Progresul, iulie-decembrie 1863 (Anul 1, nr. 73-169)
1863-11-07 / nr. 145
olile religiose şi propodit de preotul losef Calida, „Capelanul adjunct. „Şi pentru acesta sub semnâmu şi punemu sigiliul Parohie!. „Dat în Palermo, la 3 Octomvrie, 1863. „Capelanul Sacramental losef Masu.“ Locul Pecetiei. „Palermo, 29 Noemvrie, 1852. „Sub-Borisul, guardian al venerabilului monaster al Reverenzilor Capucini, afară din cetatea aceste! capitale Palermo, priimescu, prin mânile lui Masaro, mila de 12 tari (5 franc!) cari sunt pentru înmormîntarea reposatului D. N. Balcescu. „Guardianul Capucinilor, „fratele Gheorghie Detalenio“ Locul sigilului. F R O G R E 8 U L. „Palermo, 6 Octomvrie, 1863. Consiliul Municipal de Palermo. Vâzând raportul Asesorului oficiului delegat pentru serviciul înmormântărilor, cu care se constată (ital. si contesta) dreptul, că fiind dusu ofițerul sanitar la monastirea Capucinilor, şi acolo întrebând pe Directorele mormintelor asupra corpului D. Nicolae Bâlcescu, ’ a declarat predisul Directore încredinţând că corpul reposatului a fost acolo îngropat la 30 Noemvrie 1852, la grupa comună, unde de la acea epocă până astăzi câtimi de mii de cadavre au fost îngropate, şi pentru acesta fiind amestecat scheletul D-lu! Bâlcescu cu acei prea mulţi în aceeaşi gropa, ne vine peste putinţă a recunosce identitatea sa şi a avea o urmă distinctă. „Asupra cerere! D-lu! Profesore Ionescu, ce s’a presentat cu misiunea de a găsi şi a reavea corpul de care este vorba. „Se adevereazâ cea de faţă. „Preşedinte Municipalitatea. „A. R u d i n i. „A s e s o r e 1 e. L. S. „Secretar. “ Declararea birtaşului de la stabilimentul Trinacria, în Palermo. „Ei, aicea subsemnat, declar că reposatul Nicolae Bâlcescu, a sosit în casa mea în clipa de 17 Octomvrie anul 1852, în o stare forte critică, şi vânând că mergea din reu în mal reu, şi având a’m! plăti diferite compturi de septâmâni de hotel şi pentru medicamente şi visitele doctorului,1 am întrebat dacă era în stare de a regula acele compturi, D-lu! ’mi respunse că aştepta o poliţă şi că nu-mi putea plăti mai înainte de priimirea acei poliţe. „în fine, în cripa de 29 Noemvrie 1852, informându-mă că viaţa sa era la termine, am chiemat pe D. Consul Otoman, D. Cuccia şi pe Popa Grecu, anume Popa Andrea Cuccia, şi în prezenţa DD. au declarat că nu are de cât ca 30 franci în bani, diferite obiecte de îmbrăcăminte, şi multe cărţi şi manuscripte; o oră pe urmă, a murit în mâinele preotului. „Apoi, în prezenţa I. Consul, s’a pus téte obiectele într’o cămăruţă, şi D. Consul le are pecetluite, dând cel 30 de franci pentru spesele de înmormântare, și corpul a fost dus a doua zi în grepa comună de la Monast. Capucinilor. „După câtevazile, D. Consul ’mul a plătit, atât mie cât și Doctorului, precum și spesele pentru medicamente; în urmă ’ml a ordinat de a face o ladă mare spre a’i depune înăuntru téte obiectele reposatului. îndată ce lada au fost gata, D-lui ridică sigilul şi cu inventariul în mână s’a depus tot în ladă şi s’a pecetluit şi pornit, silindu-me a face téte spesele, încă pentru cele de espediţiune, carele se urcă la 70 franci aprope şi ’mi a promis de a me despăgubi, dar până acum nu am priimit nici un ban. „Salvator Ragusa. „Birtaşîi de la Trinacria. „Palermo, Octomvrie 3, 1863.“ „Declar încă a fi dator la D-lui Salvatore Ragusa, locandierul de la Trinacria, o lună de locuinţă şi nutrimentul învoit cu suma de 2 piaştri pe zi, osebit de alte lucruri extraordinare , mai dedării şi voiu, ca prezisul D. Ragusa să fie resplatit cu alţi 40 piaştri, peste tot 100, pentru îndemnisarea de obiecte prăpădite şi arse sau pentru alte cause ale maladiei mele. Un orologiu de argint fără lanţii, şi piaştri 25, declar a fi dator la D. Doctorul Battaglia, 15 piaştri pentru visitele făcute la mine, precum şi la Tomaso Mallone sluga, 3 piaştri şi jumătate, şi în fine alte 6 piastre de bacşişti la servitorii de Oţel. „Palerm, la 29 Noem, anul 1852, N. Bâlcesco. „Martor, Papa Andrea C u c c e a. „Idem, Nicola Prasso. No. 31,129. Fiind că în zioa de 20 ale trecutei, când s’au ţinut licitaţiunea în localul Prefecture! de Iaşi, pentru arendarea pe termin de 5 ani, cu începere de la 23 Aprilie anul 1864, a moşiilor Monastirei pâminteanu zisă închinată Aron-Vodâ, pentru moşiile şi anume: Armâşeniî din Vasluiu, Girovul şi Avereştiî din Neamţîî, nu au resultat preţuri favorabile, subsemnatul conform Art. 37 şi 44 din Regulamentul Finanţelor, publică spre generala cunoştinţă o din nou licitaţie pentru zilele de 28, 29 şi 30 Noemvrie curent, care se va ţine tot în localul Prefecturei ţinutului Iaşii, după formele şi regulile cu care se arendează moşiile Monastireşti şi cu condiţiunele ce sunt publicate atât prin Monitorul Oficial No. 145, cum şi prin Foaia Oficială din Iaşi. Doritorii de a lua în arendă una, sau mai multe din aceste moşii, se vor prezenta la zilele sus menţionate în localul Prefecturei de Iaşi, însoţiţi de cauţiunele prevăzute la Art. 23 din condiţiune, fără care nu va fi nimene priimit a concura. P. Ministru Cultelorşi Instrucţiune Publice L u p a ş c u. Duhovniceasca Dicasterie a Sfintei Mitropolii. No. 3207. In urmarea referatului epitropiei avere! bisericei pronuluitâ Banul, înregistrat sub No. 2759, și conform încheiere! Camerei din 2 a curentei însesietâ sub No. 7, se publică închirierea hanului proprietar bisericei, ce se află la poarta Curței de la vale, pe timpu de 5 ani, începători de la 23 Aprilie 1864, şi cu deşteptare ca doritorii muşterei, să se înfăţoşeze în Camera acestui Dicasteriu la zilele de 10, 11 şi 13 Ianuarie, viitorul an 1864, unde are a se face mezatul şi unde vor pute vedea şi condiţiile necesarii la închiriere. Testamentul răposatului Nicolae Bâlcescu. „Declaru, cu subsemnatul, de a avea un gemandan de piele cu haine purtate, adecă 3 haine, 2 pereche pantaloni, 8 giletce, 2 halate, 3 cravate, un ac de argint antic, representând un papagal, ismene 16, 14 cămeși, 9 prosoape de olandă, 6 fulare, 5 flanele, 1 pereche ghete de postav, 6 perechi ciorapi de lână, 5 perechi ciorapi de bumbac, 9 şervete de bumbac, 14 gulere, 4 perechi pantaloni de vară, 0 feţe de pernă, 2 perne, 1 cutie căptuşită cu catifea cu joc de schale, de fildeşii de la China, diferite cărţi de studii pentru istorie, diferite cărţi în 2 lâdiţe cu catalogul cărţilor. Aceste obiecte vor fi predate la D. Iancu Ghica, sau cui se prezenta pentru dânsul, la Prefectura Poliţiei Iaşii. No. 21420. De Consiliul Poliţienesc, urmează a se vinde licitativ nişte marfă de cofetărie alte obiecte de necesitatea zisă, a D. Herman Folchers, pentru plata chiriei garantată de repos. Nina Cazimir, Ds. Cantacuzin Lascar Paşcanu, se publică terminul de 40 zile numerat de la data Foael, spre cunoştinţa concurenţilor ce vor voi a cumpăra cele arătate, să se prezinte în Camera Consiliului, în deşteptare şi a datornicului, că dacă în lâuntrul terminului nu va regula satisfacerea soţului D-nei Nina, hotărât se vinde propusa marfă. caţiei se pot adresa la D. sub-Prefect menţionat, de câtrâ care s’au făcut ace asigurare. No. 12416. întru îndestularea D. loan Ciornei, cu o sumâ bani ce are a lua de la D. Zamfirachi Arabolo, împlinindu-se de la D. Arabolo 2 bol, care urmând a se vinde licitativ, se publică terminul de 40 zile, cu deşteptare ca concurenţii ce ar fi, să se înfăţoşeze în Camera acestei Prefecturi în ziua împlinire! terminului, spre aterisire, dar vroind a se informa de calitatea lor, în timpul publicaţiei, se pot adresa la D. sub-Prefect de Stavnic, de câtrâ care s’au făcut acea asigurare. Prefectura district. Inşii. No. 9254. De câtrâ D. sub-Prefect de plasa Stavnicului, asigurându-se de la D. Garabet Cristea pe moşiile Cucutenii şi Cogeasca nouă 45 st. gireada orz netrierat şi 13 giuncani, spre îndestularea evreului Avram Corman cu suma de 400 galb. şi a lor procent, se publică în termen de 40 zile vânzarea licitativ a ziselor obiecte cu deşteptare, ca concurenţii ce ar vroi a cumpăra asemenea orz şi vite, în zioa terminului să se înfăţoşeze în Camera acestei Prefecturi, dar vroind a se informa de calitatea lor, în timpul publicaţiei se pot adresa la mencionatul sub Prefect, de câtrâ care s’au făcut acea asigurare. No. 11914. De câtrâ D. sub Prefect de Cârligâturâ, împlinindu-se 32 ştiubele cu matce şi 60 ştiubele deşerte, de la D. Petrachi Dudescu, spre îndestularea D. Costachi Comişescu cu o suma bani, şi care urmând a se vinde licitativ", se publică terminul de 40 zile, cu deşteptarea concurenţilor ce ar fi, să se înfăţoşeze în Camera acestei Prefecturi în ziua împlinire! terminului, spre aterdisire, dar vroind a se informa despre calitatea lor, în timpul publi Prefectura district. Bacau. No. 18076. Terminul de 40 zile, publicat prin Foaea No. , pentru vinderea a 3 giuncani, 1 oae și 1 vacă stearpă, asigurate de la unii din locuitorii comunei Comâneștil, spre îndestularea casei repos. Necolai Talpâîl, zedarnicindu-se, se publică un alt termin, ca raustereiî să se prezinte în Camera sub-Prefecturei Tazlau de sus în târgul Moineștil, unde are a se face mezatul. No. 17078. Pentru îndestularea locuitorului loan Ursu, cu banii ce are a lua de la Gheorghie Tasie, asigurându-se 1 vacă cu vițel, se publică terminul de 40 zile, ca muștereii ce vor fi doritori a cumpăra asemene vacă, să se prezinte în Camera acel sub-Prefecturi a Tazlaului de gios, unde are a se face mezatul. No. 18233. Conform decisiunei D-lui Ministru de Culte şi a Instrucţiilor Publice sub No. 30493, urmând a se vinde licitativ 6 stoguri fân, ce sunt clădite în ograda Monastirei Precista şi Râducanu din târgul Ocnele, product din anul curent, mezatul se va face în Camera Poliţiei de acolo, în prezenţa şi a D. Casier a plasei Trotuşu, se publică o asemenea vânzare în terminale 40 zile, spre ştiinţa doritorilor ce vor vroi să cumpere acest product în sus zisa Cameră. No. 18225. La zilele de 25, 26 şi 27 a lunei trecute, neprezentându-se nici un doritoru de a închine acaretul publicat prin Foaea No. 129 din 12 a trecutei, în Camera Prefecturei, se publică un alt termin de 40 zile, cu adăugire, că un asemenea mezat urmează a se efectua în Camera Poliţiei târgului Ocna. Prefectura district. Botoşani. No. 5925. De la locuitorul Ioan Luminiţă din comuna Flămânzii, sechestrându se o vacă, spre îndestularea altuia Mihai Pitareac, cu suma banilor ce reclamă, se publică vânzarea ei în terminul legiuit de 15 zile socotit de la data Foael, cu aceasta ca amatorii ce vor vroi a o cumpăra să se prezinte la sub-Prefectura de Coşula la respirarea mencionatului termin spre târguire. Prefectura district. Tutova. No. 2160. Vitele și productele, averea clironomilor râpos. Toader loan, inserată în Foaea No. 111, din 13 Septemvrie anul curent, urmând a se vinde licitativ spre satisfacerea D. Panaite Popazolu Zineanu, cu suma de 14.000 galbeni, se publică din nou termin de 40 zile, pentru prezentarea concurenţilor, la împlinirea terminului în pretoriul Prefecture!, cunoscându-se escluse din ele acel 30 bol giugari, 3 stoguri fân şi 3 harabale. Prefectura district. Vaslui. No. 10,300 De la unii locuitori a comunei Munteneștii, a conta banilor ce datoresc Ds. Costachi Ciurdea, împlinindu-se un No. vite și obiecte, se publică vânzarea lor în termin de 40 zile, ca ama- torii de cumpărări, să se prezinte în Camera Prefecture!, unde are a se urma mezatul. No. 10,301. Pentru desfacerea cu formă de mezat, a 2 vite cal, a lui loan Leahu, pentru îndestularea soţiei sale cu lipsurile de zastre, suma de 475 lei, se publică spre ştiinţa amatorilor de cumpărare, ca la împlinirea terminului de 40 zile, să se înfăţoşeze în Târguşorul Codreştil. No. 10,302. La neurmarea Da. Gheorghie Tufâscu, cu plata a o sumă, datoriţi Ds. Iordachi Andrei, asigurându-se 120 chile popuşoi şi 8 stoguri fân, pe moşiea Bodeştil, se face ştiut, ca amatorii ce ar fi, să se înfăţoşeze în arătata comună, în termin de 40 zile socotit de la data Foael, Municipalitatea de Galaţi, No. 2611. După publicaţiea din Foaea No. 129, din 12 a trecutei luni Octomvrie, la 21 a curentei