Pentru Socialism, decembrie 1959 (Anul 10, nr. 1829-1855)
1959-12-01 / nr. 1829
2 Respectarea planului de producție în G.A.C. —premisă importantă în obținerea succeselor Intocimirea planului deducție constituie în fiecare proan un prilej de studiu economic și organizatoric asupra schimbărilor ce survin în decurs de un an în creșterea forțelor, a posibilităților colectivei. La gospodăria colectivă „Nicolae Bălcescu“ din satul Lucăceni (Cărei), planul de producție e privit cu toată seriozitatea. Participarea activă a colectiviștilor la întocmirea și la discutarea planului de producție este o premisă care asigură succesul în realizarea lui. Dar aceasta încă nu este totul. O dată aprobat, planul de producție devine un obiectiv de luptă colectivă pentru fiecare colectivist.Astfel, comuniștii și consiliul de conducere consultă foarte des acest document care stă în permanență la baza activității. Realizarea planului deducție în toate sectoarele preconstituit un obiect de analiză a temeinică în dările de seamă prezentate trimestrial în fața adunării generale. Dacă întrebi colectiviștii din Lucăceni despre producțiile planificate și cele realizate, îți vor răspunde precis. Ei știu, de asemenea, că planul întocmit de ei a a fost depășit aproape la toate produsele, precum și la veniturile bănești. Bunăoară, la grîu s-au obținut 2.450 kg l6 ha, iar de pe lotul șemineei de 16 ha s-a obținut o producție de 3.400 kg, față de 1.900 kg prevăzute în planul de producție. La orzul de toamnă s-au obținut 3.200 kg la ha, cu 1.000 kg peste planificat, la porumb 4.000 kg, la cînepă fuior 7.866 kg la hectar. Din producția realizată au împărțit avans în natură la zi muncă cîte 4 kg grîu și 3 kg porumb. Colectiviștii își dau seama tot mai mult că realizarea și depășirea planului de producție este în concordanță deplină cu interesele lor personale și cu cele ale colectivei. Dar planul de producție nu se limitează doar la produsele înșirate mai sus. El cuprinde toate laturile activității economico-financiare. Analizînd veniturile bănești ale acestei gospodării, aflăm că venitul la 100 ha a ajuns în acest an la 300.000 lei, cel mai mare indice din raionul Cărei. Aceste venituri—provenite din cerealele contractate cu statul, din sfecla de zahăr, cînepă cultivată pe 56 ha, lină, lapte— au făcut posibilă repartizarea a cîte 15 lei la zilnică. Iar cît privește fondul de bază, în loc de cei 48.100 lei prevăzuți în plan, pînă la 10 noiembrie s-au alocat 145.086 lei, așa și la fondul de ajutorare, în loc de 6.973 lei, suma de 12.500 lei. Cercetînd planul de producție al gospodăriei găsim realizări importante și în domeniul construcțiilor. Astfel, pe lângă terminarea grajdului 150 capete bovine, cea pentru fost planificat, s-au mai construit peste plan cotețe pentru 2.000 găini. Acum se lucrează intens la terminarea garajului pentru autocamionul de 7 tone — o nouă avuție a gospodăriei. Realizările obținute de colectiviștii din Lucăceni se datoresc și faptului că respectarea prevederilor planului de producție a devenit o lege, un stimulent pentru fiecare colectivist. Iar cît privește metodele de muncă, conducerea gospodăriei are o preocupare pentru justa repartizare a forțelor de muncă și îndeosebi pentru imprimarea spiritului de răspundere personală față de munca încredințată. O altă problemă importantă este preocuparea pentru folosirea economicoasă a zilelor-muncă. Astfel, tovarășul Nicolae Bertalan, brigadierul gospodăriei, are un normativ precis despre ziele-muncă ce se prevăd a fi cheltuite pe fiecare ha de grîu, porumb etc. Succesele mari obținute în acest an pe tărîmul întăririi economico-organizatorice a gospodăriei, creșterea nivelului de trai al colectiviștilor, superioritatea vieții colectiviștilor au devenit o realitate incontestabilă. Această realitate a făcut să se dubleze și numărul colectiviștilor. N. Sz. Grija față de mașini In 1956 T.A.P.L. Baia Mare a fost dotat cu un autocamion ,,Molotov“ pentru aprovizionarea unităților din oraș cu produsele necesare. Pe autocamion au lucrat șoferii Eugen Fligman (64.000 km) și Alexandru Rozenfeld (în continuare pînă la 100.000 km). Deși au muncit în circuit închis cu camionul 1, circuited cu viteză redusă și cu multe opriri și porniri, consumul de carburanți și lubrifianți nu a fost depășit. E’te : După 100 de mii km., mașina necesită anumite reparații. Șoferul Alexandru Rozenfeld și muncitorul Petru Otvös s-au angajat să execute aceste reparații în atelierul întreprinderii, realizînd prin aceasta circa 7.000 lei economii. Din sala tribunalului DELAPIDATOR CONDAMNAT Vasile Tivadar din Satu Mare a lucrat pn perioada august 1953—octombrie 1958 la I.F.E.T. Satu Mare. Avea funcția de casier plătitor. In această calitate el a ridicat diferite sume de bani de la casieria centrală a I.F.E.T.-ului, iar mai apoi de la Ocolul silvic Satu Mare și a efectuat plățile în numerar angajaților de la sectorul Tufoasa. In cursul lunii septembrie a anului 1958, prin întocmirea a două state de plată fictive, el a reușit să-și însușească suma de 14.814 lei, fapt pentru care a fost deferit justiției. In fața Tribunalului popular al orașului Satu Mare, inculpatul a încercat să nege vinovăția sa, căutând să arunce vina pe alte persoane. Prin martorii ascultați și actele aflate la dosar, s-a stabilit că el este un element înrăit, fără caracter și că merită o pedeapsă severă. De aceea, instanța l-a condamnat la 11 ani și 6 luni închisoare corecțională, 5 ani interdicție corecțională și confiscarea averii. Recursul inculpatului fiind respins de către Tribunalul regional Baia Mare, sentința a rămas definitivă. DUPĂ FAPTE ȘI RĂSPLATĂ Intre 11 decembrie 1958 și 3 ianuarie 1959 inculpatul Constantin Bălteanu din București s-a deplasat în orașele Baia Mare și Satu Mare în calitate de organizator al O.S.T.A. București. In aceste orașe, prin afișaje și responsabilii culturali din întreprinderi și instituții, el a reușit să înscrie pe tabele pentru a viziona spectacolul „Parisul pe gheață“, care urma să aibă loc la 4 ianuarie 1959 la Cluj, un număr de 304 persoane din Baia Mare, de la care a încasat 20.088 lei (70 lei biletul, sumă în care intra și transportul pe C.F.R.) și 612 persoane din Satu Mare de la care inculpatul a încasat 48.960 lei (parte în numerar, parte prin virament. După primirea banilor, inculpatul a prezentat la agenția O.N.T. din Baia Mare tabelele nominale cu spectatorii pentru a obține reducerea de 59 la sută pe C.F.R. Pe respectivele tabele figurau acum însă numai 205 persoane din Baia Mare și 310 persoane din Satu Mare. In acest fel, el reușește să-și însușească suma de 20.954 lei. lei. Descoperindu-se aceste fapte mîrșave, precum și altele asemănătoare comise în orașul Tecuci, fapte ce au indignat opinia publică, Constantin Bălteanu a fost deferit justiției. Tribunalul popular al orașului Baia Mare l-a condamnat la 14 ani muncă silnică, 9 ani degradare civică și confiscarea averii. Tribunalul regional Baia Mare a respins ca nefondat recursul inculpatului, sentința rămînînd astfel definitivă. PENTRU SOCIALISM <000000000000000000oooooooooooooocooooooooooooooooooooooc oooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooo< Cuibărită in poala unor dealuri pitoresc împădurite pînă la vîrf, Baia Mare oferă vizitatorilor și locuitorilor ei încîntătorul spectacol al unui oraș modern, care renaște în vechii așezări sinui miniere. Căci nu oriunde vei putea întilni alături de bătrînele construcții medievale, atît de bine conturate, noile clădiri cu trei etaje. Și cîte nu puțini sînt acei care, cutreierând și acest colțișor de țară, au rămas plăcut surprinși găsind în Baia Mare o sumedenie de peisaje încîntătoare. Citi oameni, cîți vizitatori din aceștia nu s-au simțit să ia cu sine ispitiți la plecare o mică amintire, care să le vorbească de Baia Mare! Numai că, așa ceva, nu poți găsi la Baia Mare. Dacă unitățile comerciale din diferite stațiuni pun în vinzare fel și fel de obiecte după specificul locului cu inscripția: , Amintire din Slănic sau de la mare etc., dacă în orașe ca Arad, Sibiu și altele se găsesc la sau librării fel debite și fel de asemenea amintiri, în schimb Baia Mare nu dispune de nimic. Rănim totuși ilustrările orașul Baia despre Mare. Vedemi nu se poate spune că nu se găsesc mai la fiecare tutungerie. Insă, dacă le examinezi, nici nu corespund acestea cerințelor. De multă vreme nu zărești pe vederi decît aceleași și aceleași aspecte, invariabile, în număr de 4—5 peisaje. „Baia Mare — vedere generală“. Fotografiile respective nu sînt luate din unghiul cel mai potrivit și nu reușesc să prezinte imagini frumoase. Există apoi aceea „Baia Mare — vedere", care înfățișează începutul străzii 23 August. Pe hîrtia fotografică a fost imprimat unei străzi aspectul destul de întortochiate, cu clădiri inegale. Există, bineînțeles, zeci de străzi în Baia Mare care ar fi putut fi fotografiate cu mai mult succes. Băimărenii se mîndresc cu arhitectura suplă a Teatrului de vară, construit pe sustul dealului, cu parcul și cu monumentul ridicat anul acesta in parc. Există apoi cvartatul I. V. Stalin, peisaje încîntătoare văzute de sus, de pe dealuri. Oare nu s-ar putea mări numărul tipurilor de cărți poștale ilustrate? Ba da, și n-ar fi greu de loc, după cum n-ar fi grea nici confecționarea unor mici amintiri cooperației în cadrul meșteșugărești. Unde-i Bate la ușă iarna! Asta-i baiul? Nu, nu-i ăsta! O fi aducînd iarna vînt și zăpadă, dar aduce și mult răgaz țărănimii muncitoare, care în tot restur anului lucrează pe ogoare să vadă încolțind sămînța, să îngrijească culturile și să culeagă recolta. Apoi care-i? In timpul liber și dorește să se cultive, săteanul N-are unde? Cum să n-aibă! Există doar cămine culturale în fiecare sat. Iar la cămin găsește omul tot ce vrea: rafturi cu cărți, mese de șah și aparate de radio. Și ce plăcut e să vezi cum se organizează iarna la cămin audiții la radio! Atunci, care-i baiul? Apoi... să vedem. Baiul e cind ai la dispoziție multiple posibilități de petrecere cu folos a timpului liber și nu le poți utiliza. Când ai adică aparat de radio și trebuie să te mulțumești să-l ții numai de frumusețe la cămin. de radio e te perfectă Aparatul stare. N-are nici un defect. Au avut grijă oamenii să nu-1 strice, că doar e cumpărat din fonduri adunate din programele culturale, sau e primit ca premiu la vreun concurs artistic, bun aparatul și cum ar mai cînta el dacă nu i-ar lipsi doar un mic amănunt. S-a consumat bateria și ar trebui înlocuită. Costă scump o baterie? Da de unde! Nici o sută de lei. Și atunci? Atunci baiul e că nu se prea găsesc baterii în comerț, că organizațiile comerciale nu s-au îngrijit să aprovizioneze magazinele cu acest articol atît de mult cerut de posesorii de aparate de radio din mediul rural. Să mărturisească numai vînzătorii de la magazinele de desfacere ale cooperativei „Pacea“ din Cărei de cîte ori nu le-au fost solicitate baterii. N-au venit mereu pînă în oraș, cu acest scop, directorii căminelor culturale din Andrid, Sînmiclăuș, Horia, Petrești, Marna etc? Da, au venit și nu o dată! Dacă ar sta cineva să facă socoteală, ar vedea că în raionul Cărei există vreo 20 de astfel de aparate de radio, aparținând diferitelor cămine culturale, care nu pot fi puse în o stare de funcționare, numai și numai din această cauză. Și alte raioane ca, de pildă, în Tăș- Xgrad, situația este asemănătoare. Ar fi bine dacă organele U.R.C.C. ar studia problema aprovizionării cu baterii pentru X ca și în această iarnă că minele culturale să poată profita de avantajul aparatului de radio. O proilem ce nu trebuie neglijată Mai multă grijă pentru fondul de cărți al bibliotecilor Complexitatea și multitudinea problemelor pe care le ridică construirea socialismului în țara noastră cer din partea fiecărui constructor o temeinică pregătire politică, culturală și profesională, o înaltă conștiință comunistă. La acestea își pot adduce o contribuție importantă organizațiile sindicale din regiunea noastră care dispun, datorită condițiilor create de statul democrat-popular, de largi posibilități. Există în regiune peste 500 de biblioteci, dintre care 176 biblioteci sindicale cu un fond de cărți de aproape 200.000 de volume. Pe lingă aceste biblioteci sindicale există organizate 247 biblioteci volante și mobile ce funcționează la gurile de exploatare, în mine, la secții și sectoare, cît și alte locuri de muncă. Pentru înzestrarea acestor biblioteci cu cărți adecvate, de literatură politică, tehnică și beletristică, comitetele sindicale alocă în fiecare an sume importante. Numai în acest an a fost destinată acestui scop suma de 450.000 lei. Să vedem în continuare ce atenție au acordat comitetele sindicale îmbogățirii fondului de cărți și cum se cheltuiesc aceste sume. Pe baza contractelor încheiate cu colectară cărților și cu librăriile de la centrele de raioane multe din comitetele de întreprinderi și de instituții, printre care: cele de le uzinele ,, Mai“ Fernezi”, I.F.E’,T. Visen, exploatarea minieră „Steaua Roșie“ Cavnic, SM.T. Apa, Spitalul de Stat Baia" Mai fabricat de tricotaje „Unitatea Sighet și altele, înțelegînd sus importanță 'părții în ridicarea tüveliM ’.&LifeÜfKiS • I áSm-lor, au folosit aproape în întregime sumele alocate acestui scop. Datorită acestui lucru, de la începutul anului și pînă în prezent, fondul de cărți al bibliotecilor sindicale a mai crescut cu încă peste 20.000 volume. Cu toate aceste realizări frumoase, unele comitete de întreprindere și instituție mai manifestă lipsă de preocupare față de munca cu cartea, din care cauză la multe biblioteci există deficiențe serioase în ceea ce privește aprovizionarea cu cărți, broșuri și alte publicații în folosirea fondului de cărți. Sînt unități mari, ca: Trustul minier, ,,Cloșca“ din Baia Mare, fabrica de ulei „Ardealul“ din Cărei, „Solidaritatea“, „lotexar“, G.A.S. Satu Mare, C.F.R. Baia Mare, S.M.T. Măr Unești etc., din cadrul cărora comitetele sindicale, cu toate că au încheiat contracte cu colectura cărții, nu au cumpărat absolut nici un fel de cărți, lăsând astfel fondurile neutilizate și totodată lipsind bibliotecile de cărți noi și valoroase. Alte comitete sindicale, ca acelea de la Fabrica de cărămizi din Satu Mare, I.C.R.A. Baia Mare, C.F.R. Satu Mare și altele, au cheltuit fondurile pentru cărți numai parțial, cu toate că bibliotecarii au fost solicitați în nenumărate rânduri de colecturi a cărților să se prezinte pentru a ridica ultimele noutăți. La uzinele „Unio“ comitetul de întreprindere, a avut anul aseta alb, sigguru cumpărarea de cărți, suma de 5.000 lei, din care însă a contractat cărți doar în valoare de 1.500 lei, iar restul de 3.500 lei au fost cheltuiți pentru cumpărarea de costume și echipament cultural. Există însă și lipsuri în ceea ce privește mînuirea și îngrijirea cărților, de care se fac vinovați în primul rînd bibliotecarii. Astfel, la unele biblioteci, ca la U.I.L. Bixad, I.F.E.T. Leordina, „I.C. Frimu“ Cărei și T.A.P.L. Satu Mare, evidența și întreținerea ordonată a cărților sînt neglijate, din care cauză există volume deteriorate, pierdute. Tot aici trebuie arătat că bibliotecarii nu urmăresc restituirea la timp a cărților împrumutate, fapt care a dus acolo ca multe din cărțile bibliotecilor să fie pierdute, ca, de exemplu, la biblioteca raională Sighet, uzinele „Gheorghe Gheorghiu- Dej“, OR.S. Ardud, I.F.E.T. Vișeu și altele. Bibliotecarii trebuie să țină cont de faptul că pentru editarea cărților și înzestrarea bibliotecilor cu aceste cărți se cheltuiesc sume fabuloase. De aceea, se cere din partea lor o atenție deosebită în mînuirea și urmărirea lor. O vină destul de mare pentru lipsurile de mai sus o poartă atît consiliul sindical regional, cît și celelalte organe a căror menire este să îndrume comitetele de întreprinderi și bibliotecile de felul cum să folosească fondurile destinate cumpărării de cărți și, mai ales, să controleze felul cum sînt cheltuite aceste fonduri. Zilele acestea consiliul sindical regional, în colaborare cu organele U.T.M., secțiile de învățămînt și cultură și bibliotecile raionale, au luat măsuri de a se organiza brigăzi care să controleze și să îndrume comitetele sindicale, bibliotecile sindicale și celelalte biblioteci în ceea ce privește munca cu cartea și împrospătarea fondului de cărți. Este bine ca, pe baza constatărilor făcute de aceste brigăzi, consiliile sindicale raionale, în colaborare cu secțiile de învățămînt și cultură, să organizeze ședințe de instruire a bibliotecarilor și a activului cultural cu problemele muncii cu cartea. In vederea folosirii în întregime a fondurilor destinate cumpărării de cărți, comitetul sindical și" bibliotecile vor trebui să aibă în vedere ca acestea să nu se cheltuiască exclusiv numai pentru cumpărarea de literatură beletristică.. In aceeași măsură vor trebui cumpărate ații cărți politice, cît și cărți de literatură tehnică, după specificul fiecărei întreprinderi. Pentru aceasta este bine să se consulte lista trimisă fiecărei biblioteci de către consiliul sindical regional. Există toate posibilitățile ca în regiunea noastră munca ci cartea să se desfășoare, în condiții și mai bune. Lucrul acesta depinde însă de răspunderea ei care, atît organele sindicale, ci și secțiile de Învățămînt și cultură vor asigura fondul cărți și, condițiile necesare des defășurării acestei munci. Marți, 1 decembrie 1959 Aprovizionarea populației cu mărfuri industriale în anii 1960 ................................... "■ ", 1 ........... " ■ ■ [UNK] --------- In dorința de a relata cititorilor noștri despre perspectivele deservirii populației din regiunea noastră cu mărfuri industriale în anul 1960, un redactor al ziarului nostru s-au adresat în acest sens tovarășului Moise Grosfeld, directorul O.C.L. Produse industriale Baia Mare. Iată pe scurt conținutul convorbirii avute: ÎNTREBARE: Care este părerea dumneavoastră despre expoziția de bunuri de larg consum produse de industria noastră, care a avut loc cu cîtva timp în urmă la București? RĂSPUNS. Această expoziție a redat în modul cel mai fidel dezvoltarea impetuoasă industriei noastre de bunuri de a larg consum, faptul că țara noastră a ajuns intr-un timp foarte scurt să producă mărfurile cele mai necesare populației, în sortimente variate și de calitate superioară. Considerăm că expoziția și-a atins pe deplin scopul, atît în ce privește prezentarea unor mărfuri și metode noi în deservirea populației, cît și în ce privește pregătirea merceologilor în vederea încheierii contractelor cu unitățile producătoare pentru anul 1960. Printre mărfurile expuse, o deosebită impresie au făcut asupra publicului vizitator mâinile de cusut electrice „Ileana“ produse de fabrica din Cugir, frigiderele „Saraton“ cu o capacitate de 100 de litri și cu decuplator automat, magnetofonul romînesc, aparatul de radio portativ cu baterii etc. In domeniul textilelor au atras în special atenția tricotajele, rochiile tricotate (garnituri formate din rochie, mănuși și pălărioară) produse de fabrica „Tînăra Gardă“ din București, stofele femeiești în culori pastel și fantezii și cele cu dungi pentru bărbați, arsonul romînesc de calitate superioară și în diferite culori, modernă produsă încălțămintea de fabrica „Csordás Janos“ din Oradea și „Guban“ din Timișoara, în special pantofi și sandale pentru femei și copii. ÎNTREBARE: Cum au fost apreciate de vizitatori bunurile de larg consum produse de industria din regiunea noastră? RĂSPUNS: Am ținut foarte mult să aflăm părerea vizitatorilor expoziției despre calitatea mărfurilor produse de industria băimăreană și am reușit să facem acest lucru. O impresie foarte bună au produs în rândul cetățenilor aragazurile și mașinile de gătit construite de fabrica „1 Septembrie“ din Satu Mare. Populația din regiunea noastră a avut ocazia să vadă aceste produse datorită faptului că ele au fost expuse la expoziția „Regiunea Baia Mare în anii puterii populare“. Am auzit discutînd pe mulți vizitatori că ei nu-și vor lua aragazuri pînă cînd nu vor avea posibilitatea să cumpere din cele produse de fabrica „1 Septembrie“. ÎNTREBARE: Ce mărfuri noi au fost contractate de organizația dumneavoastră, de SC.R.T.I. și I.C.R.M. în vederea deservirii în bune condițiuni a populației din regiunea Baia Atare în anul viitor? RĂSPUNS: In operațiunea de încheiere a contractelor, atît noi cît și SC.R.T.I. și I. C. R. M. am primit un ajutor prețios din partea secțiunii comerciale a statului popular regional. Pentru prima dată merceologii SC.R.T.I. și I.C.R.M. au fost însoțiți la încheierea contractelor de merceologii O.C.L. Produse industriale, putîndu-se în felul acesta orienta mai bine spre mărfurile cele mai solicitate de populație. Pe baza contratezărior efectuate, oamenii muncii din regiunea noastră vor fi aprovizionați în cursul anului 1960 prin magazinele comerțului de stat cu o serie de produse noi, în sortimente variate și de călităte superioară. In domeniul textilelor se vor primi stofe într-o gamă nouă de culori, stofe fantezii de pardesie pentru femei cu prețuri convenabile, un bogat sortiment de țesături de nailon, o serie întreagă de mătăsuri noi, care n-au apărut pînă acum în magazine, printre care țesăturile de mătase „Geta“, „Orhideea“ etc. In magazine își vor face apariția urso« nul românesc în diferite calorii confecții cu cele mai noi modele pentru femei și bărbați produse de fabrica de confecții „Gh. Gheorghiu-Dej“ din București, lenjerie de nailon, ar*ticole noi din mase plastice, printre care pelerine de ploaie cu 11 lei, încălțăminte modernă pentru femei și bărbați produsă de fabrica „Solidaritatea“ din Oradea, „Iânos Her«bak“ din Gitt], tricotaje con«fecționate Gardă“ din de fabrica „Tînăra București „Zoia“ din Satu Mare și „Drapelul Rotșu“ din Sibiu etc. In magazinele pentru produse metalice vor fi expuse spre vînzare noi module de cărucioare pentru copii, elegante și cu prețuri convenabile, mașini de cusut produse de fabrica de la Cugir, biciclete cu motorașe produse în țară, aragazuri de la fabrica „1 Septembrie“ din Satu Mare, binale fabricate la „Fierarul“ din Arad, becuri electrice produse la Fieni etc. Cu această ocazie vreau să subliniez faptul că perspectivele deservirii populației cu mărfuri industriale în 1960 sunt frumoase, că populația va fi aproa~" vizionată din belșug cu bunurile de larg consum necesare, în cantități mari și de bună calitate. Considerăm centrală a lucrătorilor că sarcina de la O.C.L. Produse Industriale este lupta pentru ca mărfurile contractate să fie primite la termenele prevăzute, pentru ca rețeaua comercială să fie mărită și modernizată, în vederea aprovizionării în cele mai bune condițiuni a oamenilor muncii din regiunea noastră cu articole de larg consum. Miercuri, 2 decembrie 1959 PROGRAMUL 1 5.00 Radiojurnal și buletin meteorologic. 5.15 Muzică ușoară. 5.45 Secția de gimnastică. 5.55 Sfatul medicului. 6.00 I Radiojurnal și buletin meteorol logic. 6.15 Emisiune pentru sate. 6.30 „Bucuria muncii colective“ — emisiune de cîntece. 6.45 Salut voios de pionier. 7.00 Buletin de știri și submarul presei centrale. 7.15 Jocuri populare românești. 7.300 Valsuri instrumentale. 7.45 Anunțuri și muzică. 8.00 Din pressa de astăzi. 8.30 Mici piese simfonice. 9.00 Melodie și ritme — program de muzică ușoară. 9.30 Vreau să știu. 10.00 Program interpretat de cvintetul instrumental condus de Hans > Boll, formație din R.D. Germană. 10.20 Concert de muzică din opere. 11.00 Buletin de știri.11.03 Muzică de estradă. 11.30 > Cîntece de prietenie. 11.50 Ciciul „Muzică romînească de cameră“, 12.20 Povestirea „Ynge > Memed“ de scriitorul turc Yașarı Kemal. 12.35 Din muzica popoarelor. 13.00 Buletin de știri. 13.05 Concert de muzică ușoară. 13.45 Cotele apelor Dunării. 14.00 Concert simfonic. 14.38 j.Cîntecul popular în creația compozitorilor noștri. 15.00 Buletin de știri. 15.05 Recomandări din program. 15.10 Prin sălile de concert ale Capitalei. 15.40 Concert de estradă. 16.15 Vorbește Moscova 16.45 Cîntece despre brigadieri. 17.00 Radiojurnal și buletin meteorologic. 17.15 Ciclul „Simfonii de compozitori sovietici“. 18.00 In slujba patriei. 18.30 „Viața nouă a satului“ — program de cîntece și jocuri. 19.00 Buletin de știri. 19.05 Radioreportaj. 19.20 Cîntece interpretate de formații artistice de amatori. 19.45 Interpreți romîni de muzică ușoară. 20.00 Radiojurnal. 20.20 „Noapte bună, copii“. 20.30 „Din creațiile muzicale ale anului XV“, 21.00 Școala și viața. 21.30 Program interpretat de cântăreața Angela Moldovan și fluierașul Marin Chisăr. 22.00 Radiojurnal, buletin meteorologic și sport. 22.30 Muzică corală românească. 22.50 Poemul simfonic „Pinii din Roma“ de Ottorino Respiahi. 23.15 Interpreți și formații de muzică ușoară din R. Cehoslovacă R. P. Ungară. 23.52—23.55 Bașiletin de știri. PROGRAMUL II 14.00 Buletin de știri. 14.03 Recomandări din program. 14.07 Cîntece și jocuri populare romînești. 14.30 Lectură ghicitoare: Cîntăreți ai păcii. 14.50 Muzică de estradă. 15.20 Soliști instrumentiști de muzică populară romînească. 15.40 „Părinte drag, partid iubit“ — emisiune de cîntece. 16.00 Radiojurnal și buletin meteorologic. 16.15 Muzică distractivă de compozitori sovietici. 16.30 Muzică vocală și instrumentală de Mendelssohn-Bartholdy. 16.50 Curs de limba rusă. 17.00 Cîntecul săptămânii. 17.20 Răspundem ascultătorilor. 17.30 Program muzical dedicat fruntașilor în producție din industrie și agneuratură. 18.00 Buletin de știri- 118.05 Concertul nr. 2 în si minor pentru Vioară și orchestră de Paganini. 18.30 Muzică- SI 8.50 Anunțuri și muzică. 19.001 Melodii lăutărești.- 19.30 Teatru la microfon: „Mincinosul“, Commedie del Carlo Goldoni, 21.171 Buchete de melodii populare- 21.30 Radiojurnal, sport și buletin meteorologic. 21.45 Ciasul „Capodoperele muzicii simfonitce“. 22.15 Muzică populară romînească. 22.30 Cititorii despre cărți, 22.40 Program de cante« nete. 23.00 Radiojurnal, 23. ÎS —24.00 Muzică de camera dur £ P.mpo,?i,tori ruși^ ~~