atitudinei anti-­­ legitimiste a guvernului. Deasemenea a cerut ca întregul aparat diplomatic* să fie mobilizat de către guvern spre a pregăti şi realiza restaurarea Habs­­burgilor pe tronul Ungariei, şi revi­zuirea tratatelor de pace „pentru că numai astfel se va putea creia o at­mosferă sănătoasă în Europa“. MARE AGITAŢIE IN RÂNDURILE LEGITIMIŞTI­­LOR MAGHIARI Legitimistul independent Ringer a ţinut un discurs foarte energic decla­rând că legitimiştii nu vor depune armele, iar fostul ministru de finan­ţe Kallay a declarat de asemenea că scopul legitimiştilor trebue realizat cât mai curând din două motive: 1. Fiindcă Mica înţelegere şi-a luat HMM­ I o atitudine de mare putere. 2. Ungaria trebue să se apere de veleităţile de expansiune ale Germa­niei h­itleriste. Aceste tendinţe Fan- Germane constitue un pericol real pentru Ungaria , nu pot fi respinse decât numai prin restaurarea regali­tăţii în Ungaria. 3. Din acest punct de vedere nu are nici o importanță dacă Ungaria rămâne ca regat independent, sau da­că se reface în oarecare măsură fosta monarhie austro-ungară. Ungaria şi hotărârile conferinţei Statelor agrare BUDAPESTA. 10. — In comsiliul de miniştri ce s-ia ţinut joi delegatul Ungariei la conferinţa statelor agra­­­re ţinută zilele trecute la Bucureşti, d. Mayer, secretar de stat, a făcut un raport asupra desbaterilo­r. Dsia 01 arătat că a făcut rezerve cu privire la contrapropunerea româ­nească, potrivit că­reia deciziunile conferinţei de la Bucureşti să fie su­puse, de către preşedintele conferin­ţei, ministrul de finanţe al României, la conferinţa economică mondială de la Londra. Luând act de raportul dlui­ Mlayer, guvernul ungar a adoptat hotărârea conferinţei mondiale dela Londra, ţi­nând seamă totdeodată de deriziunile luate la Bucureşti. Guvernul ungar nu găseşte că iar fi just ca, la conferinţa economică­­ mondială dela Londra, diversele sta­ t­ete să se prezinte ca făcând parte din grupuri de interese, căci scopurile conferinţei sunt acelea de a găsi o so­luţie generală a problemelor econo­miei mondiale. Guvernul consideră că ar fi mai necesară o­­acţiune i­ independentă a tuturor statelor. —OXO*— O consfătuire gliei şi Franţei LONDRA, 10. — Presa engleză atri­buie o deosebită importanţă consfătui­rilor cari au avut loc la Paris între reprezentanţii Americii, Angliei şi Franţei. Toate ziarele sunt de părere, că Anglia şi Statele Unite au făcut ul­tima încercare spre a convinge Franţa să fie mai conciliantă în chestiunea de­­zarmării. Reprezentanţii Angliei şi Sta­telor Unite, credeau că d. prim-minis­­tru Daladier va fi dispus să facă con­cesiuni mai mari în această privinţă decât ministrul de externe Boncour. Se pare însă că între membrii guvernului francez există o perfectă solidaritate faţă de această problemă­ Pe de altă parte, şeful guvernului francez a pro­pus încheierea unui pact al ţărilor con­tinentale pentru organizarea interna­ţională a mijloacelor de constrângere împotriva acelui membru al Societăţii Naţiunilor, care ar călca pactul funda­mental de la Geneva. După cum afirmă presa engleză reprezentanţii Angliei şi ai­ Americei, ar fi declarat că sunt dispuşi să adere la o asemenea convenţie dacă Franţa ar accepta în schimb reducerea efectivă şi reală a armelor ofensive. Deocamdată de prim-ministru Daladier n’a­­dat nici o asigurare în această, pri­vință. —oxo— între , An- Tendinţele romanului italian de astâzî ri. Vârsta nu este singura notă comună a scriitorilor italieni mai noi. Ei sunt art vremii­ noastre pentru că în opera lor găsim comentariul faptelor curente şi mai găsim o reproducere exactă a realităţii imediate. Mai mult, cărţile lor arată sensibilitatea artistică şi uma­nă a vremii şi exprimă sentimentele, aspiraţiile, bucuriile şi neliniştile epo­cii noastre. Pe lângă această unitate de fond, literatura italiană actuală mai are şi o unitate de formă, care este poat© cea mai caracteristică trăsătu­ră a ei.­­Scriitorii tineri italienii au tipărit foarte puţine cărţi, constată Giacomo Antonini. Şi aceasta pentru că ei îşi re­dactează operele cu o conştiinţă şi cu o seriozitate care nu-i lasă să publice în fiecare an câte un­ volum. Acest­­fapt merită o subliniere pentru că el constitue un elogiu dintre cele mai în­dreptăţite cari i se pot aduce unei ge­neraţii tinere­­şi ne întrebăm dacă îl merită şi scriitorii noştri de astăzi. „Seriozitatea, spune Antonini, este una dintre cele mai frapante calităţi ale scriitorilor noştri (italieni) tineri. Ei dispreţuiesc uşurinţa condeiului, banalul şi succesul ieftin. Ei au trecut peste etapa „fragmentului“, şi se tru­desc ca sa facă opere cari, fie ele poe­me sau eseuri, fie romane sau poves­tiri, sunt totdeauna­­bine legate şi în­cheiate. Convinşi fiind de inutilitatea polemicilor pentru sau împotriva for­mei sau a fondului, ei îşi dau seama că numai scriitorul care are într-ade­­văr ceva de spus şi care dă o formă artistică potrivită cu fondul cărţii sale, va avea dreptul de existenţă în litera­tură. Ei mai ştiu şi aceea că nimic nu este mai inutil decât căutarea origina­lităţii cu orice preţ, după cum nimic nu este mai trecător decât închinarea în faţa exigenţelor, mereu schimbă­­cioase, ale modei. Numai ceea ce este personal are preţ în conştiinţa deplină a forţelor sale proprii, precum şi în limita propriilor sale posibilităţi“­­Directorul revistei Italia Letteraria, Giovan Battista Angioletti a susţinut cu mai multă căldură noua generaţie de scriitori italieni. Angioletti este el însuşi un prozator de seamă. Operele lui au un fond de melancolie şi de nos­talgie, „nostalgia unui copil al marelui oraş modern, care, înconjurat veşnic şi aproape apăsat de laturea mecanică a vieţii de astăzi, visează o existenţă mai umană, mai apropiată de natură, dar fără să-şi poată realiza vreodată acest vis“. Piero Gadda este un idilic. lui îi place viaţa de la ţară, marea, viaţa li­niştită şi senină de odinioară. Aceeaşi notă de sentimentalism îl caracterizea­ză şi pe Raul Rădice. Gundo Piovene şi Bonaventura Tec­­chi sunt scriitori de altă nuanţă. Ei sunt mult mai complecşi, mult mai ce­rebrali, întâiul este înclinat spre ana­liza autobiografică, iar al doilea, in­fluenţat die cultura nordică, prezintă un amestec curios de căldură meridio­nală şi de îndoială, de înclinaţi©­ispre abstract, caracteristică pentru nordici. Un temperament­­de analist subtil are şi Giani Stuiparich. Unul dintre cei mai bine dotaţi scrii­tori tineri este însă Giovanni Comisso. Pe acesta îl caracterizează gustul pen­tru aventură şi nevoia de evadare. „El se păzeşte de a aluneca în lirismul de prost gust sau­­ fantezii absurde, atât de obişnuite la mulţi dintre scriitorii ceilalţi, şi se exprimă întriun fel foarte precis, dând povestirilor sal© o notă de realism crud. Mai este apoi la Comisso o calitate care-l face cu deosebire sim­patic, independenţa lui, nevoia de a-şi urma propriul său drum, fără a-şi bate capul cu moda şi cu polemicii© lite­rare“, îndrăzneţ eşte şi Alberto Moravia­ Acesta are într-o măsură foarte mare darul plasticităţii. De un realism nemi­los, el nu este totuşi lipsit de măsură şi obiectivitatea lui faţă cu personagiile pe cari le creează nu are nimic voit, nimic supărător. Moravia nu este pu­ternic numai în descrieri, ci şi în ana­lize: „el ştie crea o atmosferă, o ambi­anţă, fără a nesocoti­­desfăşurarea ac­ţiunii. Are mai ales simţul dramati­cului, fără a cădea vreodată în tea­tral ... ştie crea personagii foarte va­riate, ştie croi o intrigă şi, ceea ce este mai rar, ştie contrar un roman.“ De aceea poate fi socotit cu drept cuvânt printr© cei mai buni dintre scriitorii tineri. Adriano Grego şi Mario Gromo sunt doi romancieri cari se complac în ana­­litiza unor stări sufleteşti morbide, a unor exeroci, criminali sau hoţi de rând. Un loc aparte ocupă­ în literatura e­­pică italiană scriitorul Eurialo de Mi­­chelis. Originalitatea formaţiei lui su­fleteşti se explică prin faptul că el se trage din trio familie protestantă, caz rar în Italia. Cu toate că şi-a pierdut credinţa părinţilor săi, în scrisul lui se observă urmele educaţiei religioase se­vere pe care a primit-o. Astfel la el in­teresul pentru valorile estetic© est­e mai mic decât pentru cele etice şi acestea din urmă dau totdeauna tonul în sta­bilirea echilibrului interior al persona­giilor­­sale. In analizarea stărilor de conştiinţă dă dovadă însă de multă fi­neţe şi de mnult curaj şi aduce aminte de clasici prin sobrietatea detaliilor, prin concizia şi prin siguranţa expu­nerii. Există, în sfârşit, şi un cenaclu al câtorva scriitori tineri şi anume al ce­lor grupaţ­i în jurul revistei Solaria. Conducătorul acestei grupări, destul de omogenă, fără să aibă însă rigiditatea unei şcoli literare, este Alberto Carocci. Scriitorii de la revista Solaria năzuesc, în rândul întâi, să rupă definitiv cu li­teratura regionalistă, să creez© o litera­tură italiană lipsită de orice provin­cialism. Ei urmăresc apoi stabilirea unor legături intime cu literatura eu­ropeană actuală fără a-şi renega câtuşi de puţin caracterul lor naţional. Cel mai cunoscut şi cel mai matur dintre scriitorii grupării este Arturo Loria. A debutat prin povestiri cu su­biecte groteşti, personagii­­stăpânite de pasiuni ignobile, oameni „cari trăiesc la marginea societăţii.“ Posedă o mare abilitate narativă şi în acelaş timp da­rul de a zugrăvi peisagii, de a crea am­bianţă şi atmosferă, calităţi cari îndrep­tăţesc speranţa că va putea deveni un, bun romancier. Temperament de adevărat romancier are Alessandro Bonsanti. Acesta are mai ales darul de a crea personagii cari îţi dau într-adevăr iluzia realită­ţii. Faptul este cu atât mai remarcabil, constată. Antonini, cu cât personagiile sale nu au nimic actual sau seducător în ele, judecate pe dinafară, dar sunt ade­vărate şi umane. Nici Bonsanti nu a scris încă romane, dar concentrarea­­lui, apoi obiectivitatea şi preciziunea expunerii sunt calităţi cari trebue să­­ducă la acea „construcţie organică şi armonioasă“ car© este romanul. Elio Vittorini are o oarecare înrudit Germania plătește Statelor­ Unite 45 milioane dolari BERLIN, 10. — Germania va arh­ia la 1 iulie suma de 45 milioane dolari, ce datorează Statelor Unite în baza unui credit pe termen scurt. Prin faptul, că creditul a fost dat în dolari-bancnote, Germania câștigă la achitare, din cauza cursului scăzut al dolarului, suma de 1,2 miliarde lei. In urma plăţii acestui credit, acope­rirea Băncii Reichului, care este de 49,3 milioane mărci aur,­­ se va reduce cu 57,5 milioane şi va fi deci de 7,9 la sută. Demisia guvernului spaniol Madrid, 10. — Cabinetul spaniol a demisionat. Demisiunea aceasta se datoreşte fap­tului că preşedintele republicii, d. Al­cala Zamora, şi-a exprimat dorinţa de a consulta pe reprezentanţii grupărilor republicane, înainte de a accepta unele remanieri ministeriale propuse de pri­mul ministru. Duminecă, 11 Iunie 1933 ■BHBbbbbbbh mmmmtmmstâismmmimmmemm&mm&Q® „Regimul naţional-ţărănesc a fost un adevărat purgatoriu al României, scrie „Viitorul“. — Senzaţională şi sinceră con­statare. Intr'adevăr a curăţit at­mosfera publică de toate păcatele partidului liberal Pentru cinstirea limbii strămoşeşti Printre puţinele lucruri pe cari tre­buie să le cinstim ca naţie, cu o adevă­rată sfinţenie, la loc de întâietate stă limba strămoşească. Să mai repetăm motivele pentru cari trebuie să o iu­bim? Le ştim cu toţii şi totuşi le uităm mereu, cu o uşurinţă condamnabile Strin cu toţii că trebuie să cinstim în ea cheagul cel mai de preţ al unităţii noastre naţionale şi totuşi nu ne înde­plinim sfintele îndatoriri faţă de ea. Ce ne-a apropiat frate de frate, peste atâtea graniţi maştere, dacă nu ea? Oare nu ne-a fost limba armura nebi­ruită a trecutului nostru? Popor de ţă­rani, fără prea multe documente scrise în urma noastră, în limbă căutăm şi astăzi cele mai de seamă dovezi ale is­toriei. Când am descoperit în ea urme­le latinităţii ne-am încordat braţele şi ne-am desfăcut pieptul,, umplândul cu mândria, care ne-a ajutat să scuturăm jugul robiei. Dar bunul nostru simţ ne-a readus în grabă pe drumul cel drept. Mai ales de la Junimea încoace am învăţat c­u toţii măsura cea dreaptă, în care tre­buie să preţuim această comoară stră­moşească. Intre cele dintâi mijloace, cu care am­ socotit atunci să ne păstrăm această măsură a fost un Dicţionar, care să fie oglinda fidelă a desvoltării şi a­ stării actuale a limbei noastre. Cunoaştem cu toţi istoria plină de peripeţii a acestui Dicţionar­ L­a înce­put Hasdeu, cu geniul lui rom,antic, in proporţii atât de întinse în­cât s-a îm­potmolit la a doua­ literă a alfabetului. A trecut apoi pe mâna filologului ie­­an Philppide, d­ar n‘a ajuns pe adevăratul drum al înfăptuirii decât atunci, când conducerea lucrărilor a luat-o ardelea­nul Sextil Puşcariu. De atunci filele lui, cu litera îndesată și variată, au a­­părut mereu, cu întreruperile impuse de nepăstuirile vremii dar şi de indo­lenţa noastră. Astăzi când Dicţionarul Academiei a ajuns la jumătate nu se mai găsesc bani pentru continuarea lui. Criza eco­nomică a secătuit toate izvoarele Aca­demiei Române, atât de bogată odată. De aceea înalta instituţie a hotărât să facă un nou apel desperat către publi­cul mare pentru sprijinirea acestei o­­pere de căpetenie a culturii naţionale. Cel dintâiu care a răspuns chemării, cu o generozitate de mare mecenate a fost d. Stelian Popescu, din prilejul sărbătoririi semicentenarului ziarului Universul. Dsa s-a oferit să tipărească gratuit Dicţionarul în atelierele tipo­grafiei ziarului. Dar, oricât de mare, gestul dsale nu e de ajuns. Trebuie urmat de altele, numeroase. Numai aşa putem să gră­bim terminarea marei opere Şi aşa er mănată prea mult. Academia nu ne cere decât să cumpărăm ceea ce a apă­rut până acum din Dicţionar. O desfa­cere largă a volumelor apărute ar per­mite accelerarea lucrărilor. Să ne grăbim deci cu aducerea în casă a acestei opere, in filele căreia zac comorile limbii. Să o sprijinim mai ales­­noi ardelenii, în mijlocul cărora ea se plămădește, cu atâta sârg. ION BREAZU

Next